Marile puteri si spatiul românesc în secolele XV-XVI
În primul rând, este vorba de o presupusa expeditie a vizirului Mahmud Pasa împotriva Ţarii Românesti, pe care doua izvoare italiene o plaseaza în anul 1458 , dar, de fapt, la mijloc este o eroare de cronologie , ceea ce exclude ipoteza unei ciocniri între Vlad Ţepes si otomani anterioara iernii din 1461-1462.
În al doilea rând, încetarea platii tributului de 10 000 de ducati anual , nu a avut, dupa opinia noastra semnificatia unei rupturi imediate si ireparabile cu Poarta asa cum se considera într-o serie de lucrari mai mult sau mai putin recente . Daca lucrurile ar fi stat altfel, daca Vlad Ţepes ar fi rupt deschis relatiile cu Poarta, probabil ca sultanul Mehmet II, care dorea sa-si însemneze fiecare an de domnie cu câte o noua cucerire, nu ar fi ezitat sa atace Ţara Româneasc 717x2312h 59;. Ce a facut însa el pâna în 1462? În 1458 cuceresete o parte însemnata din Moreea , în 1459, deci anul în care Vlad Ţepes înceteaza plata tributului, Mehmet II cucereste Semendria si tot ceea ce ramasese din statul sârb , în 1460 desavârseste cucerirea Moreeii , iar în 1461 cucereste Sinope si Trapezunt , ultimele ramasite ale Imperiului bizantin. Dupa parerea noastra, sultanul si dregatorii Portii nu au interpretat neplata tributului ca un act de ostilitate si nici Vlad Ţepes nu avea vreun interes sa provoace deliberat pe turci într-un moment în care se afla în conflict deschis cu sasii din sudul Transilvaniei si cu regele Ungariei, Matia Corvin , care sprijineau pretendenti la domnie si grupari boieresti ostile. Prin acest conflict, determinat si de importante aspecte economice , dar dominat, în primul rând, de cauze politice , Vlad Ţepes urmarea realizarea a doua obiective absolut necesare pentru a putea lupta cu succes împotriva Portii: consolidarea interna a statului si a institutiei domniei si afirmarea pozitiei independente, de facto, a Ţarii Românesti în fata pretentiilor de suzeranitate ale regalitatii maghiare. Ambele obiective au fost realizate prin tratatul încheiat cu Brasovul în jurul datei de 1 octombrie 1460 . Reconcilierea din 1460 între Vlad Ţepes si sasi a restituit, neîndoielnic, acestora libertatea comerciala în Ţara Româneasc 717x2312h 59; suprimata în timpul conflictului . De asemenea, reconcilierea s-a produs în cadrul revenirii lui Vlad Ţepes la alianta cu Ungaria, la pregatirea actiunii antiotomane, care a ramas, tot timpul, directia dominanta a politicii externe a domnului român.
Este vorba de o istorie anonima pâna la 1500, La progenia della cassa de' Octomani, apud Nicolae Iorga, Acte si fragmente cu privire la istoria românilor, vol. III, Bucuresti, 1897, p. 13 si de cronica lui Donado da Lezze, Historia turchesca (1300-1514), ed. I. Ursu, Bucuresti, 1909, pp. 24-25 care indica anul 1458 pentru expeditia lui Mahmud Pasa împotriva lui Vlad Ţepes, informatie considerata veridica de N. Iorga în Istoria Românilor, vol. IV, Bucuresti, 1937, pp. 130-131.
Eroarea de cronologie a celor doua
izvoare italiene, care plaseaza evenimentele de la începutul campaniei din
1462 cu patru ani mai devreme, este demonstrata cu argumente solide de
stefan Andreescu, op. cit., pp. 91-92 si idem, ,,Razboiul
cu turcii din 1462", în Revista de istorie, tom 29, nr. 11, 1976, pp.
1673-1674. A se vedea si Const. A. Stoide, ,,Luptele
lui Vlad Ţepes cu turcii (1461-1462)", în Anuarul
Institutului de istorie si arheologie "A. D. Xenopol", XV, 1978, pp.
16-17. Noi împartasim aceasta
parere. Confuzia din cele doua izvoare italiene poate sa
derive si din faptul ca, la începutul lunii octombrie 1458, trupe
ungare conduse de Mihail Szilagyi au înfrânt, în apropiere de Belgrad, o
armata otomana comandata de Mahmud Pasa (I. A. Fessler, E.
Klein, Geschichte von Ungarn, III, Leipzig, 1876, p. 16; N. Iorga, Geschichte
des osmanische Reiches nach den Quellen dargestellt, vol. II, Gotha,
1909, pp. 107-108; C. Jireček, Geschichte des Serben, II, 1, Gotha,
1918, p. 213; Franz Babinger, Mahomet II le Conqu rant et son temps. 1432-1481. La
grande peur du monde au tournant de l'histoire,
Pentru haraciul Ţarii Românesti din timpul lui Vlad Ţepes a se vedea M. Berza, ,,Haraciul Moldovei si Ţarii Românesti în sec. XV-XIX", în Studii si materiale de istorie medie, II, Bucuresti, 1957, pp. 28-29.
Istoria României, II, p. 470; N. Stoicescu, op. cit., p. 86; idem, ,,La victoire de Vlad l'Empaleur sur les Turcs (1462)", în Revue Roumaine d'Histoire, XV, no. 3, 1976, p. 377; st. Andreescu, Vlad Ţepes (Dracula)..., p. 99; R. st. Ciobanu, op. cit., pp. 170-171; Emil Stoian, Vlad Ţepes. Mit si realitate istorica, Bucuresti, 1989, p. 79; Constantin Rezachevici, ,,Vlad Ţepes - cronologie, bibliografie", în Revista de istorie, tom 29, nr. 11, 1976, p. 1748; idem, ,,Vlad Ţepes - Chronology and historical Bibliography", în vol. Dracula. Essays on the Life and Times of Vlad Ţepes. Edited by Kurt W. Treptow, Columbia University Press, New York, 1991, p. 257; Kurt W. Treptow, Aspects of the Campaign of 1462, în ibidem, pp. 123-124. Matei Cazacu considera ca Vlad Ţepes a încetat plata tributului catre turci în 1460 si leaga aceasta decizie de lucrarile Congresului de la Mantova din 1459 (Matei Cazacu, L'histoire du prince Dracula en Europe Centrale et Orientale (XVe si cle), Geneve, 1988, p. 8).
În acest an Mehmet II a
întreprins o importanta campanie în Moreea, reusind sa
cucereasca o treime din Peninsula, cu orasele Corinth, Patras,
Vostitza, Kalavryta. Cei doi despoti ai Moreeii, Toma si Demetrios se
obliga sa plateasca un tribut
anual de 3 000 de ducati (Denis A. Zakythinos, Le Despotat grec du Mor e. Historie
politique,
F. Babinger, op. cit., pp. 199-201.
Ibidem, pp. 210-215; D. A. Zakythinos, op. cit., pp. 267-274. La 1 august 1460, capitanul Golfului, titulatura purtata de comandantul flotei venetiene din Adriatica, Lorenzo Moro, precum si castelanii din Modon si Coron, au primit informatii foarte clare ca sultanul are intentia sa-si stabileasca autoritatea asupra întregii Moreei, ca este dusmanul Venetiei si ca a ajuns deja la frontierele teritoriilor venetiene din Peninsula (F. Thiriet, R gestes des délibération du senat de Venise concernant la Romanie, tome III, , Paris, La Haye, 1961, pp. 233-234, nr. 3118).
F. Babinger, op. cit., pp. 228-238; s .Papacostea, ,,Relatiile internationale în rasaritul si sud-estul Europei în secolele XIV-XV", în Revista de istorie, tom 34, nr. 5, 1981, pp. 916-917; Tahsin Gemil, Românii si otomanii în secolele XIV-XVI, Bucuresti, 1991, p. 140.
Pentru acest conflict a se vedea Hurmuzaki, Documente, XV, 1, pp. 50-51, doc. LXXXIX; I. Bogdan, Documente privitoare la relatiile Ţarii Românesti cu Brasovul si cu Ţara Ungureasca în sec. XV-XVI, vol. I, 1413-1508, Bucuresti, 1905, pp. 101-103; C. C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, 1, ed. a III-a, Bucuresti, 1940, pp. 43-49; Istoria României, II, pp. 468-469; N. Stoicescu, Vlad Ţepes, pp. 70-73; st. Andreescu, Vlad Ţepes (Dracula)..., pp. 66-77; R. st. Ciobanu, op. cit., pp. 150-159; E. Stoian, op. cit., pp. 60-70. Tursun bei arata ca Vlad Ţepes ,,... încrezându-se în nalta Poarta, i-a biruit pe unguri, omorând pe multi dintre ei..." (op. cit., ed.cit., p. 68), iar Chalcocondil afirma si el urmatoarele: "si peoni (unguri - n.n.), nu putini, despre care credea ca au vreun amestec în treburile publice, necrutând nici pe unul din acestia, i-a ucis în numar foarte mare" (op. cit., ed.cit., p. 283). De fapt, incursiunile lui Vlad Ţepes în Transilvania au fost îndreptate împotriva tuturor celor care unelteau contra sa, boieri ostili sau pretendenti la domnie, si care încalcau, astfel, aspiratiile de independenta ale tarii (Pavel Binder ,Itinerarul transilvanean al lui Vlad Ţepes", în Revista de istorie, tom 27, nr. 10, 1974, pp. 1537-1542).
Una din cauzele ostilitatii sasilor, mestesugari si negustori prin excelenta, a fost, probabil, adoptarea unor masuri comerciale protectioniste de catre Vlad Ţepes (Gustav G ndisch, ,,Cu privire la relatiile lui Vlad Ţepes cu Transilvania în anii 1456-1458", în Studii. Revista de istorie, tom 16, 1963, pp. 684-686; Radu Manolescu, Comertul Ţarii Românesti si Moldovei cu Brasovul (secolele XIV-XVI), Bucuresti, 1965; Dinu C. Giurescu, ,,Relatiile economice ale Ţarii Românesti cu tarile Peninsulei Balcanice din secolul al XIV-lea pâna la mijlocul secolului al XVI-lea", în Romanoslavica, XI, 1965, pp. 167-201; M. Cazacu, ,,L'impact ottoman sur les pays roumains et ses incidences mon tairs (1452-1504)", în Revue Roumaine d'Histoire, XII, no. 1, 1973, pp. 188 si urm.).
Deosebit de interesanta ni
se pare opinia istoricului serban Papacostea, care considera ca
Vlad Ţepes nu a dus o politica protectionista
fata de negustorii sasi din Brasov si Sibiu:
"Relatiile lui Vlad Ţepes cu Brasovul si Sibiul,
sensul conflictului sau cu cele doua orase, ca de altminteri
întreaga sa personalitate si activitate sunt deformat oglindite în
istoriografie, în parte din pricina unora dintre izvoarele care i-au
înregistrat faptele, povestirile în limba slava si germana,
împletire de realitate si legenda, în parte datorita unui demers
istoriografic care a situat teza înaintea izvorului si a cercetarii"
(s. Papacostea, ,,Începuturile politicii comerciale...", p. 27). În
continuarea argumentarii acestui punct de vedere se arata ca este sigur ca Radu cel Frumos, fratele si
urmasul în domnie al lui Vlad Ţepes, a instituit depozitul
obligatoriu, care a îngradit considerabil activitatea brasovenilor în
G. G ndisch, ,,Vlad Ţepes und die S chsischen...", p. 992. Se pare ca acest acord de pace si alianta a fost o consecinta directa a unui acord anterior cu Matia Corvin (N. Stoicescu, Vlad Ţepes, p.89, n. 17; Radu Lungu, ,, propos de la campagne antiottomane de Vlad l'Empaleur au sud du Danube (hiver 1461-1462)" în Revue Roumaine d'Histoire, XXII, no. 2, 1983, pp. 149-150).
s. Papacostea, ,,Începuturile politicii comerciale...", p. 29.
anunta cruciada, la 14 ianuarie 1460 (N. Iorga, Notes et extraits pour servir l'histoire des croisades au XVe si cle, IV, Bucarest, 1915, pp. 166-168). De asemenea, la 20 februarie 1460, Pius II a oferit lui Matia Corvin 40 000 de ducati în caz de razboi cu turcii, cu conditia de a nu încheia o pace separata cu Mehmed II (Augustino Theiner, Vetera monumenta historica Hungariam sacram illustrantia, vol. II, Roma, Paris, 1860, pp. 351, 356-357). La rândul sau, în timpul Congresului de la Mantova, Matia Corvin a promis prin solii sai, ca va participa la o eventuala cruciada cu un contingent de 12 000 de soldati (L. G mez Canedo, op. cit., p. 212).
|
|
|
|
|
|
În al treilea rând, dupa opinia noastra, turcii încep sa arate neîncredere si ostilitate fata de Vlad Ţepes abia în 1461, în timpul sau imediat dupa încheierea expeditiei împotriva Trapezuntului si, în aceasta situatie, nemai având de ales, domnul se hotaraste sa treaca deschis la actiune împotriva lor în iarna dintre 1461 si 1462 . El se considera destul de consolidat pe plan intern, îsi dadea seama ca o confruntare cu Poarta devenise inevitabila, mai ales dupa încercarea nereusita de capturare a sa de la Giurgiu, si conta si pe un eventual sprijin extern care putea veni fie de la inamicii orientali ai Imperiul otoman, fie de la Matia Crovin, fie de la Venetia, deoarece momentul formarii unei coalitii antiotomane care sa-i includa pe toti acestia parea foarte apropiat, în ciuda esecului Congresului de la Mantova din 1459, la care papa Pius II (1458-1464) sperase sa puna pe picioare o mare liga antiotomana, cu o larga participare a puterilor crestine . Aici se hotarâse, printre altele, ca armata crestina sa fie condusa de ducele Milanului, Francesco Sforza, si de ducele Burgundiei, Filip cel Bun , dar hotarârea nu va avea nici un fel de urmare.
Cronicarul contemporan Laonic Chalcocondil arata ca Vlad Ţepes nu a declansat lupta antiotomana decât atunci când i s-a parut ca situatia Daciei este sigura si acest lucru s-a întâmplat dupa campania sultanului împotriva Trapezuntului, în iarna dintre 1461 si 1462 . Dar sa vedem care au fost elementele care au dus la aceasta ruptura si la marea confruntare din 1462.
În a doua jumatate a anului 1460, Vlad Ţepes a restabilit legaturile de buna vecinatate cu sasii din sudul Transilvaniei, asa cum am aratat mai sus, si a încheiat un tratat secret cu Matia Crovin , care prevedea printre altele, si casatoria sa cu o ruda a acestuia . Tot în acest an, a trecut pe Dunare, spre Ungaria, o solie a principilor orientali din Georgia, Mingrelia, Guria, Trapezunt si a lui Uzun Hasan, stapânul turcoman al Persiei, care se pregateau sa atace Imperiul otoman si cautau aliati în Europa. Ei erau însotiti de calugarul Lodovico da Bologna - legat al papei în Georgia - si au purtat discutii în Ungaria , la împaratul Frederic III , la Venetia, unde au fost primiti cu mare respect si politete , apoi la Florenta, la Roma si la Filip cel Bun, ducele Burgundiei, considerat ca posibil conducator al coalitiei europene antiotomane . Dar rezultatul acestui adevarat turneu european al solilor orientali a fost nul. Fapt este ca actiunile din 1458-1461 ale coalitiei orientale de sub conducerea statului turcoman al lui Uzun Hasan, din care faceau parte Trapezuntul, Armenia, Georgia si Sinope, au dus la realizarea unor campanii antiotomane în nordul Anatoliei, în 1459 si 1460. Acest lucru era cunoscut de Vlad Ţepes, ceea ce ne poate face sa credem ca si el a purtat tratative cu solii orientali în 1460, atunci când ei calatoreau pe Dunare. Desi nu exista nici o dovada în acest sens, este putin probabil ca domnul Ţarii Românesti, care se pregatea de razboi cu turcii, sa nu fi profitat de prezenta solilor coalitiei orientale, care deja exista si actiona împotriva Imperiului otoman, îndreptându-se, în acelasi timp, spre Europa Centrala si Occidentala, unde sperau sa realizeze o coalitie antiotomana asemanatoare. În acest fel, Vlad Ţepes spera sa primeasca ajutoare importante si din Orient si din Occident, iar actiunea sa antiotomana, simultana cu a celorlalte doua coalitii, sa fie încununata de succes.
De asemenea, Vlad Ţepes îsi dadea seama ca dispersarea fortelor otomane pe mai multe fronturi, unde sa fie angajate în lupte grele, i-ar fi favorizat propria actiune . Dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece coalitia din Orient a primit o puternica lovitura prin cucerirea, în 1461, de catre sultan a oraselor Sinope si Trapezunt, iar coalitia antiotomana din Occident nu s-a format decât în 1463, dupa ce turcii au declansat razboiul cu Venetia. De aceea, atacul lui Vlad Ţepes din iarna 1461-1462 s-a desfasurat fara nici un sprijin din exterior, exact în momentul în care turcii erau liberi sa actioneze militar asa cum doreau, ceea ce ne face sa credem ca el nu a dorit atacul si, prin urmare declansarea ostilitatilor cu Imperiul otoman tocmai în momentul în care acesta nu era supus la nici o presiune din exterior. Dar asa cum vom vedea în continuare, domnul Ţarii Românesti nu a avut de ales, turcii nu l-au lasat sa-si aleaga momentul atacului, ci, dimpotriva, prin actiunile si intentiile lor vadite l-au provocat exact atunci când stiau ca pot sa-i dea o lovitura nimicitoare.
Tratativele cu Matia Corvin si sasii din sudul Transilvaniei, la fel ca si posibilele tratative cu solii coalitiei orientale antiotomane au provocat, bineînteles, nemultumirea Portii, pentru care neplata în continuare a tributului începea sa fie considerata ca un semn de nesupunere. Marea majoritate a izvoarelor narative concorda în a afirma ca aceasta schimbare de atitudine a Portii fata de Vlad Ţepes s-a produs în 1461, fie în timpul campaniei împotriva Trapezuntului, fie imediat dupa aceea si nu lasa sa se întrevada nici un fel de neîntelegeri anterioare referitoare la neplata tributului. Aflând despre acordul dintre Vlad Ţepes si Matia Corvin , sultanul a trimis, pentru început, o solie în Ţara Româneasc 717x2312h 59; cu scopul de a-i cere voievodului sa abandoneze alianta cu Ungaria si casatoria proiectata , dar nu s-au obtinut rezultatele scontate. Vlad Ţepes a acceptat sa plateasca haraciul, dar a refuzat sa dea copii pentru ieniceri, tribut de sânge pe care tara sa nu-l daduse niciodata si a refuzat sa se prezinte în persoana la Poarta .
Parerea ca Vlad Ţepes trece deschis la actiune împotriva turcilor în 1461 si nu în 1459 a fost exprimata de Nicolae Iorga: "Numai în 1461 el îsi schimba purtarea: se întoarce la politica traditionala care fusese si a tatalui sau" (Scrisori de boieri. Scrisori de domni, ed. a III-a, Valenii de Munte, 1931, p. 163) si reluata de Sergiu Iosipescu, ,,Conjunctura si conditionarea internationala politico-militara a celei de-a doua domnii a lui Vlad Ţepes (1456-1462)", în Studii si materiale de muzeografie si istorie militara, nr. 11, 1978, Bucuresti, 1978, pp. 179-180. Dar, la cei doi istorici aceasta opinie nu este suficient de fundamentata stiintific. De aceea noi, fiind de acord cu acest punct de vedere, vom încerca sa-l sprijinim cu toate argumentele ce ne stau la dispozitie.
G. B. Picotti, La dieta di Mantova e la politica de'Veneziani, în Miscellanea di storia veneta, seria terza, tomo IV, Venezia, 1912. Papa Pius II, care pregatea liga antiotomana, a facut apel pentru pace în Ungaria, sfâsiata de luptele dintre partizanii lui Matia Corvin si cei ai lui Frederic III de Habsburg (I. A. Fessler, E. Klein, op. cit., III, pp. 20-21; K. Nehring, Mathias Corvinus, Kaiser Friedrich III und das Reich. Zum hunyadisch-habsburgischen Gegensatz im Donauraum, München, 1975, pp. 15-16) si, în ciuda opozitiei Venetiei si a delegatilor imperiali, a dat citire bulei care anunta cruciada, la 14 ianuarie 1460 (N. Iorga, Notes et extraits pour servir l'histoire des croisades au XVe si cle, IV, Bucarest, 1915, pp. 166-168). De asemenea, la 20 februarie 1460, Pius II a oferit lui Matia Corvin 40 000 de ducati în caz de razboi cu turcii, cu conditia de a nu încheia o pace separata cu Mehmed II (Augustino Theiner, Vetera monumenta historica Hungariam sacram illustrantia, vol. II, Roma, Paris, 1860, pp. 351, 356-357). La rândul sau, în timpul Congresului de la Mantova, Matia Corvin a promis prin solii sai, ca va participa la o eventuala cruciada cu un contingent de 12 000 de soldati (L. G mez Canedo, op. cit., p. 212).
Luigi Bignami, Francesco Sforza (1401-1466), Milano, 1938, pp. 275-276.
L. Chalcocondil, op. cit., ed. cit., pp. 283-284.
I. Bogdan, Documente privitoare la relatiile Ţarii Românesti cu Brasovul..., I, p. 107; Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenb rgen, VI, Bucuresti, 1981, pp. 90-91, doc. 3237; G. G ndisch, Vlad Ţepes und die S chsischen..., p. 986-992; N. Stoicescu, Vlad Ţepes, p. 89, n. 17; st. Andreescu, ,,En marge des rapports de Vlad l'Empaleur avec l'Empire ottoman", în Revue des Etudes Sud-Est Européennes, XIV, no. 3, 1976, p. 374; S. Iosipescu, art. cit., p. 182; R. Lungu, art. cit., pp. 149-150.
I. Bogdan, Vlad Ţepes si naratiunile germane si rusesti..., p. 78.
Lodovico da Bologna este una dintre figurile cele mai controversate ale epocii, care a întreprins numeroase calatorii în Orient, ca sol sau legat papal, având, aproape întotdeauna, misiunea de a realiza aliante antiotomane cu puterile orientale. Astfel sunt cunoscute misiunile sale din 1437, 1454-1455, 1460-1461, 1465, 1472 si 1477. Pentru viata si activitatea sa a se vedea, printre altele, Moriz Landwehr von Pragenau, Ludwig von Bologna. Patriarch von Antiochien, în Mitteilungen des Österreich Instituts, Wien, 1901, p. 293; B. Bughetti, ,,Nuovi documenti intorno a Fr. Lodovico da Bologna O.F.M. (1460-1461)", în Studi Francescani, serie 3 a, 10, 1938, pp. 128-134; Angelo Bargellesi Severi, ,,Nuovi documenti su fr. Lodovico da Bologna, al secolo Lodovico Severi, Nunzio Apostolico in Oriente (1455-1457)", în Archivum Franciscanum Historicum, annus 69, fasc. 1-2, 1976, pp. 3-22; Richard J.Walsh, ,,Charles the Bold and the Crusade: politics and propaganda", în Journal of medieval history, III, 1977, pp. 70-72, Jean Richard, La Papauté et les misisions d'Orient au Moyen Âge (XIIIe - XVe siècles), Paris, Torino, 1977, pp. 274-278.
I. A. Fessler, Die
Geschichte der Ungarn und ihrer Landsassen, V, Leipzig, 1822, p. 77; A.
Bryer, ,,Lodovico da Bologna and the Georgian Embassy of 1460-1461", în Bendi
Kartlisa. Revue de kartvelologie, XIX-XX, 1965,
L. Tardy, art. cit., p. 258.
Ibidem; A. Bryer, art. cit., p. 184.
A. Bryer, art. cit., p. 191; L. Tardy, art. cit., p. 258.
s. Papacostea, ,,Die politischen Voraussetzungen f r die Wirtschaftliche Vorherrschaft des osmanischen Reiches Schwarzmeergebiet (1453-1484)", în M nchner Zeitschrift f r Balkankunde, 1, M nich, 1978, p. 230; R. Lungu, art. cit., p. 151.
L. Chalcocondil, op. cit., ed. cit., pp. 283-284; Critobul din Imbrosa, op. cit., ed. cit., p. 290; Ducas, Istoria turco-bizantina (1341-1462), ed. V. Grecu, Bucuresti, 1958, p. 430; Tursun-bei, op. cit., ed. cit., p. 68; semseddin Ahmed bin Suleiman Kemal-pasa-zade, op. cit., ed. cit., p. 200; Enverî, Düsturname (Cartea vizirului), în Cronici turcesti, I, p. 42, Asîk-pasa-zade, Tevarih-i Al-i Osman (Istoriile dinastiei otomane), în ibidem, p. 92; Mehmed Nesri, Djihannuma. Tarih-i al-i Osman (Istoria dinastiei otomane), în ibidem, p. 125; Sa'adeddin Mehmed hodja efendi, Tadj-ut-Tevarih (Coroana istoriilor), în ibidem, pp. 317-318; Mehmed bin Mehmed, Nuhbet-ut-tevarih ve'l ahbar (Cronica aleasa si informativa), în ibidem, p. 406; Kodja Husein, Beda'i ul-veka'i (Evenimentele minunate), în ibidem, p. 455; Solakzade Mehmed Hemdemi, Tarih-i Solakzade (Cronica lui Solakzade), în ibidem, vol. II, Sec. XVI - începutul sec. XVIII, ed. Mihail Guboglu, Bucuresti, 1974, p. 139. Se observa ca toate cronicile otomane pe care le-am putut consulta plaseaza în 1461 momentul declansarii luptei lui Vlad Ţepes si nu mentioneaza nici o banuiala anterioara pe care sultanul ar fi putut sa o aiba asupra acestuia referitoare la neplata tributului.
Probabil de la spionii infiltrati în Ungaria (F. Babinger, op. cit., pp. 246-247).
Aceste detalii sunt cunoscute chiar din celebra scrisoare trimisa de Vlad Ţepes lui Matia Corvin, la 11 februarie 1462, dupa atacul întreprins împotriva pozitiilor otomane de la Dunare (I. Bogdan, Vlad Ţepes si naratiunile germane si rusesti..., p. 79; N. Iorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni, ed. cit., p. 165; Andrei Corbea, ,,Cu privire la corespondenta lui Ţepes cu Matia Corvin", în Anuarul Institutului de istorie si arheologie ,,A. D. Xenopol", XVII, 1980, p. 677). Fara aceste detalii solia este mentionata si de L. Chalcocondil, op. cit., ed. cit., p. 282; Ducas, op. cit., ed. cit., p. 430; Enverî, op. cit., ed. cit., p. 42; Tursun-bei, op. cit., ed. cit., p. 68. Asîk-pasa-zade afirma ca solia sultanului a fost precedata de una a lui Vlad Ţepes (op. cit., ed. cit., p. 92), aceeasi afirmatie putând fi întâlnita si la Mehmed Nesri (op. cit., ed. cit., p. 125).
Pentru acest tribut de sânge ("devsirme") a se vedea B. D. Populia, Ursprung und Wesen der "kuabeulese" im osmanischen Reich, M nchen, 1963, cu mentiunea la p. 58 a refuzului întemeiat al lui Vlad Ţepes, apud N. Stoicescu, Vlad Ţepes, p. 91, n. 24.
|
