În REVOLUŢIA DIN FEBRUARIE
Cei o suta
douazeci si cinci de ani de istorie ai comunitatii evre-
iesti din Rusia în afara oricarei egalitati de drepturi iau
sfârsit cu
Revolutia din Februarie.
Nu este lipsit de
importanta sa ne aruncam privirea asupra at-
mosferei din aceste zile de februarie: în ce stare se afla societatea
când a sunat ceasul emanciparii?
în prima
saptamâna a evenimentelor revolutionare de la
Sankt-
nale de trâmbita fara a se întreba câtusi de
putin, fara a cauta caile
care ar permite guvernarea, dar grabindu-se sa denigreze, fiecare
cât mai bine, întreg trecutul. Cu o graba nemaivazuta, ziarul
KD*-ilor, Reci (Cuvântul), îndemna ca "de acum înainte sa recla-
dim întreaga viata rusa din temelii1". O viata
milenara! de ce sa
pornim brusc de la temelii? "Nici o mila fata de buruieni;
fara a ne
lasa intimidati ca printre ele s-ar putea sa fie si
plante necesare, tre-
buie sa prasim. Pacat de inevitabilele victime2."
(Suntem în martie
1917 sau martie 1937?) Noul ministru al Afacerilor externe,
Miliukov, se zbatea sa fie agreabil: "Pâna acum, guvernul ne
facea
de rusine în fata aliatilor nostri. Rusia era un balast în
actiunea co-
muna a Aliatilor3."
Rar se puteau auzi în acele
zile cuvinte întelepte despre ce ar
trebui facut de acum înainte în Rusia. Strazile din
în haos, sute de politisti se aflau dupa gratii, orasul
rasuna de îm-
<nota>
* Partidul Constitutionalistilor democrati (centru stânga), zisi si Cadeti.
</nota>
puscaturi
dezordonate, necontrolate, totul însa înghitit de un val de
bucurie, chiar daca orice problema concreta suscita
divergente jn
gândire si pareri si o totala discordanta în cele
scrise. întreaga
presa si societate nu se întelege, se pare, decât asupra unui
punct:
necesitatea de a instaura imediat egalitatea în drepturi pentru evrei.
Feodor Sologub' scria elocvent în stiri bursiere: "Primul si cel mai
important pas al libertatii civile, fara de care
pamântul nostru nu
poate fi sfânt, poporul nostru nu poate fi drept, epopeea oricarui
popor nu poate fi sacra, este suprimarea oricarei discriminari
reli-
gioase sau rasiale."
Egalitatea drepturilor
pentru evrei înainta cu pasi mari. La 1
martie, cu douazeci si patru de ore înainte de abdicarea
tarului, si la
câteva ore de la faimosul "Decret nr. 1" care urma sa duca la
deban-
dada armatei, comisarii din Duma B. Maklakov si M. Adjemov, tri-
misi la Ministerul de Justitie, au determinat promulgarea
hotarârii de
a se înscrie în barou toti ajutorii de avocat de origine evreiasca.
«începând cu 3 martie...,
presedintele Dumei, M. Rodzianko si
ministrul presedinte al Guvernului provizoriu, printul G. Lvov, au
semnat o declaratie în care se spunea ca unul dintre obiectivele
cele mai importante ale noii puteri era sa "aboleasca orice discri-
minare sociala, confesionala si nationala"4.»
Apoi, pe 4 martie, mi-
nistrul de Razboi, Gucikov, a propus ca evreii sa primeasca
dreptul
sa acceada în corpul de ofiteri, iar ministrul
învatamântului,
Manuilov, a propus sa se suprime numerus clausus în univer-
sitati. Cele doua propuneri au fost adoptate fara
probleme. Pe 6
martie, ministrul Comertului si al Industriei, Konovalov, a
facut
demersurile pentru abrogarea "discriminarilor nationale în legisla-
tia privind actionariatul", altfel spus interdictia de a se
cumpara
pamânt de catre companiile în fruntea carora se aflau evrei.
Aceste masuri nu au
întârziat sa se materializeze. Pe 8 martie,
la Moscova, 110 evrei erau înscrisi în barou; pe 9 martie, erau 124
la Petrograd; pe 8 martie, 60 la Odesa. Pe 9 martie, Consiliul mu-
nicipal din
<nota>
* Poet si romancier din perioada simbolista (1863-1927).
</nota>
matoarele alegeri, a
cooptat în rândurile sale 5 membri evrei cu
drept de vot;.
si iata ca,
"pe 20 martie, Guvernul provizoriu adopta rezolutia
pregatita de ministrul Justitiei, A. Kerenski, cu colaborarea
mem-
brilor din birou, delegati pe lânga deputatii evrei din cea de a
IV-a
Duma... Prin acest act legislativ se abroga "pentru cetatenii
rusi
orice discriminare în drepturile de apartenenta la o confesiune,
doctrina religioasa sau grup national". în fapt, era primul
act le-
gislativ important al Guvernului provizoriu. "La cererea biroului
[delegatii de pe lânga deputatii evrei], evreii nu au fost
mentionati
în rezolutie8."
Totusi, "pentru a
suprima toate limitarile privindu-i pe evrei în
ansamblul legislaturii noastre, pentru a extirpa... complet inegali-
tatea în drepturi privindu-i pe evrei", dupa cum spune G. B.
Sliosberg, "trebuia sa se stabileasca o lista completa a
tuturor limi-
tarilor. .. Elaborarea listei masurilor restrictive care îi priveau
pe
evrei cerea experienta si o mare prudenta"
(aceasta sarcina si-au
asumat-o Sliosberg însusi si L. Bramson)9. Enciclopedia
evreiasca
precizeaza: în Act "figureaza lista tuturor articolelor legilor
rusesti
care si-au pierdut valabilitatea dupa votarea rezolutiei;
aproape
toate aceste articole (o suta cincizeci) contineau dispozitii
restric-
tive antievreiesti. Trebuiau abolite toate interdictiile care
tineau de
"Zona de rezidenta*"; prin acest fapt, desfiintarea zonei
amintite
care avusese loc în mod concret în 1915a primit o legitimare juri-
dica10". Limitarile erau suprimate în bloc: deplasari,
rezidenta, lo-
caluri de scoala, participare la guvernarea locala, dreptul de a
do-
bândi bunuri în toata Rusia, participarea la întreprinderi publice, la
societati pe actiuni, dreptul de a folosi servitori,
functionari comer-
ciali si muncitori de alte confesiuni, de a ocupa functii atât în
ser-
viciul civil cât si militar, de a avea responsabilitati în
tutorat si pa-
tronaj. Ţinând cont de ceea ce se petrecuse în cazul rupturii acor-
dului cu Statele Unite, s-a extins ridicarea restrictiilor "la
cetatenii
<nota>
* Cf. vol. 1 din prezenta
lucrare. Zona întinsa din provinciile apusene
unde evreii erau. în principiu, surghiuniti.
</nota>
straini ai
tarilor care nu se aflau în razboi cu Rusia", adica,
în mod
esential cu evreii americani care veneau în
Publicarea Actului a
suscitat un mare numar de declaratii înfla-
carate. N. Friedman, deputat în Duma de Stat: "în acesti ultimi
treizeci si cinci de ani evreii din Rusia au avut parte de
persecutari
si umilinte de care nu auzise vreodata si pe care nu le
cunoscuse
nicicând poporul nostru atât de rabdator... Totul... fusese
sacrificat
pe altarul antisemitismului de stat11." Avocatul O. O. Gruzenberg:
"Daca statul rus fusese înainte de revolutie o închisoare mon-
struoasa prin dimensiunile sale..., noua, poporului evreu de
sase
milioane de suflete, ni se rezervase celula cea mai împutita, cea
mai crunta, gaura cea mai neagra. Iar termenul
camataresc "rata
dobândei", copilul evreu îl învata pentru întâia oara... de
la scoala
oficiala... Asemenea unor ocnasi, toti evreii erau
înlantuiti împre-
una prin verigile izolarii si dispretului... în sufletele
noastre se
adunasera picaturi de sânge de la tatii si mamele noastre,
de la fra-
tii si surorile noastre, aprinzand si pastrând în ele
flacara de nestins
a revolutiei12."
Sotia lui Maxim
Winaver, Rosa Gheorghievna, povesteste în
Memoriile sale: "Acest eveniment a coincis cu Pastele evreiesc. Ai
fi zis ca are loc un al doilea exod din Egipt. Ce lunga cale de sufe-
rinte si lupte fusese strabatuta si cum s-a
savârsit de repede! S-a
organizat un mare miting evreiesc în cursul caruia Miliukov a de-
clarat: "în sfârsit, pata rusinoasa care desfigura Rusia s-a
sters! De
acum înainte aceasta va putea sa intre curajoasa în rândurile
natiu-
nilor civilizate!" Winaver "propuse adunarii sa se ridice
laPetrograd,
în memoria acestui eveniment, o mare casa populara a evreilor
care sa se cheme Casa Libertatii13."
Trei membri evrei din Duma
de Stat, M. Bomas, J. Gurevici si
N. Friedman, au facut publica scrisoarea lor "Catre poporul
evreu":
de acum încolo, "înfrângerile noastre pe front ar constitui o neno-
rocire ireparabila pentru Rusia libera, dar înca fragila
... Liberii
combatanti evrei... vor cauta forte noi pentru o lupta
crâncena si
îsi vor continua faptele lor stralucite de arme cu o energie înze-
cita", în virtutea unui plan care decurgea de la sine: "Poporul
evreu va porni imediat
sa-si organizeze propriile forte. Formele
vietii noastre comunitare, demult desuete, trebuie înnoite... pe
baze libere si democratice14."
Scriitor si jurnalist,
David Aizman a lansat cu ocazia Actului de
emancipare urmatorul apel: "
si ele la greu. Cu tot sufletul... sa luam parte la
apararea pamântu-
lui nostru ... Din cele mai vechi timpuri, când ne-am ridicat întru
apararea Templului, nu a mai existat o alta ocazie atât de
sfânta!"
Dar Sliosberg îsi
aminteste: "Fericirea de a fi trait pâna la
emanciparea evreilor din Rusia, eliberati de situatia de a nu avea
nici un drept, împotriva careia am luptat cât m-au tinut puterile
timp de treizeci de ani, nu m-a umplut de bucurie asa cum ar fi fost
firesc" - întrucât imediat a început debandada13.
saptezeci de ani mai
târziu, un autor evreu se întreaba: "Actul,
legal din punct de vedere formal, a schimbat adevarata situatie în
îi raspundem: nu
putem, dupa atât timp, sa minimalizam, în fe-
lul acesta, cele câstigate. La vremea aceea, Actul schimbase si îm-
bunatatise în mod radical pe scara mare situatia
evreilor. Dar
faptul ca
râpa tinea de tendinta generala a Istoriei.
Schimbarea cea mai
rapida si mai clara s-a petrecut în tribu-
nale. Daca înainte comisia Batiusin, însarcinata cu
probleme-
le de fiscalitate, instruise o actiune judiciara împotriva lui D.
Rubinstein, escroc dovedit, acum era exact invers: afacerea
Rubinstein fusese abandonata, si iata-l în prezent la Palatul de
Iarna, gazda Comisiei extraordinare (Ceka) careia îi cere, cu suc-
ces, sa porneasca o actiune împotriva acestei comisii
Batiusin! în
fapt, în luna martie, sunt arestati generalul Batiusin, colonelul
Rezanov si diversi alti judecatori de instructie; în
aprilie sunt in-
culpati pe motiv ca procedasera la extorcarea a importante sume
de
bani, ca mita, de la bancheri si producatori de zahar. Se
ridica sigi-
liile puse de Batiusin pe casele de bani din bancile Volga-Kama,
Siberiana, Junker si li se înapoiaza toate actiunile depuse în
ele.
(Afacerile Simanovici si Manus au o rezolvare mai putin buna.
Simanovici fusese arestat
ca secretar al lui Rasputin, el le propune
celor care îl escortau 15 000 de ruble cu conditia sa-l lase sa
vor-
beasca la telefon, "dar acestia îi refuza cererea17". în
privinta lui
Manus, banuit de a fi facut tranzactii cu Kolîsko, un agent
german,
acesta ajunge sa traga prin
Arestat, reuseste sa fuga în strainatate.)
Atmosfera care domnea în
sânul Comisiei extraordinare a Gu-
vernului provizoriu se desprinde clar la citirea rezumatelor intero-
gatoriilor din ultimele zile ale lunii martie. Protopopov este între-
bat în ce conditii a fost numit ministru de Interne; în raspunsul
sau
aminteste circulara prin care "el a extins în mod considerabil drep-
tul de rezidenta al evreilor" la Moscova. Care erau principalele
sale obiective? "Mai întâi, aprovizionarea cu alimente; apoi, mis-
carea progresista, chestiunea evreiasca..." Directorul
departamen-
tului Politiei, A. T. Vasiliev, nu pierde ocazia sa precizeze ce con-
tributie avusese în apararea producatorilor de zahar
(evrei): astfel
"Gruzenberg mi-a telefonat într-o dimineata acasa si mi-a
multu-
mit pentru interventia în favoarea sa18". Cei care erau
interogati în-
cercau în felul acesta sa-si atenueze condamnarile.
Aceste saptamâni
din martie au fost marcate de masurile ener-
gice luate împotriva antisemitilor declarati sau cunoscuti ca
atare.
Primul arestat a fost ministrul Justitiei, sceglovitov, acuzat de a
fi
dat personal instructiuni pentru ca afacerea Beilis* sa fie
rezolvata
partial. în zilele urmatoare s-a procedat la arestarea procurorului
Vipper si a senatorului Ceaplinski, însarcinati cu acuzarea în
acest
proces. (Cu toate acestea, nu li s-a adus nici o acuzatie precisa,
iar
în mai 1917 Vipper a fost demis din functia de procuror general de
pe lânga Camera de Casatie a delictelor a Senatului; de represalii
va avea parte mai târziu, sub bolsevici). Judecatorul de
instructie
Maskevici a fost somat sa-si dea demisia pentru faptul de a fi
ad-
mis la vremea aceea, peste expertiza care nega existenta unor omo-
ruri rituale, o alta care admitea existenta acestora. Toate documen-
tele privind afacerea Beilis au fost cerute de ministrul Justitiei,
<nota>
* Vezi vol. 1,p. 489 sg.
</nota>
Kerenski, la tribunalul
regional din Kiev19 în vederea unei revizuiri
rasunatoare a procesului, care nu a putut avea loc din cauza eveni-
mentelor tumultuoase din 1917. A mai fost arestat si doctorul
Dubrovin, presedintele Uniunii poporului rus , iar arhivele i-au
fost confiscate. Au fost arestati si editorii de ziare de
extrema
dreapta Glinka-Iancevski si Poluboiarinov; iar librariile
Uniunii mo-
narhice au fost pur si simplu incendiate. Timp de doua
saptamâni, s-a
încercat prinderea lui N. Markov si Zamîslovski - Zamîslovski
pentru ca a participat activ la procesul Beilis, Markov fara
îndoiala
pentru discursurile sale de deputat în Duma - însa au reusit
sa se as-
cunda, în cursul acestor zile a fost lasat în pace Puriskevici
" pentru
discursurile sale revolutionare din Duma din noiembrie si
participa-
rea sa la uciderea lui Rasputin. Un zvon las care pretindea ca
Stolîpin*' *" luase parte la asasinarea lui Iollos, la Kremenciug, a dus
la schimbarea denumirii strazii Stolîpin cu Iollos.
Pretutindeni în Rusia,
oamenii erau arestati cu sutele fiindca
ocupasera posturi de raspundere sau pentru starea lor de spirit.
Trebuie subliniat ca
proclamarea egalitatii în drepturi a evreilor
nu a dat nastere nici unui pogrom. Trebuie subliniat nu numai în
comparatie cu anul 1905, ci pentru ca, în lunile martie si
aprilie,
diferite ziare au publicat fara încetare, printre vesti
importante, si
unele cum ca s-ar pregati pogromuri antievreiesti, ca
acestea chiar
au început ici si acolo, si ca s-au întâmplat.
Pe 5 martie, circulau
vesti conform carora în provincia Kiev
sau Poltava exista amenintarea unui pogrom, iar ca la Petrograd
<nota>
* Organizatie de extrema dreapta.
** 1876-1943, deputat în a
3-a si a 4-a Duma, lider al extremei drepte, unul
dintre sefii Uniunii Poporului rus. Emigreaza dupa
revolutie. (Zis "Markov
II" în Duma, unde persoanele cu acelasi nume erau numerotate
dupa vârsta).
*** 1872-? - deputat de extrema dreapta în a 3-a si a 4-a
Duma.
*** * 1870-1920, unul
dintre fondatorii Uniunii Popoailui rus, apoi al
Uniunii Arhanghelului Mihail, lider al extremei drepte în a 3-a si a 4-a
Duma. Co-asasin al lui Rasputin.
*** ** Om politic de prim
plan, guvernator al provinciei Saratov, apoi
Prim-ministru. Asasinat de un revolutionar evreu în 1911. Vezi Roata
rosie,
prima parte, Paisprezece August.
</nota>
s-ar fi lipit un afis
antievreiesc scris de mâna. Ca raspuns, Comitetul
executiv al Sovietului deputatilor muncitori si soldati (IKSRSD)
a
creat o comisie speciala "pentru a stabili legaturi locale în diverse
alte orase: ... Rafes, Alexandrovici, Suhanov". Obiectivul lor:
"sa
trimita comisari în diferite orase, mai ales în districtele unde Sot-
nia neagra* care servea vechiul regim încearca sa semene
discordie
etnica20". Publicatia Noutati de la SRSD a
tiparit un articol intitulat
"Incitatii la pogrom": "Ar fi o greseala enorma, chiar
o crima, sa
închidem ochii fata de noile încercari ale dinastiei
prabusite, caci
ea este cea care pune totul la cale... în regiunile Kiev si Poltava, se
duce, în mijlocul unei populatii înapoiate, putin dezvoltate, o agi-
tatie îndreptata împotriva evreilor... Se imputa evreilor
înfrânge-
rile armatei noastre, miscarea revolutionara din Rusia,
caderea ab-
solutismului. .. Vechea stratagema... cu atât mai periculoasa cu cât
este folosita chiar în aceste zile... Este absolut necesar sa se ia
de
îndata masuri radicale împotriva celor care incita la
pogromuri21."
Ca urmare, comandantul circumscriptiei militare Kiev, generalul
Hodorovici, a dat ordin tuturor unitatilor militare sa ia toate
masu-
rile pentru a se preveni eventualele tulburari antisemite.
Apoi, mult timp înca,
pâna în aprilie, în diferite ziare au aparut
la interval de doua, trei zile noi zvonuri despre pregatirea de po-
gromuri antisemite , sau cel putin despre transportul pe calea fe-
rata a importante cantitati de "manifeste care cheama la
pogrom".
Dar si mai insistente erau zvonurile privind un eventual pogrom la
Chisinau pentru luna martie, chiar între Pastele evreiesc si cel
orto-
dox, prin analogie cu 1903*.
Au existat si
numeroase alte vesti alarmante (se mergea pâna la
a se spune ca la Moghiliov, în apropiere de Cartierul general al ta-
rului, chiar politistii însisi ar pune la cale un pogrom),
dar nici una
nu s-a confirmat.
Este suficient sa te
familiarizezi cât de cât cu evenimentele
acestor luni, sa intri în "atmosfera lui Februarie" - deruta
totala a
<nota>
* Grupare de extrema
dreapta.
** Cf. vol. I,p. 355*7.
</nota>
dreptei, jubilarea stângii,
oamenii simpli uluiti si dezorientati -
pentru a afirma cu certitudine ca la vremea aceea pogromurile
antievreiesti erau tot ce se poate mai neadevarat. Dar cum ar fi pu-
tut uita un simplu locuitor evreu din Kiev sau Odessa zilele îngro-
zitoare pe care le traise cu doisprezece ani înainte? Putem întelege
ca dureroasa sa vigilenta l-a facut sa se
fereasca din timp de tot ce
misca în directia respectiva.
Ziarele bine informate,
însa, - cu totul altceva! Temerile, agi-
tatia razboinica exprimate de aceste ziare, de conducatori
luminati
din tabara liberala si de semi-intelectualii din tabara
socialista, nu
pot fi întelese decât ca o provocare politica. O provocare ce, din
fericire, nu a mers.
Singurul episod concret a
avut loc în piata Basarabiei, din Kiev, pe
28 aprilie: o fetita a furat o bucata de panglica dintr-o
dugheana evre-
iasca; baiatul de pravalie a prins-o si a
batut-o. Multimea s-a repezit
sa-i snopeasca pe baiat si pe proprietareasa, dar
a intervenit militia.
în districtul Rogacev, ca
reactie la preturile ridicate, au fost de-
vastate toate pravaliile; or, multe dintre ele erau tinute de
evrei.
Daca au existat regiuni unde oamenii au acceptat cu greu libertatea
acordata evreilor, acestea au fost Finlanda cu reputatia sa legen-
dara de tara revolutionara, si puternica
noastra aliata, România.
în Finlanda (dupa cum
am vazut, cap. 10, la Jabotinski*), de
mult timp, evreii aveau interdictie de sedere, iar din 1858
aceasta
interdictie nu fusese ridicata decât pentru "descendentii
soldatilor
evrei care au servit în tara aceasta", adica Finlanda, în
campania
din Crimeea. "Prin regimul pasapoartelor din 1862... a confirmat
interdictia pentru evrei de a intra în Finlanda", "nu era
autorizata
decât o sedere temporara la discretia guvernatorului";
evreii nu pu-
teau deveni cetateni finlandezi; pentru a încheia o
casatorie, trebu-
iau sa mearga în Rusia; dreptul lor de a depune marturie în
fata tri-
bunalelor finlandeze era limitat. Mai multe tentative vizând sa ate-
nueze aceste masuri, sau sa instaureze egalitatea în drepturi, nu
reusisera23. Iar acum ca egalitatea în drepturi fusese
promulgata
<nota>
* Cf. vol. 1.p. 477.
</nota>
pentru evreii din Rusia,
Finlanda, care înca nu îsi proclamase to-
tala independenta, tot nu propunea parlamentului sau vreun
proiect
de lege care sa instituie aceeasi egalitate. Chiar mai rau: îi
expulza
pe evreii care patrunsesera fara autorizatie pe
teritoriul sau, si nu în
24 de ore ci imediat, cu primul tren. (Asa a fost episodul din 16
martie care a suscitat un enorm protest în presa rusa.) Dar se obis-
nuia ca Finlanda sa fie laudata pentru ajutorul dat
revolutionarilor,
iar cercurile revolutionare si liberale au ezitat sa
reactioneze. Doar
Bundul, într-o telegrama trimisa socialistilor finlandezi,
reprosa ca
înca nu s-au abolit reglementarile "mostenite în Finlanda din
Evul
mediu": Bundul, "partid al proletarilor din Rusia, îsi exprima
ferma
convingere ca veti sterge aceasta pata
rusinoasa a Finlandei li-
bere34". Dar aceasta convingere a Bundului s-a dovedit
nefondata.
Presa de dupa
februarie a reactionat cu emotie fata de persecu-
tiile evreilor în România, mergând pâna la a scrie ca la
Iasi se in-
terzisese ca în adunarile publice sa se foloseasca limba
idis. Con-
gresul studentilor sionisti din întreaga Rusie, "Ghehover", a
hota-
rât ,,sa protesteze energic împotriva inegalitatii civice a
evreilor
din Finlanda si România aliata, fapt jignitor pentru evreii din lu-
mea întreaga si umilitor pentru democratia
universala25". Din ca-
uza înfrângerilor usturatoare, România nu se gasea în pozitie de
forta. Primul ministru, Bratianu, se disculpa la Petrograd, în
aprilie,
sustinând ca "majoritatea evreilor din România venisera"
din Ru-
sia, ceea ce a incitat guvernul român sa le restrânga drepturile ci-
vice, dar a promis sa instaureze egalitatea în drepturi26. în mai, to-
tusi, citim în ziare ca "în realitate nu se face nimic în
aceasta direc-
tie27", (în mai, Rakovski, un comunist local, declara:
"Situatia evre-
ilor în România este... intolerabila"; li se imputa
prabusirea tarii,
colaborarea cu germanii în partea ocupata a României. "Daca auto-
ritatile române n-ar tine cont [de parerea Aliatilor],
ne-am putea
teme pentru viata evreilor28.")
La scara
mondiala, printre Aliati, Revolutia din Februarie a fost
primita cu o profunda satisfactie, iar de multi chiar cu
entuziasm;
aceasta reactie, însa, avea la baza un calcul pe termen
scurt: Rusia
va fi de acum invincibila. în Marea Britanie si în Statele Unite, au
loc mitinguri de masa
pentru sustinerea revolutiei si a drepturilor
evreilor rusi. (Mentionez câteva dintre aceste reactii în
saptespre-
zece Martie , capitolele 510 si 621.) Din Statele Unite se propune
grabnic trimiterea în Rusia a unei copii dupa statuia
Libertatii.
(Dar fiindca situatia avea o evolutie complicata, nu s-a
mai pus
problema). La 9 martie, în Anglia, ministrul Afacerilor externe a
fost întrebat în Camera Comunelor despre statutul evreilor din Ru-
sia: avea intentia sa consulte guvernul rus în legatura cu
garantiile
care ar fi acordate evreilor rusi pe viitor si în privinta
compensa-
tiilor pe care le-ar putea primi pentru trecut? Raspunsul exprima
întreaga încredere pe care guvernul englez o nutrea fata de omolo-
gul sau rus29. Presedintele Aliantei israelite universale a
trimis de
la Paris felicitarile sale Primului ministru, printul Lvov, care i-a
raspuns: "De acum înainte, libera Rusie va sti sa respecte
credin-
tele si obiceiurile tuturor popoarelor, uniti pe veci în religia
dra-
gostei fata de patrie". stirile bursiere, Reci, si
numeroase ziare au
aratat starea de simpatie exprimata de Iacob Schiff, "conducator
binecunoscut al mediilor nord-americane ostile Rusiei": "Am fost
întotdeauna dusmanul autocratiei ruse, care-i persecuta
fara mila
pe coreligionarii mei, Dati-mi voie acum sa salut... poporul rus
pentru aceasta remarcabila actiune pe care a îndeplinit-o atât
de
minunat30." si invita "noua Rusie sa subscrie vaste
operatiuni de
credit în America31". în fapt, "a întreprins sustinerea guvernului
Kerenski printr-o substantiala linie de credit32". Mai târziu,
în
presa rusa a emigratilor de dreapta, au aparut studii încercând
sa
dovedeasca faptul ca Schiff finantase într-adevar în mod
activ
chiar revolutia. Nu am putea exclude faptul ca Schiff a
împartasit
sperantele pe termen scurt ale mediilor occidentale care gândeau
ca revolutia liberala rusa va arunca Rusia în razboi.
în ultima in-
stanta, demersurile lui Schiff, publice si binecunoscute,
invariabil
ostile autocratiei rusesti, aveau mai mare greutate decât un even-
tual ajutor ocult dat revolutiei.
<nota>
* Editia
franceza: Roata rosie, partea a treia, saptesprezece Martie,
vol. 3
pentru cap. 510 si vol. 4 pentru cap. 621".
</nota>
Chiar revolutia din
februarie apelase, în cunostinta de cauza si
în mai multe rânduri, la ajutorul evreilor ca natiune total aservita.
Marturiile sunt cvasi-unanime pentru a spune ca pretutindeni în
Rusia evreii primisera revolutia cu entuziasm.
Totusi, câteva
marturii merg în sens contrar, asa cum este cel al
socialistului Grigori Aronson, care a fondat si condus Sovietul depu-
tatilor muncitori din Vitebsk (la care a aderat mai târziu viitorul isto-
ric E. Târle). în ziua în care stirea despre revolutie a ajuns la
Vitebsk
se tinea la Duma municipala o adunare a comitetului de securitate
nou creat; de acolo a fost invitat Aronson sa mearga la adunarea re-
prezentantilor comunitatii evreiesti (se întelege
ca nu era vorba des-
pre reprezentanti de rând, ci de cei cu autoritate). "Aparent, ei voiau
sa se înteleaga cu mine ca reprezentant al timpurilor ce urmau
sa
vina, pentru a sti ce era bine de facut, cum sa se
actioneze... Dar
m-am simtit strain fata de acesti oameni,
fata de centrele lor de inte-
res, de atmosfera tensionata, as zice, care domnea în aceasta
adu-
nare... Aveam impresia ca aceasta comunitate, în majoritatea sa,
apartinea lumii vechi, unei lumi care se scufunda în trecut33." "Nu
am reusit sa risipim raceala reciproca, venita de nu
se stie unde, care
se instalase între noi. Fetele acestor oameni cu care aveam legaturi
de munca si relatii personale nu exprimau nici o pornire, nici o
cre-
dinta. Din când în când mi se parea chiar ca acesti
militanti dezinte-
resati se simteau într-un fel ca apartinând Vechiului
Regim34."
Iata o marturie
lipsita de ambiguitate. Perplexitatea, prudenta,
nehotarârea dominau în mediile evreiesti conservatoare, si nu
nu-
mai la Vitebsk. Evreii, care în trecut se dovedisera atât de
rationali,
înzestrati cu o experienta multiseculara facuta
din grele încercari,
erau aparent uluiti de caderea brutala a monarhiei si
nutreau pre-
sentimente întunecate.
Dar în spiritul întregului
veac XX, masa dinamica a oricarui po-
por, deci inclusiv poporul evreu, deja secularizat, nu mai era legata
de traditie si aspira irezistibil sa edifice "o noua lume
de fericire".
Enciclopedia evreiasca
noteaza "o neta recrudescenta a activi-
tatii politice a evreilor, observata chiar si în ultimul
plan al tumul-
tuoasei ardori sociale care cuprinsese Rusia dupa februarie 1917. 35".
Eu însumi care, timp de
nenumarati ani, am cercetat presa din
Februarie si amintirile contemporanilor, am remarcat în mod inevi-
tabil "aceasta neta recrudescenta", acest suflu
puternic. în docu-
mentele care provin de la unii martori si actori ai evenimentelor
cele mai diverse, numele evreilor sunt foarte numeroase, tema
evreiasca facându-se mai insistenta si mai elocventa.
Conform
amintirilor lui Rodzianko*, ale guvernatorului Balk**, ale generalu-
lui Globaciov si ale altor numerosi autori, înca din primele
zile ale
revolutiei, în spatele zidurilor palatului Tavriceskii, te izbea
numa-
rul de evrei aflati printre membrii Comandaturii si ai comisiilor în-
sarcinate cu interogatoriile, printre vânzatorii de brosuri.
Desi fa-
vorabil evreilor, V. D. Nabokov a scris totusi: pe data de 2
martie, la intrarea în gradina Tavriceskaia, în fata cladirii
Dumei,
"era o vânzoleala de nedescris, se auzeau tipete; în apropierea por-
tilor de la intrare tineri evrei îi luau la întrebari pe
trecatori'6".
Balk scrie ca multimea care s-a napustit asupra hotelului
Astoria în
noaptea de 28 spre 29 februarie era compusa "din soldati..., mate-
loti si evrei înarmati37". Sunt de acord ca poate fi
vorba aici de iri-
tarea a posteriori proprie emigrantilor: adica, "evreii au pus la
cale
totul". Dar un observator impartial, pastorul metodist Simons, un
american care traise zece ani la Petersburg si cunostea bine
orasul,
a raspuns în 1919 în fata comisiei de ancheta a Senatului
tarii sale:
"Nu mult dupa revolutia din martie 1917, peste tot [la Petrograd]
se vedeau grupuri de evrei în picioare pe banci sau pe lazi de
sa-
pun, etc, adresându-se multimii... Pentru evrei existau limitari
privind dreptul de rezidenta la Petrograd; dar dupa
revolutie s-au
napustit asupra orasului în stoluri, iar cea mai mare parte a
agitato-
rilor se întâmpla sa fie evrei. [Erau] evrei care îsi renegasera
cre-
dinta38." Un student pe nume Hanoh a sosit la Kronstadt cu câteva
<nota>
* 1859-1923, lider
octombrist, presedinte al Dumei din 1911 pâna în
1917, emigreaza în 1920.
** Ultimul guvernator al Petrogradului.
*** 1869-1922, jurist,
co-fondator al partidului Cadet, secretar general al
Guvernului provizoriu. Asasinat în emigratie de catre un membru al
extre-
mei drepte.
</nota>
zile înainte de represiunea
sângeroasa care s-a abatut asupra a sai-
zeci de ofiteri (listele fusesera stabilite dinainte) devenind
initiato-
rul si presedintele "Comitetului miscarii
revolutionare". (Ordinul
acestui Comitet: sa fie arestati toti ofiterii pâna la
ultimul si sa fie
judecati.) "O informatie mincinoasa, colportata de
necunoscuti,
suscitase reglari de conturi la Kronstadt, apoi la Sveaborg; situatia
era total confuza, orice minciuna putea aparea ca un fapt dove-
dit39." Continuarea sângeroasa de la Kronstadt a fost reluata
mai
apoi de un anume "doctor Rosal", un neurolog care nu îsi termi-
nase studiile. Dupa Lovitura de stat din Octombrie, S. G. Rosal a
devenit comandantul Gatcinei, în noiembrie a devenit comisar al
întregului front românesc, dar a fost ucis la putin timp dupa so-
sire40. O militie revolutionara a fost constituita în
Vasilievski
ostrov si i-a avut ca purtatori de cuvânt pe Solomon si Kaplun
(vi-
itorul ucigas platit al lui Zinoviev). Baroul din Sankt-Petersburg a
creat "o comisie speciala însarcinata sa verifice daca
arestarile per-
soanelor în timpul revolutiei (mii la Petrograd) fusesera facute
cu
buna stiinta, altfel spus, de a le hotarî soarta, ca
si pe aceea a tutu-
ror fostilor jandarmi si politisti, fara a fi
judecati; aceasta comisie
îl avea ca presedinte pe avocatul Goldstein. Cât despre povestirea
iesita din comun a ofiterului Timotei Kirpicinikov, care
declansase
insurectia în strada, aceasta fusese notata înca din luna
martie, si
pastrata astfel de Iacob Markovici Fischman, om care a facut mai
apoi o mare pasiune pentru istorie. (In Roata rosie, ra-am sprijinit
cu recunostinta pe acest text.)
Enciclopedia evreiasca
trage concluzia: "Pentru prima data în
istoria Rusiei, evreii au ocupat posturi înalte în administratia cen-
trala si locala41."
La vârf, în sânul
Comitetului executiv al Sovietului deputa-
tilor muncitori si soldatilor care a guvernat tara
nelegitim în
decursul acestor luni, se distingeau doi dintre conducatori,
Nahamkis-Steklov si Guimmer-Suhanov: în noaptea de 1 spre 2
martie, au dictat Guvernului provizoriu, orbit de propria-i sufici-
enta, un program care îi anihila dinainte autoritatea pe toata durata
existentei sale.
în analiza sa
pertinenta, G. A. Landau explica adeziunea evreilor
la revolutie printr-o lege care cuprinde în fapt întreaga epoca: «Ne-
norocirea Rusiei - ca si cea a evreilor rusi - vine din faptul
ca rezul-
tatele primei revolutii nu fusesera înca digerate, nu se
decantasera în
edificarea unui nou regim; din faptul ca nu fusese timp sa se for-
meze o noua generatie în momentul începerii Primului Razboi care
era peste puterile noastre. Iar când a venit ceasul debandadei,
aceasta a surprins o generatie care constituia, într-un anume sens, un
abur pregatit, încalzit de revolutia precedenta, spiritual
inerta, fara
legatura organica cu prezentul, ci, dimpotriva, legata
prin pasivitatea
sa spirituala de perioada traita cu zece ani mai înainte. Iar
spiritul re-
volutionar organic al începutului de secol XX a devenit în mod me-
canic "spiritul revolutionar permanent din vreme de razboi"42».
Anii multi
petrecuti în migaloasa activitate privind aceasta pe-
rioada mi-au permis sa patrund sensul intim al Revolutiei
din
Februarie si, prin aceasta, rolul jucat de evrei. Am retinut pentru
mine si pot astazi sa o repet: nu, Revolutia din Februarie
nu a fost
facuta de evrei pentru rusi. Ea a fost savârsita
neîndoielnic de rusii
însisi, si cred ca am aratat lucrul acesta suficient
în Roata rosie.
Noi însine am fost autorii acestui naufragiu: tarul nostru, unsul lui
Dumnezeu, mediile de la curte, generalii lipsiti de talent, adminis-
tratorii nepriceputi, si, cu ei, inamicii lor: elita
intelectuala, octom-
bristii, responsabilii Zemstvei, KD-tii,
democrat-revolutionarii, so-
cialistii si revolutionarii, dar si împreuna cu ei,
cei mai revoltati
dintre rezervistii încartiruiti în mod rusinos în cazarmile
din
Petrograd. Este ceea ce ne-a dus la ruina. În sânul intelighentiei se
gaseau desigur multi evrei, dar aceasta nu ne permite deloc sa
spu-
nem ca revolutia a fost evreiasca.
Revolutiile pot fi
clasate în mod diferit dupa principalele forte
care actioneaza: dupa acest criteriu, Revolutia din
Februarie tre-
buie recunoscuta ca fapt al întregii natiuni ruse, sau, mai strict,
ca
fiind ruseasca. Daca o judecam - asa cum fac sociologii
materia-
listi - dupa criteriul celui care a profitat mai mult, mai repede
si pe
o perioada mai îndelungata, atunci, desigur, putem sa o numim
altfel (evreiasca? dar si germana: Wilhelm al II-lea, într-un
prim
moment, cu
siguranta ca a profitat!). Totusi, chiar daca tot
restul
populatiei rusesti, aproape înca de la început, nu a avut parte
decât
de pierderi si ruina, aceasta nu înseamna ca revolutia
"nu a fost ru-
seasca". De la Revolutia din Februarie comunitatea
evreiasca din
Rusia a primit tot pentru ceea ce luptase ea, iar lovitura de stat din
Octombrie nu îi era cu adevarat necesara. Poate doar bandei de
raufacatori formate din tineretul evreu laicizat care,
împreuna cu
fratii sai rusi internationalisti, acumulase o
ura puternica fata de re-
gimul politic rus si a încercat sa "aprofundeze" revolutia.
întelegând lucrul
acesta, cum trebuia sa rna orientez prin Martie
saptesprezece, apoi prin Aprilie? Am descris revolutia literalmente
ora cu ora si n-am încetat sa aflu, în sursele de
informare, multe epi-
soade si dialoguri pe tema evreiasca. As fi avut dreptate
sa las sa
apara toate acestea în paginile din Martie? Nu ar fi fost pentru prima
oara în istorie când o carte si cititorii ei ar fi cedat ispitei
usoare si
puternice: sa arunce totul asupra evreilor, actiunile lor, ideile
lor, sa-
si permita sa vada în ei cauza principala a
evenimentelor si, prin
aceasta, sa abata cercetarea de la principalele cauze reale.
Pentru a evita ca
rusii sa cada în aceasta perspectiva falsa, am
pus, în Roata rosie, metodic, în întreaga istorisire, în surdina tema
evreiasca propriu-zisa, cel putin în comparatie cu modul în
care
aceasta tema rasunase atunci în presa si plutise prin
aer.
Revolutia din
Februarie a fost facuta de mâini rusesti din cauza
lipsei de discernamânt rusesc. În paralel, însa, în ideologia sa un
rol semnificativ, determinant a fost jucat de o intransigenta abso-
luta cu privire la puterea istorica ruseasca, pe care
rusii, spre deo-
sebire de evrei, nu erau îndreptatiti sa o încerce. (Am
vorbit deja
despre aceasta în capitolul 11.) Aceasta intransigenta se
accentu-
ase foarte clar dupa procesul Beilis, apoi, mai târziu, dupa expul-
zarea masiva a evreilor, în 1915. si astfel intransigenta a
câstigat
în lupta cu moderatia.
Totusi, Comitetul
executiv al Sovietului deputatilor muncitori
si soldati, constituit în primele ore ale revolutiei, propune un
alt
<nota>
Cf. vol. 1, p. 459 sq.
</nota>
punct de vedere. Acest
comitet executiv era un guvern din umbra
al celor mai duri. El a fost acela care a privat Guvernul provizoriu
de orice putere reala ferindu-se, în mod criminal, sa-si asume
di-
rect si deschis puterea. Prin "Decretul Nr. 1", acest Comitet execu-
tiv a smuls puterea din mâna corpului de ofiteri si s-a sprijinit pe
garnizoana demoralizata din Petrograd. Tocmai acest Comitet exe-
cutiv, si nu avocatii, nici exploatatorii forestieri si nici
bancherii, a
dus tara pe cel mai scurt dram la ruina. în decursul verii 1917,
unul dintre membrii acestui comitet executiv, Iosif Goldenberg, îi
explica diplomatului francez Claude Anet: "Prikaz-u\ [decretul] nu
a fost o eroare, ci o necesitate... Chiar din ziua în care am facut re-
volutia am înteles ca daca nu distrugem vechea armata,
ea va
zdrobi revolutia. Nu am ezitat: am ales aceasta varianta si
am fo-
losit, as zice ca printr-o sclipire de geniu, mijloacele
necesare43."
Este corect sa punem
urmatoarea întrebare: dar cine erau aceste
personaje atât de fatal eficiente care formau C.E.? Da, din moment
ce actiunile unor asemenea conducatori schimba brutal cursul
Isto-
riei. Trebuie spus: componenta Comitetului Executiv preocupa
mult, în 1917, atât publicul cât si ziarele, când numerosi membri ai
acestui CE. se ascundeau sub pseudonime si timp de doua luni
s-au ferit sa apara în public: Rusia era guvernata nu se
stia prea
bine de cine. S-a aflat mai târziu ca în CE. se gaseau vreo
duzina
de soldati abrutizati, de fatada, si care erau
tinuti deoparte. Din ce-
lelalte trei duzini de membri într-adevar activi, mai mult de juma-
tate erau socialisti evrei. Se gaseau aici rusi, caucazieni,
letoni si
polonezi, rusii fiind mai putin de un sfert.
V. B. Stankevici, un socialist
moderat, nota ca "trasatura fra-
panta în componenta Comitetului era numarul de elemente alo-
gene. .. fara vreo legatura cu efectivele lor din Petrograd
sau din
tara", si se întreba: "Era spuma murdara a vietii
sociale rusesti...?
Sau o consecinta a pacatelor Vechiului Regim care constrângea
elementele alogene sa se ralieze partidelor de stânga? Sau era pur
si simplu rezultatul unei libere concurente...?" în acest caz
"ches-
tiunea ramâne deschisa: cine a fost responsabil de aceasta, alogenii
care se aflau aici, sau rusii care nu se aflau, desi ar fi putut
sa se
afle acolo 44?" Pentru
un socialist, este vorba aici mtr-adevar de o
GREsEALĂ Dar vorbind deschis, ar fi fost mai bine ca nimeni sa
nu fi plonjat în acest torent noroios - nici noi, nici voi, nici ei!
Note
1. Reci, 1917, 7 martie, p. 2.
2. Birjevâe vedomosti,
1917,8 martie (aici si în continuare, este vorba de
tirajul de dimineata), p. 5.
3. Ibidem, 10 martie, p. 6
4. MEE, p. 377.
5. Reci, 1917, p. 4; 10 martie, p. 5, etc.
6. stiri bursiere, 1917, 9 martie, p. 2
7. Ibidem, 10 martie, p. 2.
8. MEE, vol. 7, p. 377.
G. B. Sliosberg, Dela davno minuvsih
dnei: Zapiski russkogo evreia
[Fapte din trecut: însemnarile unui evreu rus), în 3 vol., Paris, 1933-34,
vol.
3, p. 360.
10. MEE, vol. 7, p. 377.
11. Reci, 1917, 25 martie, p. 6
12. Ibidem.
13. R. G. Winaver,
Vospominania (New York, 1944), manuscris depus la
Institutul Hoover, Stanford, California, p. 92.
14. Russkaia volia, 1917, 29 martie, p. 5.
G. B. Sliosberg, vol. 3, p. 360.
16. B. Orlov, Rossia bez
evreev [Rusia rara evreiJ - "22", 1988, nr. 60.,
p. 157.
17. Reci, 1917. 17 martie, p. 5.
18. Padenie Ţarskovo
rejirna [Caderea regimului tarist], rezumate steno-
grafice ale interogatoriilor si marturiilor trimise în 1917 la
Comisia de in-
structie extraordinara a Guvernului provizoriu, Leningrad, 1924, vol.
1,
pp. 119-121,429.
19. Libertatea rusa, 1917, 21 aprilie, p. 4.
20. Izvestia, 1917, 6 martie, p. 4.
21. Ibidem, p. 2.
Spre exemplu, printre altele: stiri
bursiere. 1917, 8 si 12 aprilie:
Libertatea rusa, 1917, 9 aprilie; Izvestia, 1917, 15 si 28 aprilie.
23. EE, vol. 15, pp. 281-284.
24. Izvestia, 1917, 10 mai, p. 2.
25. Libertatea rusa, 1917, 15 aprilie, p. 4.
stiri bursiere, 1917, 23 aprilie, p. 3.
Ibidem, 19 mai, p. 1.
Den [Ziua], 1917, 10 mai.
stiri bursiere, 1917, 11 martie, p. 2.
30. Ibidem, 10 martie, p. 6.
Reci, 1917, 10 martie, p. 3.
32. Encyclopaedia Judaica,
Ierusalim, Keter Publishing House, 1917, vol.
14, p. 961.
G. J. Aronson, interviu la Radio-Libertatea
- Vospominania o
revolutii 1917 goda [Amintiri
despre revolutia din 1917], Int.
nr. 66,
Miinchen, 1966, pp. 13-14.
G. J. Aronson, Revoliutionnaia iunost:
Vospominania, 1903-1917
[Tineretea mea revolutionara: amintiri], Interuniversity project
on the history
of the menshevik movement, paper n° 6,
35. MEE, vol. 7, p. 378.
V. Nabokov, Vremennoe pravitelstvo [Guvernul
provizoriu] - ARR,
voi. 1, 1922, p. 15.
A. Balk, Poslednie dni tarskogo
Petrograda (23-28 fevralia 1917).
Dnevnik posiednego Petrogradskogo gradonacialnika [Ultimele zile ale Petro-
gradului tarist. Jurnalul ultimului guvernator al Petrogradului] -
Manuscris
pastrat la Institutul Hoover, p. 16.
38. Oktiabrskaia
revoliutia pered sudom senatorov: ofitialnâi otcet
«overmenskoi komissii» Senata. [Revolutia din Octombrie în fata
judecatii
senatorilor americani: rezumatul oficial al comisiei «Overman» din Senat]
M.,L., 1927, p. 5.
D. O. Zaslavski, VI. A. Kantorovici, Hronika
Fevralskoi revoliutii
[Cronica Revolutiei din Februarie] - BÂloe, 1924, vol. 1, PP- 63, 65.
EER, 1994, vol. 2, M., 1995, p. 502.
MEE, vol. 7, p. 381.
42. G. A. Landau,
Revoliutionnâie idei v evreiskoi obscestvennosti [Ideile
revolutionare în societatea evreiasca] - RsE, Paris, YMCA Press,
1978
(reluarea editiei de la
Claude Anet, Revolutia rusa,
iunie-noiembrie 1917,
1918, p. 61.
44. B. V. Stankevici, Vospominania: 1914-1919 [Amintiri],
Berlin, 1920,
p. 86.
|
