LUPTELE PURTATE DE GETO-DACI IMPOTRIVA INVAZIILOR STRAINE (PERSANE, MACEDONENE s.a.), PENTRU APARAREA LIBERTATII SI INDEPENDENTEI

LUPTELE PURTATE DE GETO-DACI ĪMPOTRIVA INVAZIILOR STRĂINE (PERSANE, MACEDONENE s.a.), PENTRU APĂRAREA LIBERTĂŢII sI INDEPENDENŢEI

[1], constituie o dovada elocventa privind nivelul organizarii militare a triburilor si uniunilor de triburi geto-dace la cumpana dintre secolele VI-V ī.Hr.

Īn anul 514 ī.Hr. a īnceput expeditia combinata, terestro-navala, condusa de Darius, stapānitorul Imperiului persan, īmpotriva scitilor nord-pontici.

O flota compusa din 600 de corabii, venind dinspre strāmtorile Helespon 757j96h tului, a patruns prin gurile Dunarii si a construit (undeva īntre Tulcea si Isaccea de astazi) un pod destinat trecerii fortelor terestre persane.

Marsul pedestrimii si cavaleriei - evaluate de Herodot la 700.000 de oameni (dupa opinia noastra cca. 150.000 de oameni!), s-a desfasurat pe un itinerar care, īn linii generale, a urmat linia tarmului vestic al Marii Negre si a continuat īn tinuturile nord-pontice.

Spre deosebire de atitudinea altor neamuri din zona, care i s-au īnchinat lui Darius cu repeziciune, fara nici o īmpotrivire, getii din teritoriul cuprins īntre Marea Neagra-Dunare au fost singurii care i-au opus "o īmpotrivire īndaratnica"(Herodot);

Acest episod constituie prima consemnare de catre izvoarele scrise ale antichitatii a unei lupte militare īntre stramosii nostri si armata unui regat expansionist.

Expeditia s-a īncheiat fara succes, persanii neputānd sa-si stabileasca autoritatea la nord de Dunare; lipsa proviziilor, carora li s-au adaugat si alte privatiuni, l-au determinat pe Darius sa ordone, īn cele din urma, retragerea fortelor sale.

2.2. LUPTELE DE APĂRARE PURTATE DE GETO-DACI PENTRU ST VILIREA EXPANSIUNII MACEDONENE

Istoria geto-dacilor nord-dunareni se contureaza cu si mai multa pregnanta īn izvoarele narative antice īn perioada atingerii apogeului si declinului statului macedonean, noul pretendent la dominatia promovata de catre dinastii persani.

Faurind o armata superioara ca organizare, dotare, instruire si tactica tuturor ostirilor cunoscute pāna atunci, regele Filip al II-lea a actionat cu energie, vizānd luarea īn stapānire a teritoriilor balcanice, vest-pontice si nord-dunarene. Īn anul 339 ī.Hr. īi īnvingea zdrobitor pe sciti.

Īn primavara anului 335 ī.Hr., succesorul sau, Alexandru Macedon (335-323 ī.Hr.) a pornit īn fruntea unui corp expeditionar (30.000 de luptatori) īmpotriva getilor si a aliatilor acestora de la nord de muntii Haemus (Balcani); urmarind pe unii dintre acestia, tribalii condusi de regele Syrmos, Alexandru a ajuns la Istru unde, potrivit istoricului Arrian, era asteptat de "corabii de razboi sosite de la Byzantion prin Portul Euxin si pe fluviu"; īn replica, geto-dacii au concentrat pe malul opus al Dunarii o puternica oaste (cca. 4.000 de pedestrasi si cca. 1.500 de calareti); cu ajutorul corabiilor si a altor mijloace nautice - printre care si monoxilele localnicilor riverani, despre care Arrian relateaza ca "se aflau din belsug", regele macedonean a trecut Dunarea īn timpul noptii, realizānd surprinderea īn fortarea fluviului (a trecut Dunarea printr-un loc diferit de cel la care se asteptau geto-dacii).

Geto-dacii au primit, initial, lupta īn cāmp deschis cu cavaleria adversa, dar sosirea falangei macedonene i-a obligat sa se retraga spre o asezare fortificata (incert localizata astazi - Zimnicea?); superioritatea inamicului i-a obligat īn cele din urma sa abandoneze asezarea, punānd la adapost populatia necombatanta.

Īn anii care au urmat, cānd Alexandru era angajat īn campania asiatica, generalul Zopyrion, strategul provinciei Tracia (dintre Haemus si Istros) a organizat o noua expeditie īn scopul extinderii dominatiei macedonene asupra tinuturilor nord-pontice; la Dunare, oastea invadatoare ce avea efective cuprinse īntre 20.000 - 30.000 de luptatori, a fost atacata prin surprindere, ravasita si nimicita de catre geto-daci.

Literatura de specialitate apreciaza ca rolul determinant īn obtinerea acestei victorii

l-au avut: formele si procedeele "traditionale" de lupta; folosirea judicioasa a terenului; utilizarea actiunilor de hartuire si demoralizare a adversarului; alegerea momentului si locului prielnic pentru desfasurare bataliei decisive.

2.3. RĂZBOAIELE DE APĂRARE ALE GETO DACILOR SUB CONDUCEREA LUI DROMICHETE ĪMPOTRIVA OASTEI LUI LYSIMAH .HR.)

Moartea lui Alexandru (323 ī.Hr.) a fost urmata de dezmembrarea Imperiului macedonean; unul dintre diadohi, Lysimah, proclamat rege al Traciei elenistice, a organizat expeditii de amploare pentru consolidarea stapānirii macedonene asupra tinutului histro-pontic, unde īncepuse sa se afirme puternic autoritatea geto-dacilor.

Īn aceasta perioada are loc procesul de unificare a triburilor si uniunilor de triburi īn formatiuni statale timpurii, conduse de regi locali, care dispuneau de un potential economic, demografic si militar superior (osti bine organizate, instruite si dotate, centre solid fortificate s.a.).

O puternica entitate statala s-a creat la nord de Dunare, sub conducerea lui Dromichete - figura proeminenta de cārmuitor chibzuit, iscusit si brav care prin viziunea politica si capacitatea militaro-diplomatica s-a ridicat la nivelul celor mai importanti conducatori ai epocii sale.

Prima lupta īntre geto-daci si macedoneni a avut loc īn anii 300-299 ī.Hr. si s-a soldat cu victoria deplina a geto-dacilor, care au obtinut o pace favorabila.

Īn anul 292 ī.Hr., Lysimah a pornit al doilea razboi de proportii, efectivele sale fiind estimate la cca. 100.000 de oameni.

Potrivit lui Diodor din Sicilia si lui Plutarh, regele Dromichete a aplicat cu deplin succes tactica "pamāntului pārjolit" (implicānd mereu un sacrificiu premeditat si constient); aparāndu-se pe aliniamente succesive, hartuind permanent adversarul si lovindu-l prin surprindere - īn special la punctele obligatorii de trecere dintr-un loc īn alt loc -, lipsindu-l pe invadator de hrana si apa.

Dromichete a mentinut pe īntreaga durata a confruntarii initiativa actiunilor de lupta.La momentul prielnic, oastea geto-daca a atacat decisiv armata sleita si demoralizata a lui Lysimah , capturānd-o īn īntregime.

Evenimentele care au urmat, au pus īn evidenta iscusinta īmbinarii īn efortul de aparare a mijloacelor militare, politice si diplomatice.Punerea īn libertate, din ratiuni politico-diplomatice a regelui, capeteniilor militare si a ostasilor macedoneni, a evidentiat - odata īn plus - vointa si dorinta geto-dacilor de a convietui īn pace si buna īntelegere cu vecinii lor.

Prin clarviziunea politica si capacitatea militara vadita īn stavilirea expansiunii puternicului stat macedonean - cea mai importanta forta politico-militara a antichitatii europene anterioara ascensiunii Romei -, regele Dromichete poate fi asezat, fara rezerve, alaturi de Burebista si Decebal, īn galeria ilustrilor conducatori antici pe care i-a dat poporul nostru.

Concluziile de mai sus, sunt īntarite si de riposta dārza a geto-dacilor, īn secolele III - II ī.Hr., īmpotriva invaziilor dinspre est, nord si vest a unor neamuri razboinice (celtii, scitii si bastarnii), care īncercau sa se implanteze īn vatra lor de locuire.