Secolele XVII-XVIII inseamna pentru Europa o epoca de treptata afirmare a tendintelor de modernizare si integrare culturala .Aceste procese se deruleaza insa cu o intensitate diferita , pe alocuri intirziata si intr-o diversitate nesfirsita in functie de conditiile concrete in fiecare zona etno-culturala .Si in spatial romanesc, pe fundalul unor imperative commune -tranzitia de la medieval la modern si tendinta tot mai accenuata spre unitate culturala , conditiile istorice au impus adesea modalitati diferite in realizarea lor.
Afirmarea limbii romane in toate domeniile vietii culturale a fost una din premisele principalele de generalizare a fenomenului numit -"secolul de aur al culturii romane ", cuprins intre 1643 (aparitia Cazaniei lui Varlaam) si 1743 (data la care se sfarseste expunerea evenimentelor in cronica lui Ion Neculce).Si anume datorita personalitatilor din acest timp , acest secol a cunoscut o evolutie si o afirmare a limbii si siteraturii romane nemaicunoscuta pana acum .Si toate acestea se datoreaza urmatoarelor personalita Mitropolitul Varlaam
Nascut in anul.1585, în partile Vrancei, decedat în aug../dec. 1657, la manastirea Secu. Probabil a învatat carte în "schitul lui Zosin" pe valea Secului, calugarit la Secu, sub numele Varlaam (probabil din botez era Vasile): egumen al manastirii si arhimandrit; în 1628 trimis într-o misiune la Moscova. în 1632 ales mitropolit al Moldovei (hirotonit 23 Sept. 1632), pastorind âna în apr. 1653, când s-a retras la Secu;
In 1639 s-a numarat printre candidatii la scaunul de patriarh ecumenic. Preocupat îndeosebi de probleme carturaresti: în 1640 a înfiintat o tiparnita la Iasi, - împreuna cu mesteri tipografi - de Petru Movila al Kieului, în care a tiparit mai multe carti de învatatura în româneste, tot în timpul vietii sale, în 1642 au avut loc lucrarile sinodului de la Iasi, la care a participat si mitropolitul Varlaam , prin 1644 - 1645 a convocat el însusi un sinod al tuturor ierarhilor din "ara Româneasca si Moldova. care a aprobat raspunsul împortiva Catihismului calvinesc, scris de el; tot el a sustinut ctitoriile lui Vasile Lupu - printre care si biserica "Sf. Trei lerarhi" din Iasi (1639) - în care au fost asezate moastele Cuvioasei Paraschiva (1641).Un rol important la avut tipografia mitropolitului Varlaam, care este a patra din Tara Romaneasca, dupa cea de la manastirea Dealu, infiintata de Radu cel Mare (1495-1508), intre 1508-1512, unde a lucrat ca mester tipograf ieromonahul Macarie; de la Targoviste cea intemeiata de Radu Paisie (1535-1545), intre 1544-1558, condusa de Dimitrie Liubavici, in care s-a format ca tipograf diaconul Coresi; si cea a lui Matei Basarab (1632-1654), avand ca mester tipograf pe ieromonahul Meletie, care a functionat cu unele intruperi intre 1632-1652. Totodata, tipografia mitropolitului Varlaam este a doua tipografie din Bucuresti, dupa cea a ieromonahului Lavrentie, de la manastirea Plumbuita, dintre 1573-1582. Aceste tiparnite dadusera la lumina mai ales carti in legatura directa cu nevoile Bisericii, fiind imprimate in limba slavona bisericeasca si cu alfabet chirilic.Tipografia mitropolitului Varlaam a dat roade bune, caci, de atunci si pana astazi, vreme de trei secole, cu unele intreruperi datorate unor imprejurari vitrege, tiparul n-a mai lipsit din Bucuresti, dand la iveala, un grai romanesc si cu gravuri artistic lucrate, cu precadere texte sacre si carti de cult. Intre acestea se cuvine a fi mentionata talcuirea si tiparirea in romaneste a textului integral al Sfintei Scripturi, adica a Bibliei, inceputa in noiembrie 1678, din indemnul si cheltuiala voievodului Serban Cantacuzino si terminata peste un an, in noiembrie 1688, la inceputul domniei lui Constantin Voda Brancoveanu. Aceasta Biblie numita si Biblia lui Serban sau Biblia de la Bucuresti, este cea dintai tiparire completa a textului Sfintei Scripturi in limba romana si reprezinta o noua treapta in dezvoltarea limbii noastre literare, si totodata, un monument de arta grafica romaneasca.
Cea mai însemnata din lucrarile tiparite de mitropolitul Varlaam este:
MITROPOLITUL DOSOFTEI
Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din sec. al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Acest Dosofteiu mitropolitul scrie Ion Neculce nu era om prost de felul lui; era neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adinc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si blind, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca acesta.Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedo-romana. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adinca in viata religioasa a Moldovei, dindu-i acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritual bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct al operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in viersuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. A tradus aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere a vazut lumina tiparului in anul 1680. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a tarii Moldovei, scrisa in versuri silabice, compusa din 136 rinduri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. La sfirsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Tot la tipografia din Uniev, mitropolitul Dosoftei publica in anul 1673 un Acatist talmacit de pre limba slavoneasca pre limba romaneasca prin iubirea de munca si rivna Preasfintitului chir Domnului parinte Dositei, mitropolitul Sucevei. Probabil ca este o retiparire a unei parti, Acatistul Maicii Domnului; din Precinstitele Acatiste a lui Petru Movila, aparuta la tipografia din manastirea Pecersca in anul 1629.In 1679 tipareste o Liturghie, tradusa de el din limba greceasca, cu numeroase note scrise in limba greaca. Si Psaltirea slavo-romana, pe care o tipareste la Iasi in anul 1680, este tiparita la tipografia sa.O insemnatate mare pentru literatura noastra veche are monumentala opera cunoscuta sub titlul Viata si petreacerea svintilor sau Proloagele. Intreaga scriere a lui Dosoftei cuprinde patru volume mari, tiparite intre anii 1682-1686. Opera lui Dosoftei in mare parte este o compilatie a lui proprie, alcatuita sau tradusa dupa mai multe izvoare, cum spune el, de pre greceste si de pre sirbeste. In anul 1683, mitropolitul scoate o a doua editie a Liturghiei lui, completata cu rugaciuni noi. In acelasi an, el tipareste o noua lucrare, intitulata Parimiile preste an. Este o colectie de slujbe si rugaciuni, care se intrebuinteaza in biserica la serviciile divine ce se oficiaza seara.
MIRON
COSTIN 
(1633-1691)
Cea mai proieminenta si cea mai
expresiva figura a culturii romanesti din Moldova, din sec. al XVII-lea,
a fost Miron Costin. Carturar distins, iesit din scoala umanista a Poloniei,
diplomat iscusit in mediul viciat de intrigi si de framintari politice ale sec.
al XVII-lea, scriitor si patriot-Miron Costin intruchipeaza toate trasaturile
vietii politice si culturale ale Moldovei din acea epoca. Alaturi de Nicolae
Milescu si mitropolitul Dosoftei, Miron Costin ilustreaza epoca de tranzitie in
viata culturala a Moldovei, iar in istoriografia noastra el marcheaza cea mai
constienta si cea mai clara afirmare a ideii individualitatii noastre
nationale, a unitatii de neam si a latinitatii poporului roman.Prima lucrare
istorica a lui Miron Costin este scrisa intre anii 1675-1677. Dupa cum
marturiseste cronicarul in Voroava catra cititoriul, el isi scrie
letopisetul ca sa nu se uite lucrurile si cursul tarii. O alta opera a lui
Miron Costin este intitulata De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit
stramosii lor. Aceasta a doua lucrare istorica a lui Miron Costin este
scrisa la sfirsitul vietii lui, prin anii 1680-1691. Miron Costin, dupa cum
scrie in Cuvintul catra cititoriul al letopisetului, intentiona sa dea o
cronica mai completa a Moldovei, de la primul descalecat si pina in timpurile
lui. In aceasta carte, autorul isi propune ca scop sa lamureasca originea
romanilor si sa combata unele pareri gresite in aceasta chestiune, inventate de
catre dusmanii neamului roman. Continutul cartii si scopul ei se vad in Predislovia
ei. Din continutul acestei mici lucrari a lui Miron Costin rezulta ca De
neamul moldovenilor nu poate fi un inceput de cronica a Moldovei de
dimensiuni mai mari; scopul lui a fost de a da o monografie a originilor romane
ale romanilor si de a spulbera teoria lansata de catre Simeon Dascalul in
interpolarea din cronica lui Ureche. Aceste doua lucrari istorice ale lui Miron
Costin, care sunt 
scrise in limba romana, constituie
opera lui principala.
DIMITRIE CANTEMIR (1673-1723)
Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26.10.1673 la Iasi in familia domnitorului Moldovei Constantin Cantemir. Mama, Ana Bantos, provenea dintr-o familie boiereasca si avea o cultura aleasa. Primele studii le face acasa cu un dascal invatat grec de la care capata cunostinte profunde de cultura antica. In anul 1687 este trimis de tatal sau ostatic la Constantinopol si acolo isi continua studiile la Academia greaca a Patriarhiei. Aici se afla intre anii 1688-1710. Este scriitor, istoric, filosof, geograf, folclorist, matematician, arhitect, compozitor si un poliglot. Cunoaste urmatoarele limbi: romana, rusa, greaca, persana, araba, germana, italiana, franceza, latina, turca. Operele sale sunt scrise in 4 limbi, si nu intimplator a fost apreciat de catre contemporanii sai filosof intre regi si rege intre filosofi. In intervalul de la 1711-1719 el scrie principalele sale opere. In acest interval s-au scris operele: Istoria Imperiului Otoman, Sistemul religiei mahomedane, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Logica si alte lucrari mai mici. Sub influienta lui Ieremia Cacavela, D.Cantemir scrie in latineste niste compilatii filosofice. In mica sa lucrare, intitulata Ioannis Baptistae Van Helmont phisices universalis doctrina, Cantemir isi propune sa aduca celebrului savant alchimist si medic belgian din sec. XVI-XVII lauda eruditiei lui. Descrierea Moldovei, alaturi de Hronic, este una din principalele lucrari cu privire la tarile Romane. Lucrarea a fost scrisa in limba latina si avea titlul Descriptio Moldaviae. Autorul nu reuseste s-o traduca in romana. Este cea mai perfecta opera cantemireana prin inlantuirea logica si clasica a faptelor.
Mitropolitul Antim ivireanul
Cel mai de seama ierarh al Ţarii Românesti, deopotriva pastor si învatator, a fost si ramâne Mitropolitul Antim Ivireanul . Desi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor si al vietii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit si pretuit de poporul nostru , care a vazut în el un adevarat "om al lui Dumnezeu ".
Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tânarul este luat rob de turci si adus la Constantinopol. Aici este rascumparat de Patriarhia ecumenica unde si învata sculptura în lemn, pictura si broderia, precum si limbile greaca, turca si araba. În jurul anilor 1960, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Româneasca, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Husilor. Intra în cinul monahal si este hirotonit preot, între anii 1691 - 1694 preluând si conducerea tipografiei domnesti din Bucuresti , unde tipareste trei carti. Dupa 1696 este egumen la manastirea Snagov unde, pâna în 1701, tipareste alte 15 carti dintre care 5 în româneste, iar una bilingva "Liturghierul greco-arab" (1701), prima editie în limba araba, pentru credinciosii din Antiohia. Revine apoi în Bucuresti, vreme de 4 ani, continuând sa tipareasca alte 15 carti în special de cult.
Pentru viata sa înalt duhovniceasca oglindita si activitatea sa culturala, a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, întemeind si aici o tipografie , unde în 3 ani, scoate la lumina 9 carti între care 3 în româneste si 3 în editie bilingva slavo-româna. Scrie "Tomul bucuriei",(1706) contra catolicilor si Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele editii românesti din Muntenia. Potrivit recomandarii testamentare a mitropolitului Teodosie ( 27 ian. 1708) care pastorise credinciosii din Ţara Româneasca timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este înscaunat mitropolit, de fata fiind si patriarhii Alexandriei si Ierusalimului. Tipareste la Târgoviste , într-o noua tipografie, 18 carti (11 în româneste), introducând în cult limba poporului si desavârsind ceea ce se începuse sub Matei Basarab ( tipicul) si serban Cantacuzino ( textele biblice ). Erau deja tiparite în româneste, deci, Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul , Ceaslovul (1715). Ramân totusi netraduse Mineiele, Triodul si Penticostarul.
În 1715 muta tipografia în Bucuresti, în noua manastire, ctitoria sa, cu hramul "Tuturor sfintilor". În total, Sfântul Antim a tiparit 63 de carti, 39 cu mâna sa, 21 în româneste, 4 fiind scrise de el însusi. Multe carti sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o maiestrie si frumusete deosebita. Între cartile de folos sufletesc puse la îndemâna credinciosilor se numara si " Didahiile" ( predicile) sale, precum si " Învataturile crestinesti" (1700).
De asemenea, preocupat de grija românilor din Transilvania, Sfântul Antim, în 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia sa tipareasca unele lucrari si carti de cult ortodoxe. Chiar dupa dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de îmbarbatare catre românii din scheii Brasovului, îndemnându-i sa ramâna statornici în dreapta credinta, hirotonindu-le preoti si diaconi.
Înflacarat patriot si luptator împotriva asupririi turcesti, ca si voievodul si sustinatorul sau Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, în primavara anului 1716; fortat sa-si de-a demisia si refuzând-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenica, urmând sa fie închis pe viata în Manastirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, însa, ostasii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungisa, lânga Adrianopol. Abia dupa 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenica a anulat nedreapta sentinta de caterisire data asupra marelui Ierarh si Mucenic Antim.
miron costin
Cronicar moldovean. Fiul postelnicului Al. Costin a pribegit in tinerete, vreo 20 de ani, in Polonia, unde-si face studiile la Scoala Latina a Iezuitilor din Bar (Polonia). Revine in Moldova lui Vasile Lupu (1652) si ajunge la rangul de mare logofat. Capul eruditului boier avea sa cada in decembrie 1691 - cum relateaza Ion Neculce si Dimitrie Cantemir. Pricina mortii lui a fost ambitia fratelui sau, Velicico, de a ajunge domn. Voievodul Constantin Cantemir (tatal lui D. Cantemir) i-a taiat la Iasi capul lui Velicico si a trimis un vataf de aprozi sa-l execute si pe Miron, aflat la Barbosi, ca sa-si inmormânteze sotia. Ridicat cu forta, a fost decapitat lânga Roman, neputându-l indupleca pe calau sa-l ierte pâna la Iasi, pentru a-si dovedi nevinovatia. Avea 58 de ani. Ne-a lasat opere de valoare: "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron-Voda incoace"; "Viata lumii", poem filosofic; "De neamul moldovenilor", lucrare polemica patrunsa de patriotism, sustinând originea romana a poporului român s.a. Letopisetul l-a inspirat pe Sadoveanu ("Neamul Soimarestilor").Alta cultura avea Miron Costin, fiul postelnicului, si mai tîrziu hatmanului Iancu Costin sau Costîn, care ar fi venit în suita lui Radu Mihnea si ar fi de origine balcanica, judecînd dupa numele fiilor sai. Se nascuse în 1633, însa copilaria o petrecu în Polonia, unde se refugiase parintele sau, înrudit, prin casatoria cu o nepoata, cu Miron Barnovschi, dar neplacut lui Vasile Lupu. La Bar în Podolia, Miron urmeaza la scoala iezuitilor. Mergea la studii în Polonia era de traditie veche, si la Universitatea din Cracovia, întemeiata în 1400, se vad între 1405 si 1503 destui studenti din Moldova (e drept, cu nume nu totdeauna românesti). Mai învatat decît Ureche, Miron nu dadea o cronica de erudit, desi din cînd în cînd face citate în limba latina. Din tot ce ar fi putut compila pentru epoca de care se ocupa (1594-1661) n-a folosit la partea precedînd nasterea lui cu mult prea mult peste "Hronograful lersesc", adica Chronica gestorum in Europa singularium de Paul Piasecki. De la Alexandru Coconul încolo (1629-) îi dau stiri batrînii, printre care, fireste, tata-sau (" cît am putut întelege den boieri batrîni", tin minte oamenii batrîni"), la care se adauga pentru o parte din domnia lui Vasile Lupu putine amintiri proprii. Din anul ridicarii lui Gherghe Stefan, Miron "se prijeleste" singur la întîmplari. Cronica i se sfîrseste cu moartea lui Stefanita Lupul (1661), dar a avut totusi de gînd s-o duca mai departe si chiar strîngea documentele,de vreme ce fiul sau Nicolae citeaza "izvodul lui Miron logofatul" despre domnia lui Dumitrasco Cantacuzino (1674-). Miron are, si mai clare, o conceptie a istoriei si o politica. "Letopisetele ... sa hie de învatatura "; " cu acele trecute vremi sa pricepem cele viitoare". I se cere cronicarului simtul obiectivitatii, al dreptatii". El, Costin, macar ca ar fi dator sa laude mai mult pe Stefan Gheorghe,de la care a avut "multa mila", nu poate nesocoti meritele lui Vasile Lupu, de la care multa urgiie parintii nostri au petrecut": " iara direptatea socotindu, nu poci scrie într-altu chip". Izvoarele nesustinute le respinge ("nu stiu cum s-ari prinde acest lucru"), sprijinîndu-se pe argumente convergente: istorice, filologice, arheologice, antropologice. Are notiunea cauzalitatii si pune evenimentele moldovene în cele universale si circumvicine, facînd cîte un "curs" "ca sa dezlege mai bine lucrurile tarei noastre". Distinge calitativ izvoarele, punînd mai mult temei pe stirea de martor ocular, facînd cel dintîi la noi o mica teorie a cunoasterii. Desi providentialist în istorie, Miron este machiavelist în politica. "De lauda este hie la care domn sa hie spre partea crestineasca .... Insa, cu întelepciune, nu fara socoteala si fara temeiu ..."Voievodul e un simbol al statorniciei si deci "ori bun, ori rau, la toate primejdiile feritu trebuieste". Se cuvine sa fie român (Miron încondeiaza cu furie orice domn strain ) si sa asculte "voroava cu sfat", luînd acele hotarîri ce "se mai tocmesc" "înca cu a doi seau a trei socoteala". Domnii sa nu vina cu osti straine sa-si cucereasca scaunul. Asemenea gresala a dus tara "din scadere în scadere". Darul de scriitor al lui Miron Costin nu se mai nutreste din concreteta individuala a cuvintelor. Aceleasi vechimi în lexic, puse acum în slujba unei mari stilistici, se sting. Miron observa sistematic, compune, si ceea ce iese de sub pana lui, mult mai putin spontan, este rodul unei arte. El are lunga respiratie epica, simtul sublim al destinului uman, mestesugul patetic de a se opri din cînd în cînd sa rasufle de greutatea faptelor si sa le contemple de sus. Cronicarul avea viziunea apocaliptica. Pagina în care descrie navala lacustelor este cea mai puternica transfigurare biblica a realitatii din literatura romana, un maret episod dantesc. Asa cum sînt descrise cometele, eclipsele,lacustele, ca niste plagi, sînt povestite domniile. În portretele lui Miron intra în masuri egale simtul personalitatii si ideea de destin, de aceea umorul lui e liric, lipsit de înversunare, transcris în moduriteatrale. De la sfîrsitul domniei Lupului încolo, cînd Costin participa la evenimente, cronica e un adevarat roman plin de acele amanunte familiare care dau viata lucrurilor moarte. Însa adevarata contributie a lui Costin la scrisul romanesc este sintaxa. Cunoscator al frazei latine, el a desfasurat-o în moldoveneste în spiritul si cu ajutorul limbii noastre pastrîndu-i toate registrele si toate fluierele. Cu el sintaxa literara apare începuta si cu desavîrsire încheiata, în stare de a exprima orice gînd.
|
