Preocuparile pentru crearea unor structuri
informative romanesti, care sa actioneze inclusiv in
strainatate, dateaza din perioada constituirii statului national roman modern.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat indicatii vizand organizarea unei asemenea
institutii, insa scurta lui domnie nu a permis decat
infiintarea unui compartiment de interceptare a comunicatiilor telegrafice. In
perioada razboiului pentru independenta, precum si ulterior, pana dupa primul
razboi mondial, activitatea de informatii externe 141d33b a fost desfasurata de mai
multe institutii de stat, respectiv: Ministerul de
Externe, Ministerul de Interne, organele de politie, Marele Stat Major al
armatei romane. In cadrul Marelui Stat Major functiona cu
asemenea atributii Sectia I, subimpartita in doua birouri specializate,
respectiv Biroul I (informatii) si Biroul II (contrainformatii).
Izbucnirea rascoalelor taranesti din 1907 a surprins guvernul din acea vreme,
mai ales prin amploarea si evolutia evenimentelor. Dupa
potolirea revoltelor, autoritatile nu au putut stabili, in mod precis si
documentat, daca in geneza tulburarilor s-au infiltrat influente straine ori
elemente de agitatie interne. Singura concluzie la care s-a ajuns la
nivel guvernamental a fost aceea ca executivul nu a beneficiat de informatii
calificate, aceasta ?defectiune" datorandu-se lipsei unui organ central de
informatii, specializat in culegerea de date de pe intreg teritoriul tarii si
care sa indeplineasca atat misiunea contrainformativa, cat si cea informativa
in afara granitelor Romaniei. Ca urmare, la 1 noiembrie 1908 s-a infiintat ?Directia Sigurantei Generale a Statului"
care apartinea de Ministerul de Interne si ?avea menirea de a conduce
activitatea politieneasca, administrativa si judiciara pe intreg teritoriul
tarii". Totodata, ca misiune speciala, avea si sarcina de a activa pe teren informativ si contrainformativ, ocupandu-se
indeosebi de evenimentele si infractiunile cu caracter politic. Siguranta
Generala infiinteaza cate o ?Brigada speciala de
Siguranta" in fiecare capitala de judet si reorganizeaza politiile de
frontiera, ?pentru a putea patrunde mai in adancime in tarile limitrofe, spre a
aduna material informativ...". In centrala Directiei Sigurantei Generale a
Statului se creeaza un ?Serviciu al
Secretariatului" sub care denumire functiona, in realitate, ?Serviciul
Central al Sigurantei Statului", care conducea intreaga activitate
informativa si contrainformativa din
In cursul anului 1924 a fost infiintat Serviciul Secret al Marelui Stat Major, serviciu civil de informatii (interne si externe), dupa modelul serviciului special francez. Acest serviciu cuprindea, ca una din cele doua sectii principale, Sectia de Informatii, incadrata cu ofiteri, secondati de referenti civili, specializati pe diferite probleme. Pana in 1928, unele informatii externe, in principal din zonele de frontiera, au continuat sa fie obtinute si de Siguranta Generala, dupa care aceasta activitate a incetat. La 11.01.1929, Marele Stat Major a prezentat Ministerului Apararii Nationale referatul nr.171 cu propunerea de infiintare a Serviciului Secret, organ pentru culegerea de informatii militare de sine statator. Referatul este aprobat, iar Mihail Morunzov a fost insarcinat cu organizarea acestui serviciu, care a fost direct subordonat Marelui Stat Major. Potrivit aprecierilor istoriografilor, desi functiona sub tutela nominala a Marelui Stat Major, Serviciul Secret de Informatii nu se mai identifica cu asa-zisul Birou 2 (informatii si contrainformatii militare), din punct de vedere structural si operational. Intre anii 1929 - 1934, Serviciul Secret de Informatii nu a avut, totusi, o organizare prea bine conturata, ii lipseau cadrele calificate si mijloacele tehnico-materiale si financiare necesare. In anul 1934, ca urmare a descoperirii de catre Serviciul Secret de Informatii a cazului de complot impotriva regelui, organizat de lt. col. Victor Precop, rolul si importanta acestui organ a crescut in mod deosebit, insusi regele dispunand sprijinirea lui prin toate mijloacele. In consecinta, la 20.04.1934 se elaboreaza Regulamentul Serviciului Secret, care prevede scoaterea acestui organ din subordinea Marelui Stat Major (Biroul 2) si trecerea lui in cadrul Ministerului Apararii Nationale - Secretariatul General, largirea competentelor sale (s-a acordat o mai mare independenta), reorganizarea pe principii bine conturate si dotarea cu mijloace materiale si financiare suficiente. Pentru prima oara, in schema organizatorica a Serviciului Secret figureaza, in mod distinct, Sectia de informatii externe 141d33b : Sectia I-a - informatii externe, Sectia a II-a - contrainformatii si informatii interne, Secretariatul. Desfasurarea ulterioara a evenimentelor, atat pe plan intern, cat si extern - ascensiunea Germaniei si intrarea Romaniei in atentia celui de al III-lea Reich, dictatura ?Carlista", preluarea puterii de catre generalul Ion Antonescu - a condus la profunde modificari in toate structurile statului roman.
Activitatea de informatii externe 141d33b in cadrul Serviciului Special de Informatii (S.S.I.)
Serviciul Special de Informatii a fost infiintat in septembrie 1940, ca urmare a neincrederii generalului Ion Antonescu in Serviciul Secret, dupa demiterea din conducerea acestui serviciu a lui Mihail Moruzov. In acest context, pe baza ordinelor si indicatiilor lui Ion Antonescu, prin Decretul lege nr. 3089 din 8.09.1940, Serviciul Secret este scos din subordinea M.Ap.N. si trecut la Presedintia Consiliului de Ministri. Totodata, prin Decretul Lege nr. 3813, din 13.11.1940, se reorganizeaza acest serviciu care va capata denumirea de ?Serviciul Special de Informatii", in compunerea caruia intrau 12 sectii (Sectia I-a: Informatii externe). Prin Decizia ministeriala nr. 79 din 27 aprilie 1945, S.S.I. a fost din nou reorganizat ca ?institutie de stat, functionand pe langa Presedintia Consiliului de Ministri, sub controlul Secretarului General insarcinat cu aceasta atributiune prin decizia Consiliului de Ministri". Activitatea de informatii externe 141d33b a S.S.I. era desfasurata in cadrul Sectiei I (informatii), transformata ulterior in Directie, ale carei principale atributii erau culegerea din strainatate de informatiuni cu caracter politic, economic, social si militar" si ?controlul tuturor oficiilor diplomatice din strainatate".
In perioada 1948 -1950, S.S.I. a functionat in paralel cu nou-infiintata Directie Generala a Securitatii Poporului (D.G.S.P.), dupa care a fost desfiintat. Compartimentele de informatii externe au facut obiectul reorganizarii dupa modelul sovietic, in cadrul D.G.S.P., incepand cu 1950. In anul 1952, D.G.S.P. a fost incorporata in Ministerul Afacerilor Interne, condus de Alexandru Draghici. In cadrul D.G.S.P. si, ulterior, al M.A.I., activitatea de informatii externe a fost desfasurata de catre ?Directia (Departamentul) A" (1950 - 1954), devenita ulterior Directia I (1954 -1963). Dupa 1963, in cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost creata Directia Generala de Informatii Externe, care a pastrat aceasta denumire pana in 1972, fiind inclusa, din 1968 pana in 1972, in Consiliul Securitatii Statului (C.S.S.), separat de M.A.I. In perioada 1972-1978, dupa desfiintarea C.S.S., D.G.I.E. a devenit Departamentul de Informatii Externe (D.I.E.) in cadrul Departamentului Securitatii Statului (D.S.S.) din Ministerul de Interne. In 1978 s-a revenit pentru scurt timp la denumirea de Directia Generala de Informatii Externe. Din octombrie 1978 pana in decembrie 1989 a functionat sub denumirea de ?Centrul de Informatii Externe", in cadrul Departamentului Securitatii Statului.
La 8 februarie 1990 se organizeaza, ca autoritate administrativa autonoma, Centrul de Informatii Externe (prin Decretul CFSN nr.111). Actuala denumire a Serviciului de Informatii Externe apare prima oara in Legea nr. 39 din 13 decembrie 1990 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Serviciul de Informatii Externe face parte din Sistemul national de aparare si functioneaza in baza Legii nr.1 din 6 ianuarie 1998.
|
