Moartea taravenciului Dimitrie - asasinat sau accident?

Moartea taravenciului Dimitrie - asasinat sau accident

La moartea lui Ivan IV cel Groaznic, care a survenit în anul 1584, tronul Rusiei a revenit fiului său Feodor Ivanovici, ultimul reprezentant al dinastiei Riurk. Sotia defunctului rege, Tarina Maria Nagoi, împreună cu fiul lor Dimitrie precum si cu toată Curtea sa a fost mutată de la Moscova în orasul Uglici. Această mutare a fost hotărâtă de Sfatul boierilor din Capitala Rusiei care de fapt, o puneau pe Tarină sub o supraveghere strică, exilând-o departe de Moscova.

Tarul Feodor Ivanovici, care avea 27 de ani la urcarea pe tron, era o fire bolnăvicioasă si cam slab la minte. El se temea de intrigile mamei sale care ar fi dorit să-l vadă pe tron pe printul mostenitor Dimitrie care în anul mortii lui Ivan cel Groaznic nu avea decât doi ani. Se pare însă că în spatele acestui exil al Tarinei cu întreaga sa Curte la Uglici se afla de fapt mâna celui care avea frânele puterii imperiului rusesc, a marelui boier Boris Godunov, cumnatul Tarului, sora sa fiind sotia lui Feodor, Tarina Irina.

Boris Godunov era inteligent, cultivat, ambitios, fin politician dar ahtiat după putere. Făcând parte din anturajul regelui, ca frate al Tarinei, acesta conducea din umbră toate treburile statului. De altfel la o luna de la moartea Tarului Feodor, în 1598, Boris Godunov se urca pe tronul Rusiei pe care avea să o cârmuiască timp de 7 ani, până în aprile 1605, când moare fulgerător.

La câtva timp de la sosirea la Uglici a Tarinei Maria Nagoi si a Curtii sale printul Dimitrie moare în mod tragic. Asasinat sau accident? Aceasta este o întrebare la care s-a căutat multă vrreme răspuns, fără însă a se putea sti cu adevărta ce s-a întâmplat atunci, la resedinTa din Ugligi a Tarinei exilate.

Pe baza documentelor existente, a cercetărilor întreprinse în eoaca respectivă, publicisticii vremii, a mărturiilor străine si a cercetărilor întreprinse în secolele ce au urmat, spcialistii rusi au încercat să reconstituie în lumina adevărului istoric acest moment din viaTa dinastiei Riurk. Acest eveniment tragic de la sfârsitul secolului al XVI-lea l-a inspirat pe Puskin în drama Boris Godunov si pe compozitorul M.P. Musorgski, creatorul operei cu acelasi nume al cărui libret are la bază drama lui Puskin.

Moartea printului Dimitrie, la 15 mai 1591, a ocupat un loc important în scrierile vremii. Ea este consemnată de cronicarii vremii dar si de cei aflaTi întâmplător în mijlocul evenimetelor . Iată deci ce scria un oarecare Jerome Gorsey călător englez aflat în capitala Rusiei, lordului Barly la 10 iunie 1591: "... s-a întîmplat o foarte mare nenorocire : tânărul prinT de numai opt ani, fiul fostului împărat si fratele împăratului actual, a fost asasinat cu cruzime si trădare; i s-a tăiat gâtul în preznTa scumpei lui mame, împărăteasa; s-au mai întâmplat încă multe fapte, unele la fel de neobisnuite, pe care eu nu îndrăznesc să le descriu...... După aceea s-au produs răzmeriTe si nelegiuri

Deci să urmărim firul evenimentelor.

În ziua de 15 mai 1591, în Curtea princiară a palatului din orasul Uglici, printul Dimitrie a murit înjunghiat cu un cuTitas cu care se juca. Totul părea un accident: printul într-o criză de epilepsie a căzut peste cuTit si s-a rănit mortal. Dar de la bun început gura lumii a decretat că Tareviciul a fost asasinat si a stabilit că făptasii ar fi fost fiul si nepotul diacului Mihail Biteagovski,- ce fusese trimis de la Moscova - cât si fiul doicii printului, Osip Volohov. S-a numit o comisie de cercetare a mortii printului Dimitrie, sub conducerea boierului V. I. Șuiski si au început cecetările evenimetelor ce au avut loc la 15 mai 1591. Comisia a înaintat actul privitor la aceste evenimente Tarului Feodor Ivanovici la 2 iunie si l-a prezentat în aceeasi zi si Sfântului Sinod. În acest document se susTinea că în joaca sa, în cadrul unei crize de epilepsie Tareviciul s-a străpuns cu un cuTit. Din dispoziTia guvernului membrii familiei Nagoi, acuzaTi că nu au avut grijă de copil, au fost întemniTaTi. Tarina Maria a fost călugărită la o mânăstire. Sute de locuitori care participaseră la răzmeriTa ce a avut loc după moartea printului au fost deportaTi în Siberia. Cu aceasta se părea că problema asasinării printului nu mai era luată în seamă. Însă după sute de ani problema este luată din nou în consideraTie cercetându-se toate documentele epocii precum si ale perioadei care a urmat. S-a conturat tot mai mult ideea implicării lui Boris Godunov în asasinarea Tareviciului Dimitrie. Comisia de cercetare a mortii printului condusă de Șuiski a pus la baza consideraTiilor sale depoziTiile martorilor si anume: relatarea Vasilisei Volohova doica lui Dimitrie, scurtele mărturii ale doicii Orina Tucikova, ale postelnicesei Maria Kolobova si ale celor patru copii care se jucau cu printul în momentul mortii sale.

Volohova a povestit că Dimitrie era bolnav de epilepsie, că ultima criză a avut-o în aprilie; la 15 mai, după o scurtă boală, primise permisiunea mamei sale de a iesi în curte însoTit de cele două doici si de postelniceasă, pentu a se juca cu alTi copii. Atunci s-a întâmplat accidentul. Martora a adăugat că, Tarina Maria a venit în "goana mare Un martor, membru al familiei Nagoi a declarat că Tarina când a venit în curte a început să strige. Cuprinsă de disperare a spus că "fiul Volohovei, Osip, cu feciorul si nepotul diacului Mihail Biteagovski, l-au înjunghiat pe Tareviciul Dimitrie". Clopotele au început să bată si s-au adunat o mulTime de oameni de pe domeniu. Tarina a dat dipoziTie să fie ucisi Biteagovski cu fiul si nepotul. Osip Volohov, care era acasă a venit si el dar auzind "gălăgie mare", a fugit la Mihail Biteagovski . De aici l-au luat oamenii administraTiei si l-au dus împreună cu mama si cu surorile lui în faTa Tarinei . Aceasta l-a numit si pe al asasin . Osip a fost ucis pe loc. Aceasta a fost în esenTă relatare Volohovei, repetată de mai multe ori în cursul cercetărilor, cu completări si schimbări nesemnificative.

Copiii cu care se juca Tareviciul, s-au limitat la un răspuns colectiv cum că acesta jucându-se, cuprins de o criză de epilepsie s-a prăbusit peste cuTit. Ei au spus că împreună cu ei, în curte, se afla doica Orina Tucikova si postelniceasa Kolobova. Ei nu au pomenit-o pe Volohova. Deci este posibil ca ei să nu-si fi amintit nici de alTi oameni care ar fi fost în curte.

Relatările doicii Orina si ale postelnicesei Maria au fost scurte si laconice. Mai târziu după hotărârea Sfântului Sinod doica si bărbatul său au fost chemaTi la Moscova si pe drum au fost escortaTi ca să nu fugă.

DepoziTiile celor două doici nu sunt convingătoare. De altfel Vasilssia, al cărui fiu, presupus asasin, fusese ucis sub ochii ei nu era intersată în stabilirea adevărului iar toTi ceilalTi martori aflaTi în curtea interioară a palatului în ziua de 15 mai 1591 erau ameninTaTi cu pedepse grele dacă s-ar fi stabilit că nu au intervenit cu nimic pentru salvarea copilului.

Deci relatările martorilor oculari pot fi puse sub semnul îndoieli.

Pe de altă parte din dosarul întocmit de comisia numită pentru cercetarea mortii printului lipsesc aproape total mărturii care să demonstreze versiunea răspândită imediat după moartea printului si anume cea a a asasinatului. De asemenea din dosar lipseste si mărturia Tarinei Maria, cu toate că fusese prezentă la interogarea doicii si postelnicesei. După unii cercetători această lacună se explică doar prin faptul că Tarina a fost interogată la Moscova de către Tar si boieri, de patriarh si Sfântul Sinod; comisia, condusă de Șuiski nu avea dreptul să o facă. Însă despre sediTa din 2 iunie unde s-au tras concluziile cu privire la cercetări aflăm tot din materiale cercetărilor si în ele nu se spune nimic despre mărturia Tarinei. Mitropolitul Ghelasie KrutiTki a declarat în acea sedinTă că a fost rugat de Tarină să dea el Tarului "jalba sa" însă aceasta nu se găseste nicăieri.

Din dosar lipsesc de asemenea si alte mărturii, care ar fi putut lămuri una sau alta dintre versiuni, cum ar fi aceea a paznicului de la Catedrala Spasski, primul care a tras clopotul si care ar fi putut relata ce a văzut în curtea interioară înainte de venirea împărătăsei.

În cercetările făcute în legătura cu moartea Tareviciului Dimitrie, nicăieri nu se menTioneaază numele lu Boris Godunov, desi printre cei care susTin ideea asasinatului ar fi putut exista persoane care să facă legătura dintre moartea tragică a copilului de 8 ani, ce-i drept mostenitor al tronului Rusiei, si cumnatul Tarului Feodor.

Dar se pare că în totalitatea ei alcătuirea comisiei de anchetare a mortii Tareviciului Dimitrie era cu totul tendenTioasă. ToTi membrii ei făceau parte din administraTia locală sau erau oameni de la Curte. Nimeni nu ar fi îndrăznit să pronunTe numele celui care de fapt conducea destinele Rusiei, Boris Godunov, deoarece toTi cei care au încercat să lanseze ideea unui asasinat au fost deportaTi în Siberia din porunca aceluiasi Boris Godunov.

Astfel că la vremea respectivă a devenit oficială versiunea autoînjunghierii Tareviciului.

La 15 ani de la consumarea întâmplării de la Curtea împărătesei Maria Nagoi, în 1606 la Mânăstirea TroiTo-Sergheevo s-a alcătuit Povestirea despre răzbunare, o lucrare publicistică în care se spune că Boris Godunov a trimis în orasul Uglici pe Mihail Biteagovski pentru a-l omorî pe Tarevici. Noul letopiseT din 1630 cuprinde si el o serie de date suplimentare despre întâmplările din 15 mai 1591. Se consemnează că Mihail Biteagovski a comis omorul înTelegându-se cu doica Volohova. La început Osip Volohov l-a tăiat pe Dimitrie la gât însă fără să atingă laringele. Văzând aceasta doica a început să strige si să-l apere pe copil cu trupul său. Mihail Biteagovski si vărul său însă au snopit-o din bătaie si tot ei l-au omorât pe prinT. Vestea a fost trimisă la Moscova, Tarului. Dar de acolo Boris a poruncit ca versiunea acceptată să fie aceea că printul s-a înjunghiat singur, într-o criză de epilepsie, nefiind corect supravgheat de familia Nagoi.

Pentru elucidarea cazului este oportun să se studieze si contextul istoric în care a avut loc moartea Tareviciului Dimitrie.

Astfel seful comisiei de cercetare,V.I. Șuiski fusese seful "DespărTămăntului juridic" al Moscovei, apoi guvernator general al Smolenskului. Familia Șuiski a căzut în dizgraTie, apoi a fost înlăturat din această funcTie si deportat în GaliTia. Nu se mai stie nimic de el până în momentul numirii în funcTia de sef la comisiei de cercetare. Se pare că revenise din exil de curând, cu puTin timp înaintea evenimentelor din 15 mai 1591 si pentru redobândirea vechii situaTii era gata de orice măsluire.

Al doilea membru al comisiei A.P. Klesnin membru la CurTii Tarului, apare prima dată în listele de ranguri în 1585, an după care devine din ce în ce mai mult un apropiat al Tarului. Despre legăturile strânse dintre el si Boris Godunov s-a scris mult.

Al treilea mebru la comisiei era diacul Elizarii Vâluzgghin, si el persoană sus-pusă. Din 1581 era diac al Dumei si participa la tratativele cu solii străini. Între 1583-1584 a condus "DespărTământul domeniilor".

Deci componenTa comisiei de cercetare era cu totul favorabilă lui Boris Godunov, după cum reiese din cele de mai sus.

La 24 mai 1591, când comisia lucra încă la elucidarea evenimentelor chiar în orasul Uglici, la Moscova au avut loc mari incendii în cartierele mai selecte al Moscovei . Se spune că au ars 12 000 de case. Iar după aceea s-au răspândit zvonuri cum că incediile au fost comandate de către Boris Godunov pentru a distrage atenTia de la moartea printului Dimitrie si a pune astfle capăt tulburărilor stârnite de aceasta. Și în marea sa generozitate a poruncit ca din visteria Tării să fie despăgubiTi cei ale căror case au ars, potolind astfel zvonurile despre declasarea incendiilor. De asemenea în 1592, în timpul tratativelor cu solii lituanieni, s-a dat poruncă să se nege astfel de zvonuri, după cum răspunsul la întrebarea despre moartea lui Dimitrie trebuia să cuprindă versiunea oficială, autoînjunghierea, într-o criză de epilepsie acesta căzând în cuTitasul cu care se juca.

Având în vederea toate acestea este foarte greu de stabilit cu exactitate ce s-a întâmplat in 15 mai 1591 la curtea Palatului din Uglici, locul de exil al împărătesei Maria Nagoi. Analiza cercetărilor făcute în 1591, a scrierilor si mărturiilor lăsate de rusi si de străini, precum si studierea circumstanTelor istorice în care a avut loc moartea Tareviciului Dimitrie, îl fac pe cercetătorul actual să încline către asasinarea printului. Această ipoteză este sprijinită si de faptul că Boris Godunov avea metodele sale de a fce să dispară inamicii politici, toTi cei care stăteau în faTa ambiTiilor sale.

Printul Dimitrie putea fi un potenTial dusman, un adversar în lupta pentru tron. Tarul Feodor Ivanovici putea să lase liber tronul în orice moment, având în vedere firea sa bolnăvicioasă si până în anul 1592 când i s-a născut o fetiTă, nu avea nici un mostenitor . În eventualitatea mortii sale ar fi urmat la tron prea tânărul Dimitrie, deci Tara ar fi fost condusă de mama lui, Maria Nagoi. Prin moartea Tareviciului tronul ar fi revenit Tarinei Irina, sora sa, deci el ar fi fost cel ce ar fi condus din umbră Rusia.

Aceasta nu ar fi fost singura crimă comandată de Boris Godunov. Acesta era modul de a scăpa de potenTialii concurenTi sau de cei căzuTi în dizgraTie : trimiterea lor în exil, undeva departe de Moscova unde apoi trimisii săi îi omorau. Astfel, putem da câteva exemple. În 1584 a căzut în dizgraTie influentul vistiernic N.I. Golovin ; el a fost trimis la Arzamas, unde puTin mai târziu a si murit ajutat de trimisii lui Boris. În 1587 au fost exilaTi prinTii Șuiski: Andrei Suiski a fost ucis de un oarecare Maimatov iar la 8 mai 1589 a murit I. I. Șuiski de asemenea ajutat (de supraveghetorul său, printul I.S. Turenin). În anul 1600 au fost deportaTi Romanovii; la scurt timp au murit în condiTii ciudate Alexandru, Mihail si Vasili Nikitici Romanov.

Deci deportarea lui Dimitrie la Uglici, împreună cu toată familia Nagoi, familia mamei sale, Tarina Maria precum si moartea lui se înscriu în scenariul obisnuit al lui Boris Godunov de eliminare a adversarilor .

Moartea fiului cel mic al lui Ivan cel Groaznic poate fi considerată asasinat sau accident ? Niciuna dintre cele două supoziTii nu poate fi întru totul nici demonstrată nici infirmată. Ea va rămâne o enigmă a istoriei.

Cine a adus la Târgoviste capul lui Mihai Viteazul?

În 1601, în zorii zilei de duminică 19 august, pe câmpia Turzii , a fost asasinat miseleste, din ordinul generalului Basta, Mihai Viteazul . Despre actul odios de pe câmpia Turzii au fost trimise relatări la Viena si Praga iar de acolo răspândite la toate curTile europene, folosindu-se felurite versiuni , mai mult sau mai puTin supuse unei analize critice prealabile, povestindu-se în fel si chip asasinarea învingătorului de la Călugăreni. Autorul acestei crime se cunostea : generalul imperial Basta. El însusi recunoaste acest lucru în scrisoarea trimisă arhiducelui Matias , viitorul împărat , la 23 august 1601, din tabăra de la Turda : " a fost ucis conform cu porunca dată de mine celor însărcinaTi cu executarea". Un fapt trecut cu vederea de cercetătorii epocii respective este numărul mare de trupe trimis de generalul Basta spre tabăra lui Mihai. Stefan Szamoskozy si G. Beduccino , contemporani ai evenimetelor relatează pe larg despre sfatul Tinut de generalul Basta cu căpitanii săi , în noaptea de sâmbătă 18 august, despre planul desfăsurării trupelor stabilit pentru a doua zi . Scrisoarea lui Ieremia Movilă , din 28 august , afirmă că s-a ajuns chiar la o luptă înversunată între cele două tabere.

Dacă despre asasinarea lui Mihai Viteazul s-au trimis relatări la curTile europene, dacă numeroase izvoare narative si o bogată literatură istorică au povestit evenimentul în fel si chip nu acelasi lucru se poate spune despre soarta rămăsiTelor pământesti ale lui Mihai Viteazul.

Relatările provenite din tabăra imperială de pe cămpia Turzii, informaTiile ambasadorilor străini acreditaTi la Praga, raportul trimisului lui Rudolf al II-lea si cele ale căpitanilor imperiali din Ungaria Superioară nu amintesc aproape nimic despre soarta rămăsiTelor lui Mihai Viteazul. Acuzând sau scuzând fapta generalului Basta, ele înregistrează doar actul în sine si consecinTele politice , refuzând , parcă într-o înTelegere tacită, dezvăluirea detaliilor legate de comportarea ulterioară a lui Basta si a imperialilor faTă de acel asasinat. Aceste aspecte sunt relatate de Ieremia Movilă într-o scrisoare adresată la 1 septembrie 1601 cancelarului lituan Leon Sapieha prin care acesta era înstiinTat "cu siguranTă , cum că Mihai vodă pieri la Turda în 19 a lui august , ucis din ordinul lui însusi Gheorghe Basta , dintâi fu împuscat , apoi i se tăie capul, si corpul s-a expus pe câmp deasupra unui cal mort si Gherghe Basta nu permise a-l înmormânta ". Relatarea nu poat fi pusă la îndoială deoarece ea provine de la un dusman al lui Mihai al cărui frate lupta în Tara Romîneacsă împotriva boierilor celui ucis si ea corespunde cu însemnările lui Stefan Szamoskozy. În versiunea acestuia ucigasii au tîrât trupul lui Mihai afară din cort "si a zăcut trei zile gol la marginea drumului . Capul cu barbă cu tot a fost pus pe hoitul unui cal.... În cele din urmă ... l-au înmormântat niste sârbi într-o groapă mică".

O versiune total diferită a celor întămplate după uciderea lui Mihai vodă prezintă Ciro Spontoni secretarul lui Basta si redactorul memoriilor sale sub titlul Historia della Transilvania, VeneTia, 1638. Pe această scriere se bazează mulTi dintre istorici când analizează evenimanetele din acea perioadă . Astfel conform acestei scrieri , după asasinarea lui Mihai Viteazul , la consiliul care a urmat au participat conducătorii ambelor armate (imperială si română) care au declarat supunere faTă de ordinele generalului Basta. S-a hotărât trimiterea capului Voievodului în Tara Românească socotindu-se că altminteri boierii nu ar alege alt domnitor. Capul a fost deci îmbălsămat si încredinTat comisului lui Mihai care "îl ceru cu multă stăruinTă". Spontoni nu spune în scrierea sa dacă comisul a luat si capul lui Mihai cu sine alături de scrisorile către boierii români prin care sunt îndemnaTi să-si aleagă alt domn. Numele acestui comis nu este pomenit de cronică. Altă Istorie a Transilvaniei , rămasă în manuscris, scrisă de italianul G. Beduccino , originar din Parma, spune că acest comis se nume Leca , albanez de origine , care îndeplinise diferite solii ale lui Mihai pe lângă imperiali si care alături de aga Leca , de acelasi neam , îl trădează , trecând de partea lui Basta , potrivit unor consemnări ale lui Șt. Szamoskozy. Dar acest Leca nu trebuie confundat cu Leca din Pătroaia, cumnatul banului Udrea Băleanu, viitor mare postelnic al lui Radu Șerban , care atunci se afla în Tară. Dacă Beduccino ne spune numele comisului nu aminteste însă nimic de încredinTarea capului lui Mihai Viteazul comisului Leca pentru a fi dus în Tară.

Scrierile franceze contemporane evenimentelor din august 1601 vorbesc si ele despre asasinarea lui Mihai Viteazul. Astfel Istoria lui Iacob de Thou spune că "trupul dezbrăcat fu aruncat să zacă spre ororae la malul râului, până de cu seară , înrtr-un mod nedemn. Iar de noapte fu înmormântat în acel loc din ordinul lui Ioan Schneckenhaus , tribun al miliTiei sileziene ". La fel socoteste si Chronologie Sdeptenaire, Paris , 1605, cum că trupul voievodului român , ucis miseleste de aliaTii săi a zăcut neîngropat o zi întreagă.

Izvoarele grecesti, poemele închinate lui Mihai Viteazul de Vistierul Stavrinos în 1601 si Gh. Palamede în 1607 înregistrează si ele soarta rămăsiTelor lui Mihai Viteazul. Relatarea celui din urmă spune că trei zile si trei nopTi capul a rămas pe un cal ucis în învălmăsleala luptei, timp în care trupul a rămas neîngropat. La această stire se adaugă însă o alta semnificativă care nu apare în alte scrieri si anume că mulTi "se strângeau acolo, priveau cu jale" si "criticau aspru pe Basta". "Iar după trei zile si trei nopTi , tot niste ostasi din vechii slujitori ai lui Mihai, l-au îngropat noaptea pe ascuns si mulTi l-au plâns cu prisosinTă".

Această informaTie este deosebit de preTioasă pentru că se va dovedi că tocmai unul dintre acesti osteni ai lui Mihai a adus capul domnului său în Tară.

Între izvoarele posterioare evenimentelor, cronica sârbească a lui Brancovici prezintă relatări demne de reTinut. Acesta a petrecut mulTi ani la mitropolia română din Alba Iulia, iar între anii 1680-1689 a locuit în Tara Românească, având astfel legături cu multe persoanalităTi ale vremii. Din Alba Iulia a cules informaTia că după uciderea lui Mihai , cu îngăduinTa lui Basta capul si trupul au fost îngropate iar după un timp capul a fost dus si înmormântat la mitropoloia din Băbgrad". De la munteni însă a cules stirea care circula în Tară, după care "capul ascuns a fost dus în mare taină, de un oarecare căpitan, numit iuzbusa, în mănăstirea de la Târgoviste , ce se află pe o colină ridicată , numită mânăstirea din Deal si a fost înmormântat acolo" . În ciuda confuziei între cele două grade ( căpitan si iuzbusa) acest pasaj dovedeste că cel puTin până în 1689 în Tara Rămânească circula versiunea aducerii capului lui Mihai Viteazul de către unul din ostenii săi, si înmormânat la Mânăstirea Dealul.

În 1675 apare istoria iezuitului I. Bisselius, care scrie însă de pe poziTii proimperiale. Conform acestei scrieri capul voievodului român a fost dus la Basta care în timpul sedinTei consiliului astepta "cu mare neastâmpăr rezultatul întreprinderii sale" iar corpul a rămas neîngropat o zi întreagă.

Izvoarele unguresti târzii, dar care folosesc scrierile de la începutul secolului 17, deci contemporane evenimetelor, menTionează că trupul lui Mihai a fost dus în biserica românească de la Alba Iulia. În scrierile turcesti ale vremii cu excepTia lui Kara Celi-Zade, nu se aminteste nimic despre uciderea lui Mihai , deci o dovadă că acesta nu era în legătrui directe cu turcii asa cum fusese acuzat de Basta.

Să vedem însă ce spun cronicile românesti ale vremii. LetopiseTul lui Miron Costin , consemnând spusele unor oameni bătrâni de pe acea vreme, afirmă că lui Mihai i-au tăiat capul, iar trupul a stat trei zile neîngropat, în văzul tuturor , iar ostile sale au fost "slobozite" din tabără. Relatări despre soarta osemintelor lui Mihai au circulat până la începutul secolului al XIX-lea desi cronicile românesti nu prea vorbesc despre asta. Trebuie subliniat străduinTa lui Gh. Șincai de a combate "minciunile ce le-au scornit Gherghe Basta si Talianul Spontoni , prietenul lui Basta". De asemena M. Cantacuzino înregistrează în Istoria Tării Românesti , tipărită în 1806 , versiunea după care corpul lui Mihai a fost înmormântat pe câmpia Turzii , iar capul "luându-l boierii si aducându-l la Târgoviste , l-au îngropat la Mânăstira Dealului". Sursa acestei relatări se află în câteva manuscrise ale LetopiseTului Cantacuzinesc , care indică si numele celui care a adus capul lui Mihai Viteazul în Tară. Acesta a fost Turturea postelnic.

Astfel pe filele îngălbenite ale uneia dintre multele verisuni ale cronicii , un anonim a adăugat la sfârsitul capitolului despre "Istoria lui Mihai Viteazul " o relatare deosebită: "De aicea să povestim de un boer care au fost la Mihai vodă , anume Turturea postelnicul. Atuncea au fost legat Mihai vodă cu Turturea postelnicul jurământ tare si mare cum să se caute unul pre altul până la moartea lor. Și de se va prinde lui Mihai vodă să pieie prin altă Tară , să nu-i lase oasele acolo , ci să le aducă în Tara Românesacă. Iar de se va prinde să pieie acest postelnic Turturea într-altă Tară , să nu-i lase Mihai vodă oasele , ci să le aducă în Tara Românească să le îngroape. "

Astfel , în continuare, autorul anonim povesteste cum Turturea postelnicul pentru a-si respecta jurământului , după asasinarea voievodului român , s-a struduit mult ca să aducă rămăsiTele pământesti în Tară. Dar nu a putut face acest lucru asa că a luat numai capul pe care l-a adus în Tara Românească si l-a îngropat la Mânăstirea Dealul.

Considerată o simplă legendă, asemănătoare "cuvintelor " lui Neculce , povestea lui Turturea a cunoscut o mare răspândire în secolele XVII-XVIII, si în prima jumătatea a secolului XIX, circulând de asemnea si în Moldova. Apare astfel într-o copie moldovenească a LetopiseTului Canatacuzinesc din 1718, si apare de asemenea si într-o altă copie din 1777, precum si în cea a ieromonahului Ghelasie , cântăreT la biserica Argesului în 1830. Uitată apoi sau neluată în consideraTie de critica istorică, confirmarea documentară dovedeste , ca si la multe din legendele lui Neculce, că tradiTia populară sau cronicărească are la bază un fapt real.

Astfel Turturea a existat si aceasta o dovedeste un hrisov prin care Radu Mihnea , la 7 decembrie 1612, la 11 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, întâreste lui Turturea paharnic satul Găuriciul, cumpărata de Mihai vodă în timpul domniei si dăruit apoi lui Turturea pentru " multa si buna si credincioasa slujbă cu care a slujit domniei lui multă vreme neâncetat , cu multă trudă , încă si în alte Tări străine, până în Tara NemTească". Documentul , scris în slavonă este bine conservat si este prima menTiune despre Turturea. Apoi documentul continuă cu relatarea despre fapta lui Turturea si anume că după asasinarea lui Mihai, " sluga domniei sale mai sus zise, ... el a furat capul si l-a adus aici în Tară , de l-a slujit si l-a îngropat cu mare cinste , ca pe un domn". Documentul de la Radu Mihnea este însă laconic în descrierea peripeTiilor prin care a trecut destoinicul ostean pentru izbândirea faptei sale. În sprijinul celor scrise, Radu Mihnea menTionează cartea de miluire a lui Mihai Viteazul si cele de întărire ale lui Simion Movilă si Radu Șerban. Asadar Turturea paharnic l-a însoTit pe Mihai "în Tara NemeTească" în toamna anului 1600 , fiind unul din cei 30 de apropiaTi cu care a sosit la Viena si la care se referă la 27 decembrie 1600 , arhiducele Matias si cronicarul Johan Gradelehnus. Se stie că atunci marii boieri pămînteni în frunte cu fraTii Buzesti , au rămas atunci în Tară. Dintre cei pe care Mihai i-a întâlnit la Viena si au rămas alături de el până la asasinarea sa, documentele vremii menTionează pe banul Mihalcea, ucis în acelasi timp, aga Leca, Leca comisul, căpitanul Mârza. Numele lui Turturea nu este menTionat.

Și totusi el a fost cel care a luat capul domnului său si l-a adus pe furis în Tară, unde l-a îngropat cu mare cinste la Mânăstirea Dealul dăruind mănăstirii "milă mare care au fost lăsat Mihai vodă să le dea". De asemenea tot el este cel care a îngropat noaptea pe ascuns trupul lui Mihai Viteazul .

Știrile din versiunile LotopiseTului Canatacuzinesc si actul din 1612 se împletesc si se completează reciproc. Nu se stie dacă Turturea a fost vreodată postelnic, dar din actele care-l menTionează rezultă că paharnicul Turturea era nepotul banilor Drăgan si Petru din Glina. Acestia stăpâneau mosii lângă Bucuresti, păduri si livezi cu pomi precum si apa DâmboviTei. Numele lui Turturea apare în continuare în documentele vremii datorită proceselor pe care le poartă timp de un sfert de secol pentru diverse pricini legate de pămănt si alte acareturi. Ultima oară apare într-un document semnat de domnitorul Matei Basarab , tot pentru judecarea unei probleme legate de mosie, în anul 1646. Deci la acea dată Turturea paharnic mai trăia. După această dată numele său este numai menTionat la 20 iulie 1648 când domnul Tării Românesti întăreste mânăstirii Bălteni partea din satul cu acelasi nume cumpărată de un anume Hrizea vornic , ctitorul acesteia, de la Turturea paharnic.

Mihai Viteazul a murit în plină glorie , la numai 43 de ani, ucis miseleste chiar de cei pe care îi considera aliaTi. El rămâne "bărbat strălucit în norocire ca si în nenorocire , după chiar judecata inamicilor săi" după cum spunea croniarul francez Jacob de Thou, care îl mai numeste "neînfricatul erou al crestinătăTii".

Când vremurile s-au mai linistit, când Șerban, marele paharnic al lui Mihai vodă a devenit domnul Tării, soTii Radu si Preda Buzescu s-au îngrijit de osemintele marelui voievod, aduse de Turturea paharnic.

Deasupra rămăsiTelor sale de la Mânăstirea Dealul , soTii Radu Buzescu si Preda, fiica banului Mihalcea, ucis odată cu Mihai Viteazul, au asezat o piatră funerară amintind că : " aici zace cinstitul si răposatul capul crestinului Mihail marele voievod , ce au fost domn al Tării Românesti si Ardealului si Moldovei ; cinstitul trup zace în câmpii Turzii ". ... "această piatră o au pus-o jupan Radu Buz[escu] i jupaniTa eg[o] Preda".

Stradania lui Turturea paharnic, cel care a adus pe ascuns capul domnitorului în Tară, a făcut ca măcar o parte din trupul eroului de la Călugăreni, marele voievod Mihai Viteazul, cel care a unit pentru prima dată cele trei Tări române , să odihnească alături de tatăl său în necropola voievodală de la Mânăstirea Dealul.