MOLDOVA DIN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XTV-LEA

MOLDOVA DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XTV-LEA

>lasi calator din a doua jumatate a veacului al XlV-lea ar fi straba. oldova, poate pentru scopurile sale, dar, în acelasi timp, ar fi avut sa constate si împrejurarile de viata religioasa si artistica, ar fi ici o organizatie ierarhica si canonica, dobîndita cu mai multe lupte Ţara Româneasca.

icest timp, precum episcopul de Vicina, devenind al Terii Românesti

u de Arges - capata de la patriarh delegatie de "exarh al plaiurilor",

din Maramuras, de unde a venit în valea Moldovei întîi Dragos, ca

;ant al regelui Ungariei, si apoi Bogdan, ca întemeietor al domniei

ti a Moldovei, românii acestia, zic, numerosi, bogati, avînd pamîn-

tise, strîns legati între dînsii, supusi unor voevozi cari erau capabili

e spontanee, de o politica independenta, cum a fost aceea care a creat

, au simtit, desi nu formau un stat osebit, si nevoia de a avea o orga-

)isericeasca. In Ţara Româneasca se întemeiaza o domnie a tot pa-

omânesc: imediat consecinta este, în ordinea bisericeasca, existenta

ropolit; în partile maramurasene, de supt coroana Ungariei, voevozii

o mare importanta: imediat ei cauta sa creeze, în ordinea bisericeasca,

espunzator însemnatatii lor în ordinea politica. Atunci un neam al

os, Bale sau Balita, si un Dragu se adreseaza la Constantinopol si cer

ului ca o manastire întemeiata de dînsii acolo - si care, din nenoro-

Imas dincolo de granita fixata Maramurasului, - ca manastirea Peri

s, Peret), sa capete un decret - si decretul dat de patriarhul A 545f56f nto-

>astrat -, prefacînd manastirea în stavropighie, ceea ce înseamna "în-

s cruce". In acelasi timp egumenul din Peri devenea exarh al patriar-

Constantinopol, avînd o întreaga lista de regiuni maramurasene si

tt Maramurasul, de la vest si sud, pîna adînc în Ardeal, supuse auto-

ladicai exarh.

atunci patriarhia de Constantinopol servea unor scopuri romantice oratie bizantina. Îsi închipuia Bizantul, necontenit amenintat de turci, abit de primejdiile continue, ca ar putea sa revie la ce fusese odini-vremea Comnenilor, si daca imperiul se misca mai greu, daca n-avea

Moldova din a doua jumatate a secoiuiui ai .ajy-iea

mijloacele prin care sa se poata impune, fiindca era sarac, fara armata, far comunicatii, patriarhia se putea misca mai usor: în toate partile, in Munte nia, în Moldova, în Rusia ea cauta sa-si întinda din nou influenta, sa-si tes din nou firele, pentru ca pe urma sa vie imperiul si sa profite din ceea ce cîstigat biserica, precum în alte timpuri biserica însasi cata sa-si cîstige din dobîndise imperiul. si exarhatul plaiurilor de la Arges si exarhatul asupra Ma ramurasului si a comitatelor de la vest si unor parti ale Ardealului faceai parte din acest plan patriarhal, din care facu parte apoi si interventia în Rusii la Chiev si pîna în Rusia moscovita, care forma alt element politic si religio

Tot asa a vrut sa faca patriarhia si în Moldova. De îndata ce s-a înteme iat tara, domnii, dupa sovaielile de la început, cînd nu stiau daca o sa se poat desface de Ungaria, vazînd ca Moldova ramîne, cautara sa aiba o forma bise riceasca în legatura cu organizatia politica, de acum independenta si perma nenta. Ei au trebuit sa se gîndeasca la scaunul, de care a mai fost vorba, d ia Cetatea Alba.

Acum, episcopii ortodocsi din preajma noastra, în timpurile mai vechi au fost fara îndoiala greci; cel de la Cetatea Alba însa se întîmplase, la ui moment dat, prin legaturi pe care nu le stim, sa fie român, moldovean. Poat ca si în dorinta de a se muta episcopatul de la Cetatea Alba la Suceava, pre cum Alexandru-Voda, fiul lui Basarab, în Muntenia, mutase episcopatul d la Vicina la Arges, cautase domnul moldovean sa strecoare la Cetatea Alb ca episcop pe un român. Unii au crezut chiar ca Iosif Vladica era membr .al celei dintîi dinastii moldovenesti.

Bogdan si fiul sau Latcu disparusera si venise acum, dupa dinastia Bog ■danestilor, Petru si pe urma Roman, fiii mostenitoarei, Musata (Margareta'

Atunci s-a pus chestia aceasta, foarte importanta pentru viitorul terii pentru orientarea ei într-un sens sau într-altul: noul mitropolit al Moldove ce va fi ? Va fi un mitropolit national, cum se zice acum si cum instinctiv s simtea si atunci, atîrnînd mai mult de domn decît de patriarhul de Constan iinopol ori va fi un mitropolit grec, al patriarhului?

De fapt erau trei influente: întîi instinctiva încercare de nationalizai-a bisericii, pe de alta parte tendinta patriarhului de Constantinopol, care ■avînd influenta la Arges, Peri, Chiev, Moscova, tindea sa cuprinda în aceastt influenta si Moldova, si, în sfîrsit, influenta manastirilor slrbesti. In lupU aceasta, care a durat mai multa vreme si pe care a terminat-o Alexandru ce Bun la începutul veacului al XV-lea, domnii moldoveni, îndaratnici, cu toat< schimbarile dese pe tron, au ajuns mai departe de cum au ajuns domnii mun teni; ei au cucerit o situatie mai buna decît aceea pe care a avut-o însusi Mir cea cel Batrîn. Bizantul a trimis pe rînd tot felul de exarhi, ba, la un momen' dat, vazînd ca nu poate sa impuie un grec, a ajuns la ideea de a face din mitro polia moldoveneasca, pe care o doreau domnii, o protopopie numai, - proto popul fiind înca pe acea vreme seful "popilor", ca Nicodim al ieromonahiloi din manastiri.

Cînd moldovenii au biruit însa, mitropolitul acela Iosif, dintre ai lor care a stapînit mai multa vreme, fiind fost "episcop sîrbesc", adeca dupa da tina lui Nicodim, se ocupa foarte mult de manastiri si el functiona la Neamt se uneste manastirea Neamtului cu cea de a doua mare manastire moldove

Pînâ la jumatatea veacului al XVII-lea

Bistrita, supt aceeasi conducere. Legenda spune ca la sfîrsilul zile-e Iosif s-a retras la manastirea Neamtului.

anastirea aceasta, asezata laoparte de drumul calatorilor, era fundata, june traditia, de trei calugari veniti din Ţara Româneasca, si cari fu-ucenicii lui Nicodim. Cartile vechi ale lacasului - unele au fost duse ia de vestitul Iatimirschi - arata legatura foarte strînsa dintre viata tirii moldovenesti si viata culturala din Balcani. Pe vremea aceea, us la bulgari era un nou curent bisericesc, precum era în Serbia altul caligrafia cea noua: curentul de la Tîrnova, în legatura cu vestitul h Eftimie, ale carui scrisori se copiau acolo, la Neamt, jtfel în Moldova mitropolia cea noua pornise de la episcopi carora bi-ii li ziceau "sîrbesti", veniti de la manastiri. S-a stabilit aici, [prin ur-

strînsa legatura'între manastirile calugaresti faclnd parte din curentul
■odim si între noua organizatie metropolitana, cu sefi apartinînd natiu-
[igene.Aici n-au fost conflicte îndelungate între o forma si cealalta a
religioase, si conflictul nu s-a terminat, ca în Ţara Româneasca, prin
:a unui element strain asupra celuilalt element strain, ci, de la început,
ment national, trecînd prin manastirile sîrbesti si învingînd staruintile
ropolie greceasca, s-a impus în fruntea vietii culturale a principatului,
a ce este un fapt de cea mai mare însemnatate.

oldova pe care ar fi gasit-o calatorul - si vom întîlni îndata unul, în vecina cu veacul al XlV-lea, - în zilele lui Alexandru cel Bun are <> e mult ma: sigura decît Ţara Româneasca. La rasarit era Polonia, care printr-o criza, într-un moment cînd regatul se unea cu Lituania, cînd nul pagîn, ramas mare cneaz lituan, devenea prin casatoria cu Hedvi-jstenitoarea Poloniei, rege polon, cînd un membru din familia ramasa iana fata de altii din cea polona încearca disensiuni, cînd se agita neas-Tata nobleta feudala, asa ca foarte adeseori, o data si în secolul al XIV-leaT

au fost batuti, cînd Intrau în Moldova, - caci cea dintîi rastur-
ie copaci asupra polonilor nu este cea de la Dumbrava Rosie, ci
a, din a doua jumatate a veacului al XlV-lea.

e de alta parte, secuimea ardeleana, care nu atîrna de-a dreptul de ii Maramurasul, în care elementul românesc joaca un rol asa de marer inta pentru Moldova altfel de sprijin în Carpati decît acela pe care pu--1 aiba Ţara Româneasca, asa cum muntii se desfasoara la Nord. In ii, pasurile Munteniei sînt mult mai usor de trecut decît cele din Mol-Regele Ungariei încercase odata sa împiedece o formatiune moldove-t neatîrnata, sa uneasca demnitatea de conte al Bistritei cu secuii si ramurasul si sa dea în mîna unui Andrei, fiul lui Latcu, care pare dupa sa fi fost român, grija hotarului, însa încercarea cazuse, si acum si se-a si partea saseasca în jurul Bistritei erau iarasi elemente fara legatura iînsele, incapabile de a forma un front împotriva Moldovei nou înte-

oldova aceasta a lui Alexandru cel Bun înfatiseaza pentru cultura vea-*1 XV-lea într-adevar un spectacol mult mai impunator decît Ţara Ro-isca, si aceasta chiar atîta timp cît traieste Mircea. Alexandru are, sb olul lui nu este hotarîtor, toata înfatisarea unei icoane împaratesti în ea aceasta. La un moment dat, a luat în casatorie pe o levantina, Ma-

Moldova din a doua jumatate a secolului al XIY-lea

«rina, fiica lui Marin, spune letopisetul, si din cercetarile facute în urma reiei ttot mai mult ca aceasta Marina trebuie sa fi avut legaturi cu familia domn ftoare din Constantinopol. !N'u era o persoana de rînd: se pare ca apartinea aci lei lumi în care italianitatea de origine se unea cu grecitatea de adoptiun .adeca oameni foarte puternici prin bogatiile si situatia lor senioriala în Ri -sarit, carora bizantinii li dadeau titluri si li atribuiau o anume important Pe un patrafir gasit de curînd într-o manastire din nord-vestul Rusiei, Al jcandru este înfatisat lînga Marina, purtînd caciula caracteristica pentru c uzarii bizantini; si în greceste este însemnat titlul lui si al sotiei lui: el este aut* ■crat, ea "autocratorita", ceea ce înseamna împarat si împarateasa. La Oxfor ■apoi, se pastreaza o evanghelie slava si greceasca, foarte frumoasa, din ca sse vede ca influenta greaca a dainuit alaturi de cea slavona si în vremea 1 Alexandru cel Bun, si, iarasi, se pomeneste si aici sotia lui Alexandr Marina.

Fiul împaratului bizantin Manuil, Ioan, a strabatut Moldova la 1424 ss-a oprit aici. O legenda, care s-a pastrat la Neamt, spune ca din prilejul ace fta s-a creat o situatie superioara mitropolitului Moldovei, Gheorghe, situat care-1 punea în rîndul patriarhilor, si iarasi legenda staruie asupra faptul -ca Alexandru ar fi capatat însusi ridicarea situatiei sale în urma acestei c flatorii a fiului împaratului.

Avem - am spus - un calator strain, care vede bine si scrie frumos «limpede. El vine la sfîrsitul domniei lui Alexandru cel Bun pentru scopu .de cruciata si e trimis de ducele de Burgundia, care pregatea o mare expedit cruciata în Orient. Drumetul sosit din Lituania, care întra în Moldova, e Gu: Sebert de Lannoy1.

Guillebert de Lannoy a fost la curtea marelui print lituan Vitold, în lir sba lituana Vitovt. Posesiunile lui se întindeau pîna la Nistru, si acolo-si tin ■el curtea. Calatorul nostru a vazut în solda lui tatari si moldoveni. Legaturi .erau foarte strînse atunci între Moldova si Lituania. Caci Alexandru cel Bi ipare a fi trecut prin trei faze: o faza româneasca traditionala, cîi tinea pe doamna Ana, înmormîntata în manastirea Bistrita din judetul Neam ■dupa aceea o faza lituaniana, nu polona, caci polonii erau catolici pe cîi lituanienii, ortodocsi, si, Alexandru a luat de sotie pe Rângala, vara a Iagel nilor, în sfîrsit faza bizantina, cu Marina. Cînd acest calator a fost prin ta noastra, Alexandru cel Bun se gasea supt influenta Rângalei, careia sot ei i-a închinat biserica din Baia. si el a casatorit apoi pe fiul sau Ilie cu o pri: tesa lituana, cu Marinca, adusa la sotul ei de acel nobil lituan Ghedigol care avea un fel de marchizat la granita Moldovei si cauta pe vremea acest .calatorii sa întareasca zidurile Cetatii Albe.

Cu calauza moldoveneasca Guillebert a intrat în Moldova si a caut -sa mearga la curtea domnului.

1 Descrierea calatoriei lui a fost tiparita de doua ori pîna acum si dupa una din e( tii a fost reprodusa de Hasdeu, în Arhiva istorica, I1; p. 126 si urm. V. si Iorga, Yoyageu ifrcmtais en Orieat europeen., Paris, 1928.

Pîna Ia jumatatea veacului al XVII-lea

credea odinioara ca acel "Cozial" unde s-a întîlnit cu Alexandru se gaseste în Basarabia, dar se pare ca scriind acest nume calatorui .eptat dupa pasaportul slavon dat în Suceava. Deci el a vizitat pe Iru nu într-un sat oarecare, ci la Suceava însasi. A putut sa vada ce-are'e foarte veche, cu biserica de la Mirauti, atît de urît dreasa de ofi->a austriaca, acea biserica pe care a prefacut-o stefan cel Mare, cu-1 în ea oasele sfîntului Ioan cel Nou.

ti era biserica din Mirauti pe vremea aceea nu putem spune hotarît;. era mult mai mica, iar picturi e foarte dubios ca ar fi existat. Era an început de dezvoltare a artei românesti, arta adusa de Nicodim ■donia din manastirile de la Athos, de acolo în Oltenia, de unde pîna ava.

illebert de Lannoy a vazut Cetatea Alba. Dar, daca, în loc sa treaca

de-a lungul Basarabiei, el ar fi urmat drumul catre sud sau catre sud-

fi intîlnit, cum am spus, Dorohoiul, popas de negustori, care n-avea

domneasca, Botosanii cari erau numai un sat al urmasilor lui Botas;

Jlnit Iasii, cari existau pe vremea aceasta, - e pomenit în descrierea

ilui bavarez Schiltberger, care-1 numeste însa Aspasseri (Ias-Bazarr

). Trebuie sa fi fost o bisericuta de lemn, si lînga dînsa tot ce era nevoie

a apara o straja ostaseasca, în drumul de comert care mergea la sud.

ar fi întîlnit Bîrladul, unde era vama pentru Muntenia, ceea c*a nu

ia ca era hotarul acolo: el putea fi mai încolo. Tecuciul însusi exista

mtul veacului al XV-lea. Restul era teren de granita înca neocupat,

ilidat, si manastiri în partea aceasta nu existau.

ca, acum, calatorul ar fi mers în partea de catre munti, ar fi întîlnit ita, nu asa cum a fost prefacuta de stefan cel Mare, ci vechea cladire, irte modesta. Ar fi trecut la Neamt, cea mai mare manastire din Mol-nde poate ca a fost îngropat Petru al Musatei, pentru ca, atunci cînd cel Mare a facut mormintele de la Radauti pentru înaintasii sai, mor-lui Bogdan, al lui Latcu sînt, si este si al lui Roman-Voda, dar al lui iu; legenda însasi pune în legatura întemeierea Neamtului cu Petru-Vlai pe urma se atingea Tîrgul de jos, cu cetatea lui Roman-Vodar i ramasiti se vad si acum la marginea orasului. Aici era si o manastire, .e s-a dezvoltat episcopatul.

borîndu-se la Roman în jos, calatorul patrundea într-o lume ambigua, iese tinutul de granita unguresc, cu episcopatul catolic de Milcov, cu mi-sare, în legatura cu coroana Ungariei de la Ocna, cu Bacaul însusi, care fundatie ungureasca. (Sascut înseamna Fîntîna sasului în ungureste.) sbuie sa se faca însa aici o deosebire între vechii secui, aflatori si în al XHI-lea pe aici, de o parte, si, de alta, între ungurii prinsi în Ardeal uzati de stefan cel Mare.

munte, în sfîrsit, exista aici un tinut pastoresc, al Vrancii, de care am rbit. si care nu e nici pîna acum1 pretutindeni cercetat în viata sa *a, de o covîrsitoare importanta.

1 excursie stiintifica la 1927 a fost condusa de d. D. Gusti.

Moldova din a doua jumatate a secolului al XlV-lea

Veacul al XV-lea numara o suma de calatori cari au strabatut sau Ţara Româneasca sau Moldova, pentru ca el este acela al unei activitati comerciale Prin mijloacele pe care le pune la dispozitia domnilor aceasta activitate co merciala si prin interesul care se concentreaza asupra terilor noastre tocma din cauza acestei importante comerciale secolul se deosebeste puternic d< cel care 1-a precedat. Este ocupat în Moldova de domnia lui Alexandru ce Bun si a urmasilor sai îndusmaniti, iar de la 1457 înainte pîna dincolo de mar genile veacului al XV-lea (1504), de domnia, neasamanata supt toate rapor turiie, a lui stefan cel Mare - Ţara Româneasca fiind într-o situatie mul mai scazuta.

Drumul de comert e necontenit ocupat de negustori al caror punct tfcj plecare este acum cunoscut: Galitia si Bistrita ardeleana pentru Moldova s .o parte din Ardeal, Brasovul si Sibiiul, dar cu deosebire Brasovul, pentru prin cipatul muntean. Pe de alta parte, din cauza patrunderii turcilor în Peninsulî Balcanica si a instalarii lor în aceasta peninsula, a luarii în stapînire de catn dînsii a liniei Dunarii, unde acum ei dominau si malul sting al fluviului - cac s-au îngrijit sa aiba, cum facusera si romanii dupa razboaiele lui Traian, d la Drobetis, linga Severin, un cap de pod pe celalt mal -, precum si pentn ca terile noastre sînt acum prefacute în ceea ce se numeste "bulevardul cres tinatatii", asupra lor se cheltuieste cea mai însemnata sfortare de sfarîman si patrundere a turcilor. Interesul acelora cari lupta pentru cruce în Orien se îndreapta foarte adesea ori în linia întîi asupra tinuturilor noastre, iar dii apus vin, raspunzînd cererilor de ajutoare, de sume de bani, informatori, dii partea republicilor italiene sau din partea vecinilor imediat interesati în acest» probleme de rezistenta fata de turci. Ţinuturile românesti se bucura de ui interes special din partea regalitatii unguresti, stapîna pe Ardeal, si, apoi din partea Poloniei, - Podolia si Rusia propriu-zisa fiind provincii lituanieni unite cu regatul polon al Iagelonilor.1

Astfel am avut mai multi musafiri în aceasta vreme. O parte din infor matia ce gasim, vine din note ale negustorilor cutarui sau cutarui oras arde­lean. Cu toate ca nu sînt înfatisate în forma de cronica, ele reprezinta amintir ale unor calatori sau stiri venite în oras prin trimisii domnilor munteni si mol­doveni. Cine vrea sa aiba, prin urmare, vesti precise cu privire la schimbarile care se petrec în terile noastre pîna în a doua jumatate a veacului al XVI-leg si chiar în secolul al XVII-lea, cînd relatiile între sasii din Ardeal si noi se continua mai putin importante, se poate adresa la aceste cronici municipale ardelene. Dar pîna la sfîrsitul secolului al XV-lea n-avem nimic din Ardealu însusi. Dealminteri Ardealul sasesc se prezinta foarte slab supt raportu izvoarelor istorice: evenimente de cea mai mare importanta sînt cuprinse de multe ori într-o singura notita de cîteva linii. Ni pare rau ca n-avem ur calator venit din Ardeal, fiindca acesta ar fi gasit mai mult ragaz sa cunoasca deplin starile de la noi si ar fi spus lucrurile în forma naiva care pentru isto­rie e mult mai folositoare decît forma literara, decît forma pregatita a scrii­torilor de obisnuite calatorii.

Pe lînga mentiuni în socotelile oraselor ardelene, în ce priveste pe acei cari au trecut prin partile noastre în legatura cu primejdia turceasca si nevoia

Pîna la jumatatea veacului al XVII-lea

îrare a crestinatatii, sînt doua izvoare de capetenie, unul destul de ln-;elalt scurt, dar cuprinzator.

el dintii dintre acesti calatori nu cunoaste Moldova, ci numai Ţara Ro-sca si nu în calitate de trimes diplomatic, care observa lucrurile în ra-e uscat, strabatînd drumurile pe care le-am aratat, ci trecînd pe apa,, a Dunarii. E vorba de o calatorie dunareana de la 1445, aceea pe care o i'alerand de Wavrin si care e descrisa în "cronicile", de un caracter bur--franeez relative si la sfirsitul razboiului de o suta de ani, ale lui Jean, ivrin1. E vorba de expeditia apusenilor pe mare si pe Dunare, cautînd itele armatei crestine învinse la Varna.

e'stie ca la 1444, fata de progresele necontenite ale turcilor, cari aveam ne toata' Peninsula Balcanica, afara de partile bosniace de la vest, dar­âmasera Constantinopolul, care cerea necontenite ajutoare, în Vest s-a otarîrea de a uni fortele crestine de acolo cu ale regatului Ungariei, îrn a vestitului Ioan Corvinul, nu numai pentru a stavili înaintarea turceas-r, în acelasi timp, pentru ca de la Varna, unde oastea crestina astepta îmbarce pe flota papei si a ducelui Burgundiei, doritor de cruciata, sa a la Constanlinopol. Acest plan, care se desface foarte limpede din dez-ea expeditiei însesi si care, daca ar fi fost adus la îndeplinire, cine stie-secinte ar fi avut o flota crestina ramlnlnd stapîna pe strîmtori si forte' de importante debarcind în capitala bizantina, a fost zadarnicit., iul Mohamed al 11-lea era foarte tînar pe atunci, dar tatal sau, Murad,. bdicase, a fost rechemat, si la Varna crestinii au fost zdrobiti cu desa-i, regele Ungariei, Vladislav, un iagelon chemat la tronul Arpadienilor .ngevinilor, fiind omorît, ca si cardinalul-legat. Atunci cruciatii, cari m» le soarta lui Hunyadi, dar îsi închipuiau ca ar fi cu putinta ca expeditia reluata daca el ar fi scapat, hotarîra sa trimeata pe Marea Neagra si nare corabii de informatie si, întimplator, chiar de lupta, supt steagui lui Petru si alrepublicei venetiene, si cu contingente ale ducelui Burgun-d au patruns pe gurile Dunarii si au înaintat pîna la varsarea Jiiului.. i povestirea lui Wavrin este vorba de ceea ce putea sa se vada din cora-e pe mal si de deosebitele incidente care au rezultat din coborîrea pe a armatelor crestine, de conflictele avute cu turcii. Tot ce se petrece Ir» ir e necunoscut. Expeditia n-a continuat, pentru ca s-au primit stirii nyadi traieste, dar nu poate sa strînga forte si sa le organizeze în as» cît sa vie la întîlnirea pe care o daduse. Cu toate acestea, stiri despre 3 de pe Dunare, despre domnul Terii Românesti se dau. Acest domn ad Dracul, care participase la lupta de la Varna si a fost acuzat ca ar­at pe crestini si, în retragerea lui Hunyadi chiar, ar fi fost putin priete-ta de acesta, care 1-a si omorît pe urma pe dusmanul român. stirile ivrin sînt de cea mai mare importanta, si vom cauta sa le împleticim

Editia d-rei Dupont în publicatiile "Societatii pentru istoria Franciei" si a d-lui Duf-'dy, în Roll-Series engleze. Partea care ne priveste am dat-o eu în Buletinul Comisiei a României pe anul 1927.

Moldova din a doua jumatate a secolului al XlV-lea

cu alte informatii pentru a avea privelistea Terii Românesti atuncea, în apro pierea anului 1450.

S-ar putea adaugi pe lînga aceasta marturia unui calator venit ceva ma tirziu în expeditie cu turcii. Memoriile unui sîrb turcit, devenit ienicer, care si gasea în armata lui Mohamed al II-lea, venit ca sa înlature din scaunul mun tean pe fiul si urmasul, dupa o serie întreaga de lupte, al lui Ylad Dracul pe celalt Vlad, caruia i s-a zis Ţepes. E vorba de expeditia de la 1462, ean a izbutit în adevar sa sfarame domnia lui Ţepes, sa-1 sileasca a se retrage îi Ungaria, unde a stat foarte multa vreme, închis la Buda, ca unul ce fuses banuit, pe baza unor scrisori pastrate si care par a fi adevarate, ca a stat în le gatura cu turcii, pentru a putea fi apoi iertat, a participa la expeditia din Bosnia a fi restabilit pe tronul muntean, murind îndata, de sabie, în margenea Bucu restilor. Sîrbul acesta turcit este Constantin Mihailovici de Ostrovita1. Carrj pania de la 1462 e foarte bine descrisa de dînsul, si, pusa alaturi de alta dea; criptie, facuta de cel mai însemnat cronicar grec din aceasta vreme, Laoni Chalkokondylas, ea ne face sa vedem aceasta foarte importanta operatie mili tara în toate amanuntele sale2.

în ce priveste Moldova, ar fi ceva asemenea cu "ienicerul sîrb", numj cît aici informatia e mult mai scurta, abia pe doua pagini, dar acel care o d e un martor al lucrurilor pe care le descrie. E un crestin din Occident, un ita lian care a fost silit ca prizonier sa între în armata turceasca si a lua part la lupta de la Valea Alba, din codrii Neamtului, care se numeste si de la Ra2 boieni, la 1476. îl chiama Angiolello3.

Mai este înca un calator, dar acela se gaseste în împrejurari cu totul deo sebite si el vorbeste foarte putin de lucrurile pe care am dori sa le cunoastem data fiind importanta epocei si valoarea cu totul extraordinara a lui stefai cel Mare. Caci nu putem patrunde în intimitatea vietii lui pentru a avea not directe relative la dinsul; si, dealtfel, însemnari nu sînt decît pentru timpu din urma a domniei lui stefan. Bolnav, greu bolnav de podagra, suferind si d rana pe care o capatase la 1462, cînd a atacat Chilia lui Vlad Ţepes, care-trebuia pentru apararea granitelor sale, ca sa nu cada în mîinile turcilor, el fost silit sa recurga la medici din Apus (pe lînga un medic evreu al hanuk tataresc din Crimeea), si s-a adresat, cum era natural, nu numai la Nurnbers ci mai ales la Venetia, de unde i s-a trimis un Matei de Murano, din insula d lînga oras, care a stat aici o bucata de vreme. Acest medic adreseaza republic* un memoriu, si în acest memoriu, foarte scurt, al lui Matei de Murano s-a pastrat cele mai pretioase informatiuni despre stefan si, putintel, si despn frumuseta si bogatiile terii4.

Dupa aceste lamuriri asupra izvoarelor, sa vedem ce se putea observa d calatori si în Muntenia si în Moldova.

Daca ar fi venit cineva în Moldova în ultimii ani ai lui Alexandru c( Bun, ar fi vazut ceea ce cunoastem acum.

Povestirea lui e tradusa din limba polona de Hasdeu, în Revista Istorica.

Ga si alte izvoare, Chalkokondylas e tradus de sincai.
3V. îorga, Istoria armatei, I, p. 159 si urm.

4 B tiparit si în volumul VIII din colectia Hurmuzaki.

Pîna la jumatatea veacului al XVII-lea

i priveste însa Ţara Româneasca de dupa moartea lui Mircea, la 1418, a se dea înainte oarecare lamuriri pentru ca sa se vada ce era schim-

de trecut.          ; ' '. ' - ...

Temea lui Mircea, calatorul venit din Apus ar fi putut gasi un înce-

labilire a ordinii politice si sociale dupa normele bizantine. Evident,

i trait fiul lui Mircea, Mihail, care fusese initiat în rosturile de domnie

ui sau fiind asociat la stapînire de tata, influenta bizantina, asa-

re cu' aceea care a dominat în Moldova în partea din urma a

lui Alexandru cel Bun, ar fi izbutit sa creeze alta înfatisare decît

aiului muntean de pe urma. Era o opera de consolidare, pe care Mircea

se si pe care o dusese pîna la un oarecare punct. Demnitatile de curte

stabilite de domn aici, precum în Moldova ele fusese hotarîte de

ru Ramînea doar sa se fixeze mai bine rangurile, sa se adauge mai

?st'i<nu si sa se creasca valoarea culturala a societatii muntene, influ-

i de°ren'asterea bulgareasca de la Tirnova si de marea scoala de cartu-

beasca a' lui Constantin Filosoful. si mai ramînea ca pribegii veniti

)lo de Dunare, greci, sîrbi, poate si unii bulgari, -cari aduceau mai

xperienta de viata politica si deprinderea cu mai mult lux în viata

sa se amalgameze mai deplin cu vechea boierime româneasca.

nenorocire, Mihail a cazut în lupta cu Dan, varul si rivalul sau, si,

easta cadere, învingatorul, care s-a stabilit pe tronul muntean, avu

it o bucata de vreme cu candidatul adus de turci, Radu Prasnagla-

?ea ce nu înseamna: plesuv, ci cu capul gol pe dinauntru, prin urmare

tu usuratec. A trebuit, prin urmare, ca Dan, care era un luptator,

d pîna dincolo de Dunare si stapînind Silistra, ba amestecîndu-se si

. pentru pastrarea Banatului, sa piarda o multime de vreme în aceste

ari, care, pe de alta parte, l-au silit sa cada în atîrnare fata de Ungaria.

ca, atunci cînd turcii zoreau necontenit la Dunare, drumul Bra-

a fost mai putin cercetat. Dupa o serie întreaga de rapezi schim-

tron, s-a impus în sfîrsit Vlad Dracul, alt fiu al lui Mircea, pe

ivrin 1-a gasit în cruciata de la 1445.

td Dracul a fost fara îndoiala o personalitate remarcabila; mai priceput ihail si mai vrednic decît Dan al II-lea, dar în mare parte necunoscut in lipsa de izvoare. El a fost în stare sa joace un rol militar, si impor-ii politica e netagaduita. Cîtva timp dupa împrejurarile din 1445 el sada supt loviturile ostasilor lui Corvin, pentru ca Vlad Ţepes, o noua litate raspicata în Ţara Româneasca din aceasta vreme, sa reia aceeasi , alaturi de Ungaria si în contra turcilor, pe care a ispravit-o dezastru) i62, cu sfarîmarea tronului sau printr-o sfortare personala a sultanului ed al II-lea.

mijlocul acestor tulburari, natural ca elementele de civilizatie care se i pe vremea lui Mircea cel Batrîn n-au putut sa se dezvolte. Oricit jne ca razboaiele si luptele launtrice aduc si un fel de spor de vitalitate ila, ceea ce este foarte adevarat, cu toate acestea, cînd sfortari prea s cer unui trup prea slab, el ramîne fireste incapabil de a îndeplini mari în alte domenii. Asa încît calatorii, fie negustori, fie ambasadori, fi venit în Ţara Româneasca prin jumatatea întîia a secolului al XV-lea, isit foarte putin spor fata de ce se întâlnea pe vremea lui Mircea.

Moldova din a doua jumatate a secolului al XlV-lea

N-ar fi gasit pe domn stînd ca Alexandru cel Bun în Capitala sa, gu vernînd împarateste, încunjurat de o curte cu caracter permanent, fiecare din acei cari o compuneau avîndu-si atributiile sale, ci ar fi întîmpinat un sef de ostasi în fruntea unor trupe foarte reduse, capabil de a rezista unei ciocniri, dar nu de a purta un razboi, cu boieri cari, împreuna cu seful lorT trebuiau sa alerge necontenit de la o granita la alta. Prin urmare se poate zice ca tronul dispare in folosul aventurilor ostasesti, ca marele voevod, cu caracter imperial, care fusese pe vremea lui Mircea, e aproape cu totul înlo­cuit de conducatorii de osti, si ca, în locul donatorilor de manastiri si biserici, întemeietori de asezaminte noua, cum a fost si Mircea, sînt oameni cari prind în graba ceea ce pot, într-o cîrmuire totdeauna amenintata.

Dezvoltarea secolului al XV-lea se înfatiseaza aici, prin urmare, cu totul inferioara celor dintîi doua decenii ale acestui secol, cum si deceniului cu care se sfîrseste secolul al XIY-lea.

Capitala, se zice de obicei, a fost mutata de la Tîrgoviste la Bucuresti. Nu se poate vorbi de o mutare a capitalei pe vremea aceea. Radu cel Fru­mos, fratele care a înlocuit pe Vlad Ţepes, va sta mai tîrziu în Bucuresti, dar aceasta resedinta aici nu e un semn de dezvoltare a principatului, ci o datorie fata de turci. Turcii s-au asezat în Giurgiu, s-au aciuat în partile Seve-rinului. Ei s-au stabilit în punctele cele mai importante ale malului stîng al Dunarii. si atunci, pentru a avea pe domn mai la îndemîna, pentru a-l ajuta, daca e credincios, pentru a-l combate si a înabusi imediat rascoala lui, daca se arata rebel fata de sultan, trebuia ca el sa nu se mai gaseasca la Tîrgoviste, ci la Bucuresti. Satul care se gasea aici ajunge rapede la im­portanta unui oras; linga cetatea domnului se aduna tîrgovetii: pe la Mihai-Voda, probabil, pe înaltimea aceasta, a fost asezarea cea dintîi a domnilor din secolul al XV-lea, si aceasta asezare a domniei la Bucuresti, trecatoare la începutul veacului, s-a facut în chip mai durabil abia pe la 1460-70.

Cum am spus, curtea a disparut mai cu totul; oastea însa e bine alca­tuita. Aceasta o cunoastem si prin cutare document al lui Mircea cei Batrîn. O formeaza, în împrejurarile obisnuite, mai mult boierime, dintre cei ce încunjurau normal pe domn. Aceasta e "oastea cea mica", pe lînga care este ..oastea cea mare", dupa obiceiurile terii, dar si dupa norme unguresti din aceeasi vreme. Dupa datina veche ajungea - cum am spus - sa se faca anume semne de pe vîrful unui deal pentru ca acei în stare de a purta ar­mele sa alerge supt steagul domnului. în afara de aceasta se pare însa ca si ceva din normele introduse în Ungaria de regele Sigismund au fost adoptate la noi; anume îndatoriri de serviciu militar apasau si altfel asupra acelora cari primeau mosii din partea domnului. E vremea cînd boierimea începe a se organiza în dauna teranimii. Fiind lupte necontenite între un candidat la tron si altul, se întelege ca rolul boierilor devine mult mai mare decît înainte, cînd era o singura domnie, asigurata. Dorinta de functii nu exista însa, demnitatile la curte erau foarte putine, si atunci mosiile se luau de la "opozitie" pentru a se da "guvernamentalilor". Desi, pe de alta parte, trebuie sa se tina sama si de faptul ca domnia tindea necontenit catre tinuturile de la sud, unde populatia era mai rara, unde nu se facea

Pîna la jumatatea veacului al XVII-Iea

ura ci mai mult cresterea vitelor, si o multime de pamînt ramasese ipîn' chiar prin unele parti nelocuite. Se poate zice astfel ca o parte ii muntean a avut acelasi caracter pe care 1-a avut sudul basarabean; locumente din epoca lui Petru Rares vorbesc de donatii care se fa-pustiu". Si tot asa în documentele unguresti anterioare întemeierii atului muntean, de cîte ori se spune "desertum" pentru partea de rdealului, trebuie sa-1 întelegem în acelasi mod în care putem admite itiu" în partile de ses ale Terii Românesti.

ie o vreme cînd orice demnitar de la curte trebuie sa aiba o mosie, e de alta parte, acei care ajung, prin donatiuni domnesti, sa aiba o nsti^a o importanta asa de mare, încît se ridica la situatia de sfa-ai domnului. In secolul al XV-lea, mai ales în Muntenia, se gasesc ime de boieri cari încunjura pe domn fara ca aceasta sa fi însemnat iu o functiune. Sînt oameni cari s-au ridicat prin sînge, prin servicii, prin stapînire de pamînt, la ranguri sociale atît de importante, încît .te din sfatul domniei.

lierii acestia, avînd mosiile lor si prin mosiile lor dreptul la un rol nu formeaza un partid în propriul înteles al cuvîntului, si foarte ■i trec de la cutare candidat de domn la altul sau de la domnul în a cel ce-i voia locul. De aici vine instabilitatea absoluta a vietii mun-taosul care nici în documente nu s-a pastrat, nici în cronicile straine, dca vreun fel de cronici de tara pe vremea aceasta nu exista -, nu sa se lamureasca.

1 tot acest haos, deoarece totusi este o oaste, deoarece autoritatea ilui, foarte schimbatoare, este totusi reala, ramînînd ca acel care sta-i despotic astazi sa alerge la Brasov sau Sibiiu, în pribegie, mîne, ce este o ordine politica, este o garantie militara în aceasta tara, orii cu marfuri trec si mai departe. Insa si aici observam o scadere: nt schimbarea rapede a domnilor a împiedecat sa se stabileasca o ordine ina catre care tindea Mircea cel Mare prin relatiile sale de familie, importanta lui politica si imixtiunea lui în Peninsula Balcanica, si turburari launtrice, unite cu patrunderea turcilor pe malul sting al ii, slabesc foarte mult comertul sasesc, la care se adaugia si comertul venit din Moldova, care exista pe vremea lui Vlad Dracul si care t, altfel, ar fi fost în stare sa ieie o dezvoltare mai mare. tîta timp cît domnii nostri au avut si trecatorile Carpatilor si vadurile 'ii, cît tot drumul pîna la trecerea fluviului a fost în stapînirea ace-puteri politice, împrejurarile erau altfel, dar ele s-au schimbat cînd ile au trecut în mîinile turcilor, cînd, prin urmare, era un vames nte si alt vames jos la apa, cînd functiona un regim vamal de o parte ii de alta parte si, mai ales, cînd între stapînitorul muntelui si stapîni-Dunarii dainuia foarte adeseori o situatie de neîncredere, de dusmanie e razboi. Orasele sasesti au luptat foarte multa vreme ca sa pastreze jl acesta de comert, si drumul a fost foarte mult folosit de dînsele, dar ir el s-ar fi dezvoltat altfel, daca Ţara Româneasca s-ar fi putut or­ii

i fost o adevarata nenorocire pentru civilizatie în aceste regiuni sud-eet-ene ca principatul muntean, pornit supt asa de bune auspicii în veacul

Moldova din a doua jumatate a secolului al XIY-lea

al XlV-lea, gasindu-se în fata turcilor, cu o mult mai slaba aparare, fa ajutor din Ungaria si din Moldova, ca principatul acesta, zic, a ajuns sa si beasca în ceea ce priveste puterea sa de viata si mijloacele sale de actiun Balotat necontenit între Ungaria si Turcia si supus foarte adeseori - si Inj aceasta era o fericire - influentei stapinitoare care venea din Moldova, fa: ca, iarasi din nenorocire, influenta aceasta sa fie asa de puternica, înc principatul muntean sa fi fost si el reunit supt aceeasi mînâ, el n-a puti servi scopurile însesi ale fundatiunii sale1.

Acuma, prin Wavrin, avem cîteva note de realitate cu privire la Inf tisarea Terii Românesti în aceasta vreme. Cunoastem astfel Braila. Desp ea se spune ceea ce cunoastem si din Schiltberger, bavarezul despre care s vorbit înainte si care arata ca veneau aici corabii din toate partile. Brai figureaza în Wavrin ca "Brilago". Cruciatii au întîlnit aici negustori d ce se numea Grecia, din Peninsula Balcanica ce se gasea înca supt aut ritatea imperiului bizantin, si ei spuneau ca nu se poate merge pe Dunare Ungaria, dar ca de la Chilia ori de la Braila s-ar putea trimete cu sigi ranta emisari pe uscat în Ungaria. Astfel avem constatarea drumului Braiît care pleca de la Brasov si mergea pe valea Dîmbovitei, sarind pe urma rasarit, catre aceasta Braila.

Am spus ca e vorba si de Chilia, de castelul Licostomului ("Licocosme" care apartinea atunci înca domnului Terii Românesti. In ce priveste mali marii, se înseamna Mangalia, "oras foarte ciudat", cu ziduri înalte, largi c treizeci, patruzeci de picioare, foarte stricate însa, si cu un port rau, î care luntrile se rupeau de furtuna. Tot pe termul Marii Negre, de asta dai în Moldova, calatorii vad Cetatea Alba, orasul castel care apartinuse gen< vezilor, iar acum Moldovei: "aici se gasesc multe corabii ale celor din Trapezur si ale armenilor". Pe vremea aceasta, pe la 1445, mai ramasese ceva din ai tivitatea comerciala a armenilor din Armenia Mica de pe termul Mediti ranei, dar si de pe acel al Marii Negre. înaintînd cruciatii, ei ajung ] Silistra, care. ca si Turtucaia, e foarte bine descrisa, cu înfatisarea chiar mijloacelor de aparare ale zidurilor, ceea ce apartine mai mult istoriei in litare2.

Se spune ca Silistra fusese odinioara distrusa de români: aceasta înseamn atacul lui Dan al II-lea asupra cetatii. Pe Dunare merg luntri pe care cali torul strain le numeste cu un termen pe care nu-1 putem identifica, mc noques.

1 De ce nu s-a facut aceasta unire a celor doua teri supt Alexandru si stefan se înt( lege, cînd se tine sama de cita importanta se dadea in general, în evul mediu, dinastiei i de cîte drepturi avea de la sine dinastia care întemeiase un stat. în Muntenia dinastia B< sarabilor, a întemeietorilor, avea atîta prestigiu, încît, prin orisicine ar fi fost reprezir tata, omul gasea sustinatori contra moldoveanului care, oricît de bine înzestrat, orie; de chemat sa joace un rol la Dunarea-de-jos, ramînea totusi în mintea tuturora un uzui pator. Din aceasta cauza, ca si din obiceiul românesc, înradacinat, de a uni mosia cu nea mul stapînului, cu coborîtorul acelui care o detinuse întîi, a fost cu neputinta ca Ţar Româneasca, incapabila de a se apara prin propriile ei mijloace, sa primeasca unirea c Moldova. Cu toate acestea osti moldovenesti, supt Alexandru cel Bun si supt stefan c< Mare, patrund în repetite rînduri dincolo de granita, care nu era Milcovul la început, c trecea pe la nordul Vrancii, coborîndu-se pe urma'la cetatea Craciunei, lînga Odobest

" V. Iorga, Istoria armatei, I, p. 63 si urm.

Pîna la jumatatea Veacului al XVII-lea

Si aici, o viziune interesanta si supt raportul literar. Pe atunci între i erau mai multe partide. Unul dintre ele sustinea împotriva sultanului amed al Il-lea pe un pretendent cu numele de Saugi, care era adapostit pe Dunare, si, la coborîrea pe termul drept al rîului, cei din corabii au it sa-1 vada îmbracat în brocard albastru, purtînd turbanul în jurul capu-si lucru neasteptat, un "cerc de aur", ca la împaratii romani de pe i'u'ri mai mult decît la bizantini. Saugi avea legaturi cu cei de la noi

vreme cînd turcii de pe malul stîng se adaposteau la domnii nostri. Mai departe se ajunge la Giurgiu, care nu era atunci pe uscat, fiindca ea cetate a fost acolo unde este ostrovul Giurgiului, cetate din care se

vedeau anumite ramasite.

I se zice: "L'isle de Georgie". Se aminteste ca acest castel a fost t de Mircea, si chiar domnul muntean Vlad Dracul explica - am mai _0 _ ca s-au cheltuit multe pietre de sare pentru ca sa se poata ridica rile acestei cetati, - ceea ce arata si ca pe vremea lui Mircea salinele a noi erau exploatate si ca se facea export de sare în Peninsula Bal-3a, un venit principal al domniei rezultînd din vînzarea acestei sari. ntînd mai în sus, se descrie Nicopolea, pe de o parte, Turnul, pe de parte.

si, la Nicopole, avem o marturisire care n-a fost îndestul de întrebuin-cu privire la însasi lupta de acolo la 1396.

Cruciatii intrasera în legatura cu domnul muntean, cu Vlad Dracul, venise cu soldatii lui si cu mijloacele de lupta primitive. N-avea tunuri, cruciatii aveau, si, de bucurie, ai nostri, cînd dadeau din tunuri, le rcau asa de strasnic, încît unul a si plesnit, omorînd cîtiva dintre români, hiotul pe care-1 noteaza cronicarul. Dar împreuna cu domnul venise si lui, si cu acesta boierul în sarcina caruia era dat printul, "le fils de

si el povestea astfel, într-o noapte frumoasa, "enveloppe en une robe uit". Arata ca "acolo se tinea regele Ungariei si ungurii, acolo era cone-lul de Franta si acolo se afla ducele Ioan de Burgundia, care se tinea i un turn mare si rotund, pe care acel duce îl facuse sa fie subminat: tul era pregatit sa se puie foc la mina", în ziua cînd turcii s-ar fi apro-de turn. si Wavrin încheie: Acest guvernator al mostenitorului muntean

in serviciul seniorului de Coucy, care totdeauna chema bucuros lînga ui pe tovarasii nobili români cari stiau vadurile Turciei ("qui toujours lentiers retenoit vers lui Ies gentilz compaignons vallaques, qui cavoient iguez du pays de Turquie"). Cu o zi înainte de lupta, guvernatorul, care favoritul lui Coucy, se batuse cu turcii si biruise vreo 6 000 din cei ve-cu gîndul sa surprinda "Ies fourrageurs crestiens". Dupa biruinta aceasta i contra celor 6 000 de turci - si fireste ca numarul a crescut cu anii -, îsa e prins si vîndut genovezilor, la cari învata "le language qu'il par-, prin urmare ori limba franceza, ori limba italiana.

De fata era si Vlad Dracul, care va fi ascultat povestea luptei de la )pol.