Lagarele de concentrare în România comunista
Studierea fenomenului reeducarii din închisorile comuniste - Suceava, Pitesti, Gherla, Canal si din alte lagare de munca este extrem de dificila.
Problemele care se ridica în fata cunoasterii acestui fenomen, fara a ne propune sa le formulam aici pe toate, sunt urmatoarele:
În aceste conditii, întrebarea fundamentala este: nu aceasta este viziunea pe care a intentionat designerul experimentului sa o credem? Ca totul s-a petrecut din initiativa detinutilor, a unui grup restrâns, implicând apoi restul detinutilor? Nu a fost prevazut chiar în proiectul initial ca victimele sa gândeasca despre sine si de asemenea si noi, cei care ne vom apleca peste timp asupra acestei istorii, ca victimele au lansat si derulat din proprie si libera initiativa acest odios expriment? Prin urmare, gândind astfel, confundând victimele cu tortionarii, nu intram si noi în schema designerului acestui experiment, a adevaratului tortionar?
Pentru a surmonta aceste dificultati trebuie sa ne întrebam asadar cum am putea "denunta" de o maniera eficienta actiunile persecutorului, ale designerului nevazut care a proiectat acest experiment?
În proiectarea cercetarii noastre am pornit de la premisa ca este posibila iesirea din schema pe care a proiectat-o experimentatorul. Pentru aceasta este necesar sa întreprindem o descriere comprehensiva, pe baza documentelor scrise si orale, a procesului reeducational, etapa cu etapa. Dar, atentie: descrierea comprehensiva nu se poate opri la momentul încetarii reeducarii în închisori, întrucât ceea ce se întâmpla mai departe cu victimele este de o importanta majora pentru întelegerea fenomenului. Marturiile victimelor trebuie privite altfel decât simple relatari ale evenimentelor.
O operatie majora, necesara a fi întreprinsa este distinctia dintre "actorii" principali(vizibili) ai scenei experimentului reeducarii si adevaratul "designer"(nevazut) din spatele acestei scene. Aceasta confuzie a fost strecurata în însasi conceptia initiala a experimentului, ea a fost intentionata si prin urmare s-a procedat în asa fel încât sa fie confundati "actorii" principali ai "scenei" procesului reeducational (Ţurcanu, Levinski) cu designerii nevizualizati înca ("scenaristii"si "regizorii") ai acestui experiment. Asa se explica de ce acesti actori din prim-plan sunt trimisi în judecata si executati; prin procesul înscenat "reeducatorilor" se sugereaza tocmai ca totul s-ar fi petrecut la initiativa si la nivelul detinutilor, fara sa fi fost cunoscut la nivelele superioare ale conducerii închisorilor; o actiune de amploarea si intensitatea procesului reeducational din închisorile comuniste nu ar fi fost însa posibila fara aprobarea nivelelor superioare. Viziunea persecutorilor ne este servita si astazi prin argumentatii dintre cele mai elucubrante care se vor întemeiate pe "documente". Nimeni nu se întreaba însa: ce fel de documente sunt cele care s-au pastrat si de ce nu observam ca prin intermediul lor ni s-a pastrat o viziune unilaterala, aceea a persecutorului?
Analiza regimurilor comuniste nu a recurs pâna acum la utilizarea sistematica a categoriei de persecutie - lucru explicabil, partial, prin evidenta faptelor pe care le surprinde: avem de-a face, în cazul comunismului, cu un tip de regim ("totalitar") care se instaureaza si se mentine prin teroare si în care abuzul de putere se manifesta cel mai adesea tocmai prin lansarea de persecutii abuzive si arbitrare împotriva unor persoane sau grupuri. În arhivele comuniste exista o serie întreaga de documente ce pot fi integrate categoriei textului persecutor, texte redactate de persecutor (care poate fi o institutie sau un ansamblu de institutii), cu scopul de a lansa persecutii si de a le justifica. Dosarul de securitate este prin excelenta un text persecutor, prin care o institutie special creata (Securitate) îsi întemeiaza si legitimeaza acuzatiile persecutorii, în numele carora va lansa în cele din urma acte de persecutie (urmarire, arest, confiscarea averii, eliminarea din functii, condamnare pe viata, executie etc.) asupra unei victime inocente - a carei vina exista strict în sistemul de referinta al persecutorului.
O categorie aparte a textului persecutor o constituie de exemplu listele de lucrari interzise, pentru stabilirea carora a fost de asemenea înfiintata o institutie speciala. Victima nu este în acest caz doar autorul vizat în mod direct de persecutor, ci o constituie generatiile care urmau sa primeasca aceasta viziune deformata despre propria lor cultura: despre unele personalitati, în viziunea persecutorului, ar fi trebuit sa stie ca au fost "fasciste", despre altele nici nu ar fi aflat ca au existat. O definitie în sens foarte larg a reeducarii ar trebui sa includa acest gen de interventie pe corpul viu al unei culturi (epurare, interzicere, excludere, etichetare) la nivelul optiunilor fundamentale si orientarilor de valoare pe care un agent (oricare ar fi el, guverne, responsabili politici sau educationali, mass-media) având putere (politica, economica, militara) intentioneaza sa o imprime generatiilor viitoare.
Redactarea unui text persecutor nu este niciodata un act "gratuit" (care are loc fara alte intentii decât în virtutea unor standarde procedurale ale institutiilor, cum ar fi întocmirea stenogramelor, a proceselor verbale obisnuite în astfel de situatii etc.). Persecutorul doreste sa ne transmita ceva - si anume propria sa viziune asupra contextului în care a lansat persecutiile si descrierea evenimentelor ca atare. Or, tocmai aceasta viziune s-a pastrat si ni se transmite si noua prin documentele legate de "fenomenul Pitesti". Am putea spune ca ele nu consemneaza si nu reflecta "realitatea" evenimentelor la care se refera, ci mai degraba o ascund. Mai mult decât atât, aceste documente au fost astfel redactate încât, pe baza lor sa poata fi relansate, oricând într-un moment ulterior evenimentelor, noi valuri de persecutii împotriva victimelor. Este ceea ce face generalul Plesita într-un interviu de dupa decembrie 1989 în care tine sa ne asigure ca parintele Calciu a fost tortionar si ca exista documente în acest sens!
În aceste conditii, cum am putea gândi un cadru de interpretare solid al documentelor redactate de persecutor, asa încât sa nu cadem în capcana viziunii sale asupra fenomenului? Sa observam ca avem deja un punct de sprijin temeinic pentru a contesta punctul de vedere al persecutorului: redactarea unor texte de persecutie nu este la îndemâna oricui, ci numai a celui care detine puterea (puterea efectiv politica, în cazul de fata). Persecutorul dispune de un ansamblu de institutii (pe care le vom denumi agregatul persecutor) pentru a initia si a pune în scena persecutiile si ulterior pentru a impune propria sa viziune asupra întregului sir de acte persecutorii care continua sa fie lansate asupra victimelor pâna în zilele noastre.
Victimele nu s-au aflat în schimb în posesia mijloacelor prin care sa-si faca cunoscuta propria viziune asupra reeducarii la care au fost supusi. În plus, a existat o preocupare speciala din partea designerului acestui experiment de a oculta sau scufunda viziunea victimei, unul dintre mecanisme constituindu-l tocmai confuzia victima-tortionar.
Analiza textului persecutor devine asadar un instrument, o cale de acces la viziunea persecutorului, la intentiile acestuia fata de victime, dar si mai larg, o cale de acces la viziunea lui despre lume - pe care intentiona de fapt sa o transfere victimei, dupa cum se poate vedea din anliza etapelor procesului de reeducare.
Un aspect asupra caruia ne atrage atentia însasi teoria lui Girard, dar si mecanismul principal al reeducarii (cel al transformarii victimelor în tortionari tocmai pentru a putea apoi a le acuza ca ar fi initiat reeducarea) este eficienta agregatului persecutor. În cazul fenomenului "Pitesti" câteva cazuri sunt ilustrative (parintele Calciu, profesorul Radu Ciuceanu), însa putem afirma fara sovaiala ca - atâta vreme cât victimele sunt acuzate pâna în zilele noastre ca au fost tortionari - fenomenul reeducarii continua, întrucât viziunea care a nascut proiectul reeducarii este persistenta functional, în conditiile în care dispare agregatul persecutor(institutiile sistemului totalitar, politia politica).
Este surprinzator sa constatam ca reeducarea îi afecteaza prin urmare si este un experiment reusit asupra contemporanilor nostri (asupra celor care cred în viziunea persecutorului), în timp ce adevaratele victime au dezvoltat o rezistenta în fata agregatului persecutor - fiind cu adevarat singurele capabile de a întelege si dejuca modul de actiune.
Contextul persecutor este trait de victime sub forma unei tensiuni creatoare extraordinare, o forma de rezistenta spirituala a carei manifestare vizibila o reprezinta poezia închisorii, ramasa aproape nestudiata, care constituie prin urmare un document al victimei, un document spiritual: este legitima analiza acestui tip de document ca fiind o sursa din care vom putea reconstitui semnificatiile investite de victime în contextul persecutiilor care au fost lansate asupra lor(procedeele de resemnificare a realitatii pe care le utilizeaza victimele pentru a preveni descarcarea de sens a realitatii la care ne-am referit în numarul anterior). În acelasi timp, documentul care interzice poemul religios sau rugaciunea (avem un astfel de document în listele de lucrari interzise de pilda, unde Sandu Tudor este trecut la index cu Acatistul Maicii Domnului) reprezinta o sursa importanta în care aflam intentionalitati ale persecutorului: acest document atesta profunzimea agresiunii comuniste întrucât vizeaza valori ultime (viziunea religioasa despre lume, idei, credinte, atitudinea religioasa a omului etc.) pe care le "ataca" prin interzicerea actelor si formelor simbolice care dau expresie sensibila acestor valori. Atacul asupra sistemelor simbolice si sistemelor de semnificatii ale unei culturi sau societati constituie o agresiune cu totul nespecifica, în care sunt tintite sensurile investite de actori, viziunea lor asupra lumii. Este prin urmare corect sa "citim" în aceste documente intentia ocupantului comunist de transformare radicala si din interior (dinspre sistemele simbolice si sistemele de semnificatii) a societatii si a omului.
Conditiile sau criteriile pe baza carora teoreticianul "persecutiilor", antropologul Rene Girard, a definit persecutiile sunt prin excelenta întrunite în cazul victimelor comunismului, când avem de-a face tocmai cu "inocenta acestei victime, caracterul nedrept al condamnarii ei, lipsa de temei a urii care o vizeaza."
Comunismul este o ideologie care incearca sa promoveze un sistem social, fiind in aceelasi timp si o miscare politica. Sistemul social promovat este o societate egalitarista in care nu exista propritate privata si nici case sociale, bunurile apartinand intregii societati.Acest sistem social s-a impus, de cele mai multe ori, prin metode revolutionare
Dupa cel de-al doilea razboi moldial.U.R.S.S.-ul si-a construit o zona de influenta din statele din partea sa vestica, printre care si Romania.
Guvernul instaurat in 6 martie 1945, condus de dr. Petru Groza, a pregatit instaurarea comunistilor, finalizand acest proces prin falsificarea alegerilor din noiembrie 1946.In toamna anului 1947 au fost dizolvate principalele partide de opozitie, liderii acestora fiind condamnati la ani grei de inchisoare.La 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost silit sa abdice si sa paraseaca tara.
Cu ajutorul Armatei Rosii care ocupa Romania s-a inceput un vast program de instaurare a comunismului. La 11 iunie 1948 au fost confiscate toate proprietatile industriale cu capital privat, acestea trecand in proprietatea comunistilor.Tot in anul 1948 a fost infiintata D.S.S(Directia de Securitate a Statului), iar in ianuarie 1949 D.G.M(Directia Generala a Militiei), ca organe de represiune.
Ideologia comunista a fost exacerbata, fiind instaurat stalinismul.Aceasta perioada a fost caracterizata prin instaurarea terorii, concretizata prin arestari masive, procese sumare urmate inevitabil de deportari, condamnari sau executii.
Se incepe confiscarea pamanturilor, a animalelor si a utilajelor agricole de la tarani, iar cei avuti au fost aruncati in puscarie. In anul 1962 de incheie acest proces numit colectivizare, toate formele agricole de proprietate fiind trecute in proprietatea C.A.P.-urilor(Cooperative Agricole de Productie), apartinand comunistilor.
Instaurarea comunismului in Romania a intampinat o vie rezistenta din partea populatiei. Incepand cu anul 1948 se formeaza nuclee de rezistenta inpotriva comunismului, cea mai mare parte a acestora activand in munti si care incercau sa inpiedice instaurarea regimului comunist, fiind ajutate de catre statele N.A.T.O. Aceste grupari au fost incet-incet anihilate prin metode de teroare.
In anul 1977 apre prima miscare organizata de protest inpotriva sistemului comunist si anume revolta minerilor din Valea Jiului. In anul 1987 are loc si revolta muncitorilor de la Uzina ,,Steagul Rosu '' Brasov.
In anii '80,pe fondul unei degradari accentuate si fara precedent a conditiilor de viata, nemultumirile populatiei se transforma in ura fata de dictatura comunista. In contextul unei ample relaxari a politicii Uniunii Sovietice, in decembrie 1989, are loc o revolutie populara la Timisoara, propagata pana in Bucuresti si care a avut ca si consecinta inlaturarea regimului comunist.
|
