La originile utopismului romanesc: mentalitati si evenimente

La originile utopismului romānesc: mentalitati si evenimente

Cel care īsi asuma conditia paradoxala de istoric al utopiei, resemnat la, dar si consolat de linearitatea inevitabila a discursului, trebuie sa ia īn considerare si alte paradoxuri. Ele sīnt īn miezul efortului metodo­logic si pot ajunge sa interzica naturilor crit 12512c219m ice orice abordare a efemerului si particularului, asa cum se īntīmpla atunci cīnd teoria īnlocuieste istoria. Daca totusi, din scrupul strict intelectual, cea mai respec­tabila filozofie a istoriei trebuie sa fie supusa unui examen al faptului, atunci e necesara o luare de pozitie - implicita sau nu - īn gīlceava istoriografica majora a ultimelor decenii: mentalitate versus eve­niment. Pīna la transarea definitiva a chestiunii -nedorita si īn fond pernicioasa -, asa cum si prezentul titlu o atesta, ramīne sa examinam ambele aspecte, eludīnd o polaritate oarecum fortata. Astfel, īn prima parte voi avea preponderent īn vedere modelul utopismului romānesc, īnregistrīnd īn cea de-a doua tribulatiile acestui model. Conturīnd, asadar, o relatie practica īntre partizanii mentalitatilor si cei ai evenimentelor, posibila īn lumina unei imagini a istoriei ca suma ideala constanta a doua fascicule de tendinte complementare, ca rezultanta a unor ten­siuni de actualizare-virtualizare¹.

īnsusi subiectul cerea o asemenea conduita, avīnd pe deasupra nevoie de o perspectiva proaspata, dez-inhibata, asupra unor realitati prin excelenta suscep­tibile de interpretari concurente. īn acest sens, ideile si faptele care ma preocupa aici au fost, asa cum voi specifica si pe parcurs, privite din unghiuri foarte diferite, stabilizate polemic si perisabile. Situatie care poate reaminti ca istoria este dependenta de istoric si ca, la rīndul lui, istoricul e greu de conceput fara anumite determinari.

Asa cum Karl Mannheim arata īntr-o celebra sin­teza², utopia si ideologia reprezinta doua modalitati divergente de abordare a realitatii. Cumpana lor se defineste anevoie, prezentul fiind incapabil sa decida ce trebuie privit ca ideologie si ce trebuie privit ca utopie. Decizia apartine numai istoriei, care detine privilegiul retrospectiei si poate aplica singurul criteriu de clasificare : daca si īn ce masura ideile unei epoci sīnt realizabile. Iata rezultatul aplicarii unicului criteriu, īn formularea lui Mannheim: "Ideile care mai tīrziu s-au dovedit a fi fost doar repre­zentari distorsionate ale unei ordini sociale trecute sau potentiale au fost ideologice, īn vreme ce acelea realizate adecvat īn ordinea sociala posterioara au fost utopii relative"³. Asadar, istoria limpezeste conflictul dintre ideologia care tinde sa manipuleze prin ocultarea/mistificarea realitatii si ideile utopice, care - simultan - transcend realitatea si modifica limitele ordinii existente.

Facīnd uz de distinctia lui Mannheim - fata de care am formulat rezerve cu alt prilej: ideologia ar fi doar un caz particular al utopiei (cea negativa) -, as constata īn continuare ca istoria nu face o lectura obiectiva a realitatilor trecute, conservīnd īn tocmai alcatuirea ei elemente ideologice si, respectiv, utopice. Ele continua sa se opuna īnca multa vreme dupa consumarea evenimentelor de care erau legate, iar uneori discursul istoric face evidenta actiunea lor. Asa s-a īntīmplat si īn cazul utopismului romānesc al secolului XIX, pentru care propun o interpretare din perspectiva utopica, sprijinita pe analize clasice ale utopismului international. La acest nivel va fi aflata si integrarea simpatetica a subiectului, atīt de necesara hermeneutic. Suprafetele ironice si

informale sīnt, ca īntotdeauna, mai ales consecinta unor cautari retorice.

īnainte de a trece pur si simplu la subiect, sa ne oprim o clipa asupra unui aspect fundamental al modelului fourierist activ īn Principate. Georges Ribeill observa cu temei cīndva ca, dincolo de "repetitii fastidioase, rataciri polemice si divagatii poetice", Fourier frapeaza prin preocuparea sa obse­danta de a rezolva īn armonie tensiunile si conflictele lumii, de a construi o ordine sociala viabila si stabila īn conditiile respectarii diferentelor individuale⁴. īntr-adevar, cu exceptia autorilor unor texte incoe­rente, fragmentare, ambigue, ceilalti utopisti se īmpart cu usurinta īn egalitaristi si libertari. Primii evacueaza eterogenul, particularul si singularul, niveleaza si omogenizeaza, retinīnd doar categoriile universale. Ceilalti, mai putin numerosi, sacrifica egalitatea pe altarul libertatii, al individualitatii libere si indeterminate, prefigurīnd raporturi sociale īn perpetua redefinire si schimbare. Daca egalita-ristii tind spre un maximum entropic, libertarii propun dezordinea programatica. Cu alte cuvinte, primii halucineaza o "Republica a Egalilor" (Babeuf), pe cīnd ceilalti, o "asociatie a Unicilor" (Stirner).

īntre cele doua tabere se īnalta deci figura lui Fourier, apostolul īmpacarii, al Armoniei. īnclin sa cred ca, alaturi de popularitatea europeana a fourie-rismului, si tendinta maestrului spre echilibrarea celor mai navalnice pasiuni a facut ca utopistii din Principate, urmīnd liniile de forta ale unui cert genius loci, sa se opreasca tocmai la acest model -preponderent, desi nu unic.

Note

Gīndite unitar, cele doua parti au aparut ca texte distincte. Prima, īntr-o versiune franceza cu titlul "Un modčle d'utopie ą l'oeuvre dans les Principautés Danubiennes", a fost inclusa de Al. Zub īn volumul colectiv Culture and Society. Structures, Interférences, Analogies in the Modern Romanian History, Editura Academiei R.S.R., Iasi, 1985, lansat cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres de stiinte Istorice, Stuttgart 1985. A doua parte a fost publicata fragmentar īn doua editii ale revistei Dialog (nr. 105-106 si nr. 107-108, 1985).

Ideologie und Utopie, F. Cohen, Bonn, 1929. Citez dupa editia engleza, Ideology and Utopia, translated by Edward Shils, Rouledge and Keagan Paul, 1979, foarte utila prin cuprinderea unor capitole care nu figurau īn editia germana. Ele au si avantajul de a integra dihotomia evidentiata din titlu īntr-un proiect mai larg de sociologie a cunoasterii.

Mannheim, op. cit., editia engleza, p. 184.

V. Georges Ribeill, Tensions et mutations sociales, P.U.F., Paris, 1974, subcapitolul "Stabilité et insta­bilité des constructions utopiques", pp.