Liviu Valenas
Editura Marineasa,
|
|
In sfarsit, a aparut cartea de care Miscarea Legionara are astazi
nevoie. Dupa ce fusese improscata cu toate invectivele de-a lungul celor cinci
decenii de comunism, aceste atacuri au fost reluate si mai virulent, dar si cu
mai multa perfidie dupa 1990. Este adevarat ca legionarii au raspuns in masura
in care au gasit adapost in paginile unei gazete, cautand sa restabileasca
adevarul si sa aduca elemente pe care opinia publica nu avea cum sa le
cunoasca, in sprijinul unei reputatii care nici pana acum nu a fost cu depline
temeiuri intinata. Raspunsurile insa au vizat cate un caz aparte, in legatura
cu invocarea unui fapt sau a altuia, in care Miscarea Legionara a fost
implicata, iar adversarii ei l-au distorsionat pentru a face din el un cap de
acuzare. Publicate insa izolat, aceste raspunsuri nu aveau o continuitate
organica si nu constituiau un front eficient si, mai ales, nu realizau o
sinteza istorica. D-l Mircea Dimitriu, in raspunsurile pe care i le da d-lui
Liviu Valenas, in cartea cu titlul de mai sus, contribuie decisiv la limpezirea
unor momente putin cunoscute in realitatea lor de lumea romaneasca, ca si de
cea straina, momente prin care rauvoitorii Legiunii au iscodit sa o descalifice
pe vecie. Nu pot sa nu remarc, in urma trecerii in revista a tuturor
pretextelor inventate pentru a macula adevarata istorie a Legiunii, ca toate
aceste momente sunt perfect exprimate prin titlul cartii unui scriitor de
geniu, eu insa permitandu-mi sa-l modific partial. Astfel, titlul cel mai
nimerit care s-ar putea da acestei inlantuiri de incriminari calomnioase ar fi:
"Istoria infamiilor de care a avut parte Miscarea Legionara din 1927 si pana in
2000". Nu stiu daca vreo organizatie spiritual-politica, de factura Miscarii
Legionare, in orice parte a lumii ar fi functionat, a cunoscut in decursul
existentei sale o atat de bogata si de felurita gama de ignominii, cum a
indurat Miscarea. Aceste monstruozitati sunt un repertoriu a tot ce a furnizat
mai abject lupta politica. Daca cineva ar judeca moravurile publice din Tara
Romaneasca dupa inventarul formulelor de acuzare consacrate impotriva Legiunii,
ar ajunge la concluzia ca pamantul romanesc a fost spatiul in care spiritul
diabolic, dusmania ireductibila, obtuzitatea judecatii si setea de a distruge
opera adevarului si a dreptatii, si-au gasit aici cel mai prielnic teren de
proliferare.
Adevaruri care inca nu se cunosc
Oricine ar vrea, de pilda, sa insereze in decursul istoriei noastre mai recente
suprimarea lui Armand Calinescu sau a lui Ion G. Duca, va gasi in cartea
comentata aici relatiile absolut necesare pentru a-si construi o imagine
corecta a ratiunilor care au stat la temeliile acestui act, dupa cum va
cunoaste si turpitudinea cu care adversarii interni si externi ai Legiunii l-au
prezentat. Iar daca acest spirit curios va fi dublat si de o constiinta curata,
nu se poate sa nu fie zguduit de puterea de sacrificiu, de hotararea
nestramutata, de zbuciumul sufletesc si de scrasnetul dramatic care au insotit
suprimarea aceluia care, alaturi de Carol al II-lea, se constituie ca al doilea
ucigas al lui Corneliu Zelea Codreanu. Printre nenumaratele lamuriri si
informatii prea putin cunoscute, cartea d-lui Mircea Dimitriu ne ofera si alte
elemente edificatoare asupra variatelor capitole din istoria nationala. Atat de
dezbatuta problema, daca evenimentele de la 21-23 ianuarie 1941 au fost o asa
zisa "rebeliune" imputata legionarilor ori s-au inscris ca o lovitura de forta
premeditata si organizata de Ion Antonescu cu sprijinul puterii germane, va
primi un raspuns pe care numai o iremediabila rea credinta si o instrainare
definitiva de pulsatiile fiintei nationale, pot sa il respinga. Fata de
celelalte istorii ale Miscarii Legionare, ma refer in primul rand la Pentru
legionari, a lui Corneliu Zelea Codreanu si la Istoria Miscarii Legionare, a
lui Horia Sima, convorbirile continute in cartea discutata de mine aici, aduc
informatii asupra Legiunii si de la 1938 incoace. Aceasta perioada, care
dureaza si astazi, ramane zodia celor mai dureroase lovituri pe care le-a
primit, odata cu Miscarea Legionara, si neamul romanesc. De altminteri, figura
lui Corneliu Codreanu, prin sublinierea importantei sale, planeaza deasupra
intregii carti, fara sa se specifice totusi rostul aparitiei in viata
romaneasca a Capitanului. Pentru cine vrea sa inteleaga nu numai istoria Miscarii
Legionare, dar si istoria Romaniei contemporane, trebuie neaparat sa adanceasca
semnificatia luptei lui Corneliu Codreanu si mai ales a mortii lui. Caci
neindoielnic, daca s-a dat vreodata o lovitura de moarte redresarii noastre
nationale, ea a avut loc in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. Atunci
puterile raului concentrate din afara tarii si asupra ei, si solidare cu
fortele raului dinauntru, au savarsit o crima ale carei urmari le resimte si
astazi si le va resimti veacuri de aci inainte. Aceasta afirmatie ar putea fi
taxata retorica si gratuita, dar as vrea sa conteste cineva daca din 1938 pana
astazi lumea romaneasca a avut parte macar de un singur moment constructiv.
Parca un blestem pluteste deasupra tarii noastre zadarnicindu-ne orice initiativa
de a ne redresa, si blestemul acesta se intinde si asupra Casei Domnitoare pe
care a intinat-o Carol al II-lea si ale carei suferinte le impartaseste fiul
sau, un om nevinovat, care este tinut si astazi intr-o penibila indepartare de
tara.
Un pas in inima actualitatii
Dar convorbirile d-lui Mircea Dimitriu n-au putut sa treaca sub tacere fenomene
cu care Miscarea Legionara nu s-a confruntat niciodata pana in ultimi zece ani.
Corect informat si impartial, d-sa releva momente si actori din aceasta ultima decada,
intr-o portretistica realista si patrunzatoare. Paginile care se ocupa de
abdicarile de la inaltimea de spirit a Legiunii, de la onestitatea ei de cuget
si de la franchetea atitudinilor ei, sunt efectiv dramatice si sfasietoare. Cu
o sinceritate indurerata, d-l Mircea Dimitriu evoca gesturi pe care nimeni
dintre legionari nu si le-ar fi imaginat ca posibile intre ei, inaintea acestei
ultime perioade care a conceput libertatea ca un indemn la a face orice, si mai
ales la a considera ca sperjurul si minciuna sunt legitimate prin simplul fapt
al eficientei lor in implinirea veleitatilor personale. As vrea sa se inteleaga
exact ca un adevar a carui rostire arunca o aparenta de umbra asupra celui ce-l
rosteste, este in fond un act de curaj moral si cea mai sigura metoda de
primenire a moravurilor din jurul sau. Incat, si sub acest raport, confesiunile
d-lui Mircea Dimitriu sunt binevenite. Numai cine converteste momentele
dureroase din istoria Legiunii intr-un prilej de promovare a intereselor de
grup, poate sa osandeasca sinceritatea si cultul adevarului - care strabat de
la un capat la altul aceasta carte. Nu numai lumea din afara Miscarii
Legionare, dar si legionarii insisi vor avea, citind aceasta carte, o imagine
cinstita a celor mai dramatice framantari prin care trei generatii de luptatori
au trecut in mai bine de sapte decenii din secolul dinapoia noastra. Cine vrea
cu adevarat sa se angajeze intr-o lupta izbavitoare, trebuie sa stie ca in
orice punct al ei - oricat ar fi fost de glorioasa aceasta lupta pana atunci, -
este dator sa cunoasca adevarul despre sine si despre comunitatea lui si sa
faca din acest adevar neconvenabil prilejul unei noi biruinte, ridicandu-se
deasupra lui.
Mircea Nicolau
(fragmente din volumul "Miscarea Legionara intre adevar si mistificare" de Liviu Valenas, Ed. Marineasa, 2000)
Nota: Acest interviu constituie materialul primar pentru volumul citat mai sus, care aduce o serie de completari si revizuiri la informatiile prezentate aici.
Istoria
Miscãrii Legionare reprezintã un subiect extrem de interesant pentru istorici,
mai ales cã este un teren încã nedefrisat. Este simptomatic în acest sens, cã
la o dezbatere organizatã de TVR, în 16.01.91, asupra asa numitei rebeliuni
legionare din 21-23 Ianuarie 1941, nu a luat parte (alãturi de moderatorul
emisiunii) decât istoricul Dan Amedeo Lãzãrescu, restul istoricilor români
refuzând sã participe. Dupã Decembrie 1989 s'ar fi putut aborda de cãtre
istoriografia româneascã istoria Legiunii, dar, s'a evitat tratarea acestui
subiect delicat. Nu este o surprizã, istoricii români nu au dorit si nu doresc
sã abordeze subiecte delicate, precum perioada regimului carlist (1938-1940),
personalitatea lui Carol al II-lea, guvernarea lui Ion Antonescu si chiar
istoria regimului comunist din România. Refuzul de a aborda astfel de subiecte
pare sã-i dea dreptate aceluiasi Dan Amedeo Lãzãrescu, care declara în 1991,
"cã în perioada comunistã istorigrafia româneascã a fost cea mai slabã din
tot Estul Europei, fiind si în urma Albaniei"... Ascunderea adevãrului nu
serveste la nimic bun, cãci asa cum spunea Nietzsche, "Toate adevãrãrile
care sunt tinute în tãcere devin otrãvitoare"... Dupã 1989 s'a scris
foarte mult despre Miscarea Legionarã, dar fie cã s'au reluat tezele din timpul
regimului comunist ( în lucrarea "Mihai Moruzov si Serviciul Secret de
Informatii al Armatei Române",Bucuresti, 1997, istoricul SRI Cristian
Troncotã, vorbeste despre Legiune ca despre o "miscare ultranationalistã,
teroristã"), fie abundã o memorialisticã legionarã, care a adus multe
precizãri si detalii care lipseau, dar care, inerent, este partizanã. În aceste
conditii nu este de mirare cã singura lucrare serioasã apartine unui istoric
strãin, spaniolul Francisco Vega ("Istoria Gãrzii de Fier",
Liviu Vãlenas
pagina 2
Cuprins
I. ÎNCEPUTURILE MISCÃRII LEGIONARE (1927-1933) Nunta de la Crâng Cine era Corneliu Codreanu ? Constituirea Centrului Studentesc Legionar Timisoara Tabãra de muncã dela Carmen Sylva
II. LEGIUNEA ÎNTRE ANII 1933-1937 Casa Verde Propagandã legionarã prin Banat Asasinarea lui I.G.Duca Întâlnirea dintre Corneliu Codreanu si Alexandru Safran
III. MISCAREA LEGIONARÃ SCOASÃ DIN NOU ÎN AFARA LEGII, 1938-1940 Atentatul împotriva lui Stefãnescu-Goangã Încep disensiunile în Legiune Asasinarea lui Armand Cãlinescu Comandamentul de Prigoanã
IV. LEGIUNEA REINTRÃ ÎN POLITICÃ - 1940 Colaborarea cu Mihail Moruzov Participare la guvernul Tãtãrescu Rãsturnarea lui Carol al II-lea
V. STATUL NATIONAL LEGIONAR, 1940-1941 Legiunea guverneazã împreunã cu Ion Antonescu Eugen Cristescu, dusmanul Legiunii Profesorul Ion Zelea Codreanu pretinde sefia Legiunii Asasinatele dela Jilava, Strejnic si Snagov Puciul din 21-23 Ianuarie 1941
VI. EXILUL DIN GERMANIA SI GUVERNUL DELA VIENA Internati în lagãre de concentrare Guvernul dela Viena
VII. COLABORAREA CU STATELE UNITE SI FRANTA Legiunea din nou pe drumuri Colaborare cu Biserica Romano-Catolicã Tribunalul International dela Nürnberg si Miscarea Legionarã Legionarii sunt parasutati în România
VIII. EXILUL CONTINUÃ, 1954-1989 Organizarea Miscãrii Rãpirea lui Traian Puiu Atacarea Legatiei României din Berna Moartea preotului Vasile Zãpârtan Sciziunea se accentueazã
pagina 3 IX. LEGIUNEA REVINE ÎN ROMÂNIA Tatonãri dupã Decembrie 1989 Uniunea Democrat Crestinã "Noua Românie Crestinã" si Partidul "Pentru Patrie" Serviciul Român de Informatii contraatacã Diversiuni organizate de Securitate
X. DUPÃ MOARTEA LUI HORIA SIMA - 1993 Moartea lui Horia Sima Majadahonda Moartea lui Aureliu Rãutã Romfestul 1998 Obiectivul Miscãrii Legionare
I. ÎNCEPUTURILE MISCÃRII LEGIONARE (1927-1933)
Nunta de la Crâng
Liviu Vãlenas.: - D-le Mircea Dimitriu, înainte de a porni lunga noastrã discutie despre istoria Miscãrii Legionare, v-as ruga sã vã faceti o scurtã prezentare.
Mircea
Dimitriu.: - Sunt nãscut la 13 martie 1913 la Panciu, în fostul judet Putna,
din pãrinti români, de profesie viticultori. Mi-am fãcut liceul, mai întâi la
"Unirea" din Focsani, apoi la "Gheorghe Lazãr" din
Bucuresti si l-am terminat la "Papiu Ilarian" în Tg.Mures, unde am
luat si diploma de bacalaureat. Am urmat, din 1932, Politehnica din
pagina 4 în acele timpuri, mii de refugiati din România, oferindu-le un prim adãpost, hranã gratuitã si ajutându-i sã ajungã mai departe în Vest, ori sã-si gãseascã un loc de muncã. Când franco-americanii au propus Miscãrii Legionare o colaborare ofensivã, pe plan militar, am primit ordin de la Horia Sima, sã mã ocup, împreunã cu dr. Mircea Musetescu, de conducerea, din partea Miscãrii Legionare, a acestor operatiuni. Dupã sfârsitul colaborãrii cu franco-americanii, m'am angajat în Germania Occidentalã, într'o fabricã de aparate de radio si apoi într'una de masini unelte, mai întâi la planificarea productiei si ulterior în departamentul electric. Dupã ce am iesit la pensie, cu o sumã modestã, dar suficientã unui trai decent, am fost însãrcinat de Horia Sima cu conducerea Secretariatului General al Miscãrii Legionare din afara tãrii. Ulterior mortii lui Horia Sima, o adunare de cadre legionare a desemnat un Grup de Comandã pentru Miscarea Legionarã din afara României, fiind si eu numit ca membru în acest organ si care cautã, în ciuda piedicilor de comunicare, sã-si acorde pozitiile si actiunile cu Miscarea Legionarã din tarã, ambele fiind o unitate de nedespãrtit. În Miscarea Legionarã am primit gradul de comandant-ajutor în 1935, cel de comandant în 1952 si cel de comandant-general-ajutor în 1954.
L.V.: - Acest "Grup de Comandã" al Miscãrii Legionare din Exil, din câte persoane este format ?
M.D.: - Grupul a fost format initial din patru persoane, însã dupã îmbolnãvirea gravã a lui Faust Brãdescu (care a revenit în România, fiind îngrijit de familie) am rãmas trei persoane, la Paris, Dumitru Cretu si Filon Verca, iar în Germania, la Stuttgart, persoana mea.
L.V.: - Dupã 1989, ati mai revenit în tarã, chiar numai pentru o scurtã vizitã ?
M.D.: - Nu, din motive familiare.
L.V. : - Cum ati ajuns d-le Dimitriu sã faceti parte din Miscarea Legionarã ?
M.D.: - Totul a pornit dela faptul cã am asistat la nunta lui Corneliu Codreanu, din data de 13 Iunie 1925. Dupã aceea am luat legãtura cu Frãtia de Cruce "Victoria" din Focsani, fiind ajutat în acest sens si de fratele meu, membru al Frãtiei de Cruce, mai mare decât mine cu patru ani. Din aceastã Frãtie de Cruce fãceau parte si Iordache Nicoarã, Victor Chirulescu, Dricã Atanasiu. Pe urmã am ajuns sã activez într'o altã Frãtie de Cruce, unde eram fotograful ei, împreunã cu Traian Cotigã, Gheorghe Serban, Stan Serban, Zanetti. Asta se întâmpla în 1928.
L.V.: - Erati foarte tânãr atunci, aveati în fond numai 15 ani...
M.D.: - Da, eram elev de liceu... Între timp în orãselul meu, Panciu, era un vechi legionar, Neculai Voinea, cu care, în vacante, fãceam marsuri împreunã, ne duceam de pildã la Soveja, unde aveam o bazã foarte solidã în persoana fratilor Bãlan (trei frati foarte bogati din sat). Ajuns la Bucuresti, la liceul "Gheorghe Lazãr", am cãutat un contact cu Miscarea Legionarã, dar nu l-am putut realiza, am gãsit însã un alt contact, la buletinul "Anti-iudeo-masonic" al doctorului Vasile Trifu, unde impreunã cu Vasile Prãjescu si Toma Petrescu, lucram în redactia acestei publicatii, în strada Lipscani...
L.V.:- Fiindcã v-ati referit la nunta lui Corneliu Codreanu, dacã vreti sã descrieti acest eveniment, mai ales cã nu mai existã filmul acestei nunti (pelicula a fost distrusã la putin timp din ordinul Partidului National Liberal aflat la guvernare)...
pagina
5 M.D.: - Este greu acum sã-mi amintesc toate detaliile, au trecut de atunci 74
de ani... Nunta lui Codreanu s'a desfãsurat la Crâng, la vreo trei km de
L.V.:- Ce impresie v'a fãcut Corneliu Codreanu ?
M.D.: - Un tânãr voinic, îmbrãcat în hainele lui traditionale, adicã în port bucovinean. Era un tânãr înalt, cu o privire care fascina. Avea evident un fel de magnetism. Ulterior a devenit si mai vizibilã aceastã atractie pe care o difuza în rândul tinerilor, în rândul maselor. Cine îl întâlnea, era foarte impresionat de el...
Cine era Corneliu Codreanu ?
L.V. : - Magnetismul, charisma personalã a lui Corneliu Codreanu, sã fie o explicatie, sau una din explicatii, pentru ce Miscarea Legionarã, dela 7 membri a ajuns în 13 ani la peste 800.000 de membri ?
M.D.: - Nu as spune asta. Mai degrabã ideile lui, pe care le-a promovat cu multã perseverentã, au dus la aceastã evolutie numericã a Miscãrii Legionare.
L.V.: - Istoricul Dan Amedeo Lãzãrescu, membru si al conducerii actuale al PNL, a afirmat, la 16 Ianuarie 1991, într'o emisiune televizatã (realizatã de Vartan Arachelian) : "Corneliu Codreanu nici mãcar nu a fost român"... Este adevãrat acest lucru ?
M.D.:
- Este bine cã puneti aceastã întrebare, ca sã putem lãmuri lucrurile. Aceastã
insinuare nu este deloc nouã, reia teze mai vechi. Insinuarea apare si în mai
1938, din gura procurorului militar Ionescu, în procesul intentat lui Corneliu
Codreanu, din ordinul lui Carol al II-lea. Procurorul militar Radu Ionescu a
spus atunci "Ce vroia sã afle aici Corneliu, fiul lui Zelinzki si al
Elizei Brauner" ? "Ce vroia sã afle omul care ducea o actiune de
întelegere cu organizatii strãine" ? Rãspunsul pe care l-a dat avocata lui
Codreanu, Lizeta Gheorghiu este urmãtorul : "Tatãl lui Corneliu Codreanu,
Ion Zelea Codreanu îsi trage obârsia dintr'o familie de rãzesi moldoveni din
satul Ighesti, din tinutul Storojinetului din
pagina
6 religia ortodoxã, exclusiv româneascã, în care se fãcuse botezul. Mai mult
decât atât, ca o confirmare sigurã, certificatul de botez al lui Ion Zelinski
are si viza consulatului român din Cernãuti. Ori pentru a obtine o astfel de
parafare, nu se puteau adresa decât cei de origine românã. În familia lui Ion
Zelea Codreanu toti antecesorii au fost pãdurari, asa cã alãturi de pronumele
de Ion, mai era trecut alãturi, pe acte, acel de Pãduraru, care indica ocupatia.
Deci tatãl sãu era înregistrat Neculai Zelinski-Pãduraru. Acesta ia în
cãsãtorie pe românca Maria Anticu si aceasta devine mama lui Ion Zelea
Codreanu. Purtând numele de Ion Zelinski-Pãduraru, acesta se cãsãtoreste cu
Eliza Brauner, care era româncã de religie ortodoxã, iar nasul la cununia lor a
fost A.C.Cuza. În 1902 familia Ion Zelinski-Pãduraru trece în
L.V.:
- Istoricul spaniol Francisco Vega, în teza sa de doctorat "Istoria Gãrzii
de Fier" (publicatã la
M.D.: - Probabil cã Francisco Vega a dorit sã fie obiectiv, dar s'a informat din surse complet gresite ! Sotia lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marita Sârghii si a românului ortodox, dupã mamã, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea si al lui Adolf Brauner de origine german bavarez. Asadar, toti antecesorii lui Corneliu Zelea Codreanu sunt români, cu exceptia unui strãbunic al mamei, Adolf Brauner, care era un german desnationalizat. Aceastã analizã a genealogiei lui Corneliu Zelea Codreanu trebuie încheiatã cu cele spuse in 1938 de avocata Lizeta Gheorghiu : "Comparati acum adevãrul cu mistificarea si veti socoti câtã miselie s'a vãrsat si se mai varsã asupra Miscãrii Legionare, cãci mi se pare o miselie sã lovesti pe un strãnepot, cu aceleasi arme, pe care le-au inventat strãinii împotriva strãbunicului" !
L.V.: - Este o boalã mai veche la români, de a gãsi diverse origini strãine persoanelor antipatizate (Mihai Eminescu era "sârb", Caragiale "grec", sau chiar "ultimul fanariot"<sic>, Iuliu Maniu "papistas", Regele Mihai "neamt" si asa mai departe...). Iar multi din Vechiul Regat îi considerau si îi considerã pe românii ardeleni "unguri", sau "vânduti ungurilor"...
M.D.: - La data de 29 Noiembrie 1918, primarul liberal al orasului Cernãuti, Marmeliuc a fãcut o caracterizare pentru Ion Zelea Codreanu si care a fost publicatã în organul de propagandã "Glasul Bucovinei". Iatã textul despre Ion Zelea Codreanu : "Unul din cei mai intransigenti idealisti ai neamului nostru, neînduplecat în nici o întorsãturã a vremii si luptând fãrã rãgaz si fãrã sovãire pentru drepturile clasei tãrãnesti, din rândurile cãreia s'a ridicat si al cãrui port curat, ca sufletul tãrãnimii, îl poartã mereu, a sosit ieri la Cernãuti, pentru a se bucura de fericirea tãrisoarei sale la a cãrei realizare a contribuit o viatã întreagã. Mânat de zborul sufletului sãu românesc, a pãrãsit la 1898 orasul Suceava, al cãrui elev a fost si de atunci nu a mai cãlcat pe pãmântul Bucovinei, pânã în clipa când glasul puternic al gliei bucovinene si-a chemat fiii din toate pãrtile, ca sã ia parte la sãrbãtoarea izbãvirii sale. Ion Zelea
pagina 7 Codreanu a venit ca biruitor, are mângâierea duioasã a luptãtorului dârz, care îsi vede împlinitã ideea pentru care a purtat un steag ce nu l-a plecat nimãnui si niciodatã. Maiorul român, viteazul decorat de atâtea ori în asprimea glorioasã a frontului, tãranul, fiu al acestor plaiuri, vine astãzi la noi". Iatã cine a fost tatãl lui Corneliu Zelea Codreanu.
L.V.: - Apelativul de "cãpitan" dat lui Corneliu Codreanu, de unde provine ?
M.D.:
- Corneliu Codreanu nu avea un grad militar de cãpitan. El participase, ca
voluntar, cu mult eroism, la
Constituirea
Centrului Studentesc Legionar
L.V. : - Acest prim contact, vizual, pe care l-ati avut la Crâng-Focsani, în 1925, cu Corneliu Codreanu, v-a marcat drumul în viatã ?
M.D.:
- Nu as putea spune... Eram atunci mult prea tânãr. Ulterior însã, contactul cu
Frãtiile de Cruce, cu prima si mai ales cu a doua, unde având si un aparat
fotografic, fãceam fotografii în sedintele pe care le tineau, iar ulterior, în
marsurile executate împreunã cu Neculai Voinea în judetul Putna si în special
pe Valea Susitei, înspre munti, sunt acelea, care m'au determinat din ce în ce
mai mult în aceastã directie. Dupã terminarea liceului, la Tg.Mures, am revenit
acasã, nu mi-am putut continua studiile, din cauzã cã pãrintii mei nu mai aveau
mijloacele financiare necesare, fiind loviti si ei de criza economicã mondialã,
declansatã în 1929. În aceastã perioadã, am adâncit activitatea legionarã,
alãturi de acelasi Neculai Voinea. În anul urmãtor m'am dus la
L.V.: - Cum se fãcea, practic, constituirea unui cuib legionar ?
M.D.:
- Se poate afla citind "Cãrticica sefului de cuib". La
pagina
8 am introdus la
L.V.: - În terminologia legionarã ce se întelege prin "garnizoanã" ?
M.D.:
- Totalitatea legionarilor dintr'un centru oarecare. Garnizoana la care m'am
referit era cea a Centrului Studentesc Legionar Timisoara. În felul acesta,
fiecare dintre sefii de cuib primea posibilitatea de a conduce întreaga
garnizoanã timp de o lunã, sub supravegherea sefului de cuib central, care eram
eu. Activitatea noastrã consta din marsuri de propagandã prin judetul
Timis-Torontal si ulterior în judetele Severin si Caras. Însã mai aveam si alte
activitãti. Centrul Studentesc Legionar Timisoara a luat parte la o tabãrã de muncã,
care construia un cãmin studentesc în Cluj. În anul urmãtor am luat parte, cu
studentii legionari din
L.V.: - Miscarea Legionarã, a fost acuzatã, printre altele, cã ar fi fost o miscare (grupare) paramilitarã, având si o uniformã specificã (cãmasã verde cu centurã si diagonalã). De unde aceastã cãmasã verde ?
M.D:: - Miscarea Legionarã nu a fost niciodatã "paramilitarã"... Uniforma (cãmasã verde cu centurã si diagonalã) a fost o necesitate, pentru a deosebi Legiunea de cuzisti, care aveau cãmãsi albastre si de formatiunile lui Gheorghe Brãtianu, care purtau cãmãsi galbene. Ulterior Corneliu Codreanu i-a acordat o semnificatie de simbol legionar. Culoarea verde în sine provenea dela culoarea ierbii proaspete de pe plaiurile românesti, nu era o "inovatie" de "import".
L.V.: - Ideea cã Miscarea Legionarã ar fi o grupare militarã provenea si dela denumirile specifice în Legiune...
M.D.: - Când Codreanu si ceilalti au ales la închisoarea Vãcãresti pe Arhanghelul Mihail, ca patron, singura denumire potrivitã cu misiunea pe care o avea Arhanghelul cu ostile ceresti, care se lupta cu Diavolul - misunea pe care Codreanu si ceilalti (care erau cu el la închisoare) si-au asumat-o, nu putea fi alta decât una cu rezonantã de luptã. "Legiune" deci, nu partid, asociatie, grupare etc., care nu indicau nimic. Termenul de "garnizoanã legionarã" este lipsit de orice semnificatie militarã, putând fi foarte bine înlocuit cu "grup legionar", dar traditia obligã... În rezumat, nimic nu indicã, cã Miscarea Legionarã ar fi fost vreodatã o grupare paramilitarã, care ar fi functionat dupã regulamente militare, sau cvasi-militare.
Tabãra de muncã dela Carmen Sylva
L.V.: - Cum decurgea viata pentru legionarii în tabãra dela Carmen Sylva (actuala Eforie Sud, iar pe vremea lui Dej "Vasile Roaitã") ?
M.D.: - Stãteam în corturi, pe malul mãrii. Tabãra era condusã personal de Corneliu Codreanu, care se ocupa îndeaproape de educatia legionarilor, care veneau de pe tot cuprinsul tãrii, în schimburi de 2-3 sãptãmîni. Tabãra dura toatã vara, deci trei luni, dar participantii se schimbau. În fiecare searã ne adunam în jurul unui foc de tabãrã, unde Cãpitanul în picioare, explica,
pagina 9 punea întrebãri sau rãspundea la întrebãri.
L.V.: - Câti luau parte la tabãra dela Carmen Sylva ?
M.D.:
- În jur de 150 de persoane pe "schimb". Tabãra dela Carmen Sylva a
fost organizatã ani de-a rândul, fãrã întrerupere. Acolo am avut ca
participanti si multi studenti polonezi, din organizatia nationalistã polonezã
ABC. Mâncarea se fãcea în comun, erau tot felul de negustori din
L.V. : - Care erau temele prelegerilor tinute de Corneliu Codreanu ?
M.D.: - Vorbea despre principiile Miscãrii si rãspundea la întrebãrile care i se puneau. Întrebãrile se refereau la diverse chestiuni, cum ar fi problema evreiascã, rolul femeii în societate si în Miscare, ce se întâmplã dacã Cãpitanul este asasinat...
L.V.: - Ce s'ar fi întâmplat dacã Corneliu Codreanu ar fi fost asasinat, ceea ce s'a si întâmplat ?
M.D.: - Cãpitanul a cerut sã fie rãzbunat ! Iar cei care erau prezenti au jurat sã'l rãzbune...
L.V.: - De ce a cerut sã fie rãzbunat ? În fond rãzbunarea nu este ceva crestinesc...
M.D.: - Pentru cã în toatã istoria Neamului Românesc, toti marii fãptuitori au cãzut prin trãdare ! Asa a cãzut prin trãdare Mihai Viteazu, asa a cãzut Tudor Vladimirescu, prin trãdare au cãzut si Horea, Closca si Crisan... Cãpitanul era de pãrere cã trebuie sã se termine, odatã si odatã, în istoria neamului nostru cu trãdarea !
L.V.: - La români trãdarea este o boalã cronicã veche, pânã si Nicolae Ceausescu a fost trãdat de "tovarãsii" sãi de "luptã"...
M.D.: - Toatã Istoria Româneascã este plinã de trãdãri !
L.V.: - Ati amintit cã la Carmen Sylva, Corneliu Codreanu vorbea despre "chestiunea evreiascã" din România. Concret, ce vã spunea Codreanu, la Carmen Sylva, în aceastã problemã ?
M.D.: - Tin minte, cã în August 1936, la Carmen Sylva, la întrebarea, de ce Miscarea Legio- narã este împotriva evreilor, Cãpitanul a rãspuns : "Solutia legionarã a problemei evreiesti în
pagina
10 România este sus de tot, în conducerea statului si constã în totala
incoruptibilitate a guvernantilor si din perfecta aplicare a legilor. Când vor
constata cã nu mai au pe cine corupe si nu mai sunt români de vânzare, evreii
vor pãrãsi teritoriul nostru din proprie initiativã si de nimeni
constrânsi"... Ca o parantezã peste timp, asa s'a întîmplat în anii 1950-
1960, când Dej a luat mãsuri contra nomenclaturii comuniste evreiesti. Atunci
nomenclatura evreiascã, vãzând cã nu mai poate face "afaceri" sub
Dej, a emigrat în
L.V.: - Care era vârsta si provenienta socialã a celor care luau parte la tabãra dela Carmen Sylva ?
M.D.: - Toate vârstele, absolut toate vârstele, chiar si mosnegi... Erau elevi, studenti, oameni de 30-40 de ani si erau si oameni de peste 70 de ani.
II. LEGIUNEA ÎNTRE ANII 1933-1937
Casa Verde
Liviu Vãlenas.: - Fiindcã ati condus d-le Dimitriu Centrul Studentesc Legionar Timisoara, cam cât la sutã, în perioada interbelicã, din studentimea tãrii, era legionarã ?
Mircea Dimitriu.: - Studenti legionari propriu zisi erau cam 15-20 %, iar simpatizanti încã vreo 30-40 %, restul studentilor erau cu totul neangajati politic, în afarã de cuzisti (care se aflau în special la Timisoara) si comunisti (în majoritate tot la Timisoara).
L.V.: - Cum se manifestau acesti studenti comunisti ?
M.D.: - Se manifestau exclusiv în clandestinitate.
L.V.: - Nu exista si o studentime liberalã si national-tãrãnistã ?
M.D.:
- Exista, dar era slab reprezentatã numeric. La
L.V.: - Din câte stiu, ati mai luat parte pe un santier de muncã legionar, la Bucuresti, la construirea viitorului sediu al Miscãrii Legionare, asa zisa "Casã Verde"...
M.D.:
- Da, am participat la acest santier, mai precis spus, la facerea cãrãmizilor
necesare pentru Casa Verde. Acest santier era condus personal tot de Corneliu
Codreanu. Eu aveam o grupã de aproximativ 15 studenti camarazi din
L.V. Din ce fonduri si pe ce teren s'a construit aceastã "Casã Verde" ?
M.D.: - Terenul a fost donat de o persoanã, care fãcea parte din organizatia "Prietenii Miscãrii Legionare", mâncarea necesarã pe santier era dãruitã de negustori din Bucuresti, care erau fie
pagina 11
legionari, fie simpatizanti ai Miscãrii.
L.V. Pânã la urmã ce s'a întâmplat cu "Casa Verde" ?
M.D.: - Dupã ce a fost construitã, la putin timp a fost ocupatã abuziv de guvernul condus de Armand Cãlinescu, pe urmã am reluat-o în 1940. În curtea casei, într'un mausoleu au fost depuse osemintele lui Corneliu Codreanu, tot acolo odihneau, din 1937 si Mota si Marin.
L.V.: - Care a fost soarta acestui mausoleu si a "Casei Verzi" ?
M.D.: - Comunistii au spulberat mausoleul... Iar Casa Verde a fost nationalizatã de comunisti, care au dat-o în administrare CFR-ului, care a deschis acolo birouri.
L.V.: - Miscarea Legionarã nu a fãcut diligente, dupã 1989, pentru recãpãtarea acestui imobil ?
M.D.: - Miscarea Legionarã actualmente nu este recunoscutã juridic în România. Se stie cã legea elaboratã în 1991, de Ion Iliescu si neocomunistii din jurul lui, interzice orice activitate legionarã... Din aceste motive Miscarea Legionarã nu a putut sã facã nici o cerere pentru retrocedarea Casei Verzi. Sunt însã informat, cã un frate al lui Corneliu Codreanu, care mai este în viatã, Cãtãlin Codreanu, ar fi fãcut o cerere pentru a primi Casa Verde înap 10310m126k oi, dar nu a primit-o pânã acum si sunt de fapt putine sperante sã o primeascã dela actualul regim Constantinescu.
L.V.: - Fiindcã ati pomenit de familia lui Corneliu Codreanu, ce s'a întâmplat cu sotia lui Codreanu, dupã asasinarea acestuia, în pãdurea Tâncãbesti, în noaptea de 29 spre 30 Noiembrie 1938 ?
M.D.:
- Ea a fost lãsatã o vreme în pace, mai ales cã a reusit sã se ascundã în
Ardeal, undeva în Muntii Apuseni si de acolo a reusit sã fugã în Ceho-Slovacia,
împreunã cu fetita pe care o adoptase Corneliu Codreanu (sotii Codreanu nu au
avut copii). Fetita adoptatã, Cãtãlina, era fetita unor rude. Împreunã cu
Cãtãlina, d-na Codreanu a ajuns la Praga, de unde a comunicat la Berlin, lui
Ciorogaru, unde se gãsesc si cã doresc sã fie ajutate sã ajungã la Berlin. Eu
am fost trimis la Praga ca sã le aduc la
L.V.: - Ce viatã ulterioarã a avut fiica adoptivã a lui Codreanu, Cãtãlina ?
M.D.: - Au auzit cã este inginerã la o firmã în Cluj si nu a avut de suferit din partea Securitãtii, care s'a convins repede cã nu reprezintã nici un pericol pentru regimul comunist.
pagina 12
Propagandã
legionarã prin
L.V.: - Când l-ati cunoscut pe Horia Sima ?
M.D.:
- Horia Sima mi-a fost recomandat de la Bucuresti, în 1932, ca sef al judetului
Severin. Am luat contact cu el. Noi, Centrul Studentesc Legionar Timisoara, aveam
obligatia sã ajutãm judetele din
L.V.: - Se poate face o paralelã între Corneliu Zelea Codreanu si Horia Sima ?
M.D.: - Trebuie sã spun cã Horia Sima abia ulterior, spre maturitate si-a dezvoltat întreaga sa personalitate. Sarcinile lui pînã în 1940 au fost destul de reduse, sef de judet si sef de regiune... În orice caz, între Codreanu si Horia Sima a existat o mare deosebire. Corneliu Codreanu era un vizionar si un educator, care a creat o ideologie, iar Horia Sima era o personalitate înclinatã spre fapte, era un realizator, dacã vreti. Niciodatã Horia Sima nu a pretins sã-l înlocuiascã pe Corneliu Codreanu !
L.V.: - Dupã aceastã parantezã, sã revenim la activitatea din Centrul Studentesc Legionar Timisoara. În marsurile de propagandã prin judet, cu ce mergeati, cu trenul ?
M.D.: - Cu trenul si pe urmã pe jos, prin sate.
L.V.:
- Prin satele din
M.D.: - Aveam în sate, ciocniri permanente cu jandarmii. Personal am fost de mai multe ori arestat. Ciocnirile cu jandarmii aveau loc invariabil la intrarea în sate (unde ei ne asteptau), acolo ne bãteam cu ei... Bãtãile erau din cauza faptului cã jandarmii vroiau sã ne aresteze, iar noi nu doream acest lucru (...). Cu bãtãi sau fãrã bãtãi, ajungeam pãnã la urmã în centrul satului, iar lumea începea sã ni se alãture nouã. În aceastã situatie, fie cã jandarmii ne lãsau în pace, fie cã continuau sã ne agreseze, dar având suficienti camarazi, rezistam pe pozitii...
L.V.: - Dar de unde stiau jandarmii cã trebuia sã ajungeti într'un sat oarecare ?
M.D.: - Erau informati de dinainte ! De multe ori jandarmii ne asteptau în gãri, unde stiau cã trebuie sã coborâm din tren. Ca sã le dejucãm planurile, sãream din tren, înainte ca trenul sã ajungã în garã... Trebuie sã spun cã organizatia judeteanã Timis-Torontal a Miscãrii Legionare avea în rândurile sale un mare numãr de ceferisti, inclusiv mecanici de locomotivã. Vorbeam în prealabil cu ei, si ei încetineau mersul trenului acolo unde noi vroiam sã sãrim din tren, ca sã-i evitãm pe jandarmi. Dupã aceea plecam pe jos si intram în sat sau în oras, prin partea opusã la care ne asteptau jandarmii... Trebuia sã uzãm de tot felul de siretlicuri ca sã ne putem face propaganda necesarã...
L:V.: - Ati fost si arestat d-le Dimitriu în acei ani ?
pagina
13 M.D.: - Desigur ! Si nu odatã... Am fost arestat de nenumãrate ori, nici nu
mai tin minte numãrul arestãrilor. De obicei eram tinut în arest câteva zile,
cam 3-4 zile. În 1933 am fost sã strâng semnãturi pentru alegerile parlamentare
din acel an. M'am dus într'un sat, de unde era originar Ilie Ghenadie, care la
ora aceea era seful organizatiei legionare a judetului Timis- Torontal. Acolo
am început sã strîng semnãturi de la rudele lui, pentru propunerile la Camera
Deputatilor. La un moment dat primarul a telefonat la
Asasinarea lui I.G.Duca
L.V.: - Peste putin I.G.Duca avea sã scoatã în afara legii Garda de Fier...
M.D.:
- La care eu am întrebat : "Cum îl cheamã ? Duca ?, atunci o sã se
ducã"... Maiorul de jandarmi m'a contrazis imediat, "Nu o sã se ducã,
stã bine pe picioare"... Pe urmã am ajuns la
L.V.: - În fond dv. ce legãturã ati avut cu atentatul contra lui I.G.Duca ?
M.D.:
- Nici o legãturã. Absolut nici o legãturã ! Am reusit sã fug din
pagina
14 studentii din
L.V.: - Acest demers a avut succes ?
M.D.:
- La Prefectura Politiei am gãsit alti legionari, pe Constantin Stoicãnescu,
care acum era seful judetului Timis-Torontal, pe Ilie Ghenadie si încã alti
câtiva insi. Cum studentii strigau incontinuu sã fiu eliberat, seara, m'au dus
la poarta Prefecturii si mi-au dat drumul. În momentul acela eu am si dispãrut
!... Pe urmã s'a dat ordin sã fiu din nou arestat, pentru complicitate la
atentatul comis împotriva lui Duca, numai cã eu nu am mai fost gãsit... Aceste
lucruri s'au repetat aidoma si peste patru ani. În 1938, Carol, prin instalarea
dictaturii sale din 12 Februarie, a interzis studentilor si functionarilor
publici sã mai facã politicã, cu mentiunea cã aceastã dispozitie, deja se
aplica, de facto, sudentilor, din Decembrie 1937. Cu toate acestea, noi,
studentii legionari, împreunã cu muncitorii legionari din
L.V.: - Revenind la atentatul comis împotriva lui I.G.Duca, pe peronul gãrii Sinaia, de legionarii Ion Caranica, Doru Belimace si Nicolae Constantinescu, cine l-a ordonat ? L-a ordonat personal chiar Corneliu Codreanu ? Sunt si variante cã în spatele atentatului ar fi fost chiar Carol al II-lea, sã fie adevãrat ?
M.D.:
- Atentatul împotriva lui I.G.Duca a fost un act spontan. I.G.Duca a dizolvat
Garda de Fier, în plinã campanie electoralã ! Peste 20.000 de legionari au fost
arestati si schingiuti, 7 legionari au fost asasinati (Virgil Teodorescu,
Constantin Nitã, Nicolae Bãlãianu, Toader Toma, Gheorghe Bujdi si Sev. Fârdea),
toate publicatiile legionare au fost interzise, iar sediile Miscãrii Legionare,
închise si devastate. Indignarea legionarilor a fost imensã si mai multe
grupuri, necunoscute Sigurantei, au luat initiativa de a-l pedepsi pe Duca, cu atât
mai mult cu cât se bãnuia cã si Cãpitanul ar fi fost asasinat, legãturile cu
Bucurestiul fiind total întrerupte. Personal cunosc dela Petre Fleschin, cã a
fãcut parte dintr'o grupã de legionari din
pagina 15 alegatia cã Regele Carol al II-lea cu Eugen Cristescu ar fi organizat atentatul contra lui Duca, am luat si eu cunostiintã dintr-o brosurã scrisã în Iunie 1983 de Serban Milcoveanu - la acea datã, cel putin, agent al Securitãtii - dar consider cã este una din fabulatiile lui, pentru care este unanim cunoscut.
L.V.: - Practic deci, de peste 60 de ani, trãiti in Exil ?
M.D.: - Nu chiar de 60 de ani, ci de 58 de ani, cãci am revenit în tarã, cu 4-5 zile înainte de data de 21 Ianuarie 1941, data puciului lui Antonescu.
Întâlnirea dintre Corneliu Codreanu si Alexandru Safran
L.V.: - În 1937 a avut loc o întâlnire absolut uluitoare, Corneliu Codreanu s'a întretinut mai multe ore cu cel care avea sã devinã, trei ani mai târziu, Rabin Sef al României : Alexandru Safran !... Aveti date despre ce au discutat cei doi atunci ?
M.D.: - Este adevãrat cã a avut loc aceastã întâlnire, în 1937, la sediul Miscãrii Legionare, Casa Verde. Corneliu Codreanu l-a primit pe Alexandru Safran, cel care peste trei ani avea sã fie seful spiritual al tuturor evreilor din România Mare. Întâlnirea, precizez acest lucru, a avut loc la cererea viitorului Rabin Sef ! Corneliu Codreanu si Alexandru Safran au fãcut un schimb de vederi, de pãreri, si-au expus personal, cu sinceritate ideile si crezul lor. Putem cunoaste acum ce au discutat, chiar din cartea rabinului Safran "MARX A FOST ANTISEMIT", apãrutã la Ierusalim, în 1979. Scrie Rabinul Sef Alexandru Safran : "Vorbeam de peste douã ceasuri. Nu era o discutie de cabinet, ci s'au amestecat aici durerile lumii (...). Adevãrurile lui si ale mele, ardeau, chinuiau gând si suflet, cersindu-si rãspunsuri, argumente, pentru a ne despãrti ca prieteni. Îl vãd cum se ridicã, îmi întinde mâna si-mi spune : Am avut o mare plãcere de întâlnirea noastrã. Nu stiu dacã am rezolvat problemele, dar am învãtat fãrâme din taina înfinitã a credintei. Eu nu am venit sã provoc urã sau rãzbunare. Mi-e sufletul curat. Nu stiu dacã toti legionarii gândesc ca mine. Dacã un evreu a fost lovit ori jignit pe plan moral, iartã-i pe rãufãcãtori. Ei nu sunt decât oameni, poate chiar buni crestini. Nu pe omul superior încercãm noi sã-l slefuim, ci pe omul-om... Am plecat. Am cântãrit mult ultimul sãu rãspuns. Am vãzut în trãirea lui un început de logicã. Apoi a venit tãvãlugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1938. Nu stiu dacã am procedat bine, redând aceastã convorbire cu Corneliu Zelea Codreanu. Am vrut sã se vadã ideile unui conducãtor politic, care a plãtit cu viata pentru convingerile sale, trãgând dupã el mase însetate si ele dupã o bucãticã de dreptate"... Aceste amintiri ale Rabinului Sef Alexandru Safran cred cã ne dau o imagine asupra adevãratelor sentimente ale lui Corneliu Codreanu fatã de poporul evreu.
L.V.: - Dar atunci de ce este permanent caracterizatã Miscarea Legionarã ca "antisemitã", sau chiar "mâncãtoare de evrei" ?
M.D.: - Miscarea Legionarã a fost incontinuu calomniatã, actiune care continuã cu aceeasi intensitate si acum, în 1999. Se poate deduce usor dacã Legiunea a fost antisemitã sau nu, dacã ne referim la cele spuse de Corneliu Codreanu în tabãra de la Carmen Sylva : "Solutia legionarã a problemei evreiesti în România nu sunt persecutiile, exproprierile si masacrele, cum ar fi foarte usor, dar este foarte rãu. Ea este sus de tot, în conducerea statului si constã în totala incoruptibilitate a guvernantilor si din perfecta aplicare a legilor. Când vor constata cã nu mai au pe cine corupe si nu mai sunt români de vânzare, evreii vor pãrãsi teritoriul
pagina 16 nostru din proprie initiativã si de nimeni constrânsi". Codreanu a mai adãugat : "Iar dacã vor mai rãmâne evrei dornici sã trãiascã în pace cu noi si capabili de muncã cinstitã, productivã, cu atât mai bine pentru ei si pentru România"... Pot aduce nenumãrate dovezi, fapte istorice care nu mai pot fi reinterpretate, cã Miscarea Legionarã nu i-a prigonit pe evrei. Astfel, în timpul Statului National Legionar, într'o perioadã când Germania era atotputernicã în Europa, comandantul legionar Radu Gyr, în calitatea de director general al Teatrelor, a autorizat înfiintarea teatrului evreiesc Baraseum în Bucuresti (teatru care functioneazã si în prezent, cu mentiunea cã în timpul comunismului a purtat denumirea de "Teatrul Evreiesc de Stat"), fapt unic în spatiul influentat de Germania ! Desigur cã nemtii au protestat cu hotãrîre împotriva deciziei de a înfiinta în 1940 acest teatru evreiesc, dar Miscarea Legionarã nu a tinut cont absolut deloc de aceste proteste. În Ianuarie 1996, într'un interviu acordat publicatiei "Totusi iubirea", profesorul Raul Sorban - cetãtean de onoare al statului Israel - spune cã Letitia Popa din Turda, desi legionarã, a condus grupuri de evrei, prin Turda, clandestin la Bucuresti, ca sã-i scape de holocaustul, care li se pregãtea în Ardealul de Nord (aflat sub administratie ungureascã) , fãrã a cere vreo rãsplatã... Astfel de fapte nu au fost izolate, si alti legionari i-au ajutat pe evrei, când s'a pus problema sã fie exterminati de germani.
III. MISCAREA LEGIONARÃ SCOASÃ DIN NOU ÎN AFARA LEGII, 1938-1940
Atentatul împotriva lui Stefãnescu-Goangã
Liviu Vãlenas.: - Fiindcã facem acum o parantezã mai largã în trecutul Miscãrii Legionare, cine a stat în spatele atentatului comis la 27 Noiembrie 1938, la Cluj, împotriva rectorului Universitãtii "Regele Ferdinand" Stefãnescu-Goangã ? Întrebarea este justificatã, mai ales cã unii legionari au afirmat ulterior, cã acest atentat (în care a fost rãnit grav rectorul Universitãtii) a constituit picãtura care a umplut paharul lui Carol al II-lea, care s-a decis atunci sã-l suprime pe Corneliu Codreanu, împreunã cu alti 13 camarazi...
Mircea Dimitriu.: - Comandantul legionar din Cluj, Vasile Andrei, a lãsat posteritãtii niste rânduri foarte importante, care lãmuresc culisele acestei actiuni. Astfel, comandantul Vasile Andrei neagã categoric afirmatiile mincinoase ale preotului Stefan Palaghitã, în a sa "Istorie (tendentioasã) a Miscãrii Legionare", si anume cã ar fi dat personal ordinul de executare al rectorului Stefãnescu-Goangã. Vasile Andrei spune cã nu a primit un astfel de ordin si nici nu l- a dat ! De fapt Vasile Andrei era arestat încã din data de 17 Noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militarã din Cluj. In privinta a ceea ce urma sã se întâmple, pe data de 27 Noiembrie 1938, Vasile Andrei a fost înstiintat abia cu o zi înainte, la vorbitor, de cãtre camaradul Aurel Sãrcãianu, unul din cei doi studenti care urmau, a doua zi, sã-l pedepseascã pe rectorul Stefãnescu-Goangã. Vasile Andrei, care împãrtea celula cu încã 75 de camarazi legionari, i-a istorisit, ce urma sã se întâmple a doua zi afarã, doar doctorului Victor Apostole- scu. Au urmat cele cunoscute. La o sãptãmânã însã, a fost adus în celulã profesorul Gheorghe Veres (care si-a schimbat ulterior numele în Gheorghe Voicu) si care i-a spus cã doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti, cu ordinul expres ca executarea lui Stefãnescu-Goangã sã nu aibã loc, a ajuns prea târziu la Cluj...
L.V.: - Bãnuiesc cã ordinul si contraordinul de lichidare a lui Stefãnescu-Goangã fusese dat de Horia Sima. În fond de ce trebuia "pedepsit" Stefãnescu-Goangã ?
M.D.: - Este fals. Horia Sima a aflat de aceastã intentie si a cãutat s'o împiedice, trimitând pe doctorul Vucu cu acel ordin, care însã din pãcate a ajuns prea târziu ! Studentul în filozofie
pagina 17 Ioan Pop, principalul autor al actiunii de pedepsire a lui Stefãnescu-Goangã, i-a mãrturisit lui Vasile Andrei, în lunile petrecute împreunã în celula sa, de condamnat la moarte, "cã pe Stefãnescu-Goangã era hotãrît sã-l pedepseascã cu mult timp înainte, cã pedepsirea lui Stefãnescu-Goangã doar coincidea cu dorinta superiorilor sãi locali, cã nu a primit un ordin expres în aceastã privintã si oricum ar fi fãcut aceasta în orice conditii, pentru cã pedepsirea lui Stefãnescu-Goangã era o datorie cãtre sufletul curat al tineretului ardelean". Era notorie "preocuparea" rectorului Stefãnescu-Goangã pentru studente, de care abuza ori de câte ori putea. Aceste apucãturi i-au adus pedepsirea. Ioan Pop, înainte de a fi executat, a mai spus : "Noi am rezistat 1000 de ani maghiarilor pentru cã sufletul ne era curat, iar tolerarea celei mai triviale imoralitãti, concretizate în Stefãnescu-Goangã, ar fi întinat cei 1000 de ani de curãtenie sufleteascã"... Cert este cã eliminarea lui Stefãnescu-Goangã de la conducerea universitãtii clujene era un imperativ, pentru toatã studentimea clujeanã, în toatã perioada 1930-1938.
L.V.: - Atentatul contra rectorului Stefãnescu-Goangã apare, în lumina acestor dezvãluiri, mai degrabã ca o initiativã personalã, desi este cert cã s'a bucurat de aprobarea Legiunii. Acest atentat, comis la Cluj, pe 27 Noiembrie 1938, nu l-a determinat totusi pe Carol al II-lea sã hotãrascã lichidarea întregii conduceri a Miscãrii Legionare, douã zile mai târziu ?
M.D.: - Legiunea n'a aprobat acest atentat, cum am arãtat deja, iar Carol a luat decizia încã din timpul vizitei sale la Londra din Noiembrie 1938, cel putin asa sustine diplomatul Vardala, dela Legatia României din Londra, martor fiind la o convorbire între Carol al II-lea si ministrul României la Londra, Viorel I.Tilea. În plus, dupã întâlnirea ulterioarã cu Hitler, Carol s'a asigurat cã actiunea sa de suprimare a conducerii Miscãrii Legionare, în frunte cu Cãpitanul, nu va avea consecinte externe serioase.
Încep disensiunile în Legiune
L.V.: - Încã din anii '30 au început divergente puternice în Miscarea Legionarã, cum s'au nãscut ele, care a fost cauza lor ?
M.D.:
- Dacã dizidenta s'a manifestat pe fatã ceva mai târziu, divergentele dintre
noi au apãrut în schimb mult mai devreme. Diferentele de vederi s'au
manifestat, imediat dupã moartea Cãpitanului, mai ales între Horia Sima si
Constantin Papanace. Aceste diferente de vederi erau legate de strategia pe
care trebuia sã o urmeze pe viitor Legiunea, dupã arestarea lui Corneliu
Codreanu. În grupul refugiat la Berlin, între anii 1938-1940, Horia Sima si
Constantin Papanace, au colaborat totusi foarte strâns. Se uitaserã
divergentele, Horia Sima avea ca misiune legãturile cu România si reorganizarea
Miscãrii Legionare în tarã, în timp ce Constantin Papanace avea conducerea
grupului din
pagina 18 lagãr a lui Radu Mironovici si a altor fruntasi ai Miscãrii. În urma acestei "autoritãti" de a-i scoate pe legionari din lagãre, Carol, cât si Noveanu, credeau cã în acest fel Noveanu se va impune ca sef al Legiunii... Noveanu era asistat de un alt fruntas legionar, Augustin Bidianu (care fusese sef legionar de judet).
L.V.: - Cu toate acestea, nici Noveanu si nici Bidianu nu au reusit în final sã se impunã în fruntea Miscãrii Legionare, de ce ?
M.D.:
- Acesti oameni nu aveau simpatii în rândul Miscãrii. În primul rând pentru cã
nu fãcuserã nimic deosebit (în afarã de administrarea unui judet) ! Pe de altã
parte, celulele legionare reorganizate în România de Horia Sima dela
Asasinarea lui Armand Cãlinescu
L.V.: - În privinta asasinãrii lui Armand Cãlinescu, la 21 Septembrie 1939, lucrurile nu sunt clare nici pânã in ziua de astãzi. Cert este cã Horia Sima nu a explicat niciodatã, în mod clar, cine a dat ordinul de lichidare a lui Armand Calinescu, cine a stat în spatele actiunii. Dacã a vorbit, a vorbit oarecum ambiguu, totusi, nu a negat faptul cã s'ar fi declarat de acord cu eliminarea fizicã a lui Armand Cãlinescu. Care este adevãrul ?
M.D.:
- Dacã Miscarea Legionarã nu reactiona în niciun fel împotriva lui Armand
Cãlinescu, ERA POLITIC DESFINTATÃ ! Sã nu uitãm cã Armand Cãlinescu era
ASASINUL Miscãrii Legionare, din ordinul sãu fuseserã asasinati Codreanu,
nicadorii si decemvirii, cu alte cuvinte asasinase conducerea Miscãrii. Iar
acei legionari care erau în lagãre si închisori, erau pentru Miscare pierduti
si asa... Pentru motivul, cã ori trebuiau sã batjocoreascã memoria Cãpitanului,
prin declaratii colaborationiste (ca sã poatã iesi afarã), ori aveau soarta de
a fi omorîti, asasinati... Un caz tipic este cel al lui Ilie Gârneatã si Mile
Lefter, care au iesit din lagãrul dela Vaslui, numai dupã ce s'au dezis de
Corneliu Codreanu... Drept rãsplatã, Carol l-a numit pe Gârneatã avocat la Frontul
Renasterii Nationale (FRN), formatiunea politicã a lui Carol al II-lea, l-a
obligat sã îmbrace uniforma FRN. Restul legionarilor din lagãr au rãmas
permanent cu aceste exemple de lasitate ale celor doi, Gârneatã si Lefter...
Strâns cu usa, Carol încerca sã capteze bunãvointa Germaniei, cedând în toate
domeniile, cu exceptia aliantelor pe care le avea cu Franta si Anglia, la care
nu vroia sã renunte nici în ceasul al 12-lea. În speranta, cã dacã colaboreazã
cu Miscarea, nemtii nu se vor atinge de tronul sãu, el i-a gãsit initial, asa
cum am mai spus, pe Noveanu si Bidianu, ca "purtãtori" ai acestei
"desprinderi" de trecut... Carol a esuat în aceastã manevrã, pentru
cã legionarii din clandestinãtate, cei din lagãre si din grupul de la
pagina 19 Horia Sima si Papanace. Papanace cerea si el alipirea României la politica Germaniei, dar pozitia lui marca o diferentã fatã de Horia Sima, Papanace oferea, unilateral, renuntarea la violentã din partea Miscãrii Legionare. Acest lucru era o contradictie a ceea ce, împreunã cu Horia Sima, se plãnuise : rãsturnarea lui Carol ! Toatã munca lui Horia Sima de pânã atunci vizase tocmai acest obiectiv, organizarea unei revolutii în România, pentru rãsturnarea lui Carol.
L.V.: - Din ce spuneti dv. rezultã implicit, cã Horia Sima a trimis personal în tarã echipa de "prahoveni" condusã de avocatul Miti Dumitrescu, ca sã-l asasineze pe Armand Cãlinescu, pe 21 Septembrie 1939...
M.D.: - Horia Sima, cât si Papanace, au stat de vorbã, personal, la Berlin, cu Miti Dumitrescu, restul echipei lui Miti Dumitrescu se afla in tarã. Este evident cã atât Papanace, cât si Horia Sima, au aprobat actiunea pe care o proiecta Miti Dumitrescu ! Cert este, cã ulterior, în lagãrul de la Berkenbrück, Papanace i-a fãcut un elogiu impresionant lui Miti Dumitrescu. Papanace a spus atunci; "Prin pedepsirea lui Armand Cãlinescu, Miti Dumitrescu si prahovenii sãi au salvat Miscarea Legionarã dela disparitie"... Cãpitanul însusi ceruse sã fie rãzbunat, dacã ar fi fost lichidat de autoritãtile carliste si toti legionarii au apreciat în 1939 cã pedepsirea lui Armand Cãlinescu era si o datorie politicã si moralã a Legiunii...
Comandamentul de Prigoanã
L.V.: - Adversarii lui Horia Sima au afirmat tot timpul, "cã Horia Sima era un epigon jalnic al Cãpitanului"... Cu alte cuvinte Codreanu era contrapus lui Horia Sima si Horia Sima lui Codreanu, ce s'a urmãrit prin aceasta ?
M.D.: - Nicolae Iorga a spus foarte bine odatã, "Dacã vrei sã distrugi o haitã de câini, împuscã câinele care este fruntas"... Când Codreanu a condus Miscarea, a fost tinta tuturor atacurilor, de toate felurile (cã este un venetic, cã fabricã bani falsi la Rãsinari etc.). Pe urmã atacurile s'au revãrsat asupra lui Horia Sima, mai ales cã el era lipsit de experienta conducerii. El s'a pomenit împins de evenimente în fruntea Miscãrii, datoritã curajului, perseverentei si a abnegatiei totale, care i-au surprins pe toti fruntasii legionari, mai mult sau mai putin descurajati.
L.V.: - Tocmai asta i s'a reprosat lui Horia Sima, cã a ajuns în fruntea Miscãrii Legionare fãrã a fi omul cel mai potrivit pentru aceasta...
M.D.: - Nu a fost nimeni altul ! Pot sã vã spun pe scurt, cum a ajuns Horia Sima în aceastã functie. Când Codreanu a fost arestat, s'a format aproape imediat un Comandament de Prigoanã. Acest comandament a fost mereu schimbat, pentru cã tot timpul politia aresta pe cineva din el. Horia Sima nu avea fisier la Sigurantã si din aceastã cauzã se putea misca mai liber prin tarã. Horia Sima primise sarcina sã reorganizeze infrastructura în tarã, din legionarii rãmasi nearestati. Acestia doreau sã se facã ceva, mai ales cã Codreanu se afla dupã gratii. Sã se facã ceva era si opinia lui Horia Sima si a lui Alexandru Cantacuzino, care era si el în acest Comandament de Prigoanã. În opozitie cu opinia lor, era Constantin Papanace, care era de pãrere "Cã nu trebuie fãcut nimic, legionarii trebuie sã stea linistiti, pentru cã altfel viata Cãpitanului este în pericol"... Dintr'o scriere a lui Papanace (cartea se cheamã "Fãrã Cãpitan") reiese clar cã aceastã pozitie de "liniste" a fost, ulterior, lansatã chiar de Sigurantã, pentru ca sã nu se producã "o reactie" la asasinarea plãnuitã a Cãpitanului...
pagina 20 L.V.: - Sã fi lucrat, constient, sau inconstient, Constantin Papanace pentru Sigurantã ?
M.D.: - Nu, deloc ! Papanace a explicat convingãtor, cã pozitia sa se baza pe grija legatã de soarta Cãpitanului.
L.V.: - Cum vedea Horia Sima aceastã "revolutie" ?
M.D.: - Cum a vãzut-o si dupã aceea. A vãzut-o exact cum s'au si întîmplat lucrurile la 3 Septembrie 1940...
L.V.: - Gheorghe Barbul, secretarul generalului Antonescu, a afirmat, intr'o discutie mai lungã purtatã cu subsemnatul, la 24 Octombrie 1994, "Cã legionarii erau destul de slabi în Septembrie 1940 pentru a-l rãsturna singuri pe Carol, dar Antonescu si anturajul sãu au exagerat deliberat pericolul legionar, forta legionarilor, pentru a-l speria pe Carol si în felul acesta sã-l oblige în final sã plece". "Nu avea importantã cum pleca, de ce pleca, important era sã plece", a afirmat Gheorghe Barbul în 1994...
M.D.:
- Realitatea este putin alta. Este posibil, cã fortele legionare, care fuseserã
decimate de Carol în 1938-1939 (sã ne aducem aminte de mãcelul din 21-22
septembrie 1939, când au fost executati sumar în întreaga tarã 252* de
legionari nevinovati, aproape toatã elita Miscãrii), sã nu fi fost atât de
puternice, ca ele singure sã-l poate rãsturna pe Carol. Însã, nu trebuie uitat,
toatã
pagina
21 Aceasta a fost începutul unor mari disensiuni si dezacorduri între cei doi !
Cert este cã Horia Sima nu a putut fi oprit, cãci îl asteptau în tarã oamenii
trimisi deja de el dela
IV. LEGIUNEA REINTRÃ ÎN POLITICÃ - 1940
Colaborarea cu Mihail Moruzov
Liviu Vãlenas.: - Revenind la anul 1940, ce s'a ales din intentia lui Horia Sima de a merge în tarã si de a prelua personal conducerea operatiunilor contra lui Carol ?
Mircea
Dimitriu.: - Horia Sima, cu toatã opozitia lui Papanace, a ajuns, clandestin
(tot prin filiera iugoslavã) în România, dar, de data aceasta, a fost arestat
si transportat la Bucuresti, la sediul Sigurantei Generale. Dupã cãteva
sãptãmâni, Horia Sima a fost dus la Niky Stefãnescu, care era seful Sigurantei.
Niky Stefãnescu a început sã-i explice, "Cã in situatia deosebit de grea
în care se aflã România (Germania amenintã cu cedarea Ardealului la unguri,
Bulgarii vor Cadrilaterul si Silistra, iar Rusia preseazã continuu în Est) se
impune colaborarea tuturor fortelor politice cu Carol, inclusiv
legionarii". Cu alte cuvinte Niky Stefãnescu a tatonat ca sã vadã dacã
Horia Sima este dispus sã colaboreze cu Carol. De jure Horia Sima era condamnat
la moarte (sentintã datã în contumacie, când Horia Sima era la
L.V.: - Ajungând la episodul arestãrii lui Horia Sima în 1940 si ale tratativelor duse cu el la Sigurantã, tratative la care a participat si Mihail Moruzov, s'a afirmat constant ulterior, de diverse persoane si cercuri, inclusiv de unii legionari, "cã Horia Sima, Constantin Stoicãnescu, Traian Borobaru, Radu Mironovici si Mile Lefter au lucrat pentru Moruzov, fiind agenti în slujba lui", fapt ce ar fi explicat si asasinatele dela Jilava din 26/27 Noiembrie 1940, inclusiv lichidarea lui Moruzov... Cât adevãr existã în aceste acuze ?
M.D.: - Întrebarea este bine venitã, cãci lucrurile trebuiesc odatã si odatã lãmurite, mai ales cã acest episod a fost continuu (inclusiv în prezent) speculat, dupã 1948, de cãtre Securitate. Securitatea a construit un întreg roman pe seama relatiilor dintre Horia Sima si Moruzov, în scopul compromiterii lui Horia Sima în ochii legionarilor si a obtine astfel destrãmarea Miscãrii
pagina 22 Legionare. Asupra acestui subiect trebuie stãruit, mai ales cã starea actualã a Legiunii se datoreazã în bunã mãsurã acestei mãiestre operatiuni a Securitãtii. În realitate lucrurile stau cu totul altfel. Când Horia Sima a ajuns în 1940 în celula Sigurantei, si-a vãzut pe de o parte toate planurile sfãrâmate, iar pe de altã parte, îsi astepta executia. Dar când a fost dus la Niky Stefãnescu, a vãzut sansa, care-i permitea nu numai sã-si salveze viata, dar mai ales care îi permitea sã-si ducã planurile la îndeplinire, adicã izgonirea lui Carol de pe Tron. Când a fost dus si în fata lui Moruzov, a avut certitudinea cã totul va depinde de abilitatea lui. Horia Sima si-a dat seama cã va trebui sã joace poker cu Moruzov, a acceptat acest joc, convins cã are asul lui în mânecã... Acest poker cu Moruzov era însã un joc periculos, cea mai micã gresealã însemna moartea si totul ar fi fost pierdut. Trecut prin sita Moruzov-Ghelmegeanu- Urdãreanu, el a ajuns la Carol, care i-a cerut, dupã mai multe ore de discutie, sã intre în guvern si sã fie ajutorul lui într'un partid nou, ce urma a fi creat, Partidul Natiunii, în care trebuiau sã fie adusi toti legionarii. Horia Sima a acceptat, dar a obiectat : "Dupã toate cele întâmplate, legionarii sunt reticenti si va trebui sã-i aducã rând pe rând la Bucuresti, pentru a sta cu ei de vorbã si a-i convinge sã intre în noul partid al lui Carol"... Carol a înteles situatia, a fost de acord si l-a însãrcinat pe Moruzov sã patroneze si sã finanteze actiunea (aducerea si cazarea a sute de legionari în Capitalã provocând inerente cheltuieli) si binenteles, sã o si supravegheze. Horia Sima, ajutat de Stoicãnescu si Borobaru s'a pus pe lucru, fãrã sã piardã câtusi de putin din ochi planul propriu, care trebuia realizat acum sub ochii suspiciosi ai lui Moruzov si ai Sigurantei. Horia Sima, care a obtinut si eliberarea tuturor legionarilor din închisori, a "convins" pe multi legionari sã se înscrie în viitorul partid al lui Carol, dar cu legionarii de mare încredere pregãtea în plus, "ora X", ziua în care trebuia rãsturnat Carol. În timpul acestor pregãtiri, cade însã, ca o loviturã de trãznet, ordinul de concentrare la regimentele din provincie pentru Horia Sima, Borobaru si Stoicãnescu, dar inexplicabil, si pentru Radu Mironovici si Mile Lefter, care nu erau initiati în planul lui Horia Sima. Toti acestia, trebuiau, în termen de trei zile, sã se prezinte la unitãtile lor militare, în caz contrar îi astepta Tribunalul Militar !
L.V.: - Cine credeti cã a stat în spatele acestei actiuni ?
M.D.:
- Noi am bãnuit serviciile secrete britanice, prin ofiterii din Statul Major.
Prin îndepãrtarea lui Horia Sima si a celorlalti din Capitalã, se dorea
împiedicarea lui Carol de a ajunge la o întelegere cu Legiunea si bineînteles
cu
pagina 23 de multã rea credintã pentru a putea stâlci astfel o realitate atât de evidentã. Horia Sima n'a ajuns la conducerea Miscãrii Legionare, numai pentru cã a fost ajutat sã rãmânã în Capitalã, ci pentru cã a fost singurul dintre fruntasii legionari rãmasi în viatã, care riscând totul, a avut curajul, tenacitatea si iscusinta de a actiona în interesul unei Miscãri Legionare aproape în agonie, redându-i încrederea si aducând-o în pozitia de a fi factor de decizie în politica tãrii, tocmai când aceasta se afla într'un moment critic pentru suveranitatea ei.
L.V.:
- Pentru a lãmuri mai bine chestiunea colaborãrii lui Horia Sima cu SSI, voi
reproduce integral un referat al SSI, datat 31 August 1940, semnat chiar de
directorul general Mihail Moruzov : "Dupã înapoierea domnului Horia Sima
în tarã, în urma unor aranjamente luate fatã de Forul Conducãtor al statului
(Carol al II-lea - nota L.V.) s'a ordonat urmãtoarele : 1. Sã fie pus în
libertate. 2. Sã se întreprindã prin elemente foste legionare indicate de d-sa
si pe rãspunderea d-sale, o propagandã în tarã, rãspândindu-se formula :
"Credintã pentru Rege si în slujba intereselor Tãrii". În executarea
acestui ordin, domnul Horia Sima mi-a prezentat o listã de 11 persoane, din 40
câti am cerut, în frunte cu d-sa pentru a li se clarifica situatia militarã si
a fi pusi în posibilitatea de a executa aceste ordine. Acestia sunt : Horia Gh.
Sima, Augustin Bidianu, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, Ilie Colhon, Mile
Lefter, Emil Popa, Constantin Stoicãnescu, Seman B. Traian, Simion Lefter, Ion
I Bârsan. În ceea ce priveste partea juridicã, în legãturã cu latura penalã,
s'a hotãrât acordarea amnistiei, ceea ce s'a fãcut. Pentru aranjarea situatiei
militare, Ministerul Apãrãrii Nationale a ordonat detasarea acestor elemente la
Cabinet si apoi - în mod secret - repartizati la Serviciul Secret. La
prezentarea în serviciul ordonat, am îndeplinit forma disciplinarã, însãrcinând
cu aceasta pe domnul colonel N. Vlãdescu, fãrã ca personal sã-i cunosc sau sã
vorbesc cu ei, pentru executarea misiunilor pe care s'au angajat pe cuvânt de
onoare, iar pentru orice abateri vor primi sanctiuni legale. Paralel cu
misiunea de mai sus, acestora li s'a dat si însãrcinarea sã culeagã informatii,
prin legãturile ce au în toate straturile sociale, în ce priveste propaganda
comunistã, teroristã, iredentistã. Rezultatul activitãtii lor se aflã consemnat
în alãturatul dosar. În legãturã cu lotul dela
pagina 24 stie când au fost distruse si de cãtre cine... Nu este exclusã nici ipoteza, ca aceste dosare sã existe, dar din ratiuni obscure, SRI-ul le tine în continuare sub cheie...
M.D.: - Unii au insinuat cã documentele la care faceti referire ar fi fost distruse chiar de Horia Sima, sau de Miscarea Legionarã, cât timp a fost la guvernare, între Septembrie 1940 si Ianuarie 1941. Este fals, dupã 6 Septembrie 1940 Serviciul Secret de Informatii a fost tot timpul în mâna lui Antonescu, Legiunea nu a avut nici un control asupra SSI, nici în perioada când la conducerea SSI era colonelul Ioan Nicolaid (6 Septembrie 1940 - 15 Noiembrie 1940) si nici când Antonescu l-a înlocuit cu Eugen Cristescu (15 Noiembrie 1940 - 23 August 1944). Dacã documentele au fost distruse, distrugerea nu a putut fi fãcutã decât de Eugen Cristescu, sau, mai probabil, dupã 1948, de Securitate. Dar este posibil ca aceste dosare si documente sã se afle si dosite undeva la SRI.
Participare la guvernul Tãtãrescu
L.V.: - Un episod de asemenea controversat, este intrarea lui Horia Sima în guvernul Tãtãrescu, pe data de 28 Iunie 1940 si apoi retragerea sa precipitatã, dupã numai câteva zile, la 8 Iulie 1940. Care a fost mobilul acestor douã actiuni ?
M.D.:
- Din pozitia de subsecretar de stat în guvernul Tãtãrescu, în care fusese
numit fãrã a fi întrebat, Horia Sima a desfãsurat o intensã campanie de
alarmare a personalitãtilor politice si nepolitice, asupra pericolului din
partea Axei, de a da satisfactie revendicãrilor Ungariei si Bulgariei, dacã
România nu iese cât mai urgent din blocul de aliante anti-germane, renuntând la
garantiile engleze si având un guvern cu oameni noi, în care Axa sã poatã avea
încredere. Dupã expunerea fãcutã de Horia Sima lui Carol, guvernul Tãtãrescu
(format la 11 Mai 1940) a fost înlocuit, la 4 Iulie 1940, cu altul, condus de
Ion Gigurtu si compus din oameni noi, dar si cu doi generali, la Interne si la
vicepresedentia Consiliului de Ministri. Pentru a-i da o oarecare aparentã cât
mai pro-Axã, Carol a numit, iarãsi fãrã sã-i întrebe, trei legionari, în
resorturi guvernamentale de minimã importantã : Horia Sima la Culte si Arte,
Noveanu la Inventar si Bidianu subsecretar de stat la Finante. Pentru Horia
Sima era mult mai putin decât se asteptase dupã audienta la Carol, dar a
acceptat numirea, în speranta cã din interiorul guvernului va putea influenta
politica lui, având în vedere cã majoritatea ministrilor nu erau adversari ai
Axei, ci dimpotrivã. Dar dupã primul Consiliu de Ministri, Horia Sima s'a
lãmurit, cã noul guvern nu va avea putere de decizie, fiecare ministru
trebuind, sãptãmânal, sã prezinte la Palat dosarul cu problemele curente, iar
Carol decidea pânã si în cel mai minor caz. Astfel cã de fapt nu guvernul, ci
Camarila conducea
L.V.: - Din perioada când Horia Sima a functionat în guvernul Tãtãrescu, apare o notã a SSI, datatã 30 Iunie 1940. Reproduc prima parte a acestui material : "În anturajul subsecretarului de stat Horia Sima s'a discutat ieri urmãtoarele probleme, care ar fi urmat sã fie supuse M.S. Regelui : 1. Formarea unui guvern compus din elemente nationaliste tinere, din miscarea legionarã, nazistã (partidul lui Stefan Tãtãrescu - Pavãza de Otel National-Socialistã-Fascistã - n. L.V.) si gogistã, care - sub presedintia sa, sau eventual în extremis, altei persoane
pagina
25 desemnate de M. S. Regele, sã adopte o politicã indicatã de împrejurãri. 2.
Strângerea raporturilor politice si militare cu
Rãsturnarea lui Carol al II-lea
L.V.: - Pânã la urmã cum s'a desfãsurat "revolutia" lui Horia Sima ?
M.D.:
- Înainte de a aborda acest punct, vreau sã fac o micã parantezã. La sfârsitul
lui August 1940, Horia Sima s'a gândit sã-l elibereze, prin fortã, pe generalul
Antonescu, internat de Carol al II-lea la Mãnãstirea Bistrita. În acest scop a
pregãtit chiar si o echipã care urma sã ia cu asalt mãnãstirea. Lui Horia Sima
îi era teamã ca generalul Ion Antonescu sã nu împãrtãseascã soarta lui Corneliu
Codreanu si a camarazilor sãi. Desigur, Horia Sima nu era la curent, cã înainte
de plãnuita sa actiune, nemtii l-au atentionat pe Carol, "ca nu cumva
generalul Antonescu sã pãteascã ceva", fapt ce l-a obligat pe Suveran sã
dea asigurãri ferme germanilor, cã lui Antonescu nimeni nu-i pune viata în
pericol. Actiunea lui Horia Sima nu a mai avut loc, pentru simplul motiv cã
Regele Carol i-a luat-o "înainte", eliberându-l el pe Antonescu, de
care acum avea nevoie pentru a-si pãstra Tronul. Horia Sima a fost foarte mirat
aflând de eliberarea lui Antonescu dela Mãnãstirea Bistrita si mai ales de
chemarea lui la Carol. Abia atunci si-a dat seama prin ce primejdie trecuse în
vara lui 1940, când aflat la Bucuresti, a vrut sã-i încredinteze generalului
Antonescu (încã neinternat la Mãnãstirea Bistrita) datele revolutiei pe care o
plãnuia, adicã rãsturnarea lui Carol. Din fericire, având poate o presimtire,
nu i-a spus atunci nimic... Dacã i-ar fi spus ceva, probabil cã Antonescu l-ar
fi denuntat lui Carol si revolutia legionarã din 3 Septembrie nu ar fi putut
avea loc. Revin însã la întrebarea dv. Alarmat de informatia cã Regele
pregãteste o nouã prigoanã, stire coroboratã cu destituirea lui Moruzov si a
lui Niky Stefãnescu, precum si cu aducerea generalului Antonescu dela
mãnãstirea Bistrita (Moruzov plecase între timp în Italia, la Venetia), pe data
de 3 Septembrie 1940, Horia Sima si-a pus în aplicare planul, lansând un
manifest si organizând manifestãri contra lui Carol în toatã tara. În acest
scop au fost mobilizati zeci de mii de oameni. S-au tras si focuri de armã, dar
violente masive nu au fost. La
pagina 26 militar al Bucurestiului, sã tragã în multime. La aceastã cerere a Suveranului erau prezenti si Antonescu si generalul Mitrea. Coroamã, care avea simpatii legionare, i-a rãspuns, "Majestate, eu nu trag"... Atunci Regele s'a îndreptat spre Antonescu ; "Dar dumneata tragi" ?... Antonescu la vremea aceea nu avea în Capitalã nici un regiment si binenteles nu avea cu ce sã tragã. Antonescu se gãsea atunci la Palat, pentru cã Regele credea, în mod gresit, cã generalul Antonescu ar fi prieten cu legionarii, si ca atare, îi va putea linisti. Antonescu nu a fost NICIODATÃ prietenul Legiunii... În orice caz, Antonescu i-a spus lui Carol, "Dacã Coroamã nu trage, atunci nu trag nici eu"... De fapt refuzul lui Antonescu era oricum inutil, cãci nu avea cu ce sã tragã... În plus militarii stiau foarte bine, cã în conditiile în care nu trãseserã nici un glonte pentru apãrarea teritoriului pierdut în 1940, a trage în tineretul tãrii i-ar fi dezonorat pe vecie ! În aceste conditii, Carol s'a vãzut în final nevoit sã abdice, spre satisfactia lui Antonescu, care nu-i putea ierta Suveranului cã-l internase în vara lui 1940 la mãnãstirea Bistrita (Antonescu îl acuzase in prealabil pe Carol, mai voalat, mai direct, cã sustrãsese din fondurile înzestrãrii armatei, fapt la care Carol a reactionat cu duritate). Carol chiar dorise sã-l judece în vara lui 1940 pe Antonescu, dar a renuntat la aceastã intentie, sfãtuit de niste generali sã nu facã asa ceva, cãci îsi ridicã Armata în cap. Carol mai încercase si în trecut sã-i facã greutãti lui Antonescu, îi montase acestuia, cu ajutorul lui Moruzov, un proces de bigamie, proces însã câstigat, în final, de Antonescu...
L.V.: - Generalul Ion Antonescu, care îl iubea pe Carol al II-lea tot asa de mult ca si legionarii, dând dovadã de multã perseverentã, dar si de siretenie, l-a determinat în final pe Carol sã abdice (o veritabilã loviturã de stat) si sã pãrãseascã România. Ajuns singur la putere, Ion Antonescu s'a vãzut confruntat imediat cu o problemã stringentã, aproape de nerezolvat : alcãtuirea unui guvern. Ce propuneri, concrete, i-a fãcut Ion Antonescu lui Horia Sima, dupã 6 Septembrie 1940 ?
M.D.:
- Evenimentele au descurs în felul urmãtor : initial, Antonescu a primit de la
Carol numai mandatul de a forma un guvern de Uniune Nationalã, care sã
restabileascã ordinea. Antonescu s'a adresat partidelor politice, dar toate
l-au refuzat. Antonescu avea sã declare în 1946 : "În douã zile am depus
de douã ori mandatul". Sub presiunea demonstratiilor ostile, cu decretul
regal nr. 3053 din 5 Septembrie 1940, Carol îl învesteste pe Antonescu cu
"puteri depline", în schimbul promisiunii cã va rãmâne pe Tron.
Astfel Carol i-a transmis lui Antonescu dictatura sa... Noul demers pe lângã
partidele politice fiind iarãsi esuat, Antonescu îsi calcã pe inimã ("Cu
Horia Sima nu duc medieri") si îl trimite pe Icã (Mihai) Antonescu sã-l
caute pe Horia Sima, "pentru cã Horia Sima reprezenta baza politicã a
tãrii în acele momente, toatã tara se manifesta pentru regimul legionar"
(din declaratia lui Antonescu la asa zisul proces al "Marii Trãdãri
Nationale" din 1946). Icã Antonescu a reusit sã afle adresa din
V. STATUL NATIONAL LEGIONAR, 1940-1941
pagina 27
Legiunea guverneazã împreunã cu Ion Antonescu
Liviu Vãlenas.: - Din ce spuneti dv. d-le Dimitriu, rezultã cã Ion Antonescu s'a debarasat de Carol al II-lea la presiunile lui Horia Sima ?
Mircea Dimitriu.: - Da, la presiunile exercitate de Horia Sima. Ceea ce afirmã Gheorghe Barbul, reprezintã punctul de vedere al lui Ion Antonescu, Gheorghe Barbul, din dorinta de a-l scoate cât mai bine pe Antonescu, a mai fãcut ulterior afirmatii partinice. Dupã generalul Vasile Mitrea, rolul esential l-a avut generalul Dumitru Coroamã (pentru cã a refuzat sã-l apere pe Carol) si nu Antonescu.
L.V.: - Cert este cã Antonescu l-a obligat pe Carol sã abdice, mai mult chiar, sã plece a doua zi din tarã, pe motivul, "cã nu-i poate asigura securitatea"... Horia Sima, nu se gândise însã ca Suveranul sã rãmânã în tarã, pentru a fi judecat si "pedepsit", pentru ceea ce fãcuse în 1938- 1939 Miscãrii Legionare ?
M.D.: - Sigur cã da, Horia Sima se gândise la judecarea sau la pedepsirea lui Carol, numai cã Regele Carol al II-lea a reusit sã fugã din tarã cu complicitatea lui Antonescu. Acesta îi promisese lui Carol, "Cã dacã abdicã si pleacã din tarã, îi asigurã securitatea pânã la iesirea din tarã", iar generalul s'a tinut de cuvânt, organizându-i în secret plecarea...
L.V.: - Înainte de a ajunge Horia Sima la guvernare, ne-ati spus, cã în Exil, în cadrul grupului de la Berlin, existau mari divergente între Horia Sima si Papanace, aceste divergente au continuat si dupã data de 14 Septembrie 1940 ?
M.D.:
- Cu toate divergentele care au avut loc între Papanace si Horia Sima, înainte
de Septembrie 1940, Horia Sima a chemat tot grupul de la
L.V.: - I s'a reprosat ulterior lui Horia Sima, cã a angajat prematur Miscarea Legionarã la guvernare, la 14 septembrie 1940, neavând deloc cadre corespunzãtoare. Nu sunteti de acord cu aceastã apreciere ?
M.D.: - Da, unii i-au imputat lui Horia Sima angajarea la guvernare a unei Miscãri Legionare complet decimatã, cu cele mai bune capete asasinate, o Miscare în care autoritatea conducerii nu era consolidatã, în total contrast cu ce a spus Cãpitanul în 1937, când Miscarea se gãsea la apogeu si dispunea de cadre de maximã competentã. Cãpitanul afirmase, în 1937, cã "Legiunea nu este încã pregãtitã sã vinã la guvernare". Însã cine poate afirma cã situatia României din Septembrie 1940 era identicã cu cea din 1937 ? Puterile Axei, biruitoare în 1940, au impus tãrii noastre dureroase pierderi teritoriale, iar clasa politicã, în frunte cu Regele si camarila sa, adversarã declaratã a Germaniei, se comporta de asa naturã, încât noi pierderi teritoriale erau în continuare posibile... Nici mãcar pierderea completã a suveranitãtii nationale nu era exclusã. De altfel, aceastã perspectivã sumbrã a determinat si grupul legionar de la Berlin sã decidã alungarea lui Carol de pe Tron si a determinat plecarea clandestinã a lui Horia Sima în tarã, ca sã-l rãstoarne pe Carol. Cei 300.000 de refugiati din provinciile pierdute si
pagina
28 întreaga populatie din restul teritoriului românesc, erau adânc convinse de
necesitatea de a fi înlocuitã conducerea statului cu o altã conducere, în care
L.V.: - Un alt episod controversat este refuzul lui Horia Sima, de a-l însoti pe Antonescu, în ianuarie 1941 la Hitler... În fond de ce a refuzat Horia Sima sã-l vadã pe Hitler (cei doi nu s'au întîlnit niciodatã de altfel) ?
M.D.: - La Berkenbrück, în lagãr, Horia Sima a fost atacat violent pe aceastã temã de grupul Papanace-Gârneatã. Reprosul era alimentat de repetatele declaratii ale lui Rademacher (consilier de legatie în ministerul de externe al lui Ribbentrop), care venea, aproape în fiecare lunã la Berkenbrück si declara "Führerul nu va colabora niciodatã cu Horia Sima"... Acest fapt l-a determinat atunci pe Horia Sima sã renunte la conducerea Miscãrii, dar punând conditia ca guvernul german sã readucã Miscarea Legionarã la guvernare, din nou cu Antonescu împreunã, care nerealizându-se, renuntarea a fost caducã....
L.V.:
- În fond de ce a declinat Horia Sima cele douã invitatii de a-l vedea în
1940-1941 pe Hitler, la cartierul sãu general din
pagina
29 M.D.: - A fost de fapt o singurã invitatie, care a venit din partea
Führerului, pentru Antonescu si Horia Sima. Horia Sima fusese deja invitat de
Rudolf Hess pentru 15 Ianuarie 1941 si primise asigurãri (e drept neoficiale)
cã va fi primit si de Hitler. Când a fost invitat împreunã cu Antonescu, pentru
14 Ianuarie 1941, la numai o zi de invitatia la Hess, a înteles cã este victima
unei intrigi Antonescu-Fabricius, cu succes si la Hitler, care intentiona
împiedicarea lui de a-l vedea singur pe Hitler. Iar dacã Antonescu repeta
mitocãnia comisã fatã de Sturdza, ministrul lui de Externe (pe care l-a tinut
la usã în timpul convorbirilor cu Hitler), invitatia era o farsã menitã sã-l
umileascã, nu atât pe el personal, cât Miscarea. Dacã totusi vor ajunge
împreunã în fata lui Hitler, Antonescu sigur se va plânge, acuzând Miscarea
Legionarã de toate relele, majoritatea nãscociri ale lui Eugen Cristescu. În
aceastã nedoritã situatie (foarte posibilã de altfel), el,
L.V.: - A urmat apoi guvernarea de patru luni Antonescu-Sima...
M.D.: - În care majoritatea posturilor erau ocupate de militari sau de oameni livrati de partidele istorice, iar pentru a fi stãpân absolut, Antonescu îl înlocuieste la 8 Septembrie 1940 pe generalul Coroamã de la comanda trupelor din capitalã, cu un prieten de-al sãu, generalul Dumitru Popescu, Coroamã fiind trimis cât mai departe, în Moldova...
Eugen Cristescu, dusmanul Legiunii
L.V.: - Înseamnã cã statul "national legionar", proclamat la 14 Septembrie 1940 nu a fost decât o fictiune ?
M.D.:
- Horia Sima a cerut lui Antonescu sã organizeze alegeri parlamentare.
Antonescu a refuzat categoric, stiind cã el nu are nici un partid si nu are
nici o sansã ca sã fie ales. Chiar la procesul sãu din 1946, Antonescu a
declarat "În Septembrie 1940 toata
pagina 30 "În calitate de sef al Politiei de Sigurantã, timp de 14 ani, am activat împotriva Miscãrii Legionare si am efectuat dizolvãrile Gãrzii de Fier din 1931 si 1933" !... Tocmai aceastã activitate trecutã a lui Eugen Cristescu l-a determinat pe Antonescu, sã-l numeascã, la 15 Noiembrie 1940, ca sef al SSI, continuatorul SSI-ului lui Moruzov... Ca o parantezã, cu numai o sãptãmânã înainte, la 8 Noiembrie 1940, la Iasi, Antonescu a îmbrãcat pentru ultima datã cãmasa verde si a cerut din nou lui Horia Sima, sefia Miscãrii Legionare...
L.V.: - Eugen Cristescu, aici nu mai încap dubii, a fost foarte loaial generalului Antonescu...
M.D.: - Nu numai loial, l-a si dezinformat cu bunã stiintã. Astfel, cu putin timp înainte de anul nou 1941, Cristescu l-a informat pe Antonescu, "Cã SSI a primit informatii care aratã cã legionarii pregãtesc RÃFUIALA CEA MARE, pentru noaptea de revelion, din care vor sã facã o adevãratã noapte a Sfântului Bartolomeu, iar în acest scop Politia Legionarã a întocmit o listã de 2.000 de democrati proscrisi în Capitalã si peste 20.000 în întreaga tarã" !... Reaua vointã a acestei comunicãri si falsitatea ei, rezultã si din faptul cã Politia Legionarã fusese oficial desfiintatã la 2 Decembrie 1940... Eugen Cristescu a cerut generalului Antonescu,"Sã ia mãsuri ferme contra legionarilor", dar acesta i-a rãspuns : "Nu este vremea, îi sustin încã germanii, continuã si urmãreste-i în continuare si tine-mã la curent cu toate constatãrile"... Eugen Cristescu, nemultumit de rãspunsul lui Antonescu, a mai adãugat în final : "De fapt am informatii cã vor sã vã împuste într'o sedintã a Consiliului de Ministri"... Nu mai încape nici un dubiu, cã activitatea contra legionarilor era cea mai importantã activitate contrainformativã a SSI în statul asa zis "national legionar", prin proportiile si implicatiile sale politice... Care va se zicã, acest ticãlos de Eugen Cristescu a fost acela care l-a atâtat permanent pe Ion Antonescu contra Miscãrii Legionare, cu informatii false, care nu aveau NIMIC de-a face cu intentiile Miscãrii Legionare.
Profesorul Ion Zelea Codreanu pretinde sefia Legiunii
L.V.: - Un episod straniu din istoria Legiunii s'a petrecut în Noiembrie 1940, când tatãl lui Codreanu, profesorul Ion Zelea Codreanu, a luat cu asalt un sediu din Bucuresti al Miscãrii, dorind ca sã fie el sef în locul lui Horia Sima, ce s'a întâmplat în realitate ?
M.D.: - Da, este vorba de sediul aflat în casa generalului Zizi Cantacuzino-Grãnicerul, de pe strada Gutenberg nr. 3. Desi profesorul Codreanu a participat, la rãsturnarea lui Carol, alãturi de Horia Sima, ulterior a început sã aibã pretentii asupra sefiei Miscãrii. Adevãrul este cã profesorul Codreanu fusese manipulat de adversarii din Legiune ai lui Horia Sima, printre ei preotul Dumitrescu-Borsa si Ciorogaru. Preotul Dumitrescu-Borsa conducea Comandamentul de Prigoanã de la Berlin, dar dupã asasinarea lui Armand Cãlinescu în 1939 nu a mai vrut sã stie nimic de Legiune, acuzându-l pe Horia Sima "cã a distrus Legiunea si tineretul tãrii". Ciorogaru în schimb se considera sef al grupului de la Berlin pe motivul cã "el a fost numit în aceastã functie chiar de Corneliu Codreanu personal, ca persoana care rãspundea de relatiile Legiunii cu germanii" (singura realizare a lui Ciorogaru în Germania a fost publicarea în germanã a cãrtii "Pentru Legionari" a lui Codreanu, dupã moartea acestuia). Când s'au reîntors în tarã, dupã 3 Septembrie 1940, preotul Dumitrescu-Borsa si Ciorogaru au început sã-l atâte incontinuu pe profesorul Codreanu contra lui Horia Sima. Nu era prea multã nevoie de aceste atâtãri, pentru cã deja profesorul Codreanu ridicase pretentia, înainte de congresul Legiunii dela Iasi, din 8 Noiembrie 1940, "cã el trebuie sã fie numit seful Miscãrii, fiind succesorul pãmântean al Cãpitanului"... Desi a purtat lungi discutii cu profesorul Codreanu, Horia Sima nu a reusit sã-l convingã sã renunte la aceastã pretentie. In zadar i-a demonstrat Horia Sima
pagina 31 profesorului Codreanu, "cã el a fost desemnat de Forul Legionar sã conducã Miscarea", Ion Zelea Codreanu a rãmas pe pozitia lui, nimic nu l-a putut îndupleca pe profesorul Codreanu sã renunte la ideile sale. Corneliu Codreanu îl folosise pe tatãl sãu exclusiv pentru felul sãu de a vorbi maselor, foarte colorat si foarte convingãtor...
L.V.: - Dacã l-ati cunoscut îndeaproape, cum l-ati caracteriza acum pe tatãl lui Corneliu Codreanu ?
M.D.: - Mare român. Împreuna cu A.C. Cuza, Iorga, Sumuleanu, Gavanescul, a fost un premergator al nationalismului românesc. Sfatuitor al Capitanului în probleme nationale.
L.V.: - Actiunea de "comando" a profesorului Codreanu, cum s'a terminat ?
M.D.: - Profesorul Codreanu a venit însotit de un grup de tineri, care nu stiau despre ce este vorba. Au intrat în curtea sediului de pe strada Gutenberg nr.3, pãzit de o gardã normalã, ce l-a lãsat pe profesor sã intre în clãdire, el s'a dus si s'a asezat la masa unde stãtea de obicei Cãpitanul, iar însotitorii sai au rãmas afarã, lor nu li s'a permis accesul în clãdire. Nenorocirea a fost cã s'a dus vestea cã sediul este ocupat, nu se stia exact de cine, diverse grupe legionare s'au alarmat si au venit sã despresoare sediul. A fost un moment de confuzie, garda care pãzea sediul vãzându-i pe legionarii veniti sã despresoare clãdirea, au crezut cã acestia sunt o nouã grupã care vor sã ocupe sediul. S'a deschis focul si pânã s'au lãmurit lucrurile, doi legionari au fost împuscati. A venit la sediu si Horia Sima care i-a explicat profesorului Codreanu cã actiunea lui nu are nici un rost, eventual doar sã compromitã Legiunea. Destul de supãrat, profesorul Codreanu s'a retras, plecând apoi la Husi. În ceea ce-i priveste pe preotul Dumitrescu-Borsa si pe Ciorogaru, acestia au fost trimisi la locurile lor de origine, ca sã nu aibã de suferit represiuni din partea unor legionari mai indignati. Ciorogaru s'a dus în satul lui natal din Gorj si a stat acolo, pânã când a fost arestat de comunisti.
L.V.: - Ulterior datei de 23 Ianuarie 1941, ce s'a mai întâmplat, pânã la moartea sa, cu profesorul Ion Zelea Codreanu ?
M.D.: - Profesorul Ion Zelea Codreanu, împreunã cu câtiva legionari, s'au oferit generalului Antonescu, pentru a continua colaborarea cu Miscarea Legionarã, întreruptã de puciul acestuia, dar Antonescu, dupã câteva discutii, a respins oferta, desi guvernul german a încercat sã creeze o alternativã legionarã - fãrã, sau chiar anti-Sima, pusã sub conducerea generalului Antonescu. Ce s'a mai întâmplat dupã aceea cu profesorul Codreanu, nu sunt informat, nemaifiind în tarã. Presupun cã a avut de suferit si sub comunisti, cãci nu era omul sã plece capul.
Asasinatele dela Jilava, Strejnic si Snagov
L.V.: - Un alt episod controversat sunt asasinatele din noaptea de 26 spre 27 Noiembrie 1940 dela Jilava. Printre cei asasinati aici a fost si Mihail Moruzov, fostul sef al SSI. Existã bãnuiala cã legionarii aveau intentia precisã de a-l lichida, pentru a sterge urmele unei trecute colaborãri cu el, este adevãrat ?
M.D.: - Este fals. In primul rând pe Moruzov nu l-au arestat legionarii, ci militarii lui Antonescu. Când zilele lui Carol în România erau numãrate, Moruzov a plecat în Italia, la
pagina
32
L.V.: - Fiindcã ne-am referit la asasinatele din Noiembrie 1940 de la Jilava, ce s'a întâmplat de fapt si cine este vinovat (sau vinovati) pentru aceste omoruri ?
M.D.: - Nefiind în tarã în acele zile, îmi lipseste informatia proprie, dar din tot ce am aflat ulterior, am ajuns la concluzia cã acest act nu a fost premeditat si cu atât mai putin comandat. În Septembrie 1940 Antonescu a inclus pe lista lui de vinovati, fãcutã chiar publicã, o multime de oameni politici, colaboratori ai lui Carol, ca Tãtãrescu, Ghelmegeanu, Mirto, Titeanu, Lobey, generalul Ilcus, generalul Tenescu etc. Lista a fost redusã, la insistentele lui Horia Sima, la numai 60 de mari vinovati. La aceastã listã, comisia de anchetã înfiintatã ad-hoc, a mai descoperit încã 4 mari vinovati. Acesti 64 au fost dusi la Jilava, într'o sectie separatã, unde la cererea expresã a lui Antonescu, trebuiau sã fie pãziti de legionari si nu de soldati (care s'ar fi putut lãsa mituiti). Dar acest zel punitiv al lui Antonescu a început cu Noiembrie 1940 sã se diminueze simtitor, sub interventiile rudelor influente ale multora dintre detinuti, dar si din cauza refuzului lui Horia Sima de a-i preda conducerea Miscãrii Legionare (o dorintã imposibil de realizat, Miscarea nefiind un regiment, cãreia i se numeste un comandant nou). Din acest moment Antonescu a devenit un dusman al Miscãrii Legionare si a apelat la serviciile lui Eugen Cristescu, care va cãuta prin toate mijloacele serviciului secret sã distrugã, pentru a patra oarã, Miscarea Legionarã. Comisia de anchetã, s'a aliniat, cu satisfactie, la pozitia lui Antonescu, declarând nevinovati doi asasini (Traian Cinghitã, ofiterul care la Vaslui a ordonat împuscarea a 31 de legionari si pe comisarul Davidescu, care a schingiut si omorît zeci de legionari), cerând punerea lor în libertate. Mai mult, a decis internarea generalului Bengliu si a generalului Gavrilã Marinescu, într'un sanatoriu. Colonelul Zãvoianu, prefect al Politiei Capitalei s'a opus acestor cereri. Cum Mihai (Icã) Antonescu, ministrul Justitiei, refuza permanent sã fixeze un termen pentru procesul celor 64 de asasini, a devenit clar tuturor legionarilor, cã clica lui Antonescu asteaptã numai un moment favorabil, pentru a-i face scãpati si absolviti de orice vinã, putând fi acum de folos, cu experienta lor, contra Miscãrii Legionare. La 26 Noiembrie 1940 au început sãpãturile la movila din interiorul Jilavei, unde, dupã spusele asasinilor, erau înmormântati Cãpitanul, Nicadorii si Decemvirii. Se adunaserã multi legionari si se lucra în schimburi neîntrerupte. Toti erau cuprinsi de o stare de emotie si de revoltã, care se amplifica pe mãsurã ce lucrãrile înaintau. Se fãcuse noapte si la slaba luminã a felinarelor, aparitia uriasului bloc de beton a zguduit emotional pe toti cei prezenti pânã la un punct, când explozia de revoltã putea fi stâpânitã numai de certitudinea cã asasinii vor fi judecati si condamnati. Si poate cã nu s'ar fi întâmplat nimic, dacã în acest moment de maximã tensiune, unde stãpânirea de sine se afla la punctul critic, nu ar fi sosit stirea cã Antonescu a dat ordin unitãtii militare din Jilava sã înlocuiascã, imediat, paza asasinilor cu o gardã militarã, ordin confirmat de pregãtirile
pagina 33 neobisnuite ale militarilor din incinta Jilavei. Subit, toti au înteles cã Antonescu vrea sã-i elibereze pe toti asasinii si sã lase crimele lor împotriva Miscãrii Legionare neispãsite. E posibil ca cineva sã fi aruncat o lozincã, cert este cã toti legionarii dela mormânt, împreunã cu garda de schimb, tocmai sositã si cu cea care trebuia schimbatã, au luat cu asalt celulele asasinilor, hotãrîti sã ia în mâna lor pedepsirea acestora, pentru cã Antonescu si clica lui vroiau sã o împiedice. Întreaga rãspundere o poartã în realitate Antonescu, care nu mai vroia sã le facã proces si pentru cã a trimis ordinul de schimbare a responsabilitãtii pazei la Jilava, tocmai în momentul dezgropãrii Cãpitanului, când starea emotionalã a grupului de legionari care lucrau, era la paroxism. Întreaga Miscare Legionarã, atunci si ulterior, a fost solidarã cu acest act nedorit de justitie, cealaltã cale, pe care a dorit-o, si permanent a cerut-o, fiindu-i refuzatã si fãcutã imposibilã...
L.V.: - Se stie cã profesorul Nicolae Iorga a fost asasinat, imediat dupã masacrul de la Jilava, de o echipã condusã de Traian Boeru, dela Institutul National al Cooperatiei. Se cunosc si motivatiile acestei rãzbunãri sângeroase, care a adus ulterior Miscãrii Legionare o condamnare unanimã. Dar de ce a fost asasinat la Snagov profesorul de economie Virgil Madgearu ? Ce avea Miscarea Legionarã cu el ?
M.D.:
- În echipa lui Boeru a fost si Stefan Cojocaru. Bãnuiesc cã el a avut
initiativa. Fusese "trântit" la examen de Madgearu si a vrut sã se
rãzbune. În plus am aflat ulterior, cã Stefan Cojocaru avea o sotie rusoaicã.
Este interesant cã nu a fost implicat în procesul lui Boeru, desi se afla în
tarã. A ajuns ulterior în Germania, fiind internat la
L.V.: - Ar fi fost posibilã salvarea lui Iorga si Madgearu ?
M.D.:
- Când Horia Sima, a fost informat, pe la orele 14,00, în data de 27 Noiembrie
1940, de arestarea lui Madgearu de cãtre Traian Boeru si de intentia de a-l
aresta si pe Nicolae Iorga, el se afla blocat la Presedintia Consiliului de
Ministri, ocupatã de armatã, angajat într'o sedintã dramaticã, începutã încã la
orele 4,00 si provocatã de cele petrecute în cursul noptii la Jilava si
ulterior, la orele 7,00, de stirea arestãrii lui Tãtãrescu, Ghelmegeanu,
Argetoianu, Gigurtu si a generalului Ilasievici (ulterior acestia au fost
eliberati, scãpând nevãtãmati). Horia Sima, la început singur, apoi cu ministri
legionari si cu Forul Legionar, erau masiv atacati pentru cele întâmplate si li
se cerea ultimativ sã-l proclame pe generalul Antonescu, ca sef al Miscãrii
Legionare, pentru a se putea "restabili ordinea"... Horia Sima fiind
în imposibilitate de a pãrãsi sedinta, s'a mãrginit a telefona la
L.V.: - L-ati cunoscut personal pe Traian Boeru, asasinul lui Iorga ?
pagina
34 M.D.: - L-am cunoscut numai la
L.V.: - Miscarea Legionarã a mai fost acuzatã si de faptul cã a asasinat evrei la Abator, este adevãrat ?
M.D.: - "Masacrul de la Abator" se pretinde cã s'a" produs" între 21-23 Ianuarie 1941. Fiind atunci în tarã, nu am auzit de asa ceva ! Acest masacru pur si simplu nu a existat ! "Masacrul de la Abator" a fost o înscenare ulterioarã a lui Eugen Cristescu, pentru a-i furniza lui Icã Antonescu material pentru cartea "Pe marginea prãpastiei", ca de altfel si celãlalt fals "celebru", cealaltã legendã, "soldatul român ars de viu de legionari". Cu toate cã ar fi dorit mult de tot, Mihai Antonescu nu a reusit sã prezinte niciun legionar, cãruia sã i se facã proces pentru aceastã presupusã faptã oribilã (masacrarea unor evrei la Abatorul din Bucuresti), fie chiar si în contumacie. De abia în 1945 Ilya Ehrenburg reia "afacerea", urmat de "România Liberã" si "Tribuna Poporului", care se întrec în detalii fanteziste. În 1946 Procuratura, în proportie deja de 90 % comunistã, se autosesiseazã si începe ancheta. Dr. Aurel Naghel, fost director în 1941 al Abatorului, precum si sute de fosti angajati, sunt anchetati. Numai mãcelarul Horváth (evreu maghiar) crede cã a fost un pogrom, dar el a fost angajat al Abatorului, ulterior "masacrului". În schimb un alt evreu, angajat în acea perioadã la Abator, Segal, a declarat cã nu a existat NICIUN MASACRU ! Neputând gãsi niciun indiciu, Procuratura comunistã închide dosarul... De altfel, chiar înainte de audierea martorilor, fosti medici si angajati ai Abatorului Bucuresti, protesteazã, printr'o întâmpinare, adresatã ziarelor "Universul" si "Dreptatea" împotriva alegatiilor din "România Liberã" si "Tribuna Poporului", declarând pe propria rãspundere, cã faptele descrise sunt de domeniul fanteziei ! Dezmintirea n'a mai apãrut, cele douã ziare, "Dreptatea" si "Universul" fiind interzise de comunisti, dar ea a fost publicatã în facsimil în "Expres Magazin" nr.13 din Aprilie 1992. De altfel conducãtorul Federatiei Evreiesti de atunci, dr. Wilhelm Fildermann, nu pomeneste despre un astfel de pogrom si nici chiar mai târziu Rabinul Sef Moses Rosen, cunoscut adversar declarat al Legiunii si al nationalismului românesc, dar binecunoscut si pentru exagerãrile lui fanteziste ! În 1991 a fost editatã în România, de Centrul de Studii al evreilor din România, lucrarea "Martiriul evreilor din România în 1940-1941", un studiu de 300 de pagini, lucrare prefatatã de Rabinul Sef Moses Rosen. În acest studiu nu se pomeneste nici un cuvânt despre presupusul masacru dela Abator, autorii studiului nu au dorit sã se discrediteze relatând fapte inexistente. În fine, pânã si Tribunalul International dela Nürnberg a aruncat acuzele lui Ilya Ehrenburg la cosul de gunoi...
Puciul din 21-23 Ianuarie 1941
L.V.: - Dv. d-le Mircea Dimitriu sustineti cã Antonescu este vinovat de puciul sângeros, din 21-23 Ianuarie 1941 ?
M.D.: - Este clar lucrul acesta ! El l-a plãnuit si el l-a condus ! Cu o zi înainte de acest puci,
pagina 35 Antonescu l-a destituit pe ministrul de interne, generalul Petrovicescu, un simpatizant al Legiunii, pe motivul ridicol al asasinãrii maiorului german Döhring (asasinat produs în plin centrul Capitalei de un agent englez, grec de origine). Dupã aceea, l-a rechemat pe ministrul plenipotentiar de la Berlin, Constantin Greceanu, care era legionar, lãsând intentionat postul vacant la Berlin, ca sã nu poatã fi nemtii în niciun fel influentati. Mai înainte, Antonescu si-a fãcut un buncãr la sediul guvernului din Piata Victoriei, ca sã fie sigur cã nu va putea fi atacat. Pe data de 19 Ianuarie 1941, a chemat urgent Divizia 3 a Corpului 1 de Armatã de la Pitesti, precum si alte trupe din provincie, asa cã la 21 Ianuarie 1941 erau în Bucuresti (dupã generalul Vasile Mitrea) 20.000 de soldati cu echipament de rãzboi si 200 de tancuri. Cu o zi înainte, la 20 Ianuarie 1941 secretarul de stat de la Interne Riosianu, recheamã urgent la Bucuresti numai prefectii legionari, în numãr de 40, în timp ce alti cinci prefecti (nelegionari) nu au fost chemati !...
L.V.: - Esecul (pentru cã a fost categoric un esec) guvernãrii în comun Antonescu-Sima, s'a datorat si naivitãtii (de care ati si pomenit de fapt) lui Horia Sima ?
M.D.: - O anumitã naivitate, cert, Horia Sima a avut. Experienta lui cu levantinismul Vechiului Regat era nulã. Cu totul fals, legionarii crdeau cã Antonescu este un prieten al Legiunii. El judeca oamenii dupã caracterul sãu propriu. Horia Sima si-a închipuit cã Antonescu, fiind si militar, este un om de onoare. În plus, Antonescu îl indusese premeditat în eroare pe Horia Sima, îmbrãcând de mai multe ori cãmasa verde. Trebuie sã tinem cont cã Horia Sima era "un sef al Legiunii în devenire", pe lîngã el erau altii, cu o vechime mult mai mare în Miscare, dar nu fuseserã activi, fuseserã "adormiti"...Totusi Horia Sima trebuia sã tinã seama si de ei. Pot sã spun, cu mâna pe inimã, cã Horia Sima era în schimb curat, era un om cinstit. Ca sã nu fiu înteles gresit, eu nu am fost în relatii de prietenie strânsã cu Horia Sima, dar am colaborat îndeaproape cu el, din 1932 si pînã la moartea sa în 1993, adicã vreme de 61 de ani, aproape neîntrerupt... În 1940 autoritatea lui Horia Sima în Miscarea Legionarã nu era consolidatã si nici nu putea fi în câteva sãptãmâni de la proclamarea sa ca sef al ei, în Miscare neexistând constrângere, ci numai consimtireliberã.
L.V.: - Când s'a hotãrât Hitler în favoarea lui Antonescu, în toamna lui 1940 sau numai în Ianuarie 1941 ?
M.D.: - Am fost informat, pe la mijlocul lui Ianuarie 1941, prin niste intermediari, cã interpretul lui Hitler, Schmidt, a declarat într'un cerc de intimi "Führerul s'a hotãrât pentru Antonescu si dacã Sima nu-si bagã mintile în cap, am terminat cu el !... Persoana care mi-a adus informatia nu mi-a comunicat data la care Hitler luase aceastã hotãrâre confidentialã. Eu când am aflat de hotãrârea lui Hitler, am pãrãsit imediat Berlinul, cu primul avion.
L.V.: - Ati zburat fãrã escalã pânã la Bucuresti ?
M.D.:
- Nu. Avionul s'a oprit la Budapesta. De aici, am luat trenul pânã la
Bucuresti. Dupã o zi am reusit sã-l gãsesc pe Horia Sima, i-am comunicat
informatia confidentialã pe care o primisem la
pagina 36 lichidat, dar nu ne-a trecut niciodatã prin gând asa ceva. Nu, nu cred cã el poate sã facã astfel de chestii"...
L.V.: - Avea Horia Sima o încredere atât de mare în Hitler ?
M.D.:
- Nu, nu avea. Dar în schimb avea încredere în Antonescu, pe care îl credea un
om de onoare. Antonescu îmbrãcase cãmasa verde, ori asta a însemnat mult pentru
Horia Sima. Adevãrul este cã Horia Sima era naiv în aceastã chestiune. Deci
Horia Sima, persistând în naivitatea sa, a primit informatia mea cu
neîncredere, "cã nu este posibil ca Antonescu sã se gândeascã sã-l
înlãture"... În ceea ce mã priveste, nu am reusit sã-l conving pe Horia
Sima de adevãrul situatiei, peste câteva zile a venit puciul lui Antonescu
contra noastrã si începând cu data de 24 Ianuarie 1941 a trebuit din nou sã mã
ascund, intrând în clandestinitate. Am încercat apoi sã obtin o vizã dela
Ambasada Germaniei din Bucuresti, unde aveam o colegã dela
"Aussenwissenschafliche Fakultät" din
L.V.: - Concret, ce ati fãcut, d-le Dimitriu, în zilele puciului din 21-23 Ianuarie 1941 ?
M.D.:
- Puciul m'a suprins în locuinta fratelui meu din Bucuresti. Pânã la
clarificarea situatiei, n'am pãrãsit locuinta, ascultând doar stirile la radio.
Din precautie, m'am mutat apoi în locuinta unui fost coleg din
VI. EXILUL DIN
Internati în lagãre de concentrare
Liviu Vãlenas.: - În aceastã situatie cum ati reusit sã fugiti din România ?
Mircea
Dimitriu.: - Pe data de 9 Mai 1941, am pãrãsit Capitala si m'am dus la
pagina
37 Viena, am spus "multumesc" soferului, am scos mantaua de pe mine
si am plecat mai departe cu trenul la
L.V.: - Bãnuiesc cã aceastã libertate nu a durat prea mult, cãci Antonescu fãcea presiuni din ce în ce mai mari asupra Germaniei, ca toti legionarii, dacã nu sunt extrãdati în România, atunci mãcar sã fie toti internati în lagãre, sub pazã strictã...
M.D.:
- Da, numai cã asta a mai durat un timp. La Berkenbrück erau internati Horia
Sima, Ilie Gârneatã, Constantin Stoicãnescu, Vasile Iasinschi, Dimitrie Groza,
Viorel Trifa, Corneliu Georgescu, Nicolae Horodniceanu, Traian Borobaru si
altii. Eu continuam sã locuiesc legal la
L.V.:
- Revenind la perioada petrecutã la
M.D.:
- În lagãrul din Berkenbrück, era si Constantin Stoicãnescu, care iesea,
clandestin, aproape în fiecare noapte din lagãr. Acesta venea la
L.V.:
- Dupã arestarea dv. de cãtre GESTAPO, în 1942 la
M.D.:
- Am fost dus în lagãrul de la
L.V.: - De ce au apãrut aceste disensiuni si certuri între legionarii internati în lagãrele germane ?
M.D.: - Divergentele dintre noi si dizidenti (ulterior botezati de noi "mexicani") au apãrut relativ devreme, fãrã însã a duce imediat la o dizidentã.
pagina 38 L.V.: - De ce "mexicani" ?
M.D.: - În glumã, un legionar mai putin dotat cu inteligentã, le-a spus acestor dizidenti "mexicani"...
L.V.:
- Cum era viata în lagãrul dela
M.D.: - La început, am fost toti bãgati într'o clãdire din cãrãmidã, în interiorul lagãrului mare. De restul lagãrului eram despãrtiti numai printr-o sârmã ghimpatã. Dupã câteva luni, nemtii au construit pentru noi un "lãgãrus" mai mic, compus din patru barãci mari de lemn, una era pentru familiile legionare, alta atelier, unde noi reparam binoclurile aduse de pe front si în alte douã stãteam noi, cei "nefamilisti". Aveam si o micã infirmerie, iar lângã infirmerie, era corpul de gardã, care era compus din soldati nemti si din soldati rusi. Totul îngrãdit cu sârmã ghimpatã, pusã sub tensiune...
L.V.:
- Câti legionari se aflau internati la
M.D.:
- Circa 450. Deci grosul Miscãrii Legionare din
L.V.:
- Munca în lagãrul de la
M.D.: - Noi munceam câte sase ore pe zi, exclusiv la reparat de binocluri. Erau doi maistri dela Carl Zeiss Jena care ne-au învãtat cum sã facem reparatiile si lucram câte sase ore în douã schimburi pe zi. Eram remunerati prin mâncare si o ratie de trei tigãri pe zi. Eram privati de orice contact cu exteriorul, regimul la care eram supusi, în terminolgia germanã se chema "Nacht und Nebel" ("Noapte si ceatã"). În limbajul politienesc german asta însemna practic, "pierduti fatã de exterior"...
L.V.:
- Ce s'a mai întâmplat în continuare la Buchenwald si
M.D.:
- Dupã ce l-am scos din rîndurile noastre pe Mile Lefter, nemtii nu au mai avut
ce sã facã cu el si l-au transferat la
pagina 39 al Miscãrii si în locul lui l-au "ales" pe Vasile Iasinschi... Însã grosul Miscãrii se afla la Buchenwald, iar legionarii de aici au intrat în conflict cu grupul restrâns dela Dachau si nu au recunoscut "demiterea" de cãtre nemti a lui Horia Sima. Cei de la Buchenwald au trimis autoritãtilor germane un memoriu de solidarizare cu Horia Sima. Am avut surpriza sã fim amenintati de conducerea lagãrului cu împuscarea, dacã nu suntem "cuminti", a fost arestat conducãtorul grupului nostru, doctorul Iosif Dumitru, tinut vreo sãptãmânã si ceva într'un buncãr situat în interiorul lagãrului, amenintat când cu câini, când cu împuscarea, dacã nu-si schimbã "atitudinea". Noi în aceastã situatie am declarat greva foamei, iar nemtii ne-au spus "cã ceea ce facem noi este o actiune contra Führerului, pentru cã sabotãm
DECIZII ISTORICE
TRIBUNALUL INTERNAŢIONAL DE LA NÜRNBERG, PRIN COMISIA DE ANCHETĂ, A SCOS DE SUB ACUZARE MIsCAREA LEGIONARĂ
Declaratiile si Memorandumul d-lui MIHAIL ENESCU, fost Consul General al României, în Germania, la sfârsitul celui de-al II-lea razboi mondial:
"1. Platforma politico-diplomatica, în vederea unei explicatii cu Învingatorul, a început sa fie pregatita din vreme, înca din Decembrie 1944. Atunci nu mai încapea nici o îndoiala cum se va sfârsi razboiul. Presedintele Guvernului National si Ministerul de Externe mi-au lasat mâna libera.
2. În scopul mentionat era indispensabila recunoasterea de catre guvernul german a unei Misiuni Reprezentative a Guvernului National Român, ceea ce am obtinut în Martie 1945, sub titlul misiunii de Consulat General pentru întregul Reich.
3. La jumatatea lunii Aprilie 1945, în calitate de reprezentant al Guvernului National Român, cu titlul de Consul General pentru întreaga Germanie si însotit de Misiunea Diplomatica Consulara formata din Maria Bucur ca secretara si Dinu Paul ca atasat stagiar, am urmat Secretariatul de Stat al Ministerului de Externe si corpul diplomatic la BAD GASTEIN.
4. Cu o
scrisoare l-am rugat pe Vasile Iasinschi, în drum spre
5. Din întâmplare a venit la Bad Gastein si gen. Platon Chirnoaga, însotit de comandorul Eugen Baila. Au aderat si ei la planul de explicatie cu Învingatorii.
6. L-am anuntat la Ministerul de Externe german pe Vasile Iasinschi - ca Presedinte ad-interim al Guvernului National Român si ministru de Externe, în lipsa titularilor, iar pe gen. Platon Chirnoaga - ca ministru de Razboi si pe comandorul Baila - ca director de cabinet al Ministerului de Razboi.
7. La apropierea trupelor americane de Bad Gastein, Ministerul de Externe german a comunicat prin radio autoritatilor politice si militare americane compozitia corpului diplomatic, inclusiv Misiunea Guvernului National, pe lânga care erau atasati ca personalitati: presedintele ad-interim V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga - ca ministru si comandorul Baila - ca director de Cabinet.
8. Chiar în ziua de 5 Mai, când s-a anuntat la radio prima data pregatirea capitularii Germaniei, am început redactarea unei expuneri despre pozitia Garzii de Fier, din care nu lipseste, cum se vede, nici problema evreiasca.
9. Dupa capitularea Germaniei, Misiunea Diplomatica Consulara a Guvernului National Român a fost internata într-un hotel din Bad Gastein, odata cu Corpul Diplomatic: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga, comandorul Baila, la care s-au adaugat si prof. Ion Singeorgiu si Vladimir Cristi. Ei nu au fost deranjati si nici cercetati de nimeni.
10.Trec peste amanunte. La 25 Septembrie 1945, o parte din membrii Corpului Diplomatic ai tarilor din est a fost internata în câmpul de concentrare american pentru "criminali de razboi", "Markus W. Orr" (dupa numele primului soldat american cazut la debarcarea în Europa) de la Glassenbach la Salzburg. Misiunea Guvernului National a fost pusa în libertate.
11. La 29 Octombrie 1945 am fost arestat împreuna cu Maria Bucur, într-o înscenare cu adevarat spectaculoasa, de un grup format din agenti speciali ai Politiei de Stat austriece, veniti de la Viena, de altii în uniforme iugoslave si ceho-slovace, comandat de C.T.C. din Bad Gastein. La întrebarea de ce sunt arestat, mi s-a raspuns ca din ordinul reprezentantului de Stat din Washington, al Guvernului Român sprijinit de celelalte guverne ale tarilor din est. Am fost internat împreuna cu Maria Bucur în lagarul de "Criminali de razboi" de la Glassenbach.
12. La arestare mi-au fost confiscate toate actele, printre care si Memorandumul despre Garda de Fier. Memorandumul a fost înaintat autoritatilor americane din Austria, cu sediul atunci la Salzburg (în asteptare a fi transferati la Viena) si de acolo a fost îndrumat la Comisia Instructorie de pe lânga Tribunalul International de la Nürnberg, care avea sa decida soarta celor cercetati ca eventuali "criminali de razboi". Acest Memorandum a facut oarecare impresie, dupa cum am aflat mai târziu.
13. Dupa aproape 4 luni, pe la jumatatea lunii Februarie 1946, V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga si comandorul Baila au fost anuntati sa se prezinte în ziua urmatoare cu bagajele la C.T.C., fiindca vor fi internati la Glassenbach.
14. În noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Nürnberg la Glassenbach un ofiter american cu 400 de formulare ale Comisiei Instructorie de pe lânga Tribunalul International. Între aceste 400 de formulare se gaseau si cele destinate noua, Misiunea Guvernului National, cu persoane atasate: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoaga si comandorul Baila. Rostul acestor formulare de la Nürnberg era sa stabileasca identitatea acelora în sarcina carora nu se gasisera vini pedepsibile si nici nu apartineau organizatiilor culpabile colectiv de "crime de razboi", "contra umanitatii" sau "colaborationism".
15. În Aprilie 1947 am fost eliberati - Misiunea Diplomatica Consulara si comandorul BĂILĂ, iar o luna mai târziu, si ceilalti: V. Iasinschi si gen. Platon Chirnoaga.
Odata cu exonerarea noastra de orice culpa, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauza si entitatile pe care le reprezenta Miscarea Legionara: Guvernul National si Armata Nationala. Aceste entitati nu sunt culpabile nici de "crima de razboi", nici de "genocid", nu sunt nici "fasciste", nici "naziste", nici ,,colaborationiste".
Dupa cum este bine stiut, instructia e secreta si nici nu se publica actele si deciziile ei. S-au publicat, însa, darea în judecata si sentinta de condamnare de catre Tribunalul International de la Nürnberg, a altor organizatii. Astfel, în afara de partidele Fascist si National-Socialist, de SA si, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru "crime razboi" si "contra umanitatii", pentru "fascism", "nazism" si "colaborationism", mai toate miscarile nationaliste din Europa: "Rex" a lui Leon Degrelle, "Ustasa" croata, "Crucile cu sageti" - maghiara, "Hlinka" - Garda slovaca etc.
Numai Miscarea Legionara si miscarea "Strajnicii" - bulgara (dupa modelul legionar), a profesorului CANTARGIEF, au ramas în afara de asemenea condamnari.
Cât priveste problema evreiasca, cunoscutul sionist Lowenthal a afirmat aceeasi teza ca în memorandumul meu despre Garda de Fier, la procesul Eichman, în 1961 : "Antisemitismul Garzii de Fier nu era de natura rasista ca la nazisti, ci de invidie fata de starea economica a populatiei evreiesti din România".
FRAGMENTE DIN MEMORANDUMUL întocmit si semnat de Consulul General al României în Germania, MIHAIL ENESCU, document îndrumat de autoritatile americane din Austria catre Comisia Instructorie de pe lânga Tribunalul International de la Nürnberg
M E M O R A N D U M
A. INTRODUCERE
Sunt momente în actiunea unei miscari luptatoare când se impun unele clarificari de pozitie. Azi, la raspântia unor drumuri necunoscute pentru continentul european, când un razboi mondial de proportii înca neidentificate pare ca s-a încheiat printr-o capitulare fara conditii a unor state de echilibru în Europa, se cere si Garzii de Fier o precizare a pozitiei sale politice pe plan intern si extern. si pentru a risipi orice banuiala eventuala ca în circumstantele de acum Garda de Fier ar încerca o justificare fata de învingatori sau ar cauta unele interpretari sau alibiuri care ar echivala cu o desolidarizare de aliatii ei de pâna acum, afirmam cu toata claritatea, de la început, ca nu intentia de separatie este obiectul acestui studiu. Dimpotriva, Garda de Fier considera conduita sa ca singura posibila si corespunzatoare realitatilor europene pe linii adânci si reînnoieste convingerea ca viitorul nu prea îndepartat va confirma odata justetea pozitiei ei.
În acelasi timp, nu sta în moravurile politice ale Garzii de Fier si nu este nici potrivit cu înalta ei tinuta etica ca sa-si renege în momente deosebit de grele raspunderile. Cine colaboreaza cu Garda de Fier, stie ca se poate bizui pâna la urma pe o neclintita credinta fata de cuvântul dat. Dar, daca Garda de Fier îsi pastreaza cu fermitate esenta ei si îsi revendica fara sovaire raspunderea actelor sale, tocmai în virtutea acestui principiu de respect al realitatii structurii si actiunii ei, respinge hotarât orice deformare analitica în prezentarea sa ca forta politica si orice interpretare necorespunzatoare realitatii, a actelor sale. Garda de Fier recunoaste deschis ce este si ce face, dar nu poate lua asupra-si ce nu este în structura ei si ce nu a apartinut niciodata actelor sale.
Acest preambul precis este necesar pentru a întelege expunerea ce urmeaza, fiindca una din armele favorite ale adversarului este mutilarea realitatii fata de Garda de Fier.
Desigur, nu este momentul, nici locul sa expunem aici prigoana fara precedent în uzantele politice ale popoarelor înaintate, dezlantuita mai ales în ultimii sapte ani împotriva Garzii de Fier. Este suficient sa reamintim numai asasinarea fondatorului Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, a celei mai mari parti a Statului sau Major si a miilor de tineri, dintre care unii au fost expusi apoi pe pietele oraselor române; umplerea temnitelor cu elita luptatorilor si cu multi nevinovati; calomnii publice si soptite, calcarea celor mai elementare legi de drept public si privat, supliciul moral si complicate schingiuiri fizice, asasinat individual si masacru în masa, unitati speciale pe front destinate decimarii din spate.
De asemenea, merita o mentiune speciala perfectionarea sistemului de înlantuire politica dupa ianuarie 1941, prin uimitoarea cointeresare în prigonire, a unor puteri care, în principiu, ar fi trebuit sa menajeze fortele Garzii de Fier. Aceste puteri s-au transformat în agenti zelosi de adversitate si confiscare a libertatii. Legionarii Garzii de Fier au depasit astfel temnitele României pentru a figura si în lagarele de concentrare ale acestor mari puteri si multi dintre ei, pentru a-si pastra libertatea, s-au risipit pâna în cele mai îndepartate tari ale Europei.
A rezista acestei coalitii a fortelor interne cu cele externe, atât adverse, cât si amice si a nu fi distrusa de acest potop de lovituri perfect combinate din toate partile, de pe urma carora nici o alta organizatie politica din Europa nu ar fi supravietuit, dovedeste o forta politica de o rara vitalitate si realitatea profunda pe care o reprezinta Garda de Fier în România si în sud-estul european.
Pentru a restabili tocmai realitatea pe liniile ei invincibile, am întocmit deci aceasta expunere. Pâna la urma, realitatea totdeauna se impune, cu toate încercarile de deformare si împotriva oricaror fictiuni, oricât de ingenios ar fi calculate. Cum a dovedit trecutul destul de apropiat, o ordine noua în Europa nu se poate construi pe fictiuni, pe arbitrar si pe iluzii. Pe zi ce trece, pentru a fixa Europei o ordine stabila si durabila, se cer mai multe sfortari, mai mult spirit realist si se ivesc din ce în ce conditii mai grele. Este nevoie de unirea tuturor elitelor si de folosirea tuturor realitatilor pentru a salva în acest ultim moment Europa de la o catastrofa si, odata cu ea, lumea întreaga. Cine vrea sa îndeparteze aceste elite si sa faca abstractie de aceste realitati în sfortarile comune de reconstructie, aduce un prost serviciu civilizatiei contemporane. Puteri care au avut o clipa victoria în mâna, au pierdut-o fiindca s-au îndepartat de realitati si le-au combatut, pentru a le înlocui cu fictiuni. {si oricine, oricât de puternic, ar repeta o asemenea eroare majora, ar ajunge totdeauna la acelasi tragic rezultat.)
Garda de Fier, aratând cu claritate si curaj ce este si ce urmareste în politica ei interna si externa, în realitate, iar nu asa cum ar dori sa arate adversarii, crede ca aduce un real folos încercarii de reconstructie a Europei în ruine.
B. POZIŢIA GĂRZII DE FIER PE PLAN INTERN
I. ÎN PRINCIPIU
Cercetatorii, literatura internationala de specialitate, cât si tehnicienii politicii aplicate au recunoscut în Garda de Fier o mare Miscare politica si spirituala, profund originala. Adversarii, mai putin scrupulosi, însa, pentru a crea confuzii, atât în România, cât si în strainatate, au cautat sa prezinte Garda de Fier când ca o Miscare fascista, când ca national-socialista, ba unii chiar ca o organizatie originala de infiltratie comunista. Altii, în sfârsit, discutând nota dominanta crestina a Garzii de Fier, au ajuns la concluzia ca ar fi o ......secta religioasa. În realitate, Garda de Fier nu este nimic din toate acestea.
Garda de Fier (sau Miscarea Legionara) este o Miscare specific româneasca, de ridicare a poporului român la aceeasi constiinta politica, la aceeasi stare economica si sociala si la aceeasi dezvoltare culturala ca a celorlalte popoare ale Europei. În acelasi timp, lupta pentru reîntarirea valorilor crestine eterne, în felul cum poporul român concepe lumea si se subordoneaza preceptelor morale si legilor divine. Este, deci, o Miscare complexa, cu laturi multiple: politice, spirituale, constructive, culturale, economice, sociale, morale, care urmareste, în fond, teluri simple si naturale, ca acelea ale sporirii de randament al poporului român la patrimoniul comun european.
Fireste, are unele afinitati cu ideea romana a fascismului si altele, mai putine si mai degraba de tendinte sociale, cu national-socialismul. Diferentele, atât de fond cât si de tehnica, de actiune, sunt mai profunde, însa, decât asemanarile. si iarasi reamintim ca aceste diferente funciare au fost precizate de catre Corneliu Zelea Codreanu, de doctrinarii Garzii de Fier, cât si de alti autori straini în : 1935, 1936, 1937 si 1938, când fascismul si national-socialismul se gaseau în culmea puterii. Desigur, în aceasta expunere de politica aplicata, nu este locul unui studiu aprofundat de principii si nici al unei analize comparate de structura a Miscarii Legionare fata de celelalte mari miscari colective contemporane: fascismul - cu mistica Statului, national-socialismul - cu mistica rasei, comunismul - cu mistica vida a colectivului. Este suficient sa relevam accentul pe atingerea obiectivelor materiale si pe aplicarea excesiva a principiului autoritatii, pusa în practica de miscarile totalitare, cu ignorarea structurala a religiei ca valoare spirituala dominanta, pentru a întelege diferenta esentiala de Miscarea Legionara care conditioneaza opera sa constructiva de precaderea valorilor spirituale si a pricipiilor moral crestine.
Evident, Miscarea Legionara nu admite nici excesul pe care unii cauta sa-l identifice cu principiul democratiei, anume mistica interesata a libertatii individuale, individul ca pretext pe deasupra oricarei alte realitati. Excesele interesate de acest gen au smuls sistemul de guvernare democrata astfel înteles, de pe linia realitatilor si l-au compromis în majoritatea tarilor europene, îndeosebi în cele sudice, centrale si sud-estice.
În practica, nici principiul absolut al libertatii individuale, nici acel al autoritatii între care omenirea oscileaza, cu nelinistea ei în cursul dramaticei sale istorii, nu pot constitui un sistem realist de guvernare. Un sistem durabil de guvernare nu poate proclama nici primatul naturii abuzive a individului asupra comunitatii, nici nu poate consacra calcarea respectului fiintei umane, sub pretextul ratiunii de Stat. si "Habeas Corpus", si autoritatea ferma a guvernului trebuiesc împacate într-un sistem organic de guvernare, potrivit moravurilor, caracterului si temperamentului fiecarui popor în parte, iar nu dupa o formula generala si abstracta care, interesat sau chiar cu buna credinta, poate degenera repede într-o utopie sau într-o înscenare hibrida si insuportabila.
Asadar, Miscarea Legionara nu admite, deopotriva, nici excesele principiului autoritatii, generatoare de tiranie, nici pe acelea ale libertatii individuale generatoare de anarhie. Nu este, astfel, o organizatie nici de gen strict autoritar, nici un partid de tip liberal. Garda de Fier este o sinteza de esente de realitati si permanente, rezultate din specificul etnic al poporului român, din conditiile lui de viata interna si de convietuire cu alte nationalitati, din asigurarea existentei si securitatii lui în raport cu popoarele vecine, din integrarea lui în spiritul continentului europen si al relatiunilor cu celelalte popoare ale lumii. Datorita unui spirit unic de creatie, Corneliu Zelea Codreanu a izbutit sa închege într-un puternic sistem politic si spiritual, armonic si organic, nu numai cele mai variate conditii, dar cele mai îndreptatite si în aparenta de sens contrar.
Prin acest sistem s-au contopit, astfel, toate rezultatele poporului român si toate straturile sociale, într-o Miscare de elita si în acelasi timp, de masse, de spirit traditional si în acelasi timp, comunitar, de respect al fiintei si al gândirii umane si în acelasi timp, de disciplina voluntar consimtita, de conservarea proprietatii, dar în acelasi timp, de asigurarea dreptatii sociale, de aplicarea princiatului autoritatii si în acelasi timp, cu o intensa cultivare a libertatii, de ridicare pe culmi spirituale, în acelasi timp cu o minutioasa campanie de reconstructie materiala.
Sistemul acesta, prin multiplicarea laturilor sale, a devenit astfel valabil pe toate planurile vietii poporului român. Asa se explica puterea de atractie si de fixare a elitelor din toate straturile sociale, de la aristocratul de origine princiara - pâna la plugarul de la marginea tarii, de la savantul universitar - pâna la muncitorul necalificat, de la functionarul public - pâna la meseriasul liber, de la marele industrias - pâna la proprietarul agricol, de la batrânul carturar - pâna la colegianul adolescent. Studentimea si proletariatul, clasele de mijloc si taranimea sunt deopotriva încadrate în Garda de Fier. Dar ceea ce-i da Miscarii Legionare o forta invincibila este credinta neclintita a luptatorilor ei de toate vârstele si de toate meseriile. Prin reprezentarea fidela si echilibrata a elitelor tuturor straturilor sociale si prin credinta fanatica a tineretului de toate nuantele, dar îndeosebi universitar si proletar, se si explica rezistenta Garzii de Fier de-a lungul atâtor ani de suferinta si pastrarea ei intacta, dupa atâtea inimaginabile persecutii.
Ce rezultate ar fi dat acest interesant si original sistem al Garzii de Fier într-o guvernare unitara si durabila, nu am putea anticipa; cele patru luni de diarhie nu ofera obiectiv nici un punct concludent. Avem însa puternice motive sa credem ca un regim legionar omogen care sa grupeze toate fortele sanatoase ale poporului român, indiferent de nuanta de partid, ar fi avut efecte salutare si pentru România, si pentru spatiul înconjurator.
II. ÎN CONCRET
Garda de Fier si ordinea legala
O Miscare de un astfel de volum si de o astfel de complexitate în adâncime nu poate fi învinuita, fara o patima nedreapta, de imitatie de pe modele straine, care vietuieste prin actiuni ilegale si urmareste o "dictatura", smulgând puterea prin "Lovitura de Stat" si desfiintarea partidelor adverse cu violenta. De ce ar fi folosit Garda de Fier o astfel de metoda catilinara, când si elitele, si massele se încadrau cu înfrigurare, si momentul victoriei ei finale parea ca se apropie, începând din anul 1937, cu o siguranta geometrica!?
Dar nu numai din motive de inoportunitate, ci din însasi esenta principiilor sistemului legionar si a gândirii sale politice, Corneliu Zelea Codreanu respingea aprioric, cu toata fermitatea, orice intentie agresiva de cucerire a puterii în Stat . Corneliu Zelea Codreanu si, în rând cu el, toti doctrinarii si sefii responsabili ai Garzii de Fier, au repetat în atâtea rânduri cum înteleg victoria legionara si pe ce cale se va ajunge la acest tel.
Dictatura în sine - vointa unui singur om impusa cu forta populatiei unui Stat - cum o defineste el însusi (deci doua vointe: una a dictatorului sau a unui grup de o parte si alta contrarie, a poporului), constituie în gândirea lui Corneliu Zelea Codreanu un sistem odios de guvernamânt, mai ales când aceasta vointa se impune cu silnicie si cruzime si degenereaza astfel într-o tiranie sângeroasa.
În doua rânduri, o data într-o circulara catre legionari dupa înmormântarea lui Ion Mota, "prim-locotenent" al sefului Garzii de Fier, cazut pe front în Spania împotriva marxismului si a doua oara în declaratiile catre ziaristi, în februarie 1938, Corneliu Zelea Codreanu înfiereaza public, în termeni dispretuitori, ca mijloace de biruinta "ideea de complot" si de "Lovitura de Stat". El le considera ca o "prostie" si taxeaza astfel de victorii, nascute din complot si lovituri de Stat, ca ieftine si trecatoare. "Esenta însasi a conceptiei legionare, precizeaza mai departe Corneliu Zelea Codreanu , respinge acest sistem al Loviturii de Stat, atitudine necugetata de bruscare, de natura exterioara". Constient de misiunea istorica a tineretului român si de raspunderea sa de conducator al unei generatii, stia ca un complot este o insanitate ce poate duce, cel mult, la o hibrida dictatura politista, iar nu la un regim stabil, laborios si durabil.
si în concret, Corneliu Zelea Codreanu a fost strict consecvent cu principiile sale, dupa rezultatul triumfal al alegerilor din 1937. Între 22 si 29 decembrie, pâna când s-a constituit Guvernul Goga - Cuza, Corneliu Zelea Codreanu nu avea decât sa faca un semn legiunilor sale, pentru ca aparat de Stat si corpuri constituite sa se topeasca în fata valurilor legionare. Corneliu Zelea Codreanu s-a abtinut de la un astfel de gest, stiind bine totusi, ca, dupa primele momente de uluire, provocate de rezultatul alegerilor, va urma din partea adversarilor o reactiune violenta ce-l va costa viata si va aduce multe suferinte Garzii de Fier. Respectul principiilor i-a parut însa Fondatorului Garzii de Fier un stâlp mai solid de forta politica decât escaladarea puterii direct din strada.
Fundamentul cel mai sigur al unei puteri politice nu poate fi construit, dupa gândirea lui Corneliu Zelea Codreanu, decât printr-o stricta legalitate, o scrupuloasa respectare a legii. El nu pierdea niciodata prilejul sa-si manifeste regretul pentru cele doua-trei împrejurari în care Miscarea Legionara, exasperata de abuzul ilegal al guvernelor si autoritatilor, a facut uz de violenta, desi tocmai în acele circumstante se aplica în plin consacrata maxima de drept public: "sortir de la legalité pour rentrer dans le droit", principiu amintit deopotriva de istorici si de legisti, ca legitim în atâtea manifestari ale colectivitatii umane asuprite; printre altele, amintit si la originile revolutiei americane. si ca o consacrare a regretelor sale si a smereniei fata de principii, tocmai în culmea puterii sale, când violenta impusa de clasa politica dominanta s-ar fi întors în favoarea Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu a refuzat iesirea din raportul de Drept pentru a intra pe calea raportului de Forta, net în folosul cauzei sale. Manifestându-si credintele pe caile pe care le ofera legile, Corneliu Zelea Codreanu considera primirea raportului de forta ca o coborâre de la tinuta etica a tineretului român. Corneliu Zelea Codreanu astepta biruinta Miscarii Legionare pe o cale mult mai adânca si reala: din desavârsirea unui proces interior de constiinta a natiunii române si de perfectionare a conditiei umane, prin educatia în etica legionara. <<Când acest proces va cuprinde majoritatea românilor>> - spunea CORNELIU ZELEA CODREANU - <<si se va desavârsi, biruinta va veni atunci automat, mare si luminoasa.>>
Reforma institutiilor politice, partide, Parlament, corpuri constituite, nu se astepta, astfel, prin decrete-legi si masuri coercitive, ci prin vointa suverana a poporului român. De teama acestui implacabil verdict popular care conducea fatal Miscarea Legionara la o biruinta totala, partidele politice, condamnate la sterilizare prin îndepartarea marelui rezervor de împrospatare a fortelor, tineretul intelectual si luptator, încadrat în Garda de Fier, au capitulat în fata puterii executive, cointeresând-o într-o actiune represiva, cu pretul sacrificarii propriei ratiuni de existenta: regimul parlamentar. si iata, în 1938, dupa ce timp de 15 ani elita activa a României a fost acuzata de actiuni "ilegale" si de intentii de "Lovitura de Stat" pentru a desfiinta "ordinea prestabilita", iata opt fosti prim-ministri, exponenti ai tuturor partidelor, coalizându-se într-un guvern de dictatura, pentru a iesi ei din legalitate, pentru a da ei o lovitura de Stat si a dizolva ei parlamentul si propriile lor partide. (Dupa cum, si în zilele noastre, o alta calomnie faimoasa pe atunci: "omul si pogonul" - lozinca demagogica atribuita Garzii de Fier de fratele primului-ministru de atunci, dl. G. Tatarescu, o vedem aplicata astazi de un regim "democratic", cu participarea a însasi d-lui Tatarescu).
si revenind la evenimentele din 1938, pentru a fi drepti, la acest regim împotriva tineretului ramas în cadrul legalitatii, nu au participat personal sefii partidelor istorice, d-nii Iuliu Maniu, Constantin si George Bratianu, precum nici unii chiar dintre oamenii politici seriosi care, pentru diferite motive, facând parte din acele guverne de dictatura, nu au aprobat nici sufleteste, nici politic, metodele sângeroase ale regimului.
Asadar, Garda de Fier trebuie sa fi corespuns unei mari realitati, daca partidele s-au desfiintat singure împreuna cu institutiile pe care le reprezentau, în favoarea unei dictaturi personale si politiste, cu pretul discreditarii definitive a propriului lor sistem si a unei institutii fundamentale - cum este Coroana, numai pentru a abate de pe linia justa o alta institutie fundamentala: Vointa Natiunii.
Garda de Fier nu este , asadar, o organizatie totalitara si nu s-a nascut din antagonism funciar împotriva institutiilor Statului si ale colectivitatii, fie structurale - cum este monarhia, fie functionale - cum sunt puterea legislativa si executiva, fie tranzitionale - ca partidele politice. Miscarea Legionara nu intra în conflict cu aceste institutii si, fireste, nici cu guvernele care le reprezinta, decât în masura în care ele se îndeparteaza de la legalitate si de la vointa nationala.
2. În ceea ce priveste monarhia, Corneliu Zelea Codreanu afirma precis primatul acestui principiu si subliniaza distinctia funciara dintre Institutie si reprezentantul sau. Un reprezentant poate fi slab, institutia monarhica însa este totdeauna buna.
Separând persoana Regelui de conduita Guvernului de la Bucuresti, considerate ca impuse factorului constitutional, fie de circumstanta de forta majora, fie de forta simpla a Puterii ocupante, s-a pastrat întotdeauna o tacere respectuoasa în jurul Coroanei.
Asadar, Coroana nu intra în discutiile situatiei interne din România.
3. Printre institutiile politice recunoscute în sistemul legionar ca permanente în structura societatilor moderne, un loc important îl ocupa Parlamentul.
Necunoscatorii problemelor legionare pot fi surprinsi. Cei care au stat însa în preajma lui Corneliu Zelea Codreanu sau care cunosc studiile doctrinarilor legionari asupra corelatiunei "Garda de Fier si Parlamentul" - în special, studiul cu acelasi titlu, al ilustrului profesor de sociologie Traian Braileanu, fost ministru al Educatiei Nationale - sunt familiarizati cu problema functiunii ce trebuie sa îndeplineasca Parlamentul în sistemul legionar.
Desigur, în rând
cu alti oameni politici, chiar de extractie democratica ca, de
pilda, Andre Tardieu - în Franta si AL. Vaida-Voevod - în
România, sistemul legionar nu admite mitul retoricei si al aritmeticei
electorale. Experienta a dovedit, în majoritatea tarilor
europene, ca degenerarea sistemului parlamentar în obsesia rezultatului
voturilor si a succeselor retorice consuma întreaga energie si
capacitate de randament a clasei politice care considera astfel toate
problemele de Stat ca rezolvate printr-o victorie electorala sau un
discurs aplaudat. Trebuie sa se înteleaga ca
realitatile exacte de la fata locului din sud-estul european sau
din Peninsula Iberica se deosebesc mult de situatiile figurate în
genere de la distanta, prin optica de la Londra, Berlin, Washington si
Paris. Uzantele Camerei Comunelor sunt unele, ale Cortes-urilor,
Scupcinei, Sobraniei si Adunarii Nationale din
S-au vazut, în România epocii parlamentare, cele mai importante partide în opozitie cu trei pâna la sase deputati - mai putin chiar decât unele grupari etnice minoritare, ca maghiarii, de pilda - ajunse peste noapte la guvern, obtinând importante majoritati, cu concursul plin de zel al jandarmilor, al alcoolului, al promisiunilor, al coruptiei si al volatilizarii urnelor. Aceasta demoralizanta sleire a nervului national, prin continua fortare a vointei colective, conduce la sfarâmarea partidelor în neînsemnate fractiuni, incapabile - cum s-a dovedit înca din decembrie 1937 - sa mai obtina majoritati, chiar cu pretul violentei corporale si morale. Consecinta fatala de pe urma deselor schimbari de decor ale coalitiilor de grupuri parlamentare ce ar urma pentru a constitui o majoritate, ar fi o neîntrerupta alunecare spre stânga si, în ultima analiza, partidul unic de extrema stânga, impus cu forta de la Rasarit.
Deci, ca o puternica prevenire a acestor alarmante eventualitati, printre alte consideratiuni de ordin structural, Miscarea Legionara a urmarit sa readuca functiunea parlamentului pe linia realitatilor românesti.
În primul rând, urma sa se întareasca cu strictete principiul separatiunii puterilor în Stat: nici Parlamentul nu trebuie sa coboare la starea de simpla emanatie a puterii executive, ca în sistemul românesc de pâna în 1938; nici puterea executiva nu poate degenera, fara cea mai mare primejdie pentru existenta unui stat, la regimul de simpla unealta, la discretia "democratiei integrale", adica despotismul majoritatii parlamentare iresponsabile: majoritate realizata prin demagogie si presiune a cluburilor si comitetelor, alunecate cu cea mai mare certitudine spre o ultima etapa: Jacobinismul modern, bolsevismul. De altfel, experienta recenta demonstreaza mai în toate tarile unde, începând cu 1943, s-a încercat sa se revina la regimul parlamentar, ca: sau guvernul rezultat din coalitia grupurilor abia mai poate supravietui sub hartuiala comitetelor de "eliberare" sau, pentru a se asigura un minimum de ordine, "libertatea" a fost pusa sub protectia unui general sau a baionetelor trupelor de ocupatie.
În sistemul legionar, deci, pentru a elimina de la început orice posibilitati de arbitrar al unei puteri în dauna celeilalte, separatia este categorica. Puterea executiva, pentru a avea autoritate si prestigiu, trebuie sa se ridice dintr-o elita politica, dupa criterii sigure. Aceste criterii nici nu pot fi principiul electiunii, nici acela al ereditatii, ci principiul selectiunii sociale, prin libertatea absoluta de ridicare a valorilor personale din adâncimile straturilor sociale la suprafata societatii. Puterea executiva - administratia, diplomatia etc. - recrutata din aceasta elita, îsi va putea astfel îndeplini functiunea politica si tehnica în conditiuni normale.
Parlamentul, expresia puterii legislative, ar fi, deci, restaurat în sistemul legionar, într-o stare de totala emancipare fata de puterea executiva. Misiunea Parlamentului, ales absolut liber, parte dupa criterii de competenta, este legiferarea, adica discutia, ca si votarea legilor. În al doilea rând, si ca un drept de cenzura morala, iar nu de imediate consecinte politice, se recunoaste Parlamentului prerogativa de semnalare, într-un spirit de înalta raspundere, a abuzurilor, nepotrivirilor sau incompetentei constatate în actele puterii executive.
Iar pe deasupra acestor institutii, în momente de particulara importanta, în care se decide soarta comunitatii, Corneliu Zelea Codreanu aseaza ceea ce el numeste "Consultarea Poporului", adica, în fata marilor hotarâri care îl angajeaza, dupa ce se arata drumul, poporul trebuie întrebat, trebuie consultat, pentru a-si spune cuvântul daca poate sau nu, daca este pregatit spiritualiceste sa mearga pe calea aratata.
Urmând, deci, spiritul lui Corneliu Zelea Codreanu de respect al vointei populare, si Horia Sima, ca vice-presedinte al Consiliului de Ministri, în toamna anului 1940, a voit alegeri generale absolut libere, la care sa candideze exponentii tuturor partidelor politice dizolvate de regimul precedent. Opozitia categorica a maresalului Antonescu, care de atunci nutrea intentia unei lovituri de Stat, a zadarnicit însa consultarea poporului proiectata de Miscarea Legionara; astfel, în 1940 s-a demonstrat înca o data, ca si în 1937, ca nu Miscarea Legionara se teme de verdictul alegerilor libere.
Din principii constructive politice, prin urmare, dar si din motive educative, constatând efectele reale de ordin civic si moral ale pervertirii metodelor de exprimare a sufragiilor si de falsificare a vointei populare, marele pedagog Corneliu Zelea Codreanu a cautat sa îndrepte moravurile electorale, prin garantarea exprimarii libere a voturilor dupa cum dicteaza constiinta alegatorilor, nesiluita nici de amagiri, nici de violente. si pentru ca sa asigure alegeri absolut libere, si pe aceasta cale sa rezulte, pe cât omeneste posibil, vointa natiunii, Corneliu Zelea Codreanu a încheiat la ultimele alegeri generale din România, în decembrie 1937, pactul cu Partidul National-Ţaranesc al lui Iuliu Maniu si cu Partidul National-Liberal al lui George Bratianu. De altfel, o invalidare a versiunii de tendinte dictatoriale atribuite Miscarii Legionare si o confirmare deplina a structurii sale populare, este tocmai profunda consideratie si întelegere pentru Corneliu Zelea Codreanu si Garda de Fier, a lui Iuliu Maniu, personalitate de o sinceritate democratica indiscutabila; aceasta atitudine de stima reciproca supravietuieste pâna astazi, dupa atâtia ani de suferinte si de mari evenimente în lume.
Garda de Fier, asadar, cum speram ca ar rezulta din aceasta imperfecta expunere, nu este prizoniera nici unei idei preconcepute, a nici unui program schematic, a nici unui sistem rigid care nu poate fi rectificat dupa realitati. Ea este, în adevar, tributara unei idei majore, linia poporului român; pe aceasta nu o poate pierde niciodata din vedere fara sanctiunea imediata a auto-desfiintarii. Îndeplinind însa cu fermitate aceasta conditie, înalta linie spirituala consacrata de jertfa Fondatorului si a elitei sale , permite Miscarii Legionare o mare flexiune în mânuirea realitatilor de stabilire a conditiilor de directie ale României.
Aceste realitati prezente par sa indice, în ordinea interna, necesitatea absoluta a unui regim stabil, în care monarhia sa se situeze ca factor al ierarhiei politice, sprijinita pe principiul separatiunii puterilor - pe linia functionala si pe principiul unitatii elitelor si a fortelor nationale - pe linia structurala. Înmanuncherea functiunii orizontale a puterilor statale cu structura verticala a unitatii nationale, ca rezultanta a vointei populare, în deplin acord organic cu Coroana, este conditia de stabilitate în România si în spatiul înconjurator. Orice alte solutii s-ar cauta, ar fi improvizatii cu urmari imposibile de prevazut si de calculat. Dar trecutul mai îndepartat si mai recent a dovedit ca de situatia României, cu pozitia ei cheie la raspântia marilor drumuri, depinde în buna parte si echilibrul Europei.
4. si acum, câteva cuvinte despre o problema în jurul careia s-a facut mult caz: atitudinea Miscarii Legionare fata de problema evreiasca. Nu este desigur aici locul de a analiza principiile Garzii de Fier în materie, ci numai de a spulbera o serie de inexactitati privitoare la trecut.
Miscarea Legionara era prea constienta de înaltimea tinutei sale etice, de raspunderile sale fata de poporul român si de importanta sa politica, pentru a trata problema evreiasca cu mijloace ieftine, cu violenta corporala sau a legilor speciale. Corneliu Zelea Codreanu însusi, provocat de anumiti politicieni îngrijorati de pactul Miscarii Legionare cu Iuliu Maniu si George Bratianu, a raspuns public ca problema evreiasca întelege sa fie tratata într-un spirit de înalta seriozitate. Miscarea Legionara nu privea aceasta problema prin optica resentimentelor de rasa. sefii legionari, poate cei mai buni cunoscatori din Europa ai problemei, cunosteau prea bine calitatile intelectuale si profunda educatie spirituala, pe linia permanentelor, ale acestui popor milenar, pentru a le subestima si a le combate cu forta materiala.
Pentru Miscarea Legionara, esenta problemei nu se reducea la un aspect evreiesc, ci se prezenta, în general, ca o restabilire a echilibrului politic si economic, deplasat, pâna atunci, în defavoarea poporului român. Metoda urmata, spre deosebire de acelea ale miscarilor rasiste, era întarirea, în primul rând, pe cale organica si de libera concurenta a pozitiei elementelor românesti, iar nu de slabire silita a elementelor alogene. Pe aceasta cale de libera întrecere se vizau evreii numai în masura în care pozitiile lor se gaseau pe traiectoria noilor pozitii românesti. Tot asa de bine, aceasta metoda privea pe sasi, pe unguri sau pe svabi, fara ca prin aceasta sa se poata vorbi de antirasismul, de antiungurismul, sau de antisvabismul Garzii de Fier, sau de o persecutie a acestor minoritati din partea Miscarii Legionare. Acestor nationalitati, fara exceptie, li se lasa deplina folosinta a pozitiilor câstigate si numai posibilitatea de a abuza de calcarea legilor, în dauna poporului român, cu ajutorul unei administratii corupte, li se retragea, prin opera de dreptate sociala a Miscarii Legionare, pentru toti deopotriva.
Ridicarea poporului român, dupa sistemul legionar, urma sa apara treptat, prin constituirea de noi pozitii, folosind noi valori nefructificate într-un spatiu înca virgin, iar nu prin confiscarea altor pozitii deja existente.
Dinamizarea poporului român pe terenul general al constructiei trebuia, deci, sa creasca printr-un proces de concurs si, deci, de stimulare a tuturor fortelor creatoare, iar nu de eliminare a unor elemente existente a caror îndepartare din acest concurs ar fi atras dupa sine slabirea economiei generale.
Conducerea Miscarii Legionare era prea realista ca sa creada ca România, cu puternicul ei potential economic si cu functiunea ei de tranzit, poate fi izolata de Europa printr-un monopol al productiei si tranformata, astfel, într-o Mecca economica. Se cauta numai preemtiunea legitima, ca în toate tarile democratice sau nu, a populatiei autohtone, în distributia naturala a mijloacelor de productie, spre a se evita mentinerea poporului român într-o stare de pauperitate de pe urma tendintelor acaparatoare ale unor nationalitati minoritare mai bine organizate economiceste datorita unui lung trecut de privilegii sau unui puternic sprijin de ordin international. Corneliu Zelea Codreanu însusi si-a exprimat, în mai multe rânduri, fata de intimii sai, intetia de colaborare a unei Românii întarita economiceste, cu un capital strain serios, care ar avea mai mult de câstigat, în acelasi timp cu poporul român, de pe urma colaborarii cu un Stat puternic si onest, decât cu un Stat anemiat de o administratie coruptibila si indiferenta.
Sistemul legionar urmarea, deci, prin sporirea activitatii în toate directiile, fara excluderea nimanui, sa întareasca pozitia poporului român ca factor pozitiv de progres în spatiul înconjurator. Acest drept si aceasta datorie a poporului român - de a-si asigura libertatea de ridicare a indicelui sau de randament pe propriul sau pamânt si, deci, de marire a contributiei sale la ordinea multipla a Europei, credem ca nu pot fi negate de nimeni si mai putin înca, desigur, de exponentii principiilor democratice.
Asadar, Miscarea Legionara n-a urmarit, în tratarea problemei evreiesti regimul legilor speciale, al câmpurilor de concentrare si al stelelor hexagonale. Ceva mai mult înca: legislatia în vigoare, cu cele trei categorii de evrei si institutiile de românizare oficiale, nu a apartinut Miscarii Legionare, ci guvernului precedent, cât si celui ulterior. Aceasta precizare nu urmareste o repudiere, ci o revelare a nepotrivirii acestei legislatii cu spiritul si cu tactica Miscarii Legionare care, dupa cum se vede din expunerea de mai sus, a fost urmata în practica si trebuia sa fie continuata si la guvern în aceasta materie. Singura lege de esenta legionara, inspirata din tactica amintita, dar neaplicata înca, a fost aceea întocmita de ministrul Muncii de atunci, V. Iasinschi, care prevedea folosirea minimala a elementelor românesti în întreprinderile comerciale, indiferent de originea etnica a proprietarilor.
Asadar, si în problema evreiasca, mai bine spus româneasca, Miscarea Legionara se conduce dupa acelasi simt al echilibrului, al realitatilor si al principiilor morale, ca si în celelalte probleme importante românesti sau europene.
5. Cât despre intentii de violente fizice împotriva vechii clase politice sau a evreilor, omucideri sau pogromuri, numai cei care urmaresc mentinerea diviziunilor si a tensiunii interne, le pot pune în sarcina Miscarii Legionare. Ca în timpul Loviturii de Stat a maresalului Antonescu, de la 21 ianuarie 1941, elemente iresponsabile de pe strada, fara nici o legatura cu Miscarea Legionara si cu evenimentele, au abuzat, ca întotdeauna în astfel de împrejurari si au jefuit si ucis la întâmplare evrei, ca si români, de altfel, este foarte posibil. Ca si unele elemente izolate, chiar legionare, au avut porniri personale individuale împotriva unor evrei, ca si împotriva unor români, iarasi este posibil. Dar a considera responsabila Miscarea Legionara si conducerea ei de aceste violente la întâmplare, corespunde tot atât de putin realitatii, cât a face întreaga evreime din lume responsabila de asasinarea Lordului Moyne.
Astfel, în toate problemele, cum s-a vazut în acest lung, totusi incomplet capitol, Miscarea Legionara se mentine la aceeasi atitudine politica si morala ca si în trecut, luându-si întotdeanua raspunderea pozitiei sale, dar respingând net ce i se pune în seama cu desconsiderarea nedreapta a realitatii.
C. POLITICA EXTERNĂ A GĂRZII DE FIER
1. Asa cum în politica interna nu corespunde adevarul ca Miscarea Legionara ar fi fost o organizatie exclusiva de dominatie dictatoriala, tot asa, în politica sa externa, Miscarea Legionara respinge cu cea mai legitima mândrie si demnitate, îndreptatite de trecutul sau glorios si plin de jertfe, insinuarea ca ar fi putut aliena vreodata autonomia sa de actiune în favoarea unei puteri straine.
Politica externa, ca si politica generala a Miscarii Legionare, se inspira din principiile eterne de existenta si de conservare a esentelor poporului român, cât si din nazuintele de afirmare a nobletei acestui popor, pe un plan superior si mai larg. Pentru a pastra intacta aceasta politica majora, a primit atâtea lovituri Garda de Fier din toate directiile, chiar cele mai neasteptate!
O cât de neînsemnata tendinta de compromis cu morala ei, ar fi scutit Garda de Fier de multe suferinte si de multe pierderi dureroase. Conducerea Miscarii Legionare a rezistat însa neclintita pe pozitiile sale, uneori în conditii extrem de grele. (...)
Înca o data, s-a dovedit atunci ca puterea materiala singura, cu toate aparentele impunatoare, este mai slaba decât fortele complexe ale realitatii, ascunse uneori sub cele mai modeste forme. Dar, ca si în politica interna, si în politica sa externa, Miscarea Legionara nu se conduce dupa nici o idee preconceputa si nu se fixeaza în nici o forma rigida. Corneliu Zelea Codreanu spunea odata unor intimi ca ar colabora si cu Rusia Sovietica, daca ar fi în interesul poporului român. Din nefericire, însa, Rusia Sovietica, înca din acele timpuri, îsi fixase conduita sa definitiva, ascunsa cu îndemânare, pe atunci, sub cele mai elegante declaratii geneveze. Aceasta conduita, cum puteau distinge cunoscatorii, nu era, în fond, decât aceea a Rusiei imperialiste, întarita ca valoare operativa de forta unei idei contagioase, de penetratie universala. Miscarea Legionara nu avea nimic aprioric împotriva Rusiei, daca se mentinea în limitele sale sud-vestice, si nici chiar împotriva comunismului pe plan de politica externa, daca ramânea în cadrul regimului intern al Rusiei, si nu ameninta, prin amestecul în politica interna a tarilor vecine, structura acestor popoare.
Asadar, Miscarea Legionara dovedea un spirit realist, nelasând, dupa cum se si cuvine, în general, ca o politica externa sa se resimta de pe urma unor infiltratii ideologice, daca aceste infiltratii nu sunt prin ele însasi conditii esentiale de realism.
Mai putin,
deci, Miscarea Legionara ar fi avut opinii preconcepute
împotriva Puterilor Occidentale, ca Franta si
Între timp, însa, Rusia Sovietica dupa o lunga perioada de absenta, a reaparut activa pe scena mondiala. Concomitent cu verbul pacific al exponentilor sovietici la Societatea Natiunilor, dezlantuia o formidabila campanie de propaganda ce demonstra, în fond, o coplesitoare energie multipla, politica militara economica si ideologica. Aceasta forta Miscarea Legionara nu a depreciat-o niciodata. Aparitia Rusiei ca factor imperialist pe linia unei traditii mai vechi - panslavismul sau pe a acelei mai noi - Kominternul, punea România si poporul român în prima etapa a marsului moscovit spre Occident. Masinatiunile Reprezentantei Sovietice de la Bucuresti, conjugate cu instigatiunile rusesti în tarile vecine pentru a atâta revendicari împotriva României, cât si alte manevre încadrate în tehnica generala a ofensivei sovietice împotriva Europei, demonstrau din plin, daca mai era nevoie, intentiile reale. Conduita Rusiei Sovietice era în concordanta cu dubla ei viziune misionara, nationala si ideologica revolutionara, la care conducatorii sovietici nu aveau, desigur, sa renunte de dragul confirmarii unei atitudini aparente de bune intentii pacifice si a unei frazeologii sentimentale si umanitare fara raspundere. Situatia României aparea astfel, cu atât mai amenintata, cu cât aceasta conduita sovietica invalida optimismul vadit de comanda al conducatorilor politicii externe a României în relatiile cu Rusia, fondat numai pe definitia agresorului, pe bonomia d-lui Litwinow si pe libatiunile trimisului Ostrowski cu unii ministri basarabeni ai guvernului din Bucuresti. Nici o garantie substantiala - nici de ordin structural, ca, de pilda, îndrumarea obiectivelor Rusiei spre alte directii de lunga durata, nici de ordin defensiv, ca o alianta cu o mare putere militara dispusa sa adopte ca principal obiectiv apararea comuna împotriva unei agresiuni de la Rasarit - nu întarea de nicaieri securitatea României. Dimpotriva, curente interesate mareau confuzia în interior cu exagerarea revizionismului maghiar, adica amenintarea din partea unui popor de 8 milioane de locuitori, trecând complet sub tacere primejdia unui imperiu colosal de 180 de milioane de agitatori!
În fata acestei duble primejdii, interna si externa, Miscarea Legionara nu mai putea continua atitudinea de rezerva în politica externa, fara a lipsi de la cele mai elementare datorii fata de poporul român. Conducerea Miscarii a examinat atunci cu toata rigoarea si cu tot sângele rece datele problemei, înainte de a pronunta un cuvânt în materie. Din acest scrupulos examen, rezultau mai multe si serioase îngrijorari pentru soarta poporului român.
În primul rând,
sistemul de aliante al României dovedea o functiune total
defectuoasa. Mica Întelegere se demonstrase o fictiune,
mentinuta la suprafata numai de talentul lui
Pactul de amicitie franco-sovietic, cu consimtamântul tacit al Marei Britanii, slabea, deci, considerabil, securitatea României la est si, prin urmare, si pozitia ei în general fata de vecini si de celelalte puteri. Se mai adauga la toate acestea si evolutia interna din Franta, care aluneca tot mai mult spre stânga, astfel ca, dupa victoria Frontului Popular la Paris, sa nu se mai poata pune mari sperante în rezistenta Frantei fata de pretentiile Rusiei ca pret al unei cooperari.
Concluzia la care a ajuns conducerea Miscarii Legionare era cel putin îndoiala fata de vointa puterilor occidentale de a se opune Rusiei cu eficacitate. Totusi, cea dintâi declaratie de politica externa, o circulara catre legionari, din 30 mai 1936, nu a avut caracter public, iar Corneliu Zelea Codreanu s-a marginit la o atitudine moderata. Corneliu Zelea Codreanu nu a împins concluzia pâna la propunerea unei mutatiuni de alianta în politca externa a României.
Aceasta concluzie, Corneliu Zelea Codreanu n-a propus-o nici 6 luni mai târziu, într-un document mult mai important, destinat, de data aceasta, publicitatii: memoriul din 5 noiembrie 1936 adresat Regelui, oamenilor politici si Ţarii. În acest document redactat în termeni virili, se înregistreaza numai o si mai mare îndoiala fata de orientarea externa a României, îndoiala crescuta de pe urma izbucnirii razboiului civil din Spania, fata de care Puterile Occidentale adoptasera o atitudine de partinire a Frontului Popular din Madrid, în dauna Miscarii Crestine a lui Franco, sustiuta astfel numai de Puterile Axei. Omul profund religios care era Corneliu Zelea Codreanu respingea din toate puterile sufletului sau violentele marxismului mondial acum confirmate de realitate, reprezentat de Brigazile Internationale ale lui Lister si Compesino împotriva Crucii si a ordinii crestine a Europei. Puterile care se pronuntau în favoarea acestei ordine înlesneau astfel, de la sine, o apropiere de pozitia Miscarii Legionare. Totusi, Corneliu Zelea Codreanu nu se pronunta, nici de data aceasta, explicit în favoarea unei rasturnari de aliante, ci se margineste numai sa recomande sustragerea politicii externe de sub influentele oculte si abtinerea de la provocari la adresa Italiei.
Abia un an mai târziu, dupa 16 luni de la începutul razboiului din Spania, la 30 noiembrie 1937, Corneliu Zelea Codreanu ia o atitudine definitiva în politica externa, în favoarea Axei. La aceasta hotarâre Corneliu Zelea Codreanu nu a ajuns nici prin negocieri, nici prin promisiuni, nici macar prin vreun contact cu reprezentanti ai Axei. Oricât ar parea de curios si de inadmisibil în tehnica mai curenta a politicii externe, Corneliu Zelea Codreanu nu a avut niciodata legaturi cu Axa. Rareori, câte un ziarist sau vreun curios din Italia sau Germania, mult mai rar decât din alte tari ca, de pilda, din Franta, veneau sa-l vada la Casa Verde. Ceva mai mult, în urma unui reportaj nu tocmai exact asupra Miscarii, desi foarte elogios, dintr-un ziar german, Corneliu Zelea Codreanu a interzis pe termen de 6 luni accesul oricarui vizitator din acea tara în preajma Miscarii Legionare. Un contact însa, de ordin politic autorizat si constant, nu a existat niciodata între Axa si Corneliu Zelea Codreanu. Acest precedent a fost poate o deficienta, de pe urma careia s-au resimtit mai târziu în practica raporturile cu Axa si, în general, tehnica relatiunilor exterioare a Miscarii Legionare, întotdeauna foarte susceptibila si rezervata în materie. Dar si pe acest teren Corneliu Zelea Codreanu a proclamat primatul tinutei morale, chiar daca uzantele unei tactici mai rafinate ar aduce mai multe foloase.
2. În concret, convingerea Miscarii Legionare în oportunitatea unei aliante cu Axa, a fost rezultatul unei evolutii foarte lente, de pe urma observarii minutioase a realiatilor europene, iar nu al precipitarii unei atitudini premeditate.
De altfel,
climatul general al Europei înregistra o
Europa, si cu ea, în primul rând, România, nu se mai simtea deci aparata de sistemul politic în centrul caruia se gasea pe atunci, în aparenta, Franta. În schimb, sistemul Axei parea ca ofera efectiv mai multe garantii de securitate si de aparare a ordinei europene.
Asadar, principiul aliantelor, în conceptia Miscarii Legionare, s-a nascut din stari reale de pe teren, iar nu din afinitati sau repulsii ideologice. Acest principiu impune mai întâi o clasare a primejdiilor pentru România, în ordinea importantei sau urgentei si, ca o stricta consecinta, alianta cu acea putere care efectiv ajuta imediat România împotriva celei mai importante primejdii în ordine de precadere.
În concret, pentru România tendintele imperialiste dinspre Vest sunt mai putin primejdioase decât acelea dinspre Est. Imperialismul vestic, pentru a ajunge la marile libere si la pozitiile dominante ale continentului, nu trebuie sa treaca peste România. Chiar daca în ultima analiza ar tinde sa se adânceasca în stepele întinse ale estului, imperialismul vestic se poate multumi cu o Românie neostila care sa nu-i ameninte flancul sud-estic. Imperialismul din directie estica, dimpotriva, este o primejdie nimicitoare pentru România si poporul român. Primul pas spre o mare calda si spre pozitii dominante, ca strâmtorile, de pilda, trece peste corpul României. Între doua imperialisme, deci vestic si estic, România va trebui sa se supuna dramaticelor ei conditii geo-politice si într-un spirit strict realist, peste oricare alte considerente, sa aleaga primejdia cea mai mica, cea mai putin amenintatoare: aceea a Vestului.
Asadar, atât timp cât Rusia, Sovietica sau Ţarista, va nutri tendinte imperialiste în Europa, România este pe pragul unei primejdii de moarte. Desigur, nici consideratiuni sentimentale, nici demonstratiile de cumintenie amicala ale României, nici ridicolul pretextului de amenintare din partea României a securitatii colosului rusesc, n-ar putea opri Rusia de la executarea unui program de atât de vaste proportii. Cine concepe dominatia oceanelor si a lumii si porneste la actiune, nu se mai împiedica de scâncelile popoarelor din cale. Experienta istorica a dovedit ca nu este posibila o întelegere cu o Rusie pornita în mars spre Occident. Fostul ministru de Externe român, dl. Gafencu, releva cu buna dreptate ca, de câte ori Puterile Occidentale au cautat un acord cu o Rusie în ascensiune asupra delimitarilor zonelor de influenta, de atâtea ori a urmat o amenintare a echilibrului european.
Daca nu este deci posibila o întelegere a unei Românii pacifice cu o Rusie imperialista, nu-i mai ramâne României decât sa se resemneze la aparare, pentru a supravietui.
Pentru aceste ratiuni deci, Miscarea Legionara se afla cu acele forte care apara România de primejdia primordiala dinspre est. Gasind deci numai Axa pe linia apararii împotriva primejdiei mortale de la Rasarit, s-a aflat cu Axa.
Daca în aceste împrejurari sarcina apararii împotriva unei agresiuni din est si-ar fi luat-o Puterile Occidentale, Miscarea Legionara - cum a raspuns însusi Corneliu Zelea Codreanu întrebarii unui cunoscut ziarist francez, Bertrand de Jouvenel, într-un interviu în "Gringoire", imediat dupa declaratia de politica externa în favoarea Axei - ar fi colaborat cu ele.
3. Un alt princpiu fundamental în politica externa a Miscarii Legionare este împiedicarea României de a deveni un instrument al imperialismului vreunei Puteri continentale. Garda de Fier s-a alaturat, desigur, cu fermitate, Axei. Nu a înteles însa nici o clipa sa transforme România într-un agent al unei noi ordini întemeiate pe imperialism. Cum am spus mai sus, între doua amenintari, România poate la rigoare suporta mai bine imperialismul din vest, dar nu-l poate încuraja de buna voie.
De altfel, eroarea majora a Axei, care a condus-o la desfiintare, a fost tocmai îndepartarea de politica sa originara de stabilizare a Europei într-o ordine noua de echilibru continental. Asa se explica actiunea de slabire a miscarilor populare, blocarea cailor spre putere si înlocuirea lor în mai toate tarile cu formatiuni improvizate. Astfel, la semnarea pactului anti-Komintern, în decembrie 1941, ordinea noua era reprezentata de o serie de fictiuni guvernamentale, în timp ce realitatile erau combatute si înlantuite.
Între aceste miscari populare Garda de Fier era de departe cea mai originala, cea mai puternica, mai autonoma si mai rezistenta. Pentru toate aceste motive, dupa ce partida parea câstigata, Axa nu a dorit si nu a sprijinit niciodata victoria Garzii de Fier în România. Actiunea de la 3-6 septembrie 1940 care a urmarit îndepartarea Regelui Carol al II-lea pentru a opri descompunerea moralului intern, iar nu cucerirea puterii în Stat, s-a facut pe cont propriu, fara stirea, fara concursul si, mai ales, fara voia Axei.
Mai târziu, dupa constituirea regimului de diarhie numit "national-legionar", reprezentantii Axei la Bucuresti au cautat prin toate mijloacele sa consolideze pozitia maresalului Antonescu si sa mineze pe aceea a Miscarii Legionare. (...)
Dar conduita Axei a fost clara cu ocazia Loviturii de Stat a maresalului Antonescu de la 21 ianuarie 1941. Armata germana a primit ordin sa sustina pe Maresal, în timp ce alti trimisi cautau sa slabeasca apararea oricaror riscuri în caz de cedare benevola a pozitiilor de rezistenta. Bizuit pe acest cuvânt, Horia Sima a ordonat încetarea rezistentei izbucnita de la sine, ca o reactiune spontana a unei Miscari viguroase, lovita prin surprindere. Cuvântul maresalului Antonescu si al girantului nu a fost respectat si arestarile au pornit, cu o furie înca mai mare ca în 1938. Îndeosebi sefii legionari erau urmariti cu disperare, ca sa li se pregateasca soarta lui Corneliu Zelea Codreanu si a Statului sau Major.
Reprezentantii Regimului au invitat atunci în Germania pe Horia Sima si alte personalitati, sub motivul ca, dupa ce pasiunile se vor potoli, sa se poata întoarce în siguranta, odata ce neîntelegerile s-au risipit. Ajunsi pe teritoriul german, dupa câteva saptamâni de primire amicala, Horia Sima si unele personalitati, cu toata calitatea lor de oaspeti, au primit domiciliu obligatoriu, în timp ce alti legionari, mai mult sau mai putin importanti, refugiati la întâmplare din Ţara, au fost internati, fara deosebire, la Rostock, într-un lagar de munca.
Din momentul detinerii lui Horia Sima se dezlantuie în Ţara si în strainatate o formidabila campanie de calomnii prin care se pune în sarcina Miscarii Legionare si a lui Horia Sima toate infamiile imaginabile. Punctul culminant este atins în ziua de 22 iunie 1941, începutul campaniei contra Rusiei, când cancelarul Hitler în persoana, în lunga sa expunere a cauzelor razboiului, enumera, printre manoperele sovietice, si evenimentele de la 21 ianuarie puse în sarcina Garzii de Fier, presupusa astfel de coniventa cu Rusia Sovietica! Nici lui Horia Sima, plasat de zvonuri oficiale ca refugiat la Moscova, nici Miscarii Legionare înlantuite de un sistem de represiune neegalat înca, nu li se dadea posibilitatea sa se apere. Nu le mai ramânea în aparare decât forta realitatii si doi-trei legionari risipiti prin alte orase ale Europei, care s-o expuna.
Politica Axei se îndeparta astfel, din ce în ce mai mult, de realitati. Pe masura ce victoriile militare apareau mai stralucite, actiunile politice deveneau mai palide. În cursul anilor 1941 si 1942 exponentii Miscarii Legionare s-au straduit din toate puterile sa arate diferitilor reprezentanti ai Axei primejdia unei politici neglijente si fictive pentru cursul general al razboiului. Un razboi este un motor cu dublu piston, unul politic si altul militar si nu s-ar putea spune care este mai important. Nu se poate ignora actiunea politica sub pretextul precaderii militare. Victorii militare fara efecte politice s-au mai vazut si chiar în cazul Germaniei. Victorii politice în cursul unui razboi au aproape întotdeauna consecinte militare. Razboiul modern se poarta, în primul rând, pe plan politic international si seducatoarea ideologie universala a adversarului trebuie sa opuna deci, pe plan tot international, ideea-forta pe care sta Axa la originea razboiului: adica stapânirea de catre fiecare popor a propriului sau destin. De aceasta idee-forta Axa nu se putea îndeparta fara primejdia pierderii razboiului. Concluzia finala era deci: îndepartarea fictiunilor din toate tarile, restabilirea libertatii politice a popoarelor acolo unde miscarile populare sunt capabile sa o asigure si reconstituirea unei ordini de echilibru european. La toate aceste argumentatii nu se refuza un efect de stima si asigurari de viitor, dar fara alte consecinte efective.
si cum era de prevazut, soarta armelor s-a întors din toamna anului 1942, fara ca si conduita politica a Axei sa se schimbe. Dimpotriva, cu motivarea situatiei militare, guvernul german era dispus sa înrautateasca si mai mult regimul politic.
De aceasta
întelegere a necesitatii de revenire a unui echilibru european
s-au resimtit raporturile cu partenerul din Axa, atât în cursul
vizitei d-lui von Ribbentrop la Roma, în martie 1943, cât si la întâlnirea
cu Hitler la Salzburg, din luna aprilie. În aceste ultime convorbiri ca
partener egal în Axa, Mussolini a intervenit energic în sensul unei
estimari realiste a Europei si în favoarea restabilirii în
deplina independenta, printre altele, a Belgiei, Olandei, Cehiei
si Poloniei. De asemenea, dl. Bastianini a stiut sa impuna
un nou climat politicii externe a Italiei, care ar fi atras dupa sine,
poate, o rectificare a conduitei întregii Axe. Disparitia Italiei din
componenta Axei ca factor important, a lasat însa
Am mentionat toate aceste episoade în relatile Axei cu Miscarea Legionara, nu ca o plângere sau recriminare împotriva ei sau pentru a folosi aceste violente ca un alibi. Dar aceste întâmplari sunt de un mare interes în fixarea intereselor politice la care nu se poate renunta, spulberând o serie de interpretari interesate si stabilind adevarul luminos:
Miscarea Legionara si-a pastrat autonomia, cu toate presiunile, si demnitatea, cu toate suferintele.
Luându-si toate raspunderile morale, Miscarea Legionara, înlantuita de o represiune fara precedent, atât politic, legislativ si politienesc, cât si corporal, în toate închisorile României si lagarele de concentrare ale Germaniei: Oranienburg, Dachau, Buchenwald, nu poate fi facuta, din cauza de absenta, nici material, nici politic, nici juridic, partasa la responsabilitatea regimului de dictatura militara si politista a maresalului Antonescu care a prigonit-o, nici în guvernarea interna, nici în politica de razboi si externa.
Miscarea Legionara a depus toate sfortarile pentru a contribui la readucerea Axei pe linia echilibrului continental.
si putem releva aceste precizari, cu atât mai mult cu cât faptele de neînteles care le-au dat prilejul n-au abatut cu nimic linia de politica externa a Garzii de Fier. Miscarea Legionara, consecventa cu pozitia ei, a pastrat aceeasi atitudine, cu toate amaraciunile si cu toate vexatiunile.
De altfel, nici nu era posibila o alta conduita. Rezistenta la Rasarit : bine - rau, mult - putin, era reprezentata numai de Axa. Toate celelalte Puteri europene si extra-europene, mari si mici, alunecasera înspre un sistem de cedare continua fata de pretentiile sovietice, combinând, fara nici o compensatie vizibila, toate fortele politice si militare, pentru a darâma si aceasta ultima fortareata anti-invazionista spre est. Miscarea Legionara, asadar, înainte de a gasi un sistem de aparare mai bun spre rasarit, nu putea, cu motive oricât de justificate, chiar din punct de vedere moral, sa adauge resentimentele ei la greutatile sistemului existent. Oricât de mult slabise acest sistem, tot era mai bun decât un vid.
4. Pentru aceste motive, Miscarea Legionara nu a gasit justificata, cu toate conditiile militare contradictorii, schimbarea cu 180 de grade a României la 23 august 1944, si nici sfortarea Aliatilor în acest sens.
De pe urma întoarcerii de pozitii a României, ca si a Bulgariei si a Finlandei, nu profitau Aliatii decât în cine stie ce conditii necunoscute, neclare si aleatorii. În schimb, Sovietele beneficiau direct si imediat de prabusirea unui front de importanta Carpatilor ce în mod fatal aducea dupa sine, în stapânirea Sovietelor, centrul si sud-estul Europei cu Balcanii, adica întreaga Europa Centro-Orientala. Pozitia Sovietelor se întarea astfel considerabil prin aceste gajuri de mare potential politic, militar si economic si cu o asezare geografica de o importanta decisiva strategica si politica.
Dar admitând chiar ca din calcul, Sovietele ar admite sa-si retraga mai târziu armatele din aceste regiuni, retragerea n-ar executa-o decât dupa ce fortele militare ar fi înlocuite de garantii sigure de pe urma descompunerii structurale si istorice a popoarelor respective decapitate, lasate în ratacire, fara nici o directie proprie, ca apoi sa fie supuse sub conducerea unor elemente alogene si a unor metode coercitive, impuse de la Moscova.
Aceste rezultate, stapânirea Sovietelor peste România si sud-estul european, ca o avangarda a ocuparii Europei Crestine si Istorice, erau tocmai ceea ce Miscarea Legionara se temuse mai mult. Împiedicarea acestor rezultate era însasi cauza pentru care a luptat Garda de Fier peste 20 de ani. Era însasi ratiunea ei de existenta pe plan extern.
5. (...) Din principiul neinterventiei benevole a României în tendintele imperialiste ale unor mari Puteri, deriva, cum ar putea rezulta din aceasta expunere, un alt principiu fundamental, cel mai important si mai obiectiv: echilibrul continental.
Echilibrul european este starea politica generala care convine fireste, mai bine, intereselor României, care garanteaza existenta statelor mijlocii si mici, în care se integreaza mai just spiritualitatea Miscarii Legionare. România, cu pozitia ei cheie, cu potentialul ei politic si economic, cu armatele ei si cu caile de comunicatie, cu puterea ei de influenta în Europa Centrala si Sud-Estica, este factor de prima importanta pentru stabilirea unui echilibru continental. Importanta decisiva a acestui factor s-a dovedit în cursul acestui razboi mondial, atât alaturi de Axa, cât si în evenimentele de la 23 august 1944, când deplasarea de pozitii a României a atras dupa sine prabusirea întregului sistem politic si militar de aparare a Germaniei si a determinat un pas major spre deznodamântul final.
Cine îsi alatura, asadar, acest factor, controleaza efectiv caile de patrundere în adâncul Europei si cheile de dominatie a ei. Dupa cum se mânuieste pozitia României, se contribuie la stabilirea sau darâmarea echilibrului european. Cine tinde spre ruptura acestui echilibru fatal urmareste desfiintarea sau cel putin slabirea României. si invers, politica de echilibru european are nevoie, în primul rând, de o Românie întreaga, puternica si independenta.
În urmarirea
acestei politici de echilibru, Miscarea Legionara si-a
dat foarte bine seama ca sistemul Axei, reprezentat în urma de
Evident, cea mai mare dorinta a Europei ar fi ca aceasta primejdie sa fie conjurata de la sine, ca pregatirile de invazie dinspre est sa fie demontate prin persuasiune, ca existenta libera a popoarelor dupa propriile lor conditii, cutume, norme si legi sa fie garantate prin mijloace pacifice si ca ordinea milenara si crestina a Europei, respectând desigur regimul local, sa se întinda consimtita benevol pâna la Urali.
În asteptarea acestei minuni cu sorti minimali de realizare si de altfel, numai constituirea unui astfel de front colosal ca o contrapunere a colosului din fata, constrâns astfel sa mediteze si sa cântareasca avantajele unei întelegeri si riscurile unei provocari, Miscarea Legionara a cautat, în sectorul ei, sa contribuie la asigurarea unei atmosfere mai senine, prin stabilirea unor raporturi de buna vecinatate cu Ungaria si Bulgaria. Aceeasi dorinta o anima fata de toti vecinii si aceleasi intentii fata de toate puterile mari si mici, mai apropiate sau mai îndepartate.
Miscarea Legionara îsi conserva astfel, în ultima analiza, intacte cele trei principii de politica externa, demonstrate în aceasta expunere:
I. Contractarea aliantelor dupa ordinea de precadere fata de importanta si urgenta primejdiilor.
II. Împedicarea României de a deveni un instrument al imperialismului vreunei puteri continentale.
III. Alinierea întotdeauna alaturi de sistemul politic de garantie reala a echilibrului european.
Respectul acestor trei principii de politica externa a Miscarii legionare credem ca este una din conditiile esentiale pentru ca România sa poata îndeplini functiunea ce Dumnezeu i-a destinat-o în sud-estul european.
D. CONCLUZII PE MARGINEA SUBIECTULUI
Am încercat sa aratam în aceasta expunere ce este Garda de Fier si ce nu este, ce a facut si ce nu a facut, ce raspunderi îsi ia cu hotarâre si ce raspunderi declina ca neapartinându-i. Daca am reusit sau nu, va arata viitorul. În orice caz, realitatile suverane vor izbuti sa completeze lipsurile. Dar în aceasta încercare de tur de orizont, mai mult din ce n-am spus, ca neintrând în subiect, decât din ce am spus, rezulta o realitate sumbra si dezolanta.
Un aforism deopotriva stiintific si filosofic pretinde ca natura are oroare de vid. Acest aforism se aplica si în politica. si politica are oroare de vid. Prin capitularea fara conditii a Germaniei s-a cascat în miezul Europei un astfel de vid înspaimântator.
Înca
dupa razboiul mondial trecut, prabusirea sistemului celor 7
mari Puteri scazuse la frontiere foarte putin numarul factorilor
de echilibru. Aceasta situatie a obligat Marea Britanie sa
iasa din "splendida" ei izolare si sa proclame principiul
frontierelor sale pe Rhin. Echilibrul european, deci, nu mai putea fi
restabilit cu usurinta, fiindca, în fond, mari puteri
efective, cum s-a dovedit mai în urma, nu mai ramasesera
decât doua: Germania si Rusia Sovietica. Acum, vidul lasat
de
Sistemul acesta,
pentru a avea o valoare si a oferi o garantie, nu poate fi elaborat
numai în cabinetele îndepartate de studii ale sociologilor,
economistilor, geografilor si expertilor. Calea aceasta,
urmata la
Soarta Europei deci, nici macar nemaidiscutându-se pe pamântul ei, are sortii de a fi îndreptata pe o cale si mai discutabila înca decât acum un sfert de veac. Este nevoie deci ca planurile ce pregatesc destinul Europei sa fie cedate cel putin în parte din mâinile acelor barbati de mare valoare stiintifica si desigur cu cea mai mare bunavointa de a face de acolo de departe numai bine, si redate macar partial oamenilor politici cunoscatori de aproape, de pe teren, a durerilor de aici, cu mizeria si maretia lor.
Iar pasiunile negative sunt un rau consilier în politica, mai ales în marea politica. Nimic nu se poate construi solid sub apasarea patimii: mai putin, înca, o noua ordine europeana. Pentru o astfel de opera se cere o viziune larga, o intuitie profunda, o judecata senina, o cunoastere multipla si o putere constructiva de lunga durata. Pasiunile razbunatoare întuneca viziunea, mutileaza judecata si taie suflul creator. O ordine noua în Europa nu se poate inaugura cu prelungirea fara termen a starilor exceptionale de neliniste. Istoria este concludenta. În politica, pentru ca justitia sa produca efecte, trebuie sa treaca pe rol exemple scurte si putine, ca unele interventii chirurgicale. De pe urma tribunalelor speciale rezulta mai multa teama decât dreptate. Nu pot fi târâte pe banca acuzarii milioane de oameni, în nenumarati ani de judecata. si mai primejdioasa decât coalitia pasiunii este coalitia fricii. Milioane de oameni, simtindu-se amenintati, vor sfârsi prin a-si uni spaimele într-o reactiune comuna si, odata reuniti, îsi vor da seama ce forta reprezinta. Asadar, pentru ca razboiul mondial sa nu degenereze în multiple razboaie civile, este bine ca opera pozitiva sa aiba precadere asupra pasiunilor.
Climatul pentru pacificarea Europei poate fi grabit de calmul si simtul realist al conducatorilor responsabili. Conditiile generale indica oarecum calea.
Faza exteriorizarii totalitare, cu multimile delirante sub balcon, în adoratia unui singur om, ca a unui demiurg, cu uniforme sclipitoare, parade si fanfare, desigur, a trecut. Un ciclu din istoria Europei s-a încheiat. Europa, obosita de zbuciumul ultimilor ani, tinde acum spre o alta faza, mai temperata, care retine toate esentele. Eroarea ordinii totalitare era neglijarea unor valori permanente rezultate din experienta democratiei. Evolutia regimului republican din Italia parea ca va corecta aceasta eroare. Acum însa, nu trebuie repetata aceeasi eroare în sens invers, adica în zelul de aplicare a principiilor libertare, sa se exagereze detaliile, desconsiderându-se esentialul si experienta unui sfert de veac.
Esenta democratiei în perspectiva europeana nu este o problema de procedura electorala, ci respectul fiintei umane încadrate în ierarhia intereselor comunitatii si a vointei nationale. Asadar, faza noua în care pare ca intra Europa este o substanta comunitara, ca o sinteza a realitatilor rezultate din toate experientele ultimului veac. Valorile crestine, respectul persoanei umane, primatul comunitatii, emanciparea muncii de orice tutela exploatatoare, principiul proprietatii, sufragiul popular, dreptatea sociala, întarirea specificului etnic, încurajarea conservarii speciei, libertatea neviciata de opinie, sunt permanete ce se impun de la sine în organizarea intereselor popoarelor într-o solidaritate organica, din care sa rezulte o ordine noua europeana durabila. Nici o realitate nu poate fi lasata de o parte. De la înalta spiritualitate crestina pâna la materialismul micilor colectivitati periferice, de la Sfântul Scaun pâna la clanurile din muntii Albaniei, toate fortele trebuiesc unite, pentru a restabili o ordine continentala mai putin nefericita.
si în concret, Puterile Occidentale, instaurate de deznodamântul razboiului mondial în calitate de custode al Europei, trebuie sa debuteze printr-o revista a situatiei si un inventar al fortelor ramase. Rezultatul nu este prea încurajant. De pe urma razboiului n-a mai ramas în picioare decât o singura mare putere în Europa. si mari puteri nu se pot improviza de la o zi la alta. Rusia Sovietica ramâne asadar, singura mare putere pe continent, mai atenta si mai ofensiva ca niciodata. Un echilibru continental însa nu se poate stabili cu o singura mare putere în fata unei constelatii de state singure, mici si mijlocii. Astfel, se ridica la orizont, în fata tendintelor unei ordini naturale, si perspectiva unei ordini fortate a Europei. În ultima instanta deci, ordinea europeana poate fi stabilita sau de Rusia, adica de dominatia acestei singure mari puteri ramase fara rival continental, sau de un echilibru european împotriva vointei Rusiei Sovietice. Un compromis în aceasta problema nu este posibil si ar prelungi agonia Europei. O politica de echilibru împreuna cu Rusia nu este realizabila decât daca Rusia îsi schimba din radacini conceptia politica asupra ordinii internationale. Semne în aceasta directie nu sunt si ar fi greu de admis ca Sovietele, din consideratiuni sentimentale sau abstracte, sa abandoneze benevol si sa renunte la proiectele lor în plina dezvoltare, favorizate de ocazii atât de rare! Un compromis, deci, cu Sovietele animate de starea de spirit ofensiva în plin salt de acum, ar echivala, în fond, cu o recunoastere a dreptului de dominatie a Rusiei asupra întregii Europe; realizarea efectiva a acestei dominatii n-ar mai ramâne decât o chestiune relativa de timp.
Dar atunci, acel punct insesizabil de topire în constiinta popoarelor europene fata de invazia de la est, ar fi depasit, si o rasturnare totala de conceptii ar urma acestei topiri. Perseverenta în ordinea de pâna atunci ar parea o fictiune inutila si ordinea cea noua a Estului, ca orice idee victorioasa, ar apare ca o realitate stapânitoare. Popoarele europene s-ar înclina docile si ar primi ordinea Estului ca o fatalitate superioara, orânduita de forte indescifrabile. Fiecare popor ar aplica atunci axioma amintita odata de Mussolini: "Când în istorie un eveniment devine fatal, este mai bine sa se realizeze cu noi, decât fara noi, sau, si mai rau, împotriva noastra." Cea de-a treia Roma, Moscova, imaginata de vizionari, ar fi realizata astfel, si în locul Capitoliului s-ar ridica Kremlinul, dupa cum Kominternul ar înlocui Vaticanul.
Custozii de acum ai Europei, Puterile Occidentale se gasesc în fata tragicei dileme a salvarii abandonarii Europei. Dl. Churchill are dreptate. Sperantele lumii, solidare cu ale Europei, se concentreaza acum spre insula britanica si aliatul ei american. Acolo se decide soarta nu numai a unui continent, dar a unei lumi si a unei civilizatii.
Daca hotarârea va întârzia însa prea mult si va dovedi slabiciuni, sovairi sau un interes mai slab decât pretinde nivelul problemelor de acum, atunci este probabil ca Europa sa se îndeparteze de ceea ce se întelegea odinioara prin Occident, pentru totdeauna.
Aceste concluzii pe marginea subiectului nu sunt insiprate nici din vederile unui singur partid, nici de interesele unui singur popor. S-a cautat sa se urmareasca evolutia starilor de spirit colective cât mai atent posibil si concluziile sa rezulte cât mai exacte, pe cât îngaduie observarea realitatilor numai de la distanta.
Dar o dubla concluzie este sigura: popoarele zdruncinate dupa sfârsitul acestui razboi aspira cu orice pret la un echilibru durabil si reconstructia Europei este o opera grea, de mare curaj si de vasta raspundere istorica.
(s.s) MIHAIL ENESCU,
Consilier de Legatiune,
Secretar General al Ministerului Afacerilor Straine,
Consul General al României în Germania
"Anul 1937 a însemnat începutul luptei între "generatii". Nu lupta între batrâni si tineri - cum s'a crezut si s'a spus multa vreme - ci razboiul între doua lumi : pe de o parte lumea veche, care credea în pântec (primatul economicului gi al politicianismului), iar pe de alta parte lumea noua, care îndraznea sa creada în duh (primarul spiritului). Miscarea tinereasca din 1927 s'a nascut cu constiinta acestei misiuni istorice : de a schimba sufletul României, subordonând toate valorile unei singure valori, supreme : Spiritul. Subordonare care înseamna, mai ales în faza eroica, sacrificiu, renuntare la sine, asceza...
De abia acum începe a fi înteles sensul acestei revolutii crestine, care încearca sa creeze o Românie noua creind întâi un om nou, un crestin perfect - si care înlocueste vechea "viata politica", printr'o "viata civila", adica restaureaza raporturi de omenie si de crestinatate în sensul aceleiasi comunitati de sânge...
Daca ea va izbuti pâna la capat - daca va cuprinde, adica, întreaga comunitate româneasca - va fi cea mai mare revolutie a secolului."
Mircea Eliade - O revolutie crestina, în Buna Vestire, 27 Iunie 1937
"Astazi întreaga lume se afla sub semnul revolutiei, dar, în timp ce alte Popoare traiesc acesta revolutie în numele luptei de clasa si al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul), sau al rasei (hitlerismul), Miscarea Legionara s'a nascut sub semnul Arhanghelului Mihail si va învinge prin gratia divina. De aceea, în timp ce toate revolutiile contemporane au de scop cucerirea Puterii, revolutia legionara e spirituala si crestina. In timp ce toate revolutiile contemporane au de scop cucerirea puterii din partea unei clase sociale sau din partea unui om, revolutia legionara are ca scop spre mântuirea neamului, reconcilierea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Capitanul. De aceea Miscarea Legionara se distinge de tot ce s'a facut pâna azi în istorie, si victoria legionara va aduce cu sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Românie activa, demna si puternica, ci va crea un om nou, corespunzând unui nou tip de viata europeana. Omul nou nu s'a nascut niciodata dintr'o miscare politica, ci s'a nascut totdeauna dintr'o revolutie spirituala, dintr'o mare schimbare interioara."
Mircea Eliade, în Buna Vestire, 17 Decembrie 1937
Prof. Ioan Gãvãnescul
si puternic impresia si convingerea ca vieata mea nu se desfasoara din zori în spre amurg, ci din amurg în spre zori".
Constantin Stoicãnescu
EVOLUTIA ROMÂNIEI DUPÃ '89
Ca autor roman publicat in tara sa, traitor acum in afara ei, sunt profund dezamagit de constatarea ca in anul 2004, presa autentic democrata si independenta politic este o iluzie in Romania, deoarece trei publicatii nationale considerate nepartizane EVENIMENTUL ZILEI ZIUA si ROMANIA LIBERA, au refuzat pe rand prin tacere [fara observatii redactionale adresate autorului], publicarea unui articol trimis lor in exclusivitate din strainatate, privind «EVOLUTIA ROMANIEI DUPA '89».
In consecinta, ma adresez prin INTERNET oficialitatilor, presei, si publicului ROMANESC de pretutindeni, din dorinta de a face cunoscut continutul acestui articol de opinie, izvorat din actualitatea romaneasca traita, respins insa fara nici o motivatie de la editare in aceasta tara. Astfel fiind, avertizez intreaga societate civila, ca in Romania anului 2004, exista cenzura efectuata inadmisibil prin amenintare de catre partidul politic aflat la putere [vezi declaratia primului ministru referitoare la actionari in justitie pentru semnalari scrise fara acoperire documentara referitoare la ilegalitati comise de guvernarea P.S.D.!], amenintare oficiala nemaiîntalnita intr-o tara democratica si care inhiba valentele reale de independenta ale presei si opiniei publice romanesti, obligand in fapt la o difuzare neconventionala a opiniilor si la anonimatul autorilor,ca in cazul de fata. Ca atare, transmit in cele ce urmeaza tuturor romanilor, in speranta de mai bine, textul acestui articol, care nu este publicat din frica de catre presa din Romania, presa ce se orienteaza pentru a exista, spre comentarii sterile si fara impact real de opinie asupra cititorilor, maimutarindu-se cu precadere ametitor si prolix cu barfe, cancanuri si speculatii «pretioase» din lupta politica, pe un fundal de «urechea mahalalei», in detrimentul problematicii majore pentru tara, simuland prin asta o pseudo-libertate de opinie, ce accepta in realitate legalitatea puterii neo-comuniste cu tendinte totalitare, instalata dupa '89 ca forta politica majora, prin impostura posibila atunci pe baza bunei credinte naive a populatiei anilor '90:
CUM VEDE EVOLUTIA ROMÂNIEI DUPÃ 89 UN ROMÂN AFLAT IN STRÃINÃTATE: OPERA UNUI GRUP IMPOSTOR DE SORGINTE COMUNISTÃ CE SI-A ASUMAT SPECULATIV REVOLUTIA ANTITOTALITARÃ IN ACEASTÃ TARÃ SI CARE GESTIONEAZÃ DE ATUNCI DEZASTRUOS, CU SPRIJINUL ABSENTEISMULUI ELECTORAL, TRANZITIA SPRE O SOCIETATE LIBERÃ SI DEMOCRATICÃ SI SPRE O ECONOMIE DE PIATÃ FUNCTIONALÃ
Stabilit in afara Romaniei, nu pot sa scap de obsedanta intrebare: «De ce numai acestei tari i se poate intampla asa ceva» ? Dupa 1989, unele state din estul Europei aflate sub tutela Moscovei, au scapat cam odata de comunism. Mare usurare! Toate s-au chinuit apoi cu perioada de tranzitie, trebuind sa promoveze «clasa», dela comunismul totalitar nenorocit la o societate libera si democratica.Iata ca acum in 2004, dupa 15 ani, aceste tari,vizate direct de intrarea in Uniunea Europeana [mai putin tarile din Comunitatea Statelor Independente pendinte de Rusia], au promovat [poate cu unele corijente], Romania fiind insa suspectata de repetentie! De ce? Pentru ca romanii au «karma» lor ! Fatalitatea a facut sa apara un comunist , chiar in timpul revoltei populare impotriva ceausestilor si comunismului , care propulsat de fosta securitate, ce a dorit inlaturarea dictatorilor, sa poata deturna revolutia in favoarea fostilor activisti de partid si a fostilor securisti.A fost intr-adevar isprava lui Ion Iliescu, politruc comunist format ca activist leninist de profesie la Moscova, care din postura de «dizident persecutat de Ceausescu», sa apara ca « regizor emanat al revolutiei» si sa organizeze, pe fondul «vidului de putere», Frontul Salvarii Nationale, conceput de mintea marxist leninistului, ca organizatie conducatoare de masa, ce are drept baza sociala pe cei peste 4 milioane de fosti membri PCR, menita sa hotarasca viitorul «necomunist» al tarii, pe baza unei «democratii originale». Mesajul a fost perceput ca atare si o mare parte din fostii membri de partid au acceptat sa adere la acest front, intuind ca orice alta formatiune politica autentic democrata nou aparuta la putere, îi va inlatura din postura relativ privilegiata avuta in comunism [speriati de punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara prin care se propunea pe buna dreptate eliminarea temporara de la conducerea politica democratica a tarii a fostilor activisti de partid si a fostilor securisti]. Asa se face ca iscusinta comunistului Ion Iliescu a reusit, prin transformarea FSN in partid politic ,oficial inregistrat,condus tocmai de fosti activisti si securisti si avand ca masa de manevra fostii comunisti oportunisti, sa cucereasca practic puterea politica, folosind la nevoie chiar si mineriade criminale. Odata infaptuit acest prim pas in sensul marxist-leninist, s-a inlaturat din orice discutie, in numele «democratiei originale» oficial instituite si a sansei egale la «democratizare», punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara. A urmat cel de al doilea pas prevazut in teoria marxist-leninista pentru cucerirea deplina a puterii intr-o societate: cucerirea puterii economice. Aceasta s-a efectuat insidios de catre aceasta patura politica oportunista dominanta, aleasa fara discernamant in 1992, prin acapararea parghiilor economico-legislative reprezentate de administratia publica, societati private nou infiintate, pamanturi, paduri si lacuri scoase din proprietatea statului, in buna parte insa obtinute prin legislatie favorizanta, justitie corupta si abuzuri sau din fonduri aparute fara justa cauza sau chiar fraudulos.Vezi: fondurile secrete ale fostei securitati, fostei gospodarii de partid sau ale unor foste intreprinderi de comert exterior cu circuit inchis patronate direct de PCR; din jefuirea peste rand a fel de fel de CARITAS-uri si asociatii piramidale; din economia subterana; din delapidari de banci si alte «inginerii financiare»; din fonduri publice deturnate sau furate din bugetul de stat;din deturnarea unor fonduri primite din strainatate,etc. Adica, vezi Doamne, vreti voi revoltatii anti- comunisti «capitalism»? Lasa ca va invatam noi ce-i aia! Privatizam cum stim noi fostii comunisti si in favoarea noastra, economia, ca doar noi suntem de fapt «crema» fostei societati comuniste indreptatita sa foloseasca puterea politica obtinuta prin nebagarea de seama a societatii civile si ramanem astfel mereu la putere mai bine si mai liberi decat in comunism! Ce este aia alternativa politica intr-o tara pluralista ? Un moft, ca si retrocedarea proprietatilor jefuite de comunism, vorba la o adica a tovarasului Iliescu! Si uite asa, «calarim» si «ghidonam» democratic si original, la nesfarsit, ca niste comunisti de omenie deveniti «capitalisti», parlamentul (deci legislatia), economia si bugetul statului, avem cotizanti potentati la urmasul FSN adica la Partidul Social Democrat [vezi «baronii PSD»], partid devenit astfel partid-stat,ca impostor al social-democratiei interbelice si prostim asa toata tara si strainatatea, fara nici o opozitie democratica reala ,pe care am avut grija sa o faramitam ,ca tot nu avea o baza sociala reala existenta in fosta societate comunista! Iata ca astfel tovarasul Iliescu si-a realizat visul si se crede chiar fauritor de «epoca post-comunista originala» ! Oare asta sa fie o permanenta instalata in Romania de catre aceasta impostura de sorginte comunista, care s-a impus prin deturnarea Revolutiei? Iliescu si adeptii creiati de el cred ca da si fac o echilibristica politica «pe sarma»,cautand sa convinga lumea civilizata sa accepte ca partenera credibila aceasta grupare cu radacini comuniste, ce si-a schimbat «doar blana» si care a acaparat puterea in Romania asa cum s-a vazut, mimand pervers democratia. Viata arata insa ca acest capitalism de cumetrie politica nu stie sau nu vrea sa scape de sechelele comuniste, ca sa puna pe picioare o economie de piata functionala, capabila de normalitate, de crestere economica reala si de bunastare. Aceasta pentru ca generatia fostilor activisti comunisti si acolitii lor oportunisti aflati la putere, nu pot fara reforme in toate domeniile de activitate, fara investitii strategice de capital strain si implicit fara tehnologie straina, sa realizeze o economie care sa-si permita participarea concurentiala pe piata internationala, cheia cresterii economice reale aducatoare de progres pentru o societate. Drept urmare a acestei incapacitati de conceptie: privatizarea strategica nu functioneaza pentru ca este targuita pe comisioane, iar legislatia nereformata corespunzator nu atrage investitori majori; agricultura este lasata in paragina pentru a trece la forme colectiviste; proprietatea nu este garantata in fapt decat pe grupuri de interese; initiativa privata este franata prin fiscalitate aberanta si birocratie; impotenta administrativa si manageriala de natura comunista este instaurata in activitatile publice; noua nomenclatura, birocratia si economia falimentara de stat sunt finantate pagubitor si netransparent de la bugetul tarii, fara a se da socoteala contribuabilului. In consecinta: insignifianta crestere economica nu este perceputa social; inflatia nu poate fi oprita; nivelul de trai stagneaza sau scade; mizeria se cronicizeaza; promisiunile de protectie sociala sunt propagandistice si nu au acoperire in activitatea economica; coruptia s-a generalizat la nivelul statului; reformele necesare incheierii cu succes a tranzitiei, in toate domeniile, nu sunt promovate corespunzator de legislativ, chiar daca exista modele in tarile dezvoltate; tineretul nu are nici o perspectiva reala; genocidul in randul pensionarilor a devenit o adevarata plaga sociala, etc.,asa ca iti vine in minte intrebarea retorica de scenariu: ce s-ar fi intamplat de pilda cu Germania daca ar fi fost reconstruita dupa razboi de fostii hitleristi, sau dupa caderea Zidului Berlinului de catre fostii activisti comunisti din RDG?
Paradoxal, fata de toate acestea ,societatea romaneasca, avand spiritualitatea distrusa de comunism, nu se trezeste deoarece nu are o constiinta a democratiei autentice, o educatie civica si politica. Fiind fatalista si manevrabila nu este in stare sa purceada cu hotarare la o alternativa politica viabila. Ca atare orbecaie, ezita si nu se dumireste ce are de facut la vot, avand imprimata in cap diversiunea securista: ce, altii sunt mai buni?Toti fura !
Neavand esaloane hotarat independente presa cam bate apa in piua, practicand o pseudolibertate de opinie prin speculatii ineficiente, in loc sa declanseze transant procesul impotriva dezastrului politic-economic si social instaurat de fapt de impostori-profitori, ce sufoca tara dupa '89.
Asa se face ca dupa 15 ani, alegerile locale din 2004 arata clar ca romanii inca nu stiu ce vor, chiar daca partidele politice de filiatie securisto-comunista, PSD si PRM, au obtinut voturi ceva mai putine decat in anul 2000, iar perspectiva alegerilor parlamentare si prezidentiale dela finele lui 2004, tinand seama si de felul neconvingator in care s-a desfasurat referendumul de figuratie electorala din 2003 asupra modificarii constitutiei, apare ingrijoratoare pentru ca nu indica sanse sa se poata forma, prin astfel de optiuni politice ametite si nehotarate ale electoratului, asa cum s-a mai intamplat si in 1996, un parlament autentic necomunist, cu eficienta legislativa reformatoare si un executiv care sa permita o alternativa reala la porcaria politica ineficienta si cu tendinta totalitara ce conduce acum Romania. Poate ca romanii cred ca nu este nevoie si voteaza mereu difuz si in spiritul «Duminicii Orbului» din anul 1992 ! Iata dece ,din afara tarii,romanii si Romania se percep ca entitati handicapate politic si civic ,care sunt acceptate partial de lumea civilizata numai din unele ratiuni strategice si unele interese.Asta este efectiv dureros ,mai ales cand un roman constata aceste lucruri dintr-o tara straina civilizata, unde normalitatea politica, economica si sociala, cu autencitate democrata, determina o economie de piata functionala, permanent perfectibila ,care inspira un sentiment de liniste si siguranta, oferit in primul rand de un nivel de trai corespunzator pentru majoritatea populatiei. Pacat ca prin comparatie, toate lucrurile rele aratate mai sus se constata in termeni reali la adresa Romaniei, tara foarte frumoasa,bogata si cu foarte multi oameni destepti, muncitori, cinstiti,instruiti si de calitate ,care merita o alta soarta ,dar care in disperare de cauza au adoptat o indiferenta fatalista sau pleaca in pribegie intr-un ritm ingrijorator, datorita marasmului pseudo-capitalist pagubitor intronat de neo-comunistii instalati practic la putere si tolerati timp de 15 ani de o societate civila romaneasca in fond stupid pasiva ce nu stie sa recurga la dreptul democratic de alternanta politica ferma, cu sanse de progres autentic, fapt ce intarzie descurajant Romania de la o reconstructie post-comunista adevarata. Pare un blestem pe capul acestei tari: dupa comunismul totalitar, deturnarea asta politica perversa ii mai trebuia! La urma urmei insa Romanii asta stiu ce vor, asta au! Cu adevarat mare pacat!
In final, un roman traitor in strainatate mai atrage atentia pentru anul 2004:
In Romania politia politica de sorginte comunista inca scoate coltii si intimideaza [vezi ziaristi amenintati, batuti sau chiar disparuti], iar primul ministru PSD isi permite tovaraseste si cu nerusinare sa ameninte «neo-democratic» cu justitia pe toti criticii guvernarii PSD, care nu au acoperire documentara pentru cele afirmate! ...Asa ca mare este nesimtirea obraznica neo-totalitara de grup instalata in Romania, ce depaseste in parsivenie chiar si ce se petrece pe fond comunist la putere, in Cuba si Coreea de Nord !
Da Doamne minte romanilor si intoarce fata Ta inca odata spre aceasta tara ca sa poata scapa prin forte proprii de aceasta «umbra istorica» chinuitoare ce o urmareste si o impiedica sa intre cu adevarat in Europa civilizata, mai repede si pe usa din fata!
|
ACT DE PROTEST | |
Cei care doresc sã se alãture acestei note de protest, o pot face scriindu-ne la adresa de e-mail: NNita@prodigy.net
ADDENDUM
SCRISOARE DESCHISÃ
CORNELIU
ZELEA CODREANU
PROCESUL
ASASINÃRII LUI MANCIU
INTEROGATORIU
Bucuresti, 25 octombrie 1924. Interogatoriul luat lui Corneliu Zelea Codreanu de catre judecatorul de instructie Mihail Esianu in legatura cu uciderea prefectului de politie Constantin Manciu.
Astazi, 25 octombrie anul 1924,
Inaintea noastra Mihail Esianu, Judecator de instructie Trib. Iasi, cab. 1. Asistat de grefierul nostru, comparand inculpatul Corneliu Zelea Codreanu [l-]am supus urmatorului interogator
Cum te chiama? Corneliu Zelea
Codreanu. De cati ani esti? 25 ani. Unde esti nascut?
Esti pus sub inculpare prin rechizitoriul introductiv No. 22694/924 al Parchetului Tribunalului Iasi pentru faptul prev. si ped. de art. 225, 226, 227, 292 C.P.
- Marturiseste cum ai savarsit faptul si cum te aperi?
Arata imprejurarile in care ai comis asasinatul contra Prefectului de Politie C. Manciu?
- La sedinta judecatoreasca de la Ocol. I Urban, cu ocazia procesului Comerzan, Manciu, Clos, Vasiliu s-au petrecut mai multe incidente intre inculpati si avocatii reclamantului. Aceste incidente, care au culminat in a le adresa avocatilor reclamantului cuvintele de "obraznic si impertinent" au determinat suspendarea insasi a sedintei. Cauza incidentului nu am fost subsemnatul, cu toate acestea, la iesirea din Judecatorie, am fost injurat si lovit de prefectul de Politie Manciu, care s-a adresat catre mai multi agenti spunand sa puie mana pe mine si strigand: "loviti". Am fost injurat cu cuvintele, injuraturi de "Dumnezeu", de "Cruce". In momentul cand am fost lovit, am strigat sa se opreasca si m-am retras in jos pe scari. Vazand un numar mai mare, de patru sau trei, nu-mi aduc aminte bine, am scos un revolver din buzunar si am descarcat trei focuri, pentru ca sa ma apar.
Cand am tras asupra comisarului Clos, acesta era cu revolverul in mana si inainta spre mine. Vazand ca trag cu revolverul, a fugit inauntru. Eu, care eram intr-o miscare de retragere fata de dansii, mi-am continuat retragerea inspre Prefectura; in drum, insa, mi-a iesit un sergent inainte, cu un revolver in mana si atunci eu cand l-am vazut, m-am repezit asupra lui si i-am spus ca sa se retraga ca-l impusc si atunci a fugit. Dupa aceasta, m-am reintors la Judecatorie, unde m-am prezentat d-lui judecator Spiridoneanu, care a dispus sa fiu trimis la Parchet. Pe drum am fost intampinat de mai multi Agenti Politienesti care m-au condus la Prefectura de Politie. Aici am predat revolverul comisarului Pop.
- Ce cautai la Judecatoria Ocolul
Urban
- In calitate de avocat, m-am dus sa apar pe Comerzan, care ma rugase cu ceva timp inainte sa-l asist, intrucat era reclamant contra prefectului de Politie Const. Manciu si comisarii Clos si Vasiliu pentru lovire.
- Ai vorbit in acest proces care spui ca urma sa se judece astazi?
- Am vorbit punand intrebari la martori.
- Cu cine ai venit la judecatorie?
- Am venit cu maior Ambrozie, intrucat si el avea proces cu Prefectul Manciu.
- Pentru ce ai venit cu revolverul?
- Port de cinci ani revolverul la
mine. Numai in doua randuri n-am avut revolver la mine si anume cand am fost
arestat la Bucuresti, invinuit pentru complot si atunci cand am fost arestat la
- Cate gloante aveai in revolver?
- Stiu ca in revolverul meu intra sapte cartuse, insa nu stiu precis cate aveam cand am plecat la Judecatorie.
- N-ai venit la Judecatorie cu gandul de a savarsi asasinatul impotriva prefectului C. Manciu?
- N-am venit cu acest gand.
- Ce studenti se mai gaseau la Judecatorie cu ocazia acestui Proces?
- Erau Cretulescu, Rugina, Cilievici si Comerzan si Branisteanu.
- Cand ai iesit de la Judecatorie de cine erai inconjurat?
- Stiu c-am iesit cu Rugina, vorbind cu el. Nu stiu unde ramasese[ra] ceilalti caci era lume multa la Judecatorie. Imi amintesc caci la iesire eram cu studentul Branisteanu (apoi).
- Duminica trecuta ai fost la Mitropolie?
- Am fost la Mitropolie acum de curand insa nu-mi amintesc daca duminica aceasta sau in alta sarbatoare.
- De cine ai fost insotit?
- De Mota, Theodosie Popescu, Corneliu Georgescu, Mironovici Radu, Ilie Garneata, mi se pare ca a fost si Margineanu, Vlad insa n-a fost.
- In ce scop v-ati dus la Mitropolie?
- Sa ne rugam la Dumnezeu.
- N-ati facut acolo legamantul de a asasina pe Prefectul de Politie Manciu?
- N-am facut, cu atat mai mult cu cat Theodosie Popescu si-a manifestat ideea contra actiunii noastre alaturia de Liga, el fiind fascist.
- N-ati ingenunchiat cu toti in fata Altarului?
- N-am ingenunchiat in fata Altarului, ci numai ne-am dus pe rand si am sarutat icoana din fata Altarului.
- Cand v-ati dus la Mitropolie se sfarsise serviciul?
- Tocmai atunci se sfarsise, lumea iesise din Biserica si ramasesera numaii cativa preoti.
- Cu ocazia arestarii de prefectul C. Manciu, in gradina d-nei Constanta Ghica, cand s-a gasit asupra d-tale planul locuintei acestuia, nu rezulta ca ati premeditat aceasta crima?
- Nu este nici o legatura pentru motivul ca au trecut de atunci aproape 3 luni de zile, in care timp as fi putut sa ma razbun pe el daca era o razbunare. Dovada ca nu aveam aceasta intentiune este ca am si plecat din Iasi. Se poate intampla sa fie o legatura de ordin psihic intre cele intamplate cu ocazia arestarii mele din gradina Constanta Ghica si cu cele petrecute astazi cu Prefectul C. Manciu.
- Sustii ca te gaseai in legitima aparare cand ai descarcat focul de arma asupra Prefectului C. Manciu, explica cum iti era viata pusa in primejdie?
- Sustin ca eram in legitima aparare deoarece eram inconjurat de un numar mai mare de patru, care s-au napustit asupra mea, unul din ei avand revolverul in mana si anume Comisarul Clos.
- Cu ce ai fost lovit de Prefectul C. Manciu?
- Cu pumnul.
- Cine a iesit intai de la Judecatorie?
- Intai am iesit eu si aproape fara nici un interval a iesit Prefectul C. Manciu.
- Nu l-ati asteptat pe scara in scopul de a comite crima?
- Nu, eu asteptam pe avocatul Dumbrava care pledase alaturi de mine ca sa iesim impreuna.
- Cand l-ai intalnit pe scara Judecatoriei, la plecare, pe Prefectul C. Manciu, acesta ti-a adresat vreun cuvant?
- M-a injurat si a spus catre acei care erau cu dansul, nu stiu cati erau, ca sa puna mana pe mine, iar pe cand eram, in sedinta, am auzit pe Prefectul de Politie spunand catre un avocat, mi se pare avocatului Rang, ca are sa traga palme, nu stiu, mie sau avocatului Dumbrava. Avocatul care sedea langa mine mi-a atras atentia asupra acestui fapt.
- N-ati luat aceasta deciziune de a suprima pe Prefectul C. Manciu vazand in el persoana care va stanjeneste miscarea contra evreilor?
- Nu, intrucat faptele Prefectului C. Manciu marea miscarea, iar nu o diminua.
- Cu cine locuiai in Iasi?
- Singur la locuinta logodnicei mele, d-soara Ilinoiu.
- Nu ti-ai exprimat niciodata dorinta, catre d-soara Ilinoiu, de a suprima pe Prefectul C. Manciu?
- Niciodata.
- Dintre cei cu care ai fost la Mitropolie a plecat cineva din Iasi?
- Teodosie a plecat la Cernauti luni, Mironovici si Georgescu sunt la lemne si Mota la Botosani.
- La plecare i-ai condus pana la gara?
- Numai pe Mota l-am condus.
- In ce scop Mota pleca la Botosani?
- Pleca la logodnica lui, care este sora mea, auzind ca s-ar afla la mosul meu, Gh. Lucan, care locuieste chiar in Botosani.
La perchezitia facuta mi s-a retinut numai un notes legat cu matase, cartea mea de avocat si opt cereri intitulate D-le Director General, in vederea trimiterii lor la Bucuresti, pentru a obtine ajutoare de materiale in vederea construirii caminului studentesc. Portofelul cu bani aflati in el si tocul de scris mi s-a lasat. Mi s-a retinut braul.
I s-a citit inainte. Carte stie.
(ss) Corneliu Zelea Codreanu
Jude Instructie,
(ss) M. Esianu
Grefier,
(ss) indescifrabil
A.S.R.I., Fond "P", dosar nr. 111.041, vol. 1, f. 186-189
- Ce intelegi prin dusmanii neamului si considerati si pe C. Manciu printre ei?
- Prin dusmanii neamului inteleg in primul rand pe evreii care ameninta existenta noastra ca natie si, in al doilea rand, pe acei dintre romani care, prin pozitia lor inalta, pot contribui, intr-o masura mare, la opera de distrugere a elementului romanesc. Pe Manciu nu-l consideram in nici una din aceste categorii.
- N-ai pus la cale asasinarea fostului prefect de politie C. Manciu si ai executat planul, in scopul de a pune din nou in discutie chestiunea evreiasca, pentru a stimula miscarea care incepuse a lancezi printre studenti?
- N-am pus la cale asasinarea lui C. Manciu si mai ales, daca ar fi fost vorba de un asasinat si o pregatire in aceasta directie, n-as fi facut-o eu, care ocupam o pozitie speciala in aceasta miscare, as fi fost mai de folos ei ramanand liber si, in al doilea rand, si pentru motivul ca in constiinta mea m-as fi simtit vinovat daca as fi consimtit macare o clipa ca sa ma sacrific pentru un om cu prea putina valoare.
(...) - Cu ce bani faci cheltuielile necesare propagandei nationaliste?
- Deoarece m-am dedat cu desavarsire miscarii si nu am alta activitate decat aceasta, un grup de cetateni ma intretine, unii donandu-mi bani, altii haine. Astfel sunt d-nii D-tru, Bejan, Coniac de la Dorna, care mi-a dat sumanul ce-l port, dr. Catalin din C.Lung, care mi-a cumparat o pereche de ghete, dl. dr. Sumuleanu, dl. Cuza, care ma cheama pe la masa. Tatal logodnicei mele ma intretine, dandu-mi casa si masa si cateodata mai primesc bani si de acasa, de la tatal meu. De altfel, cheltuieli mari nu am.
(...) - Prin propaganda nationalista pe care o faci in tara tinzi la o revolta contra evreilor?
- Prin aceasta miscare nu tind la o revolta, eu tind la rezolvarea in mod echitabil a problemei evreiesti. Manifestarile de pana acum, sub forma de mici revolte, nu sunt produsul meu, sunt produsul unui organism national bolnav sau, intr-o buna masura, sunt produsul provocarilor.
- Cum crezi ca s-ar putea rezolva problema evreiasca?
- Problema evreiasca nu se poate rezolva decat prin eliminarea lor din tara, de catre un guvern care sa priceapa problema si sa voiasca a o rezolva.
Un astfel de guvern nu poate veni la carma decat impins de constiinta natiei romanesti. Activitatea noastra este sa trezim aceasta constiinta.
I s-a citit, staruie, carte stie
Jude instructor,
M. Esianu
Corneliu Zelea Codreanu
A.S.R.I., Fond "P", dosar nr. 111.041, vol. 1, f. 192-196
Declaratia
20-28 mai 1925. Relatarile ziarului "Universul" asupra desfasurarii procesului lui Corneliu Zelea Codreanu de la TR. Severin
INTEROGATORIUL ACUZATILOR
Se procedeaza la interogarea celor 6 acuzati.
Dl. procuror general cere ca interogatoriul sa se faca separat, deoarece fiind momente care ii pun in contradictie, aceste contraziceri s-ar putea reliefa mai mult cu ocazia interogatoriilor.
Declaratia lui Corneliu Codreanu
Corneliu Codreanu depune:
- Eu sunt acela care am impuscat pe C. Manciu, pe Clos si pe Husanu. La baza acestei crime exista insa alte doua crime, pe care am sa le explic. Dupa cum se arata si in actul de acuzare, a existat si exista o miscare in toate centrele studentesti, miscare pe care noi o numim nationala, care-si are originea in faptul ca pamantul stramosesc a fost incalcat de o natie straina si noi am inteles sa-l pastram. In Universitate si scolile secundare de la Cernauti, Iasi si Chisinau elementul strain a ajuns sa fie 80% mai mare ca elementul romanesc si toate acestea cand art. 3 din Constitutia tarii spune ca nu se poate coloniza pamantul romanesc cu elemente straine.
Studentimea universitara, in fata acestei stari de lucruri, a dat semnalul si a pornit la lupta, caci daca azi 80% sunt mai multi studenti straini, conducatorii de maine - studentii de azi - vor fi si ei 80% straini.
Iata cuvantul pentru care ne-am miscat si am ponit la lupta pe cale legala. Am petitionat, am protestat, manifestat, am cerut "numerus clusus", dar in zadar, si guvernul, in loc sa ne dea satisfactie, a pornit prigoana impotriva noastra. Am fost schingiuiti si batuti de organele guvernului ca nu respectam ordinea. Dar dupa noi, a pastra ordinea nu inseamna ca sa lasi sa se despoaie un neam de toata vlaga si avutia lui si sa o dai strainului.
Trecand la istorisirea faptului ce i se imputa, Corneliu Codreanu il descrie astfel:
Iesind de la Vacaresti, am strans randurile colegilor si am hotarat sa asteptam momente mai bune. Universitatea fiindu-ne inchisa si neavand unde sa ne adunam, am hotarat sa facem o casa. Lucram caramida la Ungheni si faceam gradinarie la Iasi. Dar jandarmii si guvernul se tineau dupa noi, nelasandu-ne in pace sa lucram. Intr-o zi, cand ne aflam la gradinarie, s-au napustit asupra noastra jandarmii guvernului sub conducerea lui Manciu si, din ordinul acestuia, am fost ridicati si dusi la politie unde am fost batuti la talpi si schingiuiti timp de aproape doua ore. Fara interventia d-lor Cuza, Sumuleanu si Bogdan, care au venit la politie cu procurorul si medicul legist, nu stiu ce s-ar fi ales de noi. Din beciul politiei au fost scosi colegi de-ai nostri atat de rau batuti cu vergele si vine de bou ca nu se mai puteau tine pe picioare. Dupa ancheta facuta de procuror si constatarile medicului legist am fost pus in libertate.
Mai tarziu, e drept, am spus intr-un cerc de colegi ca pentru a scapa de persecutii si a-mi repara onoarea sunt hotarat sa-l rapui pe calaul tinerimii universitare, pe Manciu. Dl. profesor Cuza, auzind de acest lucru, m-a sfatuit sa am rabdare, caci va interveni d-sa pe cale legala sa mi se dea dreptate. Am ascultat si m-am dus la munte, unde am ramas 2 luni. La intoarcerea mea la Iasi a venit ziua procesului de la judecatorie. Manciu si subalternii sai au inceput din nou si chiar din sedinta sa ma provoace si sa ma sfideze, lucru ce m-a iritat peste masura, iar cand insultele au atins culmea si cand ele s-au tradus in amenintari si ordin de a ma aresta, nu m-am mai putut stapani, am tras si am impuscat atunci pe Manciu, apoi pe Clos si in urma pe Husanu. N-am fost noi, studentii, pusi sa suprimam autoritatile. Lupta noastra nu este contra lor, ci a strainilor care ne-au cuprins.
La observatiile Ministerului Public ca Corneliu Codreanu ar fi declarat ca Manciu n-ar fi fost un instrument al evreilor, Codreanu raspunde ca aceasta este si astazi credinta lui, caci daca n-ar fi crezut ca Manciu nu este decat o coada de topor nu se sacrifica pentru un politist, lasandu-si locul in miscare ca sa intre in puscarie.
AVOCATUL PÃRTII CIVILE
Pledoariile. Cuvântul pãrtii civile.
Sedinta se deschide la ora 4,20.
Se da cuvantul d-lui Costaforu, avocatul partii civile, care spune ca Husanu este una din victimele acelei zile. O comisie de studenti a oferit d-nei Husanu suma de 4.000 lei, suma care se va deduce din despagubirile pe care le va admite Curtea. Husanu are plamanul perforat. D-nii jurati sa fie mai largi cu despagubirile ce le pretinde. In ceea ce priveste pe d-na Manciu, ea a plecat. Domnul Costaforu continua astfel: Am venit aici sa va spun adevarul folositor tarii si acestor tineri care stau pe banca acuzatilor. Nu trebuie sa incolteasca in suflete ideea ca asasinatul duce la glorie si apoteoza. Aceasta ar putea fi primejdios pentru tara. Cine dintre parintii din sala ar dori ca fiul lor sa fie pe banca acuzatilor...
Voci: Toti, toti!...
Domnul Costaforu: Atunci o parte din parintii din sala nu doresc asa ceva.
Alte voci: Toti, toti!...
Domnul presedinte recomanda liniste si ameninta publicul cu evacuarea. Linistea se restabileste.
Domnul Costaforu face definitia eroismului, aratand ca nu toti cei care au alergat pe campul de onoare sunt eroi. Am curajul sa spun adevarul. Acest curaj este cel cetatenesc si onoreaza cel putin tot atat cat si curajul fizic. Doresc ca acesti tineri sa fie constienti de drepturile si datoriile lor. Pe tinerii de pe banca acuzarii ii cunosc mai mult ca instrumente, ca rataciti pe care as vrea sa-i vad pe calea dreapta a vietii. Manciu a fost fecior de taran sarac si prin munca lui a ajuns la situatia de prefect. El a murit sarac.
In privinta bataii in politie am scris si o carte, adanc revoltat. Este vorba de fostii comunisti inchisi la Jilava, schingiuiti cand nu erau nici condamnati. Tot astfel ma ridic in contra brutalitatilor oricum ar fi intrebuintate. In privinta aceasta suntem de acord.
In Occident, bataia este legiferata,
iar daca au fost batai si chiar daca seful e brutal trebuie numai decat
asasinat? E calea judecatii si sunt institutii ce reprezinta calea dreapta.
Omul sa nu-si faca judecata singur daca vrea sa fie echilibru in stat. La
Domnul presedinte: Aici n-am venit sa-l judecam pe dl. Cuza sau sa facem procesul nationalismului ori antisemitismului.
Domnul Costaforu: D-lui Cuza n-am sa-i adresez nici o acuzatie directa. Vreau sa spun numai conceptia mea.
Domnul presedinte: Acuzatiile dvs. le puteti scrie caci timpul e limitat in apararea necesara, dupa cum legea o cere.
Domnul Costaforu:
Domnul presedinte: Aici va raspund
eu, domnule Costaforu, ca in
Domnul Costaforu: Au fost in trecut...
Domnul presedinte: Nici in trecut. Sunt destul de batran ca sa va asigur ca nu au fost. Avem ziaristi aici si-i rog sa scrie ca in Tara Romaneasca n-au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata pogromuri.
Domnul Costaforu: Daca nu au fost e
ca am fost o
Domnul presedinte: Si azi suntem tot asa.
Domnul Costaforu: Antisemitismul e
adus de politicieni. Nationalismul, inainte de razboi, era identic cu
patriotismul. Azi insa, cand
Domnul presedinte: Ce-are a face cei 18 milioane de locuitori...
Domnul Costaforu: Azi patriotismul difera de nationalism. Legile romanesti sunt aceleasi pentru toti. Neamurile trebuie sa-si faca nationalismul lor si intre ele sunt si cei 800.000 evrei.
Voci: Minciuni, minciuni!...
Domnul presedinte: Renuntati la datele statistice si istorice.
Domnul Costaforu: Daca e vorba sa facem lumina, lasati-ma sa vorbesc!
Domnul presedinte: Dar fara statistica.
Domnul Costaforu: Ma servesc de
statisticile statului. Nu trebuie sa indarjim nationalitatile, caci nu
dezbinarea, ci unirea face puterea. Cu cat vom cuceri minoritatile de partea
noastra, cu atat vom putea fi mai tari. Nu este acesta patriotism?
Antisemitismul este un rau pentru
Domnul presedinte: Treceti peste asta si vorbiti despre cazul Manciu.
Domnul Costaforu: Daca am un ginere evreu... (In momentul acesta e intrerupt cu huiduieli).
Domnul presedinte: V-as propune sa tineti o conferinta despre aceasta. (In acest moment, primul jurat intervine, cerand sa se discute numai despre cazul prefectului Manciu).
Domnul presedinte: Nu provocati multimea si nu jicniti sentimentele ei.
Domnul Costaforu: Unul dintre agitatorii studentilor este un profesor universitar.
Domnul Cuza: Eu sunt acela.
Domnul Costaforu: Trebuie sa ne purtam bine cu toate minoritatile, caci altfel ungurii sprijina pe unguri, nemtii pe nemti etc.
O voce din sala: Dar pe evrei?
Domnul Costaforu: Evreii din toate tarile. De aceea sa fim buni cu ei.
Domnul presedinte: Credeam ca cititi cateva declaratii si vad ca tineti o conferinta.
Domnul Costaforu: Nu mi se da voie, pentru ca aici toti sunt antisemiti...
Domnul Cuza: Va rugam sa-i dati voie sa spuna tot ce stie. Maine il voi convinge de adevar, chiar si la batranete.
Domnul Costaforu citeste declaratia lui Codreanu din dosar, unde spune ca problema evreiasca nu poate fi rezolvata decat prin eliminarea evreilor de catre un guvern care ar avea curajul s-o faca. Studentii au facut colecte pentru o cladire.
Domnul presedinte: Ei fac o cladire pentru studentii saraci.
Domnul Zelea Codreanu - tatal: Insultati pe acesti tineri.
Domnul Costaforu: Nu insult pe nimeni.
Domnul presedinte: Sa nu acuzati niciodata fara dovezi.
Domnul Costaforu: N-am si nici n-as vrea sa am dovezi.
Domnul presedinte: Tot ce-ati spus pana acum a fost provocator. Sa va limitati in cadrul procesului.
Domnul Costaforu: Acela e
nationalist bun care munceste pentru
Ca incheiere, dl. Costaforu, adresandu-se juratilor, cere un verdict care sa nu fie complet de achitare, caci acesta ar duce la noi crime. (Se face din nou zgomot in sala).
Presedintele ridica sedinta, anuntand-o pe cea viitoare luni dimineata.
Leontin Iliescu.
"Universul", luni, 25 mai 1925
RECHIZITORIUL
Procesul Corneliu Zelea Codreanu
Ziua a IV-a
Se da cuvantul reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror general Titu Constantinescu.
(...) - Sa faceti, d-lor jurati, sa dispara dinaintea dv. imaginea magistratului chemat sa acuze si sa vedeti numai pe cetatenii care se ridica sa apere dreptatea sociala. Nu voi discuta si nici nu voi starui asupra verdictului ce aveti sa dati: sa achitati pe Codreanu daca in examenul constiintei dv. nu-i veti gasi nici o vina si sa-l acoperiti de glorie daca constiinta dv. va va spune ca omorul lui Manciu nu este o crima!
Dar tot cu mana pe inima, daca veti crede ca cel ce a trimis glontul sa rapuie o viata a savarsit omor, a comis o barbarie, sa-l condamnati pentru ca ideea de dreptate o cere.
O stare de anarhie postbelica a patruns in Universitate mai ales prin numarul covarsitor de straini ce patrunsesera in ea, fapt care a determinat pe studentii crestini sa ceara "numerus clausus". Pentru acest principiu sunt si eu de acord si cu apararea si cu studentii si zic, impreuna cu ambele parti, ca Romania trebuia sa fie a romanilor (In sala se manifesta vii aprobari. Presedintele restabileste linistea).
Dl. procuror continua: Dar victima putea sa aiba o actiune determinanta in aceasta chestiune? Nu! Manciu intervine numai atunci cand aceasta chestiune degenereaza in miscari de strada si nu poate sa lase ca o parte din populatia orasului sa fie maltratata. Tolerarea ar fi fost o conceptie impotriva firii si moralei: principiul securitatii trebuie sa garanteze fiecaruia linistea. Se poate aduce deci vina lui Manciu cand punea la cale reinoirea ordinii? Desigur ca nu. S-a mai zis in depozitii ca Manciu ar fi intreprins acte de violenta; dar lui Manciu nu i s-au facut manifestatii ostile? Nu i s-au aruncat in cap oua clocite? N-a fost si el lovit? Si el n-a mai ucis pe nimeni.
Se mai zice ca Manciu s-a amestecat intr-un congres studentesc. Dar el a facut aceasta din ordin, nu din proprie initiativa. S-a mai spus ca in gradina d-nei Ghica, la 31 mai, ar fi brutalizat, ar fi maltratat si ar fi savarsit acte inutile impotriva studentilor. Dar aceste declaratii au fost facute si mai temeinic sustinute tocmai de aceia care, dupa ce au comparut mai intai ca martori, au trecut pe banca apararii; tot acestia sunt indrumatorii studentilor, deci pe declaratiile lor nu se poate pune temei, ele fiind partinitoare si exagerate.
Din cercetarile facute de instructie se poate vedea ca Codreanu n-a fost batut, iar faptul de lovire pentru care fusese chemat in judecata Manciu de studentul Comerzan urma sa fie judecat si trebuia sa astepte deciziunea justitiei, iar nu sa-si faca singur dreptate. Daca procesul s-ar fi judecat, desigur ca Manciu facea dovada nevinovatiei lui; dar el a fost suprimat inainte.
Trecand la evenimentele petrecute in ziua crimei, dl. procuror general spune:
La 25 octombrie, Manciu comparuse ca acuzat in fata d-lui judecator de ocol si fiind judecat de aceasta instanta inseamna ca vina ce i se atribuia era mica, caci altfel cazul ar fi trebuit deferit altei instante superioare.
La acest proces asistau multi studenti. Judecata se facea intr-o atmosfera iritanta. Intrebarile acuzatorilor se puneau cam asa: "Sa spuna politistul" sau "sa ne declare tistul cu mentalitate de plutonier major ce stie despre lovirea studentului Comerzan". Manciu raspundea totdeauna calm; iar cand i s-a adresat lui Codreanu ca sa-l intrebe daca recunoaste cele spuse in instructie i-a zis: "colegule Codreanu". Si numai cand i s-a parut ca depozitia lui Codreanu nu e conforma cu adevarul a rostit urmatoarele cuvinte: "Si acum minte".
A intervenit apoi procesul de ultraj cerut de avocatul Dumbrava, iar procesul intentat de Comerzan s-a amanat.
Codreanu, care nu intervenise de loc in proces, la terminarea sedintei iese afara din sala de judecata. Se opreste pe platforma de jos si asteapta. Manciu apare si el fara sa dea nastere la provocarile de care s-a vorbit. Codreanu scoate un revolver si trage in Manciu, pe care-l omoara. Clos intervenind este si el e ranit de moarte, iar un al treilea glont il raneste pe Husanu. Studentii Iordache, Cucu M., Rugina si Hanganu nu sunt singurii care au asistat la savarsirea crimei. Ei se contrazic in declaratiile lor, ca una au spus judecatorului de instructie si alta au spus aici, in fata Curtii.
Si acum se vede de ce a ucis Codreanu.
La instructie a aratat in trei feluri motivele ce l-au determinat la crima: intai ca l-a injurat si amenintat, a doua oara spune ca numai l-a injurat, iar a treia oara sustine ca a fost in legitima aparare, prinzand un gest al lui Manciu care avea aerul ca scoate un revolver din buzunar.
Dl. Procuror general face teoria legitimei aparari si trage concluzia ca in speta nu exista, asadar ramane insulta ca singurul motiv ce a determinat pe Codreanu sa savarseasca crima. Dar se pedepseste o insulta cu moartea?
Este deci situatia omului care in mod miselesc a ucis un om pe la spate. Afirmarea ca gestul lui Codreanu ar fi o trezire a constiintei nationale este un neadevar. Corneliu Codreanu a savarsit crima, a infaptuit cel mai abject omor pentru o inaltare personala. N-a fost nici o stare de surescitare, ci a fost o crima premeditata, pornita din credinta foarte gresita ca ideile unor tineri pot fi impuse guvernelor in conducerea tarii. (...)
Domnul procuror general in continuare vorbeste de activitatea lui Manciu ca prefect care, fiind o minte ordonata, nu putea admite miscari care tulbura linistea tarii. Si atunci dvs., d-lor jurati, cand ati auzit expunerea facuta, ramane sa veniti sau cu un verdict de condamnare ori sa aduceti un verdict de iertare, dar pe mine lasati-ma sa cer condamnarea pentru unul care ucide pe la spate.
APÃRAREA
Sedinta se redeschide la ora 10,30.
Se da cuvantul d-lui avocat Paul Iliescu. (...)
Partea civila v-a vorbit de o durere omeneasca si a incercat sa arunce samanta rea in spiritele juratilor, noi insa ne gandim la pribegia de martir a lui Corneliu Codreanu din penitenciar in penitenciar, de la Iasi la Focsani, de la Focsani la Turnu Severin. Pentru noi a fost un mars triumfal, pentru el un drum de martir. Admir talentul si elocinta reprezentantului Ministerului Public care a stiut cu eleganta sa-si faca datoria de acuzator si sa-si pastreze totusi sufletul de bun roman. Dar la noi e granitul in sufletul romanesc, de care talentul dvs., d-le procuror general, se va zdrobi. Daca ati cerut achitarea pentru ceilalti acuzati, o puteati cere si pentru Corneliu Codreanu, caci legea va permite.
Ce sa va spunem noi, domnilor
jurati, decat ca sa trageti concluzia logica din situatia acestui proces. E
adevarat ce spune dl. procuror general ca dupa razboi s-a creat o nevroza
generala in tara noastra, dar tot atat de adevarat este ca strainii, dar mai
ales evreii, ne-au invadat
Guvernul de nenorociri si vitregie a
fost format din romani care s-au robit finantei evreiesti si internationale, a
infruntat dorul romanesc al studentilor si a trimis la
Nu este asa, Corneliu, ca in iarna acea cand te-am vazut in celula inchisorii regretand cel dintai ca a trebuit sa ucizi un om, nu este asa ca si tu l-ai plans pe Manciu? Puteti condamna un astfel de om, d-lor jurati? (...)
"Universul", nr. din 27 mai 1925
SENTINTA. ACHITAREA
Sedinta se deschide la ora 2 si jumatate. Sala este ocupata inca de la ora 1. Foarte multe d-ne si d-soare au venit cu buchete de flori. In sala circula niste carti postale cu vederea teatrului si cu inscriptia "Aici a fost judecat si achitat Corneliu Zelea Codreanu". Presedintele intreaba pe jurati daca sunt luminati. Toti raspund afirmativ. Adresandu-se acuzatilor ii intreaba daca au ceva de adaugat.
Corneliu Codreanu se ridica si
spune: "Dumnezeu a harazit ca vietile noastre sa serveasca in lupta de
aparare a romanilor. Reinnoim aici juramantul nostru de a sluji cu credinta
La ora 4,30 juratii intra in deliberare. Ochii tuturor ii urmaresc cand ies pe usa si parca vor sa le patrunda in suflet ca sa citeasca cu o clipa mai devreme verdictul. D-ra Elena Ilinoiu, logodnica lui Codreanu, s-a strecurat in primele randuri si s-a lipit aproape de banca acuzatilor, in imediata apropiere a logodnicului ei. Il priveste cu induiosare. Ii zambeste si pare multumita de marea manifestatie de simpatie ce se face.
Deliberarea se face in 5 minute. Clipele sunt solemne. O nerabdare manifestata nervos domneste in sala. Nimeni nu mai sta la locul sau. E nevoie sa intervina dl. presedinte care face apel la spiritul de ordine al multimii, sa restabileasca linistea.
Comisia juratilor isi face intrarea. O tacere desavarsita se face in sala. Fiecare jurat poarta la butoniera "svastica" in funde tricolore.
Primul jurat se ridica grav, profund emotionat si incepe sa dea citire verdictului. Cand pronunta sacramentala formula "Pe onoare si constiinta, in fata lui Dumnezeu si a oamenilor", si cand zice primul NU, sala izbucneste in ropote de aplauze si arunca cu profunzime flori peste jurati si magistrati.
Entuziasmul dureaza cateva minute. Presedintele restabileste din nou linistea. Primul jurat da citire, emotionat, intregului verdict, prin care comisia de jurati raspunde NU la toate intrebarile.
Presedintele da apoi ordine sa fie introdusi acuzatii. Corneliu Codreanu este adus pe brate in sala de sedinta de colegii lui, imbracinat cu o lenta tricolora. In sala izbucnesc din nou ropote de aplauze. Presedintele restabileste iarasi linistea si da cuvantul procurorului general care, inainte de a-si face datoria, rosteste studentilor o inimoasa si patriotica cuvantare.
Pe baza verdictului juratilor, reprezentantul Ministerului Public cere achitarea. Presedintele citeste sentinta de achitare. Codreanu este ridicat pe brate de studenti si scos din sala in aplauzele multimii entuziaste. Au ramas cu totii in parcul orasului la statuia lui Traian, unde s-a facut o mare manifestatie patriotica. (...)
Leontin Iliescu si N. Ciocardia
"Universul", nr. din 28 mai 1925
|
