Istoriografia iluminista româneasca
Iluminismul s-a manifestat si în cultura româna ca un fenomen spiritual semnificativ. Sunt doua aspecte care trebuie avute în vedere atunci când discutam iluminismul român. In primul rând. curentul se individualizeaza prin deschiderea lui spre fenomenul national. Nu este singular în aceasta privinta. Toate manifestarile iluminismului în Europa central-estica îsi asociaza, într-o masura sau alta, interesul pentru problema nationala si procesele de ordin national. Apare astfel o particularitate în raport cu iluminismul apusean, care, asa cum am subliniat mai sus, era interesat de ceea ce constituia esenta comuna si universala în desfasurarea istoriei si în manifestarea intelectuala a indivizilor. De aici. lipsa de preocupare a iluminismului apusean pentru fenomenul national, pentru aspectele specificitatii. Lumea trebuia înteleasa ca totalitate pentru ratiune adevaratele probleme care se ridicau erau de ordin universal. Aplicarea ei la realitatea sociala este chemata sa dezvaluie mai ales uniformitatile si nu particularitatile, fiindca pe temeiul universalului se poate construi determinismul, se pot dezvalui regularitatile, deci se accede spre raporturi de cauzalitate si de lege.
O viziune integratoare nu putea, asadar, sa încline spre ceea ce segmenteaza si compartimenteaza realitatea universala a istoriei.
Aceasta perspectiva de analiza a iluminismului a trebuit am putea spune, în mod necesar, sa sufere retusuri si amendamente.
Intr-adevar, realizarea societatii civile, bazata pe domnia legii si pe rolul activ al celor guvernati, nazuinta spre regenerare, cautarile menite sa aseze temelii noi umanitatii nu erau opuse fenomenului national, ci, dimpotriva, se înterpenetrau. Natiunile aspirau si ele la criterii si valori proprii proiectelor universaliste pe care le concepeau filosofi ca Immanuel Kant. Nu exista, deci, o incompatibilitate între iluminism si afirmarea fenomenului national. De altfel, cele doua procese sunt si sincrone, încât este de înteles ca ele trebuiau sa aiba puncte de contact.
Aceste puncte de contact se regasesc acolo unde problema nationala se afla la ordinea zilei. Le întâlnim, cum am amintit la gânditorii germani, în Europa central-estica, acest moment este si mai pronuntat. Aici viziunea iluminista îsi asuma fenomenul national, devenind purtatorul mesajului acestuia.
Ca atare, se pastreaza 333e421d nucleul rationalist al iluminismului, dar tematica de predilectie descinde din ideea nationala. Pe terenul românesc, exemplul
extrem de caracteristic este Scoala Ardeleana. Conectata la miscarea de idei a epocii. Scoala Ardeleana ramâne credincioasa traditiei problemelor culturii noastre din perioadele anterioare: umanismul si preiluminismul.
Ea manifesta un interes aparte pentru istorie si filologie. Faptul este de înteles daca avem în vedere ca ideea nationala s-a fundamentat pe comunitatea istorica, pe cultura si pe limba.
Meritul Scolii Ardelene consta în faptul ca a dat un sens activ ideilor care au germinat în gândirea umanista, facând din ele în mod deliberat pârghii de aparare si afirmare a drepturilor poporului român, în primul rând a românilor transilvaneni. Faptul de cultura dobândeste astfel o finalitate politica precisa. El premerge miscarii nationale cu caracter politic, contribuind la pregatirea programului ideologic al acestei miscari.
Deci. la nivelul Scolii Ardelene, constiinta nationala nu se manifesta doar ca un simplu act de cunoastere, nu are o expresie contemplativa, ci devine activa, prefatând etapa miscarii politice nationaleL
Principalii reprezentanti ai Scolii Ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu Ei si-au desfasurat activitatea rntr-un mediu soda!-istoric si cultural efervescent. Toti au învatat la scoli superioare din Apus. la Roma sau la Viena, fiind trimisi acolo spre a se pregati sa activeze în structurile ecleziastice greco-catolice pentru cinul preotesc; s-au format ca oameni de cultura cu un orizont întins de preocupari. Intr-o scriere dedicata Scolii Ardelene, Lucian Blaga arata ca reprezentantii acesteia au avut permanent în vedere situatia culturala extrem de grea în care se aflau românii transilvaneni Ca atare, era de înfaptuit o opera uriasa în toate domeniile. De aici. enciclopedismul lor. nazuinta de a se manifesta în toate domeniile spre a contribui la închegarea corpului de cultura româneasca14.
Corifeii Scolii Ardelene au cultivat deopotriva filosofia, logica, teologia, dar mai cu seama s-au manifestat cum am amintit, în domeniul istoriei si lingvisticii. Activitatea lor s-a desfasurat în ultimele decenii ale secolului al XVIlI-lea si la începutul secolului al XIX-lea. Preocuparile lor de ordin national au un mare înaintas, pe episcopul unit Inochentie Micu Clain. care a aparat drepturile românilor într-o serie de demersuri si de replici
D. Popovici, Literatura româna in epoca luminilor, editie îngrijita de Ioana Em Pelrescu, Editura Dacia, Cluj, p.
Lucian Blaga Gândirea româneasca in Transilvania în secolul al XI1] l-lea, Editura Stiintifica. Bucuresti, p.
adresate Dietei din Transilvania si Curtii de la Viena, între 1728-l751. Pe temeiul vechimii si latinitatii românilor, al faptului ca românii sunt etnia majoritara în provincie, al participarii populatiei românesti la sarcinile de ordin fiscal si militar, Inochentie Clain a elaborat un întreg program de revendicari si de reforme care vizau egala îndreptatire a românilor cu celelalte nationalitati, recunoasterea lor si a confesiunilor românilor printre natiunile si religiile recepte, pnn urmare, înlaturarea discriminarilor de ordin politic, civic si religios, accesul egal al românilor la functiile administrative în stat. precum si la învatatura.
Inochentie Micu Clain preconizeaza, deci. o modificare constitutionala esentiala în Transilvania. El da ideii de natiune o conceptie etnica moderna, nu una feudala prin care natiunea avea un înteles politic-juridic, reunind grupuri de persoane cu interese comune de ordin social, profesional, confesional etc.
Or. pentru Inochentie Micu. natiunea însemna întreaga comunitate etnica a românilor. Ea raspundea cerintei timpurilor moderne, intereselor fundamentale ale românilor, "în toate petitiile, revendicarile scrie istoricul David Prodan despre activitatea lui Inochentie Micu e nelipsita natiunea. Chiar revendicarile clerului sunt ale clerului si natiunii, se confunda cu revendicarile ei"15.
Activitatea lui Inochentie Micu este începutul unui drum si al unui program care va continua de-a lungul întregii miscari de emancipare a românilor din Transilvania. Pe aceasta directie se vor însene, peste doua generatii, reprezentantii Scolii Ardelene. Ei vor da un amplu fundament istoric, lingvistic si cultural unei constiinte mai puternice si mai vii a problemei natiunii române în epoca.
Primul în seria cronologica dintre mani reprezentanti ai Scolii ardelene a fost Samuil Micu (1745-l806), nascut la Sad, lânga Sibiu. Devenit preot, Samuil Micu a studiat filosofia si teologia la Viena, între anii 1766-l772. Câmpul preocuparilor sale a fost mult mai larg decât cursurile cerute de programa de studiu. A beneficiat astfel de o întinsa cultura în variate domenii: matematica, economie, fizica, a cercetat opera unor mari gânditori ai vremii Christian Wolf, Fnedrich Baumeister etc. A întocmit peste de lucrari, dintre care 1 au fost tiparite în timpul vietii.
D. Prodan, Supplex Ubellus Vdacfwmim, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, p.
în a scris, în latina. Scurta cunostinta a istoriei românilor (un rezumat a aparut în limba româna). Principala sa opera istorica este Istoria, lucrurile si întâmplarile românilor. A publicat în timpul vietii doar introducerea la aceasta vasta lucrare, în primul volum a staruit asupra romanilor în Dacia; al doilea volum este dedicat istoriei Ţarii Românesti al treilea Istoria domnilor Moldovei pâna la al patrulea, o istorie a bisericii românesti în Transilvania, Istoria besericeasca a Episcopiei românesti din Ardeal. Este vorba de o istorie integrala a românilor având ca tema fundamentala originea, continuitatea si unitatea poporului român. .,Conceptia generala despre istorie izvora din rationamentul conceptiei sale filosofice. Ea genereaza o serie de trasaturi noi: înlantuirea cauzala a evenimentelor, folosirea exacta a izvoarelor, eruditia, îndemnul pentru luminarea maselor"'6, în domeniul lingvistic, Samuil Micu este autorul, împreuna cu Gheorghe Maior, al primei gramatici românesti Elementa linguae daco-mmanae sive valahicae (Elemente ale limbii daco-române sau valahe).
Samuil Micu a propus un program de luminare, materializat în traduceri si prelucrari cu caracter filosofic si religios.
Un alt reprezentant al Scolii Ardelene este Gheorghe Sincai ( 1754-l8 A studiat la colegiul reformat din Târgu Mures si la cel iezuit din Cluj. devenind în profesor de retorica si poetica la Blaj. La a fost trimis sa învete la vestitul colegiu De propaganda fide (Despre propagarea credintei) la Roma
Sincai este omul unei opere si al unei idei. Opera se numeste Uranica românilor si a mai multor neamuri. A lucrat la ea întreaga viata si a publicat doar partea de început în timpul vietii sale (în "Calendarul de la Buda" pe 1808-l809). A strâns o mare masa de documente de tomuri) în vederea scrierii ei. Lucrarea avea sa vada lumina tiparului în editie integrala abia în 1853-l854. Mihail Kogalniceanu era atât de convins de însemnatatea ei capitala, încât exclama la în "Dacia literara": "Hromca iui Sincai este un lucru atât de mare, atât de pretios, încât cuvintele îmi lipsesc spre a-mi arata mirarea. Mii de documente necunoscute, rare, se afla adunate: si nu stau la îndoiala a zice ca cât Hronica aceasta nu va fi publicata, românii nu vor avea istorie"17.
Dictionarul literaturii române de la origini pâna la 1900. Editura
Academiei, Bucuresti, p.567.
M.Kogalniceanu,
Gheorghe Sincai, în "Dacia literara'', 1&40, partea a 1l-a p.
Hronica românilor ti a mai multor neamuri nu are structura unei lucrari de interpretare istorica. Sincai foloseste modelul cronicilor, fixând pe ani evenimentele si faptele în succesiunea lor cronologica, îsi începe expunerea în anul î.e.n., în care "Dechebal se ridica împotriva fricosului împarat Domitian", pâna la an de sinod al bisericii unite sub Inochentie Micu Claia
Pentru fiecare an despre care s-au pastrat izvoare prezentând interes. Sincai fiice mentiuni asupra evenimentelor, comenteaza izvoarele si adesea citeaza paragrafe dm textele acestora. Documentarea lui este imensa. Daca stolnicul Constantin Cantacuzino sau Dinitrie Canterrir au folosit pentru scrierile lor între si de izvoare, Gheorghe Sincai utilizeaza peste de izvoare (anale, cronici, acte de cancelarie si alte scrieri). Efortul lui acopera munca unor întregi echipe de cercetatori.
Sincai este un temperament puternic, o fire inflexibila în comportamentul si în convingerea sa. A probat-o cu însasi conduita vietii, Pastrându-se pâna la capat drept în fata adversarilor. Nu s-a bucurat de nici un favor, a fost pus în situatia sa caute surse de trai aleatorii, dar nu a cedat.
Atasat valorilor iluministe, Gheorghe Sincai a dat o foarte mare importanta operei de educare a maselor. In calitate de director al scolilor românesti unite din Transilvania, el a contribuit semnificativ la reorganizarea si dezvoltarea retelei de scoli, la îmbunatatirea programelor de învatamânt la elaborarea unor manuale.
De asemenea, marele carturar a fost sensibil la ideea ameliorarii starii taranilor pe calea reformelor. "Românii cei prosti (în sens de simpli n.ns.) scria Sincai au gemut sub tiranie pâna în anul când s-au milostivit augustul împarat losif II a strica iobagia"18.
Principala directie a gândirii lui Sincai este însa de ordin politic, tinând la repunerea romanilor în drepturile lor. la recâstigarea libertatilor pierdute.
Impresionanta prin vastitatea demersului, prin faptul ca îmbratiseaza trecutul tuturor românilor, prin caldura mesajului national si iluminist, Hronica românilor ramâne un monument de prima importanta în cultura româna.
Pentru istoriografie, ea îsi sporeste înca rolul prin faptul ca unele izvoare folosite de Sincai s-au pierdut între timp, astfel ca mentionarile si extrasele din cartea sa sunt singurele care au mai ramas.
Gheorghe Sincai, Opere u, Hronica românilor, toni H, editie îngrijita de Horea Fugariu, note de Manole Neagoe, Editura Pentru Literatura, Bucuresti, p.
Cu numai doi ani mai mic decât Sincai, la s-a nascut la Târgu Mures, dintr-o familie mic nobiliara carturareasca. Petru Maior. Se tragea atât dupa tata, cât si dupa mama, dintr-o familie de preoti.
Intre 1774-l778 a învatat la Colegiul .,De propaganda fide" din Roma. iar între 1779-l782. a studiat la Viena. A urmat cursuri de filosofic si teologie, s-a preocupat de istoria bisericii si s-a documentat în legatura cu istoria românilor. A fost profesor la Blaj, iar apoi cenzor si revizor al sectiei române a Tipografiei Universitatii din Buda.
Reprezentantii Scolii Ardelene n-au fost anticlencali si nu au procedat la cntica deschisa a religiei. In conditia lor, nici n-o puteau tace. Ei erau. însa. adepti ai rationalismului, ai dreptului natural si ai interpretarii libere a Bibliei.
Perspectiva iluminista a lui Petru Maior apare cu toata claritatea în scrierea sa Procanonul, ramasa în manuscris si publicata abia în Este o carte de predici în cinci volume.
Contributia lui Petru Maior pe tarâm istoriografie însene câteva lucrari de mare valoare. Se remarca, astfel. Istoria pentru începutul românilor în Dachia pe care Petru Maior a reusit s-o publice în ea fiind printre putinele scrieri publicate de reprezentantii Scolii Ardelene chiar în timpul vietii. Lucrarea este centrata pe o singura mare problema: geneza poporului român, demonstrarea latinitatii sale. "Cugetul meu iaste nu întreaga istorie a românilor a o tese spune Maior fara cele ce mai vârtos se tin de începutul lor în Dachia ca vazând românii din ce vita stralucita sânt prasiti, toti sa îndemne stramosilor lor întru omenie si în buna cuviinta a le urma"19. Petru Maior socoteste, deci, ca istoria trebuie sa slujeasca vietii, adevarurile ci fiind un îndemn si o pilda pentru urmasi. Este marea problema a functiei modelatoare a istoriei, nascuta o data cu însasi cercetarea trecutului si reiterata necontenit pâna astazi.
Lucrarea se citeste cu interes multumita caracterului ei aerisit. organizarii reusite, bine echilibrate a materiei si orientarii polemice foarte pronuntate a acesteia. Intr-adevar, Petru Maior simte nevoia sa raspunda unor istorici contemporani Sulzer, Eder si Engel care negau continuitatea românilor si, prin urmare, si latinitatea lor. sustinând teona imigratiomstâ a venirii populatiei românesti de dincolo de Dunare, în secolele IX-XIII. Cntica acestor conceptii de catre Maior este energica, sustinuta, fara menajamente.
Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Editura p.7.
El demonteaza puncteie de vedere ale adversarilor si, ceea ce este important, le dezvaluie substratul politic. în fe'u' acesta, cartea lui Maior însasi dobândeste o dimensiune politica si se constituie într-o pledoarie ardenta în favoarea natiunii române.
Fara sa fie o lucrare de m2 e eruditie sau de proportii prea ample, lucrarea a fost receptata ca o carte a natiunii. Ea a avut un efect revelator asupra generatiilor redesteptarii nationale românesti. O marturiseste Mihail Kogalmceanu care o considera un nioment important în opera de redesteptare a constiintei nationale20, o încuviinteaza George Baritiu, aratând ca. pentru generatia sa, "cetirea acestei carti strabatea ca schinteile unui fulger toata fiinta noastra; multime de presimtrri S1 idei care dormita în noi se desteptara deodata ca prin farmec puternic; ex tatia si fanatismul ca noi suntem romani si nu altceva, nu mai avea nici un ctwnpat, nu cunostea nici un hotar"21.
Cartea lui Petru Maior este ° pledoarie patetica pentru demnitatea poporului român, pentru virtutile e carQ îndreptatesc la o soarta mai buna. "în istoria lui Petru Maior releva cu justete acad. David Prodan obsedeaza imaginea proiectata în viitor a noii Dacii, a unitatii românesti simbolizata de Mihai Viteazul"22.
Asa cum am amintit, Petru N/laior si-a construit polemic lucrarea. El a pornit de la ideea ca toti scriitorii straini care negau latinitatea si continuitatea românilor nu erau mânati de scc P11" stiintifice, ci urmareau în subtext interese politice, denigrarea imaginii romanilor. "Voitorii de rau românilor arata Maior spun ca toti românii îf* zilele lui Aurelian sa fi iesit din Dachia peste Dunare în Misia"23. Pentru £»ceia care recurg la denigrarea imaginii romanilor, Maior foloseste accent distrugatoare: "Unii ca acestia fiare salbatice si urgia neamului omenesc sunt"24.
Prezenta polemica nu era singi larä în cartea lui Maior. Ea se înscrie pe o linie care vine de la umanist. Stim ca Miron Costin. Constantin Cantacuzino si
Mihail Kogalniceanu, Opere tcom\A l, Scrieri istorice, editie Andrei Otetea, Bucuresti, p.
Vasile Netea, Constiinta origir '' comune fi a unitatii nationale în istoria Poporului roniân, Editura Albatros. Bucu**6 -l980' P-97-
Acad. D.Prodan, Supplex Libellé Valachonim, p. Petru Maior hturia pentru încfifutl românilor în Dachia, Editura Junimea,
n & Ibidem, p.
Dimitrie Cantemir au acordat si ei o mare importanta criticii unor anton improvizati Simion Dascalii. Misail Calugaai etc. care recurgeau la teze denigratoare privind circumstantele formam popoailui român, problemele continuitatii etc. Dimitrie Cantemir si stolnicul Constantul Cantacuzino extindeau analiza critica la scrieri si izvoare straine grecesti, ungare etc.
Specific pentru Petru Maior este ca el nu numai angajeaza polemici. dar construieste polemic întreaga sa lucrare.
Staruinta intransigenta în ideea latinitatii îl duce pe Maior la exagerari Ca si Dimitrie Cantemir, transilvaneanul Petru Maior sustine puntatea latina a românilor, negând orice rol al dacilor în procesul de constituire a poporului român.
Activitatea istoriografica a lui Petru Maior se remarca si prin lucrarea Istoria bisericii românilor atât acestor din coace, precum si a celor de dincolo de Dunare Este. de fapt prima scriere care îmbratiseaza întreaga istorie a bisericii române, staruind asupra unitatii de credinta ca factor de coeziune si de unitate a românilor, precum si asupra problemelor unirii unei parti a bisericii române din Transilvania cu Roma. Maior înfatiseaza aspecte interesante ale trecutului religios al românilor. Ea este o carte de referinta în studierea acestei probleme de mare semnificatie cultural-spirituala din viata poporului nostru, în domeniul lingvisticii. Petru Maior este coautorul vestitei Elementa linguae daco-romanae sive valachicae care propune norme ortografice menite sa sugereze prototipul latin al cuvintelor2" Prin aceasta, cei doi autori apar ca precursori ai scolii latiniste în lingvistica, fortând inutil unele etimologii, desi Maior a scris personal într-o limba curata si evoluata sensibil tata de momentul umanist din cultura româna.
Lui Maior îi apartine, de asemenea- initiativa întocmirii lexiconului de la Buda, un dictionar româno-latin-maghiar-german, opera laborioasa. presupunând eforturi îndelungate si sustinute. Elaborarea ei a continuat si dupa moartea lui Maior cartea fiind publicata în 1
Daca, pâna nu de mult, figurile exponentiale ale Scolii Ardelene erau considerate a fi Samuil Micii, Gheorge Sincai si Petru Maior, în ultima vreme scara valorilor tinde sa situeze cel putin pe acelasi loc pe Ion Budai-Deleaflu Nascut în la Cigmau, a facut si el studii la Viena, unde a frecventat
Dictionarul literaturii române de la origini pâna la , Editura Academiei, p.537.
câteva institutii de învatamânt supenor timp de zece ani. urmând, atât teologia, cât si filosofia. A avort o formatie enciclopedica înlesnita de cunoasterea multor limbi.
Revenit pentru o vreme la Blaj, ca profesor, el s-a retras din viata clericala ajungând tocmai la Lemberg (Lvov), unde a îndeplinit functii juridico-administrative (secretar de tribunal si consilier de Curte), împamântenit în Galitia, Ion Budai-Deleanu a ramas tot timpul cu preocupari intelectuale si spirituale legate de problematica provinciei natale. Are realizari dispuse pe un larg diapazon de ordin lingvistic, filosofic, literar si istoric.
In literatura, Budai-Deleanu a lasat o opera remarcabila: Ţiganiada, publicata mult mai târziu (l
în filologie, a redactat o serie de studii, în lexicografic a proiectat un vast dictionar în zece volume, pe care nu a reusit sa-l realizeze, dar a realizat un lexicon român-german în patru volume si un altul german-român, neterrmnat, în doua volume. In domeniul istoriografiei, în afara altor scrieri de mai mica întindere, Ion Budai-Deleanu a elaborat ampla lucrare De originibus populonirn Transilvaniae (Despre originea popoarelor din Transilvania), care a ramas pâna de curând în manuscris, fiind tradusa si publicata abia în în doua volume, sub îngrijirea lui Ladislau Gyémant, în Editura Enciclopedica. Este o carte de mare întindere si de vasta eruditie. Partea l cuprinde "cele mai de seama prefaceri ale Daciei, precum si faptele popoarelor care au locuit aceasta tara", începe de la potopul primordial, dar de fapt miezul acestei prime parti este o istorie a Daciei de la Traian pâna la când Transilvania a intrat în componenta Imperiului Habsburgic pe temeiul Pacii de la Karlowitz.
Cea de a doua parte dezbate problema originilor popoarelor care locuiau în Transilvania români, unguri, secui si sasi, dar si a altora care au locuit altadata: daci si geti, agatîrsi, sciti, huni, slavi. Textul lui Budai-Deleanu e dens, contine observatii interesante, dar si unele consideratii fanteziste ca, de pilda, aceea ca dacii ar fi stramosii slavilor. Impresioneaza la Budai-Deleanu spiritul erudit si viziunea ampla asupra temei abordate. Impresioneaza, de asemenea, sentimentul duratei istorice, dincolo de desfasurarea caleidoscopica a neamurilor care s-au perindat în cursul vremii Pe Pamântul Transilvaniei.
Sub avalansa acestor neamuri, istoria Transilvaniei capata un aspect Pictural, sub care se pot distinge permanente.
Desi Budai-Deleanu este mai elastic în legatura cu dimensiunea retragem aureliene din Dacia, el se alatura totusi parerilor autohtoraste ale românilor. "Eu socotesc ca trebuie sa ma alaturi parerii celor din urma, cu atât mai mult cu cât si traditiile proprii ale românilor afirma acelasi lucru, iar altfel originea românilor si venirea lor în Dacia Traiana nu se poate lamuri potrivit judecatii sanatoase"26.
Daca De originibus populorum Transilvaniae, m ciuda conditiei si dorintei de exactitate, are multe ipoteze discutabile, rod al unei intuitii istorice vecine cu fantezia si al dorintei de a explica fenomene ramase înca si astazi enigme ale trecutului (de pilda, geneza si provenienta slavilor). Ion Budai-Deleanu a lasat un studiu exceptional de istorie constitutionala: Despre uniunea celor trei natiuni si Approbatae constitutiones ale Transilvaniei"'. lntr-o analiza strânsa, impecabila, cu argumentare juridico-politica si de ordin istoric, Ion Budai-Deleanu demonstreaza neconstitutionalitatea conditiei de tolerat a românilor, înscrisa în legea organica Approbatae constitutiones. Scriitorul român arata netemeinicia istonca a definirii românilor ca tolerati si incompatibilitatea traditiei juridice si politice-constitutionale cu excluderea românilor din regimul de stari si ordine al provinciei. Studiul lui Ion Budai-Deleanu este o pledoarie fara fisuri în apararea drepturilor egale ale românilor din Transilvania cu celelalte nationalitati, în anul Ion Budai-Deleanu a întocmit un raport. Scurte observatii asupra Bucovinei. care contine elemente de civilizatie, moravuri si etnolingvistice despre provincie. La aproape doua secole dupa elaborarea lor. scrierile istorice ale lui Budai-Deleanu îsi sporesc semnificatia prin recenta lor editare.
Privita în ansamblu. Scoala Ardeleana constituie un însemnat capitol din cultura româna, marcat de Spiritul luminilor si de efortul pentru afirmarea ideii nationale.
Iluminismul a avut traditii si în Principatele Dunarene. Aici nu s-a materializat în scrieri de anvergura si nu are reprezentanti de acelasi nivel, ca cei ai Scolii Ardelene. Spiritul rationalist îsi face însa simtita prezenta în sfera educatiei si a cultura într-o masura mai mare decât se considera în mod obisnuit. Cine urmareste, de pilda, documentele privitoare la miscarea scolara si educationala din Principate poate sa constate asumarea clara a valorilor
Ion Budai-Deleanu, Despre originea popoarelor din Transilvania, vol. l
p.
Ibidem, p.
rationaliste de catre factorii de decizie în domeniul educational preocuparea lor de a asigura orientarea scolii spre asemenea valori. "De toti este stiut ca din câte lucruri împodobesc pe om în aceasta viata trupeasca se spunea într-un Hrisov al domnitorului Grigore Ghica la învatatura este mai aleasa si mai înalta, îi face pe oameni buni întrebuintând întru toate ratiunea"
Asemenea postulate se pot întâlni în numeroase alte documente ale vremii, atestând patrunderea la nivelul mentalului, cel putin în cercurile selecte, a conceptului de ratiune si a rolului activ care i se conferea.
Productia istoriografica este însa mai saraca, mai lipsita de anvergura. Cîtiva cronicari Dionisie Eclesiarhul, Naum Rîmniceanu sunt mai degraba de moda veche. In Cuvânt înainte la Adunarea hronologiei domnilor tarii noastre, Naum a vorbit despre originea românilor. Este interesanta ideea, sustinuta de el, a continuitatii dacilor dupa cucerirea romana si amestecul lor cu colonistii romani. Ea difera de pozitia umanistilor si a reprezentantilor Scolii Ardelene.
A scris despre rascoala (Zavera) lui Tudor. prezentând evenimentele fara întelegerea istorica necesara.
Dionisie Eclesiarhul (1759-l820) a lasat un Hronograf al Ţarii Românesti de la 1 pâna Ia Este, practic, o cronica si în cea mai mare parte o lucrare memorialistica. In aceasta consta, mai ales, valoarea ei de izvor istoric viu. Prezinta situatii, caracterizeaza personaje istorice, povesteste interesant evenimentele militare si unele episoade din lupta de eliberare în sud-estul european.
O figura de relief mai înalt a fost episcopul de Râmnic, Chesarie (decedat în A desfasurat o bogata activitate de editor si initiator al unor carti bisericesti (printre care volume de Minee). s-a interesat de miscarea intelectuala din Europa, traducând chiar din celebra Enciclopedie, condusa de Diderot29.
Fata de autorii amintiti, Mihai Cantacuzino (1729-l790) este un om politic înzestrat si instruit, mare ban al Ţarii Românesti. Numele lui evoca o pagina semnificativa din miscarea politica a marii boierimi pentru obtinerea
Vezi Istoria Scoalelor de la la de V.A. Urechia, voi. IV, Bucuresti, p.
Vezi Dictionarul literaturii române de la origini pâna la Editura Academiei Române, Bucuresti, p. 1
autonomiei Ţarilor Române în contextul rivalitatilor turco-austro-ruse din secolul al XVIÏÏ-lea.
La Congresul de pace de la Focsani dintre Rusia si Turcia, cele doua tari române (Ţara Româneasca si Moldova) au trimis delegatii formate din boien si reprezentanti ai înaltului cler care au asistat la negocieri. Acolo s-au prezentat pretinsele capitulata încheiate de domnii tarilor române cu înalta Poarta prin care s-ar fi recunoscut autonomia Moldovei si a Munteniei. Era, deci, un drept istoric al românilor, reglementat prin capitulatii. Delegatia românilor Ia congres cerea sa se revina la invocatele capitulatii. Mihai Cantacuzin0 a fost purtatorul de cuvânt al boierimii si, probabil, inspiratorul capitulatiilor. Ca istoric, Mihai Cantacuzino a lasat doua scrieri de real interes: istoria politica si geografica a Ţarii Românesti si Ghenealoghia familia Cantacuzinilor. în pnma lucrare mentionata gasim informatii interesante cu caracter istoric, geografic. economic si statistic despre provincia nord-dunareana: date despre organizarea sociala si juridica, despre asezamintele culturale etc. Autorul însereaza, de asemenea, si o cronologie a domnilor Ţarii Românesti, începând cu Negru Voda.
Lucrarea a fost publicata la Vierxa, în de fratii Tunusli dupa manuscris grecesc. Aceasta scriere, interesanta prin ea însasi, a servit model si sursa de informatii pentru Dionisie Fotino, care a întocmit, în limba greaca, o Istorie generala a Daciei sau a Transilvaniei, Ţarii Românesti si Moldovei (1818-l819). Grec de origine, f otmo s-a atasat tarii de adoptiune si si-a dedicat activitatea studierii istoriei românilor. A proiectat-o pe imaginea vechii Dacii, asa cum rezulta din titlul lucrarii, voind sa evidentieze prin aceasta caracterul unitar al natiunii rotxiâne. dincolo de granitele politico-statale din vremea sa.
Lucrarea a fost tiparita la la Viena. Ea a fost tradusa de George Sion în limba româna si publicata în 1 fo tj-ei volume.
Contemporana cu lucrarea lui Fotino este scrierea unui alt autor grec stabilit în Principate Dirrutrie (Danul) Philippide, care a publicat la Lipsea, în în limba greaca. Istoria Ror âniei, continuata cu o Geografie României. Este o lucrare patrunsa d,e simpatie pentru poporul român. subliniind continuitatea sa la nordul Du narii si în toate provinciile nationale. Termenul "România'; despre care se credea pâna de curând ca Philippide l-a
folosit pentru prima data exprima constiinta de neam a românilor proiectata pe conturul geografic locuit de poporul nostru.
Asadar, iluminismul a adus o bogata recolta de idei în cultura româna. El a realizat o sinteza între unele teme specifice iluminismului apusean si preocuparile de ordin national izvorâte din cerintele realitatii românesti si din traditiile culturii române30
In conditiile Ţarilor Române, iluminismul s-a relevat, mai ales, în istoriografie si lingvistica doua serii de preocupari intelectuale indisolubil legate de procesul de afirmare a natiunii române.
Istoriografia iluminista a dezvoltat si adâncit tematica umanista a istoriografiei noastre. Ea a extins ana informatiei, a ridicat gradul de profesionalism si de claritate a expunerii, a dat explicatiei rationaliste un câmp mai larg de manifestare si a eliminat consideratiile de ordin supranatural din explicarea proceselor si fenomenelor istorice.
Prin cele mai reprezentative manifestari, istoriografia noastra s-a situat la nivelul celei din Europa central-estetica, iar marii ei exponenti au pastrat un contact viu cu miscarea de idei apuseana: filosofica, istorica si lingvistica.
In felul acesta, iluminismul românesc a contribuit la pregatirea premiselor pentru constituirea istoriografiei moderne în tara noastra, pe valul înnoirilor social-economice, al expansiunii ideii si miscarii nationale, al afirmarii romantismului în întreaga miscare cultural-ideologica. inclusiv în istoriografie. El s-a afirmat prin câteva opere istorice de seama care ramân repere permanente în desfasurarea cunoasterii istorice din tara noastra
|