Mobilierul Secolului al XVIII-lea in Anglia
Inainte de 1500 putini europeni vazusera un scaun, cu atat mai putin statusera pe unul; casele - chiar si cele mari - erau mobilate saracacios, si mobila care se afla acolo era confectionata simplu si robust. S-a intamplat doar in secolele al XV-lea si al XVI-lea ca schemele unificate de decoratiune interioara, reveland armonie intre arhitectura, trasaturile ornamentale, mobila si tapiterie au inceput sa apara. Mobila a fost transformata in piese mai lucrate si foarte decorate. Secolul al XVII-lea a fost un timp al schimbarilor, dintre care poate cea mai semnificativa a fost ca mobila nu mai era doar un simbol de putere si de statut - devenise proprietatea populatiei. In timp ce secolul al XVII-lea fusese marcat de varietatea sa de forme de mobilier, in special mese, secolul al XVIII-lea este cunoscut pentru maiestria sa, si noi mesteri si designeri din America au aparut ca o forta notabila.
MOBILIERUL BRITANIC
Una dintre marcile care caracterizeaza mobilierul de la inceputul secolului al X 13313w221n VIII-lea era o lipsa de pretentie. Scaune simple de stejar, taburete, cufere si mese erau confectionate si in secolul al XVIII-lea. Detaliile unui spatar sau panourile unui cufar poate difera de exemplele din secolul al XVII-lea, dar tipul de baza s-a schimbat putin. Desi adeseori atractive si mereu folositoare, aceste piese nu erau importante stilistic - era mobilierul confectionat pentru palatele regale si marile case care a stabilit noi curente.
EVOLUTIE SI INOVATIE
Una dintre cele mai importante piese care a evoluat in prima parte a secolului al XVIII-lea, pe filiera cufarului pe suport si a cufarului-pe-cufar (tallboy), a fost marele birou cabinet. Astfel de piese erau proiectate pentru a decora saloanele marilor case, si erau tratate cat mai luxos, incluzand furniruri de lemn dur sau pestrit, impreuna cu lacuri japoneze rosu stralucitor sau negru lucios, cu ornamentatie de aur in stil chinezesc (chinoiserie) in relief.
O inovatie a perioadelor Queen Anne si Georgiane timpurii a fost o proliferare a pieselor mici, bine lucrate, precum mesele de ceai, sau pentru expunerea portelanurilor sau a broderiilor. Masutele de toaleta, micile cufere cu sertare - cunoscute precum cufere de burlac - micile birouri cu spatiu pentru genunchi si micile vitirine si cabinete pentru expunerea portelanurilor erau de asemenea populare.
Ceea ce a ajuns sa fie cunoscut ca stilul Queen Anne (a domnit intre 1702-14) este cel mai aproape asociat cu evolutia piciorului cabriole (curbat dublu). Traversele in forma de H ale celor mai timpurii scaune cu picioare cabriole au fost curand abandonate, si atat mesele cat si scaunele se sprijineau pe picioare usor serpentinate incheiate cu "labe". Curbe mai robuste s-au dezvoltat mai tarziu, iar genunchii sau umflaturile din partea de sus a picioarelor erau deseori decorate cu medalioane sculptate in forma de scoica. Pana la domnia lui George I (1714-27), terminatiile picioarelor erau deseori de varietatea labei de leu sau a mingii-in-gheara.
DE LA PALLADIANISM LA ROCOCO
Miscarea Palladiana din anii 1720 si 1730, care reflecta o reinsufletire a stilurilor romane clasice, a coincis cu o tranzitie graduala de la nuc la mahon. Luciul si duritatea mahonului l-au facut materialul ideal folosit pentru scaune, care erau ornamentate cu motive sculptate vioi, si pentru mobilierul conceput arhitectural al lui William Kent si al contemporanilor sai.
Chiar si in timp ce disciplina sobra a formei clasice era promovata de suporterii principiilor Palladiene, Rococo-ul francez castiga teren in Anglia, o miscare incurajata atat de fluxul de mestesugari imigranti cat si de disponibilitatea crescanda a cartilor cu modele ilustrand opera celor mai importanti designeri francezi. Noile idei au prins radacini in confectionarea cabinetelor, si mobilierul a inceput sa arate intortocherile si curbele nelinistite si asimetrice ale Rococo-ului.
THOMAS CHIPPENDALE
Thomas Chippendale (1718-79) si-a dedicat viata productiei de mobilier frumos si robust, iar cartea sa de modele Catalogul Gentleman-ului si al Producatorului de Cabinete (1754, 1755 si 1759-62) a revolutionat confectionarea mobilierului in Marea Britanie. A fost prima carte de design care sa acopere toate tipurile de mobilier, si succesul sau in distilarea stilurilor actuale de decoratie intr-o forma care era ata lucrabila pentru producatorul de cabinete cat si acceptabila clientilor sai a condus catre adoptarea numelui de "Chippendale" ca o eticheta generica pentru mobilierul mijlocului de secol XVIII. Practic toata mobila prezenta in cartea de modele face aluzie la Rococo.
NEO-CLASICISM
Moda se schimba repede in Anglia secolului al XVIII-lea. Rococo-ul a inflorit tarziu si pentru scurt timp. De-abia se asortasera cele mai elegante case cu scaune "frantuzesti", comode bombate lacuite sau marchetate si oglinzi fantastic sculptate si aurite, ca noul clasicism era impus.
Ideile clasice erau deja bine inradacinate in Anglia, cel mai recent prin miscarea Palladiana, ale carei designuri bazate arheologic au ramas fundamentale pentru mare parte din mobilierul anilor 1750. Descoperirile arheologice de la Pompeii si Herculaneum de la mijlocul secolului al XVIII-lea au coincis cu un declin in interesul pentru ornamentatia Rococo si au generat o noua fascinatie pentru antichitatea clasica. Pentru restul secolului al XVIII-lea si pentru prima decadaa celui de-al XIX-lea a existat o dorinta pentru o mai mare acuratete arheologica in interpretarea clasica.
ROBERT ADAM
Nici un designer nu a fost mai important in diseminarea stilului neo-clasic decat Robert Adam (1728-92). Isi obtinuse cunostintele despre designul clasic in anii petrecuti in Italia, iar urmatoarele sale angajari de catre multi dintre cei mai bogati si puternici proprietari din Marea Britanie i-au oferit un prestigiu imens si o influenta larga. In viziunea sa toleranta in construirea schemelor, in parteneriat cu fratii sai John (1721-92) si James (1732-94), el si-a asumat responsabilitatea pentru toate aspectele decoratiunii interioare, incluzand mobilierul. Printre producatorii de cabinete care au colaborat cu el se numara Thomas Chippendale, John Linnell (1729-96), William Ince (?-1804) si John Mayhew (cca. 1758-1804), William Vile (cca. 1700-67), John Cobb (cca 1715-78) si Samuel Norman (cca. 1746-67).
Eleganta usoara a stilului Adam se potrivea bine cu interiorul domestic si a exacerbat talentele producatorului de mobilier, oferind perspective fara precedent pentru decoratia marrchetata. Infloriturile asimetrice ale gipsului Rococo au fost transpuse pe mobilier in borduri bine regulate de caprifoi sau patere, acant rasucit, ghirlande curbate sau arabescuri gratioase. Pictarea si aurirea erau de asemenea folosite la scara larga, si placile ceramice decorate precum si monturile de bronz aurit fin cizelate erau aplicate pe suprafete furniruite cu mahon sau lemn satinat.
Stilul a fost distilat cu succes in Ghidul Producatorului de Cabinete si Tapiterului (1788) cartea de design publicata postum a lui George Hepplewhite (?-1786), care a dus stilul Adam nu numai in cele mai indepartate colturi ale Marii Britanii ci si in multe parti ale Americii de Nord si Europei. Scopul expres al lui Hepplewhite de "a uni eleganta si utilitatea" a fost implinit in aproape 300 de modele.
THOMAS SHERATON
Sfarsitul de secol XVIII si inceputul de secol XIX au fost o perioada cunoscuta in mobilierul englez ca perioada Sheraton, dupa designerul Thomas Sheraton (1751-1806).
Relativ putin este cunoscut despre perioada in care a lucrat Sheraton. Spre deosebire de Chippendale si Hepplewhite, probabil nu a avut niciodata un atelier al sau, desi trebuie sa fi fost pregatit ca producator de cabinete. Prima sa carte de modele, Cartea de Desen a Producatorului de Cabinete si Tapiterului (1791-94) poarta ecoul neo-clasicismului distinct francofil al arhitectului Henry Holland (1745-1806). Cartea de modele a fost vazuta ca insumare a celui mai rafinat gust neo-clasic si, precum cea a lui Hepplewhite, a influentat mobilierul din intreaga Europa, pe langa cel din America si Marea Britanie.
|
