La evocarea evenimentelor la care cele doua date se refera, rândurile ce urmeaza încearca desprinderea unor considerente ce credem ca se impun, cu atât mai mult, cu cât se încearca azi si acreditarea ideii ca istoria se repeta.
Sunt doua episoade ale istoriei în care România s-a implicat major. La 9 mai 1877 se dobândea independenta de stat în urma conflagratiei "butoiului cu pulbere" al Europei, Balcanii, consecinta a aspiratiei spre independenta a popoarelor din sud-estul European in opozitie cu jocul intereselor marilor puteri ( 929e42j Turcia, Rusia, Austria, Anglia, Franta, Germania). România si-a cucerit independenta absoluta de stat prin lupta (în istorie se cunosc si situatii în care pentru alte tari aceasta s-a hotarât la masa verde, în culise), tara noastra aflându-si în Rusia tarista un aliat temerar împotriva unui imperiu suveran de secole - Imperiul Otoman. În acel moment alianta româno-rusa era necesara, durabilitatea sa îndoielnica manifestându-se la masa tratativelor când, la Berlin, în iunie 1878 marii învingatori si învinsi precum si marii "neutri" trasau noi frontiere si reîmparteau sferele de influenta.
În 1877-1878 România, participând cu aport decisiv în razboiul româno-ruso-turc, obtinea recunoasterea independentei de stat si apartenenta Dobrogei la patria mama. Rusiei, între altele, i se recunostea anexarea sudului Basarabiei, chestiune fara obiect, în fond, în conflictul balcanic: "oricare ar fi argumentele Dvs., ele nu pot modifica hotarârea noastra", declara cancelarul rus Gorceakov, confirmând ca dreptul fortei are deseori câstig de cauza în fata fortei dreptului.
Se cuvine a aprecia efortul urias al natiunii române în epopeea razboiului independentei, a rolului clasei politice de atunci, a unor personalitati, între care I.C. Bratianu, M. Kogalniceanu, C.A. Rosetti, ce în momente de cumpana au înteles cu adevarat în ce consta interesul national.
Independenta de stat ca si unitatea nationala deplina dobândita în 1918, cuceriri obtinute prin grele jertfe si imense sacrificii s-au aflat în grea primejdie la sfârsitul celui de-al patrulea deceniu al acestui veac. Aceleasi tendinte de modificare în forta a frontierelor firesti si de nesocotire a aspiratiilor de libertate ale popoarelor s-au manifestat din nou, dar la o cu totul alta scara. Al doilea razboi mondial a fost hotarât la Berlin si Tokyo, la Moscova si Roma. Ca si în trecutul nu foarte îndepartat, dreptul fortei biruind din nou. În confruntarea mondiala din 1939-1945, participarea României cu toate consecintele pe plan teritorial, militar si politic s-a hotarât nu la Bucuresti ci la Moscova, când la 23 august 1939 s-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop si la Viena, unde s-a parafat Dictatul ce anula în fapt hotarârea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
Astfel, România a adoptat initial pozitia de cedare în fata primejdiei din est si apoi din vest, pentru a încerca apoi recuperarea unor parti a pierderilor teritoriale din 1940: Basarabia în razboiul antisovietic (22 iunie 1944) si Transilvania de Nord, în razboiul antihitlerist (23 august 1944 - 9 mai 1945), actualele hotare fiind recunoscute la Conferinta de pace de la Paris din 1946/1947.
Documente noi cu referire expresa la acest segment al istoriei contemporane au fost puse în valoare de Arhivele Nationale în lucrarea aparuta recent "România - marele sacrificat al celui de al doilea razboi mondial". Titlul se leaga de pozitia adoptata de Aliati (U.R.S.S., S.U.A., Marea Britanie) fata de România, situata pe locul al patrulea ca pondere în lupta împotriva Germaniei naziste. Valoroasa sa lucrare, aparuta sub coordonarea domnului M.R.Mocanu, director la Arhivele Nationale - Bucuresti, încearca sa dea raspuns întrebarii: ". Cum s-a facut de-am devenit noi - românii - marele sacrificat la ospatul Aliatilor?. Pentru a raspunde acestei dureroase întrebari, trebuie sa înaintam, fara prejudecati pe labirinticul traseu al interactiunilor si conexiunilor voite ale faptului istoric ce au dirijat derularea acestuia într-un anume sens". (Marin Radu Mocanu)
Faptele istorice ramân pentru generatii învataminte si avertismente. Dincolo de rolul remarcabil pe care poporul român si statul nostru l-au avut în evenimentele de la 1877-1878 si 1939-1945 se cuvine ca într-adevar "fara prejudecati", sa încercam o interpretare cât mai apropiata de adevar a rolului întelegerilor de la Berlin - 1878, Moscova - 1939, Viena - 1940, Ialta - 1945, Paris - 1946/1947.
Cu atât mai mult, cu cât ne-am ridicat cu truda pe treptele devenirii noastre, am platit cu mari jertfe marile noastre izbânzi, de care nu în totdeauna ne-am bucurat pe deplin. Ceea ce însa amplifica capacitatea poporului nostru de a depasi, precum în trecut, momentele de cumpana, fiindca istoria, cu faptele si personajele sale, nu se uita.
Cuvântul Nou, nr.1611, 9.05.1996
|
