Moldova fracturilor spatiale si a teritoriilor alienate (George Ţurcanasu)
De ce "Moldova fracturilor spatiale si a teritoriilor alienate"? Pentru ca Moldova este (a devenit?) un metateritoriu, prezent mai mult în discursuri si reprezentari si perceput/închipuit mai degraba prin diferentierile sale politice, administrative, sociale, culturale ori economice decît prin limite reale clar definite, fie ele si cartografic. Pentru ca asistam astazi la depersonalizarea Moldovei apusene, apelativele de moldovean sau de Moldova fiind folositi de însisi moldovenii din România doar pentru basarabeni, respectiv pentru locuitorii fragmentului estic al provinciei istorice, Basarabia. Pentru ca Republica Moldova, prin actuala sa conducere de tip sovietic se erijeaza, extrem de periculos, în continuatoarea mitica a vechiului stat moldovenesc, în ciuda faptului ca nucleul statal initial se afla la est de Prut. O dezbatere pe aceasta tema a devenit o necesitate în confuzia generala iscata de autoritatile comuniste de la Chisinau sustinute deschis de Moscova si de pozitia discreta adoptata de autoritatile de la Bucuresti. Evenimentele de la Chisinau au alimentat dorinta mea de a aduce în discutie o regiune "mult prea rurala" si "mult prea saraca", privita deseori cu aroganta gratuita de persoane care nu au fost niciodata la Moldova. În fine pentru ca, dintr-un stat feudal initial puternic, Moldova a devenit treptat un teritoriu a carui arhitectura a fost comandata, construita si deconstruita vreme de secole de catre centre de putere situate în exterior.
1. Despre spatiu fizic, coerenta si logica teritoriala
În imaginarul unei populatii, "locul celuilalt poate fi oriunde dincolo de mediul natural si securizant al propriei sale identitati"[1], dincolo de limesuri fluide si fragil percepute. Spatiul celuilalt poate deveni pentru cei din interior "inaccesibil", însa aceasta inaccesibilitate nu este descrisa atît de aspectele geografiei fizice (izolare impusa de prezenta unor bariere naturale), cît mai ales de constructiile culturale, de multe ori manipulate, ale populatiilor implicate. Indiferent de nivelul taxonomic la care se poate analiza arhitectura teritoriala, relativitatea acestei izolari este pusa repede în evidenta, deoarece între cei din interior si ceilalti se formeaza "zone de aculturatie, de influenta reciproca sau de tensiune, în functie de situatia imediata " . Cu toate acestea influenta factorilor geografici naturali asupra crearii imaginii "celuilalt" nu trebuie neglijata. Constructia teritoriala se desfasoara pe durate extrem de lungi iar în fazele sale initiale, din cauza tehnologiilor primitive, este tributara mediului natural. Modul în care structurile teritoriale locale si initial izolate evolueaza spre un stadiu de interconectare într-un sistem teritorial de rang superior, în care entropia interna sa fie mult mai redusa decît entropia exteriorului sau, va dicta în cele din urma coerenta ansamblului teritorial rezultat. Asadar, chiar daca în prezent fluviul, muntele sau marea nu mai constituie un obstacol redutabil si opac în calea comunicarii, cunoasterii reciproce si vietii de relatie, nu trebuie ignorat faptul ca intensitatea si calitatea actuala a acestora depinde de modul în care, de-a lungul vremii, aceste obstacole au fost diluate si incorporate în tesutul teritorial.
Morfologia si structura profunda a unui teritoriu, indiferent de nivelul sau spatial de organizare, este indusa initial de calitatile spatiului fizic[3] în care timpul, ca dimensiune esentiala a constructiei teritoriale, are un rol covîrsitor.. "Teritoriile nu sînt încremenite" afirma Pierre Gillardot , iar afirmatia sa reveleaza succesiunea si suprapunerea în palimpsest a structurilor spatiale puse în loc în diferite perioade. În functie de tehnicile de încadrare teritoriala utilizate, grupurile umane localizate si organizate exploateaza diferit în timp si spatiu mediul natural în care s-au instalat. Ele imprima peisaje si structuri spatiale care se suprapun pe secvente temporale cu dimensiuni distincte, determinate de circumstantele care le-au generat. Structurile puse în loc s-au negociat între populatie si mediu, negociere în care perceptia si cunoasterea spatiului propriu al grupului uman de referinta joaca un rol important[6].
Calitatile fundamentale ale unui teritoriu se definesc prin urmare prin elementele constitutive si prin caracteristicile lor initiale impuse de mediu. În acelasi timp, dezenclavîndu-se treptat, ele devin si rezultante ale unor "interferente ale câmpurilor", dupa cum afirma Roger Brunet[7], metafora sa trimitînd direct la teoriile fizicii. Aceste câmpuri, generate de relatiile diverse stabilite între teritorii, nu sînt deloc uniforme: 20320s1821u intensitatea si calitatea lor se modifica de la un segment spatial la altul si de la o perioada la alta. Ele pot apartine unor manifestari materiale ori culturale diferite, de origine endo sau exogena, dar întotdeauna poate fi gasita o logica comuna a constructiei teritoriale daca se urmareste suficient de atent si pe perioade îndelungate cristalizarea structurilor teritoriale în functie de matricea lor geografica, de ansamblul geosistemic între limitele caruia se vor impune odata si odata ca ansamblu coerent si structurant al vietii cotidiene unui grup uman multilocalizat. Relative la cantitatea de energie care le genereaza si le sustine, cîmpurile (de polarizare, de atractie-respingere, de control, de administrare, de interdependenta si interactiune) fluctueaza în spatiu în functie de tehnologiile de utilizare a tipului de energie caracteristica pentru o anumita perioada. Aceeasi tehnologie, indiferent de stadiul sau de evolutie, reactioneaza si consuma diferit energia în functie de rugozitatea naturala a spatiului fizic, permitînd de exemplu interactiuni pe distante mari în regiunile de cîmpie si reducîndu-le drastic în regiunile colinare înalte si muntoase. Prin aceasta, cîmpurile însele oscileaza si induc în ansamblul constructiei teritoriale o zonare evidenta a manifestarilor componentelor teritoriului si, în functie de intensitatea lor, o anumita structurare pe nivele taxonomice. Aceasta organizare a teritoriului imprima în ultima instanta anumite trasaturi structurii si morfologiei repartitiei spatiale a comunitatilor umane, în general adepte ale celor trei principii majore ale actiunii umane în fata rigorilor spatiului geografic: principiul minimului efort, principiul satisfactiei maxime si principiul echitatii spatiale.
Adaptarea la mediul fizic în fazele initiale ale procesului construirii teritoriului, respectiv modul de utilizare productiva a solului, tipul de habitat, calibrarea fluxurilor si modul de organizare politica si administrativa, se transforma de-a lungul timpului în structuri adînc încrustate în spatiu si cu o inertie geografica considerabila, capabila sa conditioneze în mod mai mult sau mai putin discret procese si fenomene din perioadele apartinînd unui viitor îndepartat. Astfel, reteaua de asezari constituie pe de o parte subsistemul cel mai vizibil, iar pe de alta parte forma "cea mai persistenta care constituie sistemul spatial al unei societati "[8]. Ori reteaua de asezari, rezultata din miriadele de negocieri cotidiene a grupului uman cu distanta si cu mediul, desfasurate timp de milenii, urmeaza liniile de forta ale spatiului geografic fizic: marile vai ale rîurilor si fluviilor, depresiunile intramontane sau intracolinare, zonele de contact geografic (litorale, piemonturi)... Modul în care structurile majore ale geosistemului pe care se muleaza reteaua de asezari -principala tehnica de încadrare teritoriala- se înscriu în timp în arhitectura teritoriala are în orice prezent al unei entitati teritoriale de tip politico-administrativ (comuna, regiune, stat) un dublu efect. În primul rînd este vorba de logica "naturala" a constructiei interne: o cîmpie sau o retea convergenta de vai catre o mare depresiune interna faciliteaza controlul politic si militar sau administrarea centralizata a resurselor socio-economice fara mari cheltuieli energetice, pe cînd un teritoriu în mod natural fragmentat va îngreuna în mod considerabil functionarea unei structuri centralizate si va conduce de cele mai multe ori la un sistem administrativ federal . În al doilea rînd, odata cu eliberarea din chingile distantei prin inventarea tehnicilor de eficientizare a consumurilor energetice si a dezvoltarii infrastructurilor de transport, sistemul teritorial se vede din ce în ce mai integrat în sisteme de rang superior, ele însele cu propriile lor structuri spatiale ordonatoare. Apare evidenta dificultatea pe care o poate avea un teritoriu construit într-o logica spatiala coerenta în interior dar care brusc se revela perpendiculara logicii care domina viata de relatie la un nivel superior... Dar mai exista un caz, care vine sa complice si mai mult situatia. Ce se întîmpla cu un teritoriu îndelung slefuit care, în furtunile istoriei, se regaseste fie integrat într-un teritoriu compozit în care fiecare macrostructura a avut propria coerenta si logica constructiva, fie rupt în bucati si fiecare fragment devine parte componenta a mai multor sisteme de rang superior?
2. Plasticitatea teritoriului moldovenesc si formele sale de organizare
O simpla însumare cronologica a mutatiilor morfologice si structurale din interiorul spatiului umanizat moldovenesc este insuficienta pentru identificarea resorturilor ce au particularizat Moldova în interiorul teritoriului românesc. Revelarea proceselor ce se implica în formarea si evolutia sistemului de asezari nu poate fi facuta în absenta unei abordari sistematice, care sa vizeze mai multe niveluri ale spatiului fizic ca suport. Caracterul multiscalar pe care-l vom imprima demersului vizeaza asadar nivele de organizare spatiala diferentiate: superioare, în care Moldova (Moldova apuseana sau în unele secvente, Moldova istorica) este parte (în istmul ponto-baltic sau în spatiul românesc), sau inferioare, subregionale (suprapuse componentelor teritoriale rezultate în urma dislocarilor administrative sau politice).
Analiza multiscalara impune suplete modelizarii unui teritoriu; acest fapt este un avantaj care permite adaptarea la metode diverse de evaluare a unui teritoriu departe de a fi omogen din punctul de vedere al cadrului natural si care în decursul timpului a fost caracterizat de o labilitate excesiva a limitelor politice. Pe de alta parte analiza multiscalara permite identificarea si evaluarea rapida a plasticitatii teritoriului si a segmentelor teritoriale incluse, precum si a formelor lor diverse de organizare în diferite perioade istorice.
2.1. Logica spatiala longitudinala a Moldovei
Toate formele de structurare ale unui spatiu dat trebuie raportate la gradul lor de coerenta generala, care-i imprima calitatea de sistem teritorial. Dar daca existenta unui sistem implica integrarea tuturor componentelor, care sînt factorii care confera coerenta unui sistem teritorial? Iata o întrebare cheie a carui raspuns nu este usor de dat. Coerenta unui sistem este indusa de un ansamblu de manifestari spatiale si temporale ale elementelor componente. Aceste subansamble spatiale sînt extrem de diferentiate; ele întretin relatii de interdependenta suficient de puternice încât sa asigure coerenta doar în conditiile în care împartasesc un destin comun. Este necesar ca o serie de calitati fundamentale sa se impuna ca liant al unui spatiu, care se va structura în timp pornind de la favorabilitatile pe care le ofera. În cazul spatiului moldovenesc, pozitia în sudul extrem al istmului ponto-baltic dublata de dispunerea longitudinala a marilor artere fluviale si, în linii generale, a reliefului, reprezinta elementele care-i asigura coerenta (fig. 1). Mai mult chiar, ele vor deveni ratiunea aparitiei si a evolutiei ca stat si apoi ca segment teritorial al României.
Fig. 1. Logica spatiala longitudinala a spatiului est-carpatic (situatia actuala)
Cum (si oare) este posibila functionarea si integrarea în sisteme superioare a unui teritoriu a carui logica spatiala interna imprima un drenaj preponderent longitudinal al fluxurilor materiale, umane si informationale? Evolutia crono-spatiala a teritoriului dintre Carpatii Orientali si Nistru demonstreaza cu prisosinta si ca functionarea unui asemenea sistem este posibila si eficienta dar si ca logica longitudinala îsi poate dovedi rapid limitele si pericolele. Relieful predominant colinar din centrul si estul Moldovei cu numeroase înseuari între principalele vai fluviale a fost favorabil dezvoltarii unor axe de comunicatie transversale, care sa impuna unitate teritoriului moldovenesc. Mai mult chiar, ratiunea mutarii capitalei Moldovei, de la Suceava la Iasi, are o explicatie spatiala evidenta. Pozitia centrala a Iasilor în interiorul spatiului moldovenesc istoric, la intersectia a doua axe majore de comunicatie induse de morfologia spatiului fizic motiveaza aceasta întreprindere. Una dintre aceste axe este valea centrala a Prutului, în prezent atrofiata grav din punct de vedere demografic si economic ca urmare a redefinirilor politice care au condus la opacizarea frontierelor. A doua axa reprezinta cea mai importanta relatie transversala între celelalte doua axe longitudinale majore ale Moldovei (Siret si Nistru). Este produsul marii "cârligaturi" din zona Târgului Frumos, pe unde se realizeaza jonctiunea cu axa Siretului prin doua înseuari (Strunga si Ruginoasa) si a înseuarilor dintre vaile modestilor afluenti de pe stânga Prutului si cele ale afluentilor de pe dreapta Bâcului si Rautului care realizeaza relatia cu valea Nistrului.
Coerenta unui sistem teritorial nu implica automat si omogenitatea lui, fizico-geografica sau de alt tip. Dimpotriva, este de dorit ca un sistem teritorial vast sa posede o structura diferentiata. Eterogenitatea teritoriului induce eterogenitatea resurselor pe care le are la dispozitie populatia si conduce prin urmare la cresterea performantelor sistemului prin realizarea unei complementaritati economice evidente între subspatiile componente ale sectorului de geosistem respectiv. În interiorul spatiului moldovenesc diferentierile interne si o evidenta ierarhie a subsistemelor componente sînt mai mult decît evidente. În acest sens mentionam, evidentiind o data în plus logica spatiala, dispunerea longitudinala a segmentului montan situat în vestul Modovei, factor major genetic al eterogenitatii teritoriului. Arealele de contact dintre regiuni fizico-geografice distincte devin localizari preferentiale ale asezarilor, care sînt în masura sa gestioneze resursele naturale complementare.
Interactiunile care au loc în interiorul unui spatiu geografic sînt orientate si controlate de nucleele urbane. În raport de calitatea functiilor pe care si le construiesc odata cu timpul, acestea se ierarhizeaza, imprimând teritoriului cîmpuri de intensitati diferite (arii de polarizare) care definesc în tot atîtea subsisteme teritoriale. Selectarea "naturala" istorica a nucleelor urbane care au reusit sa îsi depaseasca conditia rurala nu este straina de conditiile fizico-geografice, care induc oportunitati diferentiate calitativ în functie de trasaturile spatiului fizico-geografic. O intersectie majora, facilitata de confluente si/sau de înseuari va impune aparitia unui nucleu de polarizare situat pe palierele ierarhice superioare ale ierarhiei urbane, asa cum o intersectie minora va conduce la aparitia unor centre urbane cu functii care le claseaza în partea inferioara a ierarhiei. Decupajul administrativ si politic poate imprima însa o doza consistenta de arbitrar si de imixtiune voluntara, controlata, în evolutia ierarhiei urbane si a sistemelor teritoriale arondate. Cazul Chisinaului selectat pe considerente de centralitate ca resedinta a guberniei tariste din rândul unor centre urbane ce nu prezentau o ierarhie bine evidentiata, demonstreaza din plin acest fapt. Fara traditie urbana si pozitionat la o intersectie secundara, Chisinaul nu demonstra în perioada anterioara ocupatiei rusesti ca ar putea fi propulsat în primul esalon urban al ierarhiei functionale si demografice din Moldova (istorica). Impunerea centralitatii functionale a acestui oras s-a facut însa rapid, prin remodelarea si redesenarea retelei de cai de transport, în strânsa relatie cu suportul geomorfologic ce avantaja Chisinaul în fata celorlalte orasele din Basarabia, in plus aflate si prea aproape de o granita devenita nu numai linie de demarcatie dar si ostila.
2.2.
"În acelasi timp cu drumul tataresc, drumul moldovenesc se întindea spre Chilia, pe bratul nordic al Deltei dunarene si spre Cetatea Alba (Akkerman), vechiul Maurocastro sau Moncastro de la varsarea Nistrului. Dar acest drum nou pretindea, la fel de mult ca si celalalt, securitatea convoaielor si a popasurilor si controlul unui stat organizat: acest drum este cel care, fara nici-o îndoiala, a determinat în ultima analiza întemeierea si dezvoltarea statului moldovenesc, de la leaganul sau din Carpatii Bucovinei la Marea cea Mare, pe care domnii sai declara ca au atins-o în 1392"[10].
Caracteristicile geografice fundamentale ale teritoriului românesc, definita de sintagma cu iz politico-ideologic de tara carpato-danubiano-pontica, se regasesc si în cazul Moldovei, însa nimanui nu-i poate scapa nuanta valaho-centrista a accestei definiri a teritoriului românesc[11]. Alaturi de aceste coordonate geografice relative, Moldova s-a definit si s-a construit teritorial si prin intermediul unei alte apartenente spatiale functionale, si anume aceea de parte integranta a istmului ponto-baltic. Aceasta încadrare teritoriala, ce individualizeaza Moldova în interiorul spatiului românesc, a generat si perpetuat organizarea acestui segment teritorial, în diferitele lui ipostaze istorice (stat moldovenesc, Principat unit, provincie integrata statului român modern). Raportate la pozitia istmica, celelalte elemente fundamentale implicate în definirea sa spatiala devin, în conjunctura teritoriala moldava, catalizatorii ce-i asigura coerenta. Dunarea si Marea Neagra, reprezinta "portile" spre Constantinopol/Istanbul si Mediterana rasariteana. Marile vai longitudinale, orientate în general dinspre nord-vest spre sud-est (Siret, Prut, Nistru), continuate spre nord de vaile fluviilor din cîmpia germano-polona si ale cîmpiilor vestice ale Rusiei istorice faciliteaza legaturile dintre portile septentrionale europene (Baltica, Marea Nordului) cu trecerile sudice catre Asia Mica, Orientul Mijlociu si nordul Africii (Marea Neagra-Bosfor-Dardanele-Marea Mediterana). Discontinuitatea geomorfologica pe care Carpatii o induc în spatiul predominant colinar al Moldovei nu îngreuneaza ci dimpotriva, faciliteaza relatiile cu vestul (Transilvania si Europa Centrala): multimea depresiunilor, a vailor transversale si a pasurilor carpatine au asigurat si asigura înca conectarea fluxurilor transcarpatice cu cele fluvio-maritime.
Pozitia geoistorica a Moldovei tradeaza importanta caracteristicilor fundamentale ale spatiului în structurarea unui ansamblu teritorial functional la est de Carpati, spatiu integrat într-un suprasistem regional suprapus istmului ponto-baltic. Desi disjunct din punct de vedere politic, acest sistem teritorial a valorificat din plin avantajele oferite de suportul fizic: cea mai scurta cale terestra de acces dintre vestul si nordul european (entitatile statale riverane Marii Nordului si Marii Baltice) si tarile Levantului. Lipsa obstacolelor geomorfologice majore a redus asperitatile spatiului geografic al istmului, limitarile libertatii de miscare fiind doar cele pe care distanta le poate opune constituirii sistemului de relatii comerciale în care forta animala era principala sursa de energie.
Pasajul ponto-baltic se impune ca spatiu de tranzit si relatie cu mult înainte de aparitia statului moldovenesc. Spre aceasta regiune converg fluxurile comerciale dinspre Kiev, din nordul si nord-vestul european, din Boemia si Ungaria, spre Bizant . Logica spatiala mostenita va conduce în secolul al XIV-lea la desfasurarea tranzitul comercial pe teritoriul noului stat moldovenesc, caruia îi va ordona lent constituirea subsistemelor teritoriale prin functionarea continua a drumurilor de comert si de razboi ce urmau cele trei vai longitudinale principale (Nistru, Prut, Siret) din spatiul est-carpatic. Vaile reprezentau canalele naturale care drenau fluxurile comerciale spre porturile pontice sau de la Dunarea de jos. De aici, mai departe, rutele comerciale maritime sau terestre se orientau spre Constantinopol si Marea Mediterana. Caracterul pulsatoriu al drumului istmic se pune în evidenta cu pregnanta în evolutia spatiala a regiunii. El este indus de presiunile si transformarile politice si economice dintr-un spatiu ce reprezinta în fapt aria de tranzitie de la o Europa apuseana, care si-a gasit timpuriu echilibrul si stabilitatea relatiilor economice, la o Europa rasariteana, stepica, aflata la cheremul marilor invadatori si caracterizata prin cautarea identitatii politice si economice. Structurile politico-teritoriale ponto-baltice, lipsite de omogenitate, asemanatoare pieselor unui puzzle înca neordonat, asteaptau parca sa-si gaseasca bresa temporala si logica spatiala care sa-i confere coerenta. Individualizarea statului moldovenesc nu este prin urmare deloc straina de logica spatiala longitudinala a constructiei teritoriale istmice. Timpul micilor state feudale a trecut însa repede.
Asincronismul apogeului puterii imperiilor vecine (Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic/Austro-Ungar, Imperiul Ţarist/U.R.S.S.) se reflecta în mobilitatea limitelor politice ale spatiului istmic, inclusiv ale Moldovei. Daca înt-o prima faza asistam la ascensiunea Imperiului Otoman, care îsi impune controlul asupra sud-estului european, sfîrsitul de secol al XVII-lea gaseste Imperiul Otoman în defensiva, iar pe cel Habsburgic în expansiune teritoriala. Habsburgii îsi impun controlul asupra Ungariei, Transilvaniei si a nord-vestului Peninsulei Balcanice. Lovindu-se, în centrul Europei, de interesele Prusiei, Imperiul Habsburgic îsi va orienta expansiunea în secolul al XVIII-lea cu predilectie în spatiul ponto-baltic. Aici centrii de putere se modificasera sensibil în secolul anterior. Polonia, slabita de lupte interne, iese treptat din lupta pentru suprematia politica si economica în nordul istmului, ajungând din dominator, dominat. Se afirma însa, în estul si nord-estul Europei, un nou centru de putere, Rusia. În timpul domniei lui Petru cel Mare, Rusia obtine deschiderea la Marea Baltica, în urma razboiului cu Suedia. Atingând Nistrul si tarmul Marii Negre la sfârsitul secolului al XVIII-lea Rusia, impune o presiune politica constanta asupra istmului.
Moldova este asadar prinsa între interesele celor trei mari imperii, care-i afecteaza grav limitele; segmente teritoriale sînt folosite ca moneda de schimb în urma numeroaselor razboaie ce marcheaza istoria istmului ponto-baltic. Secolul al XVIII-lea a transformat Moldova în principalul teatru de razboi din sudul istmului. În perioadele de beligeranta granitele statului si autoritatea acestuia asupra teritoriului sufera o evidenta diluare. Regimul fanariot a dus la accentuarea dependentei de Poarta, institutiile statului (domnia, armata etc.) fiind grav afectate. Prin cedarea în 1774 a segmentului nord-vestic, denumit ulterior Bucovina, catre Imperiul Habsburgic iar în 1812 prin pierderea teritoriului dintre Prut si Nistru, în favoarea Imperiului Ţarist, se creeaza premisele pierderii coerentei sistemului teritorial moldovenesc. Atât Bucovina, cât si Moldova rasariteana, trecînd pîna în 1918 de la o situatie marginala într-un teritoriu bine dimensionat la o pozitie marginala extrema în cadrul imperiilor vaste în componenta carora au intrat, vor suferi procese de periferizare acuta care le va marca pentru multa vreme functiile si structurile interne dar si modul de identificare în fata sistemelor teritoriale de ordin superior. Atât timp cât segmentele pierdute se regaseau între limitele unui stat moldovenesc situat la periferia unui Imperiu Otoman în evident declin, ele au beneficiat de avantajele unei evolutii unitare. Din momentul scindarii teritoriale, spatiul moldovenesc, disjunct politic, se transforma în fapt într-o suma de trei periferii, care vor urma tot atâtea cai de evolutie.
Anul 1859 marcheaza "o ruptura evidenta prin modificarea progresiva a relatiilor interregionale în favoarea unui flux dirijat în directia sud-vest, spre capitala României "[13]. În aceasta perioada începe centralizarea excesiva a noului stat, care transeaza majoritatea conflictelor în favoarea Valahiei, fapt care va avea repercusiuni negative atît asupra spatiului moldovenesc efectiv cît si asupra reprezentarilor pe care restul provinciilor si le vor construi asupra acestei regiuni "îndepartate" si prea complicata pentru a putea fi înteleasa. Fiind marginalizata si lipsita de autonomie decizionala, Moldovei i se minimalizeaza rolul în contextul national. Treptat se reduce coeziunea regionala cu toate ca spatiul moldovenesc aflat în interiorul frontierelor tânarului stat român nu mai reprezenta nici macar jumatate din cel al Moldovei istorice. Toate acestea vor avea consecinte negative asupra dinamicii ulterioare a sistemului teritorial moldav si vor constitui premisele periferizarii Moldovei în cadrul României Mari. Ba mai mult "criza urbana", instalata dupa 1860 pe teritoriul dintre Carpatii Orientali si valea Prutului, unde stagnarea sau chiar regresul urban este evident, contrasteaza cu revirimentul urban din perioada anterioara Unirii. Aceasta involutie urbana, departe de interesele spatiului, constituie "una dintre cauzele subdezvoltarii Moldovei " . Doar axa din lungul Siretului mai prezinta o oarecare dinamica, calea rutiera fiind dublata de una feroviara, care asigura relatia spatiului nord-istmic cu porturile dunarene si statele Balcanice, prin Bucuresti.
Obtinerea independentei, în urma participarii României la razboiul ruso-turc (1877-1878) reprezinta o alta secventa ce a impus o noua redimensionare a spatiului moldovenesc. Este vorba de pierderea, în favoarea Rusiei, a Basarabiei de sud, teritoriu pe care statul român nu reusise sa-l integreze eficient. Explicatia poate fi pusa si pe seama pozitiei geopolitice si a intereselor Rusiei în chestiunea Dunarii.
Primul razboi mondial imprima spatiului istmic o noua recompunere. Cele doua imperii care controlau în mod direct istmul sufera transformari profunde: Imperiul Austro-Ungar se fragmenteaza în state nationale, iar Rusia Ţarista cedeaza locul Uniunii Sovietice. Reapare Polonia ca stat si se constituie România Mare, în cadrul careia Moldova se regaseste întregita, însa numai pentru ceva mai mult de doua decenii; se produce o reînchegare incipienta a sistemului teritorial, mai ales ca România controla acum toate cele trei vai longitudinale. În mod logic, simplificarea hartii politice a istmului ponto-baltic ar fi trebuit sa atraga si cresterea importantei europene a axei, însa autoritatile de la Bucuresti, prinse în febra recentrarii teritoriilor vestice si a hipertrofierii politice a capitalei, neglijeaza importanta strategica si economica a relatiei istmice, conservând caracterul periferic al Moldovei, chiar asa, reîntregita si capabila sa-si asume responsabilitatile regionale.
Perioada postbelica aduce cele mai profunde reajustari ale limitelor politice în interiorul spatiului ponto-baltic. Se complica harta politica a istmului. Polonia sufera o translatie spre vest sub presiunea Uniunii Sovietice si în detrimentul spatiului german, care se regaseste divizat în doua segmente cu orientari politice divergente. Statele Baltice sînt înglobate în teritoriul politic sovietic. România se repliaza, în buna masura, pe seama "frontierelor" Moldovei, care pierde din nou Basarabia si regiunea sa nordica, în favoarea aceluiasi vecin de la rasarit. Relativa comuniune de orientari politice ale statelor cantonate în interiorul istmului, realizata prin instalarea regimurilor totalitare de stânga, imprima marii axe transcontinentale o noua definitie. Preeminenta relatiilor cu Moscova în interiorul blocului sovietic, impune axei istmice un rol secundar, dar nu lipsit de importanta. Drumul istmic îsi pierde o parte a atributelor continentale, în favoarea celor regionale, asigurând mai degraba relatia dintre statele limitrofe U.R.S.S. si o serie de segmente teritoriale periferice sovietice (Galitia înglobata Ucrainei, statele baltice, Bielorusia).
Sfîrsitul razboiului rece în pragul mileniului al III-lea impune transformari politice si economice majore în interiorul istmului. Limitele republicilor sovietice se redefinesc între granite statale proprii, iar cele doua Germanii se regasesc în interiorul unei aceleiasi frontiere. Se creaza premisele unor reajustari ale prioritatilor economice ale elementelor componente ale istmului. Doua organisme urbane, externe din punctul de vedere al pozitiei geografice, ar putea deveni în prezent motoarele repunerii în functiune a drumului transcontinental. Caderea Zidului si redobândirea statutului de capitala a Germaniei reunificate imprima Berlinului un rol important în impulsionarea economica a istmului. La cealalta extrema se gaseste marele oras de pe Bosfor, Istambul, capitala economica a unei Turcii aflate în plina expansiune economica si posibila integrare europeana. Nu trebuie neglijata evidenta politica a Ucrainei de detasare fata de Rusia si nici ascensiunea economica polona, rod al consecventei "terapii de soc". În acest peisaj febril, cu mize importante într-un viitor apropiat, ce (mai) înseamna Moldova?
3. Mai multe Moldove?
3.1. Moldova "fractala"
Preponderenta relatiilor longitudinale a jucat, cum am aratat, un rol primordial în structurarea teritoriului est-carpatic. Geneza politica a statului moldovean este indisolubil legata de logica spatiala longitudinala, reversul medaliei fiind acela ca si destructurarea functionala a teritoriului a fost facilitata de preponderenta acelorasi relatiilor longitudinale. Drept dovada sta fragilitatea relatiilor transversale din perioada contemporana, care asigura cu greu legatura dintre segmentele de est si vest ale Moldovei si incapacitatea teritoriului moldovenesc actual (la est sau la vest de Prut) de a integra functional fâsiile longitudinale, înguste si disjuncte. Distrugerea coerentei teritoriale a modificat radical si mecanismele identitare subregionale. Mai exista moldoveni? Greu de raspuns la o abordare rapida. Presiunile discursurilor construite în exteriorul Moldovei identifica bucovineni, moldoveni, basarabeni, si chiar un fel de cripromoldoveni de bazar zisi "rusi" sau, dupa pozitia geografica, "ucraineni". Pe întreg teritoriul Moldovei istorice însa, dincolo de identitatile administrative impuse de creatii artificiale si relativ recente precum Bucovina, Bucovina de Nord, Herta, Moldova, Republica Moldova, Basarabia, (si uneori aruncate sfidator în fata moldovenilor din celelalte subregiuni: eu sînt bucovinean sau vrîncean sau basarabean sau moldovean!, dupa caz) identitatea moldoveneasca exista. Ea este (de)clamata, (re)clamata, exhibata sau ascunsa, ea traieste si cunoaste fluxuri si refluxuri, în functie de conjunctura si de scara la care se exprima. Moldovean ca român, moldovean ca ucrainean, moldovean ca bucovinean, ca basarabean si peste toate molovean ca locuitor al unei Moldove mitice, înca întreaga în jurul mînastirilor si miturilor sale feudale. Acest zoom identitar, care reveleaza existenta moldovenismului fundamental la toate nivelele administrative impuse sau remanente creioneaza o Moldova diafana, de necuprins în cuvinte si fapte, o Moldova fractala, repetabila în sentimente si simtiri însa invizibila unui exterior comod, dezinteresat si obtuz.
3.2. Moldova dintre Moldove. Inegalitati teritoriale. Inferioritatea Moldovei
Fiecare teritoriu, fiecare natiune si fiecare regiune urmeaza o evolutie mai mult sau mai putin autonoma. Fiecare teritoriu este (sau ar trebui sa fie) responsabil în ultima instanta de un anumit nivel de dezvoltare care îi este propriu "asa cum sugera fostul presedinte Constantinescu cînd afirma ca aici, în Moldova, ar lipsi spiritul de învingator si ca ar exista o anumita frustrare provenita din decalajul între importanta economica si cea culturala a regiunii "[15]. Realitatea este ca relatiile economice dintre regiuni au devenit atît de importante în ultimul secol încît o dezvoltare independenta este practic imposibila, mai ales daca tinem seama ca toate deciziile au fost si mai sînt luate la nivelele supraregionale.
Teoriile economice afirma faptul ca natura relatiilor interregiuni este responsabila de aparitia inegalitatilor spatiale si a decalajelor dintre nivelele de dezvoltare. Astfel convergenta (egalizarea acestor nivele) este imposibila deoarece aparitia si functionarea structurilor bipolare socio-spatiale (bogati si saraci, dominatori si dominati, atractori si atrasi, centru si periferie) ar fi inerenta, ar fi un dat natural. Explicatiile rezida în mecanismele proprii fiecarei organizari teritoriale. Unele teritorii sînt mai inovante iar rugozitatea spatiului si diferentierile difuziei inovatiilor pe diferite directii sau incapacitatea altor teritorii de a recepta si utiliza inovatiile ar induce primii germeni ai inegalitatilor spatiale de tip economic. Mai multe teorii sustin rolul structurilor spatiale ca elemente inegal pregatite sa genereze sau sa utilizeze aceleasi inovatii sau aceleasi oportunitati - cea a polilor de crestere, a cauzalitatii circulare a lui Myrdal, logica difuziunii capitalului, teoria centru-periferie, a specializarii ierarhizate a spatiilor si a muncii. În aceasta perspectiva spatiul nu mai este o masinarie ce poate fi integranta, egalizanta, uniformizanta ci devine sursa inegalitatii tehnice, economice si sociale[16].
Repertoriul inegalitatilor este vast, atât timp cât fiecare teritoriu se gaseste într-o situatie particulara. Acest repertoriu cuprinde inegalitati de factura diferita, dintre care unele pot aparea drept minore si altele majore. Dincolo de importanta lor în sine, acumularea si cronicizarea lor pe un acelasi teritoriu este cea care ridica probleme. Nu doar dezagregarea politica a teritoriului Moldovei a fost sursa inegalitatii de care "se bucura" în prezent. Modernitatea autohtona, incipienta la momentul Unirii din 1859, a primit o grea lovitura deoarece modernizarea teritoriului începuse prin transformarea structurilor sale economice de baza, cele agricole, si prin conturarea din ce în ce mai evidenta a oraselor sale drept centre comerciale apte sa se integreze în sistemul schimburilor economice europene. Calea îi fusese impusa de lipsa resurselor si capitalului care sa genereze marea industrie si mai ales de posibilitatile de comercializare a produselor sale agricole, prin intermediul angrosistilor occidentali. Modernizarea Principatelor Unite si mai apoi a României Mari a urmarit copierea à la lettre a modelului industrial occidental, ignorînd orice cale alternativa posibila. Centralizarea excesiva a puterii si inexistenta unor paliere administrative superioare judetului a imprimat fractionarea administrativa, functionala si în cele din urma identitara a Moldovei. Pierzându-si capacitatea de auto-gestiune, teritoriul Moldovei a fost constrâns dupa 1859 sa se replieze functional, centrul principal de decizie alunecând treptat, dar sigur, spre palierul centrelor de decizie locala, proces cu bataie lunga deoarece s-a ajuns în prezent ca Bacaul sa "se substiuie lent orasului Iasi, capitala periferica a unei regiuni înjumatatite si devenita în prezent mai importanta pentru partea de dincolo de Prut decât pentru partea de la vest de acest râu "[17]. Toate acestea au generat diluarea coeziunii teritoriale a ceea ce a mai ramas din Moldova si estomparea ierarhica si functionala foarte grava a vechiului nucleu statal moldovenesc. Aceste procese au acutizat nepermis de mult disocierea între cele doua segmente teritoriale principale ale Moldovei (de est si de vest). Cele doua decenii ale Marii Românii demonstreaza din plin aceasta afirmatie deoarece în efortul de constructie a unei structuri corenete la nivel national s-a dat întîietate relatiilor dintru început defectuase de tip centru national - centru regional, în detrimentul relatiilor traditionale istorice, intraregionale care s-ar fi integrat firesc, odata cu trecerea timpului, în structurile teritoriului unei Românii unitare.
Dezagregarea identitara întuneca reperele, fractioneaza grupurile identitare, creeaza diferente între cei care erau mai înainte asemanatori. Unitatea dupa care se masoara fiecare, pentru a aprecia nedreptatea suplimentara care-i este facuta, este soarta vecinului sau. si conform acestei masuri, efectul inegalitatilor dinamice este de a produce diferenta de proximitate si deci neapartenenta la un anumit teritoriu, indiferent cât de evidenta este aceasta. Ceea ce este în joc în acest proces, este discriminarea de diferite tipuri, perceputa a fi cu atât mai intolerabila cu cât apare fara fundament. În fapt, sentimentele de inferioritate si de apartenenta la periferie determina în mod inconstient o divergenta a acestei identitati prin creearea altora noi[18], care alimenteaza centrifuga moldava. Unele au substrat istoric (cazul Bucovinei), altele sînt generate de modificari de ordin administrativ, cazul actualului judet Vrancea, mai slab sesizat în cazul judetului Galati, ambele desprinse de restul Moldovei din punctul de vedere al jurisdictiei ecleziastice dupa 1948 si înglobate mult mai recent (2000) în regiunea de dezvoltare Sud-Est, fara vreo urma de opozitie locala. Încercarea de a individualiza organizari administrative superioare judetelor, este materializata în prezent prin regiunile de dezvoltare; desi nu sînt considerate unitati politico-administrative ele demonstreaza prin decupajul teritorial, care nu respecta limitele traditionale, oficializînd si accentuînd scindarea Moldovei. Chiar si denumirea celor doua regiuni care se regasesc pe teritoriul Moldovei apusene este neutra (ca de altfel pentru toate celelalte), definind doar pozitia în cadrul României: Regiunea de Nord-Est si Regiunea de Sud-Est. Logica spatiala precara a celor doua organizari si mai ales caracterul hibrid al celei de-a doua le demonstreaza a priori inconsistenta teritoriala. Diluarea coeziunii regionale este evidenta si la nivelul rivalitatilor dintre resedintele de judet care si-au depus candidatura ca resedinta a acestor organizari, chiar în cadrul regiunii mai omogene ce acopera nordul si centrul Moldovei (apusene).
Situatia este mult mai grava în cazul segmentului de est al Moldovei. Secolul al XIX-lea, secolul nationalitatilor, surprinde Moldova divizata politic; Moldova rasariteana nu a fost racordata astfel la miscarile sociale si culturale ce au avut drept teatru de manifestare o mare parte a continentului european. Mai mult chiar, Basarabia celor doua decenii ale "marelui românism" a fost considerata ca o "Siberie româneasca", ca un loc de detentie pentru membrii etniei[19], atitudine cinica si agresiva specifica îndeobste politicienilor Munteniei. Butada atribuita lui Iorga: "Vrem Basarabia, dar fara basarabeni" se face expresia unui românism devenit schizoid. De altfel, aceasta inacceptare va fi reciproca, evreii basarabeni vor batjocori trupele armatei române în retragere într-un acces de infantilitate razbunatoare. Pe aceasta stare de fapt autoritatile sovietice vor construi românofobia, iar evenimentele recente confirma antiromânismul profund resimtit de o mare parte a românilor (moldovenilor?) basarabeni.
În aceeasi perioada interbelica
frapeaza interesul scazut al autoritatilor centrale asupra
teritoriului Moldovei. Sumele de provenienta centrala acordate
noilor teritorii releva o asimetrie evidenta[20],
urmaindu-se probabil o integrare eficienta a unor teritorii -în
special Transilvania- situate anterior într-un stat ce avea o forta
economica mai mare decât cea a României? Dar si
Imaginea Moldovei în mentalul colectiv român nu este una de invidiat. Aceasta perceptie generala, care opune fortei muntenesti pasivitatea (mioritica) moldava este ilustrata extrem de plastic prin identificarea Moldovei cu partea feminina a etniei de catre Doru Pop:
"Apartenenta culturala si teritoriala a grupului vestic la o mitteleuropa respectata si apreciata reprezentau garantia demnitatii, a acceptarii ca "frate" pentru românul ardelean, realizându-se chiar o solidaritate, prin identificare, între acestia si clasa politica ("masculina") bucuresteana. Toate aceste elemente vor grabi asimilarea noului teritoriu din punct de vedere teritorial, etnic si cultural. Însa în ceea ce priveste Basarabia, situatia e dramatic inversata. Intrând în componenta României ca un copil nedorit, îsi va pastra aceasta pozitie, ba mai mult, acestei imagini i se va adauga si tendinta generala de identificare a Moldovei cu partea pasiva si feminina a grupului etnic. M. Eliade îti descrie atitudinea ostila fata de o Moldova pasiva si prea talentata. Ura si dispretul fata de o Moldova lenta si feminina capata accentele unei grobiene agresiuni sexuale: "Din fericire fiicele Moldovei trec câteodata prin iatacuri muntenesti ""[21].
Dezghetul relatiilor politice si culturale cu Republica Moldova din ultimul deceniu al secolului XX nu a impus si o integrare economica (nici macar incipienta) între cele doua segmente teritoriale ale Moldovei. Recentele evolutii în viata politica a Republicii Moldova (alunecarea spre stânga politica pro-moscovita la ultimul scrutin electoral) demonstreaza din plin inconsistenta raporturilor economice dintre cele doua segmente spatiale; mai mult, din punctul de vedere economic teritoriul de la est de Prut, care are o logica spatiala precara, de tranzit (lipsindu-i conexiunile cu exteriorul), este dependent de resursele energetice si materiale din fostele republici sovietice. Inadaptarea economica a Republicii Moldova este rodul insertiei economiei în complexul sovietic ca urmare a aplicarii consecvente a politicii de repartizare spatiala a "mijloacelor de productie" în perioada sovietica.
Concluzii
Raporturile dintre provinciile României, un spatiu interstitial, în care se fac simtite influente balcanice, central-europene si est-europene si pentru care se mai afiseaza înca o vetusta logica carpato-dunubiano-pontica sînt influentate de centralizarea excesiva a statului. Neacceptarea de catre autoritatile de la Bucuresti dar si de catre o buna parte a populatiei tarii a unei autonomii reale la nivel regional este un efect al politicii de omogenizare din perioada comunista si, ca sa fim onesti, din vremuri mult mai timpurii. Ne temem oare de actiunea unei forte centrifuge care va actiona asupra spatiului politic românesc?
Perspectivele integrarii complexe în Uniunea Europeana, ale carei logici teritoriale se construiesc mai mult la nivelul regiunilor decît la cel al statelor, si buldozerul mondializarii, în care conform unei butade raspîndite, "statul a devenit prea mic în fata marilor probleme globale si prea mare în fata problemelor locale" fac din politica romaneasca actuala o realitate demodata si bîntuita de demonii unor perioade de mult apuse. Mai are Moldova înca o sansa?
Bibliografie:
Archeomedes, (1998) - Des oppida aux m tropoles, Economica, Paris
Bratianu, Gh. (1988) - Marea Neagra, Ed. Meridiane, Bucuresti
Chiriac, D. (1977) - Asezari
rurale din
Eckert, Denis, (1996) - Evaluation et prospective des territoire, Ed. Reclus, Paris
Gillardot, P. (1997) - Géographie rurale, Aubin Imprimeur, Poitiers
Giurescu, C.C., (1967) - Târguri sau orase si cetati moldovene, Ed. Academiei, Bucuresti
Mihali, C., (2001) - Altfel de spatii. Studii de Heterotopologie, Ed. Paidea, Bucuresti
Muntele, I, (1998) - Populatia Moldovei în ultimile doua secole, Ed. Corson, Iasi
Pop, D.,(1998) - Obsesii sociale, Ed. Institutul European, Iasi
Ungureanu, Al., Groza O., Muntele, I., (2002) - Moldova - Populatia, forta de munca si asezarile umane în tranzitie, Ed. Corson, Iasi
* * *, Enciclopedia României, Bucuresti 1938
Simona Corlan Ioan, (2001), Spatiul alteritatii, în "Altfel de spatii. Studii de heterotopologie", Ed. Paidea, Bucuresti, p. 81
Asimilam din motive operationale, conceptului de "spatiu fizic", spatiul suport al activitatilor umane. Daca în discursul nostru vom alterna utilizarea celor doua sintagme, pe care le consideram sinonime, ne cerem scuze. Faptul se va întâmpla pentru a nu creea repetitii suparatoare.
Conform geografului Pierre Grou, parintele conceptului, tehnicile de încadrare teritoriala reprezinta ansamblul de reprezentari ale problemelor puse de catre natura cotidianului uman si ansamblul inovatiilor cu care omul încearca sa rezolve problemele reprezentate. Relative la modurile de reprezentare, tehnicile de încadrare sînt prin urmare evolutive atît sincronic cît si diacronic, fiind diferite de la un loc la altul si de la o perioada la alta.
Denis Eckert, (1996), Evaluation et prospective des territoire, Ed. Reclus, Paris, p. 231. Apud. R. Brunet, (1980), La Chapagne et les Champs: nouveaux espaces pour l'analyse régionale, în "Travaux de l'Institut de g ographie de Reims", nr. 41-42.
Relativizînd si schematizînd, Elvetia poate fi un exemplu în acest sens, însa mai evident este cazul statelor de întinderi uriase (SUA, Canada, Rusia, Brazilia, Mexic, etc.) unde, alaturi de distanta, eterogenitatea cadrului natural impoue sisteme federale si federative.
Iertata fie-mi acesta remarca însa discursul oficial asupra statului românesc, construit la Bucuresti si în jurul Bucurestilor, a contribuit din plin la marginalizarea, în imaginarul colectiv, a celorlalte provincii, fapt care nu a avut si nu are deloc darul de a construi multdorita si multfluturata coeziune nationala.
|