Istoria civilizatiilor
Evolutia gandirii, a stiintelor si tehnicilor intre 1870 -1914
4.1.1 Pozitivism si pragmatism
Auguste Comte si studiul societatii
Studiind progresul continuu al umanitatii, Auguste Comte (1798-1857) intemeiaza o noua filozofie, care se doreste a fi stiintifica, pozitivismul. Dupa Comte, fiecare om este detinatorul cunostintelor acumulate, care se transmit descendentilor. In momentul in care stiinta va ajunge la punctul sau cel mai inalt, va incepe varsta pozitiva. Cele 3 varste istorice care preced acest moment sunt: "st 949f53j adiul teologic" pana in sec. al XIII-lea, "stadiul metafizic" pana in sec. al XVIII-lea, "stadiul stiintific" din 1789. Comte reia varstele mitologiei grecesti - de aur, de bronz, de fier - pe care le inverseaza. Pozitivismul se prezinta ca o stiinta in care omul este obiect istoric. Aceasta convingere s-a nascut la Comte, apoi a fost intarita prin publicarea Introducerii la studiul medicinei experimentale (1865) a lui Claude Bernard. In Curs de filozofie pozitiva (1830-1842), Comte afirma ca totul se supune stiintei, inclusiv arta. Pozitivismul se apropie si de o religie a umanitatii, asa cum apare in Sistem de politica pozitiva ( 1852-1854), bazata pe dragostea de aproape si pe transformarea radicala a unei societati in care individualismul ar fi inlaturat.
Hyppolyte Taine si Rasa
Hyppolyte Taine (1828-1893) redacteaza lucrarea Oroginile Frantei contemporane (1875-1893), in care studiaza istoria Frantei in functie de factori determinanti, care, dupa el, ar constitui specificitatea franceza; rasa, momentul si mediul. Ansamblul societatii este analizat ca fiind un produs pur al trecutului si al caracterului national, care dau nastere Frantei contemporane. Apropiat de Zola in dorinta de a scrie o istorie naturala a poporului francez, el se indeparteaza total de cauzele evolutiei. Pentru Taine, toate doemniile de la sfarsitul sec. al XIX- lea, ilustrate de Stat, Biserica, arta, literatura, filozofie, existau deja ca factori potentiali in zorii acestui secol. Primejdia care determina sfaramarea ritmului acestei evolutii si a armoniei este reprezentat de revolutiile prea bruste.
Pragmatismul Anglo-saxon
Se leaga direct de pozitivismul si determinismul lui Taine. Este reprezentat de englezul J.S.Mill (1806-1873) si de americanii W. James (1842-1910) si J. Dewey (1859-1952)
J.S.Mill considera cautarea fericirii drept cauza determinanta a oricarui act W. James prelungeste aceasta reflactie la lumea ideilor: ele nu sunt juste decat atunci cand prelungesc existenta. Aceasta ultima conceptie sufera o modificare in scrierile lui Dewey, care confera adevarului un criteriu mai pragmatic, rentabilitatea: o gandire nu este interesanta decat daca ea constituie sursa unui profit cat mai mare.
4.1.2 Darwinismul
Originea speciilor
Puternic influentat de aplicarea pozitivismului la stiintele naturii, Charles Darwin (1809-1882) scrie in 1859 opera sa de baza, Originea speciilor prin selectie naturala sau pastrarea raselor favorizate in lupta pentru existenta. Natura umana si consolatoare a romanticilor devine insensibila si nemiloasa. Conceptia pozitivista a progresului devine aici teorie a evolutiei, speciile cele mai adaptate si mai robuste supravietuiesc, in timp ce celelalte dispar. In termen de adaptare, cel mai puternic supravietuieste celui mai slab, omul fiind pentru Darwin o dovada evidenta, asa cum sustine in Descendenta omului si selectia sexuala (1871), care a suscitat o vie controversa teologica, intrucat se neaga actul creatiei originare de catre Dumnezeu.
Inflorirea stiintelor naturii
Intaietatea lor in doemniul stiintific nu inceteaza sa se impuna incepand cu anii 1870. Separate de filozofie la inceputul secolului al XIX-lea, ele obtin primele catedre universitare. De acum inainte, stiintele naturii nu mai sunt o anexa a filosofiei, destinata sa adune toate domeniile stiintifice prin grija pentru exactitate si prin experimentele lor.
4.1.3. Materialismul
Sciziunea Scolii Hegeliene
Dezbinarile politice si religioase determina o scindare a scolii hegeliene, o parte a noilor hegelieni fiind adeptii deismului, in timp ce restul se alatura materialismului. Aceasta este o reactie exacerbata contra filosofiei, aflata in criza in fata progresului stiintelor experimentale si acuzata ca se bazeaza doar pe cuvinte.
D.F. Strauss si L. Feuerbach
D.F. Strauss (1808-1874) reprezinta tendinta deista, iar analiza sa critica a vietii lui Hristos, in Viata lui Hristos il conduce la ideea de a o considera drept o alegorie a intregii istorii a umanitatii. Figura centrala a lui Hristos devine un mit cu valoare universala.
L. Feuerbach (1804-1872) refuza sa cunoasca existenta unui Dumnezeu sau a oricarei divinitati. Pentru el, Dumnezeu este o inventie umana, creata pentru a ascunde o lipsa de nevoi nesatisfacute. El trebuie deci inlocuit printr-o asteptare a altceva, iar dragostea pentru Dumnezeu trebuie inlocuita cu dragostea pentru oameni. Operele sale se plaseaza net intr-o optica materialista: Critica filosofiei hegeliene ( 1839), Esenta crestinismului (1841), Principii ale filosofiei viitorului (1843).
4.1.4 Marxismul
Metoda dialectica a lui Hegel cunoaste o prelungire in materialismul dialetic, dar trebuie asteptata revolutia din 1917 pentru ca operele lui Marx sa cunoasca o adevarata propagare. Eforturile comentatorilor tind mai ales spre apropieirea teoriei evolutiei speciilor lui Darwin de o viziune evolutionista a luptei de clasa. Dar schema generala a luptei permanente ramane aceeasi.
Opera lui Marx este raspandita de un propagandist activ, prietenul sau F. Engels (1820 - 1895), fiu de industrias, care ii furnizeaza subsidiile necesare pentru a face cunoscut socialismul international, mai ales prin publicarea lucrarii sale Anti-Düring in 1878.
Trebuie asteptat insa anul 1910 (Engels murind in 1895), cand apare Capitalul financiar al lui R. Hilferding, prima analiza complet marxista a fundamentelor si mecanismelor imperialismului economic. In acel moment, lumea marxista este divizata in randurile emigrantilor rusi, in doua tendinte narodnicii, populistii care asteapta o revolutie sub forma unei revolte taranesti, si prietenii lui V.I.Ulianov, numit si Lenin (1870-1924), favorabili unei actiuni a proletarului. In 1899 Lenin publica Dezvoltarea capitalismului in Rusia, respingand fara drept de apel tezele populistilor. Exilat in Europa Occidentala, Lenin conduce Iskra, periodic destinat a convinge de necesitatea interventiei proletarului, pentru ca apoi, in Ce-i de facut? (1902), sa dea solutia: intrucat masele muncitoare rusesti sunt prea putin informate asupra revolutiei, este necesar ca elita exilului sa se grupeze in scopul formarii si pregatirii acestora pentru rolul important care le va reveni. In ceea ce priveste scopul final al revolutiei, se produce o noua sciziune: tendinta mensevica - democratica si burgheza, si tendinta bolsevica pentru socialistii condusi de Lenin.
Lenin trebuie sa infrunte si atacurile anarhistilor. Dupa opozitia dintre Marx si Bakunin (1814-1876), ansamblul ideilor anarhiste este reluat de P. Kropotkin (1842-1921), intelectual rousseauist, convins de bunatatea originara a omului, pervenit insa de mediul sau si opus darwinismului, intrucat Kropotkin era convins ca fraternitatea si ajutorul reciproc sunt veritabile legi ale luminlor animale si umane, idee pe care o dezvolta in Ajutorul mutual: un factor in evolutie (1902). Totodata, el respinge democratia bazata pe delegarea puterilor si socialismul autoritar.
Nu se invata tot se invata doar 4.1.1 sau 4.1.2 sau 4.1.3 sau 4.1.4
In afar de asta mai avem de explicat anumiti termeni si anume:
- cultura
- civilizatie
- viata sociala
- parteneriat
- partide politice
|
