MISCAREA LEGIONARA IN DOBROGEA IN PERIOADA REGIMULUI MONARHIEI AUTORITARE (10 februarie 1938 - 5 septembrie 1940)

MIsCAREA LEGIONARĂ ÎN DOBROGEA ÎN PERIOADA REGIMULUI MONARHIEI AUTORITARE (10 februarie 1938 - 5 septembrie 1940)

[1], s-a introdus cenzura presei si a oricaror publicatii si s-a procedat la revocarea corpului electoral ce fusese convocat pentru alegerile parlamentare din martie 1938.

[2] autoritatile militare din judetele Constanta, Tulcea, Durostor si Caliacra au fost abilitate sa procedeze la perchezitionarea legionarilor banuiti ca poseda arme de foc si munitii nedeclarate si la retinerea acestora pentru cercetari. S-a interzis portul uniformelor si a oricaror însemne legionare (insigne, embleme, steaguri etc.) si difuzarea prin presa de stiri fara autorizarea prealabila a birourilor de cenzura ce functionau pe lânga prefecturile celor patru judete dobrogene. Orice adunari cu caracter politic urmau sa se desfasoare numai cu aprobarea Comandamentului Diviziei a IX-a.

În contextul masurilor ferme luate la nivel national s-a trecut la închiderea sediilor din Dobrogea ale Miscarii Legionare si la identificarea si punerea sub supraveghere a canalelor de comunicare ale organizatiilor din zona cu conducerea legionara din Capitala.

La ordinul Ministerului de Interne organele locale de siguranta si jandarmerie au declansat actiuni de urmarire sistematica a legionarilor, care au vizat prevenirea intensificarii agitatiilor politice anticarliste si anticamarila ale organizatiilor legionare dobrogene si degenerarii lor în manifestari anarhice în noul context intern si extern (agresiunea hitlerista asupra Austriei, în martie 1938) .

Cadrele legionare de comanda de la nivel central s-au preocupat de asigurarea continuitatii coordonarii activitatilor organizatorice dupa condamnarea lui Corneliu Zelea-Codreanu. În aprilie 1938 s-a constituit un comandament legionar de prigoana a carui sefie a fost transmisa succesiv liderilor ramasi în libertate. Horia Sima a fost desemnat sa coordoneze activitatea de realizare a legaturilor operative dintre comandamentul legionar de prigoana si structurile gardiste din provincie, datorita faptului ca nu era cunoscut la acea vreme de organele de siguranta din Capitala.

În septembrie -octombrie 1938, studentii legionari din Dobrogea s-au implicat activ în raspândirea de manifeste în locuri publice prin care populatia era îndemnata sa sprijine actiunile unor lideri legionari de revizuire a procesului politic ce fusese intentat de autoritati lui Corneliu Zelea-Codreanu si la denuntarea agentului provocator Armand Calinescu . Cercetarile efectuate de organele de urmarire penala au dus la judecarea si condamnarea de catre instantele militare a unor fruntasi legionari din Constanta, Tulcea, Silistra si Bazargic care au organizat si condus actiunile de difuzare a manifestelor.

Sub presiunea cererii imperative adresate de Hitler regelui Carol al II-lea cu prilejul întâlnirii realizate la 24 noiembrie 1938, la Berchtesgaden, de aducere la putere a "Garzii de Fier" si a actiunilor anarhice si violente declansate în tara de legionarii fideli lui Horia Sima, s-a luat decizia intensificarii represiunii antilegionare.

În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, în cursul unui transfer de detinuti legionari de la închisoarea din Rm. Sarat la penitenciarul Jilava, din ordinul ministrului de interne Armand Calinescu a fost asasinat Corneliu Zelea-Codreanu. Împreuna cu el au fost executate alte 13 capetenii legionare, printre care si dobrogenii Ion Caratanase si stefan Georgescu, condamnati pentru asasinarea, la 16 iulie 1936, la Spitalul Brâncovenesc din Bucuresti a lui Mihail Stelescu care, dupa 1934, devenise unul din principalii adversari ai lui Corneliu Zelea-Codreanu.

În Dobrogea, ca pretutindeni în tara, s-au operat arestari în rândul liderilor legionari, care, dupa procese sumare, au fost închisi în penitenciarele Vaslui si Miercurea Ciuc .

[9] pe baza carora le-au fost întocmite documente de identitate ce atestau calitatea de refugiati politic .

La 21 septembrie 1939, la Bucuresti, o echipa legionara condusa de avocatul prahovean Miti Dumitrescu l-a asasinat pe primul ministru Armand Calinescu, dupa ce acesta obtinuse, în prealabil, aprobarea Comandamentului legionar de la Berlin. Alaturi de ceilalti legionari autoexilati în Germania, dobrogenii Nicolae seitan, Puiu Traian si Eugen Teodorescu au aflat vestea asasinarii lui Armand Calinescu din emisiunile de stiri de la Radio Berlin si au primit-o cu deosebita satisfactie. În acelasi mod au reactionat si membrii structurilor gardiste dobrogene ramasi în tara, care au apreciat evenimentul ca pe o victorie morala în lupta împotriva regimului carlist . În aceste conditii, masurile luate de cercurile guvernante fata de legionarii din tara au fost dure. Din ordinul generalului Gh. Argeseanu, în asa-numita noapte a cutitelor lungi , din 21/22 septembrie 1939, au fost executati 252 legionari, inclusiv dobrogeni, aflati în detentie în penitenciarele sau lagarele de la Râmnicu Sarat, Brasov, Miercurea Ciuc, Vaslui sau în supravegherea Sigurantei la locurile lor de domiciliu, care nu aveau nici o legatura cu asasinatul. În judetul Constanta au fost împuscati patru lideri locali, între care trei preoti si câte trei lideri legionari în judetele Durostor si Caliacra.

Întors în tara, la 19 mai 1940, Horia Sima a fost arestat de autoritatile românesti imediat dupa trecerea ilegala a frontierei. În perioada 23 - 29 mai a fost anchetat de Niky stefanescu, directorul general al Sigurantei, si de Mihail Moruzov, seful Serviciului Secret de Informatii al Armatei Române. În cursul anchetei, despre a carei desfasurare regele Carol al II-lea a fost informat în detaliu, Horia Sima a acceptat sa-i convinga pe liderii legionari din tara de necesitatea scoaterii Miscarii Legionare din clandestinitate si de cea a depunerii armelor de foc de care dispuneau, în schimbul promisiunii ca factorii de conducere în stat vor desfasura o politica externa progermana .

Dupa ce, la 13 iunie 1940, a fost pus în libertate, Horia Sima s-a întâlnit cu lideri legionari din mai multe zone ale tarii, carora le-a explicat ca situatia creata prin detensionarea raporturilor cu regele trebuia urgent exploatata pentru reorganizarea Miscarii Legionare si aducerea acesteia la putere . În consecinta, capeteniile gardiste din Dobrogea au luat masuri pentru refacerea structurilor legionare locale si restabilirea sistemului de legatura la nivel zonal si cu Capitala. Strategia politica a lui Horia Sima a început sa capete o sustinere din ce în ce mai mare în cercurile legionare, prin ofensivitatea masurilor de influenta întreprinse de liderii locali ce-i erau fideli.

În schimbul promisiunii regelui ca va face apel la Legiune pentru rezolvarea spinoaselor probleme de stat cu care se confrunta România, la 23 iunie 1940 Horia Sima a adresat tuturor legionarilor chemarea de a se înscrie în nou înfiintatul Partid al Natiunii. La nivelul organizatiilor gardiste din Dobrogea s-a trecut la îndeplinirea ordinului lui Horia Sima, dar au început sa se faca, în acelasi timp, pregatiri pentru recurgerea la actiuni de forta împotriva regimului în situatia în care regele nu ar fi chemat Miscarea la guvernare.

Conditiile externe dificile pentru România create prin ultimatumul U.R.S.S. de evacuare a Basarabiei si nordului Bucovinei au determinat remanierea guvernului Tatarescu, la 28 iunie 1940. Lui Horia Sima i-a fost încredintat postul de subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale, Garda de Fier devenind astfel, pentru prima data, forta politica de guvernamânt.

Dupa câteva încercari nereusite de a-l convinge pe rege sa-i încredinteze formarea unui guvern legionar, apreciat a fi singura solutie pentru ca Reichul german sa nu încurajeze satisfacerea revendicarilor teritoriale ale Ungariei si Bulgariei pe seama României, Sima a demisionat, la 7 iulie 1940. El a încercat sa determine, astfel, caderea înregului guvern, în speranta aducerii Miscarii Legionare la putere .

În conditiile în care în a doua jumatate a lunii iulie si începutul lunii august 1940 cercurile conducatoare germane si italiene si-au sporit presiunile asupra României pentru acceptarea de cedari teritoriale în favoarea Ungariei si Bulgariei, Horia Sima a continuat sa-i solicite regelui aducerea la putere a unui guvern legionar. Carol al II-lea a refuzat de fiecare data o asemenea solutie, care ar fi putut constitui o serioasa amenintare pentru stabilitatea regimului sau personal.

Fermitatea regelui de a nu accepta solutia politica a unui guvern legionar de salvare publica , considerat de gardisti singurul în masura sa previna pierderea altor teritorii românesti, dupa Basarabia si nordul Bucovinei, l-a determinat pe Horia Sima sa proclame falimentul procesului de reconciliere dintre Miscarea Legionara si Carol al II-lea[18].

La ordinul lui Horia Sima, mai multi legionari, printre care si unele elemente din Dobrogea care-i erau fidele, au început pregatirile pentru declansarea actiunilor de rasturnare a regimului carlist acordând o atentie deosebita pastrarii secretului în legatura cu misiunile primite.

Esuarea procesului de reconciliere dintre Garda de Fier si regimul carlist l-a determinat pe Horia Sima sa revina la planul declansarii revolutiei legionare , aprobat la 17 martie 1940 de membrii grupului de actiune autoexilati în Germania. Printre ei figurau si legionarii dobrogeni Nicolae seitan si Eugen Teodorescu. Revolutia urmarea sa înlature regimul carlist si sa aduca la putere Miscarea Legionara, apreciata în cercurile gardiste ca singura forta capabila sa gaseasca solutiile depasirii profundei crize pe care o traversa România.

În prima parte a lunii august 1940 Horia Sima s-a întâlnit la Bucuresti cu mai multi lideri legionari de maxima încredere din diferite zone ale tarii, printre care si cu dobrogenii Eugen Teodorescu, Traian Puiu si Dumitru Dobrin, carora le-a facut cunoscute unele detalii ale planului de desfasurare a "revolutiei". Misiunea încredintata celor trei era sa organizeze câteva echipe de legionari care sa atace unele obiective militare si civile din Brasov, în cooperare cu forte gardiste locale si din zonele învecinate. Actiunile urmau sa se declanseze la 1 septembrie în câteva orase din Transilvania si Banat - Brasov, Cluj, Deva, Alba Iulia, Timisoara - si sa cuprinda apoi întreaga tara.

La jumatatea lunii august 1940 Eugen Teodorescu l-a convins pe Horia Sima sa includa în planul actiunilor legionare insurectionale atacarea principalelor institutii militare si civile din Constanta. Eugen Teodorescu a folosit ca argumente numarul semnificativ de legionari ce puteau fi mobilizati si sprijinul promis de unele cadre militare cu functii de comanda din garnizoanele locale.

Ca urmare a ordinelor primite din partea lui Horia Sima, Traian Puiu si Dumitru Dobrin au trecut la recrutarea participantilor la actiunile insurectionale ce trebuiau sa se desfasoare în Constanta. La sfârsitul lunii august se putea conta pe 50 de tineri legionari aromâni din judetul Caliacra si pe câtiva studenti medicinisti si politehnisti din Bucuresti originari din Dobrogea. În acelasi context, erau gata de actiune si unii elevi de liceu, membri ai Fratiilor de Cruce din Constanta.

Conform planului întocmit de Horia Sima, o atentie speciala a fost acordata racolarii de cadre militare locale cunoscute cu simpatii gardiste sau nemultumite de politica interna si externa a regimului, care ar fi urmat sa asigure procurarea de armament si munitie; aceasta misiune a fost încredintara legionarilor rezervisti, ce fusesera concentrati în diferite unitati militare din zona .

Cedarea nordului Transilvaniei de catre guvernul condus de Ion Gigurtu, impusa României de Germania hitlerista si Italia fascista prin Dictatul de la Viena, la 30 august 1940, a stârnit un val urias de indignare în rândul opiniei publice din toata tara. În zilele urmatoare, la fel ca în alte mari orase, la Constanta s-au desfasurat ample manifestatii de protest fata de aceasta noua amputare a teritoriului national.

Horia Sima a decis amânarea actiunilor insurectionale legionare pentru data de 3 septembrie, ca urmare a problemelor organizatorice aparute în contextul cedarii nordului Transilvaniei. Curieri speciali au transmis cu operativitate acest ordin grupurilor de actiune constituite la Constanta si Brasov. Legionarii din Timisoara, Alba Iulia si Deva urmau sa intervina numai dupa ce se reusea ocuparea postului de radio de la Bod - Brasov, de unde trebuia sa se dea semnalul începerii revolutiei legionare

În ajunul datei de 1 septembrie 1940 liderii legionari dobrogeni Traian Puiu si Dumitru Dobrin s-au întâlnit cu Horia Sima la Bucuresti si i-au raportat stadiul îndeplinirii masurilor organizatorice pentru declansarea actiunilor insurectionale la Constanta. S-a ordonat urgentarea procurarii armelor si munitiei necesare prin folosirea relatiilor de care cei în cauza dispuneau în rândul unor cadre militare cu simpatii gardiste si verificarea loialitatii efectivelor legionare mobilizate .

Emil Geiger, consulul german la Constanta, i-a raportat lui Wilhelm Fabricius, reprezentantul Reichului la Bucuresti informatii potrivit carora legionarii locali erau interesati în cunoasterea atitudinii Germaniei fata de actiunile insurectionale pe care urmau sa le întreprinda în vederea rasturnarii regimului carlist. Raspunsul Legatiei germane din Bucuresti, transmis legionarilor locali prin intermediul consulului Emil Geiger, a fost ferm: ...sa se renunte la acest plan, deoarece Germania va da satisfactie (legionarilor -n.n.) la timpul potrivit, nu acum Este de retinut faptul ca intermedierea legaturilor între viceconsulul german si elementele legionare locale s-a realizat prin consulul onorific al Suediei la Constanta, stefan Besi. Acesta îsi crease anumite relatii în rândul unor legionari locali fara a se implica, însa, în sprijinirea lor. .

Potrivit planului "revolutiei", aprobat de Horia Sima, insurgentilor din Constanta le revenea sarcina sa atace si sa ocupe simultan institutiile civile si de ordine publica de prima importanta ale orasului si sa încerce sa determine, cu rapiditate, cooperarea unor unitati militare din zona la actiunile de rasturnare a regimului carlist ce urmau sa se desfasoare simultan în mai multe orase din tara.

Simultan cu declansarea actiunilor legionare la Brasov si Bucuresti, mai multe zeci de legionari s-au adunat, în seara de 3 septembrie 1940, în câteva puncte prestabilite din Constanta, sub pretextul organizarii de actiuni protestatare fata de acceptarea Dictatului de la Viena de catre guvernanti. Dupa comunicarea de catre lideri a misiunilor de lupta legionarii au atacat Comandamentul Corpului II Armata, Prefectura judetului, Inspectoratul regional de politie si Chestura politiei, Legiunea de jandarmi a orasului si cea a judetului, cazarma gardienilor publici, Societatea de telefoane si Posta. Printre atacatori s-au aflat legionari aromâni din sudul Dobrogei, studenti, membri ai Fratiilor de Cruce din liceele locale.

În cursul actiunilor declansate la Constanta angajarea în lupta a doua subunitati de militari în termen, comandate de ofiteri simpatizanti ai Legiunii, a fost evitata în ultimul moment prin interventia energica a garzii de la Comandamentul Corpului II Armata . Facând uz de armele procurate anterior, legionarii au ocupat sediile Prefecturii, Inspectoratului regional de politie, Legiunii de jandarmi a orasului, Postei si Societatii de telefoane si, dupa ce au sechestrat personalul acestora, s-au baricadat în interior. Armata a reusit restabilirea ordinii în dimineata zilei de 4 septembrie .

În luptele desfasurate între legionari si fortele de ordine în noaptea de 3/4 septembrie 1940 s-au înregistrat 10 morti (7 soldati si 3 legionari - anexa nr.6) si 11 raniti (6 soldati si 5 legionari) . Componentii echipelor legionare implicate în actiuni au fost arestati. O parte din cei retinuti au fost anchetati în cursul zilelor de 4 si 5 septembrie 1940 de Parchetul Militar al Corpului II Armata.

În timpul actiunilor din 3/4 septembrie 1940 legionarii au ocupat unele obiective militare si civile în Brasov si Bucuresti, pe care armata a reusit ulterior sa le elibereze. În confruntarile de la Brasov au murit 5 legionari si 2 politisti. Întrucât insurgentii nu au putut ocupa postul de radio Bod, de unde trebuia sa se dea semnalul declansarii revolutiei legionare în toata tara, fortele legionare din Timisoara, Alba-Iulia si Deva nu au mai fost angajate în lupta.

Situatia interna creata ca urmare a actiunilor insurectionale legionare din 3/4 septembrie 1940 organizate la Brasov, Constanta si Bucuresti si a marilor mitinguri la care au participat zeci de mii de locuitori ai Capitalei în semn de protest fata de politica interna si externa falimentara a regimului carlist au grabit decizia regelui Carol al II-lea de a-i încredinta generalului Ion Antonescu, la 4 septembrie 1940, mandatul formarii unui nou guvern.

În consecinta, Ministerul Apararii Nationale a emis ordinul nr. 1370/5 septembrie 1940, urmat de ordinul nr. 36258/5 septembrie al Corpului II Armata prin care cele câteva zeci de legionari care fusesera arestati în urma participarii la actiunile anarhice de la Constanta au fost eliberati .

Actiunile legionare desfasurate la Constanta, ca de altfel si cele de la Brasov si Bucuresti, nu au întrunit adeziunea deplina a populatiei si a factorilor cu putere de decizie din structurile armatei, conform planului initial, ci doar a unor elemente izolate al caror sprijin a fost, în consecinta, nesemnificativ. Desi esuate, ele au contribuit la acutizarea situatiei de criza politica si sociala ce se manifesta la nivel national si au întarit convingerea populatiei ca regimul carlist, devenit falimentar, nu mai putea asigura stabilitatea interna si promovarea intereselor externe ale tarii.

Fortat de derularea rapida si defavorabila a unor evenimente pe care nu le mai putea controla, Carol al II-lea a trecut printului mostenitor Mihai grelele sarcini ale domniei , la 6 septembrie 1940. Atitudinea sa a deschis legionarilor drumul spre putere, Miscarea Legionara intrând într-o noua faza a evolutiei sale.