Moartea taravenciului Dimitrie - asasinat sau accident
La moartea lui Ivan IV cel Groaznic, care a survenit în anul 1584, tronul Rusiei a revenit fiului sãu Feodor Ivanovici, ultimul reprezentant al dinastiei Riurk. Sotia defunctului rege, Tarina Maria Nagoi, împreunã cu fiul lor Dimitrie precum si cu toatã Curtea sa a fost mutatã de la Moscova în orasul Uglici. Aceastã mutare a fost hotãrâtã de Sfatul boierilor din Capitala Rusiei care de fapt, o puneau pe Tarinã sub o supraveghere stricã, exilând-o departe de Moscova.
Tarul Feodor Ivanovici, care avea 27 de ani la urcarea pe tron, era o fire bolnãvicioasã si cam slab la minte. El se temea de intrigile mamei sale care ar fi dorit sã-l vadã pe tron pe printul mostenitor Dimitrie care în anul mortii lui Ivan cel Groaznic nu avea decât doi ani. Se pare însã cã în spatele acestui exil al Tarinei cu întreaga sa Curte la Uglici se afla de fapt mâna celui care avea frânele puterii imperiului rusesc, a marelui boier Boris Godunov, cumnatul Tarului, sora sa fiind sotia lui Feodor, Tarina Irina.
Boris Godunov era inteligent, cultivat, ambitios, fin politician dar ahtiat dupã putere. Fãcând parte din anturajul regelui, ca frate al Tarinei, acesta conducea din umbrã toate treburile statului. De altfel la o luna de la moartea Tarului Feodor, în 1598, Boris Godunov se urca pe tronul Rusiei pe care avea sã o cârmuiascã timp de 7 ani, pânã în aprile 1605, când moare fulgerãtor.
La câtva timp de la sosirea la Uglici a Tarinei Maria Nagoi si a Curtii sale printul Dimitrie moare în mod tragic. Asasinat sau accident? Aceasta este o întrebare la care s-a cãutat multã vrreme rãspuns, fãrã însã a se putea sti cu adevãrta ce s-a întâmplat atunci, la resedinTa din Ugligi a Tarinei exilate.
Pe baza documentelor existente, a cercetãrilor întreprinse în eoaca respectivã, publicisticii vremii, a mãrturiilor strãine si a cercetãrilor întreprinse în secolele ce au urmat, spcialistii rusi au încercat sã reconstituie în lumina adevãrului istoric acest moment din viaTa dinastiei Riurk. Acest eveniment tragic de la sfârsitul secolului al XVI-lea l-a inspirat pe Puskin în drama Boris Godunov si pe compozitorul M.P. Musorgski, creatorul operei cu acelasi nume al cãrui libret are la bazã drama lui Puskin.
Moartea printului Dimitrie, la 15 mai 1591, a ocupat un loc important în scrierile vremii. Ea este consemnatã de cronicarii vremii dar si de cei aflaTi întâmplãtor în mijlocul evenimetelor . Iatã deci ce scria un oarecare Jerome Gorsey cãlãtor englez aflat în capitala Rusiei, lordului Barly la 10 iunie 1591: "... s-a întîmplat o foarte mare nenorocire : tânãrul prinT de numai opt ani, fiul fostului împãrat si fratele împãratului actual, a fost asasinat cu cruzime si trãdare; i s-a tãiat gâtul în preznTa scumpei lui mame, împãrãteasa; s-au mai întâmplat încã multe fapte, unele la fel de neobisnuite, pe care eu nu îndrãznesc sã le descriu...... Dupã aceea s-au produs rãzmeriTe si nelegiuri
Deci sã urmãrim firul evenimentelor.
În ziua de 15 mai 1591, în Curtea princiarã a palatului
din orasul Uglici, printul Dimitrie a murit înjunghiat cu un
cuTitas cu care se juca. Totul pãrea un accident: printul
într-o crizã de epilepsie a cãzut peste cuTit si s-a rãnit mortal. Dar de la
bun început gura lumii a decretat cã Tareviciul a fost asasinat si a stabilit
cã fãptasii ar fi fost fiul si nepotul
diacului Mihail Biteagovski,- ce fusese trimis de la Moscova - cât si fiul
doicii printului, Osip Volohov. S-a numit o comisie de cercetare a mortii printului
Dimitrie, sub conducerea boierului V.
Volohova a povestit cã Dimitrie era bolnav de epilepsie, cã ultima crizã a avut-o în aprilie; la 15 mai, dupã o scurtã boalã, primise permisiunea mamei sale de a iesi în curte însoTit de cele douã doici si de postelniceasã, pentu a se juca cu alTi copii. Atunci s-a întâmplat accidentul. Martora a adãugat cã, Tarina Maria a venit în "goana mare Un martor, membru al familiei Nagoi a declarat cã Tarina când a venit în curte a început sã strige. Cuprinsã de disperare a spus cã "fiul Volohovei, Osip, cu feciorul si nepotul diacului Mihail Biteagovski, l-au înjunghiat pe Tareviciul Dimitrie". Clopotele au început sã batã si s-au adunat o mulTime de oameni de pe domeniu. Tarina a dat dipoziTie sã fie ucisi Biteagovski cu fiul si nepotul. Osip Volohov, care era acasã a venit si el dar auzind "gãlãgie mare", a fugit la Mihail Biteagovski . De aici l-au luat oamenii administraTiei si l-au dus împreunã cu mama si cu surorile lui în faTa Tarinei . Aceasta l-a numit si pe al asasin . Osip a fost ucis pe loc. Aceasta a fost în esenTã relatare Volohovei, repetatã de mai multe ori în cursul cercetãrilor, cu completãri si schimbãri nesemnificative.
Copiii cu care se juca Tareviciul, s-au limitat la un rãspuns colectiv cum cã acesta jucându-se, cuprins de o crizã de epilepsie s-a prãbusit peste cuTit. Ei au spus cã împreunã cu ei, în curte, se afla doica Orina Tucikova si postelniceasa Kolobova. Ei nu au pomenit-o pe Volohova. Deci este posibil ca ei sã nu-si fi amintit nici de alTi oameni care ar fi fost în curte.
Relatãrile doicii Orina si ale postelnicesei Maria au fost scurte si laconice. Mai târziu dupã hotãrârea Sfântului Sinod doica si bãrbatul sãu au fost chemaTi la Moscova si pe drum au fost escortaTi ca sã nu fugã.
DepoziTiile celor douã doici nu sunt convingãtoare. De altfel Vasilssia, al cãrui fiu, presupus asasin, fusese ucis sub ochii ei nu era intersatã în stabilirea adevãrului iar toTi ceilalTi martori aflaTi în curtea interioarã a palatului în ziua de 15 mai 1591 erau ameninTaTi cu pedepse grele dacã s-ar fi stabilit cã nu au intervenit cu nimic pentru salvarea copilului.
Deci relatãrile martorilor oculari pot fi puse sub semnul îndoieli.
Pe de altã parte din dosarul întocmit de comisia numitã pentru cercetarea mortii printului lipsesc aproape total mãrturii care sã demonstreze versiunea rãspânditã imediat dupã moartea printului si anume cea a a asasinatului. De asemenea din dosar lipseste si mãrturia Tarinei Maria, cu toate cã fusese prezentã la interogarea doicii si postelnicesei. Dupã unii cercetãtori aceastã lacunã se explicã doar prin faptul cã Tarina a fost interogatã la Moscova de cãtre Tar si boieri, de patriarh si Sfântul Sinod; comisia, condusã de ªuiski nu avea dreptul sã o facã. Însã despre sediTa din 2 iunie unde s-au tras concluziile cu privire la cercetãri aflãm tot din materiale cercetãrilor si în ele nu se spune nimic despre mãrturia Tarinei. Mitropolitul Ghelasie KrutiTki a declarat în acea sedinTã cã a fost rugat de Tarinã sã dea el Tarului "jalba sa" însã aceasta nu se gãseste nicãieri.
Din dosar lipsesc de asemenea si alte mãrturii, care ar fi putut lãmuri una sau alta dintre versiuni, cum ar fi aceea a paznicului de la Catedrala Spasski, primul care a tras clopotul si care ar fi putut relata ce a vãzut în curtea interioarã înainte de venirea împãrãtãsei.
În cercetãrile fãcute în legãtura cu moartea Tareviciului Dimitrie, nicãieri nu se menTioneaazã numele lu Boris Godunov, desi printre cei care susTin ideea asasinatului ar fi putut exista persoane care sã facã legãtura dintre moartea tragicã a copilului de 8 ani, ce-i drept mostenitor al tronului Rusiei, si cumnatul Tarului Feodor.
Dar se pare cã în totalitatea ei alcãtuirea comisiei
de anchetare a mortii Tareviciului Dimitrie era cu totul tendenTioasã. ToTi membrii ei fãceau parte din administraTia localã sau erau
oameni de la Curte. Nimeni nu ar
fi îndrãznit sã pronunTe numele celui care de fapt conducea destinele Rusiei,
Boris Godunov, deoarece toTi cei care au încercat sã lanseze ideea unui
asasinat au fost deportaTi în
Astfel cã la vremea respectivã a devenit oficialã versiunea autoînjunghierii Tareviciului.
La 15 ani de la consumarea întâmplãrii de la Curtea împãrãtesei Maria Nagoi, în 1606 la Mânãstirea TroiTo-Sergheevo s-a alcãtuit Povestirea despre rãzbunare, o lucrare publicisticã în care se spune cã Boris Godunov a trimis în orasul Uglici pe Mihail Biteagovski pentru a-l omorî pe Tarevici. Noul letopiseT din 1630 cuprinde si el o serie de date suplimentare despre întâmplãrile din 15 mai 1591. Se consemneazã cã Mihail Biteagovski a comis omorul înTelegându-se cu doica Volohova. La început Osip Volohov l-a tãiat pe Dimitrie la gât însã fãrã sã atingã laringele. Vãzând aceasta doica a început sã strige si sã-l apere pe copil cu trupul sãu. Mihail Biteagovski si vãrul sãu însã au snopit-o din bãtaie si tot ei l-au omorât pe prinT. Vestea a fost trimisã la Moscova, Tarului. Dar de acolo Boris a poruncit ca versiunea acceptatã sã fie aceea cã printul s-a înjunghiat singur, într-o crizã de epilepsie, nefiind corect supravgheat de familia Nagoi.
Pentru elucidarea cazului este oportun sã se studieze si contextul istoric în care a avut loc moartea Tareviciului Dimitrie.
Astfel seful comisiei de cercetare,V.I. ªuiski fusese seful "DespãrTãmãntului juridic" al Moscovei, apoi guvernator general al Smolenskului. Familia ªuiski a cãzut în dizgraTie, apoi a fost înlãturat din aceastã funcTie si deportat în GaliTia. Nu se mai stie nimic de el pânã în momentul numirii în funcTia de sef la comisiei de cercetare. Se pare cã revenise din exil de curând, cu puTin timp înaintea evenimentelor din 15 mai 1591 si pentru redobândirea vechii situaTii era gata de orice mãsluire.
Al doilea membru al comisiei A.P. Klesnin membru la CurTii Tarului, apare prima datã în listele de ranguri în 1585, an dupã care devine din ce în ce mai mult un apropiat al Tarului. Despre legãturile strânse dintre el si Boris Godunov s-a scris mult.
Al treilea mebru la comisiei era diacul Elizarii Vâluzgghin, si el persoanã sus-pusã. Din 1581 era diac al Dumei si participa la tratativele cu solii strãini. Între 1583-1584 a condus "DespãrTãmântul domeniilor".
Deci componenTa comisiei de cercetare era cu totul favorabilã lui Boris Godunov, dupã cum reiese din cele de mai sus.
La 24 mai 1591, când comisia lucra încã la elucidarea evenimentelor chiar în orasul Uglici, la Moscova au avut loc mari incendii în cartierele mai selecte al Moscovei . Se spune cã au ars 12 000 de case. Iar dupã aceea s-au rãspândit zvonuri cum cã incediile au fost comandate de cãtre Boris Godunov pentru a distrage atenTia de la moartea printului Dimitrie si a pune astfle capãt tulburãrilor stârnite de aceasta. ªi în marea sa generozitate a poruncit ca din visteria Tãrii sã fie despãgubiTi cei ale cãror case au ars, potolind astfel zvonurile despre declasarea incendiilor. De asemenea în 1592, în timpul tratativelor cu solii lituanieni, s-a dat poruncã sã se nege astfel de zvonuri, dupã cum rãspunsul la întrebarea despre moartea lui Dimitrie trebuia sã cuprindã versiunea oficialã, autoînjunghierea, într-o crizã de epilepsie acesta cãzând în cuTitasul cu care se juca.
Având în vederea toate acestea este foarte greu de stabilit cu exactitate ce s-a întâmplat in 15 mai 1591 la curtea Palatului din Uglici, locul de exil al împãrãtesei Maria Nagoi. Analiza cercetãrilor fãcute în 1591, a scrierilor si mãrturiilor lãsate de rusi si de strãini, precum si studierea circumstanTelor istorice în care a avut loc moartea Tareviciului Dimitrie, îl fac pe cercetãtorul actual sã încline cãtre asasinarea printului. Aceastã ipotezã este sprijinitã si de faptul cã Boris Godunov avea metodele sale de a fce sã disparã inamicii politici, toTi cei care stãteau în faTa ambiTiilor sale.
Printul Dimitrie putea fi un
potenTial dusman, un adversar în lupta pentru tron. Tarul Feodor Ivanovici
putea sã lase liber tronul în orice moment, având în vedere firea sa
bolnãvicioasã si pânã
în anul 1592 când i s-a nãscut o fetiTã, nu avea nici un mostenitor . În eventualitatea mortii
sale ar fi urmat la tron prea tânãrul Dimitrie, deci
Aceasta nu ar fi fost
singura crimã comandatã de Boris Godunov. Acesta era modul de a scãpa de potenTialii
concurenTi sau de cei cãzuTi în dizgraTie : trimiterea
lor în exil, undeva departe de Moscova unde apoi trimisii sãi îi omorau. Astfel, putem da câteva exemple. În 1584 a cãzut în dizgraTie
influentul vistiernic N.I. Golovin ; el a fost trimis
la Arzamas, unde puTin mai târziu a si murit ajutat de trimisii lui Boris. În 1587 au fost exilaTi prinTii ªuiski: Andrei Suiski a fost ucis de un oarecare Maimatov iar la 8 mai 1589 a
Deci deportarea lui Dimitrie la Uglici, împreunã cu toatã familia Nagoi, familia mamei sale, Tarina Maria precum si moartea lui se înscriu în scenariul obisnuit al lui Boris Godunov de eliminare a adversarilor .
Moartea fiului cel mic al lui Ivan cel Groaznic poate fi consideratã asasinat sau accident ? Niciuna dintre cele douã supoziTii nu poate fi întru totul nici demonstratã nici infirmatã. Ea va rãmâne o enigmã a istoriei.
Cine a adus la Târgoviste capul lui Mihai Viteazul?
În 1601, în zorii zilei de duminicã 19 august, pe câmpia Turzii , a fost asasinat miseleste, din ordinul generalului Basta, Mihai Viteazul . Despre actul odios de pe câmpia Turzii au fost trimise relatãri la Viena si Praga iar de acolo rãspândite la toate curTile europene, folosindu-se felurite versiuni , mai mult sau mai puTin supuse unei analize critice prealabile, povestindu-se în fel si chip asasinarea învingãtorului de la Cãlugãreni. Autorul acestei crime se cunostea : generalul imperial Basta. El însusi recunoaste acest lucru în scrisoarea trimisã arhiducelui Matias , viitorul împãrat , la 23 august 1601, din tabãra de la Turda : " a fost ucis conform cu porunca datã de mine celor însãrcinaTi cu executarea". Un fapt trecut cu vederea de cercetãtorii epocii respective este numãrul mare de trupe trimis de generalul Basta spre tabãra lui Mihai. Stefan Szamoskozy si G. Beduccino , contemporani ai evenimetelor relateazã pe larg despre sfatul Tinut de generalul Basta cu cãpitanii sãi , în noaptea de sâmbãtã 18 august, despre planul desfãsurãrii trupelor stabilit pentru a doua zi . Scrisoarea lui Ieremia Movilã , din 28 august , afirmã cã s-a ajuns chiar la o luptã înversunatã între cele douã tabere.
Dacã despre asasinarea lui Mihai Viteazul s-au trimis relatãri la curTile europene, dacã numeroase izvoare narative si o bogatã literaturã istoricã au povestit evenimentul în fel si chip nu acelasi lucru se poate spune despre soarta rãmãsiTelor pãmântesti ale lui Mihai Viteazul.
Relatãrile provenite din tabãra imperialã de pe cãmpia Turzii, informaTiile ambasadorilor strãini acreditaTi la Praga, raportul trimisului lui Rudolf al II-lea si cele ale cãpitanilor imperiali din Ungaria Superioarã nu amintesc aproape nimic despre soarta rãmãsiTelor lui Mihai Viteazul. Acuzând sau scuzând fapta generalului Basta, ele înregistreazã doar actul în sine si consecinTele politice , refuzând , parcã într-o înTelegere tacitã, dezvãluirea detaliilor legate de comportarea ulterioarã a lui Basta si a imperialilor faTã de acel asasinat. Aceste aspecte sunt relatate de Ieremia Movilã într-o scrisoare adresatã la 1 septembrie 1601 cancelarului lituan Leon Sapieha prin care acesta era înstiinTat "cu siguranTã , cum cã Mihai vodã pieri la Turda în 19 a lui august , ucis din ordinul lui însusi Gheorghe Basta , dintâi fu împuscat , apoi i se tãie capul, si corpul s-a expus pe câmp deasupra unui cal mort si Gherghe Basta nu permise a-l înmormânta ". Relatarea nu poat fi pusã la îndoialã deoarece ea provine de la un dusman al lui Mihai al cãrui frate lupta în Tara Romîneacsã împotriva boierilor celui ucis si ea corespunde cu însemnãrile lui Stefan Szamoskozy. În versiunea acestuia ucigasii au tîrât trupul lui Mihai afarã din cort "si a zãcut trei zile gol la marginea drumului . Capul cu barbã cu tot a fost pus pe hoitul unui cal.... În cele din urmã ... l-au înmormântat niste sârbi într-o groapã micã".
O versiune total diferitã a celor întãmplate dupã uciderea lui Mihai vodã prezintã Ciro Spontoni secretarul lui Basta si redactorul memoriilor sale sub titlul Historia della Transilvania, VeneTia, 1638. Pe aceastã scriere se bazeazã mulTi dintre istorici când analizeazã evenimanetele din acea perioadã . Astfel conform acestei scrieri , dupã asasinarea lui Mihai Viteazul , la consiliul care a urmat au participat conducãtorii ambelor armate (imperialã si românã) care au declarat supunere faTã de ordinele generalului Basta. S-a hotãrât trimiterea capului Voievodului în Tara Româneascã socotindu-se cã altminteri boierii nu ar alege alt domnitor. Capul a fost deci îmbãlsãmat si încredinTat comisului lui Mihai care "îl ceru cu multã stãruinTã". Spontoni nu spune în scrierea sa dacã comisul a luat si capul lui Mihai cu sine alãturi de scrisorile cãtre boierii români prin care sunt îndemnaTi sã-si aleagã alt domn. Numele acestui comis nu este pomenit de cronicã. Altã Istorie a Transilvaniei , rãmasã în manuscris, scrisã de italianul G. Beduccino , originar din Parma, spune cã acest comis se nume Leca , albanez de origine , care îndeplinise diferite solii ale lui Mihai pe lângã imperiali si care alãturi de aga Leca , de acelasi neam , îl trãdeazã , trecând de partea lui Basta , potrivit unor consemnãri ale lui ªt. Szamoskozy. Dar acest Leca nu trebuie confundat cu Leca din Pãtroaia, cumnatul banului Udrea Bãleanu, viitor mare postelnic al lui Radu ªerban , care atunci se afla în Tarã. Dacã Beduccino ne spune numele comisului nu aminteste însã nimic de încredinTarea capului lui Mihai Viteazul comisului Leca pentru a fi dus în Tarã.
Scrierile franceze contemporane evenimentelor din august 1601 vorbesc si ele despre asasinarea lui Mihai Viteazul. Astfel Istoria lui Iacob de Thou spune cã "trupul dezbrãcat fu aruncat sã zacã spre ororae la malul râului, pânã de cu searã , înrtr-un mod nedemn. Iar de noapte fu înmormântat în acel loc din ordinul lui Ioan Schneckenhaus , tribun al miliTiei sileziene ". La fel socoteste si Chronologie Sdeptenaire, Paris , 1605, cum cã trupul voievodului român , ucis miseleste de aliaTii sãi a zãcut neîngropat o zi întreagã.
Izvoarele grecesti, poemele închinate lui Mihai Viteazul de Vistierul Stavrinos în 1601 si Gh. Palamede în 1607 înregistreazã si ele soarta rãmãsiTelor lui Mihai Viteazul. Relatarea celui din urmã spune cã trei zile si trei nopTi capul a rãmas pe un cal ucis în învãlmãsleala luptei, timp în care trupul a rãmas neîngropat. La aceastã stire se adaugã însã o alta semnificativã care nu apare în alte scrieri si anume cã mulTi "se strângeau acolo, priveau cu jale" si "criticau aspru pe Basta". "Iar dupã trei zile si trei nopTi , tot niste ostasi din vechii slujitori ai lui Mihai, l-au îngropat noaptea pe ascuns si mulTi l-au plâns cu prisosinTã".
Aceastã informaTie este deosebit de preTioasã pentru cã se va dovedi cã tocmai unul dintre acesti osteni ai lui Mihai a adus capul domnului sãu în Tarã.
Între izvoarele posterioare evenimentelor, cronica sârbeascã a lui Brancovici prezintã relatãri demne de reTinut. Acesta a petrecut mulTi ani la mitropolia românã din Alba Iulia, iar între anii 1680-1689 a locuit în Tara Româneascã, având astfel legãturi cu multe persoanalitãTi ale vremii. Din Alba Iulia a cules informaTia cã dupã uciderea lui Mihai , cu îngãduinTa lui Basta capul si trupul au fost îngropate iar dupã un timp capul a fost dus si înmormântat la mitropoloia din Bãbgrad". De la munteni însã a cules stirea care circula în Tarã, dupã care "capul ascuns a fost dus în mare tainã, de un oarecare cãpitan, numit iuzbusa, în mãnãstirea de la Târgoviste , ce se aflã pe o colinã ridicatã , numitã mânãstirea din Deal si a fost înmormântat acolo" . În ciuda confuziei între cele douã grade ( cãpitan si iuzbusa) acest pasaj dovedeste cã cel puTin pânã în 1689 în Tara Rãmâneascã circula versiunea aducerii capului lui Mihai Viteazul de cãtre unul din ostenii sãi, si înmormânat la Mânãstirea Dealul.
În 1675 apare istoria iezuitului I. Bisselius, care scrie însã de pe poziTii proimperiale. Conform acestei scrieri capul voievodului român a fost dus la Basta care în timpul sedinTei consiliului astepta "cu mare neastâmpãr rezultatul întreprinderii sale" iar corpul a rãmas neîngropat o zi întreagã.
Izvoarele unguresti târzii, dar care folosesc scrierile de la începutul secolului 17, deci contemporane evenimetelor, menTioneazã cã trupul lui Mihai a fost dus în biserica româneascã de la Alba Iulia. În scrierile turcesti ale vremii cu excepTia lui Kara Celi-Zade, nu se aminteste nimic despre uciderea lui Mihai , deci o dovadã cã acesta nu era în legãtrui directe cu turcii asa cum fusese acuzat de Basta.
Sã vedem însã ce spun cronicile românesti ale vremii. LetopiseTul lui Miron Costin , consemnând spusele unor oameni bãtrâni de pe acea vreme, afirmã cã lui Mihai i-au tãiat capul, iar trupul a stat trei zile neîngropat, în vãzul tuturor , iar ostile sale au fost "slobozite" din tabãrã. Relatãri despre soarta osemintelor lui Mihai au circulat pânã la începutul secolului al XIX-lea desi cronicile românesti nu prea vorbesc despre asta. Trebuie subliniat strãduinTa lui Gh. ªincai de a combate "minciunile ce le-au scornit Gherghe Basta si Talianul Spontoni , prietenul lui Basta". De asemena M. Cantacuzino înregistreazã în Istoria Tãrii Românesti , tipãritã în 1806 , versiunea dupã care corpul lui Mihai a fost înmormântat pe câmpia Turzii , iar capul "luându-l boierii si aducându-l la Târgoviste , l-au îngropat la Mânãstira Dealului". Sursa acestei relatãri se aflã în câteva manuscrise ale LetopiseTului Cantacuzinesc , care indicã si numele celui care a adus capul lui Mihai Viteazul în Tarã. Acesta a fost Turturea postelnic.
Astfel pe filele îngãlbenite ale uneia dintre multele verisuni ale cronicii , un anonim a adãugat la sfârsitul capitolului despre "Istoria lui Mihai Viteazul " o relatare deosebitã: "De aicea sã povestim de un boer care au fost la Mihai vodã , anume Turturea postelnicul. Atuncea au fost legat Mihai vodã cu Turturea postelnicul jurãmânt tare si mare cum sã se caute unul pre altul pânã la moartea lor. ªi de se va prinde lui Mihai vodã sã pieie prin altã Tarã , sã nu-i lase oasele acolo , ci sã le aducã în Tara Românesacã. Iar de se va prinde sã pieie acest postelnic Turturea într-altã Tarã , sã nu-i lase Mihai vodã oasele , ci sã le aducã în Tara Româneascã sã le îngroape. "
Astfel , în continuare, autorul anonim povesteste cum Turturea postelnicul pentru a-si respecta jurãmântului , dupã asasinarea voievodului român , s-a struduit mult ca sã aducã rãmãsiTele pãmântesti în Tarã. Dar nu a putut face acest lucru asa cã a luat numai capul pe care l-a adus în Tara Româneascã si l-a îngropat la Mânãstirea Dealul.
Consideratã o simplã legendã, asemãnãtoare "cuvintelor " lui Neculce , povestea lui Turturea a cunoscut o mare rãspândire în secolele XVII-XVIII, si în prima jumãtatea a secolului XIX, circulând de asemnea si în Moldova. Apare astfel într-o copie moldoveneascã a LetopiseTului Canatacuzinesc din 1718, si apare de asemenea si într-o altã copie din 1777, precum si în cea a ieromonahului Ghelasie , cântãreT la biserica Argesului în 1830. Uitatã apoi sau neluatã în consideraTie de critica istoricã, confirmarea documentarã dovedeste , ca si la multe din legendele lui Neculce, cã tradiTia popularã sau cronicãreascã are la bazã un fapt real.
Astfel Turturea a existat si aceasta o dovedeste un hrisov prin care Radu Mihnea , la 7 decembrie 1612, la 11 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, întâreste lui Turturea paharnic satul Gãuriciul, cumpãrata de Mihai vodã în timpul domniei si dãruit apoi lui Turturea pentru " multa si buna si credincioasa slujbã cu care a slujit domniei lui multã vreme neâncetat , cu multã trudã , încã si în alte Tãri strãine, pânã în Tara NemTeascã". Documentul , scris în slavonã este bine conservat si este prima menTiune despre Turturea. Apoi documentul continuã cu relatarea despre fapta lui Turturea si anume cã dupã asasinarea lui Mihai, " sluga domniei sale mai sus zise, ... el a furat capul si l-a adus aici în Tarã , de l-a slujit si l-a îngropat cu mare cinste , ca pe un domn". Documentul de la Radu Mihnea este însã laconic în descrierea peripeTiilor prin care a trecut destoinicul ostean pentru izbândirea faptei sale. În sprijinul celor scrise, Radu Mihnea menTioneazã cartea de miluire a lui Mihai Viteazul si cele de întãrire ale lui Simion Movilã si Radu ªerban. Asadar Turturea paharnic l-a însoTit pe Mihai "în Tara NemeTeascã" în toamna anului 1600 , fiind unul din cei 30 de apropiaTi cu care a sosit la Viena si la care se referã la 27 decembrie 1600 , arhiducele Matias si cronicarul Johan Gradelehnus. Se stie cã atunci marii boieri pãmînteni în frunte cu fraTii Buzesti , au rãmas atunci în Tarã. Dintre cei pe care Mihai i-a întâlnit la Viena si au rãmas alãturi de el pânã la asasinarea sa, documentele vremii menTioneazã pe banul Mihalcea, ucis în acelasi timp, aga Leca, Leca comisul, cãpitanul Mârza. Numele lui Turturea nu este menTionat.
ªi totusi el a fost cel care a luat capul domnului sãu si l-a adus pe furis în Tarã, unde l-a îngropat cu mare cinste la Mânãstirea Dealul dãruind mãnãstirii "milã mare care au fost lãsat Mihai vodã sã le dea". De asemenea tot el este cel care a îngropat noaptea pe ascuns trupul lui Mihai Viteazul .
ªtirile din versiunile LotopiseTului Canatacuzinesc si actul din 1612 se împletesc si se completeazã reciproc. Nu se stie dacã Turturea a fost vreodatã postelnic, dar din actele care-l menTioneazã rezultã cã paharnicul Turturea era nepotul banilor Drãgan si Petru din Glina. Acestia stãpâneau mosii lângã Bucuresti, pãduri si livezi cu pomi precum si apa DâmboviTei. Numele lui Turturea apare în continuare în documentele vremii datoritã proceselor pe care le poartã timp de un sfert de secol pentru diverse pricini legate de pãmãnt si alte acareturi. Ultima oarã apare într-un document semnat de domnitorul Matei Basarab , tot pentru judecarea unei probleme legate de mosie, în anul 1646. Deci la acea datã Turturea paharnic mai trãia. Dupã aceastã datã numele sãu este numai menTionat la 20 iulie 1648 când domnul Tãrii Românesti întãreste mânãstirii Bãlteni partea din satul cu acelasi nume cumpãratã de un anume Hrizea vornic , ctitorul acesteia, de la Turturea paharnic.
Mihai Viteazul a murit în plinã glorie , la numai 43 de ani, ucis miseleste chiar de cei pe care îi considera aliaTi. El rãmâne "bãrbat strãlucit în norocire ca si în nenorocire , dupã chiar judecata inamicilor sãi" dupã cum spunea croniarul francez Jacob de Thou, care îl mai numeste "neînfricatul erou al crestinãtãTii".
Când vremurile s-au mai linistit, când ªerban, marele paharnic al lui Mihai vodã a devenit domnul Tãrii, soTii Radu si Preda Buzescu s-au îngrijit de osemintele marelui voievod, aduse de Turturea paharnic.
Deasupra rãmãsiTelor sale de la Mânãstirea Dealul , soTii Radu Buzescu si Preda, fiica banului Mihalcea, ucis odatã cu Mihai Viteazul, au asezat o piatrã funerarã amintind cã : " aici zace cinstitul si rãposatul capul crestinului Mihail marele voievod , ce au fost domn al Tãrii Românesti si Ardealului si Moldovei ; cinstitul trup zace în câmpii Turzii ". ... "aceastã piatrã o au pus-o jupan Radu Buz[escu] i jupaniTa eg[o] Preda".
Stradania lui Turturea paharnic, cel care a adus pe ascuns capul domnitorului în Tarã, a fãcut ca mãcar o parte din trupul eroului de la Cãlugãreni, marele voievod Mihai Viteazul, cel care a unit pentru prima datã cele trei Tãri române , sã odihneascã alãturi de tatãl sãu în necropola voievodalã de la Mânãstirea Dealul.
|