"În Khazaria, oile, mierea si evreii se afla din belsug" (Muqaddasi, "Descriptio imperii moslemici", sec al X-lea)
N. Grigorescu
ISTORIA EUROPEI si a lumii nu poate fi înteleasa, în adevarata ei semnificatie, fara cunoasterea profunda a istoriei poporului evreiesc, istorie bazata pe o religie "nationala" exclusiva, care a servit si care constituie premisele religiei crestine si islamice. Aceste doua religii au o oarecare coloratura politica, unificatoare, de apropiere, dar într-o masura incomparabil mai mica decât religia mozaică 13513y2415n ;, coagulata pe plan mondial si caracterizata printr-o solidaritate exemplara. În general, religia nu schimba etnia. Dominatia politica îndelungata poate sa duca la formarea unei noi etnii. O religie adoptata voluntar, deci nu impusa prin forta, nu poate sa duca la asemenea rezultate. Proba sunt natiunile europene si islamice care s-au razboit adesea între ele.
Religia mozaica înfatiseaza o permanenta comemorare si exaltare a unui popor alcatuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Aser, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamica a centrului Ur, s-au deplasat în tara hititilor (Asia mica) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în doua regate: Iuda si Israel. Dupa includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiti s-au întins în tot Imperiul, mai ales dupa distrugerea templului de la Ierusalim.
Putini mai sunt azi evreii semiti împrastiati în
lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au
adoptat religia mozaică 13513y2415n ;. Între acestea, cel mai importat sunt
khazarii, turcomani din stepele scititce, care si-au ales acesta
religie în anul 740 a.d. cu toate ca nu aveau nimic în comun cu poporul
semit. Statisticile arata ca astazi,
majoritatea preponderenta a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de
origine khazara, numiti Askenazi. Alungati
de navalitori, ei au împânzit Europa si
Din secolul al VII-lea pâna în secolul al X-lea d.Hr. granitele rasaritene ale Europei între Caucaz
si
Dar cine erau acesti khazari remarcabili atât prin realizarile lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns pâna în zilele noastre sunt destul de putine si provin adesea din surse ostile. O cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armiile lui Gog si Magog. Originea numelui "khazar" au facut subiectul a numeroase speculatii: foarte probabil, cuvântul provine de la radacina turceasca gaz a rataci" si înseamna pur si simplu "nomad". Derivate ale numelui "khazar" par a fi cuvintele "cazac" si "husar", ambele însemnând calaret; de asemenea cuvântul german "ketzer", care înseamna evreu. Daca aceste interpretari sunt corecte, ele par sa demonstreze o data în plus importanta acestui popor.
Câteva cronici persane si arabe ne ofera date interesante despre khazari. De pilda, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea traseaza obârsia khazarilor pâna la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se afla într-o cronica siriana datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arata ca ei fusesera în centrul cu un veac înainte, fiind legati de huni. În anul 448, împaratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla si oratului Priscus. Acesta, pe lânga informatiile pretioase privind obiceiurile si datinile hunilor, a transmis si anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numeste akatiri - foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune ca Împaratul bizantin a încercat sa atraga de partea lui acest neam razboinic, dar lacomul sef khazar nemultumit de banii oferiti a preferat alianta cu hunii. Cronica lui Priscus confirma ideea aparitiei khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Odata cu prabusirea Imperiului hunilor, dupa moartea lui Attila, khazarii scapati de sub dominatie, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei si Armeniei astfel ca în cea de-a doua jumatate a secolului al VI-lea, au devenit forta dominanta printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternica rezistenta au opus-o bulgarii, dar cum si ei au fost înfrânti: o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar altii s-au deplasat spre nord-est si au ramas sub suzeranitatea khazarilor. Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominati timp de un secol de o putere efemera: regatul turcut. De la acestia, khazarii au adoptat titlul conducatorului lor, cel de "Kagan". De fapt, organizarea politica a khazarilor se aseamana cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poarta titlul de "Mare Khagan", dar puterea efectiva este detinuta de loctiitorul acestuia, numit "Kagan Bek". De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen - khazarii propriu-zisi fiind probabil o minoritate.
În anul 626, Împaratul Heraclie a încheiat prima alianta cu
khazarii, pregatindu-si
Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a
avut consecintele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii
acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivatia acestui eveniment
unic? Daca rationam din punctul de vedere al politicii puterii,
lucrurile par sa se clarifice. La începutul
secolului al VII-lea lumea era polarizata între cele doua puteri ce reprezentau crestinismul si islamismul:
Imperiul Bizantin si Califatul arab. Imperiul khazar
reprezenta o "a treia forta" care se dovedise pe potriva celorlalte
doua, atât ca adversar cât si ca aliat - dar el nu-si putea
pastra independenta daca accepta fie crestinismul fie islamismul.
Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin
iar cea de-a doua califului de la
Împrejurarile care au condus la convertire sunt învaluite în
ceata, dar principalele izvoare arabe si ebraice au câteva
elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab
Masudi se spune ca în vremea lui Harun al Rasid, împaratul
bizantin i-a silit pe evrei sa emigreze; acesti evrei au sosit în
Apoi, si-a dat seama ca e fals si a vorbit cu dregatorii sai. Acestia i-au spus ca cei care sunt stapâni pe cartile sfinte sunt trei. Aduna-i laolalta, cere-le sa-si apere credinta, si apoi urmeaza-l pe acela care se va dovedi stapân pe adevar. Regele a trimis la crestini dupa un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorba, care i-a pus întrebari preotului: "Ce zici de Moise si de Tora care i-a fost dezvaluita?" si preotul a spus ca "Moise e un prooroc si Tora graieste adevarul". Atunci evreul a spus: "Omul acesta a marturisit adevarul crezului meu". Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede si acesta a spus: "Eu zic sa Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul si a dezvaluit tainele în numele lui Dumnezeu. si atunci evreul a spus regelui: "Omul acesta propovaduieste o dogma pe care n-o cunosc, dar încuviinteaza spusele mele". Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis si dupa un musulman, dar evreul a naimit pe cineva sa-l otraveasca. Astfel evreul a reusit sa-l câstige la credinta lui pe rege. (Fara îndoiala, istoricii arabi au vrut sa îndulceasca amarul. Daca învatatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi cazut în aceiasi capcana ca episcopul crestin, întrucât ambii acceptau adevarul Vechiului Testament.)
Principalul izvor evreiesc consta în asa-zisa
"corespondenta khazara". E vorba de un schimb de
scrisori, în ebraica, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era
prim-ministrul Califatului Cordobei, si Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondente a format obiectul unei
controverse, dar acum e acceptata de majoritatea istoricilor.
Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954
si 961. Hasdai a auzit mai întâi de
existenta unui regat evreiesc independent de la niste negustori din
În raspunsul primit de la regele khazar, acesta ofera o relatare
amanuntita a convertirii - poate chiar legendara, caci
trecusera deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbeste de
stramosul sau Bulan, caruia i-a aparut în vis un înger care l-a îndemnat sa se închine la
singurul Dumnezeu adevarat. De asemenea, îngerul îi cere sa cladeasca un lacas de
închinaciune în care sa poate salaslui Atotputernicul,
sfatuind-ul sa atace
Din raspunsul regelui Iosif mai aflam si o genealogie a poporului sau. Desi se dovedeste a fi un nationalist evreu feroce, el nu pretinde - ceea ce ar fi fost imposibil sa sustina - ca neamul sau ar fi de origine semitica. El îi urmareste ascendenta nu pâna la Sem ci pâna la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis pâna la stranepotul lui Iafet, Togarma - pe care îl considera stramosul tuturor triburilor turcice. Iosif afirma ca Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstusi, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trasatura caracteristica a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu traditia tribala turcica. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia ca iudaizarea khazarilor s-a facut în mai multe etape: initial, acestia au adoptat o forma primitiva de iudaism, întemeiata numai pe Biblie si excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo doua generatii sa accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaitii - o secta iudaica care nu accepta Talmudul - a supravietuit în Khazaria pâna în vremurile moderne.
Dupa o perioada de liniste si înflorire, asupra
khazarilor s-a dezlantuit un nou pericol:
vikingii - varegii. Acesti navigatori
îndrazneti înaintau spre sud pe mare si pe râuri, purtând
razboaie de prada. Timp de peste un
secol si jumatate, acordurile comerciale si razboiale au
alternat. Foarte încet, scandinavii si-au schimbat
caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supusii si vasalii lor
si adoptând în cele din urma credinta crestin-ortodoxa.
La sfârsitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Dealtfel, khazarii au exercitat o
oarecare influenta asupra varegilor. Acest
lucru ni-l arata si faptul ca primii conducatori varegi de
la Novgorod au adoptat titlul de "kagan". Totodata, în orasul
khazar Itil exista o colonie importanta de varegi, în timp ce în
Un alt popor cu care khazarii au avut legaturi strânse au fost maghiarii. Acestia au fost aliatii khazarilor înca de la aparitia Imperiului khazar. Maghiarii - stabiliti pe Don - au avut rolul de a-i ajuta pe khazari sa stavileasca înaintarea varegilor spre sud-est. Relatiile dintre khazari si maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiara, în al doilea rând, mai multe triburi khazare - revoltate împotriva conducatorilor - s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau înca atât maghiara cât si khazara. Dealtfel, limba maghiara a preluat numeroase cuvinte de origine khazara. si dupa stabilirea maghiarilor în Panonia, legaturile cu Khazaria au continuat, multi evrei khazari fiind primiti în Ungaria.
Odata cu cresterea puterii rusesti, si
mai ales dupa convertirea rusilor la crestinism, legaturile
dintre Constantinopol si Khazaria s-au deteriorat. Simptomatica pentru aceasta atitudine a fost predarea
Chersonului catre rusi. În anul 965,
khazarii au suferit o înfrângere grava din partea rusilor, pierzându-si
imperiul. Totusi ei si-au pastrat
independenta - dar în niste granite mai restrânse - si
credinta. Jertfirea aliantei cu khazarii s-a dovedit în cele
din urma a fi un act de miopie politica
pentru Bizant. Khazarii izbutisera sa
tina piept valurilor de navalitori turci si arabi,
protejând astfel Imperiul Bizantin. Rusii însa nu reprezentau
însa un pericol pentru razboinicii nomazi ai
stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii
rusesti s-au deplasat spre nord iar Kievul a
intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au navalit
popoarele turcice, care s-au instalat în
Este interesant sa vedem cu erau
receptati khazarii de catre popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica
ruseasca se vorbeste despre "
Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume
Menahem si-a luat porecla David al-Roy si titlul de Mesia. El
a reusit sa adune o armata
considerabila - în care grosul îl constituia evrei khazari - si a
izbutit sa ocupe o fortareata lânga
La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a cazut victima
marii invazii mongole declansata de Ginghis Han. Chiar si
atunci, a rezistat cu îndârjire pâna ce s-au
predat toti vecinii sai. Dar atât înainte cât
si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare
si ramificatii în tarile slave nesubjugate, contribuind
astfel la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana
- si mai apoi Occidentala. Am amintit deja despre diaspora
khazara din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus
vorbeste de trupe evreiesti din cadrul armatei ungare, în anul 1154.
Dealtfel, initial Ungaria era bilingva iar sistemul de conducere era
inspirat din dualismul monarhic al khazarilor:
Foarte multi dintre khazari au emigrat în Polonia
si Lituania, la începutul existentei lor. Aceasta
politica a fost generata de atitudinea occidentala a
conducatorilor polonezi care doreau sa-si modernizeze
Pentru a întelege importanta comunitatii khazaro-evreiasca din Polonia si situatia ei privilegiata, urmatorul fapt este concludent: În a doua jumatate a secolului al XIII. papa Clement IV adreseaza o enclicla unui print polonez în care deplânge faptul ca în mai multe orase poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase si mai frumos împodobite. În legatura cu numarul evreilor, istoricii moderni apreciaza ca acestia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în acelasi timp, numarul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par sa indice ca în cursul evului mediu, majoritatea credinciosilor mozaici erau khazari. Acestia au constituit baza comunitatilor ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, unde au întemeiat acea comunitate evreiasca care a devenit majoritatea dominanta a evreimii mondiale de azi. Chiar daca aceste comunitati au primit emigranti si din alte regiuni, elementul khazar a ramas majoritar. Aceasta teorie, sprijinita de dovezi puternice, ar merita o discutie mai serioasa. Din pacate, ea este omisa - fie din nestiinta, fie dintr-un anumit orgoliu "semitic".
Multi istorici au încercat sa subestimeze
contributia khazarilor la istoria evreiasca, considerând ca
evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârsitul primului mileniu, cele mai însemnate
asezari evreiesti erau în Spania maura (evreii sefarzi,
care, dupa cum am vazut erau tratati cu toleranta de
catre mauri) Franta si Renania. Unele
comunitati existau înca de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în
Evreii care au întemeiat comunitatile moderne din
O explicatie complementara e si imigratia redusa a
unor elemente evreiesti din
În concluzie. Evreii din prezent se împart în doua categorii: sefarzi si askenazi. Sefarzii descind din evreii care traisera în antichitate în Spania pâna când au fost expulzati de acolo si s-au instalat în tarile mediteraneene si mai putin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit "ladino" si si-au pastrat propriile traditii si mituri. Numarul lor este estimat la circa 500000. În acelasi timp, evreii askenazi - de origine khazara - numara circa 11 milioane. (Ca un amanunt picant, sa pomenim faptul ca Askenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, dupa cum spunea Iosif al khazarilor, acestia îl revendicau drept stramosul lor.) Termenul de "antisemitism" este asadar fara noima, consituind o conceptie falsa împartasita atât de evrei, cât si de cei care i-au persecutat.
Povestea imperiului khazar, prezentata mai sus, începe sa apara ca "cea mai crunta farsa pe care a pus-o la cale istoria" (Arthur Koestler).
Referinta: "Al treisprezecelea trib: khazarii", Arthur Koestler, editura Antet.
|