Lupta contra regimului capitulatiilor straine si a aplicarii lui în România.
înca din timpul domniei lui A.I. Cuza începusera a se face simtite pe teritoriul Principatelor efectele negative ale unor acte de privilegii emise de-a lungul timpului de sultanii otomani catre diferite puteri straine. Fara a face obiectul studiului nostru, aceste acte sunt numite ca si cele românesti, capitulatii, fara a avea însa nici o legatura ca termeni si obiect cu capitulatiile românesti. Deoarece pâna acum nimeni nu a mai studiat aceasta suprapunere de termeni, ba chiar au avut loc confuzii nepermise între cele doua tipuri de capitulati 21421w2222v i, ne permitem sa propunem spre a le deosebi doua denumiri diferite, una de capitulatii românesti, cuprinzând exact actele pe care le-am analizat în aceasta lucrare si una de capitulatii ale puterilor straine, oglindind tocmai aceste acte de privilegii economice, atât de deosebite fata de cele de privilegii politice ale Ţarilor Române.
Pentru cei care vor sa afle mai multe despre aceste acte cu caracter economic, le recomand lectura capitolului " Capitulatiile: puncte de vedere juridice" din prezenta lucrare unde aceasta problema este pe larg dezbatuta48. Cum problema luptei contra regimului capitulatiilor acordate de Poarta puterilor straine a fost analizata deja de alti autori si nu are legatura cu subiectul nostru, noi ne vom ocupa doar de un element complet nou al luptei contra acestui regim al capitulatiilor straine si anume folosirea capitulatiilor politice românesti contra acestora, pentru limitarea efectelor lor si scoaterea teritoriului Principatelor din zona lor de efect.
o alta lectura utila în aceasta directie este si Stela Maries, Lupta pentru desfiintarea privilegiilor economice ale supusilor straini în timpul domniei lui AU. Cuza în Acta moldovis meridionalis, Vaslui, 1(1979), p. 181-187.
Din sec. XVHI aceste capitulatii fusesera acordate unui numar mereu în crestere de state: Austria înl718si!747, Suedia în 173 7, Regatul celor doua Sicilii în 1740, Danemarca în 1746, Toscana în 1747, Prusia în 1761, Spania în 1782, Rusia în 1783, Sardinia în 1823, Belgia în 1838, Portugalia în 1843, Bavaria în 1870,49 Aceasta avalanse de state ce solicitau Principatelor privilegii economice, autonomie, instante judecatoresti separate, întârziau cresterea economica, aruncau dezordine injustitie, slabeau autoritatea statului asupra supusilor sai, încurajau cererea cetateniei straine spre a se bucura de aceste avantaje, creau permanente frictiuni cu consulatele puterilor straine interesate în a-si proteja pâna la limitele extreme ale legalitatii supusii. Lupta contra capitulatiilor straine a devenit extrem de acerba odata cu reglementarea situatiei internationale a Principatelor prin Congresul de la Paris. Julien Green, consulul englez la Bucuresti, aprecia si el importanta acestui moment si a recunoasterii vechilor tratate ale românilor cu Poarta, în acest domeniu: " Mi-am spus întotdeauna ca practic capitulatiile au încetat sa mai existe în Principate dupa Conferinta de la Paris din 1858 si ca tonul folosit la acea conferinta a fost lovitura lor de gratie"50.
Puterile straine receptau astfel cu teama anii 1859/1860 stiind ca dintr-un moment în altul va urma anularea capitulatiilor straine. In 7 septembrie 1860 acelasi Julien Green nota: " guvernul moldovean neaga principiul aplicarii capitulatiilor la Principate... o vreme autoritatile valahe nu au pierdut desigur nici un prilej de a actiona în opozitie totala cu capitulatiile. Guvernul valah se eschiveaza, refuzând pur si simplu sa recunoasca autoritatea capitulatiilor"51.
si consulul francez avea aceleasi intuitii ca si omologul sau englez în 6/18 septembrie 1858 Louis Beclard îi scria lui Thouvenel, la Constantinopol: " nu trebuie ignorat ca jurisdictia consulara nascuta din capitulatiile consimtite de Poarta Otomana, sunt în vigoare în Principate, dar Moldo-Valahia, tari esentialmente crestine, aceste capitulatii si aceasta
Jaquest
Tobie, Les Interet's economique, financiares etpolitiquesfrancais, tome 1,1973,
p. 6.
Independenta României, Documente, voi. II, p. 64.
Ibidem, p. 19.
jurisdictie exceptionala nu are nici o ratiune de a fi"52. Un an mai târziu (septembrie 1859) la Paris se stia ca: " în ochii guvernului moldovean aplicarea riguroasa a capitulatiilor poarta un atentat la autonomia Principatului"53, în 8/20 iulie 1859 A. de Lallemand îi scria ministrului francez Al. Walewski de ce refuza românii aplicarea capitulatiilor: " jurisdictia consulara e instituita prin Conventia din 19 august, dar prin capitulatiile Portii cu Principatele ea e necunoscuta si în fapt e refuzata de drept de guvernul moldav"54.
Chiar si juristii întelegeau în ce masura dupa Unire capitulatiile straine nu mai puteau fi aplicate Principatelor: " ar fi un spectacol straniu... ca toate puterile straine ale Europei se coalizeaza spre a impune unui mic stat crestin o jurisdictie exceptionala pe care au obtinut-o de la sultani numai cu scopul de a proteja pe supusii lor în statele musulmane propriu-zise"55.
La 12/24 ianuarie 1860 ministrul afacerilor externe al Valahiei scria lui Costache Negri la Constantinopol: " asa cum v-am anuntat prin ultima mea scrisoare, trebuie sa expuneti prin forma de expozeu pe care v-am trimis-o, principalele chestiuni pe care consulatele persista a le cere rezolvate conform tratatelor (capitulatiilor straine - n.n.) chiar daca aplicarea lor în acest caz e incompatibila nu numai cu liberul exercitiu al autonomiei noastre dar si cu toate principiile de drept public international pe care noi ne sprijinim interventia"56.
Domnia lui Alexandru I. Cuza, si mai ales începuturile la cea a lui Carol I, au facut publica o metoda sui generis de ocolire a continutului capitulatiilor straine: " era încercarea de a încheia conventii bilaterale consulare cu diferite state în conformitate cu legislatia internationala si care sa anuleze efectele capitulatiilor"57. Când puterile straine protestau fata de aceste metode si nerespectarea capitulatiilor straine, li se raspundea clar ca a le rezolva cererile ar fi a încalca propriile noastre
Documente privind unirea, voi. VI, p. 248.
Ibidem, p. 368.
Ibidem, p. 552.
D. Berindei, Epoca Unirii, p. 200.
Documente privind domnia lui A.I. Cuza, voi. I, p. 165.
N. Corivan Relatiile diplomatice, p. 273.
capitulatii. Astfel, la un protest al guvernului francez (mai 1873) în legatura cu jurisdictia consulara, ministrul de externe Gh. Costaforu " raspunse printr-un ton categoric ca acceptarea lui ar însemna abdicarea Principatelor Unite de la situatia lor de autonomie"58. Spre a împiedica repetarea unor astfel de presiuni, statul român a selectat dintr-un Curs de drept diplomatic (de Pradier Fodere) ideea ca " statul protejat nu ramâne mai putin suzeran si, în consecinta, în lipsa unei clauze formale, conserva folosirea si exercitiul dreptului de reprezentare diplomatica." Mai mult, pe 2 aprilie 1873 Monitorul Oficial nr. 64 publica Legea Organica a Ministerului de Externe în care îi dadea ca misiune " reprezentarea si apararea intereselor statului român, executarea si interpretarea conventiilor si tratatelor"59. Lumea diplomatica a interpretat legea ca o încercare " de a depasi caracterul de stat vasal"60. Românii aratau tuturor celor care faceau presiuni pentru respectarea capitulatiilor straine pe teritoriul Principatelor ca: " Situatia Principatelor nu trebuie asimilata celei a provinciilor turcesti, ca potrivit capitulatiilor moldo-valahe, în vigoare si astazi, musulmanii nu pot nici macar sa stea un timp în Principate, si cu atât mai putin sa construiasca acolo moscheie sau fortarete ca în timpul sederii lor pe teritoriul românesc; ei sunt sub jurisdictia autoritatilor si tribunalelor crestine, ca în sfârsit, turcii nu guverneaza si n-au dreptul sa guverneze Principatele"61. Adica ceea ce nu pot nici macar, potrivit capitulatiilor, reprezentantii puterii suzerane, nu poate fi concedat sub nici o forma altor puteri. Chiar si Austria, desi protesta permanent, la autoritatile române marturisea ca întelege, în particular, motivatiile românesti. Astfel, Contele Zichi scria cavalerului de Kosjek, consilier de legatie la Constantinopol: " Dumneavoastra cunoasteti ca problema dreptului principatelor vasale de a încheia conventii comerciale cu puterile straine a plecat de la denuntarea tratatelor comerciale de Sublima Poarta. România interpreta în favoarea acestui drept tratatele care-i asigura autonomia. Partea geografica a acestor principate si institutiile proprii, nu
Ibidem, p. 274.
Ibidem, p. 54.
Ibidem, p. 54.
Independenta României, voi. II, p. 10.
permit ca ele sa fie asimilate altor provincii supuse Imperiului Otoman. Ele se bucura de privilegii speciale si de o autonomie interna, tratatele încheiate cu Turcia recunosc principatelor o administratie vamala separata"62.
In întreaga lupta pentru eliminarea efectelor capitulatiilor straine- economice de pe teritoriul Principatelor, " drepturile stravechi", tratatele, capitulatiile au fost folosite din plin si cu efect63. în fata prevederilor clare ale capitulatiilor politice românesti, marile puteri au trebuit sa renunte treptat la privilegiile obtinute de la Constantinopol, înlocuindu-le cu tratate directe cu Principatele Unite64.
|
