JAPONIA

Japonia

1894-1895 - expansiunea spre China si Taiwan;

1904-1905 - conflict ruso-japonez: aduce Japoniei Pen. Lioadong, sudul insulei Sahalin, protectoratul asupra Coreei (colonie între 1910-1945);

1914-1918 - participa la primul razboi mondial de partea Antantei: anexarea posesiunilor germane din China si Pacific;

1931- conflict chino-japonez: ocuparea Manciuriei (din 1932 statul independent Manciuko);

1937 - se alatura axei Berlin-Roma: ofensiva asupra Chinei (ocupa o buna parte a tarii); în 1941 are loc atacul asupra bazei americane Pearl Harbour;

Tabel nr.1

Sursa: Statistics Bureau, Ministry of Internal Affair and Communication, Japan.

În conditiile tendintelor actuale (tab.1, fig.1) populatia Japoniei este în declin demografic si îmbatrânire. Se considera ca în 2050 Japonia va avea 100 milioane locuitori din care 35,7 % va avea peste 65 ani.

Fig. nr. 1. Tipuri de piramide ale vârstelor

Orasele Japoniei

Orasele din Japonia sunt, în general, de vârsta receta. Exceptând vechile capitale Nara, Kyoto si Kamakura, orasele apar dupa dupa secolul XVI. În a doua jumatate a secolului al XVI-lea în jurul templelor influente si a castelelor seniorilor feudali încep sa apara orase. Majoritatea oraselor importante se dezvolta în jurul castelelor, multe localizate în lungul princialelor cai de comunicatie (Tokyo, Osaka, Nagoya, Himeji). Unele orase se dezvolta în jurul centrelor portuare (Kobe, Sakai).

Dezvoltarea centrelor urbane are loc de la sfârsitul secolului al XIX-lea (dupa restauratia Meiji), când prospera centrele portuare (Kobe, Yokohama, Niigata, Hakodate, Nagasaki) si apar centrele industriale (Kawasaki, Amagasaki, Yawata). Multe orase-castel, în special cele din est, sunt prinse în procesul industrializarii. În Hokkaido si sudul insulei Kyushu resursele minerale au favorizat dezvoltarea industriala si urbana (Muroran, Minamata).

Orasele principale sunt: Tokyo (8,1 mil), Yokohama (3,4 mil), Osaka (2,6 mil), Nagoya (2,1 mil), Sapporo (1,8 mil), Kyoto (1,46 mil), Kobe (1,5 mil), Fukuoka (1,3 mil), Kawasaki (1,25 mil), Hiroshima (1,1 mil), Kitakyushu (1 mil), Sendai (1 mil).

Orasul Tokyo este localizat în estul insulei Honshu, la Golful Tokyo. Originile orasului dateaza de la începutul secolului al XVII-lea, când sogunul Jeyasu Tokugawa construieste, pe locul unui sat pescaresc, un castel numit Edo, care sa reprezinte resedinta sa (resedinta împaratului se afla la Kyoto). În 1869, dupa abolirea sogunatului, capitala Japoniei moderne se stabileste la Edo, numit de acum Tokyo-capitala de rasarit. Orasul are mult de suferit de pe urma cutremurelor (în special cel din 1923) si a bombardamentelor celui de-al doilea razboi mondial. Reprezinta unul dintre cele mai importante centre urbane si industriale ale lumii fiind si primul centru comercial, financiar si de transport al tarii (nod de comunicatii rutiere si feroviare, port si 2 aeroporturi internationale la Narita si Haneda). Este de asemenea cel mai mare centru cultural-stiintific si de învatamânt al Japoniei (Academia Japoneza-1879, Universitatea Nihon-1889, numeroase muzee si galerii de arta-Muzeul National Tokyo-1871, teatre, amenajari sportive-Parcul sporturilor, monumente-Palatul imperial, temple-Asakusa).

Yokohama este al doilea oras al Japoniei (3,4 mil.loc), parte a ariei metropolitane Tokyo (la 32 km sud-vest de acesta). În 1859 era un mic sat de pescari care avea sa înfloreasca dupa Restauratia Meiji odata cu intensificarea schimburilor comerciale. În 1889 este declarat oras devenind al doulea oras al Japoniei, mare port si centru industrial. Este distrus de cutremurul din 1923 si de bombardamentele din al doilea razboi mondial dar se reface de fiecare data. Multe din industriile ariei metropolitane sunt localizate aici: constructii de nave, produse chimice, combinate siderurgice si metalurgice, constructii de masini, prelucrarea petrolului, automobile, ind. usoara. Este si un însemnat centru financiar-bancar, de transport (prima cale ferata din Japonia a fost construita între Tokyo si Yokohama în 1872) si comercial.

În 1980 42,4 % din totalul populatiei Japoniei era concentrata în 3 arii metropolitane (aria metropolitana – s-a considerat teritoriul întins pe 50 km distanta de centru) - Tokyo, Osaka si Nagoya. În anul 2000 procentul s-a ridicat la 44,2 % din total, adica 56,14 mil.loc. (pe o suprafata de 5,9 % din total). Densitatea populatiei în aceste arii metropolitane este foarte mare: 4028 loc/km² în aria Tokyo, 2209 loc/km² în aria Osaka si 1206 loc/km² în aria Nagoya.

Tabel nr.2

Sursa: Statistics Bureau, MIC, Japan.

Caracteristici economice

Japonia este a doua putere economica a lumii, cu un PNB care depaseste 5200 md. dolari (73,3 % din servicii, 25,4% industrie, 1,3% agricultura).

„Miracolul economic japonez” rezida din faptul ca aceasta tara, relativ mica ca suprafata (circa 378 mii km²), muntoasa în cea mai mare parte, situata într-o zona seismica si vulcanica foarte activa dar si cu multe taifunuri, lipsita de resurse naturale, grav afectata de bombardamentele celui de-al doilea razboi mondial (inclusiv bombele atomice de la Hiroshima si Nagasaki, 6-8 august 1945) a devenit în epoca postbelica o mare putere economica, cu realizari remarcabile din punct de vedere tehnologic. Explicatia este data de potetialul uman remarcabil (putere de munca, onoare si disciplina - spiritul bushido din perioada samurailor), resursele financiare reduse care au fost alocate sectorului militar, stabilitatea politica, politicile economice si de dezvoltare guvernamentale.

Prima etapa a modernizarii Japoniei poate fi considerata perioada 1870-1905 când au fost puse bazele unei industrii nationale bazate pe mestesugurile traditionale dar si pe importul de tehnica. În 1901 apare prima otelarie (Yawata Iron and Stell Mill).

Între 1905-1940 economia Japoniei creste de 12 ori, înregistrând un boom care a continuat pâna la criza de supraproductie din 1929, dar care a continuat sa se dezvolte datorita orientarii catre productia de razboi. În 1950 produsul national brut era de 10 miliarde dolari.

În perioada 1960-1970 are loc o crestere economica foarte mare (dupa ce în 1950 Japonia era devastata de bombardamentele atomice din 1945, traumatizata de tragediile de la Hiroshima si Nagasaki, ca si de soarta celor circa 7 milioane japonezi care se repatriau din zona Pacificului). În 1970 Japonia era a treia putere industriala a lumii (puternica dezvoltare a industriei siderurgice).

În anii 60 se dezvolta puternic industria siderurgica, prin construirea unor mari capacitati de-a lungul coastelor. Pâna la criza petroliera a fost cea mai prospera si eficienta industrie, dar si un mare consumator de energie.

socul petrolier (1973). Daca în 1955 resursa energetica principala a Japoniei era carbunele (75%), în 1970 raportul se inversase, carbunele contribuind cu doar 25% la necesarul energetic al tarii. Un rol din ce în ce mai mare revenea petrolului. socul petrolier a dat o noua si semnificativa dimensiune vulnerabilitatii Japoniei, o tara cu resurse minerale foarte reduse. Astfel în 1974-1975 are loc o cadere economica importanta. Daca în perioada 1960-1970 cresterea economica era de 11%/an în deceniul 1970-1980 s-a redus la 5,5%/an.

Dupa criza petrolului au avut loc preocupari pentru restructurarea economiei nationale: trecerea treptata de la import si consum de materii prime la import si consum de semifabricate. Restructurarea industriala a dus la promovarea ramurilor sofisticate de înalta tehnicitate, cu mare consum de inteligenta si scaderea ponderii ramurilor energofage. A progresat mult programul nuclear dar si tehnologiile de producerea a energiei pe baza potentialului solar si geotermal.

Industria de autovehicule este o industrie cheie deoarece antreneaza numeroase activitatii (industria siderurgica si metalurgica-Al, Cu, Pb, ind. maselor plastice, anvelope, textile, produse chimice, retele de distributie, comercializare, service). Productia de autovehicule a crescut constant, de la peste 100 mii bucati în 1956 la peste 11 milioane în prezent.

Aceasta confruntare economica si comerciala nu a fost singura: „razboiul textilelor” (deceniul 6), „razboiul televizoarelor” (deceniul 7) sau „conflictul otelului”.

Un rol central în dinamismul economiei îl prezinta industria de vârf. De asemenea se remarca trecerea spre exportul de capital: investitii directe în strainatate ale companiilor japoneze, achizitii de actiuni ale investitorilor japonezi; împrumuturi si credite acordate de bancile japoneze.

Japonia este o tara dependenta de comertul exterior, de importul de materii prime si exportul de bunuri. În aceste conditii mentinerea unui comert international liber (fara practici protectioniste) este esentiala pentru economia Japoniei.

Începând cu anul 1980 are loc boom-ul roboticii (în prezent sunt peste 410 mii roboti industriali). „Revolutia electronicii” începe odata cu descoperirea tranzistorului (1947)-semiconductor folosit la fabricarea calculatorului electronic si continua cu dezvoltarea circuitelor integrate cu peste 100 mii tranzistori.

Cheia industrializarii postbelice a Japoniei a fost data de folosirea pe scara larga a tehnologiilor electronice în toate domeniile.

Succesele deosebite obtinute în diverse domenii ale industriei de vârf (electronica si electrotehnica, telecomunicatii, biotehnologie, robotica) nu se puteau realiza fara investitii masive în cercetare si învatamânt. În acest sens se evidentiaza orasul stiintific Tsukuba, situat în partea centrala a insulei Honshu, care cuprinde Universitatea Tsukuba-1973 si numeroase institute de cercetare si educationale (una dintre cele mai mari concentrari stiintifice din lume orientata spre cercetare fundamentala). În anul 1980 a fost locul Expozitiei stiintifice si Tehnologice Internationale.

Sfârsitul secolului al XX-lea este cunoscut ca „deceniul negru” fiind marcat de o încetinire a cresterii economice (1,5 % în perioada 1990-1997).

Industria energiei electrice se bazeaza pe: petrol (49,4%), carbune (19,1%), gaze naturale lichefiate (13,3%), energie nucleara (12,6%), hidroenergie si energie geotermala (3,5%), alte surse (2,3%). Circa 80% din necesarul de energie se importa (90% din importurile de petrol provin din Orientul Mijlociu).

Japonia are o industrie complexa (ramuri industriale reprezentative: industria siderurgica, navala-primul producator mondial, a automobilelor-8,6 milioane bucati, primul producator mondial, motocicletelor, produselor electronice, chimice-inclusiv farmaceutica, textile), cu un înalt nivel tehnologic, care antreneaza 25% din populatia activa si contribuie cu 25% la crearea PIB (ponderi în scadere în defavoarea serviciilor).

Lipsa acuta a spatiului destinat constructiilor (de unde dezvoltarea pe verticala) a facut ca multe unitati industriale (si nu numai) sa fie amenajate pe insule artificiale (poldere industriale).

Agricultura este intensiva, cu randamente superioare, puternic mecanizata si chimizata, antreneaza 5% din populatia activa, participa cu 1,3% la PIB si este subventionata de catre stat. Se cultiva orez (jumatate din terenurile cultivate), ceai, trestie (în insula Kyushu) si sfecla de zahar, legume, fructe, arbore de camfor. Se mai remarca, prin activitati semnificatice, pescuitul (inclusiv vânatul de balene) si sericicultura.

Japonia se poate împarti, din punct de vedere agricol, în doua regiuni: Japonia de nord (limita este situata la nord de Tokyo) caracterizata printr-un climat temperat rece cu ierni aspre care nu este cultivabila decât vara. Furnizeaza cele mai mari cantitati de orez (limita culturii este în nordul insulei Hokkaido), dar si alte cereale (ovaz) sau sfecla de zahar. Se cresc bovine pentru lapte. Japonia de sud (subtropicala) se remarca prin doua recolte pe an: o recolta de orez vara si o recolta complementara (grâu, soia, orz). Pe pantele muntilor culturi de ceai, dud pentru cresterea viermilor de matase sau pomi fructiferi (meri, mandarini).

Caile de comunicatii sunt moderne si diversificate (rutiere-1,16 mil.km, feroviare-23705 km, navale, aeriene si speciale). Reteaua feroviara este deservita de trenuri de mare viteza (Hikari, peste 200 km/h) care leaga insulele japoneze prin poduri si tunele (se remarca tunelul Seikan, lung de 54 km, între insulele Honshu si Hokkaido). Prima linie de mare viteza a fost construita între Tokyo si Osaka (515 km) si data în folosinta în 1964. Pâna în 1975 linia se prelungeste pâna la Fukuoka. Alte linii au fost construite spre Niigata (la Marea Japoniei) si Morioka (în regiunea Tohoku).

Porturile japoneze sunt printre cele mai mari din lume: Kobe, Chiba, Nagoya, Yokohama, Osaka, Kitakyushu, Kawasaki, fiecare cu peste 100 mil.tone/an.

Turismul nu beneficiaza de un numar ridicat de turisti straini (4-5 milioane) fiind mai dezvoltat cel intern. Predomina turismul cultural-istoric si religios apoi cel balneo-climateric si pentru sporturile de iarna. Ca obiective reprezentative se remarca: orasul Tokyo si împrejurimile (P.N. Fuji-Hakone-Izu cu vulcanul Fuji San, statiunile pentru sporturi de iarna Karuizawa si Sugadaira, statiunea Nikko), Fujigoko (regiune lacustra-5 lacuri, la poalele Muntelui Fuji), Hakone (populara statiune balneara-loc faimos pentru izvoarele fierbinti; lacul Ashi; muzeu în aer liber-sculptura), Nikko (oras turistic si parc national-peisaje montane, lacuri, cascade, izvoare fierbinti; lacul de baraj vulcanic Chuzenji-situat la poalele muntelui vulcanic, sacru, Nantai; importanta religioasa-templul budist Rinnoji; mausoleul lui Ieyasu Tokugawa), Kamakura (importanta istorica-sec.12-14, cu numeroase temple si monumente istorice; plaje populare în timpul verii), Osaka si împrejurimile (statiunea balneara Takarazuka), Nara (prima capitala a Japoniei, cu numeroase temple si cladiri istorice, templul Todaiji), Kyoto (oras turistic si cultural cu numeroase temple), Muntele Koya (centrul budismului shingon-secta budista din secolul 9; numeroase temple), Nagano (statiune pentru sporturile de iarna; templul Zenkoji), Himeji (castel faimos), Hiroshima (Parcul Pacii si muzeul memorial, Domul bombei atomice, gradini si parcuri), statiunea termala Beppu (Insula Kyushu, cu peste 3000 izvoare fierbinti), Kumamoto (castel faimos din secolul 16), Matsumoto (castel faimos; baza de excursi în Alpii Japonezi) Insula Hokkaido: Parcul National Akan (lacuri de crater, izvoare fierbinti, munti vulcanici), Lacul Toya (este inclus Parcului National Shikotsu-Toya; cuprinde izvoare fierbinti, munti vulcanici-Usu, vegetatie bogata), Sapporo (statiune a sporturilor de iarna, festival al ghetii), Okinawa (recifi de corali cu abundenta viata marina).

Diferentieri regionale

Regiunea Kanto este situata la Golful Tokyo (insula Honshu) fiind cea mai importanta din punct de vedere urban si industrial din Japonia. Aici se evidentiaza Zona industriala Keihin care cuprinde centrele industriale Tokyo, Yokohama, Kawasaki, Yokosuka (activitati portuare, siderurgie, constructii de masini, petrochimie). Se mai remarca, prin activitatile portuare si industriale (siderurgie, petrochimie) Zona industriala Keiyo (Chiba, Kisarazu, Funabashi).

Regiunea Kinki este localizata între Golful Osaka si lacul tectonic Biwa si ocupa locul al doilea ca potential economic. Numele provine de la termenii kin-proximitate si ki-capitala imperiala (teritoriul din vecinatatea capitalei imperiale Kyoto). Centrele Osaka (mare centru industrial-prelucrarea petrolului, siderurgie, automobile, electrotehnica, celuloza si hârtie; financiar-bancar si comercial), Kobe (activitati portuare, comerciale, constructii de nave) si Kyoto (functii industriale-electrotehnica, materiale de constructie, ind. usoara; culturale si turistice) sunt cele mai însemnate din cadrul Zonei industriale Keihanshin (sau Hanshin).

Regiunea Chubu este situata în partea centrala a insulei Honshu si se divide în trei subregiuni: Hokuriku (în lungul Marii Japoniei), Tosan si Tokai (la Golful Ise). Zona industriala Chukyo este monopolizata de centrul Nagoya si ocupa un loc important în industria japoneza (textile, ceramica, motoare vehicule). Centre reprezentative: Nagoya (centru metalurgic, prelucrarea petrolului, ind. textila, activitati portuare), Toyota (automobile), Yokkaichi (industrie chimica). Regiunea industriala Hokuriku se remarca prin activitati traditionale (producerea matasii naturale, industria lemnului) sau moderne (constructii de masini, industrie chimica, metalurgia aluminiului): Niigata (constructii nave, motoare diesel, prelucrarea petrolului), Toyama (metalurgie, siderurgie, prelucrarea petrolului, îngrasaminte chimice), Kanazawa (textile, ceramica, matase naturala), Fukui (constructii masini, matase naturala). Regiunea industriala Tokai este situata în lungul magistralei Tokaido între Tokyo si Nagoya. Centre industriale: Shizuoka (industrie alimentara, constructii de masini), Shimizu (prelucrarea petrolului, metalurgia aluminiului, siderurgie), Hamamatsu (motociclete, piane, textile, produse chimice).

Regiunea Chugoku este cuprinsa între culoarul Biwa, Insula Kyushu, Marea Japoniei si Marea Interioara. Prezinta un relief predominat muntos fragmentat de o retea densa de râuri dar si câmpii litorale favorabile agriculturii (cereale, ceai, sericicultura) si asezarilor. În aceasta regiune se remarca Regiunea industriala Setouchi (care se extinde si în nordul insulei Shikoku): Hiroshima (siderurgie, nave, locomotive, sticla, ind. textila), Iwakuni (petrochimie), Kure (siderurgie), Tokuyama (petrochimie, siderurgie, textila), Okayama (materiale de constructie, ind. textila).

Regiunea Tohoku cuprinde partea nordica a insulei Honshu. Câmpiile (Sendai, Akita), culoarele de vale (Kitakami, Abukuma) si depresiunile reprezinta elemente de favorabilitate pentru agricultura si asezari. Detine resurse, nu foarte însemnate, de petrol, gaze, minereuri de fier si neferoase, însa cu productii însemnate în domeniul agricol (orez) si silvic. Principalul centru urban si industrial este Sendai (peste 1 mil.loc) localizat pe coasta Oceanului Pacific. Acest oras s-a dezvoltat în jurul unui castel din secolul al XVI-lea, fiind în prezent un important centru comercial, portuar si industrial (prelucrarea petrolului, ind. cauciucului, constructii masini, alimentara). Alte centre urbane si industriale: Aomori (centru al industriei usoare, port pescaresc), Akita (prelucrarea petrolului, ind. metalurgica), Fukushima (industrie chimica, industria cauciucului, textile).

Regiunea Hokkaido cuprinde insula cu acelasi nume situata în nordul Japoniei. Prezinta un relief muntos (vulcanul Tokachi, 2077 m) cu câmpii marginale (Kushiro, Ishikari) si o clima mai aspra comparativ cu restul tarii. Prezinta o serie de resurse naturale (carbune, minereuri feroase, neferoase, aur, lemn) si terenuri favorabile culturilor agricole (cereale-orez, ovaz, sfecla de zahar). Cel mai însemnat oras al regiunii este Sapporo (1,8 mil loc) localizat în partea vestica a insulei, pe râul Ishikari. Este un centru industrial (constructii de masini, textila, alimentara, celuloza si hârtie), comercial, turistic (centru popular pentru sporturile de iarna, festival al ghetii) si educational (Universitatea Hokkaido-1876). Alte centre ale regiunii: Kushiro (industria celulozei si hârtiei), Hakodate (constructii de nave, celuloza si hârtie, ind. alimentara), Muroran (siderurgie, constructii de masini).

Regiunea Shikoku corespunde insulei omonime din partea de sud a Japoniei. Are un relief montan cu înguste câmpii litorale si o clima blânda. Partea nordica a insulei se remarca printr-un grad superior de dezvoltare urbana si industriala. Se evidentiaza: Matsuyama (prelucrarea petrolului, ind.usoara), Tokushima (industrie chimica, constructii de masini, textila), Takamatsu. În partea sudica a insulei cel mai însemnat centru industrial este Kochi (siderurgie, constructii de masini, ind. chimica, pescuit). Pe câmpiile litorale si poalele muntilor se cultiva orez, pomi fructiferi, legume (în nord) si ceai (în sud).

Regiunea Kyushu prezinta o serie de resurse de subsol (carbune, cupru, aur), terenuri agricole fertile (orez, ceai, trestie zahar) si o serie de centre urbane, în special în nordul insulei, cu o industrie variata: Kytakyushu (siderurgie, materiale de constructie, ceramica, ind. chimica), Fukuoka (siderurgie, ind. textila, chimica, alimentara), Nagasaki (constructii de nave, siderurgie), Sasebo (constructii nave, prelucrarea petrolului, ind. textila), Kumamoto (ind. chimica), Omuta (metalurgie, chimie).

Prin concentrarea asezarilor pe coasta Oceanului Pacific, strânsele legaturi de productie si infrastructura de transport diversa, densa si moderna (autostrazi, trenuri de mare viteza) care interconecteaza aceste centre, s-a detasat, între Regiunea Kanto (Tokyo) si nordul insulei Kyushu (orasul Kytakyushu) o mare formatiune urbana (cu o mare dezvoltare industriala, comerciala si portuara) cunoscuta sub numele de Megalopolisul Japonez.