Istoriografia iluminista romāneasca
Iluminismul s-a manifestat si īn cultura romāna ca un fenomen spiritual semnificativ. Sunt doua aspecte care trebuie avute īn vedere atunci cānd discutam iluminismul romān. In primul rānd. curentul se individualizeaza prin deschiderea lui spre fenomenul national. Nu este singular īn aceasta privinta. Toate manifestarile iluminismului īn Europa central-estica īsi asociaza, īntr-o masura sau alta, interesul pentru problema nationala si procesele de ordin national. Apare astfel o particularitate īn raport cu iluminismul apusean, care, asa cum am subliniat mai sus, era interesat de ceea ce constituia esenta comuna si universala īn desfasurarea istoriei si īn manifestarea intelectuala a indivizilor. De aici. lipsa de preocupare a iluminismului apusean pentru fenomenul national, pentru aspectele specificitatii. Lumea trebuia īnteleasa ca totalitate pentru ratiune adevaratele probleme care se ridicau erau de ordin universal. Aplicarea ei la realitatea sociala este chemata sa dezvaluie mai ales uniformitatile si nu particularitatile, fiindca pe temeiul universalului se poate construi determinismul, se pot dezvalui regularitatile, deci se accede spre raporturi de cauzalitate si de lege.
O viziune integratoare nu putea, asadar, sa īncline spre ceea ce segmenteaza si compartimenteaza realitatea universala a istoriei.
Aceasta perspectiva de analiza a iluminismului a trebuit am putea spune, īn mod necesar, sa sufere retusuri si amendamente.
Intr-adevar, realizarea societatii civile, bazata pe domnia legii si pe rolul activ al celor guvernati, nazuinta spre regenerare, cautarile menite sa aseze temelii noi umanitatii nu erau opuse fenomenului national, ci, dimpotriva, se īnterpenetrau. Natiunile aspirau si ele la criterii si valori proprii proiectelor universaliste pe care le concepeau filosofi ca Immanuel Kant. Nu exista, deci, o incompatibilitate īntre iluminism si afirmarea fenomenului national. De altfel, cele doua procese sunt si sincrone, īncāt este de īnteles ca ele trebuiau sa aiba puncte de contact.
Aceste puncte de contact se regasesc acolo unde problema nationala se afla la ordinea zilei. Le īntālnim, cum am amintit la gānditorii germani, īn Europa central-estica, acest moment este si mai pronuntat. Aici viziunea iluminista īsi asuma fenomenul national, devenind purtatorul mesajului acestuia.
Ca atare, se pastreaza 333e421d nucleul rationalist al iluminismului, dar tematica de predilectie descinde din ideea nationala. Pe terenul romānesc, exemplul
extrem de caracteristic este Scoala Ardeleana. Conectata la miscarea de idei a epocii. Scoala Ardeleana ramāne credincioasa traditiei problemelor culturii noastre din perioadele anterioare: umanismul si preiluminismul.
Ea manifesta un interes aparte pentru istorie si filologie. Faptul este de īnteles daca avem īn vedere ca ideea nationala s-a fundamentat pe comunitatea istorica, pe cultura si pe limba.
Meritul Scolii Ardelene consta īn faptul ca a dat un sens activ ideilor care au germinat īn gāndirea umanista, facānd din ele īn mod deliberat pārghii de aparare si afirmare a drepturilor poporului romān, īn primul rānd a romānilor transilvaneni. Faptul de cultura dobāndeste astfel o finalitate politica precisa. El premerge miscarii nationale cu caracter politic, contribuind la pregatirea programului ideologic al acestei miscari.
Deci. la nivelul Scolii Ardelene, constiinta nationala nu se manifesta doar ca un simplu act de cunoastere, nu are o expresie contemplativa, ci devine activa, prefatānd etapa miscarii politice nationaleL
Principalii reprezentanti ai Scolii Ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu Ei si-au desfasurat activitatea rntr-un mediu soda!-istoric si cultural efervescent. Toti au īnvatat la scoli superioare din Apus. la Roma sau la Viena, fiind trimisi acolo spre a se pregati sa activeze īn structurile ecleziastice greco-catolice pentru cinul preotesc; s-au format ca oameni de cultura cu un orizont īntins de preocupari. Intr-o scriere dedicata Scolii Ardelene, Lucian Blaga arata ca reprezentantii acesteia au avut permanent īn vedere situatia culturala extrem de grea īn care se aflau romānii transilvaneni Ca atare, era de īnfaptuit o opera uriasa īn toate domeniile. De aici. enciclopedismul lor. nazuinta de a se manifesta īn toate domeniile spre a contribui la īnchegarea corpului de cultura romāneasca14.
Corifeii Scolii Ardelene au cultivat deopotriva filosofia, logica, teologia, dar mai cu seama s-au manifestat cum am amintit, īn domeniul istoriei si lingvisticii. Activitatea lor s-a desfasurat īn ultimele decenii ale secolului al XVIlI-lea si la īnceputul secolului al XIX-lea. Preocuparile lor de ordin national au un mare īnaintas, pe episcopul unit Inochentie Micu Clain. care a aparat drepturile romānilor īntr-o serie de demersuri si de replici
D. Popovici, Literatura romāna in epoca luminilor, editie īngrijita de Ioana Em Pelrescu, Editura Dacia, Cluj, p.
Lucian Blaga Gāndirea romāneasca in Transilvania īn secolul al XI1] l-lea, Editura Stiintifica. Bucuresti, p.
adresate Dietei din Transilvania si Curtii de la Viena, īntre 1728-l751. Pe temeiul vechimii si latinitatii romānilor, al faptului ca romānii sunt etnia majoritara īn provincie, al participarii populatiei romānesti la sarcinile de ordin fiscal si militar, Inochentie Clain a elaborat un īntreg program de revendicari si de reforme care vizau egala īndreptatire a romānilor cu celelalte nationalitati, recunoasterea lor si a confesiunilor romānilor printre natiunile si religiile recepte, pnn urmare, īnlaturarea discriminarilor de ordin politic, civic si religios, accesul egal al romānilor la functiile administrative īn stat. precum si la īnvatatura.
Inochentie Micu Clain preconizeaza, deci. o modificare constitutionala esentiala īn Transilvania. El da ideii de natiune o conceptie etnica moderna, nu una feudala prin care natiunea avea un īnteles politic-juridic, reunind grupuri de persoane cu interese comune de ordin social, profesional, confesional etc.
Or. pentru Inochentie Micu. natiunea īnsemna īntreaga comunitate etnica a romānilor. Ea raspundea cerintei timpurilor moderne, intereselor fundamentale ale romānilor, "īn toate petitiile, revendicarile scrie istoricul David Prodan despre activitatea lui Inochentie Micu e nelipsita natiunea. Chiar revendicarile clerului sunt ale clerului si natiunii, se confunda cu revendicarile ei"15.
Activitatea lui Inochentie Micu este īnceputul unui drum si al unui program care va continua de-a lungul īntregii miscari de emancipare a romānilor din Transilvania. Pe aceasta directie se vor īnsene, peste doua generatii, reprezentantii Scolii Ardelene. Ei vor da un amplu fundament istoric, lingvistic si cultural unei constiinte mai puternice si mai vii a problemei natiunii romāne īn epoca.
Primul īn seria cronologica dintre mani reprezentanti ai Scolii ardelene a fost Samuil Micu (1745-l806), nascut la Sad, lānga Sibiu. Devenit preot, Samuil Micu a studiat filosofia si teologia la Viena, īntre anii 1766-l772. Cāmpul preocuparilor sale a fost mult mai larg decāt cursurile cerute de programa de studiu. A beneficiat astfel de o īntinsa cultura īn variate domenii: matematica, economie, fizica, a cercetat opera unor mari gānditori ai vremii Christian Wolf, Fnedrich Baumeister etc. A īntocmit peste de lucrari, dintre care 1 au fost tiparite īn timpul vietii.
D. Prodan, Supplex Ubellus Vdacfwmim, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, p.
īn a scris, īn latina. Scurta cunostinta a istoriei romānilor (un rezumat a aparut īn limba romāna). Principala sa opera istorica este Istoria, lucrurile si īntāmplarile romānilor. A publicat īn timpul vietii doar introducerea la aceasta vasta lucrare, īn primul volum a staruit asupra romanilor īn Dacia; al doilea volum este dedicat istoriei Ţarii Romānesti al treilea Istoria domnilor Moldovei pāna la al patrulea, o istorie a bisericii romānesti īn Transilvania, Istoria besericeasca a Episcopiei romānesti din Ardeal. Este vorba de o istorie integrala a romānilor avānd ca tema fundamentala originea, continuitatea si unitatea poporului romān. .,Conceptia generala despre istorie izvora din rationamentul conceptiei sale filosofice. Ea genereaza o serie de trasaturi noi: īnlantuirea cauzala a evenimentelor, folosirea exacta a izvoarelor, eruditia, īndemnul pentru luminarea maselor"'6, īn domeniul lingvistic, Samuil Micu este autorul, īmpreuna cu Gheorghe Maior, al primei gramatici romānesti Elementa linguae daco-mmanae sive valahicae (Elemente ale limbii daco-romāne sau valahe).
Samuil Micu a propus un program de luminare, materializat īn traduceri si prelucrari cu caracter filosofic si religios.
Un alt reprezentant al Scolii Ardelene este Gheorghe Sincai ( 1754-l8 A studiat la colegiul reformat din Tārgu Mures si la cel iezuit din Cluj. devenind īn profesor de retorica si poetica la Blaj. La a fost trimis sa īnvete la vestitul colegiu De propaganda fide (Despre propagarea credintei) la Roma
Sincai este omul unei opere si al unei idei. Opera se numeste Uranica romānilor si a mai multor neamuri. A lucrat la ea īntreaga viata si a publicat doar partea de īnceput īn timpul vietii sale (īn "Calendarul de la Buda" pe 1808-l809). A strāns o mare masa de documente de tomuri) īn vederea scrierii ei. Lucrarea avea sa vada lumina tiparului īn editie integrala abia īn 1853-l854. Mihail Kogalniceanu era atāt de convins de īnsemnatatea ei capitala, īncāt exclama la īn "Dacia literara": "Hromca iui Sincai este un lucru atāt de mare, atāt de pretios, īncāt cuvintele īmi lipsesc spre a-mi arata mirarea. Mii de documente necunoscute, rare, se afla adunate: si nu stau la īndoiala a zice ca cāt Hronica aceasta nu va fi publicata, romānii nu vor avea istorie"17.
Dictionarul literaturii romāne de la origini pāna la 1900. Editura
Academiei, Bucuresti, p.567.
M.Kogalniceanu,
Gheorghe Sincai, īn "Dacia literara'', 1&40, partea a 1l-a p.
Hronica romānilor ti a mai multor neamuri nu are structura unei lucrari de interpretare istorica. Sincai foloseste modelul cronicilor, fixānd pe ani evenimentele si faptele īn succesiunea lor cronologica, īsi īncepe expunerea īn anul ī.e.n., īn care "Dechebal se ridica īmpotriva fricosului īmparat Domitian", pāna la an de sinod al bisericii unite sub Inochentie Micu Claia
Pentru fiecare an despre care s-au pastrat izvoare prezentānd interes. Sincai fiice mentiuni asupra evenimentelor, comenteaza izvoarele si adesea citeaza paragrafe dm textele acestora. Documentarea lui este imensa. Daca stolnicul Constantin Cantacuzino sau Dinitrie Canterrir au folosit pentru scrierile lor īntre si de izvoare, Gheorghe Sincai utilizeaza peste de izvoare (anale, cronici, acte de cancelarie si alte scrieri). Efortul lui acopera munca unor īntregi echipe de cercetatori.
Sincai este un temperament puternic, o fire inflexibila īn comportamentul si īn convingerea sa. A probat-o cu īnsasi conduita vietii, Pastrāndu-se pāna la capat drept īn fata adversarilor. Nu s-a bucurat de nici un favor, a fost pus īn situatia sa caute surse de trai aleatorii, dar nu a cedat.
Atasat valorilor iluministe, Gheorghe Sincai a dat o foarte mare importanta operei de educare a maselor. In calitate de director al scolilor romānesti unite din Transilvania, el a contribuit semnificativ la reorganizarea si dezvoltarea retelei de scoli, la īmbunatatirea programelor de īnvatamānt la elaborarea unor manuale.
De asemenea, marele carturar a fost sensibil la ideea ameliorarii starii taranilor pe calea reformelor. "Romānii cei prosti (īn sens de simpli n.ns.) scria Sincai au gemut sub tiranie pāna īn anul cānd s-au milostivit augustul īmparat losif II a strica iobagia"18.
Principala directie a gāndirii lui Sincai este īnsa de ordin politic, tinānd la repunerea romanilor īn drepturile lor. la recāstigarea libertatilor pierdute.
Impresionanta prin vastitatea demersului, prin faptul ca īmbratiseaza trecutul tuturor romānilor, prin caldura mesajului national si iluminist, Hronica romānilor ramāne un monument de prima importanta īn cultura romāna.
Pentru istoriografie, ea īsi sporeste īnca rolul prin faptul ca unele izvoare folosite de Sincai s-au pierdut īntre timp, astfel ca mentionarile si extrasele din cartea sa sunt singurele care au mai ramas.
Gheorghe Sincai, Opere u, Hronica romānilor, toni H, editie īngrijita de Horea Fugariu, note de Manole Neagoe, Editura Pentru Literatura, Bucuresti, p.
Cu numai doi ani mai mic decāt Sincai, la s-a nascut la Tārgu Mures, dintr-o familie mic nobiliara carturareasca. Petru Maior. Se tragea atāt dupa tata, cāt si dupa mama, dintr-o familie de preoti.
Intre 1774-l778 a īnvatat la Colegiul .,De propaganda fide" din Roma. iar īntre 1779-l782. a studiat la Viena. A urmat cursuri de filosofic si teologie, s-a preocupat de istoria bisericii si s-a documentat īn legatura cu istoria romānilor. A fost profesor la Blaj, iar apoi cenzor si revizor al sectiei romāne a Tipografiei Universitatii din Buda.
Reprezentantii Scolii Ardelene n-au fost anticlencali si nu au procedat la cntica deschisa a religiei. In conditia lor, nici n-o puteau tace. Ei erau. īnsa. adepti ai rationalismului, ai dreptului natural si ai interpretarii libere a Bibliei.
Perspectiva iluminista a lui Petru Maior apare cu toata claritatea īn scrierea sa Procanonul, ramasa īn manuscris si publicata abia īn Este o carte de predici īn cinci volume.
Contributia lui Petru Maior pe tarām istoriografie īnsene cāteva lucrari de mare valoare. Se remarca, astfel. Istoria pentru īnceputul romānilor īn Dachia pe care Petru Maior a reusit s-o publice īn ea fiind printre putinele scrieri publicate de reprezentantii Scolii Ardelene chiar īn timpul vietii. Lucrarea este centrata pe o singura mare problema: geneza poporului romān, demonstrarea latinitatii sale. "Cugetul meu iaste nu īntreaga istorie a romānilor a o tese spune Maior fara cele ce mai vārtos se tin de īnceputul lor īn Dachia ca vazānd romānii din ce vita stralucita sānt prasiti, toti sa īndemne stramosilor lor īntru omenie si īn buna cuviinta a le urma"19. Petru Maior socoteste, deci, ca istoria trebuie sa slujeasca vietii, adevarurile ci fiind un īndemn si o pilda pentru urmasi. Este marea problema a functiei modelatoare a istoriei, nascuta o data cu īnsasi cercetarea trecutului si reiterata necontenit pāna astazi.
Lucrarea se citeste cu interes multumita caracterului ei aerisit. organizarii reusite, bine echilibrate a materiei si orientarii polemice foarte pronuntate a acesteia. Intr-adevar, Petru Maior simte nevoia sa raspunda unor istorici contemporani Sulzer, Eder si Engel care negau continuitatea romānilor si, prin urmare, si latinitatea lor. sustinānd teona imigratiomstā a venirii populatiei romānesti de dincolo de Dunare, īn secolele IX-XIII. Cntica acestor conceptii de catre Maior este energica, sustinuta, fara menajamente.
Petru Maior, Istoria pentru īnceputul romānilor īn Dachia, Editura p.7.
El demonteaza puncteie de vedere ale adversarilor si, ceea ce este important, le dezvaluie substratul politic. īn fe'u' acesta, cartea lui Maior īnsasi dobāndeste o dimensiune politica si se constituie īntr-o pledoarie ardenta īn favoarea natiunii romāne.
Fara sa fie o lucrare de m2 e eruditie sau de proportii prea ample, lucrarea a fost receptata ca o carte a natiunii. Ea a avut un efect revelator asupra generatiilor redesteptarii nationale romānesti. O marturiseste Mihail Kogalmceanu care o considera un nioment important īn opera de redesteptare a constiintei nationale20, o īncuviinteaza George Baritiu, aratānd ca. pentru generatia sa, "cetirea acestei carti strabatea ca schinteile unui fulger toata fiinta noastra; multime de presimtrri S1 idei care dormita īn noi se desteptara deodata ca prin farmec puternic; ex tatia si fanatismul ca noi suntem romani si nu altceva, nu mai avea nici un ctwnpat, nu cunostea nici un hotar"21.
Cartea lui Petru Maior este ° pledoarie patetica pentru demnitatea poporului romān, pentru virtutile e carQ īndreptatesc la o soarta mai buna. "īn istoria lui Petru Maior releva cu justete acad. David Prodan obsedeaza imaginea proiectata īn viitor a noii Dacii, a unitatii romānesti simbolizata de Mihai Viteazul"22.
Asa cum am amintit, Petru N/laior si-a construit polemic lucrarea. El a pornit de la ideea ca toti scriitorii straini care negau latinitatea si continuitatea romānilor nu erau mānati de scc P11" stiintifice, ci urmareau īn subtext interese politice, denigrarea imaginii romanilor. "Voitorii de rau romānilor arata Maior spun ca toti romānii īf* zilele lui Aurelian sa fi iesit din Dachia peste Dunare īn Misia"23. Pentru £»ceia care recurg la denigrarea imaginii romanilor, Maior foloseste accent distrugatoare: "Unii ca acestia fiare salbatice si urgia neamului omenesc sunt"24.
Prezenta polemica nu era singi larä īn cartea lui Maior. Ea se īnscrie pe o linie care vine de la umanist. Stim ca Miron Costin. Constantin Cantacuzino si
Mihail Kogalniceanu, Opere tcom\A l, Scrieri istorice, editie Andrei Otetea, Bucuresti, p.
Vasile Netea, Constiinta origir '' comune fi a unitatii nationale īn istoria Poporului roniān, Editura Albatros. Bucu**6 -l980' P-97-
Acad. D.Prodan, Supplex Libellé Valachonim, p. Petru Maior hturia pentru īncfifutl romānilor īn Dachia, Editura Junimea,
n & Ibidem, p.
Dimitrie Cantemir au acordat si ei o mare importanta criticii unor anton improvizati Simion Dascalii. Misail Calugaai etc. care recurgeau la teze denigratoare privind circumstantele formam popoailui romān, problemele continuitatii etc. Dimitrie Cantemir si stolnicul Constantul Cantacuzino extindeau analiza critica la scrieri si izvoare straine grecesti, ungare etc.
Specific pentru Petru Maior este ca el nu numai angajeaza polemici. dar construieste polemic īntreaga sa lucrare.
Staruinta intransigenta īn ideea latinitatii īl duce pe Maior la exagerari Ca si Dimitrie Cantemir, transilvaneanul Petru Maior sustine puntatea latina a romānilor, negānd orice rol al dacilor īn procesul de constituire a poporului romān.
Activitatea istoriografica a lui Petru Maior se remarca si prin lucrarea Istoria bisericii romānilor atāt acestor din coace, precum si a celor de dincolo de Dunare Este. de fapt prima scriere care īmbratiseaza īntreaga istorie a bisericii romāne, staruind asupra unitatii de credinta ca factor de coeziune si de unitate a romānilor, precum si asupra problemelor unirii unei parti a bisericii romāne din Transilvania cu Roma. Maior īnfatiseaza aspecte interesante ale trecutului religios al romānilor. Ea este o carte de referinta īn studierea acestei probleme de mare semnificatie cultural-spirituala din viata poporului nostru, īn domeniul lingvisticii. Petru Maior este coautorul vestitei Elementa linguae daco-romanae sive valachicae care propune norme ortografice menite sa sugereze prototipul latin al cuvintelor2" Prin aceasta, cei doi autori apar ca precursori ai scolii latiniste īn lingvistica, fortānd inutil unele etimologii, desi Maior a scris personal īntr-o limba curata si evoluata sensibil tata de momentul umanist din cultura romāna.
Lui Maior īi apartine, de asemenea- initiativa īntocmirii lexiconului de la Buda, un dictionar romāno-latin-maghiar-german, opera laborioasa. presupunānd eforturi īndelungate si sustinute. Elaborarea ei a continuat si dupa moartea lui Maior cartea fiind publicata īn 1
Daca, pāna nu de mult, figurile exponentiale ale Scolii Ardelene erau considerate a fi Samuil Micii, Gheorge Sincai si Petru Maior, īn ultima vreme scara valorilor tinde sa situeze cel putin pe acelasi loc pe Ion Budai-Deleaflu Nascut īn la Cigmau, a facut si el studii la Viena, unde a frecventat
Dictionarul literaturii romāne de la origini pāna la , Editura Academiei, p.537.
cāteva institutii de īnvatamānt supenor timp de zece ani. urmānd, atāt teologia, cāt si filosofia. A avort o formatie enciclopedica īnlesnita de cunoasterea multor limbi.
Revenit pentru o vreme la Blaj, ca profesor, el s-a retras din viata clericala ajungānd tocmai la Lemberg (Lvov), unde a īndeplinit functii juridico-administrative (secretar de tribunal si consilier de Curte), īmpamāntenit īn Galitia, Ion Budai-Deleanu a ramas tot timpul cu preocupari intelectuale si spirituale legate de problematica provinciei natale. Are realizari dispuse pe un larg diapazon de ordin lingvistic, filosofic, literar si istoric.
In literatura, Budai-Deleanu a lasat o opera remarcabila: Ţiganiada, publicata mult mai tārziu (l
īn filologie, a redactat o serie de studii, īn lexicografic a proiectat un vast dictionar īn zece volume, pe care nu a reusit sa-l realizeze, dar a realizat un lexicon romān-german īn patru volume si un altul german-romān, neterrmnat, īn doua volume. In domeniul istoriografiei, īn afara altor scrieri de mai mica īntindere, Ion Budai-Deleanu a elaborat ampla lucrare De originibus populonirn Transilvaniae (Despre originea popoarelor din Transilvania), care a ramas pāna de curānd īn manuscris, fiind tradusa si publicata abia īn īn doua volume, sub īngrijirea lui Ladislau Gyémant, īn Editura Enciclopedica. Este o carte de mare īntindere si de vasta eruditie. Partea l cuprinde "cele mai de seama prefaceri ale Daciei, precum si faptele popoarelor care au locuit aceasta tara", īncepe de la potopul primordial, dar de fapt miezul acestei prime parti este o istorie a Daciei de la Traian pāna la cānd Transilvania a intrat īn componenta Imperiului Habsburgic pe temeiul Pacii de la Karlowitz.
Cea de a doua parte dezbate problema originilor popoarelor care locuiau īn Transilvania romāni, unguri, secui si sasi, dar si a altora care au locuit altadata: daci si geti, agatīrsi, sciti, huni, slavi. Textul lui Budai-Deleanu e dens, contine observatii interesante, dar si unele consideratii fanteziste ca, de pilda, aceea ca dacii ar fi stramosii slavilor. Impresioneaza la Budai-Deleanu spiritul erudit si viziunea ampla asupra temei abordate. Impresioneaza, de asemenea, sentimentul duratei istorice, dincolo de desfasurarea caleidoscopica a neamurilor care s-au perindat īn cursul vremii Pe Pamāntul Transilvaniei.
Sub avalansa acestor neamuri, istoria Transilvaniei capata un aspect Pictural, sub care se pot distinge permanente.
Desi Budai-Deleanu este mai elastic īn legatura cu dimensiunea retragem aureliene din Dacia, el se alatura totusi parerilor autohtoraste ale romānilor. "Eu socotesc ca trebuie sa ma alaturi parerii celor din urma, cu atāt mai mult cu cāt si traditiile proprii ale romānilor afirma acelasi lucru, iar altfel originea romānilor si venirea lor īn Dacia Traiana nu se poate lamuri potrivit judecatii sanatoase"26.
Daca De originibus populorum Transilvaniae, m ciuda conditiei si dorintei de exactitate, are multe ipoteze discutabile, rod al unei intuitii istorice vecine cu fantezia si al dorintei de a explica fenomene ramase īnca si astazi enigme ale trecutului (de pilda, geneza si provenienta slavilor). Ion Budai-Deleanu a lasat un studiu exceptional de istorie constitutionala: Despre uniunea celor trei natiuni si Approbatae constitutiones ale Transilvaniei"'. lntr-o analiza strānsa, impecabila, cu argumentare juridico-politica si de ordin istoric, Ion Budai-Deleanu demonstreaza neconstitutionalitatea conditiei de tolerat a romānilor, īnscrisa īn legea organica Approbatae constitutiones. Scriitorul romān arata netemeinicia istonca a definirii romānilor ca tolerati si incompatibilitatea traditiei juridice si politice-constitutionale cu excluderea romānilor din regimul de stari si ordine al provinciei. Studiul lui Ion Budai-Deleanu este o pledoarie fara fisuri īn apararea drepturilor egale ale romānilor din Transilvania cu celelalte nationalitati, īn anul Ion Budai-Deleanu a īntocmit un raport. Scurte observatii asupra Bucovinei. care contine elemente de civilizatie, moravuri si etnolingvistice despre provincie. La aproape doua secole dupa elaborarea lor. scrierile istorice ale lui Budai-Deleanu īsi sporesc semnificatia prin recenta lor editare.
Privita īn ansamblu. Scoala Ardeleana constituie un īnsemnat capitol din cultura romāna, marcat de Spiritul luminilor si de efortul pentru afirmarea ideii nationale.
Iluminismul a avut traditii si īn Principatele Dunarene. Aici nu s-a materializat īn scrieri de anvergura si nu are reprezentanti de acelasi nivel, ca cei ai Scolii Ardelene. Spiritul rationalist īsi face īnsa simtita prezenta īn sfera educatiei si a cultura īntr-o masura mai mare decāt se considera īn mod obisnuit. Cine urmareste, de pilda, documentele privitoare la miscarea scolara si educationala din Principate poate sa constate asumarea clara a valorilor
Ion Budai-Deleanu, Despre originea popoarelor din Transilvania, vol. l
p.
Ibidem, p.
rationaliste de catre factorii de decizie īn domeniul educational preocuparea lor de a asigura orientarea scolii spre asemenea valori. "De toti este stiut ca din cāte lucruri īmpodobesc pe om īn aceasta viata trupeasca se spunea īntr-un Hrisov al domnitorului Grigore Ghica la īnvatatura este mai aleasa si mai īnalta, īi face pe oameni buni īntrebuintānd īntru toate ratiunea"
Asemenea postulate se pot īntālni īn numeroase alte documente ale vremii, atestānd patrunderea la nivelul mentalului, cel putin īn cercurile selecte, a conceptului de ratiune si a rolului activ care i se conferea.
Productia istoriografica este īnsa mai saraca, mai lipsita de anvergura. Cītiva cronicari Dionisie Eclesiarhul, Naum Rīmniceanu sunt mai degraba de moda veche. In Cuvānt īnainte la Adunarea hronologiei domnilor tarii noastre, Naum a vorbit despre originea romānilor. Este interesanta ideea, sustinuta de el, a continuitatii dacilor dupa cucerirea romana si amestecul lor cu colonistii romani. Ea difera de pozitia umanistilor si a reprezentantilor Scolii Ardelene.
A scris despre rascoala (Zavera) lui Tudor. prezentānd evenimentele fara īntelegerea istorica necesara.
Dionisie Eclesiarhul (1759-l820) a lasat un Hronograf al Ţarii Romānesti de la 1 pāna Ia Este, practic, o cronica si īn cea mai mare parte o lucrare memorialistica. In aceasta consta, mai ales, valoarea ei de izvor istoric viu. Prezinta situatii, caracterizeaza personaje istorice, povesteste interesant evenimentele militare si unele episoade din lupta de eliberare īn sud-estul european.
O figura de relief mai īnalt a fost episcopul de Rāmnic, Chesarie (decedat īn A desfasurat o bogata activitate de editor si initiator al unor carti bisericesti (printre care volume de Minee). s-a interesat de miscarea intelectuala din Europa, traducānd chiar din celebra Enciclopedie, condusa de Diderot29.
Fata de autorii amintiti, Mihai Cantacuzino (1729-l790) este un om politic īnzestrat si instruit, mare ban al Ţarii Romānesti. Numele lui evoca o pagina semnificativa din miscarea politica a marii boierimi pentru obtinerea
Vezi Istoria Scoalelor de la la de V.A. Urechia, voi. IV, Bucuresti, p.
Vezi Dictionarul literaturii romāne de la origini pāna la Editura Academiei Romāne, Bucuresti, p. 1
autonomiei Ţarilor Romāne īn contextul rivalitatilor turco-austro-ruse din secolul al XVIĻĻ-lea.
La Congresul de pace de la Focsani dintre Rusia si Turcia, cele doua tari romāne (Ţara Romāneasca si Moldova) au trimis delegatii formate din boien si reprezentanti ai īnaltului cler care au asistat la negocieri. Acolo s-au prezentat pretinsele capitulata īncheiate de domnii tarilor romāne cu īnalta Poarta prin care s-ar fi recunoscut autonomia Moldovei si a Munteniei. Era, deci, un drept istoric al romānilor, reglementat prin capitulatii. Delegatia romānilor Ia congres cerea sa se revina la invocatele capitulatii. Mihai Cantacuzin0 a fost purtatorul de cuvānt al boierimii si, probabil, inspiratorul capitulatiilor. Ca istoric, Mihai Cantacuzino a lasat doua scrieri de real interes: istoria politica si geografica a Ţarii Romānesti si Ghenealoghia familia Cantacuzinilor. īn pnma lucrare mentionata gasim informatii interesante cu caracter istoric, geografic. economic si statistic despre provincia nord-dunareana: date despre organizarea sociala si juridica, despre asezamintele culturale etc. Autorul īnsereaza, de asemenea, si o cronologie a domnilor Ţarii Romānesti, īncepānd cu Negru Voda.
Lucrarea a fost publicata la Vierxa, īn de fratii Tunusli dupa manuscris grecesc. Aceasta scriere, interesanta prin ea īnsasi, a servit model si sursa de informatii pentru Dionisie Fotino, care a īntocmit, īn limba greaca, o Istorie generala a Daciei sau a Transilvaniei, Ţarii Romānesti si Moldovei (1818-l819). Grec de origine, f otmo s-a atasat tarii de adoptiune si si-a dedicat activitatea studierii istoriei romānilor. A proiectat-o pe imaginea vechii Dacii, asa cum rezulta din titlul lucrarii, voind sa evidentieze prin aceasta caracterul unitar al natiunii rotxiāne. dincolo de granitele politico-statale din vremea sa.
Lucrarea a fost tiparita la la Viena. Ea a fost tradusa de George Sion īn limba romāna si publicata īn 1 fo tj-ei volume.
Contemporana cu lucrarea lui Fotino este scrierea unui alt autor grec stabilit īn Principate Dirrutrie (Danul) Philippide, care a publicat la Lipsea, īn īn limba greaca. Istoria Ror āniei, continuata cu o Geografie Romāniei. Este o lucrare patrunsa d,e simpatie pentru poporul romān. subliniind continuitatea sa la nordul Du narii si īn toate provinciile nationale. Termenul "Romānia'; despre care se credea pāna de curānd ca Philippide l-a
folosit pentru prima data exprima constiinta de neam a romānilor proiectata pe conturul geografic locuit de poporul nostru.
Asadar, iluminismul a adus o bogata recolta de idei īn cultura romāna. El a realizat o sinteza īntre unele teme specifice iluminismului apusean si preocuparile de ordin national izvorāte din cerintele realitatii romānesti si din traditiile culturii romāne30
In conditiile Ţarilor Romāne, iluminismul s-a relevat, mai ales, īn istoriografie si lingvistica doua serii de preocupari intelectuale indisolubil legate de procesul de afirmare a natiunii romāne.
Istoriografia iluminista a dezvoltat si adāncit tematica umanista a istoriografiei noastre. Ea a extins ana informatiei, a ridicat gradul de profesionalism si de claritate a expunerii, a dat explicatiei rationaliste un cāmp mai larg de manifestare si a eliminat consideratiile de ordin supranatural din explicarea proceselor si fenomenelor istorice.
Prin cele mai reprezentative manifestari, istoriografia noastra s-a situat la nivelul celei din Europa central-estetica, iar marii ei exponenti au pastrat un contact viu cu miscarea de idei apuseana: filosofica, istorica si lingvistica.
In felul acesta, iluminismul romānesc a contribuit la pregatirea premiselor pentru constituirea istoriografiei moderne īn tara noastra, pe valul īnnoirilor social-economice, al expansiunii ideii si miscarii nationale, al afirmarii romantismului īn īntreaga miscare cultural-ideologica. inclusiv īn istoriografie. El s-a afirmat prin cāteva opere istorice de seama care ramān repere permanente īn desfasurarea cunoasterii istorice din tara noastra
|
