Istoria politiceasca a Dachiei si a neamului romanesc de Ludwig Albrecht Gebhardi

Ludwig Albrecht Gebhardi, autorul acestei Istorii a poporului roman, era fiul lui Johan Ludwig Levin Gebhardi, istoric si el, si s‑a nascut la 13 aprilie 1735, la Lunenburg. Mai multi ani a fost profesor la Ritteracademie de acolo. In anul 1787 a primit titlul de consilier regal britanic. Mai tirziu (1799) a dat curs unei invitatii de la Hanowra, unde a fost numit consi-lier regal al casei britanice, bibliotecar si istorio­graf al casei de Brauschweig. A murit la 16 octombrie 1802. Istorio­grafia ger­mana si europeana il considera drept unul din istoricii cei mai profunzi si mai invatati ai secolului sau. Foarte cunoscuta Istorie universala a lui Guthrie si Gray contine cea mai mare parte a operelor istorice ale lui Ludwig Albrecht Gebhardi; astfel volumele 32 si 33 din aceasta Allge­meine Weltgeschite. Nach dem Plan Wilh. Guthrie und Joh. Gray und andrer gelehrten Englaender entworfen ausgear­beiter, und aus den besten Schriftellern gezsagen, volume care cuprind Istoria Danemarcei si a Norvegiei (Halle, 1768‑1770), (un fragment din aceasta lucrare, pentru care el a oferit ulterior si noi informatii (Odensee, 1777) a aparut in volumele 13 si 14 ale lui Allegemeine Weltgeschichte. In volumul 15 al Istoriei universale, impartit in trei parti, se afla si Istoria regatului Ungariei si a statelor aliate cu acesta, care a aparut si separat (Leipzig, 1778‑1789), in trei volume in 8.

In anul 1785 a publicat in volu-mele 50 si 51 ale Istoriei universale citate o Istorie a Curlandei si Semgalliei, impreuna cu o descriere istorica a venzilor si slavilor. Descrierea popoarelor amintite a editat‑o apoi mai pe larg si completat-o sub titlul: Geschichte aller wendisch — slavischen Staaten (Halle, 1789‑1796) (3 volume). Intr‑o epoca mai timpurie a vietii sale a editat una din mostenirile culturale ale tatalui sau, aducindu‑i imbunatatiri: Geschichte der erblichen Reichsstande in teutschland (Halle, 1777‑1785, 3 volume in 4 mare) (Istoria starilor imperiale din Germa­nia). La lucrarea lui Meding: Nachrichten von abeligen Wappen (Ham­burg, 1786), el a scris un Cuvint inainte. In afara de aceasta, Gebhardi a mai publicat studii si recenzii in numeroase ziare (mai ales in Gotttinger gelehrten Anzeigen). Ca istoric si‑a cistigat merite deosebite mai ales prin cercetarile sale neobosite si vasta sa eruditie, cercetari care au facut lumina in multe parti ale istoriei speciale. Umanismul, dezinteresul si bunavo­inta generala sint trasaturi esentiale ale caracterului sau.

In ceea ce‑i priveste pe romani, Ludwig Albrecht Gebhardi este primul istoric care‑si propune, si reuseste, sa scrie un tratat de istorie a romanilor, dispunind de metoda stiintifica, pregatire exceptionala de istoric si, lucru rar pentru secolul al XVIII‑lea, o stapinire cu totul remarcabila a izvoarelor publicate pina in timpul sau in lume, incepind cu anticii si terminind cu istoricii si scriitorii contemporani. Acesta, de altfel, este meritul cel mai mare al lui L.A. Gebhardi. Informatia sa este demna de Hasdeu sau Dimitrie Cantemir si faptul ca aduna, inaintea lui Gh. Sincai, izvoarele istoriei romanilor, merita subliniat. Izvoarele de care se serveste pentru a‑si scrie opera istorica sint, pentru timpul sau, impresionante. Numai in Istoria Tarii Romanesti el citeaza pe: Frantz Joseph Sulzer, Georgius Pray (cu mai multe din lucrarile sale), Eutropius, Flavius Vopiscus, Priscus Panites (Tracul), Procopius din Caesarea, Du Cange, Johan Thunmann, Franz Grisellini, Antonio Maria del Chiaro, Samuel Micu‑Clain si Gh. Sincai, Theodor Cavalliotis, Teophilact Simocata, Anonymus, Joan. Gotth. Stritter, Martin Cromer, Lodovico Ant. Muratori, Otto von Freisingen, Joh. Filstich, Jos. Simon Assemani, Ana Comnina, M. de Sacy, Ioan. Georg Schandtner, Constantinus Poryhyro­genneta, Cinnamus, Georg Jerem, Haner, Samuel Timon, Oderico Rinaldi, Carolus Wagner, Giacomo di Pietro Lucari, de Bauer, Joannis Cantacuzino, Joh. Turocz, Lucas Wadding, Jozsef Benko, Daniel Farlatus, Jo. Leunclavius, Mathieu Dogiel, Leonicus Chalcocondylas, Dimitrie Cantemir, Ant. Bonfinius, Jean Louis Carra, Eberh Windeck, J. Burch. Mencke, felix Job. Dobner, Nicolai Isthuanffius, Math. Bel. Leouh. Goreckius, Mathiae de Miechow, J. Pistorius, W. de Sommers­berg, Georgius Phrantzes, D. Bern. de Montfaucon, Johan Nauclerus, Frid. Adolpho Lampe, Michael Siegleri, Alexius Horany, Brodericus Stephanus, K.G.V. Windisch, Nicolaus Olachus, Joh. Seyvert, Nic. Reusner, Baldassar Walther, Jac. Aug. de Thou sau Thuanus, Jacob Franc, Jo. Jacobinus, Fr. Chph. Graf von Khevenhiller, J. T. Joachim, Franc. Kazy, Gothardus Arthus, Georgius Zavodsky, Joannes de Bethlen, Paul Richaut, Salomon Schweigger, G. Andr. Nordberg, Aubry de La Motraye, Joh. Filstich, Demetrius Prokopius, Jo. Alb. Fabricius, J. F. Holben, Nic. Mavrocordatus, Peter Businello etc.

Limbile din care citeaza exact (cu o preciziune de savant actual) Gebhardi sint: latina, greaca veche, greaca moder-na, italiana, engleza si franceza. Poliglot, erudit, savant, Gebhardi impresioneaza si astazi prin vastitatea cunostintelor, prin spiritul critic, prin logica, prin bogatia izvoarelor de care se serveste. Pacat ca izvoarele romanesti nu i‑au putut sta la indemina (nefiind publicate).

In ceea ce‑l priveste pe traducator (care, de fapt, traduce oarecum liber, uneori adaugind sau corectind, alteori omitind cite ceva), Ioan Nemisescu, infor-matiile de care dispunem sint sarace.

Ceea ce stim cu preciziune, mai ales din Prefata la Istoria Bulgariei, prefa-ta intitulata: Cinstitilor iubitori de stiinta cetitori, lucrare scrisa in anul 1808, este faptul ca la acea data Ioan Nemisescu era diac de visterie la Iasi: „iar acum in perilipsis srezumatt scoasa in limba romanilor ss.n.t de Ioan Nemisescu, ot. vist., in orasul Esii, la anul 1808”. Aceasta prefata o transcri­em aici integral, pentru importanta ideilor ce le contine:

„Cinstitilor iubitori de stiinta cetitori,

Fiindca intru ace de obste Istorie a toata lume in care am gasit si am talmacit tomul Valahiei si tomul Moldovii sa afla si tomul Bulgariei, pe larg alcatuit, cu nerabdare vorba nu‑i, iubitorii de stiinta cititori, pentru ca nu s‑au talmacit pre larg si intreaga istorie si acestui pamint al Bul­gariei, precum s‑au talmacit istorie Valahiei si Moldovii. Insa fiindca scopo-sul si indeminare me ss.n.t n‑au fost ca sa talmacesc toata Istorie aceasta de obstii a lumii, pentru alte tari si neamuri streine, ce numai sa trag ss.n.t dintr‑insa toate povestirile ce voi afla pentru neamul nostru al romanilor.

Deci, aflindu‑sa si intru acest tom de istorie al Bulgariei multe si gingasa pomeniri pentru neamul romanilor, cum ca au lacuit intru acel pamint, in multe osebite polirii, dupa ce i‑au stramutat chesariul Avrilian de aice din Dachie lui Traian si i‑au trecut peste Dunare in Mesie sau in Bulgaria, ce s‑au chemat dupa aceie Dachia Avrilian; si cum ca mai in urma, dupa ce s‑au radicat Bulgarie craie de sine si au stapinit‑o doar neamuri de despoti si de crai, si dupa ce de‑a doa oara au cazut tot pamintul bulgaresc supt sila grecilor, l‑au smult de sub stapinire grecilor insus neamul romanilor; si ridicindu‑l iaras in floare sa ce mai dinainte, au statut de rind stapinitor intr‑insul 14 crai romani, atita de puternici si slaviti, cum sa va vede mai inainte.

Drept acolo, ca sa nu ramiie stirba Istorie romanilor, cu trecire cu vi­dere de acesti slaviti crai, ci sa‑i fac cunoscuti impreuna si pre dinsii, iubi­tori de stiinta cititori ai neamului nostru, dar sa nu calcu nice Planul osto­riei; pentru aceie, am scos in perilipsis spe scurt si celelalte pricini de istorie a Bulgariei ce nu sa atingu de neamul nostru; pina cind m‑au adus pre rind la pricinile acele indemnatoare a romanilor si a crailor pomeniti.

Ceea ce mai stim despre Ioan Nemisescu (Nimisescu sau Nimisascu si Nemisascu) este faptul ca in 4 noiembrie 1812 era secretar al hatmanului Neculai Stratulat si se interesa de mosia acestuia, Bahnari, din tinutul Vaslui[1]. In anul 1817 il aflam medelnicer[2]. In anul 1817 stapinea mosia Vizdauti‑Hotin[3]. Gheorghe G. Bezviconi il scoate urmas al unui Ion Nemes[4]. Mai stim ca era prieten cu clucerul Iordache Ilschii, ruda si prieten al lui Ionita Tautu si banuim ca facea parte din grupul carvunarilor de la Iasi. Nu este exclus sa fi facut studii in Germania, la Leipzig, de exemplu, ca atitia altii la finele secolului al 18‑lea[5]

In ceea ce priveste manuscrisele pastrate pina astazi din traducerea lui Ioan Nemisescu trebuie sa mentionam ca, in momentul de fata, exista: a. Mss. 2866 de la Biblioteca Academiei R.S. Romania: Istoria politi­ceasca a Dachiei si a neamului romanesc, tomul intaiu pen­tru Valahia, Iasi, 1808, care are in numero-tarea bibliotecarului Acade­miei, 30 de foi (dupa care sare la f.40 r., fara a exista vreo omisiune in text); merge apoi pina la f.130 si iar sare la f.140 (fara vreo omisiune in text) si continua pina la f.169 (f. 170 nu‑i numerotata) si de acolo pina la f. 190; foile sint scrise si pe r. si pe verso. Manuscrisul mai are l1 f. alba liminara (la inceput). Pe verso primei coperte interioare: „Cumparat de la fratii Saraga din Iasi, la 25 iunie 1905”, scris de bibliotecarul Academiei. Mai sint 5 foi liminare albe la fine. Caietele nu sint numero­tate. Pare a fi autograful lui Ioan Nemisescu.

Formatul manuscrisului este 30, 8 z 21, 6 c. Legatura de epoca cu tartraje de carton acoperite in piele, identica cu legatura condicelor de visterie (Sama visteriei de la Iasi).

b. Tot pentru Istoria Tarii Romanesti, in Biblioteca Centrala Univer­sitara din Iasi se pastreaza, dar fragmen-tar, Mss — IV‑30, din care lipsesc: foaia de titlu, 6 foi din caietul I, lipsesc complet caietele V si VI, apoi din caietul VII lipsesc 2 foi, apoi lipsesc toate caietele VIII‑XIX, din caietul 20 nu lipseste nimic, dar caietele 21‑29 lipsesc integral, si de ase­menea lipsesc caietele 31‑49 inclusiv; din caietul 50 lipsesc 2 foi; lipsesc apoi integral caietele 51‑69; ultimul caiet 70 are 12 foi; lipsesc apoi caietele finale.

Cele doua manuscrise au fost comparate si au servit de baza la editarea de fata, dealtfel textul este aproape identic, ca text.

Opera intreaga, tradusa de Ioan Nemisescu, mai contine tomul doi: Istoria Moldovei si tomul III, Istoria Imperiului Asanestilor, unde dis­punem de 3 manuscrise, unul la Iasi (B.C.U.) si 2 la Biblioteca Acade­miei R.S. Romania.

Demn de mentionat este faptul ca cele doua manuscrise de la Iasi (B.C.U.) provin din biblioteca lui Alexandru Hasdeu[6], iar Mss 2867, 4702 si 2866 de la Biblioteca Academiei provin, doua de la fratii Saraga, librari si anticari din iasi, iar unul (mss. 4702) a fost daruit de catre Eudoxiu Hurmuzachi la 30 sept. 1921 Bibliotecii Academiei. Manuscri­sele 2866 si 2867 par a fi autografele lui Nemisescu.

Importanta traducerii lui Ioan Nemisescu nu rezida numai in va­loarea istorica (in maniera iluminista) a operei, ci si filologica. Studiul limbii sale se impune si mai ales studiul neologismelor. Nemisescu scrie ca un taran din Moldova si noi nu ne‑am permis sa‑i modernizam sau sa‑i uniformizam limba, dupa normele ortografice actuale, atit pentru a nu‑i stirbi savoarea neaosa, cit si din motivul ca limba sa, asa cum o scrie el, este un document in sine.

Traind in Moldova domniilor fana-riote, Nemisescu va intrebuinta o seama de grecisme, astazi disparute din limba noastra, dar atunci vii in limba carturarilor: acrovolismosuri (sau loviri mici) „hartuieli de razboi”; arhistratig „general comandant sef”; bifulcos sau „pastratori de boi, vacar”; Candie „Creta” ; cathedra „capitala, resedinta regelui”; clironom „moste­nitor”; sholie „nota, comentariu”; ipothesis „ipoteza”; procatoh „inaintas”; clironomie „mostenire, stapinire”; cliro-nomisi „a stapini”; clirosul „clerul”; diefendipsi „a apara”;diefendipsire „apa­­rare”; diadoh „mostenitor, urmas”; diiahor „urmas”; evghemonie „noblete”; evghe­nicos „nobil” (adj.); evghenis (adj.) „nobil”; evghenist „nobil”; gramatic „secretar, copist, filo­log, logofat”; ipolipsis „aere”, „aspect de varza”; metaharisi „a transforma, a schimba in, a folosi, a uza de”; politic” „om politic”; politie „cetate, stat, organizare statala”; politicita, vietuire politicita „urbana, civilizata”; paradosis „dova­da, temei”; parimie „credinta, invata­tura”; paradosit/a „dovedit/a”; rotie „dreptate”; prohorisi „a reusi, a ajunge”; pronomie „privilegiu, dar, danie” (si pronomion; „proterima sau haruri ale sale; protimisi” „a favoriza, a se apropia, a se accepta, a se insusi, a da crezare”; rolosul „rolul” (franc. prin filiera n.gr.); la fel si tractarisi; scopos „scop”; sigurisipi „a tine in siguranta, a asigura”; sinpatriot, sinpatriotii ssict „compatrioti”; vicarios „vicar” (prin filiera n.gr.!) dar si adj. vicariat; vivliote-cariu „biblio­tecar”. In aceeasi categorie intra si o seama de turcisme: singac si sin­geac dar si singeacaturi sau pasalicuri „singeac, provincie”; plan sau tertip „tertip, strategie, plan strategic indraznet”; ediclu, edicli „sluga”; Edicole sau cele 7 Turnuri, „sultana valide sau mama marelui sultan”; tertipciu „iscusit”; zahi-rea‑zahirele „alimente”; visteria tarapa-nalii „monetariei”; rageal‑ragealuri „mi-nistru” (turc. rical; olatolaturi „tinut”).

Citeva slavonisme iesite azi din uz: cnejie „domnie, stapinire”; cri­jacilor sau a cavalerilor sfintului Ioan; dvorelnici „de ai casei”; gubernie: un tinut sau o gubernie rimleneasca; oblici „a afla”; pohod­nicul; „caci tri­metind chesariului un dar de An Nou, adica pohodnicul, pecete si sabie”; pozvoli „a porunci”; ratii „sirbii”; seim si saim „dieta, parlament”.

Mult mai interesante si mai impor-tante sint neologismele neolatine sau latine: amorezat, amoriu: ave amoriu cu Sreban; analurile biseri­cesti; avozonicesc‑ easca si azonicesc ‑easca „limba latina populara din Italia Ausonia”; cathedra „rese­dinta, capi­tala” (sens iesit azi din uz); cantalarie „cancelarie”; capetal „capitala”; cardi­nal: lui cardinal Andrei Bator; castelanul de la Dimbovita; Catalogul lui Pray; cataracturile Dunarii; cavalerilor de Malta; ofitantie „chitanta”; colonie‑colonii: dar si colunie si de asemenea coloniste; colonist — colonisti, dar si culonistii; comisar (imperial); com-isar chisericesc; congres „dieta, adunarea starilor libere”; corispon­dentie; cultivire „cultivare”; derector de iura „doctor in drept” (probabil Nemisascu a vrut sa spuna doctor); derector de iura sau de pravili; dialecturi „dialecte”; dialecturile limbii valahilor; diploma a craiului; Diplomata lui Dogil „Codex Diplomaticus” ; ducatul Fagara­sului; duca, ducu, ducului dar chiar si duxi de Fagaras; enteres „interes”; edei „ideie”; fabrice (la pl.); favoritul sau; favoriti ai craiului; filosofie; flota; in forma; frantiscan dar frantiscan; fundament „baza, origine”; galioane (ital.) galeone sau gr. m. galeonis) „corabie de razboi”; ghe­neral dar si ghinaral si ghineral; Gheorg Basta cu pronuntie germana (pentru Giorgio); goti „goti”; gramatica, gvardie „garda” (prin filiera rusa); hartag sau daca de Fagaras dar si herteg; harta; irou „erou”; igvizitor „inchizitor”; iura „drept”; lexicare „lexicoane”; maghisterul mili­tiei din Iliria, dar si maghistru militia al Trachiei; magnu Ducu Bulgariei; Maurichie „Mauricius”; menunte „mi­nute”; mila‑miluri (mila nemteasca); ministri „ministri”; minoritati dar si menoriti; misioneri; monarh; monarhie; moral „morala”; cea dintii carte de moral; neutral „neutru”; Notarie: „Bela ce sa numeste Notarie, care au scris; Notarie Bela; Chiliei Nova; nuntiu, onuntius si nuntius (pentru” nuntiu papal”); ostgotilor „ostro­gotilor”; palatin „print vasal”; partezan; patrie; patriot; patrioti, period „proza”; piat (piatului) „piata”; plan; pompa; predicator, marele predicator al cavale­rilor; pretentie‑pretentii; prenti­pesa, printip „principe”; printip de imperie; printipaturi; privileghiile; protecsie dar si protectia; protectordar si protictori; proctectoriceasca; racomendatie; reghi­menturi; republica, republice slobode; dar si rapublica romaneasca; rezidentie „capitala”; rime; ritorica; sculament; sinaturi „senatori”; Slezie „Silezia”; sistima politiceasca; sistima „sistema, stat, organizare poli­tica”: o mica politie dupa sistima romanilor; stadii, mai mult de o mila nemteasca; theatru; tiramonie dar si taramonie „ceremonie”; tiran; tiranie; tiranici; tircumstantii „ocazii”; titlul; tomul; vestgotilor „vizigotilor”; vocabula „vocabular, lexicon”.

Aspectul neaos (autohton) al limbii sale inca merita studiat. Fara a fi un exemplar minuitor de condei, Nemisescu nu‑i lipsit de stil, dar fraza sa este, uneori, extrem de lunga (prolixa). Stilul sau nu este deloc cautat, ingrijit, polisat, ci un stil aproape oral. Uneori este totusi plin de savoare: „incit acest monah uricios partii fimiesti (adica mizoghin); „au virit sabie in teaca si au intins mina catra sultanul spre prietesug; „Care la aceasta, indata, ca o apa s‑au varsat in Vlahia” (vorbind depre Huni); „pentru aceea cimpul cel limpede l‑au luat in stapinire Gotii”.

Sub aspect fonetic, limba sa este a unui taran din Moldova si de aceea nu i‑am corectat fonetismele populare, in sensul ortografiei actuale; „Insa aceste trii planuri n‑au iesit toate intr‑un chip, caci chesariul Rudolf n‑au primit cerere lui begleber bei, fara rascoala au avut mai bun sporiu caci s‑au facut in forma; si 6 mii de tatarani si turci, care pina atunce era pus sa ste in Dobroge, pentru casa poata faci navaliri grabnice de prada, s‑au trimes piste Dunare, intovarasiti, impreuna si cu alti 3000 de turci, pentru casa pue mina pre voevodul Mihail si pre cetatile lui. Insa acestie, dupa ce‑au venit in Vlahie, pe 2 locuri, i‑au incungiurat far' de veste o oaste de valahi, cari era gatita pentru ace treaba, de ii astepta, si nici unul n‑au scapat cu viata, caci Mihail desco­perita celor ce umbla sa faca raz­vratire si, pre urzitorii aceia, adica pe Chesarii logof, mare si pe un Dimitrii dintre boierii cei mai mari au pus de i‑au despicat pe amindoi, cite in patru bucati, mai inainte de venire turcilor si tatarilor, la 15 zile avg., anul 1596.

Sub aspect morfologic vom nota, in continuare, citeva particularitati: in patrie lor, chemesi cei de za, vasa „vase” turnure „turnuri”; sa omoara „omoare” a coronii; ciomage „ciomege”; rane „rani”; „Au dat pricina Mircii”; In timpul tomnii; „Si au triumfieit cu dinsul”; in minule „miinile”; a poroncii sale; Papa Climent al unule; si la una din navalirile ce el didasa a avalilor; sa zurbaluiasca; iara pentru vre ca sa navaleasca in tara avarilor; insa in sfirsit fu biruiti nemtii de unguri; sa impartasca „sa imparta”; ca sa potoale; isa „iesia”; didesa „daduse”; insa amindoi, cu Apafi, fu biruiti, la Brasov, de arhistratigul voevodului Chemeni; Duca au fost facut, pe acest Serban, logof. mare „; sa uciga.

Ne intimpina adesea forme de rotacism: pira sau pir pentru pina (dar apare des si forma pina sau pin).

Palalaiarea labialelor este curen­ta: giugul. Inchiderea vocalelor dease­me­nea: laudile; zioi dar si zioa.

Adesea apar forme cu i pentru i: cazind, singhiroasa „singeroase”; sir­guit; singe; arizind; sinul marii; dar poronca, ivala, sa marga, jaloba, narocul, narod „popor”; sasca, sasi („sasi”); ciriacu, zidiu, Siretiu, Giurgeovul, strucinare „zdruncinare” hrapitoare, oarde „hoarde”; siiala pravului, au prebegit; risipa „paguba, distrugere”, risipile, risipasca, talieni, fameile.

Mult mai importante sint sensurile rare ale cuvintelor: bai de minieri „mine”; clipala „priveliste”; comis „conte, comite”; pe supt cumpat „in secret”; cumplire „in mod cumplit”; fusta „lance, sulita”; imbilsug „belsug”; imputa „a banui, a reprosa”; imputare „mustrare, repros”; a insageta „a omori cu sageti”; intruloca „a amesteca”; in ivala „pe fata”; lighioanele „legiunile”; logos: „mic sau logos”; mastiha „soacra”; na­ravirile „naravurile”; s‑au ocrotit „s‑au ada­postit”; a partanui „a lua parte, a apara, a proteja”; prepus „indoiala, dubiu”; pripelnic pripit, necugetat rapituri „hotii, jafuri”; rudire „inru­dire”; sagalnic „comediant, bufon”; scrisoare „inscriptie in piatra”; „docu­ment istoric”; scripturi „inscriptii lapidare”; siguratie „siguranta”; sa‑l sumuta „sa‑l atite”; timplat „intim­plat”; tiparire „intiparire”; zatignire „zabava”; a tine la opreala „a inchide”, a baga la inchisoare”.

Formatii iesite din uz sau originale: istornic” istoric”; crimeni „de la Crim”; „s‑au innascut pentru aceea o limba noai”; vichelisc „viche­lic”; dovatalic „dovada”; neamuri „boieri, nobili”; ghispan „ispan, comite al secuilor”; asiatilor „asiaticilor”; osti­nesti „treburile ostinesti sau politicesti”; graf „conte” si grafina „contesa”.”

Este cazul sa mai mentionam ca Ioan Nemisescu traduce corect textul lui Gebhardi, arareori rezuma fraza acestuia si uneori omite cite o fraza din originalul german, dar ca traducerea este, in general, de o foarte buna calitate. Acelasi lucru se intimpla si cu notele lui Gebhardi care sint totdeauna date in subsolul paginii. Numerotarea notelor ii apartine lui si lui Ioan Nemisescu.

Fiecare nota a celor doi a fost dublata de editor, la finele volumului si unde s‑au corectat erorile si informatiile incorecte, mentionindu‑se aceeasi numerotare, editorul ingri­jindu‑se totdeauna sa citeze operele si autorii din notele lui Gebhardi, dupa regulile actuale ale editarii stiintifice (si trebuie sa spunem ca nu i‑a fost usor, mai ales ca a indicat totdeauna editiile consultate de catre Gebhardi).

Parantezele drepte din text si din note ne apartin si, de asemenea, asteris-curile si glosarile din subsolul paginilor. Sublinierile in text si in note ne apartin si ele. In indicele de nume, de la finele volumului, am dat, cind era cazul, si explicatii. De exemplu: tervigii, trib germanic care traia in Dacia in timpul imparatului Aurelian.

Desigur ca un istoric din secolul al XVIII‑lea, chiar de valoarea lui Gebhardi, citat si de autorii celebrului Memoran-dum (1892) ca unul dintre istoricii straini obiectivi care au scris despre romani[7], nu putea si nici nu avea cum sa scrie un tratat de istoria romaniloa dupa cerintele actuale, dar meritele sale ramin incontestabile. De aceea noi am trimis, ori de cite ori am considerat necesar, la ultimele „luari de pozitii” din istoriogra-fia noastra, in notele de la finele volumului. Pentru intreaga problematica legata de asazisa retragere a lui Aurelian, de exemplu, precum si pentru toate aspectele continuitatii, cititorul neavi­zat poate consulta cu real folos lucrarea recenta a lui Nicolas Stoicescu, Continuitatea romanilor, Bucu­resti, 1980, iar pentru celelalte probleme, cum ar fi izvoarele antice si medievale straine referitoare la istoria poporului roman se poate consulta lucrarea Izvoare privind istoria Romaniei, Bucuresti, Editura Acade­miei Republicii Socialiste Romania, vol. I, 1964, vol. II, 1970, vol. IV, 1982. O lucrare interesanta, care comenteaza de asemenea vechile izvoare referitoare la istoria Romaniei, este si cartea lui Adolf Armbruster, Romanitatea romanilor. Istoria unei idei, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socia­liste Romania, 1972, si, desigur, tratatul de Istorie a Romaniei al Academiei. Pentru informatiile din Eutropius, Vopiscus si Historia Augusta se poate consulta, de aseme­nea, cu real folos, studiul excelent al lui Vl. Iliescu, Parasirea Daciei in lumina izvoarelor literare, in SCJV, XXII, 1971, 2. Pentru originea numelui de valah, cu toate variantele, trimitem la lucrarea lui Vasile Arvinte, Die Rumanen. Ursprung Volksund Laudes­namen, Tubingen, Gunter Nar Verlag, 1980, p. 31‑38.