Investigatia este subminata
M-am decis asadar sa aflu o data pentru totdeauna ce se ascunde în spatele enigmei proprietatii din Montauk, asa ca am început sa caut prin indexul ziarului New York Times. Din pacate, publicatia locala Newsday nu este indexata, astfel încât cercetarea s-a dovedit extrem de dificila.
Am descoperit totusi ca la data de 6 februarie 1984 a aparut pe pagina B4 un anunt în Times referitor la Camp Hero. Acesta preciza ca la data de 8 februarie, Administratia Serviciilor Generale urma sa vânda prin licitatie publica o proprietate de 278 de acri la Montauk Point. Se preciza ca locatia era o fosta baza a Fortelor Aeriene SUA. Anuntul a fost publicat de Judith Hope, Supraveghetor al or 14114r1712o asului East Hampton, care avertiza ca aceasta vânzare de catre ASG ar fi ilegala întrucât viola Legea Mediului (U.S.C. 4321, et seq.), Legea Controlului Zonei de Coasta (16 U.S.C. 1451, et seq.) si alte legi referitoare la agentiile federale.
Anuntul adauga ca "La data de 6 ianuarie 1984, Consiliul Municipal al orasului East Hampton a adoptat în unanimitate, conform autoritatii investite în el de alegatorii si legislatia statului New York, un act potrivit caruia teritoriul de 278 de acri pe care ASG îsi propunea sa-l vânda a fost atribuit departamentului de Parcuri si Conservare. Actul normativ are la baza principiile corecte ale prezervarii mediului natural si planificarii comunitare, fiind necesar pentru protejarea starii de sanatate publica, a sigurantei si bunastarii cetatenilor.
Potrivit Codului Orasului East Hampton (sectiunea 153-17A), singurele destinatii care pot fi atribuite terenurilor din aceasta categorie sunt: 1. terenuri de golf si de tenis; 2. rezervatii naturale si locuri de vânatoare; 3. parcuri; 4. locuri de recreatie si plaje; 5. cladiri asociate cu destinatiile de mai sus, cum ar fi: cluburi sportive, cladiri pentru administratie si întretinere.
Consiliul decreteaza ca, potrivit legii, nu pot fi construite pe terenurile din aceasta categorie (atât timp cât se vor încadra în aceasta categorie) alte cladiri, case, hoteluri, moteluri, blocuri de locuinte sau alte structuri rezidentiale, comerciale sau industriale".
Anuntul continua precizând intentia autoarei de a bloca vânzarea proprietatii bazei aeriene, pentru a mentine astfel clasificarea actuala a terenului. M-am întrebat cum a fost posibila schimbarea clasificarii astfel încât sa permita construirea unei instalatii radar în zona respectiva!
Un alt articol din New York Times, datat 6 februarie si semnat de Lindsey Gruson, era intitulat "Oficiali guvernamentali încearca sa protejeze o suprafata de teren apartinând guvernului la Montauk". Autorul scria în el: "Departamentul Apararii construieste o baza militara (la Montauk) camuflata sub aparenta unui sat de pescari construit pe aceasta plaja izolata si vulnerabila. Nici un dusman nu a încercat vreodata sa se apropie de tarm în aceasta zona". Se pare ca nu a auzit niciodata de diferitele încercari ale nazistilor de a coborî pe tarmul Montauk-ului. Mai mult, habar nu avea ca poate cel mai mare dusman al umanitatii îsi avea chiar atunci sediul la baza din Montauk. Articolul mai preciza ca instalatia radar a fost închisa cu trei ani în urma si ca terenul a fost declarat disponibil. "Preocupat de deficitele bugetare, Presedintele Reagan a ordonat acum doi ani guvernului sa vânda terenurile disponibile aflate în proprietatea guvernului pentru a reduce astfel datoriile federale. Pâna atunci, terenurile considerate disponibile erau cedate statelor contra unei taxe nominale, cu conditia sa fie folosite pentru parcuri si alte destinatii publice".
Interesant era faptul ca nici acest articol nu mentiona nimic despre folosirea bazei militare pentru construirea unui radar. Era citata afirmatia supraveghetorului orasului, Tony Bullock: "Parcurile si zonele naturale aflate în conservare sunt foarte restrictive. În afara de cresterea arborilor si a florilor, nimic nu este permis în aceste zone". Practic, nici una din aceste afirmatii ale unor oficiali guvernamentali aflati pe diferite nivele nu permitea ASG sa vânda proprietatea.
Numarul din 7 februarie al New York Times prezinta un articol în care se face precizarea ca judecatorul Leonard D. Wexler de la Curtea de Apel Federala a împiedicat temporar Guvernul sa vânda o suprafata de teren de 278 de acri apartinând fostei baze aeriene de la Montauk. El a emis o hotarâre care îi permitea Guvernului sa primeasca oferte în cadrul unei licitatii publice, dar nu si sa vânda terenul înainte de a se înfatisa înaintea tribunalului.
A doua zi, Times a publicat un nou articol referitor la baza militara, în care se preciza ca un avocat din Manhattan pe nume Jack Weprin a licitat 1,9 milioane de dolari pentru proprietate, în numele companiei Joshua Sundance Inc. Weprin nu a dezvaluit ce intentii avea în legatura cu terenul. Un purtator de cuvânt al ASG a facut precizarea ca la licitatia care a durat 20 de minute au participat doi ofertanti.
În numarul din 12 februarie, Jane Perlez a scris un articol din care rezulta ca în disputa legata de proprietatea terenului a intrat si Secretarul de stat responsabil de interne William P. Clark. Acesta a luat partea Municipalitatii East Hampton si a scris o scrisoare adresata ASG în care le recomanda acestora sa pastreze statutul de proprietate a statului New York. Propunerea lui era ca bucata de teren cunoscuta sub numele de Camp Hero sa fie cedata Parcului National Montauk Point în schimbul unui teren de 125 de acri cedati corporatiei Fire Island National Seashore. Altfel spus, secretarul de stat propunea un schimb de terenuri. Interesant este faptul ca scrisoarea sa a ajuns la ASG cu numai o zi înainte de licitatie. Se pare ca diferiti oficiali de la tot felul de departamente faceau încercari disperate sa preîntâmpine trecerea proprietatii în mâini private. Un nou nume intrat în scena a fost cel al senatorului Patrick Moynihan. Acesta a indicat o lege care le permitea celor de la ASG sa transfere o proprietate federala fara taxe, cu conditia ca terenul sa fie folosit ca parc national.
Pe 1 mai, aceeasi doamna Perlez scrie un nou articol în care precizeaza ca senatorii Moynihan si Alfonse D'Amato au introdus în Senat un amendament care sa permita schimbul terenului de la Montauk, aflat în proprietate federala, contra a 125 de acri de teren aflat în proprietatea State's Fire Island. William P. Clark, secretarul de stat responsabil de interne, dorea ca pamântul sa intre sub jurisdictia departamentului sau, pentru ca apoi sa fie cedat statului New York. Judecatorul Wexler a interzis acest transfer înainte de a decide daca agentia federala (ASG) nu a actionat cumva ilegal în încercarea de a vinde terenul.
În numarul din 4 iulie 1984, Laura Durkin de la Newsday scria într-un articol ca în Congres a fost adoptata o lege care permitea schimbul de terenuri de care vorbeam mai sus. Autoarea îl citeaza pe purtatorul de cuvânt al ASG: "Legea declara limpede ca cea mai buna destinatie a terenului este aceea de parc si de loc de recreatie. De aceea, cei 278 de acri vor merge la Departamentul de Interne, care va face apoi transferul catre statul New York". Se pare ca toata lumea a fost fericita la gândul ca pretioasa bucata de teren nu va intra pe mâini particulare.
În aceeasi saptamâna, New York Times descrie declansarea transferului de proprietate, urmând ca o ceremonie festiva sa fie tinuta miercurea viitoare pentru a marca oficial evenimentul. Ceremonia urma sa se tina chiar pe terenul din Montauk.
Cel mai surprinzator aspect al investigatiei mele a fost faptul ca nu am reusit sa gasesc nici un articol care sa descrie ceremonia de miercuri, nici în New York Times, nici în Newsday. Ziarele traiesc din acest gen de stiri; de aceea, m-as fi asteptat sa gasesc un articol foarte detaliat, dar nu am descoperit nici macar o mentiune. Am ramas astfel cu semne de întrebare referitoare la încheierea tranzactiei. Este de remarcat faptul ca a fost creata o lege speciala pentru transferul terenului de la ASG la Departamentul de Interne, iar apoi la statul New York. Nu stiu exact cum a fost formulata legea, dar din câte am citit în ziare, nu ar fi exclus ca terenul sa mai fie înca în proprietatea Departamentului de Interne. Ma întreb daca toate articolele din presa citate mai sus nu au fost o simpla manipulare.
Aveam sa descopar mai târziu ca problema crizei proprietatii avea radacini mult mai adânci. Sa nu uitam ca a mai existat un doritor al terenului care a gazduit cândva baza aeriana de la Montauk.
|
