Istoria procesului Cavalerilor Templieri

Procesul Cavalerilor Templieri la începutul secolului al XIV-lea a fost unul dintre cele mai brutale pervertiri ale ideii de justitie din toata istoria civilizatei. Dizolvarea Ordinului a fost una dintre cele mai triste tragedii despre care se vorbeste in cronici si relatari. Procesul a început brusc si a continuat fara ragaz si cu mare agresivitate pina la ruina totala a Templierilor.

Elemente de istorie a Ordinului Cavalerilor Templieri pina in 1307

Imediat dupa incheierea primei Cruciade, la 1119, opt cavaleri, sub conducerea lui Hugo de Payens s-au constituit in gardieni ai drumului care ducea pe pelerini de-a lungul Europei si apoi intre Coasta de Est a Mediteranei si Ierusalim. Asociatii lui de Payens au fost Godfrey de St. Omar, Roval, Godfrey Bisol, Payens de Montidiel, Archembald de St. Amand, Andrew de Montbarry si Gundemar. Ei au depus juramintele obisnuite unui ordin calugaresc, obedienta, castitate si saracie, supunindu-se regulilor fratilor augustini, ordin infiintat de Bernard de Clairvaux. Serviciile acestor opt cavaleri au fost intr-atit de utile, incit Baldwin al II-lea, rege al Ierusalimului i-a si gazduit, daruindu-le un sediu in chiar incinta Palatului sau, construit in apropierea locului unde se spunea ca ar fi fost construit Templul lui Solomon. Asocierea Ordinului la inceput cu acest loc cunoscut a facut ca membrii sai sa fie numiti Cavaleri ai Templului. Numarul lor a crescut natural, cel mai cunoscut nou membru fiind contele Hugo de Champagne, devenit Templier in 1125. In 1128, Conciliul de la Troyes a consfintit recunoasterea papala ca Ordin religios. De atunci, numarul membrilor a crescut rapid.

Semnele distinctive ale Templierilor erau: mantia alba simbolizind puritatea si o cruce rosie semnificind disponibilitatea de a indura oricind martiriul. Ei mincau in comun si aveau dreptul de a avea cai, dar nu mai mult de trei pentru fiecare cavaler. Aveau dreptul de a avea cite un servitor sau paj. Aveau dreptul de a vina lei dar li se interzicea vinatoarea cu soimi. Li se interzicea corespondenta cu rudele iar orice comunicare cu femeile, inclusiv cu mamele sau surorile era cu desavirsire prohibita. Orice abatere de la reguli era pedepsita cu excluderea din Ordin. Inca de la inceput, membii erau alesi dintre nobilii nascuti in familii onorabile, de bune moravuri, fara vreo ofensa grava la adresa legii sau moralei si sanatosi fizic si psihic. Noii membri ai acestei clase erau admisi fara a trece prin perioada de noviciat. Foarte curind insa, alte doua clase sociale au fost asociate cu calitatea de membru al Ordinului: clericii si servitorii. Accesul nobilimii in Ordin a tins sa schimbe caracterul monahal si sa ii imprime o tendinta nu numai de secularizare dar si de internationalizare. Apoi incepem sa recunoastem o organizare moderna, cu un lider numit Mare Maestru. El avea in echipa ranguri de tip ministerial, cum ar fi maresali, un presedinte al consiliului de razboi, un Mare Perceptor, un trezorier al Ordinului, un stegar si un comandant al cavaleriei usoare. Organizatia incepea sa isi dovedeasca eficienta si si-a atras simpatia institutiei pap 838b13i ale. Eugen al III-lea la 1148, Alexandru al III-lea la 1163 si Innocentiu al III-lea in 1209 au dat bule si edicte papale care au favorizat in permanenta Ordinul Templierilor. Aceste masuri favorabile au obligat Templierii la raspunsuri pe masura, in principal in ceea ce priveste innabusirea incercarilor de independenta a unor biserici locale. Dupa indeplinirea acestor sarcini, papalitatea a recompensat Templierii in 1266 prin acordarea unei bule care daruia indulgente speciale celor care faceau donatii Ordinului Templierilor. Ca o consecinta imediata, Templierii au capatat un numar urias de cladiri de toate marimile in Ierusalim, Tripoli, Antiohia, Cipru, dar si in Occident. Aici, ei aveau paminturi intinse in Franta, Spania, Portugalia, Italia, Germania si Anglia. In toate aceste tari, Templierii si-au construit Temple proprii si s-au angajat in afaceri extrem de profitabile.

Ei au fost bancheri de virf la Paris si Londra. La Paris, Templierii aveau printre clienti nobili de mare influenta precum Blanche de Castilia, Alphonso de Poitiers sau Robert de Artois. Ordinul a furnizat ministri de finante pentru James Intiiul de Aragon si Carol Intiiul de Napoli. Cavalerul Templier Thierre de Geleran a fost consilier sef al lui Ludovic al Saptelea al Frantei iar Trezoreria Ordinului de la Paris era de fapt Trezoreria intregului regat al Frantei.

De fapt, chiar prosperitatea materiala a Ordinului a inceput sa fie o sursa a pierzaniei. Inca din zilele lui Filip August si pina la Filip al IV-lea, printi si prelati dar si ordine intregi precum cel al Cavalerilor Sfintului Ioan au devenit gelosi pe averea Templierilor, astfel incit a devenit previzibil ca ii vor ataca inca de la prima ocazie. Din nefericire, nici Templierii insisi nu erau atit de organizati incit sa mentina Ordinul dincolo de orice repros. Ei au comis o grava eroare atunci cind au permis o crestere fenomenala a numarului de servitori in Ordin, numar initial limitat la un singur paj pentru fiecare cavaler. In acest fel, Ordinul a fost invadat de membri de rang inferior, ciobani, grajdari, fierari, porcari sau pur si simplu valeti. Pina la urma, ei au ajuns sa reprezinte noua zecimi din numarul total al membrilor. Evident ca o asemenea structura nu putea fi lesne controlata iar proastele purtari au dat si expresia "vicii calugaresti". Opinia publica nu facea diferenta intre acesti sacagii si taietori de lemne si corpul de elita al cavalerilor, adevaratii intemeietori ai Ordinului. In Franta a intrat in vocabularul comun descrierea nesabuintei cu expresia "boire comme un templier". In Germania, vechiul "Tempelhaus" a inceput sa denumeasca bordelul.

Averea imensa a Templierilor i-a facut pe acestia sa fie extrem de constienti de puterea lor si nu i-a ajutat in nici un fel la promovarea valorii crestine numite smerenie. De aceea, devenise normal a se descrie mindria si orgoliul unei persoane cu expresia "e mindru ca un templier". Catre sfirsitul secolului al XIII-lea, opinia publica considera ca Occidentul nu are nevoie de Cavalerii Templieri sau ai Sfintului Ioan. De aceea, a aparut ideea ca aceste doua Ordine sa fuzioneze, sa li se vinda proprietatile iar ei sa fie trimisi in Orient pentru apara acolo cuvintul lui Iisus. Filip al IV-lea a fost in special extrem de grabit in a indeparta pe Templieri, pentru a-si putea duce in liniste politica sa de centralizare. Mai multi monarhi ai vremii, din Spania si pina in Italia vedeau in Templieri o organizatie mult prea intinsa si greu de stapinit. De aceea, sefii de stat ai Europei au inceput sa caute orice pretext pentru a scapa de acesti cavaleri din ce in ce mai incomozi. Anul 1305 marcheaza inceputul a ceea ce s-a chemat captivitatea babiloniana a papalitatii, o expresie care descrie cei sapte ani de exil papal in Avignon. Acest transfer de rezidenta a papalitatii de la Roma la Avignon a survenit ca urmare a centroverselor dintre Filip al IV-lea si Bonifaciu al VIII-lea. La 11 luni dupa moartea lui Bonifaciu al VIII-lea, cardinalii au ales pe arhiepiscopul de Bordeaux sa fie cap al Bisericii. Noul papa a luat numele de Clement al V-lea. Filip al IV-lea l-a intilnit si l-a convins sa se mute la Avignon. El a creat 24 de noi cardinali, in majoritate francezi si rude al noului papa. Unul dintre primele lucruri pe care Filip le-a cerut a fost desfiintarea Templierilor. La 12 octombrie 1307, seful Templierilor din Franta, Jacques de Molai era un important oaspete la funeraliile sorei regelui, Catherine. A doua zi a fost arestat din ordinul Inchizitorului General al Frantei, William Imbelt, capelan al regelui.

Acuzatiile aduse Ordinului Templierilor

Arestarea brutala a Marelui Maestru a uimit intreaga Franta. Filip trebuia sa cosmetizeze masura sa astfel incit opinia publica din tara sau strainatate sa ii aprobe gestul. De aceea, a trebuit sa conceapa o lista de acuzatii. Pe scurt, el i-a acuzat de imoralitate si erezie, indicind cinci ofense principale:

1. Anume ca la initiere, fiecare novice trebuia sa scuipe pe Cruce si sa nege existenta lui Iisus Christos.
2. Anume ca novicele si maestrul sau trebuiau sa schimbe sarutri indecente, adica pe posterior, dezbracati.
3. Anume ca se mindreau ca practica sodomia.
4. Anume ca preotii ordinului nu pronuntau cuvintele sacre in timpul slujbei.
5. Anume ca fringhia pe care Templierii o foloseau zi si noapte pe post de cingatoare era de fapt pingarita de un idol secret pe care Cavalerii il venerau.

Procesul formal

Dupa ce au fost arestati, Templierii au fost plasati in celule individuale, pentru perioade care au variat intre citeva zile si citiva ani. Unul cite unul, au fost apoi adusi in fata inchizitorilor, fara a avea dreptul la un consilier. Li se citeau apoi cele cinci acuzatii care erau imediat amplificate pina la 120 de intrebari. Erau apoi informati ca o recunoastere sincera a acelor capete de acuzare si promisiunea de a se intoarce la Biserica le-ar fi adus securitate si libertate, in timp ce negarea ar fi fost pedepsita cu moartea. Este drept ca Biserica nu admitea utilizarea torturii dar inchizitorii nu s-au sfiit sa o foloseasca pentru a stringe dovezi. Atunci cind in fine, acuzatul recunostea sub tortura una sau alta dintre acuze, el era imediat pus sa marturiseasca faptul ca a recunoscut de bunavoie si nesilit de nimeni. Acest act era scris imediat de doi functionari. Daca rezista acestui ultim act, era din nou dat pe mina tortionarilor pina ceda sau murea. Unii cavaleri au fost inapoiati torturii de trei sau patru ori pina cind Inchizitia a obtinut marturisirea dorita.

Atunci cind papa Clement al V-lea a auzit de duritatea lui Filip, a incercat sa dreaga situatia, adresindu-I o scrisoare plina de reprosuri. Filip a contraatacat imediat amenintindu-l pe Clement cu o ancheta asupra alegerilor papale iar seful Bisericii a cedat imediat. Pe 12 august 1308, papa a emis bula "Faciens Miselicoldiam", pornind o ancheta contra Templierilor in toate tarile unde acestia activau. S-au instituit si comisii speciale de investigatii. Molai a fost adus in fata uneia dintre aceste comisii la 22 noiembrie 1309. Slabit de foame si chinurile torturii, a sustinut inocenta Templierilor dar a fost condamnat la inchisoare. A fost inca o data judecat in 1314 si ars pe rug imediat. In acelasi timp, consiliile din alte tari dadeau verdicte in favoarea Templierilor. Arhiepiscopul de Magdeburg, de exemplu, a arestat mai multi Cavaleri in luna mai 1308 dar i-a eliberat in noiembrie, in ciuda protestelor a numerosi principi. La fel, regele Portugaliei a aparat curajos Ordinul. Edward Intiiul al Angliei a persecutat pe Templieri dar cu jumatati de masura. James al Aragonului si Ferdinand al Castiliei au arestat citiva Cavaleri dar Consiliul de la Salamanca a declarat nevinovatia Ordinului in octombrie 1310. Acelasi verdict a venit si de la Consiliul de la Ravenna in iunie 1310 si de la Mayence la 1 iulie, acelasi an. Primul Consiliu nu I-a condamnat dar al doilea I-a gasit vinovati dupa tortura, in octombrie 1310.

Astfel, se concluzioneaza ca in afara Frantei, nu s-au obtinut in general condamnari. Regele Filip insa, nu s-a lasat impresionat de nici un fel de interventie. Pe 20 august 1308 a obtinut de la papa o a doua bula, "Justum et laudabile", care il autoriza sa tina pe Templieri sub observatie si la dispozitia Bisericii. In acest fel, pastorul de la Avignon a insarcinat lupul sa aibe grija de oi. In octombrie 1310, 50 de Cavaleri au fost arsi pe rug in Paris iar Consiliul de la Senlis a gasit Ordinul vinovat. Astfel, in Franta, Templierii nu au fost tratati nici cu ingaduinta, nici cu mila.

Marturisirile fortate

Marele Maestru Molai a admis inca de la prima arestare ca in Ordin existau nereguli. El stia ca Templierii se departasera destul de mult de idealurile initiale. In nici un moment, insa, el nu a incriminat pe Cavaleri de vinile puse pe tapet de acuzatori. Pina in ultima clipa, el a negat toate acuzele. Inamicii sai au preluat insa cele recunoscute in primul proces, au modificat cite ceva in textul original al confesiunii si au trimis documentele catre Templieri in intreaga Franta, indicindu-le ca este vorba de un comunicat de la Molai pentru a-I indemna la recunoasterea capetelor de acuzare. Era vorba despre urmatoarele acuze:

1. Anume ca au renuntat la Christos si ca au scuipat pe Cruce;

1. Unii, crezind in originalitatea confesiunii lui Molai si in comunicatul Ordinului, s-au recunoscut vinovati;
2. Altii au admis vinovatia dupa presiuni si promisiuni;
3. Altii au admis numai dupa tortura, sau au preferat sa moara;
4. Aproape toti cei care s-au recunoscut vinovati apartineau clasei servitorilor;
5. Confesiunile lor erau contradictorii; unii au declarat ca inca de la intrarea in Ordin au fost pusi sa il nege pe Christos; altii ca au fost pusi sa nege existenta lui Dumnezeu, altii doar a Sfintilor, altii admiteau ca ar fi negat doar existenta Feciarei Maria;
6. Unul a marturisit ca a urinat pe Cruce;
7. Aceste actiuni blasfemiatoare s-ar fi petrecut fie intr-o adunare a tuturor fratilor, fie intr-o camera intunecata, fie pe cimp, fie in fierarie, fie chiar in camera cizmarului. Unii au marturisit ca au facut ei insisi gesturile de negatie, altii au negat aceasta dar au marturisit ca au vazut pe alti frati. Unii au afirmat ca asemenea lucruri se petreceau in gluma. Altii au declarat ca astfel li se cereau ca test de obedienta si ca s-au supus "ore non corde", adica doar din gura, fara a crede cu adevarat. Unul, care a fost supus unor torturi ingrozitoare, a declarat ca era pregatit sa marturiseasca si ca a omorit-o pe mama lui Dumnezeu, numai sa nu mai fie chinuit.

2. Anume ca se schimbau saruturi indecente; din respect pentru cititor, nu se va intra in detalii dar se va vedea ca nici aici, depozitiile nu se potrivesc. Unii au spus ca nici nu au auzit de asa ceva, altii ca l-au sarutat pe un alt frate, altii ca sarutul era reciproc.

3. Anume ca exista activitate homosexuala. Aceasta accuzatie a fost detaliata in rechizitoriu. Si aici s-a utilizat tortura pentru a se gasi dovezi. Unii au spus ca nu au auzait de asa ceva. Altii au declarat ca au fost invatati ca homosexualitatea este un pacat tolerabil dar nu au incercat niciodata. Altii au pretins ca au fost fortati la sodomie dar au rezistat. Grajdarul Marelui Maestru Molai si-a acuzat stapinul de a-l fi obligat la perversiuni homosexuale. El si-a retras insa declaratia dupa ce s-a incehiat tortura iar in fata consiliului papal a zis ca nici nu isi aminteste sa fi facut o asemenea referire.

4. Anume ca se omiteau cuvintele sacre in slujba religioasa. La procesele din Spania si Cipru, nuimerosi preoti au declarat ca au asistat la multe dintr slujbele incriminate si ca de fiecare data nu au observat nimic in neregula. Alti preoti au semnalat unele diferente dar le-au pus pe seama faptului ca la momentul in care Ordinul s-a infiintat, nu exista in ritualul religios momentul inaltarii potirului cu Sfintele Daruri, moment stabilit de abia in urma Conciliului de la Lateran, in 1215. Oricum, in Franta, tortura a asigurat concluzia generala ca ritualul nu a fost respectat.

5. Anume ca au un idol pagin. Au fost obtinute tot soiul de confesiuni pe aceasta tema. Unii au declarat ca Templierii adulau un idol si ca aceasta ceremonie avea loc la fiecare primire de noi membri. Altii au zis ca venerarea idolului era un ritual secret. Forma idolului este de o mare varietate, in descrieri. El era fie un "quoddam caput", adica de o culoare roscata; semana cu un om; era negru si semana cu un om; avea ochi stralucitori care luminau incaperile; era de aur si avea o barba uriasa incaruntita; avea fata dubla; avea fata tripla; arata ca o femeie frumoasa; arata ca un Templier in tinuta regulara. Un minorit englez il descrie ca pe un vitel, altii il amintesc ca pe un baietel cam de un metru si jumatate inaltime, cu doua sau patru picioare care se uneau direct in cap. Unii au continuat sa sustina ca nu au vazut in viata lor acest idol, altii ca doar au auzit dar nu l-au vazut niciodata. Unii erau convinsi ca e un motan; un corb; o pictura; un desen. Unii au declarat ca idolul raspunde oricarei intrebari daca esti in prezenta unui mare maestru. Altii au jurat ca idolul era chiar diavolul in persoana, care se preschimba in femeie si cu care faceau toate perversiunile sexuale imaginabile.

Consideratiuni Generale

Drept concluzii generale, se pot sumariza cele ce urmeaza:

1. Majoritatea martorilor apartineau clasei servitorilor care au fost usor intimidati dar ale caror marturii sint diferite la momente diferite. In 1307, in Franta erau intre 15 si 20 de mii de Templieri. Dintre ei, au fost cercetati numai 14 Cavaleri si nu mai putin de 124 de servitori. In 1310, din 546 de persoane chemate in fata Consiliilor Inchizitiei, doar 18 erau Cavaleri. Restul erau servitori.

2. La Paris, Rheims si Sens, 133 de membri ai Ordinului au murit sub tortura, neacceptind sa isi tradeze fratii.

3. Cei opt Mari Maestri din Apulia, Provence, Normandia, Anglia, Germania de Sus si de Jos, Aragon si Castilia au sustinut inocenta Templierilor. Alti trei Mari Maestri, cei din Franta, Guienne si Cipru au admis doar anumite vini si numai dupa grele torturi.

4. Un mare numar dintre cei care au marturisit sub tortura au negat declaratiile dupa ce au fost eliberati si au povestit despre caznele la care au fost supusi, afirmind ca absolut tot ceea ce au marturisit in inchisori nu a fost decit pura inventie.

5. Natura crimelor recunoscute a fost direct proportionala cu severitatea torturii.

6. Foarte multe consilii bisericesti au declarat nevinovatia Ordinului.

7. Doi ucenici din Anglia au refuzat sa praseasca Ordinul, in ciuda promisiunilor si amenintarilor. Ar fi ramas ei fideli daca ar fi fost supusi unor practici umilitoare la primire?

8. Venerarea idolului parea a fi o noua religie infiintata de catre Templieri. Cu toate acestea, nici unul nu a fost dispus sa indure martiriul pentru aceasta nobila cauza. Se poate banui ca oameni fortati sa abjure de credinta in Dumnezeu ar fi refuzat sa se intoarca la credinta crestina atunci cind ar fi avut posibilitatea sa o faca?

9. Cu toate eforturile anchetatorilor, in toate tarile, in toate templele, nu s-a obtinut nici macar o singura reprezentare, nici o imagine a idolului, cu exceptia unei mici statuete care s-a dovedit a fi un suvenir al unui Cavaler, dintr-o calatorie in Orient.

10. Episcopul Beirutului, cel care a ascultat spovedaniile Templierilor timp de 40 de ani a jurat ca nu a auzit nici un element din acuzatiile mentionate.

11. Crimele de care au fost acuzati sint regasite in toate procesele de erezie, pe tot parcursul Evului Mediu, la fel ca in cazurile Albigensilor, Cavalerilor Sfintului Ioan ba chiar aceleasi pe care regele Filip al IV-lea nu a ezitat sa le foloseasca impotriva lui Bonifaciu al VIII-lea.

12. Cit priveste sexul cu diavolul transformat in femeie voluptoasa, aceasta acuzatie nu poate fi considerata decit absurda.

13. In final nu trebuie uitat ca initiatorii proceselor si prigoanei impotriva Templierilor au fost doi dintre cei mai lipsiti de scrupule oameni din Europa acelei vremi: regele Filip al IV-lea si ministrul sau ascultator, William Nogaret. Nu exista dubii in privinta unor nereguli comise de servitori si este de asemenea plauzibil ca multi Cavaleri sa fi fost de o moralitate dubioasa. Ei devenisera mindri, lacomi, constienti de puterea lor si citeodata, deosebit de aroganti. Care este insa organizatia care are sau a avut o componenta perfecta? Misionarii crestini in general sint oameni cu inalte idealuri si un caracter nobil. Cu toate astea, din cauza unor gesturi nesabuite, comise de unul sau altul, un rauvoitor ar putea sa realizeze un catalog al pacatelor preotesti si sa deduca de aici ca misionarii sint cei mai rai si corupti oameni de pe Pamint. Nimeni insa nu se grabeste sa judece o intreaga organizatie dupa chipul si asemanarea citorva membri ipocriti sau degenerati.

De fapt, Filip a determinat distrugerea Templierilor. Procesul a servit numai ca o scuza pentru actiunea sa. Nu a fost admisa ca proba in favoarea Cavalerilor nici o marturie pozitiva. Procedurile au fost unilaterale, orientate numai spre condamnare. Se prea poate ca Ordinul Templierilor sa isi fi savirsit deja rolul util in istorie, la momentul prigoanei. Cu toate acestea, procesele au fost o farsa si o grava pervertire a ideii de justitie, fara comparatie in istoria acelor vremuri. Dizolvarea Ordinului Templierilor poate fi considerata o mare tragedie a istoriei civilizatiei umane.