Istoriografie româneasca
Începuturile umanismului si ale Renasterii în Ţarile Române
În Europa se dezvolta, în secolul al XIV-lea si al XVI-lea, o ampla miscare culturala, cunoscuta sub numele de Renastere. Redescoperind valorile culturale ale antichitatii Greco-latine, Europa intra în aceste secole într-un proces de renastere active, care s-a caracterizat prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si artelor.
Renasterea a promovat o conceptie sociala si filozofica umanista, adica a pus în centrul preocuparilor omului, ideea încrederii în valoarea si în posibilitatile lui de perfectionare, a mi 727i82h litat pentru egalitatea în drepturi a oamenilor. Din aceasta cauza s-a vorbit despre Renastere ca despre un curent umanist.
În tarile române, datorita unor conditii istorice vitrege, curentul umanist se dezvolta începând cu secolul al XVII-lea, când apar primii carturari cunoscatori ai culturii clasice si a limbilor greaca si latina. În ciuda acestei întârzîieri, se poate vorbi totusi de o circulatie a ideilor si realizarilor Renasterii înca din secolul al XV-lea si al XVI-lea, prin contactul permanent al tarilor române cu centrul si apusul Europei.
Exista unele manifestari tipice Renasterii, cum ar fi tendinta unor voievozi (Mircea cel Batrân, Iancu de Hunedoara, stefan cel Mare, Neagoe Basarab) de a edifica o cultura româneasca, de a dezvolta arhitectura, pictura, istoriografia. În acelasi sens trebuie subliniat si faptul ca Ţara Româneasca se numara printre cele dintâi centre ale tiparului din Europa Rasariteana: la sase decenii dupa celebra inventie a lui Gutenberg (1440) încep sa se tipareasca la Târgoviste primele carti de cult în limba slavona, atât pentru români, cât si pentru popoarele slave vecine, ceea ce a avut profunde urmari asupra culturii est-europene.
Specificul umanismului românesc se cristalizeaza însa în secolul al XVII- lea prin activitatea si scrierile unor carturari ca Udriste Nasturel, Varlaam, Simion stefan, Dosoftei, Nicolae Milescu, apoi ale marilor cronicari Grigore Ureche, Miron Costin, ale stolnicului Constantin Cantacuzino si ale altora, urmati de personalitati ca Ion Neculce si Dimitrie Cantemir, acesta din urma fiind cel mai important umanist român. Ei au determinat aparitia unui umanism specific românesc, în care se regasesc si însusiri ale celui general european (folosind scrierile vechi ca principal izvor de cultura sau intensificarea constiintei originii romanice), dar si însusiri caracteristice cum ar fi elogiul luptei tarilor române împotriva expansionismului otoman.
Istoriografia:
1. În tara noastra, principalele forme de cultura au fost: traducerea si tiparirea de texte religioase, publicarea de carti populare (Esopia, Alexandria), scrierea de cronici. Aceasta ultima activitate se întinde de la sfârsitul secolului al XV-lea pâna la începutul secolului al XIX-lea.
Primele forme ale istoriografiei au fost: inscriptiile în limba slavona de pe pietrele de mormânt asezate de stefan cel Mare, în amintirea stramosilor sai, în bisericile din Radauti si Putna. Cu aceste pietre s-a nascut ideea de a se consemna în scris anumite fapte istorice.
stefan poate fi considerat chiar initiator al istoriografiei noastre, într-ucât în timpul domniei lui a fost scrisa prima cronica propriu-zisa (Cronica lui stefan cel Mare), continuata în secolul al XVI-lea de letopisetele slavone ale lui Macarie, Eftimie si Azarie.
Activitatea cronicareasca ajunge la stralucire în secolul al XVII-lea si al XVIII-lea prin câteva personalitati ca: Grigore Ureche, Miron Costin, Radu Greceanu, Radu Popescu sau Ion Neculce si se încheie dupa 1800 prin "Hronograful Ţarii Românesti" de Dionisie Eclesiarhul si "Hronologia domnilor Ţarii Românesti" de Naum Rîmniceanu.
Cronicile realizeaza cea dintâi imagine scrisa a istoriei noastre. Textele care compun aceasta imagine sunt numeroase. Sau scrie cronici în toate provinciile românesti dar cele mai valoroase sunt ale cronicarilor moldoveni si munteni. În seria celor moldovenesti intra "Letopisetul Ţarii Moldovei" scris în ordine de Grigore Ureche de la1359 la 1594, de Miron Costin de la 1594 la 1661, de Ion Neculce de la 1661 la 1743 si continuat de alti cronicari de mai mica valoare. În seria munteneasca intra "Letopisetul Cantacuzinesc si Cronica Balenilor", cu autori necunoscuti, cuprinzând intervalul 1290 - 1688, continuate de Radu Greceanu de la 1688 la 1714, de un anonim si de Radu Popescu prelungind nararea evenimentelor pâna în 1729.
Din enumerarea acestor ani, se poate observa cum au fost salvate de uitare câteva secole din istoria românilor si numai vitregia timpurilor i-a împiedicat pe unii sa nu-si înceapa relatarea de la descalecatul cel dintâi "Venira asupra noastra cumplite aceste vremuri de acum, de nu stam de scrisori, ce de griji si suspinuri", marturiseste Miron Costin.
2. Aparitia si dezvoltarea scrisului cronicaresc se exprima printr-o necesitate adânca. Ţarile Române parcursesera un drum lung în timp, avea o istorie care risca sa fie înecata în uitare. Prima intentie a cronicarilor, a fost aceea a recuperarii trecutului. Grigore Ureche marturiseste ca a scris "ca sa nu se înece a toate tarâle anii trecuti si sa nu se stie ce s-au lucrat, sa semene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte", iar Miron Costin "ca sa nu se uite lucrurile si cursul tarii". În conceptia cronicarilor, istoria era purtatoarea unor valori educative. Ureche vrea ca lucrarea lui "sa ramâie feciorilor si nepotilor, sa le fie de învatatura, despre cele rele sa se fereasca ti sa socoteasca, iar despre cele bune sa urmeze si sa învete si sa îndirepteze".
Istoriografie în limba româna:
Începuturile umanismului si renasterii românesti:
a. Umanismul. Definitie, secolul al XIV-lea si al XIX-lea;
b. Umanismul românesc: secolul al XV-lea si al XIX-lea.
voievozi umanisti;
mitropoliti, preoti, diaconi umanisti;
cronicari umanisti.
Istoriografia înseamna a scrie istorie, a consemna date si evenimente importante.
În timpul domnitorilor stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Neagoie Basarab, au alcatuit gramatici Macarie, Eftimie si Azarie. Cronicarii munteni sunt reprezentati de Radu Popescu, Radu Greceanu si Stolnicul Cantacuzino, cei moldoveni de Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, iar cei transilvaneni de Nicolae Olahus.
Renasterea - curent cultural, economic, politic aparut în Italia în secolul al XIV-lea, este o reînviere a culturii antice, din imperiul roman.
Toate aceste valori care cuprindeau multe sfere de activitate aveau ca obiectiv, înbunatatirea si înfrumusetarea vietii omului; în centrul atentiei era omul. Umanismul românesc a aparut cu un secol mai târziu.
Exista trei categorii de mari umanisti:
stefan cel Mare, Vasile Lupu (în Moldova), Matei Basarab (în Muntenia), Iancu de Hunedoara (Tansilvania).
Mitropoliti si preoti: Varlaam Dosoftei (în Moldova), Udriste Nasturel.
Cronicari umanisti: în Moldova, în Muntenia si în Transilvania.
Cei mai importanti cronicari sunt:
Grigore Ureche - "Letorisetul Ţarii Moldovei" 1359-1594;
Miron Costin - "Letorisetul Ţarii Moldovei" 1594-1662;
Ion Neculce - "Letorisetul Ţarii Moldovei" 1661-1743.
Grigore Ureche (1590-1647) - este primul nostru cronicar care motiveaza sa ramâie feciorilor si nepotilor sa le fie de învatatura. Deci scrierea operei porneste de la un puternic sentiment de datorie fata de urmasi.
A fost un mare învatat si un mare boier moldovean. Este primul cronicar care este constient ca cele trei tarisoare si popoare care locuiesc în ele, sunt toti de un neam, vorbesc aceeasi limba "si toti de la Râm se trag". Constient de originea comuna a românilor, cronicarul consemneaza în letopisetul sau fapte importante din istoria Moldovei de la "descalecatul cel de-al doilea", adica Dragos Voda (1359), pâna la domnia lui Aron Voda (1594). Este o epoca de mari framântari, care îl fac pe cronicar sa vorbeasca despre Moldova ca despre "o tara miscatoare si neasezata", aflata în "calea rautatilor", din cauza carora "de multe ori se facea razboaie ca sa se apere tare si pamântul sau", pradata si arsa de tatari si turci, bântuita "de foamete mare si lacuste multe", de ierni "cu omat mare si ger", "de cutremur de pamânt" si "stea cu coada sau cumu-i zic unii cometha", de "cazne groaznice si de revarsari de sânge", cu rare vremuri de bucurie si liniste. În aceste conditii, principala atitudine a oamenilor este lupta, trasatura morala definitorie este vitejia, iar modelul eroic este stefan cel Mare. Prin el, Grigore Ureche urmareste sa trezeasca în contemporani sentimentul patriotic si ideea ca jugul turcesc poate fi înlaturat. Rândurile dedicate mortii marelui voievod sunt un prilej de glorificare a unui erou care a dat Moldovei maxima stabilitate si independenta.
Grigore Ureche îsi începe povestirea împartind-o în câteva momente:
Împrejurarea mortii lui stefan: "Nu multa vreme, daca s-au întorsu stefan Voda de la Pocutiia la scaunul sau de la Suceava, fiind bolnav si slab de ani, ca un om ce era într-atâtea razboaie, si osteneala si neodihna, în 47 de ani, . cu mare lauda au murit, marti, iulie 2 zile.
Portretul lui: "Fost-au acest stefan- Voda om nu mare de stat, mânios si degraba a varsa sânge nevinovat; de multe ori la ospete omorâia fara giudet. Amintrelea era om întreg la fire, nelenesu, si lucrul sau îl stiia a-l acoperi, si unde nu gândeai, acolo îl aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie însusi se varâia, ca vazându-l ai sai, sa nu îndarapteze, si pentru aceia raru razboi de nu biruia. si unde-l biruiau altii, nu pierdea nadejdea, ca stiindu-se cazut gios, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan-Voda, urma lui luase, de lucruri vitejesti, cum se tâmpla: den pom bun, roada buna iase".
Sentimentele poporului la moartea domnitorului si intrarea lui în legenda: "Iar pre stefan l-au îngropat tara cu multa jale si plângere în manastire în Putna, carea era de dânsul zidita. Atâta jale era, de plângea toti, ca dupa un parinte al sau, ca cunostea toti, ca s-au scapat de mult bine si multa aparatura. Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zicu aveti stefan-Voda, nu pentru suflet, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, ca el înca au fost om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejasti, carele nimic den oameni, nici mai nainte, nici dupa aceea l-au agiunsu".
Starea vremii în acel an. "Fost-au mai nainte de moartea lui sfefan-Voda, întru acelasi anu, iarna grea si geroasa, cât n-au fost ploi grele si povoaie de ape, si multa înecare de ape s-au facut".
O scurta si precisa însemnare istoriografica: " Au domnit stefan-Voda 47 de ani si 2 luni si 3 saptamâni si au facut 44 de manastiri, si singur tiitoriu peste toata tara".
Darul de povestitor se întregeste cu acela de talentat portretist, Ureche putând fi socotit, pe drept cuvânt, întemeietorul portretisticii în literatura noastra veche. El prezinta oamenii evidentiind particularitatile ei definitorii, trasatura lor morala dominanta si ecourile faptelor lor.
Miron Costin (1633-1691) supranumit si "cronicar "savant". Ca si Grigore Ureche a studiat în Polonia, a învatat mai multe limbi si a scris chiar în limba polona. Ceea ce l-a preocupat în mod deosebit pe cronicar a fost ideea unitatii de teritoriu si limba a poporului român, fiind constient ca toti cei ce traiesc în cele 3 principate sunt de un neam si de o limba. Opera sa este alcatuita din trei studii bazate pe izvoare stiintifice: "Letopisetul Ţarii Moldovei de la 1594-1661"; "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor" din care nu a reusit sa scrie decât introducerea numita "Predoslovie"; "Viata lumii"- poem filozofic scris în limba polona.
Scris în versuri, poetul analizeaza rostul si rolul omului pe pamânt, Miron Costin fiind considerat primul nostru filozof. "Letopisetul Ţarii Moldovei" prezinta evenimente din Moldova secolului al XVI-lea în continuarea celor scrise de Grigore Ureche, desi era constient ca istoria noastra ramâne incompleta, Ureche prezinta evenimente abia de la Dragos (1359), adica de la crearea Moldovei. El nu prezinta evenimentele petrecute în timpul dacilor si romanilor, adica primul descalecat. Acest lucru, prezentarea originii române si geto-dacice a poporului român, intentioneaza sa o analizeze în a doua sa opera, de neamul moldovenilor, dar ramâne neterminata. În letopiset, cronicarul prezinta starea Moldovei din vremurile acelea tulbure, când se schimbau des domnitorii si vânzari între oameni si când poporul era nemultumit din cauza drepturilor. În "Predoslovie" Miron Costin îsi arata intentia de a scrie adevarul, despre perioada de început a istoriei românilor. El este constient ca românii din Moldova, Muntenia se trag de la Râm. Cronicarul lauda pe Grigore Ureche pentru cronica sa si adauga ca este incompleta. Tonul sau devine critic si revoltat din cauza adaugirilor facute de Simion Dascalu si Mihail Calugaru care copiasera cronica lui Grigore Ureche si facusera niste adaugiri jignitoare despre originea neamului nostru.
Cronicarul încheie Predoslovia, angajându-se ca el va scrie adevarul si va da seama urmasilor de cele scrise.
Ion Neculce (1672-1745) - numit si "cronicarul scriitor", el face legatura dintre cronicarii adevarati si scriitori. Având functii boieresti la curtea domneasca de la Iasi, Ion Neculce are doua mari opere prin care si-a fixat un loc bine definit între cronicarii moldoveni: "Letopisetul Ţarii Moldovei de la 1661-1743". Toate evenimentele prezentate în cronica sa sunt preluate din timpul vietii cronicarului, el asistând la unele din întâmplarile descrise. Acest lucru da cronicii sale un aspect memorialistic. A doua opera a sa o constituie o culegere populara numita "O sama de cuvinte", cuprinzând 42 de legende auzite de la oameni si prelucrate de cronicari.
El aseaza în fata letopisetului aceasta culegere si pentru aceasta îl putem considera primul nostru culegator de folclor. Din cele 42 de legende, o mare parte se refera la întâmplari din vremea lui stefan cel Mare: Daniel Sihastru, Movila lui Burcel, despre cum a ales locul construirii manastirii Putna. A mai scris legende despre Petru Rares, despre Gheorghe stefan si despre un boier din vremea lui stefanita Voda numit Milescu Spataru. În legenda cu numarul 41, eroul este boierul Nicolae Milescu Spatarul, om foarte învatat, din tinutul Vasluiului, sfetnic al domnitorului stefanita.
|
