Istoriografia romantica europeana

Istoriografia romantica europeana

Daca sub aspect literar si artistic romantismul are figuri ilustre în numeroase tari europene, meat este dificil sa vorbim despre o întâietate, în domeniul istoriografiei Franta si-ar putea revendica, eventual, locul de frunte

Patru nume François Guizot Augustin Thierry (1795 -l856), Adolphe Thiers si Jules Michelet domina o jumatate de secol din istoriografia Frantei

In istoria revolutiei franceze si a epocii napoleoniene aveau teme generoase care deschideau orizonturi vaste cercetarii prm problemele pe care le ridicau si prin articularea lor cu ansamblul istonei europene. Apoi. acesti patru istorici s-au interesat si de istoria altor tari, au întocmit sinteze generale asupra istoriei europene, au investigat epoci trecute, în specia] din istoria Frantei si a Angliei.

S-a impus, mai cu seama, Jules Michelet prin generozitatea ideilor, prin capacitatea de a resuscita trecutul, de a da un relief aparte scenelor de masa si prin nobletea stilului sau. împreuna cu prietenul sau Edgar Quinet si poetul polonez Adam Mickiewicz ei au tout la Collčge de France nu doar cursuri de istorie. Au creat o atmosfera intelectuala si au hranit un spirit cu urme adânci în constiinta audientilor, printre care s-au aflat si români. Un public care participa entuziasmat la conferintele acestor maestri.

Jules Michelet are o opera ampla între care se numara o Introducere în istoria universala un apreciat Manual de istorie moderna, o Istorie a secolului al XIX lea, în trei volume. Principalele sale scrien sunt însa Istoria Frantei (în volume) si Istoria revolutiei franceze (aparuta initial în volume), în Istoria Frantei. Michelet încheaga un tablou vast al vietii poporului în legatura cu toate elementele care configureaza existenta sa: pamântul, evenimentele, oamenii, societatea. Nu problematizeaza si nu construieste textul în maniera explicatiei impersonale El introduce explicatia în tesatura naratiunii care prezinta deopotriva calitatea sintezei si darul de a prezenta expresiv desfasurarea vietii trecute.

Uneori Michelet surprinde sensurile unor fenorrene în câteva linii revelatoare. In capitolul despre Rena f ere, Jules Michelet sene: "Placutul cuvânt Renastere nu le evoca prietenilor frumosului decât înscaunarea unei arte noi si nestavilitul avânt al fanteziei. Pentru erudit el însemna restaurarea studiului antichitatii; pentru legisti. lumina care începe sa se faca în contradictoriul haos al vechilor noastre datini. Aceste minti deosebit de stiutoare au uitat însa doua lucruri, «neînseamnate» într-adevar, care apartin acestui veac mai mult decât tuturor celor premergatoare la un loc: descoperirea lumii, descoperirea omului.

Veacul al XVl-lea, în mar 11111x2320l ea si legitima sa cuprindere, merge de la Colurab la Copernic, de la Copernic la Galileu, de la descoperirea pamântului la cea a cerului.

[n desfasurarea sa, omul s-a regasit pe sine însusi. In timp ce Vesale si Servet au adus revelatia vietii, cu ajutorul lui Luther, Calvin, Dumoulin si Cujas. pe de-o parte, Rabelais, Montaigne, Shakespeare, Cervantes pe de alta, a patruns în tainele vietii morale. A investigat temeliile adânci ale naturii sale. A început sa întroneze Dreptatea si Ratiunea"¹⁵.

Ceea ce impresioneaza la Michelet este, însa, mai ales forja evocatoare a faptelor si întâmplarilor din istoria Frantei, profundul lui atasament fata de propria tara, ca parte a umanitatii. Michelet umanizeaza trecutul; dincolo de fapte si de evenimente se profileaza motivatia spirituala si sufleteasca a celor care le realizeaza. Distingem astfel, în scrisul lui Michelet, doua planuri prin care se tese istoria: al datelor si întâmplarilor obiective si al trairilor umane care le însotesc.

Aruncând o privire de ansamblu asupra imaginii pe care o ofera Istoria Frantei a lui Michelet putem distinge, ca fundal general, poporul ca demiurg al propriei istorii, apoi monarhia, principalele institutii, înfruntari politice, aspecte culturale, mari personalitati din viata spirituala a tarii, evenimente în ipostaze scenice familiare.

De fapt, istoria pare de multe ori o scena pe care se desfasoara spectacolul vietii oamenilor de seama în anturajul lor imediat. Iar în fundal marile forte spirituale si aspiratii ale poporului, aceasta comunitate care se cere înteleasa în nazuintele si în actiunile ei spre a patrunde însasi taina istoriei.

Jules Michelet, Istoria Frantei, Scrieri alese, voi I, Editura, Minerva, pag. 185-l86.

în prosceniul acesteia se afla poporul. El tine pe umeri istoria, îi transmite pulsatiile sale din adâncuri, o transforma în epopee. Istoria devine inteligibila în dimensiunea ei vasta si profunda doar prin considerarea poporului ca subiect si obiect al ei.

în Michelet a publicat o carte intitulata Poporul, în care îl învesmânteaza în atributele maretiei sale. Scrierea a fost nelipsita din lecturile revolutionarilor epocii, inclusiv ale celor români.

Michelet nu a fost preocupat de aspectele teoretice ale isî,onei(desi a tradus cunoscuta opera Stiinta noua a lui Giambattista Vico si a contribuit la popularizarea ei), dar el a ridicat-o la nivel de esente pnn forta cu care a transmis în scrisul sau poezia istoriei.

în plan ideologic, Michelet era un democrat, sustinator generos aî aspiratiilor spre libertate sociala si nationala a popoarelor, a cauzelor mân purtatoare de destin, în acest sens. istoria apare în viziunea lui ca scena pe care se petrece drama libertatii umane.

Scrierea care vine sa confirme în chipul cel mai elocvent acest înteles al istoriei si. totodata, opera de vârf a lui Michelet este Istoria revolutiei franceze (1847-l853, în cinci volume). In aceasta lucrare autorul da masura talentului sau de istoric si scriitor, revarsând un suflu romantic pe cuprinsul întregii scrieri. Michelet traieste împreuna cu evenimentele, cu multimile frematând în vuietul marelui eveniment. Se remarca puterea de a învia scene de masa, de a crea senzatia autenticitatii celor petrecute.

lata cum descrie Michelet atmosfera care a pregatit tâsnirea acelor versuri înaripate care aveau sa devina cântul revolutiei: Marsilieza. "Intoarceti-va ochii de la Paris si îmbratisati, rogu-va, cu privirea daca se poate cuprinde uriasa, neînchipuita amploare a ceea ce se petrece. Sase sute de mii de voluntari s-au înscris si vor sa se îndrepte spre hotare. Drept rasplata, marelui suflet al Frantei i-a fost dat în clipele acelea de sfânta generozitate sa afle un cântec un cântec repetat din aproape în aproape a cuprins întreaga lume.

A fost aflat la Strasburg, la doi pasi de dusman. Numele pe care 1l-a dat autorul e acela de Cântec al armatei de pe Rin, Gasit în martie sau aprilie. în primele clipe ale razboiului, nu i-au trebuit nici doua luni ca sa cuprinda întreaga Franta.

Nu în timpul unei mese de familie, asa cum s-a spus, a fost compus sacrul cântec. Ci în mijlocul unei multimi emotionate.

Este vorba despre un banchet în care cineva a pronuntat cuvântul magic: «Allons».

Tânarul Rouget de llsle a iesit grabnic din sala si într-un moment de gratie a scris totul muzica si cuvintele. S-a întors apoi în sala intonând: Allons enfants de la patriei A fost ca o strafulgerare din ceruri. Lumea, atât timp cât va exista, îl va cânta mereu"¹⁶.

Michelet scrie, poate, pe o nota prea patetica, dar e sincer, traieste emotia zamislim marelui cânt ca pe o iluminare.

Michelet urmareste revolutia pe tot parcursul ei, de la Adunarea celor trei stan convocate în 1 de Ludovic al XVI-lea si pâna în zilele agoniei din Thermidor soldate cu caderea lui Robespierre si a partizanilor lui, cu dezlantuirea a ceea ce istoricul numeste Teroarea neagra.

Peste revolutia marcata de zvâcnirile multimii, de sute de momente politice si sociale, de idei si principii înalte, dar si de frigurile unor dezlantuiri de furie, s-a lasat lintoliul tacerii însângerate. Vocea revolutiei va fecunda dincolo de prabusirea actorilor în întreaga istorie a secolului al XIX-lea.

Jules Michelet a fost un mare prieten al tinerilor români veniti sa se formeze intelectual la Paris. I-au ascultat cursurile, la Collčge de France, vrajiti de ideile si de spiritul acestora, au adapostit în sediul Societatii întemeiate de ei publicatia "Les Écoles", care îsi propunea sa apere împotriva persecutiilor pe Michelet si Edgar Quinet¹⁷.

Renumitul istoric s-a aflat în raporturi, am putea spune amicale, cu CA Rosetti si sotia sa, Mana, si-au facut vizite, au întretinut curespondenta¹⁸.

Prin intermediul lor si al contactelor care l-au apropiat de "problema româneasca", de aspiratiile poporului, Michelet a închinat câteva texte Principatelor Dunarene, unor scene din revolutia de la puterii de creatie spirituala a poporului, comentând câteva balade populare.

A dezvaluit destinul istoric nemeritat al românilor, a semnalat vointa lor de regenerare, i-a îndemnat sa priveasca viitorul cu încredere, a chemat

Jules Michelet, Istoria revolutiei. Scrieri alese voi. U, traducere Angela Cismas, Editura Minerva, pag. 198-l99.

Jean Breazu, Edgar Quinet et les Roumains, în Mélanges de /Ecole roumanie en France, Paris, pag.

întregul dosar al legaturilor lui Michelet cu tineretul român aflat la Paris, în volumul Marin Bucur, Jules Michelet si revolutionarii români în documente ti scrisori de epoca (1846-l874), Editura Dacia, Cluj-Napoca,

Europa, în special lumea latina, sa-i primeasca cu afectiune printre ei, si-a exprimat încrederea în gemul poporului român si a omagiat Miorita în cuvinte memorabile. "Cât despre Miorita, e o balada în felul celor mai vechi, un lucru siânt si înduiosator de-ti frânge inima.

Nici ca se afla ceva mai naiv si mai maret. Citind-o. îti dai de minune seama de ceea ce vorbeam mai înainte, de placuta înfratire a omului cu întreaga fire"¹⁹.

Michelet vedea realizabil proiectul de regenerare a poporului român tocmai pentru ca acesta se afla la început. Modelul lui depindea de artizanii lui. Acestia erau oamenii generatei de la ai începutului de drum.

Credinta în fortele poporului, libertatea ca dimensiune fundamentala a înnoirii, atasamentul fata de marile cauze ale umanitatii, o sensibilitate speciala în perceperea problemelor ei mari, toate acestea învesmântate într-o tinuta stilistica maiestuoasa sunt însemne ale romantismului în istoriografie pe care Michelet le-a exprimat cu o forta aparte.

Savantul a lasat si reflectii profunde asupra epocilor istorice ca atare, în Istoria secolului al XIX-lea Michelet surprinde cu acuitate marile mutatii care l-au marcat. "Alura timpului s-a scliiinbat scria Michelet. El si-a dublat pasul de-o maniera stranie. Sunt nascut în timpul lui Watt (inventatorul vaporului cu aburi), iar geniul sau masinist se observa si în maniera de a purta razboiul, continua Michelet. Cei care cred ca trecutul contine în el viitorul si ca istoria este un fluviu care curge identic, reluând aceleasi ape. trebuie sa reflecteze si sa vada ca foarte adesea un secol se opune celui precedent si îi da o desmintire aspra. Secolul nostru progreseaza în chip fatal. Mari fapte, jos. la temelie; sus raspunde un sunete slab"²⁰.

La vibratia exceptionala a sensibilitatii lui Jules Michelet observam capacitatea, puterea de sinteza a unui spirit apt sa desprinda liniile de forta ale unui secol.

Apropiat de Michelet prin spirit prin ideile pe care le împartasea si prin prietenia care îi lega. a fost Edgar Quinet (1803-l875). Se aseamana, de asemenea, în alura stilistica a scrisului, în aerul de demnitate pe care îl pune în tratarea temelor, în vocea care se simte ca vorbeste parca din înalt. El nu mai scrie, el oficiaza, parca, în numele unui crez. al unor idei.

Jules Michelet, Istoria revolutiei. Scrieri alese. voi. p. Mes Michelet, Historié, diiXIX sičcle, vol. II, Pans, 1880, pag. X-XI.

Marile coordonate ale acestui crez sunt revolutia ca actiune purificatoare a societatii, spiritul democratic, încrederea în ideea de progres pitn capacitatea de creatie a omului, prin chemarea sa demiurgica. apararea principiului nationalitatii si atasamentul fata de miscarea natiunilor asuprite si. bineînteles, militantismul pentru libertate, cuvântul magic care sublima în viziunea romanticilor "de stânga" elanurile umanitatii si conditia de împlinire a omului ca individ si ca cetatean, în consens cu Michelet. Edgar Quinet sena: "Istoria, atât la început cât si în finalitatea ei, este spectacolul libertatii, al protestului spetei umane împotriva lumii ce-o tine în lanturi"'²¹.

Istoria este o sursa de fortificare a omului. Implicit el descifreaza în ea un sens ascendent. Dar pentru a deveni stapân al propriului destin omul trebuie sa se manifeste activ pentru a face sa triumfe ratiunea si dreptatea. Raspunde astfel ideii de progres care este în perceptia sa ..miscarea constructiva a omului aflat în stare de libertate"²².

Pentru popoare pierderea libertatii semnifica lipsirea lor de istorie. "Cel dintâi lucru pe care un popor îl pierde o data cu independenta si libertatea e propria lui istorie"²³.

Asa interpreteaza Quinet procesul istoric italian într-una din principalele sale scrieri, Revolutia din Italia. Autorul este un mare admirator al formelor active de viata din orasele-comune italiene, al efervescentei lor creatoare. In ciuda unui puternic sentiment al unitatii nationale, Italia n-a putut sa-si constituie un stat national datorita adversitatii si competitiei pentru suprematie a doua forte: Imperiul (se are în vedere Imperiul roman de natiune germana) si Papalitatea. Quinet a fost, de altfel, un adversar declarat al bisericii, a irulitat pentru libertatea constiintei, a suportat în câteva rânduri masuri punitive din aceasta pncina.

Scriitorul vede forta unificatoare a Italiei mai ales în cultura. De altfel Revolutiile din Italia este cu precadere o carte de istorie literara si culturala a italienilor pâna în secolul al XVI-lea.

Majoritatea scrierilor sale sunt de altfel eseuri cu caracter istoric-literar sau filosofic, de pilda: Geniul religiilor, Filosqfia istoriei Frantei etc. A

Edgar Quinet, Opere, alese, voi. l, traducere prefata, tabel cronologic de Angela Cismas, Editura Minerva, Bucuresti, pag. X.

Ibidem, pag. XI. 1bidem, pag.

cultivat intens si poemul liric filosofic: Sclavii. Moartea constiintei umane. Creatia etc.

Edgar Quinet a avut si el o relatie strânsa cu românii. Cea de a doua sotie. Hermiona, a lui Quinet. era fiica adoptiva a lui Gheorghe Asachi. A fost apropiat de cercurile culturale ale românilor, omagiat de tineretul studios de la Paris etc. La una din adresele colective trimise "din partea românilor din Principate" Quinet raspundea în decembrie "Nimic nu pretuieste mai mult pentru mine decât asigurarea de-a va fi exprimat cu fidelitate sentimentele si necesitatile momentului în care va aflati"²⁴.

Era în perioada de intensa framântare a natiunii române pentru crearea conditiilor necesare realizarii Unirii Principatelor si a statului national modern. In urma Congresului de pace de la Paris se profila o deschidere favorabila înfaptuirii acestui act. Quinet publica brosura Românii, Organizarea Provinciilor Dunarene în care îmbratiseaza cvi caldura cauza româneasca, face o incursie în istoria poporului nostru, subliniaza semnificatia redesteptarii nationale si sensul recuperator al natiunii române în familia popoarelor occidentale, în special a celor latine.

Quinet scria: "Opt milioane de oameni, implorând, bat la usa societatii noastre occidentale. Ce vor? Cer sa fie ajutati sa renasca; revendica alianta noastra... Lucru nou, într-adevar, în lumea noastra moderna, caci ei nu pretind sa-i ajutam, asa cum totdeauna s-a întâmplat, numai în numele dreptatii, al interesului tuturor. Nu; noutatea si grandoarea cauzei lor e faptul ca se prezinta ca niste frati de-ai nostri. "²"

O discutie asupra limbii române este menita sa argumenteze latinitatea ei. iar o sinteza a unor momente nodale din trecutul Principatelor, cu accentul pe domniile lui Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, îi permite lui Edgar Quinet sa releve capacitatea poporului român de a construi repere istorice semnificative. Dincolo de fapte si evenimente, de vicisitudini care pareau sa aneantizeze însasi fiinta sa ca neam, este revelatoare, dupa Quinet. permanenta sa si decolarea spre un nou orizont de existenta din momentul în care s-au ivit conditii prielnice. Acesta era stadiul la care ajunsesera Principatele în preajma unirii lor. Quinet vorbeste deopotriva ca un protector

Edgar Quinet, Opere alese, voi. Editia de Angela Cismas, Editura, Minerva, Bucuresti. pag.

Ibidem, pag.

si profet al cauzei românilor; o face grav si solemn, în tonalitate romantica, patetic si convingator.

Intre manie figuri ale istoriografie franceze din perioada Restauratiei se numara Augustin Thierry (1795-l856). A sintetizat obiectivele si programul sau de lucru într-o serie de articole reunite parlial în volumul Zece ani de studii istorice, aparut în Principalele directii în care Thierry a tinut sa-si însene contributia erau: sa reabiliteze într-o mai mare masura idea valorificarii "culorii locaîe" în demersul istoriografie; acest aspect se articula cu nazuinta de a patrunde în adâncul trecutului popoarelor, în domeniul zestrei originare, valonficându-se. în chip corespunzator, tezaurul izvoarelor vechi: cronici, charte, acte fondatoare, letopisete etc. în sursit, dar nu în ultimul rând, Thierry acorda Starii a treia (Tiers Etat), de fapt burgheziei, rolul de factor dinamogen în istoria Frantei. Si nu numai a Frantei, ci a tuturor tarilor occidentale în genere, cu puternice segmente de reprezentanti ai starii a treia.

Semnificative în privirea individualizarii epocilor trecute, a reproducerii culorii proprii acestora, sunt scrierile lui Thierry. Povestiri din timpuri mewvingiene (l si Istoria cuceririi Angliei de catre normanzi.

în Povestiri. Thierry desene cu talent epoca merovingiana, apelând masiv la surse vechi, reproducând largi pasaje din cronicarii evului mediu (asa cum procedeaza în cazul învatatului episcop Grigore din Tours considerat "parinte al istoriografiei franceze"

In povestirile lui Grigore din Tours a gasit freamatul vremurilor care au marcat trecerea de la antichitate la evul mediu, accentul cazând pe opera misionara a Sf. Martin, apostolul Galiei. Sigur, cronicarul medieval confera evenimentului o dimensiune universala, perceptie explicabila pentru un om al Bisericii si al acelei epoci.

Thierry este interesat de culoarea epocii, de mentalitatea timpului, de reprezentarile care dominau, cel putin la nivelul prelatilor bisericii.

în Istoria cuceririi Angliei de catre normanzi Thierry ridica o chestiune istoriografica semnificativa. Mai ales ca ea se regaseste în dezbaterile purtate si în interiorul altor istoriografii (de pilda, cea româneasca) Anume, învatatul francez considera cuceririle drept sursa constitutiva a claselor dominante în tanle cucerite. Ca atare, normanzii au constituit în Anglia patura

Vezi Vasile Cristian, Istoriografie generala, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1 pag.

conducatoare aristocratica si rurala, dupa cum în Franta francii aveau sa devina cu precadere reprezentantii aristocratiei feudale.

Preeminenta sociala a rasei cuceritoare, scria Thierry cu privire la cazul Frantei, se articuleaza cu zonele pe care le locuiesc. Galo-romami locuiau în asezari de tip rural, era întreprinzatori si avuti; colonii semiservili locuiau în sate.

în schimb, clasele superioare ale oamenilor de rasa germanica s-au fixat la tara. Nu existau germanici în orase, cu exceptia unor garnizoane militare.

In aceasta vreme, preeminenta sociala trece de la orase la sate. începe sa se imite modul lor de viata, aristocratii fiind lenesi, turbulenti si brutali. Nutreau aversiune pentru simtul ordinii, pentru respectul regulilor de comportament²⁷.

Observam, asadar, cum la Thierry se îmbina, pe de o parte, interesul romantic pentru istoria profunda, mergând pâna la cristalizarile formelor de existenta care se smulg din lumea antica, iar pe de alta parte, orientarea sa democratica prin care dezavueaza fortele sociale care nu raspundeau, dupa el. chemarii istoriei, în contrast cu aristocratia funciara, Thierry priveste ..Starea a treia'^: ca factor propulser si creator al evolutiei istorice. In Eseu asupra istoriei formarii si progreselor Starii a treia (Esay sur l' histoire de ia formation et des progres du Tiers Etat sunt puse în valoare aceste idei Thierry scrie ca un istonc care îmbratisea2a cu privirea realitatea nationala ..la o distanta de sapte secole percepe o succesiune regulata de progrese sociale si politice; la cele doua capete ale caii parcurse, e aceeasi natiune si aceeasi monarhie, legate una de alta si modificate împreuna. Considerata sub acest aspect istoria Frantei este frumoasa prin unitate si simplicitate"'²⁸.

In acest context se poate desprinde, dupa Thierry "dezvoltarea graduala a Starii a treia originile sale obscure, rolul de actiune lenta dar mereu progresiva asupra vietii sociale".

Dupa ruperea acordului între monarhie si Starea a treia echilibrul istoric s-a perturbat, ducând la revolutia de la 1789-l794, în timpul careia Starea a treia si-a pus în evidenta capacitatile creatoare. "Istoria acestei stan.

Chestiunea este amplu tratata în monografia lui B. Réizov, L'historiographie romanitiqiiefrançaise (1815-l830), Moscou, f.a., pag. 104-l88.

Augustin Thierry, Essay sur l'historié de la formation et des progrčs du Ti?rs Etat, Pans, p. V.

subliniaza Thierry-, este istoria dezvoltarii si progresului societatii noastre civile. Acesta este marele spectacol pe care-l prezinta istoria noastra"²⁹.

Istoria Frantei, si nu numai a ei. are ca poli, pe de o parte, o confruntare nationala: galo-franca^?0. pe de alta parte, translatia acesteia în plan social exteriorizata în tensiunea dintre aristocratie si paturile de jos ale populatiei. Remarcam la Thierry o încercare de abordare a istoriei Frantei prin prisma ascensiunii Starii a treia de fapt a burgheziei si un demers de tipul istoriei sociale. Acest curs al istoriografiei spre istoria sociala se va dezvolta ulterior, va deveni tot mai complex si mai aprofundat constituind una dintre directiile majore ale istoriografiei, în genere.

Tot în epoca Restauratiei, un alt istoric de seama François Guizot (1787-l874) a contribuit la inovarea istoriografiei pe care a conceput-o ca istone a civilizatiei. Problematica se va dezvolta ulterior. Lui Guizot revine însa menitul de a fi formulat si a fi ridicat ideea istoriei civilizatiei la nivelul unor cercetari semnificative.

Savant de larga formatie, profesor si om politic (a fost lider al Partidului Liberal), François Guizot a scris mult si în diverse domenii. A tradus din alte limbi (de exemplu, vestita carte a lui Edward Gibbon, Istoria declinului si a prabusirii Imperiului Roman), a facut radiografii pertinente ale starii societatii din vremea sa, a initiat si sprijinit publicarea unor editii de documente'

Guizot a publicat principalele sale scrieri Istoria civilizatiei europene si Istoria civilizatiei în Franta (patru volume) pornind de la cursurile tinute la Sorbonna. In raport cu alti istorici din perioada Restauratiei, Guizot tace figura aparte. Are puncte comune cu unii dintre ei (în special cu Thierry), dar maniera sensului sau este distincta. El nu induce explicatia în descriere, asa cum face Michelet, ci concepe explicativ discursul istoric. Nu este interesat de reînvierea trecutului, de prezentarea lui picturala, ci de argumentarea intelectuala si. cum am spus, de explicatie. De aici si tendinta sa spre sinteza eliminând detaliile si culoarea locala. Sub acest aspect, Guizot este mai

"⁹ Ibidem, p. IX.

,Lupta nationalitatilor scrie Réizov constituie subiectul istoriei europene din epoca în care pe ruinele Imperiului roman încep sa se dezvolte noile state." (B. Réizov, op. cit., p.

O ampla prezentare a operei, ideilor si activitatii lui Guizot, în B. Réizov, L'historiographie romantique française (1815-l830), Moscou, p.

curând un istoric rationalist, descinzând din iluminism. Nu întâmplatoare este admiratia sa pentru Voltaire. Spre deosebire de filosofii si istoricii iluministi care considerau posibila construirea istoriei prin forta modelatoare a ratiunii (ratiunea ca demiurg al istoriei .ceea ce înseamna exaltarea ei utopica), Guizot sublinia necesitatea de a tine seama de conditiile preexistente, de cadrul material pe temeiul caruia interventia omului poate fi eficienta.

Deci ratiunea singura nu poate deveni un factor reglator al istonei. Trebuie luata în consideratie, în plus, ambianta socio-culturala si istorica.

Prin aceasta Guizot nu neaga interventia activa a omului în istorie, prezenta sa creatoare si \ie. La nivelul marilor colectivitati, istoricul se întâlnea cu contemporanul sau (mai tânar) Thierry, subliniind rolul proeminent al Starii a treia "elementul cel mai activ si mai decisiv civilizatiei ei franceze

Deasemenea, ca si Thierry, François Guizot ridica în dezbatere problema cuceririi ca punct de pornire a despicarii societatilor în clase si dupa aceea, a înfruntarii dintre aceste clase. Ceea ce Guizot, istoric si om politic de orientare liberala, remarca într-o masura, poate mai mare decât Thierry, este existenta luptei de clasa ca factor deloc neînsemnat al istoriei³³.

Nu întâmplator. Marx nota ca nu lui în apartine ideea luptei de clasa, ci istoricilor francezi din epoca Restauratiei.

Dar. asa cum am spus, meritul principal al lui Guizot consta în intelectualizarea explicativa a istoriei si în abordarea acesteia ca istorie a civilizatiilor.

în opera sa, Istoria civilizatiei în Europa de la caderea imperiului Roman pâna la revolutia franceza, Guizot vorbea despre o anumita unitate a civilizatiei diverselor state din Europa. "Ea, scria autorul, decurge din fapte asemanatoare, din aceea ca ele se articuleaza acelorasi principii si tind sa duca aproape peste tot la rezultate analoage. Dar daca civilizatia europeana poarta însemnele unitatii, varietatea sa nu este mai putin prodigioasa"³⁴.

Ideea aceasta a unitatii în diversitate a valorilor, principiilor si faptelor istoriei europene este profunda si suna contemporan. Sigur, Guizot ca francez tinea sa evidentieze excelenta civilizatiei tarii sale. capacitatea ei de a iradia pe continent mesaje si modele formative.

Vezi Vasile Cristian, op. cit., p.

Vezi pe larg despre aceasta în B. Réizov, op., cit., pag. etc.

M. Guizot, Historié de la civilisation en Europe, Paris p.

Interesanta este si perceperea ideii de civilizatie ca atare: ..Civiliza­tia -spune istoricul este un fapt ca oricare altul, susceptibil de a fi scris, studiat, povestit"³⁵.

Dar sunt foarte rnulte fapte de povestit: materiale de exemplu, razboaie, acte oficiale de guvernamânt etc., sau fapte morale-individuale si generale. Civilizatia tinde sa articuleze aceste fapte, sa dezvaluie raporturile lor, cauzele si rezultatele de ansamblu care le înglobeaza. Faptele de acest gen. ca rezultanta a celorlalte, sunt mai dificil de dezvaluit. Dar fac parte esentiala din istorie. "Civilizatia subliniaza Guizot este unul din aceste fapte: fapt general, ascuns, complex foarte dificil, pe care caut sa-l descriu. sa-l povestesc''³⁶.

Chiar daca nu e imediat palpabil, nu înseamna ca el nu exista sau nu are dreptul de a fi descris si povestit. Faptul de civilizatie este. asadar, unul general si sintetic care le înglobeaza, le cuprinde pe celelalte.

Istoric de orizonturi largi si de sinteze ample cum este Istoria civilizatiei europene Guizot a acordat atentie, în acest context, formarii si dezvoltarii statelor-natiuni (pe temeiul unitatii si centralizarii lor).

In Istoria revolutiei engleze, Guizot a îmbratisat întreaga perioada a faptelor dintre cele doua mari evenimente- -jumatatea secolului al XVII-lea si "revolutia glorioasa -l688", realizând o fresca pe care am putea-o numi "epoca revolutiilor în Anglia".

Dispunând de sursele necesare de venituri, Guizot a initiat si a sustinut aparitia unor serii de izvoare inedite: Culegere de documente privitoare la istoria Frantei si Culegere de documente privitoare la revolutia din Anglia. Sub aspect teoretic François Guizot a formulat urmatoarele idei:

a. evolutia formeaza continutul istoriei. Ca atare, obiectul oricarui
studiu istoric consta în definirea caracteristicilor evolutiei. Ideea de evolutie
implica, într-un fel sau altul, pe aceea de progres.

b. Pentru a face inteligibila o tema cu caracter istoric este necesar sa se
tina seama de contextul istoric general în care are loc fenomenul cercetat.
.spre a-ti împartasi întreaga mea gândire nota el într-o scrisoare istoria
umanitatii are pentru mine lacune imense, dar nu are mistere în acest
spectacol al umanitatii, al vietii si destinului sau general, eu învestesc o

Ibidem, p.

Guizot, op. cit., p.8.

certitudine, o încredere infinita în întelepciunea, în bunastarea si în actiunea permanenta a Provenientei"³⁷.

c. Intre fortele motrice ale istoriei Guizot înscrie, în prin plan, ..ideile dominante" ale epocii, care îi exprima telul obiectivul acesteia.

d raporturile sociale sunt responsabile pentru caracteristicile institutiilor politice. Dincolo de acestea, spre a întelege profunzimile morale ale istoriei trebuie sa se descifreze conditia interioara sufleteasca a oamenilor, ideile, credintele, viata lor intelectuala"³*.

O conjugare fericita a spiritului romantic cu evenimentele capitale pe scena istoriei, cum a fost revolutia franceza de la sfârsitul secolului al XVIU-lea si epoca napoleoniana, a furnizat un imens câmp de reflectie asupra istoriei, a experientei pe care au lasat-o cele petrecute în Franta.

Este de la sine înteles ca, în lumina marilor prefaceri care au avut loc, nimic nu mai putea fi gândit cu standardele anterioare. Istoria îsi dezvaluise noi potentialitati, noi trasee care reclamau ca si procesele mai vechi sa fie regândite, nernaivorbind de nevoia de a patrunde în substanta "faptelor si lucrurilor abia încheiate".

"Revolutia citim într-o carte recent aparuta lasa astfel mostenire imagi­natiei sociale o amintire si o prormsjun e. un mit si o utopie, un limbaj simbolic si o escatologic, pe scurt, o religie"³⁹, în tmii ai secolului al XlX-lea ea a fost "reinventata" simtindu-se nevoia reintroducerii ei în imaginarul colectiv în legatura cu noile puseuri revolutionare ale vremii -l830;

Alaturi de Adolphe Thiers sau de François Auguste Mignei (1796-l884) la care nu ne oprim aici. spre a nu încarca prea mult textul, s-au aplecat spre istorie si mân personalitati literare, ca poetul Lamartine, care a scris o Istorie a girondinilor în opt vo»lume.

"Texte romantice precum cel al lui Lamartine citim în culegerea de studii Omul romantic nu pot fi rezu»nate; nimic nu le poate înlocui cuvintele. Iata rândurile ce urmeaza dupa pateticsa relatare a mortii girondinilor⁴⁰:

«Asa fu ultimul ceas al acestor oameni, în timpul scurtei lor vieti au trait toate iluziile sperantei; murind, au trait cea mai mare fericire pe care Dumnezeu le-o pastreaza sufletelor alese: martiriul, care se bucura de sine

B. Réizov, op. di., p.

Ibidem, pag.

i     <

Omul romantic, volum coordoruat de François Furet, Editura, Polirom, pag.

Ibidem, pag.

însusi... Ar fi de prisos sa-i judecam. Au fost deja judecati prin viata si moartea lor. Au avut trei virtuti care le rascumpara multe dintre greseli în ochii posteritatii, au iubit libertatea, au întemeiat Republica, acest adevar prea timpuriu al viitoarelor guvernari: în sfârsit au murit pentru ca au refuzat sa-i de-a poporului sângele cerut»"⁴¹.

In opera istorica politica a romantismului francez a existat si cealalta tendinta cea conservatoare si paseista, reprezentata mai ales prin De Bonald si Joseph de Maistre. Ei aparau structurile anterioare revolutiei, în special absolutismul monarhic, pnn faptul ca acesta ar descinde din ordinea divina si ca atare este o realitate care transcende istoriei lumesti, desi e implicata în guvernarea popoarelor. Asemenea idei au ceva din mistica taraneasca asupra puterii imperiale, numai ca, în cazul taranimii, este vorba de o reprezentare naiva despre putere. Sigur, scriitorii amintitii mai sus gândeau societatea ierarhizata dupa tipare premoderne, preferând imobilismul si traditionalismul conceput ca perpetuare a stagnarii rasturnarilor abrupte ale revolutiei.

Filonul principal al istoriei romantice franceze nu este însa orientat spre aceasta percepere a realitatii istorice, aflata sub semnul purificator al revolutiei de la sfârsitul secolului al XVDI-Jea. Mesajele si valorile ei au fost integrate definitiv în istorie, in ciuda contestarilor sau, uneori, a negarii lor vehemente.

Revolutia a adus cu sine principii care au intrat definitiv în patrimoniul civilizatiei moderne, libertatea democratia, drepturile omului, etc.

într-o excelenta lucrare Incursiuni în istoriografia \netii sociale, Aurel Radutiu a facut o ampla caracterizare a romantismului francez în istorie cu accentul pe aspectele de ordin social pe care curentul le învedereaza. Cum autorul a dat istoriei sociale o aceptie larga (incluzând nu doar analiza structurilor sociale) în tabloul schitat de el întâlnim ansamblul elementelor configuratoare ale romantismului francez.

Reproducem în cele ce urmeaza în extenso caracterizarea substantiala a profesorului clujean. "Momentul istoric care cristalizeaza în forme clasice pe plan istoriografie noua ideologie este perioada anilor 1815-l830, daca ne referim Ia istoriografia franceza, aceea care da masura cea mai deplina a romantismului istoriografie de orientare sociala. Circumstantele istorice concrete, cadrul istoric în care îsi aseaza radacinile noua ideologie a

Ibidem, pag.

romantismului reprezinta însa, cronologic, o perioada mai lunga ce suprapune era «revolutiilor» începând cu 1 si sfârsind cu anul 1848' ".

între aceste mân evenimente se situeaza alte doua valuri de miscari revolutionare: unul între 1820-l824, cu centrul în bazinul mediteranean si tarile balcanice, iar altul care s-a consumat în Europa central-occidentala:

Belgia, Franta, Polonia.

"Atacul repetat la adresa vechii lunii scrie A. Radutiu si schimbarile ce survin în totalitatea domeniilor de manifestare umana modeleaza o demarcatie radicala pe planul constiintei între gândirea si sensibilitatea secolului al XVIĎĎ-lea si cele ale noului veac'⁴³.

Oamenii primei jumatati a secolului al XDC-lea s-au angajat, sau au trebuit sa se angajeze în istorie ca într-un torent navalnic. Au simtit accelerarea ritmului istoric, nevoia launtrica de a se interoga asupra sensului celor petrecute si a trecutului imediat sau mai îndepartat. "Densitatea lucrarilor istorice din primele decerni ale secolului al XEX-lea îl îndreptateau pe Augustin Thierry sa remarce la ca istoria este nota originala a veacului si ca va da numele sau epocif

Noua scoala a romantismului în istoriografie s-a constituit în formele cele mai închegate în Franta. Ea prezinta ca o caracteristica ideea continuitatii istorice, a legaturii între diferite epoci, oricât de deosebite ar fi ele. Totul este sa se distinga aceste deosebiri, liniile de ruptura, cu _SJ de continuitate

Un punct polarizator al istoriografiei &ste ideea de progres ca dimensiune a dezvoltarii istoriei. Notiunea i\xi era înteleasa în toata complexitatea, dar avea câteva repere valide; progresul îsi gaseste expresie în transformarile sociale (pornind de la premisa ca acestea au un sens meliorist >;

"Fiecare epoca, a adus o contributie la patrimoniul de civilizatie, a umanitatii"⁴⁶; fenomenele revolutionare impulsioneaza dezvoltarea istoriei si democratizarea societatii. Deci progres, democratizare, miscare revolutionara

Aurel Radutiu, Incursiuni în istoriografia vtietii sociale, Edit. Dacia, Cluj,
p. Tema este amplu tratata în lucrarea cLe anvergura a lui B. Reizov,
L'historiographie romantique, française

Aurel Radutiu, op. cit, pag. tt pensiero e l'opéra politica di G. Macini,
Messina-Firenze,

Aurel Radutiu, op. cit, p.

Ibidem, p.

Ibidem, p.

erau percepute ca verigi ale unui proces si erau inspirate de evenimentele care se petrecusera în Franta, ca si în Europa acelei vremi.

Cu istoriografia romantica masele anonime îsi iac loc masiv în sensul istoric. Nu peste tot în Europa întâlnim aceasta perceptie, dar majoritatea istoricilor romantici de pe continent o învedereaza. Poporul e privit ca actor major al istoriei. Nu întâmplator, noteaza Aurei Radutiu, acum s-au cristalizat discipline ca etnopsihologia si s-a afirmat un interes pentru folclor

Jstona a fost reconsiderata în directia specificului ei national si paralel

~A.R *

istoria va deveni din ce în ce mai mult sociala decât politica'

Deasemenea, preferinta istoricilor s-a deplasat de la epocile vechi spre evul mediu, iar sensul împletea eruditia cu imaginatia spre a surprinde specificul national. Naratiunea a devenit expresiva, captând prin palpitul viu al senzatiei de viata pe care o transmite. Istoricul se transpune în epoca; ia nastere o istorie "sentimentala" mândra de generozitatea cu care îmbratiseaza multimea anonima, "un anumit patos al evocarii solidarizeaza actul creatiei

. »49

cu istona   

Iata câteva trasaturi ale ideologiei si ale scrisului istoriografie de factura romantica pe care Aurel Radutiu le sesizeaza în special în cadrul scolii romantice franceze, dar care se regasesc în întreaga istoriografie romantica.

Daca este vorba de istoriografia româneasca romantica si de exponentul ei exemplar Nicolae Balcescu asemanarile sunt frapante. Uneori ai impresia ca scrisul lui Balcescu prelungeste pe cel al istoricilor romantici francezi.

Romantismul englez are o nota individualizatoare aparte. Ideologic, romantismul de tip conservator gaseste un exponent redutabil în persoana lui Edmund Burke, în opera lui Thomas Babington Macaulay intereseaza mai curând atitudinea sa liberala decât cea romantic, propriu-zisa. Thomas Carlyle este un entuziast al ideii de erou în istorie. Toti au încântat prin sensul lor stralucit, prin performante stilistice remarcabile.

Sa ne oprim, fie si succint, la curentul romantic si liberal din istoriografia Angliei.

In planul gândirii politice si al ideologiei moderat conservatoare s-a impus omul politic Edmund Burke, autor al lucrarii Reflectii asupra

Ibidem p. 49.

Ibidem.
Ibidem.

revolutiei franceze Anglia a oferit un mediu prielnic pentru dezvoltarea unor structuri politice si ideologice moderat-conservatoare. In politica engleza clasa nobiliara a jucat un rol proeminent. Burghezia si alte paturi mijlocii s-au dezvoltat rapid, însa dupa "revolutia glorioasa" si consolidarea ordinii constitutionale ea nu a tins spre dislocarea aristocratiei si nu s-a mai situat pe pozitii de adversitate deschisa cu ea. De altfel, nici delimitarile sociale nu au pastrat acel caracter de etanseitate cum erau de partea cealalta a Canalului Mânecii, în Franta. Mai mult. clasele avute neanstrocratice din Anglia probau o anumita sensibilitate pentru reprezentarea lor în parlament de catre aristocrati, indiferent ca era vorba de Partidul conservator (tory) sau liberal (whig).

în aceste conditii putem întelege ca revolutia franceza a fost repudiata în Anglia, mai ales pe masura radicalizarii evenimentelor din Franta.

Exista, în sfârsit, o împrejurare de ordin geopolitic cu semnificatie majora.

Revolutia franceza si. dupa aceea, epoca napoleoniana au dus la o profunda rivalitate franco-engleza. Or. Anglia a avut, cum stim. un foarte pronuntat sentiment al intereselor de stat; cu mici exceptii, aproape ca nu exista situatie în istoria Angliei în care ea sa nu iasa, în cele din urma. învingatoare (sau în câstig) din confruntarile internationale.

Asa s-a întâmplat si în perioada asprelor înfruntari cu Franta care au durat aproape doua decenii si jumatate (1790-l815). A fost o încercare dura pentru regatul englez, dar acesta a reusit sa creeze un sistem de aliante care au avut ca acord final înfrângerea de la Waterloo si prabusirea lui Napoleon.

Textul lui Burke este semnificativ nu atât pentru respingerea actiunii revolutionare din Franta.

în el a sens un altul si mai categoric: Letters on a Regicide Peace (Scrisori despre o pace regicida) în care lanseaza un apel la o caiciada europeana împotriva Frantei, însemnatatea primei scrieri Reflectii asupra revolutiei franceze consta în elaborarea reperelor teoretice ale conservatorismului moderat ca ideologie politica.

Autorul porneste de la revolutia engleza din pe care o considera atât prin metodele, cât si pnn rezultatele ei un model si o alternativa a evolutiei sociale. Prin ea s-a realizat, dupa Burke. compromisul necesar între nazuintele poporului si vointa claselor superioare, în special a aristocratilor. In cadrul aristocratiei, nucleului ei "dur" erau marii proprietari de pamânt,

In orice societate sanatoasa considera Burke aristocratia (rezultând din fuziunea lorzilor cu anumite paturi mijlocii) sta în fruntea acestei societati.

Civilizatia depinde de proprietate, iar inegalitatea este inevitabila pe acest teren. Arta conducem este un proces îndelungat. Ea se slefuieste în timp si depinde, bineînteles, de traditiile proprii popoarelor, de modul lor viata si de conditiile specifice de existenta. Un sistem politic trainic este acela care uneste legaturile politice cu cele sociale, care stie sa stimuleze lealitatea fata de stat. dragostea de tara si de vatra stramoseasca. Sa faca, deci, dintr-o societate o natiune, iar din arta politica o vocatie.

Masele nu pot, prin conditia lor sociala, sa exercite drepturi politice, sa atinga civismul necesar unei vieti publice active. Aceasta ar urma sa fie atribuita înaltei aristocratii si aristocratiei metisate cu reprezentantii claselor mijlocii, fiecare având o Camera parlamentara a sa. (Evident dupa modelul englez).

Iata, deci. în ordine politica un model conservator definit cu acuratete de Burke.

Acestui proiect politic gânditorul englez îi adauga consideratii teoretice tinând de o conceptie organica. Astfel, el pledeaza pentru schimbari sociale lente, care se maturizeaza si se realizeaza pe parcursul unor durate lungi. Este nevoie de generatii pentru a fi implementate cu succes. Statul este conceput de Burke ca un organism viu (tot în maniera organica), având menirea sa realizeze echilibrul între componentele societarii. Revolutiile sunt deslantuiri ale multimii, dominate de elemente stihinice satisfacând în ultima instanta nu atât cerintele efective ale societatii, cât setea de putere a unor aventurieri frustrati. Pe acest teren, libertatea nu numai ca nu triumfa, dar se poate ajunge la prabusirea ei. Liderii revolutionari invoca drepturile naturale ale omului pentru a învesmânta ambitiile unor tirani si a viola ordinea existenta, în locul realitatii concrete istorice ei etaleaza, dupa parerea lui Burke, teorii abstracte si fade. lata, în câteva linii, o întreaga armatura a gândirii politice si a teoriei conservatoare.

Ideea de ordine, de stabilitate sociala cladita pe asa-zise structuri firesti de echilibru, favorizând pe cei puternici sub aspect economic si politic, de valori si principii rezultate din aceasta ordine, de atasament fata de patrie ca vatra stramoseasca si ocrotitoare a zestrei nationale, de dezvoltare fireasca realizata prin acumulari succesive si prin pastrarea continuitatii în linia evolutiva, în fine. dar nu în ultimul rând. a statului ca organism viu cladit pe

structuri temeinice sociale, condus de elite ca garantie a reusitei operei politice de guvernare, clasa politica îndreptatind aceasta prin experienta, educatie, valoare si sentimentul responsabilitatii.

Burke ramâne un punct de referinta al teoriei conservatoare moderate. apta sa absoarba mesajele generate de cerintele dezvoltarii, sa lege traditia de înnoire, sa conserve iara sa pericliteze sarcinile ridicate în fata societatii si sa inoveze tara sa anihileze interesele claselor istonce. In gândirea lui Burke ramâne permanent un sâmbure de adevar, nu atât prin spintul sau antiiacobia cât prin calitatea sa de maestru al compromisului care domina istoria Angliei secolului al XIX-lea.

Edmund Burke nu a fost atât un istoric, cât un doctrinar si un ideolog al unui curent social politic.

Aspectul istoriografie propriu-zis de factura romantica se regaseste mai curând la Sharon Turner. El a scris o Istorie a anglo-saxonitor 1799-l805) vizând istoria timpurie a Marii Britanii. Autorul elogia pe anglo-saxoni în contrast cu Roma decadenta. Moravurile simple, vitalitatea, ..barbaria"' lumii teutonice era de preferat rafinamentului efeminat, ipocnziei si lipsei de energie care au invadat asfintitul romanitatii.

Turner a scris cu elocventa si cu forta literara, cum o vor face dealtfel multi istonci englezi. A dat evenimentelor o rezonanta si o intimitate aipîa parca din epocile descnse, vadind, cu alte cuvinte, o netagaduita putere evocatoare.

In Anglia istona a avut maestri printre marii ei scriiton. Cel mai de seama este, desigur, Shakespeare, genialul dramaturg care a fixat în piesele sale cronica unor epoci ale Angliei feudale (si nu numai ale ei) neîntrecuta prin profunzimea analizei, a puterii de relevare a tainelor trairii sufletesti si a finetei observatiei asupra scenelor de viata, a trasaturii epocilor.

Cu resurse mai modeste de interpret al lumii interioare a oamenilor si de cronicar al unor epoci, Walter Scott (177l-l832) a raspuns printr-o lunga sene de romane: Rob Roy, Ivanhoe, Kunilworth, Woodstock, Quentin Durward etc. inspirate din trecutul Scotiei, Angliei, Frantei, asteptarilor omului romantic, setei de pictural, de aventura, de bravada si eroism, specifica în genere tineretului.

Romanele sale au gasit de aceea o larga audienta, fiind si astazi citite cu placere de generatii tinere.

Romanele lui Scott au exercitat o anumita influenta si asupra istoriografiei, îndemnând la învierea epocilor trecutului si la interesul pentru culoarea locala.

Un nume de rezonanta în mediile culturale din secolul al XDC-lea. istoric si filosof al istoriei, a fost Thomas CarlyJe (1795-l881). Scriitor cu un stil personal, solemn si superior, nu dezvaluie o reala profunzime filosofica, desi încearca sa ia note înalte de ordin filosofic în scrisul sau.

în contrast cu Michelet care cultiva un fel de "religie a poporului", Carlyle acorda, dimpotriva, un rol primordial marilor personalitati ca fauritoare ale istoriei. Printre lucrarile sale mentionam: Eroii si eroicul în istorie, Istoria lui Friedrich al II al Prusiei-(3 volume) Scrisori si cuvântari, ale lui Cromwell Istoria revolutiei franceze etc.

La noi în tara, sociologul Constantin Antoniade a contribuit la popularizarea ideilor si scrierilor lui Carlyle.

In Prefata la cartea Eroii si cultul eroilor în istorie, C. Antoniade scria: "Carlyle a pus în evidenta valoarea personalitatii morale, valoarea vietii individuale fondate pe munca si sinceritate"' °.

In fapt, istoricul englez punea accentul pe constiinta datoriei, pe viata morala si spirituala a individului. El se apropie într-un fel de Kant care facea din constiinta datoriei imperativul suprem al existentei si premisa construirii societatii pe temeiuri solide. Cunoscând bine germana, Carlyle a studiat în original pe Goethe, Fichte, Hegel si. bineînteles, pe Kant. Aceasta si-a si pus amprenta pe ideile si convingerile sale.

Eroii si cultul eroilor. înmanuncheaza de fapt o suita de conferinte. "Istoria universala citim în lucrare istoria a ceea ce omul a savârsit pe lume, este în fond istoria oamenilor mân care au muncit aici pe pamânt"⁵¹.

Carlyle vede în acesti oameni interpreti ai unor cerinte si modele formative pentru societate. Prin oameni mari Carlyle întelege nu doar conducatori politici sau generali vestiti, ci si mari misionari religiosi, mari spirite creatoare în alte domenii. Cum am spus, Carlyle cauta maretia în ordinea spirituala. Aceasta nu-l împiedica sa dedice o carte lui Frederic cel Mare, fauritorul Prusiei, ca mare putere europeana. Intre Oh'ver Cromwell si Napoleon Bonaparte, autorul da întâietate lui Cromwell, un om profund

Thomas Carlyle, Eroii yi cultul eroilor în istorie, traducere C. Antoniade, Bucuresti.

Ibidem, p. l-2.

religios, capabil totodata sa renoveze orientarea societatii engleze prin reformele pe care le-a initiat. Pe Napoleon îl pretuieste mai putin. Acesta a trecut, dupa Carlyle, de la fapte mân si reale la aparente. .Astfel. .,s-a aliat cu dinastii, cu papalitati, cu vechile si falsele feudalitati ca si când revolutia avusese numai acest scop: sa-l înscauneze pe el'⁰².

Demersul lui Carlyle, în care se ivesc atâtea figuri mari ale istoriei, a gasit priza în rândurile cititorilor nu numai pentru curiozitatea fireasca de a cunoaste oamenii si faptele lor. dar si pentru exceptionalul dar al portretizam cu care era înzestrat istoricul.

Oricum, istoria gândita ca istorie a oamenilor mân relativizeaza continutul acesteia, o subiectivizeaza.

Bineînteles, dintr-o asemenea perspectiva de percepere a istoriei Carlyle nu putea privi cu simpatie revolutia franceza, îl deranja tumultul ei uman, pregatirea de a accepta "duelul universal", cum spunea Michelet. atunci când Patria se afla în pericol. Lui Carlyle îi repugna scenele de aspre înfruntari din vremea revolutiei. Despre iesirea pe scena a celor numiti "sansculottes", Carlyle scria: "Mai prejos decât acel salbatic sansculottism oamenii nu se pot coborî"⁵³.

Istoricul englez lauda pe Mirabeau si Dantoa dar dezavueaza pe Marat si Robespierre. Recunoaste totusi curajul si patriotismul iacobinilor, calitati ale oamenilor puternici.

în mare, viziunea lui Carlyle asupra evenimentelor din 1789-l794 în Franta vadesc o întelegere lipsita de profunzime privind natura, cursul si sensurile marii revolutii. Autorul n-a dispus de documentele revolutiei, n-a patruns continutul intereselor sociale si politice care opuneau fortele sociale si politice implicate în revolutie.

Dincolo de aceasta, la Carlyle opereaza neacceptarea de principiu a oricarei revolutii generatoare de anarhie. A descris însa în culori vii ..vechiul regim" din Franta, anacronismul si brutalitatea institutiilor sale politice. Din scrisul renumitului istoric englez ramâne mai ales pledoana lui în legatura cu datoria morala a individului ca însemn al nobletei si demnitatii vietii, nevoia perfectionarii morale, a adâncirii sinelui.

Ramân, de asemenea, portretele stralucitoare facute eroilor despre care a scris si, de ce nu, însasi ideea de erou ca reflectare a unei stari de spirit

Ibidem, p. Ibidem.

romantice. Cum am spus mai sus, în conceptia eroica asupra istoriei, Carlyle îi era îndatorat lui Plutarh.

O directie a studiilor istorice din Anglia o constituie cercetarea istoriei constitutionale. In prima treime a secolului al XIX-lea s-a remarcat în acest sens, Henry Hallam (1777-l859) care a publicat, în Istoria constitutionala a Angliei de la Henric al Vll-lea pâna ki moartea lui George U (1485-l760,), în trei volume.

Autorul vede în sistemul si în regimul politic englez o norma si o reusita datorita faptului ca evita extremele, stie sa aleaga "calea de mijloc" dintre despotism si anarhie, sa impuna respectul legii. Aceasta aplecare spre ordine consacrata prin lege chiar daca nu întotdeauna legea este dreapta constituie dupa Hallam soliditatea regimului si institutiilor politice engleze. Istoricul apreciaza elementele amintite drept o caracteristica a vietii istorice (implicit politice) a Angliei, ca valon care se rasfrâng în rolul si în ponderea pe care Marea Britanic o detine în procesul istoric european.

Unul dintre istoricii de mare prestigiu ai Angliei a fost Thomas Babington Macaulay (1800-l859). El nu face parte propriu-zis din familia romantica a istoricilor, decât, poate, prin farmecul stilistic si caracterul captivant al descrierii. La Macaulay spiritul liberal domina asupra celorlalte determinari ale scrisului sau. A participat la viata politica detinând posturi importante. S-a remarcat deasemenea ca publicist; a scris cronici si studii literare considerate modele ale genului.

Principala lucrare istorica a lui Macaulay este Istoria Angliei de. la încoronarea M lacob al H-lea (History of England from the Accession of James II) aparuta între 1842-l859, în cinci volume

Nici douazeci de am nu cuprind cele cinci tomuri ale istoriei sale: 1685-l702. în centrul lor se afla însa un eveniment esential: "revolutia glorioasa" de la Gloria ei consta de fapt în rezolvarea pasnica a restaurarii monarhiei si sistemului constitutional în Anglia, a convergentei dintre aristocratie si paturile mijlocii în conditiile sistemului bipartid de guvernamânt: Tory si Whig (conservatori si liberali).

Ca multi alti istorici englezi, si Macaulay considera ca apropierea pozitiilor între clasele si paturile sociale, evitând conflictele violente.

Vezi Harry Elmer Barnes, A history of historical writing, New York, 1962, p. 219-220; Istoriografia iiavogo vremeni stran Evropî i Ameriki, Moscova, 1967, p. 133-l34.

defineste o trasatura a istoriei engleze si explica forta si maretia Angliei. Cartea lui Macaulay pretuieste valorile monarhiei constitutionale, semnificatia "revolutiei glorioase" de la ca model al rezolvarii problemelor Angliei acelei epoci în raport cu revolutia "neglorioasa" de la jumatatea secolului al XVII-lea.

Scrupulos documentata, împartind cam arbitrar caracterizarile oamenilor politici ai vremii, lucrarea lui Macaulay îsi pastreaza, dincolo de substanta de ordin stiintific, stralucirea unei opere literare. Istoriograful Elmer Barnes o situeaza printre marile reusite ale lucrarilor de istorie nationala. "Istoria Angliei lui Macaulay este replica engleza la istoriile lui Treitschke (un marcant istoric german u. ns.) si Michelet"^x\

Din motive lesne de înteles, în prima jumatate a secolului al XlX-lea în Anglia au progresat studiile de istorie economica, precum si preocuparile pentru istoria popoarelor orientale. Anglia se afla doar într-o epoca de rapida dezvoltare economica si de expansiune coloniala.

Lucrarile lui Thomas Took, Istoria preturilor si a circulatiei banesti, începând cu cuprinzând sase volume, contine un bogat material economic. Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea Henry Colebrooke (1765-l837) functionar al unei vestite companii comerciale, a realizat o editie a vechilor legi indiene ⁶. Principala sa lucrare Eseu despre Vede (Essay on The Vedas) a aparut la

Problema valorificarii vechilor documente, apropiata interesului de sorginte romantica, opereaza asadar si în acest caz într-o ipostaza speciala.

Istoriografia romantica germana nu avea în pnma jumatate a secolului al XlX-lea evenimente de anvengura revolutiei franceze care sa provoace reflectia si sa sintetizeze o experienta atât de bogata în impulsuri novatoare, în valori constitutive ale modernitatii si ideilor democratice.

Spiritul german se apleaca mai mult catre sine. descoperind fiinta nationala a unui mare popor care îsi cauta drumul pe o directie specifica. Sentimentul valorii propriei identitati îi inspira când accese de grandoare si exclusivism, când tentatia de a se închide în universul propriilor traditii si de a prefera mai curând forme conservatoare cu caracter politic-institutional, decât deschiderea spre marile principii novatoare puse în miscare de ideile democratice si liberale ale epocii.

Harry Elmer Barnes, op. cit., p.

Vezi Istoriografia twvogo vremeni.. .p. 134.

Daca Germania (am în vedere totalitatea statelor germane din acea vreme) a avut mai putin istorici preocupati de teme similare colegilor lor francezi, în schimb în Germania s-au dezvoltat remarcabil discipline ca istoria dreptului, studiul folclorului si al creatiez populare în genere, domenii ca etnopsihologia si etnografia etc.

Toate s-au desfasurat metodic, cu acuratete, cu spirit de eruditie, care avea sa propulseze spectaculos istoriografia germana în a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Ţinând seama de marea eflorescenta pe care o va dobândi disciplina, se cuvine mentionat progresul pe care l-a Scut studiul istoriei dreptului în Germania.

S-au distins în special doua nume: Kari Friedich Eichorn (178l-l854) si Friedrich Karl von Savigny (1779-l861). Eichorn a fost unul dintre primii cercetatori ai civilizatiei orientale. Dar studiile care l-au consacrat tin de istoria dreptului.

El a negat importanta conceptiei de tip rationalist a dreptului natural. Normele de drept, a relevat Eichorn, se cristalizeaza în legatura cu istoria popoarelor, exteriorizeaza conditiile de existenta ale acestora. Codurile juridice sunt altoite pe trunchiul vietii popoarelor, fiind, cum spunea el, "produsul geniului natiunii".

învatatul german a subliniat caracterul evolutionist al dreptului.

De renume mondial s-a bucurat si Friedrich Karl von Savigny.

A impus, împreuna cu Eichorn, Scoala istorica a dreptului. Negând (ca si Eichom) metoda dreptului natural de esenta rationalista, Savigny a aplicat cu energie si subtilitate în demersul sau ideea aderentei concrete la realitatea istorica si la fizionomia dezvoltarii societatii a principiilor si nonnelor de drept. Dreptul este. prin urmare, un organism viu, ca si societatea pe care o reflecta.

Savantul a sustinut astfel ideea istonciîatii, evolutiorusmului si aderentei la conditiile societatii a corpului de norme juridice, la spiritul epocilor si la specificul vietii popoarelor. Aceasta este o viziune clara organica, de sorginte romantica.

Printr-un manifest lansat în Savigny a subliniat vocatia epocii sale pentru legislatie si stiinta juridica si a aratat ca progresul în studierea relatiilor si institutiilor de drept se poate realiza doar pe temeiul scolii istorice.

Dreptul, arata Savigny, nu poate fi fructul arbitrar al legiuitorului. El este fondat pe reprezentarile morale, pe credinta, sentimentele si tendintele intelectuale ale fiecarui popor fiintând în acelasi mod ca si limba si organizarea politica a societatii.

într-una din cunoscutele sale scrieri Istoria dreptului roman în evul mediu, De Savigny scria: .,Mi-am exprimat altadata convingerea ca originea necesara a dreptului se gaseste chiar în popor. Problema duratei dreptului roman depinde în chip necesar de durata poporului în sânul caruia acest drept a fiintat"' de situatia romanilor în statele nou formate.

Evul mediu a fost. dupa Savigny, extrem de important în istorie pentru ca în aceasta epoca difentele popoare s-au apropiat si s-au amestecat formând corpuri noi de natiuni. "Evul mediu scria marele istoric al dreptului este o epoca creatoare si are pentru noi o importanta si un interes cu atât mai mare cu cât el contine originea propriei noastre civilizatii... Civilizatia Europei moderne se compune din diverse elemente carora Romanii si eermami lc-au

o *""'

transmis principalele elemente"'

Asa cum au fuzionat limbile si natiunile, la fel a avut loc si fuziunea legilor si maniera în care operau. Ca atare, partea substantiala a ordinii juridice a fost esentialmente consuetudinara, iar legea functiona doar ca un izvor pentru a rezolva anumite dubii sau lacune.

Metoda deductiva si istorica a dreptului natural nu este, prin urmare, valida spre a studia asezamintele juridice din diverse tari si caracteristicile acestora. Spre a întelege aceste asezaminte trebuie descifrate elementele originale ale diferitelor sisteme.

Conceptia lui Savigny. trimitând la patrimoniul juridic al fiecarui popor, la radacinile istorice ale asezamintelor juridice, la elementele originare si originale ale acestui patrimoniu, a gasit un larg ecou în epoca. Ideile sale exteriorizau spiritul organicismului romantic în sfera formelor juridice. Ele ofereau noi puncte de sprijin pentru configurarea constiintei nationale si a individualitatii natiunilor. (Simion Baruntiu citeaza pe Savigny în celebrul sau discurs tinut la pe Câmpia Libertatii de la Blaj).

Din remarcile pe care le-am facut anterior nu trebuie dedus un interes scazut pentru alte domenii ale istoriografiei: Germania îsi avea problemele ei în pnma jumatate a secolului al XIX-lea.

Domina sarcina unificarii nationale. Pe plan social era acuta înfaptuirea reformei agrare(care a si fost realizata prin reformele lui Stein si Hardenberg).

în sfârsit, dar nu în ultimul rând se resimtea necesitatea modernizarii vietii politice, înfruntarea între principiul monarhiei autoritare si cel

De Savigny, Histoire du Droit Roman au moyen âge, Paris, 1 p. V. De Savigny op. cit., pag.

constitutional liberal se manifesta începând cu deceniile patru si cinci ale secolului al XlX-lea, capata o acuitate deosebita în vremea revolutiei de la si se prelungeste în deceniile urmatoare caracterizate prin refluxul curentelor libéral-démocrate si fortificarea tendintelor monarhist-centrali-zatoare care vor avea un definitiv câstig de cauza o data cu constructia structurii statale imperiale sub Wilhelm l, încoronat împarat al Germaniei la Versailles în contextul înfrângerii Frantei în razboiul din 1870-l87 L Istoriografia a fost. în aceste conditii, o cutie de rezonanta a problemelor vietii nationale din Germania. Aceste probleme au polarizat preocuparile istoriografiei, desi câmpul ei de preocupari a fost mult mai larg. In a doua jumatate a secolului al XlX-lea istoriografia germana a continuat sa se aplece cu asiduitate asupra tematicii nationale, dar a atins performante remarcabile si în domeniul istoriei universale, a contribuit exceptional la studiul istoriei antice (romane si grecesti), a întocmit editii documentare exemplare, a perfectionat metodele si studiul disciplinelor auxiliare ale istoriei.

Pentru prima jumatate a secolului al XK-lea tinem sa subliniem ca, alaturi de directia istoriografica inaugurata de Leopold von Ranke (despre care vom discuta cu alt prilej întrucât activitatea sa a dobândit o anvergura deosebita în a doua jumatate a secolului al XlX-lea), a existat o tendinta liberal-democrata în care se regasesc rezonante romantice.

Reprezentatii cei mai de seama ai acestei tendinte au fost Friedrich Schlosser (1776-l861) si Georg Gottfried Gervinus 805-l871).

în anii formarii sale ca istoric, Schlosser a fost influentat de ideile iluministe, mai ales de conceptiile lui Voltaire. Acestuia îi datoreaza probabil nazuinta de a îmbratisa istoria universala ca totalitate. O încercare în acest sens este opera sa Istoria secolelor XVIIIsi XIX pâna la caderea Imperiului Francez (Geschichte des und Jahrhundert bis zum Stun des französische Keisefreichs).

A aparut în sase volume între 1836-l848. A doua mare lucrare a lui Schlosser este Istoria universala pentru poporul german (Weltgeschichte fiir day deutsche Volk) cuprinzând volume. A fost publicata între 1843-l857.

Opera lui Schlosser evidentiaza nu numai un larg orizont, ci si nazuinta de a îmbratisa cu aceeasi masura atât faptele oamenilor mari, cât si ale celor "marunti". El traducea prin acesta, ca si prin întreaga sa viziune, ideea lui Kant a ..împlinirii datoriei", ca imperativ al actiunii si faptelor oamenilor, ca semn al moralitatii lor. Pe acest teren judecata acestor fapte devine inevitabila. Conceptia lui Schlosser difera, astfel, de cea a lui Ranke care

vedea datoria istoricului în expunerea faptelor. ..asa cum s-au petrecut'. evitând, în numele obiectivitatii, aprecieri de valoare intrinseci faptelor însesi. Se vadeste în opera lui Schlosser simpatia pentru mase. întelegere pentru conditia lor grea.

Schlosser a primit cu interes revolutia franceza, nu însa si actiunea cuceritoare a lui Napoleon.

Sub aspect ideologic, conceptiile lui Schlosser sunt de esenta democratica. Era un aparator al ideii de libertate, formulând celebra sintagma: "Mai bine libertatea fara unitate, decât unitatea fara libertate"⁵

Un reprezentant de marca al acestei Scoli, elev al lui Schlosser, a fost Georg Gottfried Gervinus. El a scris o carte cu privire la teoria istorici, pledând pentru obiectivitate, pentru necesitatea detasarii de prejudecati nationale sau de orice alt tip. O lucrare de valoare trebuia sa îmbine, dupa Gervinus, cercetarea atenta a izvoarelor, punerea unor probleme teoretice si sa produca, de asemenea, un efect estetic⁶

Un larg ecou au dobândit lucrarile sale Istoria poeziei germane (Geschichte der deutscher Dichtung) în cinci volume, si Istoria secolului al XIX-lea, dupa Congresul de la Viena (Geschichte des neunzehnten Jahrhunderts seit den Wiener Verträger) publicata la Leipzig, în opt volume. Aparent, Istoria poeziei germane profesa un soi de antiromantism, întrucât spiritul romantic, considera Gervinus, abate atentia de la realitate. Teza lui este doar partial justificata; lui Gervinus i-a lipsit finetea analizei estetice. Esential este însa un alt aspect: perceperea poeziei ca expresie a culturii nationale, care tradeaza în fond o atitudine romantica. Se considera, oncum, ca lucrarea sa a pus bazele istoriografiei literare moderne germane.

Istoria secolului al XIX-lea a lui Gervinus continua de fapt tema sintezei lui Schlosser: Istoria secolului al XVIU-lea si începutul secolului al XIX-lea. Autorul acorda o mare atentie fenomenelor dominante care puncteaza evolutia istoriei: prima perioada a vietii istorice ar fi dominata de religie, cea de a doua de literatura, iar a treia ar fi era politicii.

Vezi Istoriografia novogo vremeni p. 154-l55. Marx a pus istoria lui
Schlosser la ba/a conspectelor sale pnvind istoria universala, conspecte care au format
patru volume din, asa-zisa, Arhiva Marx-Engels.

Vezi Great Historians of the Modem Age, sub reci. lui Lucian Boia, New
York, West port, Grenwood, Press, 1991, p. 277-278.

Gerviniis însusi a fost si un activ om politic. S-a pronuntat pentru unificarea Germaniei, excluzând Austria din structura noului stat, pentra realizarea unui stat constitutional, condus de monarhul Friedrich Wilhelm, regele Germaniei. Când acesta a refuzat sa accepte hotarârile Parlamentului de la Frankfurt si forma constitutional-liberala a statului. Gervinus a respins alternativa monarhiei autoritare, considerând ca este preferabila lupta deschisa pentru realizarea unei Germani libere decât una dinastica, de orientare conservatoare.

Evenimentele au urmat alternativa impusa de vointa dinastiei si de abilitatea politica a lui Bismarck, nu însa fara mari costuri istorice ulterioare, atât pentru Germania însasi, cât si pentru procesul istoric european în genere.

Gervinus a simpatizat cu miscarea nationala si revolutionara din Europa si din America de Sud.

Un istoric de mare valoare al epoca preocupat de o tematica facând abstrac­tie de curentele literar-ideologice ale vremii a fost Berthold Georg Nichbur (1776-l861). A fost profesor la Universitatea din Berlin punând bazele studierii Istoriei romane prin a sa Römische Geschichte în volume) El a ilustrat metoda critica în cercetarea istoriei, alaturi de Leopold von Ranke sau Theodor Mommsen.

Pentru întocmirea lucrarii a investigat un vast material documentar îmbinând studierea literaturii romane, legendele si miturile epocii, izvoare cu caracter etnografic etc.

A fost ambasador al Prusiei la Vatican, unde a descoperit fragmente din scrierile autorilor antici: Sallustius, Cicero, Titus Livius⁶¹.

Din eflorescenta istoricilor romantici italieni ne vom opri la Cesare Cantu (1804-l895) Daca nu a fost cel mai profund a fost cu certitudine cel mai prolific si multilateral istoric si om de litere italian.

Patriot, sustinator al cauzei Unirii italiene, savant care a vibrat ia evenimentele timpului, Cantu a lasat o opera pnn care a atras privirile multor cercuri intelectuale europene. Balcescu îl citeaza în a sa Românii supt Mitica Voievod Viteazul.

Este adevarat, nu a sens întotdeauna cu profunzimea si acuratetea savantului. A întocmit si lucian de popularizare menite sa formeze spiritul civic al italienilor.

Sena alert, vivace, antrenant. Cu note de patetism si grandilocventa. Aceasta era starea timpului, desi traind aproape un secol a traversat multe schimbari în viata societatii, în metodele cercetarii stiintifice. A ramas însa

Istoriognifianovogovremenip. 155-l57.

fidel siesi, spunând ca este ultimul romantic al secolului al XIX-lea In plan politic a fost un liberal democrat.

Lucrarea care l-a impus mai cu seama a fost monumentala Istoria universala în de volume. Primele volume sunt dedicate istoriei politice a umanitatii de la creatia lumii pâna în vremea lui Cantű.

Sigur, o pondere însemnata revine în lucrare istoriei italiene si popoarelor din jurul acesteia: Spania, Franta, Germania. Capitole speciale sunt dedicate literaturii, artelor, disciplinelor umaniste, "moravurilor si opiniilor".

Alte 1 volume contin documente si note: deasemenea un compendiu al legislatiei, o cronologie etc. Ultimul volum cupnnde indici si tabla de materii. Conceputa pe asemenea coordonate se întelege ca nu totul e realizat la acelasi nivel. Mai consistenta si mai echilibrat scnsa este partea apropiata de vremea sa. Cartea a fost tradusa si în limba franceza în mai multe editii⁶'; a fost. cum am spus, consultata de specialisti si oameni de cultura din alte tari.

Ea cuprinde o enorma cantitate de fapte si de stiri insolite.

A scris de asemenea o lucrare despre Independenta Italiei (Delhi indipendenza djtalia). Alte lucrari ale lui Cantu sunt: Istoria unui secol o Istorie a italienilor (Storia degli italienii) etc.

Extraordinara prolificitate a lui Cantu nu se opreste aici. A scris biografii ale oamenilor ilustri italieni (admirând pe Garibaldi), a încercat si în domeniul literaturii, a publicat o istorie a literaturii grecesti, latine si italiene.

Febricitatea spiritului, vivacitatea stilului, amploarea si diversitatea operei sale amintesc de marele Nicolae lorga, care a fost înca mai prolific si a realizat, în plus, un enorm corpus documentar.

Scrierile si tipul de savant reprezentat de Cesare Cantu tin. desigur, de o anumita epoca. El s-a fixat într-un romantism liberal generos pe care l-a ilustrat cu vigoare si autoritate.

Viziunea romantica si-a pus pecetea cu putere pe istoriografia tarilor din centrul si sud-estul Europei. Forta configuratoare a trasaturilor roman­tismului în istoriografia din aceasta zona a Europei este atât de elocventa, încât ai senzatia ca daca nu s-ar fi manifestat în marile tari occidentale, acest curent trebuia, oricum, sa se nasca si sa opereze în Europa central-estica.

Toate aceste tari traiau sub imperativele renasterii nationale: în toate din Polonia si pâna în Grecia nazuinta de a-si cuceri dreptul la existenta, de a-si afirma individualitatea si de a intra în concertul raporturilor internationale

Vezi Histoire univerelle par Césare Cantű, editia a 111 a. Pans, 1880-l884.

în alt cliip decât ca provincii periferice ale unor imperii era mai mult decât o sarcina politica. Era o chestiune de destin istoric sau. mai bine zis. de reîncepere a unui nou destin.

Marile popoare ale Europei central-vestice vorbim de poporal german, si cel italian aveau o traditie culturala si de civilizatie care nu faceau din Risorgimento un imperativ.

Pentru tarile mai mici ale Europei, cu o istorie atât de vitrega, cu conditia lor de tinta si victime a ofensivelor si proiectiilor de putere ale altora⁶', pentru aceste tari timpul nu mai avea rabdare. Trebuia sa încerce prin propriile forte, sau folosind conjuncturile internationale favorabile, sa sparga blocajul în care fusesera ferecate sau macar sa faca fisuri în el, sa dea semnale ale puterii lor de viata.

Fiindca nu o data li se contesta si aceasta dimensiune.

Romantismul era tocmai curentul cultural a canii vocatie se potrivea cu natura starii de spirit pe care o genera afirmarea vietii nationale. De fapt romantismul nu faceau decât sa exteriorizeze în plan spiritual un moment de efervescenta istorica, de înnoire a istoriei. Istoriografia era implicata organic în toate formele de manifestare culturala a epocii, contribuind, totodata, activ la cristalizarea ideologiei timpului, la atitudinii favorabile începând cu sustinerea militanta pâna la pozitia mai degajata cu caracter liberal mode­rat si pâna la respingerea prefacerilor care aveau loc. în numele proeminentei valorilor trecute, traditionale, ale societatii.

Momentul national, momentul social si specificitatea receptarii trecutului se exprima, asadar, în romantism, care devine o cutie de rezonanta a acestor aspecte.

Vom întelege, astfel, din ce cauza romantismul prezinta ca fenomen spiritual în genere, iar istoriografia ca o componenta însemnata a lui, o mare semnificatie, mai ales în evolutia culturala a popoarelor în care umanismul si chiar iluminismul au fost mai putin cristalizate decât în culturile apusene.

în Polonia romantismul se grefa pe o traditie iluminista relativ solida. Adam Naruszevvicz (1733-l796) întocmise o Istorie a poporului polone.'. (de la origini pâna la în volume. Poate mai importanta a fost activitatea sa de culegere a unui imens numar de izvoare si documente (asa zisele dosare ale lui Naruszewicz în de tonuri.

^w Vezi Joseph Rotscliild, întoarcerea la diversitate. Istoria politica a Europei i-entraic ti Je Exi dupa al doilea razboi mondial, Editura Antet, pag.

Un discipol al lui Naruszewicz a fost Julian Niemicewicz

(1757-l841) cunoscut mai ales prin editarea "cântecelor istorice", a creatiei folclorice care oglindeau trecutul tarii. Interesul pentru acest gen de creatie tine deopotriva de iluminism ca si de romantism.

In secolul al XIX-lea pâna la insurectia din 1830-l83 centrele princi­pale ale gândirii cultural-stiintifice si social-politice au fost Universitatile din Varsovia si Vilnius.

Aici si-a desfasurat activitatea Joachim Lelewel personalitate de frunte a istoriografiei poloneze din secolul al XK-lea. Ca participant activ la insurectia din 1830-l831 Lelewel a trebuit sa paraseasca Polonia emigrând în Franta si apoi la Bruxelles. Acolo s a afirmat ca unul dintre fruntasii emigratiei de orientare democratica si a elaborat principalele sale scrieri.

O lucrare de mai mica întindere, Historika (Istoria) are un caracter metodologic în care defineste drept tel al studierii istorice aflarea adevarului, pledeaza pentru obiectivitate si pentru necesitatea aprofundarii aspectelor esentiale de ordin social si national ale trecutului.

Principala scriere a lui Lelewel a fost Istoria Poloniei (Polska, dzieje i rzeczy) publicata în de volume, între 1854-l868. în opera lui Lelewel sunt vizibile accentele romantice, ca si puternice filoane rationaliste.

îmbratiseaza istoria propriului popor cu pasiune si exaltare. El aseaza la temelia procesului istoric "spiritul national" polonez caracterizat prin iubirea libertatii, barbatie, toleranta si spirit pasnic, precum si nazuinta spre egalitate.

Aceasta nu-l împiedica pe Lelewel sa observe ca istoria Poloniei înseamna istoria a doua tendinte antagonice: monarhica si republicana

Principalele directii spre care se îndreapta preocuparile lui Lelewel sunt ideea nationala, semnificatia acesteia si a miscarii nationale în istoria Poloniei si cea sociala, îmbratisând cauza taranimii, prin eliberarea acesteia si îniaptuirea unei reforme agrare.

Autorul leaga epocile de înflorire a Poloniei de conditia si capacitatea de aparare a sleahtei (mica nobilime) si de apropierea acesteia de taranime. Ascensiunea magnatilor, fenomenul farâmitarii feudale si neîntelegerile aparute, la nivelul micii nobilimi si a raporturilor acesteia cu monarhia au slabit întregul organism statal, ducând în cele din urma la destramarea Poloniei. Epoca renasterii poloneze s-a profilat abia dupa divizarile succesive ale statului, învederata de reînnodarea firelor vietii si constiintei nationale, de afirmarea

Istoriografia novogo vremeni stran Europî i Ameriki, Edit. Universitatea Moscova, p.

puternica a acesteia si de nazuinta de a se elibera, a recladi unitatea si a recupera capacitatea de a afirmare a Poloniei în raporturile internationale.

Cum putem observa, scrisul lui Lelewel are un mesaj national activ.

Ideologia nationala a lui Lelewel se conjuga cu atitudinea democratica a autorului în problema sociala, sustinând, cum am aratat, cauza eliberarii taranimii.

In ce priveste explicarea procesului istoric, Lelewel a subliniat rolul fortelor colective, necesitatea analizei raporturilor sociale. A relevat, deasemenea, nevoia unei istorii apte sa îmbratiseze toate manifestarile activitatii umane si sa acorde un loc sporit abordarii vietii sociale si economice. Un savant preocupat de a dobândi o perceptie larga asupra istoriei nationale, considera Lelewel. trebuie sa tina seama de legaturile acesteia cu istona universala, sa sesizeze impactul raporturilor internationale si sa procedeze la metoda comparata de analiza a fenomenelor istorice⁶

Curentul radical în istoriografia romantica poloneza a fost reprezentat în special de Eduard Dembowski (1822-l846). El a conceput miscarea de eliberare nationala pe suportul unei revolte agrar-taranesti. Textele publicate de el, multe cu tematica istorica-politica au fost reunite sub titlul Scrieri în cinci volume.

Romantismul de factura organica a fost reprezentat în Polonia de câtiva istorici între care remarcam pe Karl Hoffman (1798-l878). El considera sleahta forta principala de reconstructie a Poloniei pe calea reformelor. Ca si istoricii romantici din Apus, a apreciat paturile mijlocii drept factorul dinamic al progresului economic si purtatorul libertatilor civice.

O problema dezbatuta amplu în istoriografia romantica poloneza a fost aceea a caii specifice a evolutiei Poloniei în raport cu Occidentul. Hoffman a abordat si el aceasta tema, însa mult mai temperat decât alti istorici romantici polonezi.

Timp de aproape trei sferturi de veac din perioada divizarii sale, pierderea statalitatii si pâna la începutul anilor ai secolului al XLX-lea, istoria Poloniei este asemenea unui, "must care fierbe". Spiritele alese au fost într-o continua efervescenta. Romantismul a raspuns acestei nevoi nascuta din continua framântare, din freamat istoric.

Cu o forta exceptionala el s-a exteriorizat în creatia literar artistica. Adam Mickiewicz este o emblema a timpului. Istoriografia s-a înscris si ea

Lelewel însusi a recurs la aceasta metoda, întocmind în o Istorie paralela a Spaniei si Poloniei în secolele XVI-XVIII Vezi Istoria novogo vremeni. 198-l99.

în miscarea spirituala a vremii prin nume de prestigiu între cire se distinge prin valoarea operei, asa cum am aratat Joachim Lelewel.

în Cehia o figura de prim-plan ai vietii culturale si i istoriografiei romantice a fost Frantisek Palacky (1798-l876). Om politic, savant ideolog si istoric prodigios. Palacky a fost privit ca lider al natiunii. A învatat în Slovacia, a studiat la Praga. a vadit o sete de cunoastere si o putere de munca exceptionale. Stia patrusprezece limbi. S-a cufundat în cercetarea vechi lor izvoa; e documentare ale Boemei, a facut investigatii în arhivele Vaticanului si la Viena.

întreaga sa activitate urmarea sa reînvie imaginée Cehiei, s-o proiecteze în durata, sa orienteze privirile spre momentele ei glorioase. Cu alte cuvinte, sa închege din marturiile vremii si din cercetarea laptelor trecute constiinta de sine a natiunii.

Preocuparea pentru vechile marturii cehe s-a materializam în publicarea vechilor Cronici Boemiene, în trei volume. A valorificat, deaseiuenea. documente despre epoca husita si Reforma religioasa Archiv ''i.v/rv i Arliiva Ceha), în sase volume. A initiat deasemenea colectia de doci mente Fontes remm bohemicarum (Iz\>oare cu privire la trecutul Boemiei). Palacky a editat un Buletin al Muzeului Ceh, acest muzeu fiind el însusi o usstitutie care a stimulat preocuparile si activitatea istoriografica.

In ordinea valorificarii vechilor cronici si document, Palacky a întocmit studii dedicate acestor documente.

Principalele sale scrieri sunt însa Istoria Boemiei, publicata în limba germana, Geschichte von Böhmen (în sase volume, începânc cu A scris, apoi, în limba ceha, o Istorie a natiunii cehe din Boema ti Moravia, ducând descrierea pâna la

In conceptia lui Palack)' cu privire la Europa Centrala apara ideea contra­dictiei dintre slavism si germanism, ca ax al vectorilor istorici din aceasta zona.

Slavii, considera Palack}', s-au bucurat în vechime de forme democratice si comunitare de guvernamânt si de viata sociala. Inechitatile juridice si sociale în acest spatiu european s-au datorat culturii si civilizatiei de tip germanic. Palack}- apare astfel unul din aparatorii ideii specificului i stor ei slave. El a militat pentru ideea panslava. La 1 a deschis Congresul gene ral Panslav ca o contrapondere la Parlamentul national german de la Frankfurt.

Istoricul ceh considera ca un Imperiu german ar fi condus la hegemonia Prusiei în Europa.

Era, în schimb, loial fata de Imperiul austriac, ca factcr de echilibra european si ca stat care nu putea emite pretentii la hegemonia europeana. Sustinea austro-slavismul. lansând celebra tbnnula: ..Daca statul austriac n-ar ii

existat, el ai fi trebuit sa fie creat"' Este drept. Palacky se pronunta împotriva centralismului austriac sustinând proiectul unei structuri federative a imperiului.

Istoriogiafia romantica din Ungaria si-a gasit o expresie elocventa în activitatea si opera lui Horvâth MihaJy (1809-l878). A fost profesor la Colegiul Theresianum din Viena si membru al Academiei Ungare Opera sa principala este Istoria Ungariei de la sosirea maghiarilor în Europa pâna în prezent

Ca multi alti istorici romantici. Horvâth a atras atentia asupra faptelor de civilizatie, vazând în aceasta o sarcina a savantilor. A scris despre viata poporului, despre obiceiurile si datinile sale. a dezvaluit starile de spirit, încredintat ca iceasta înseamna a realiza o opera relevanta. Sub influenta lui Alexis de Tocqueville. antonii maghiar a cautat sa urmareasca dezvoltarea democratiei îr Ungaria. Horvâth a descifrat sensul istoriei poporului sau în progresul miscarii de libertate.

De aici pretuirea procesului dezvoltarii intelectuale a straturilor de jos ale societatii ci semnificatia pe care el o acorda educatiei civice a multimii, instruirii ei politice. Horvâth a scris cu patnmdere despre razboiul taranesc condus de Gheorghe Doja a explicat substratul social al acestuia. A vazut în problema agrara si în raporturile feudale din Regatul Ungar o chestiune-cheie a istonei acestui regat. Nobilimea a obtinut o "victorie" în acest razboi despuind pe tarani de drepturile lor naturale, privîndu-le de libertate, generalizând, în linii mari, iobagia.

Victore era doar aparenta, întrucât nemultumirile taranimii au continuat sa mocneasca în adâncul societatii,

Horvâth Mihaly a participât activ la revolutia de la 1848-l849 din Ungaria. Ulterior a fost nevoit sa emigreze vreme de ani. în ciuda obstacolelor, a lucrat în Franta si Belgia întocmind în emigratie principalele sale lucrari. A scris o Istorie a 'ngariei (Magvarorszag Törtenete) (1860-l863, în doua volume); apoi o alta scriere: de, ani de istorie Ungara (în trei volume), în sursit, o lucrare despre. Razboi*i! de independenta al Ungariei 1848-l849. Ultima s-a impus ca o carte de referai ta în studierea revolutiei de la 1848-l849 din Ungaria.

Cum vcm vedea, temele abordate de Horvâth au corespondente cu cele examinate de Al. Papiu. Banan în contextul specific al istoriei românilor din Transilvania, aicrarile lui Horvâth Mihaly se disting prin claritatea structurii compozitional si expresivitate stilistica. Specialistii îl considera creatorul prozei istorice ungare ⁶.

''^h Vezi ireal Historians of the Modem Age, red. Lucian Boia, Green Wood Press, New York, pag.