Moldova fracturilor spatiale si a teritoriilor alienate (George Ţurcanasu)
De ce "Moldova fracturilor spatiale si a teritoriilor alienate"? Pentru ca Moldova este (a devenit?) un metateritoriu, prezent mai mult īn discursuri si reprezentari si perceput/īnchipuit mai degraba prin diferentierile sale politice, administrative, sociale, culturale ori economice decīt prin limite reale clar definite, fie ele si cartografic. Pentru ca asistam astazi la depersonalizarea Moldovei apusene, apelativele de moldovean sau de Moldova fiind folositi de īnsisi moldovenii din Romānia doar pentru basarabeni, respectiv pentru locuitorii fragmentului estic al provinciei istorice, Basarabia. Pentru ca Republica Moldova, prin actuala sa conducere de tip sovietic se erijeaza, extrem de periculos, īn continuatoarea mitica a vechiului stat moldovenesc, īn ciuda faptului ca nucleul statal initial se afla la est de Prut. O dezbatere pe aceasta tema a devenit o necesitate īn confuzia generala iscata de autoritatile comuniste de la Chisinau sustinute deschis de Moscova si de pozitia discreta adoptata de autoritatile de la Bucuresti. Evenimentele de la Chisinau au alimentat dorinta mea de a aduce īn discutie o regiune "mult prea rurala" si "mult prea saraca", privita deseori cu aroganta gratuita de persoane care nu au fost niciodata la Moldova. Īn fine pentru ca, dintr-un stat feudal initial puternic, Moldova a devenit treptat un teritoriu a carui arhitectura a fost comandata, construita si deconstruita vreme de secole de catre centre de putere situate īn exterior.
1. Despre spatiu fizic, coerenta si logica teritoriala
Īn imaginarul unei populatii, "locul celuilalt poate fi oriunde dincolo de mediul natural si securizant al propriei sale identitati"[1], dincolo de limesuri fluide si fragil percepute. Spatiul celuilalt poate deveni pentru cei din interior "inaccesibil", īnsa aceasta inaccesibilitate nu este descrisa atīt de aspectele geografiei fizice (izolare impusa de prezenta unor bariere naturale), cīt mai ales de constructiile culturale, de multe ori manipulate, ale populatiilor implicate. Indiferent de nivelul taxonomic la care se poate analiza arhitectura teritoriala, relativitatea acestei izolari este pusa repede īn evidenta, deoarece īntre cei din interior si ceilalti se formeaza "zone de aculturatie, de influenta reciproca sau de tensiune, īn functie de situatia imediata " . Cu toate acestea influenta factorilor geografici naturali asupra crearii imaginii "celuilalt" nu trebuie neglijata. Constructia teritoriala se desfasoara pe durate extrem de lungi iar īn fazele sale initiale, din cauza tehnologiilor primitive, este tributara mediului natural. Modul īn care structurile teritoriale locale si initial izolate evolueaza spre un stadiu de interconectare īntr-un sistem teritorial de rang superior, īn care entropia interna sa fie mult mai redusa decīt entropia exteriorului sau, va dicta īn cele din urma coerenta ansamblului teritorial rezultat. Asadar, chiar daca īn prezent fluviul, muntele sau marea nu mai constituie un obstacol redutabil si opac īn calea comunicarii, cunoasterii reciproce si vietii de relatie, nu trebuie ignorat faptul ca intensitatea si calitatea actuala a acestora depinde de modul īn care, de-a lungul vremii, aceste obstacole au fost diluate si incorporate īn tesutul teritorial.
Morfologia si structura profunda a unui teritoriu, indiferent de nivelul sau spatial de organizare, este indusa initial de calitatile spatiului fizic[3] īn care timpul, ca dimensiune esentiala a constructiei teritoriale, are un rol covīrsitor.. "Teritoriile nu sīnt īncremenite" afirma Pierre Gillardot , iar afirmatia sa reveleaza succesiunea si suprapunerea īn palimpsest a structurilor spatiale puse īn loc īn diferite perioade. Īn functie de tehnicile de īncadrare teritoriala utilizate, grupurile umane localizate si organizate exploateaza diferit īn timp si spatiu mediul natural īn care s-au instalat. Ele imprima peisaje si structuri spatiale care se suprapun pe secvente temporale cu dimensiuni distincte, determinate de circumstantele care le-au generat. Structurile puse īn loc s-au negociat īntre populatie si mediu, negociere īn care perceptia si cunoasterea spatiului propriu al grupului uman de referinta joaca un rol important[6].
Calitatile fundamentale ale unui teritoriu se definesc prin urmare prin elementele constitutive si prin caracteristicile lor initiale impuse de mediu. Īn acelasi timp, dezenclavīndu-se treptat, ele devin si rezultante ale unor "interferente ale cāmpurilor", dupa cum afirma Roger Brunet[7], metafora sa trimitīnd direct la teoriile fizicii. Aceste cāmpuri, generate de relatiile diverse stabilite īntre teritorii, nu sīnt deloc uniforme: 20320s1821u intensitatea si calitatea lor se modifica de la un segment spatial la altul si de la o perioada la alta. Ele pot apartine unor manifestari materiale ori culturale diferite, de origine endo sau exogena, dar īntotdeauna poate fi gasita o logica comuna a constructiei teritoriale daca se urmareste suficient de atent si pe perioade īndelungate cristalizarea structurilor teritoriale īn functie de matricea lor geografica, de ansamblul geosistemic īntre limitele caruia se vor impune odata si odata ca ansamblu coerent si structurant al vietii cotidiene unui grup uman multilocalizat. Relative la cantitatea de energie care le genereaza si le sustine, cīmpurile (de polarizare, de atractie-respingere, de control, de administrare, de interdependenta si interactiune) fluctueaza īn spatiu īn functie de tehnologiile de utilizare a tipului de energie caracteristica pentru o anumita perioada. Aceeasi tehnologie, indiferent de stadiul sau de evolutie, reactioneaza si consuma diferit energia īn functie de rugozitatea naturala a spatiului fizic, permitīnd de exemplu interactiuni pe distante mari īn regiunile de cīmpie si reducīndu-le drastic īn regiunile colinare īnalte si muntoase. Prin aceasta, cīmpurile īnsele oscileaza si induc īn ansamblul constructiei teritoriale o zonare evidenta a manifestarilor componentelor teritoriului si, īn functie de intensitatea lor, o anumita structurare pe nivele taxonomice. Aceasta organizare a teritoriului imprima īn ultima instanta anumite trasaturi structurii si morfologiei repartitiei spatiale a comunitatilor umane, īn general adepte ale celor trei principii majore ale actiunii umane īn fata rigorilor spatiului geografic: principiul minimului efort, principiul satisfactiei maxime si principiul echitatii spatiale.
Adaptarea la mediul fizic īn fazele initiale ale procesului construirii teritoriului, respectiv modul de utilizare productiva a solului, tipul de habitat, calibrarea fluxurilor si modul de organizare politica si administrativa, se transforma de-a lungul timpului īn structuri adīnc īncrustate īn spatiu si cu o inertie geografica considerabila, capabila sa conditioneze īn mod mai mult sau mai putin discret procese si fenomene din perioadele apartinīnd unui viitor īndepartat. Astfel, reteaua de asezari constituie pe de o parte subsistemul cel mai vizibil, iar pe de alta parte forma "cea mai persistenta care constituie sistemul spatial al unei societati "[8]. Ori reteaua de asezari, rezultata din miriadele de negocieri cotidiene a grupului uman cu distanta si cu mediul, desfasurate timp de milenii, urmeaza liniile de forta ale spatiului geografic fizic: marile vai ale rīurilor si fluviilor, depresiunile intramontane sau intracolinare, zonele de contact geografic (litorale, piemonturi)... Modul īn care structurile majore ale geosistemului pe care se muleaza reteaua de asezari -principala tehnica de īncadrare teritoriala- se īnscriu īn timp īn arhitectura teritoriala are īn orice prezent al unei entitati teritoriale de tip politico-administrativ (comuna, regiune, stat) un dublu efect. Īn primul rīnd este vorba de logica "naturala" a constructiei interne: o cīmpie sau o retea convergenta de vai catre o mare depresiune interna faciliteaza controlul politic si militar sau administrarea centralizata a resurselor socio-economice fara mari cheltuieli energetice, pe cīnd un teritoriu īn mod natural fragmentat va īngreuna īn mod considerabil functionarea unei structuri centralizate si va conduce de cele mai multe ori la un sistem administrativ federal . Īn al doilea rīnd, odata cu eliberarea din chingile distantei prin inventarea tehnicilor de eficientizare a consumurilor energetice si a dezvoltarii infrastructurilor de transport, sistemul teritorial se vede din ce īn ce mai integrat īn sisteme de rang superior, ele īnsele cu propriile lor structuri spatiale ordonatoare. Apare evidenta dificultatea pe care o poate avea un teritoriu construit īntr-o logica spatiala coerenta īn interior dar care brusc se revela perpendiculara logicii care domina viata de relatie la un nivel superior... Dar mai exista un caz, care vine sa complice si mai mult situatia. Ce se īntīmpla cu un teritoriu īndelung slefuit care, īn furtunile istoriei, se regaseste fie integrat īntr-un teritoriu compozit īn care fiecare macrostructura a avut propria coerenta si logica constructiva, fie rupt īn bucati si fiecare fragment devine parte componenta a mai multor sisteme de rang superior?
2. Plasticitatea teritoriului moldovenesc si formele sale de organizare
O simpla īnsumare cronologica a mutatiilor morfologice si structurale din interiorul spatiului umanizat moldovenesc este insuficienta pentru identificarea resorturilor ce au particularizat Moldova īn interiorul teritoriului romānesc. Revelarea proceselor ce se implica īn formarea si evolutia sistemului de asezari nu poate fi facuta īn absenta unei abordari sistematice, care sa vizeze mai multe niveluri ale spatiului fizic ca suport. Caracterul multiscalar pe care-l vom imprima demersului vizeaza asadar nivele de organizare spatiala diferentiate: superioare, īn care Moldova (Moldova apuseana sau īn unele secvente, Moldova istorica) este parte (īn istmul ponto-baltic sau īn spatiul romānesc), sau inferioare, subregionale (suprapuse componentelor teritoriale rezultate īn urma dislocarilor administrative sau politice).
Analiza multiscalara impune suplete modelizarii unui teritoriu; acest fapt este un avantaj care permite adaptarea la metode diverse de evaluare a unui teritoriu departe de a fi omogen din punctul de vedere al cadrului natural si care īn decursul timpului a fost caracterizat de o labilitate excesiva a limitelor politice. Pe de alta parte analiza multiscalara permite identificarea si evaluarea rapida a plasticitatii teritoriului si a segmentelor teritoriale incluse, precum si a formelor lor diverse de organizare īn diferite perioade istorice.
2.1. Logica spatiala longitudinala a Moldovei
Toate formele de structurare ale unui spatiu dat trebuie raportate la gradul lor de coerenta generala, care-i imprima calitatea de sistem teritorial. Dar daca existenta unui sistem implica integrarea tuturor componentelor, care sīnt factorii care confera coerenta unui sistem teritorial? Iata o īntrebare cheie a carui raspuns nu este usor de dat. Coerenta unui sistem este indusa de un ansamblu de manifestari spatiale si temporale ale elementelor componente. Aceste subansamble spatiale sīnt extrem de diferentiate; ele īntretin relatii de interdependenta suficient de puternice īncāt sa asigure coerenta doar īn conditiile īn care īmpartasesc un destin comun. Este necesar ca o serie de calitati fundamentale sa se impuna ca liant al unui spatiu, care se va structura īn timp pornind de la favorabilitatile pe care le ofera. Īn cazul spatiului moldovenesc, pozitia īn sudul extrem al istmului ponto-baltic dublata de dispunerea longitudinala a marilor artere fluviale si, īn linii generale, a reliefului, reprezinta elementele care-i asigura coerenta (fig. 1). Mai mult chiar, ele vor deveni ratiunea aparitiei si a evolutiei ca stat si apoi ca segment teritorial al Romāniei.
Fig. 1. Logica spatiala longitudinala a spatiului est-carpatic (situatia actuala)
Cum (si oare) este posibila functionarea si integrarea īn sisteme superioare a unui teritoriu a carui logica spatiala interna imprima un drenaj preponderent longitudinal al fluxurilor materiale, umane si informationale? Evolutia crono-spatiala a teritoriului dintre Carpatii Orientali si Nistru demonstreaza cu prisosinta si ca functionarea unui asemenea sistem este posibila si eficienta dar si ca logica longitudinala īsi poate dovedi rapid limitele si pericolele. Relieful predominant colinar din centrul si estul Moldovei cu numeroase īnseuari īntre principalele vai fluviale a fost favorabil dezvoltarii unor axe de comunicatie transversale, care sa impuna unitate teritoriului moldovenesc. Mai mult chiar, ratiunea mutarii capitalei Moldovei, de la Suceava la Iasi, are o explicatie spatiala evidenta. Pozitia centrala a Iasilor īn interiorul spatiului moldovenesc istoric, la intersectia a doua axe majore de comunicatie induse de morfologia spatiului fizic motiveaza aceasta īntreprindere. Una dintre aceste axe este valea centrala a Prutului, īn prezent atrofiata grav din punct de vedere demografic si economic ca urmare a redefinirilor politice care au condus la opacizarea frontierelor. A doua axa reprezinta cea mai importanta relatie transversala īntre celelalte doua axe longitudinale majore ale Moldovei (Siret si Nistru). Este produsul marii "cārligaturi" din zona Tārgului Frumos, pe unde se realizeaza jonctiunea cu axa Siretului prin doua īnseuari (Strunga si Ruginoasa) si a īnseuarilor dintre vaile modestilor afluenti de pe stānga Prutului si cele ale afluentilor de pe dreapta Bācului si Rautului care realizeaza relatia cu valea Nistrului.
Coerenta unui sistem teritorial nu implica automat si omogenitatea lui, fizico-geografica sau de alt tip. Dimpotriva, este de dorit ca un sistem teritorial vast sa posede o structura diferentiata. Eterogenitatea teritoriului induce eterogenitatea resurselor pe care le are la dispozitie populatia si conduce prin urmare la cresterea performantelor sistemului prin realizarea unei complementaritati economice evidente īntre subspatiile componente ale sectorului de geosistem respectiv. Īn interiorul spatiului moldovenesc diferentierile interne si o evidenta ierarhie a subsistemelor componente sīnt mai mult decīt evidente. Īn acest sens mentionam, evidentiind o data īn plus logica spatiala, dispunerea longitudinala a segmentului montan situat īn vestul Modovei, factor major genetic al eterogenitatii teritoriului. Arealele de contact dintre regiuni fizico-geografice distincte devin localizari preferentiale ale asezarilor, care sīnt īn masura sa gestioneze resursele naturale complementare.
Interactiunile care au loc īn interiorul unui spatiu geografic sīnt orientate si controlate de nucleele urbane. Īn raport de calitatea functiilor pe care si le construiesc odata cu timpul, acestea se ierarhizeaza, imprimānd teritoriului cīmpuri de intensitati diferite (arii de polarizare) care definesc īn tot atītea subsisteme teritoriale. Selectarea "naturala" istorica a nucleelor urbane care au reusit sa īsi depaseasca conditia rurala nu este straina de conditiile fizico-geografice, care induc oportunitati diferentiate calitativ īn functie de trasaturile spatiului fizico-geografic. O intersectie majora, facilitata de confluente si/sau de īnseuari va impune aparitia unui nucleu de polarizare situat pe palierele ierarhice superioare ale ierarhiei urbane, asa cum o intersectie minora va conduce la aparitia unor centre urbane cu functii care le claseaza īn partea inferioara a ierarhiei. Decupajul administrativ si politic poate imprima īnsa o doza consistenta de arbitrar si de imixtiune voluntara, controlata, īn evolutia ierarhiei urbane si a sistemelor teritoriale arondate. Cazul Chisinaului selectat pe considerente de centralitate ca resedinta a guberniei tariste din rāndul unor centre urbane ce nu prezentau o ierarhie bine evidentiata, demonstreaza din plin acest fapt. Fara traditie urbana si pozitionat la o intersectie secundara, Chisinaul nu demonstra īn perioada anterioara ocupatiei rusesti ca ar putea fi propulsat īn primul esalon urban al ierarhiei functionale si demografice din Moldova (istorica). Impunerea centralitatii functionale a acestui oras s-a facut īnsa rapid, prin remodelarea si redesenarea retelei de cai de transport, īn strānsa relatie cu suportul geomorfologic ce avantaja Chisinaul īn fata celorlalte orasele din Basarabia, in plus aflate si prea aproape de o granita devenita nu numai linie de demarcatie dar si ostila.
2.2.
"Īn acelasi timp cu drumul tataresc, drumul moldovenesc se īntindea spre Chilia, pe bratul nordic al Deltei dunarene si spre Cetatea Alba (Akkerman), vechiul Maurocastro sau Moncastro de la varsarea Nistrului. Dar acest drum nou pretindea, la fel de mult ca si celalalt, securitatea convoaielor si a popasurilor si controlul unui stat organizat: acest drum este cel care, fara nici-o īndoiala, a determinat īn ultima analiza īntemeierea si dezvoltarea statului moldovenesc, de la leaganul sau din Carpatii Bucovinei la Marea cea Mare, pe care domnii sai declara ca au atins-o īn 1392"[10].
Caracteristicile geografice fundamentale ale teritoriului romānesc, definita de sintagma cu iz politico-ideologic de tara carpato-danubiano-pontica, se regasesc si īn cazul Moldovei, īnsa nimanui nu-i poate scapa nuanta valaho-centrista a accestei definiri a teritoriului romānesc[11]. Alaturi de aceste coordonate geografice relative, Moldova s-a definit si s-a construit teritorial si prin intermediul unei alte apartenente spatiale functionale, si anume aceea de parte integranta a istmului ponto-baltic. Aceasta īncadrare teritoriala, ce individualizeaza Moldova īn interiorul spatiului romānesc, a generat si perpetuat organizarea acestui segment teritorial, īn diferitele lui ipostaze istorice (stat moldovenesc, Principat unit, provincie integrata statului romān modern). Raportate la pozitia istmica, celelalte elemente fundamentale implicate īn definirea sa spatiala devin, īn conjunctura teritoriala moldava, catalizatorii ce-i asigura coerenta. Dunarea si Marea Neagra, reprezinta "portile" spre Constantinopol/Istanbul si Mediterana rasariteana. Marile vai longitudinale, orientate īn general dinspre nord-vest spre sud-est (Siret, Prut, Nistru), continuate spre nord de vaile fluviilor din cīmpia germano-polona si ale cīmpiilor vestice ale Rusiei istorice faciliteaza legaturile dintre portile septentrionale europene (Baltica, Marea Nordului) cu trecerile sudice catre Asia Mica, Orientul Mijlociu si nordul Africii (Marea Neagra-Bosfor-Dardanele-Marea Mediterana). Discontinuitatea geomorfologica pe care Carpatii o induc īn spatiul predominant colinar al Moldovei nu īngreuneaza ci dimpotriva, faciliteaza relatiile cu vestul (Transilvania si Europa Centrala): multimea depresiunilor, a vailor transversale si a pasurilor carpatine au asigurat si asigura īnca conectarea fluxurilor transcarpatice cu cele fluvio-maritime.
Pozitia geoistorica a Moldovei tradeaza importanta caracteristicilor fundamentale ale spatiului īn structurarea unui ansamblu teritorial functional la est de Carpati, spatiu integrat īntr-un suprasistem regional suprapus istmului ponto-baltic. Desi disjunct din punct de vedere politic, acest sistem teritorial a valorificat din plin avantajele oferite de suportul fizic: cea mai scurta cale terestra de acces dintre vestul si nordul european (entitatile statale riverane Marii Nordului si Marii Baltice) si tarile Levantului. Lipsa obstacolelor geomorfologice majore a redus asperitatile spatiului geografic al istmului, limitarile libertatii de miscare fiind doar cele pe care distanta le poate opune constituirii sistemului de relatii comerciale īn care forta animala era principala sursa de energie.
Pasajul ponto-baltic se impune ca spatiu de tranzit si relatie cu mult īnainte de aparitia statului moldovenesc. Spre aceasta regiune converg fluxurile comerciale dinspre Kiev, din nordul si nord-vestul european, din Boemia si Ungaria, spre Bizant . Logica spatiala mostenita va conduce īn secolul al XIV-lea la desfasurarea tranzitul comercial pe teritoriul noului stat moldovenesc, caruia īi va ordona lent constituirea subsistemelor teritoriale prin functionarea continua a drumurilor de comert si de razboi ce urmau cele trei vai longitudinale principale (Nistru, Prut, Siret) din spatiul est-carpatic. Vaile reprezentau canalele naturale care drenau fluxurile comerciale spre porturile pontice sau de la Dunarea de jos. De aici, mai departe, rutele comerciale maritime sau terestre se orientau spre Constantinopol si Marea Mediterana. Caracterul pulsatoriu al drumului istmic se pune īn evidenta cu pregnanta īn evolutia spatiala a regiunii. El este indus de presiunile si transformarile politice si economice dintr-un spatiu ce reprezinta īn fapt aria de tranzitie de la o Europa apuseana, care si-a gasit timpuriu echilibrul si stabilitatea relatiilor economice, la o Europa rasariteana, stepica, aflata la cheremul marilor invadatori si caracterizata prin cautarea identitatii politice si economice. Structurile politico-teritoriale ponto-baltice, lipsite de omogenitate, asemanatoare pieselor unui puzzle īnca neordonat, asteaptau parca sa-si gaseasca bresa temporala si logica spatiala care sa-i confere coerenta. Individualizarea statului moldovenesc nu este prin urmare deloc straina de logica spatiala longitudinala a constructiei teritoriale istmice. Timpul micilor state feudale a trecut īnsa repede.
Asincronismul apogeului puterii imperiilor vecine (Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic/Austro-Ungar, Imperiul Ţarist/U.R.S.S.) se reflecta īn mobilitatea limitelor politice ale spatiului istmic, inclusiv ale Moldovei. Daca īnt-o prima faza asistam la ascensiunea Imperiului Otoman, care īsi impune controlul asupra sud-estului european, sfīrsitul de secol al XVII-lea gaseste Imperiul Otoman īn defensiva, iar pe cel Habsburgic īn expansiune teritoriala. Habsburgii īsi impun controlul asupra Ungariei, Transilvaniei si a nord-vestului Peninsulei Balcanice. Lovindu-se, īn centrul Europei, de interesele Prusiei, Imperiul Habsburgic īsi va orienta expansiunea īn secolul al XVIII-lea cu predilectie īn spatiul ponto-baltic. Aici centrii de putere se modificasera sensibil īn secolul anterior. Polonia, slabita de lupte interne, iese treptat din lupta pentru suprematia politica si economica īn nordul istmului, ajungānd din dominator, dominat. Se afirma īnsa, īn estul si nord-estul Europei, un nou centru de putere, Rusia. Īn timpul domniei lui Petru cel Mare, Rusia obtine deschiderea la Marea Baltica, īn urma razboiului cu Suedia. Atingānd Nistrul si tarmul Marii Negre la sfārsitul secolului al XVIII-lea Rusia, impune o presiune politica constanta asupra istmului.
Moldova este asadar prinsa īntre interesele celor trei mari imperii, care-i afecteaza grav limitele; segmente teritoriale sīnt folosite ca moneda de schimb īn urma numeroaselor razboaie ce marcheaza istoria istmului ponto-baltic. Secolul al XVIII-lea a transformat Moldova īn principalul teatru de razboi din sudul istmului. Īn perioadele de beligeranta granitele statului si autoritatea acestuia asupra teritoriului sufera o evidenta diluare. Regimul fanariot a dus la accentuarea dependentei de Poarta, institutiile statului (domnia, armata etc.) fiind grav afectate. Prin cedarea īn 1774 a segmentului nord-vestic, denumit ulterior Bucovina, catre Imperiul Habsburgic iar īn 1812 prin pierderea teritoriului dintre Prut si Nistru, īn favoarea Imperiului Ţarist, se creeaza premisele pierderii coerentei sistemului teritorial moldovenesc. Atāt Bucovina, cāt si Moldova rasariteana, trecīnd pīna īn 1918 de la o situatie marginala īntr-un teritoriu bine dimensionat la o pozitie marginala extrema īn cadrul imperiilor vaste īn componenta carora au intrat, vor suferi procese de periferizare acuta care le va marca pentru multa vreme functiile si structurile interne dar si modul de identificare īn fata sistemelor teritoriale de ordin superior. Atāt timp cāt segmentele pierdute se regaseau īntre limitele unui stat moldovenesc situat la periferia unui Imperiu Otoman īn evident declin, ele au beneficiat de avantajele unei evolutii unitare. Din momentul scindarii teritoriale, spatiul moldovenesc, disjunct politic, se transforma īn fapt īntr-o suma de trei periferii, care vor urma tot atātea cai de evolutie.
Anul 1859 marcheaza "o ruptura evidenta prin modificarea progresiva a relatiilor interregionale īn favoarea unui flux dirijat īn directia sud-vest, spre capitala Romāniei "[13]. Īn aceasta perioada īncepe centralizarea excesiva a noului stat, care transeaza majoritatea conflictelor īn favoarea Valahiei, fapt care va avea repercusiuni negative atīt asupra spatiului moldovenesc efectiv cīt si asupra reprezentarilor pe care restul provinciilor si le vor construi asupra acestei regiuni "īndepartate" si prea complicata pentru a putea fi īnteleasa. Fiind marginalizata si lipsita de autonomie decizionala, Moldovei i se minimalizeaza rolul īn contextul national. Treptat se reduce coeziunea regionala cu toate ca spatiul moldovenesc aflat īn interiorul frontierelor tānarului stat romān nu mai reprezenta nici macar jumatate din cel al Moldovei istorice. Toate acestea vor avea consecinte negative asupra dinamicii ulterioare a sistemului teritorial moldav si vor constitui premisele periferizarii Moldovei īn cadrul Romāniei Mari. Ba mai mult "criza urbana", instalata dupa 1860 pe teritoriul dintre Carpatii Orientali si valea Prutului, unde stagnarea sau chiar regresul urban este evident, contrasteaza cu revirimentul urban din perioada anterioara Unirii. Aceasta involutie urbana, departe de interesele spatiului, constituie "una dintre cauzele subdezvoltarii Moldovei " . Doar axa din lungul Siretului mai prezinta o oarecare dinamica, calea rutiera fiind dublata de una feroviara, care asigura relatia spatiului nord-istmic cu porturile dunarene si statele Balcanice, prin Bucuresti.
Obtinerea independentei, īn urma participarii Romāniei la razboiul ruso-turc (1877-1878) reprezinta o alta secventa ce a impus o noua redimensionare a spatiului moldovenesc. Este vorba de pierderea, īn favoarea Rusiei, a Basarabiei de sud, teritoriu pe care statul romān nu reusise sa-l integreze eficient. Explicatia poate fi pusa si pe seama pozitiei geopolitice si a intereselor Rusiei īn chestiunea Dunarii.
Primul razboi mondial imprima spatiului istmic o noua recompunere. Cele doua imperii care controlau īn mod direct istmul sufera transformari profunde: Imperiul Austro-Ungar se fragmenteaza īn state nationale, iar Rusia Ţarista cedeaza locul Uniunii Sovietice. Reapare Polonia ca stat si se constituie Romānia Mare, īn cadrul careia Moldova se regaseste īntregita, īnsa numai pentru ceva mai mult de doua decenii; se produce o reīnchegare incipienta a sistemului teritorial, mai ales ca Romānia controla acum toate cele trei vai longitudinale. Īn mod logic, simplificarea hartii politice a istmului ponto-baltic ar fi trebuit sa atraga si cresterea importantei europene a axei, īnsa autoritatile de la Bucuresti, prinse īn febra recentrarii teritoriilor vestice si a hipertrofierii politice a capitalei, neglijeaza importanta strategica si economica a relatiei istmice, conservānd caracterul periferic al Moldovei, chiar asa, reīntregita si capabila sa-si asume responsabilitatile regionale.
Perioada postbelica aduce cele mai profunde reajustari ale limitelor politice īn interiorul spatiului ponto-baltic. Se complica harta politica a istmului. Polonia sufera o translatie spre vest sub presiunea Uniunii Sovietice si īn detrimentul spatiului german, care se regaseste divizat īn doua segmente cu orientari politice divergente. Statele Baltice sīnt īnglobate īn teritoriul politic sovietic. Romānia se repliaza, īn buna masura, pe seama "frontierelor" Moldovei, care pierde din nou Basarabia si regiunea sa nordica, īn favoarea aceluiasi vecin de la rasarit. Relativa comuniune de orientari politice ale statelor cantonate īn interiorul istmului, realizata prin instalarea regimurilor totalitare de stānga, imprima marii axe transcontinentale o noua definitie. Preeminenta relatiilor cu Moscova īn interiorul blocului sovietic, impune axei istmice un rol secundar, dar nu lipsit de importanta. Drumul istmic īsi pierde o parte a atributelor continentale, īn favoarea celor regionale, asigurānd mai degraba relatia dintre statele limitrofe U.R.S.S. si o serie de segmente teritoriale periferice sovietice (Galitia īnglobata Ucrainei, statele baltice, Bielorusia).
Sfīrsitul razboiului rece īn pragul mileniului al III-lea impune transformari politice si economice majore īn interiorul istmului. Limitele republicilor sovietice se redefinesc īntre granite statale proprii, iar cele doua Germanii se regasesc īn interiorul unei aceleiasi frontiere. Se creaza premisele unor reajustari ale prioritatilor economice ale elementelor componente ale istmului. Doua organisme urbane, externe din punctul de vedere al pozitiei geografice, ar putea deveni īn prezent motoarele repunerii īn functiune a drumului transcontinental. Caderea Zidului si redobāndirea statutului de capitala a Germaniei reunificate imprima Berlinului un rol important īn impulsionarea economica a istmului. La cealalta extrema se gaseste marele oras de pe Bosfor, Istambul, capitala economica a unei Turcii aflate īn plina expansiune economica si posibila integrare europeana. Nu trebuie neglijata evidenta politica a Ucrainei de detasare fata de Rusia si nici ascensiunea economica polona, rod al consecventei "terapii de soc". Īn acest peisaj febril, cu mize importante īntr-un viitor apropiat, ce (mai) īnseamna Moldova?
3. Mai multe Moldove?
3.1. Moldova "fractala"
Preponderenta relatiilor longitudinale a jucat, cum am aratat, un rol primordial īn structurarea teritoriului est-carpatic. Geneza politica a statului moldovean este indisolubil legata de logica spatiala longitudinala, reversul medaliei fiind acela ca si destructurarea functionala a teritoriului a fost facilitata de preponderenta acelorasi relatiilor longitudinale. Drept dovada sta fragilitatea relatiilor transversale din perioada contemporana, care asigura cu greu legatura dintre segmentele de est si vest ale Moldovei si incapacitatea teritoriului moldovenesc actual (la est sau la vest de Prut) de a integra functional fāsiile longitudinale, īnguste si disjuncte. Distrugerea coerentei teritoriale a modificat radical si mecanismele identitare subregionale. Mai exista moldoveni? Greu de raspuns la o abordare rapida. Presiunile discursurilor construite īn exteriorul Moldovei identifica bucovineni, moldoveni, basarabeni, si chiar un fel de cripromoldoveni de bazar zisi "rusi" sau, dupa pozitia geografica, "ucraineni". Pe īntreg teritoriul Moldovei istorice īnsa, dincolo de identitatile administrative impuse de creatii artificiale si relativ recente precum Bucovina, Bucovina de Nord, Herta, Moldova, Republica Moldova, Basarabia, (si uneori aruncate sfidator īn fata moldovenilor din celelalte subregiuni: eu sīnt bucovinean sau vrīncean sau basarabean sau moldovean!, dupa caz) identitatea moldoveneasca exista. Ea este (de)clamata, (re)clamata, exhibata sau ascunsa, ea traieste si cunoaste fluxuri si refluxuri, īn functie de conjunctura si de scara la care se exprima. Moldovean ca romān, moldovean ca ucrainean, moldovean ca bucovinean, ca basarabean si peste toate molovean ca locuitor al unei Moldove mitice, īnca īntreaga īn jurul mīnastirilor si miturilor sale feudale. Acest zoom identitar, care reveleaza existenta moldovenismului fundamental la toate nivelele administrative impuse sau remanente creioneaza o Moldova diafana, de necuprins īn cuvinte si fapte, o Moldova fractala, repetabila īn sentimente si simtiri īnsa invizibila unui exterior comod, dezinteresat si obtuz.
3.2. Moldova dintre Moldove. Inegalitati teritoriale. Inferioritatea Moldovei
Fiecare teritoriu, fiecare natiune si fiecare regiune urmeaza o evolutie mai mult sau mai putin autonoma. Fiecare teritoriu este (sau ar trebui sa fie) responsabil īn ultima instanta de un anumit nivel de dezvoltare care īi este propriu "asa cum sugera fostul presedinte Constantinescu cīnd afirma ca aici, īn Moldova, ar lipsi spiritul de īnvingator si ca ar exista o anumita frustrare provenita din decalajul īntre importanta economica si cea culturala a regiunii "[15]. Realitatea este ca relatiile economice dintre regiuni au devenit atīt de importante īn ultimul secol īncīt o dezvoltare independenta este practic imposibila, mai ales daca tinem seama ca toate deciziile au fost si mai sīnt luate la nivelele supraregionale.
Teoriile economice afirma faptul ca natura relatiilor interregiuni este responsabila de aparitia inegalitatilor spatiale si a decalajelor dintre nivelele de dezvoltare. Astfel convergenta (egalizarea acestor nivele) este imposibila deoarece aparitia si functionarea structurilor bipolare socio-spatiale (bogati si saraci, dominatori si dominati, atractori si atrasi, centru si periferie) ar fi inerenta, ar fi un dat natural. Explicatiile rezida īn mecanismele proprii fiecarei organizari teritoriale. Unele teritorii sīnt mai inovante iar rugozitatea spatiului si diferentierile difuziei inovatiilor pe diferite directii sau incapacitatea altor teritorii de a recepta si utiliza inovatiile ar induce primii germeni ai inegalitatilor spatiale de tip economic. Mai multe teorii sustin rolul structurilor spatiale ca elemente inegal pregatite sa genereze sau sa utilizeze aceleasi inovatii sau aceleasi oportunitati - cea a polilor de crestere, a cauzalitatii circulare a lui Myrdal, logica difuziunii capitalului, teoria centru-periferie, a specializarii ierarhizate a spatiilor si a muncii. Īn aceasta perspectiva spatiul nu mai este o masinarie ce poate fi integranta, egalizanta, uniformizanta ci devine sursa inegalitatii tehnice, economice si sociale[16].
Repertoriul inegalitatilor este vast, atāt timp cāt fiecare teritoriu se gaseste īntr-o situatie particulara. Acest repertoriu cuprinde inegalitati de factura diferita, dintre care unele pot aparea drept minore si altele majore. Dincolo de importanta lor īn sine, acumularea si cronicizarea lor pe un acelasi teritoriu este cea care ridica probleme. Nu doar dezagregarea politica a teritoriului Moldovei a fost sursa inegalitatii de care "se bucura" īn prezent. Modernitatea autohtona, incipienta la momentul Unirii din 1859, a primit o grea lovitura deoarece modernizarea teritoriului īncepuse prin transformarea structurilor sale economice de baza, cele agricole, si prin conturarea din ce īn ce mai evidenta a oraselor sale drept centre comerciale apte sa se integreze īn sistemul schimburilor economice europene. Calea īi fusese impusa de lipsa resurselor si capitalului care sa genereze marea industrie si mai ales de posibilitatile de comercializare a produselor sale agricole, prin intermediul angrosistilor occidentali. Modernizarea Principatelor Unite si mai apoi a Romāniei Mari a urmarit copierea ą la lettre a modelului industrial occidental, ignorīnd orice cale alternativa posibila. Centralizarea excesiva a puterii si inexistenta unor paliere administrative superioare judetului a imprimat fractionarea administrativa, functionala si īn cele din urma identitara a Moldovei. Pierzāndu-si capacitatea de auto-gestiune, teritoriul Moldovei a fost constrāns dupa 1859 sa se replieze functional, centrul principal de decizie alunecānd treptat, dar sigur, spre palierul centrelor de decizie locala, proces cu bataie lunga deoarece s-a ajuns īn prezent ca Bacaul sa "se substiuie lent orasului Iasi, capitala periferica a unei regiuni īnjumatatite si devenita īn prezent mai importanta pentru partea de dincolo de Prut decāt pentru partea de la vest de acest rāu "[17]. Toate acestea au generat diluarea coeziunii teritoriale a ceea ce a mai ramas din Moldova si estomparea ierarhica si functionala foarte grava a vechiului nucleu statal moldovenesc. Aceste procese au acutizat nepermis de mult disocierea īntre cele doua segmente teritoriale principale ale Moldovei (de est si de vest). Cele doua decenii ale Marii Romānii demonstreaza din plin aceasta afirmatie deoarece īn efortul de constructie a unei structuri corenete la nivel national s-a dat īntīietate relatiilor dintru īnceput defectuase de tip centru national - centru regional, īn detrimentul relatiilor traditionale istorice, intraregionale care s-ar fi integrat firesc, odata cu trecerea timpului, īn structurile teritoriului unei Romānii unitare.
Dezagregarea identitara īntuneca reperele, fractioneaza grupurile identitare, creeaza diferente īntre cei care erau mai īnainte asemanatori. Unitatea dupa care se masoara fiecare, pentru a aprecia nedreptatea suplimentara care-i este facuta, este soarta vecinului sau. si conform acestei masuri, efectul inegalitatilor dinamice este de a produce diferenta de proximitate si deci neapartenenta la un anumit teritoriu, indiferent cāt de evidenta este aceasta. Ceea ce este īn joc īn acest proces, este discriminarea de diferite tipuri, perceputa a fi cu atāt mai intolerabila cu cāt apare fara fundament. Īn fapt, sentimentele de inferioritate si de apartenenta la periferie determina īn mod inconstient o divergenta a acestei identitati prin creearea altora noi[18], care alimenteaza centrifuga moldava. Unele au substrat istoric (cazul Bucovinei), altele sīnt generate de modificari de ordin administrativ, cazul actualului judet Vrancea, mai slab sesizat īn cazul judetului Galati, ambele desprinse de restul Moldovei din punctul de vedere al jurisdictiei ecleziastice dupa 1948 si īnglobate mult mai recent (2000) īn regiunea de dezvoltare Sud-Est, fara vreo urma de opozitie locala. Īncercarea de a individualiza organizari administrative superioare judetelor, este materializata īn prezent prin regiunile de dezvoltare; desi nu sīnt considerate unitati politico-administrative ele demonstreaza prin decupajul teritorial, care nu respecta limitele traditionale, oficializīnd si accentuīnd scindarea Moldovei. Chiar si denumirea celor doua regiuni care se regasesc pe teritoriul Moldovei apusene este neutra (ca de altfel pentru toate celelalte), definind doar pozitia īn cadrul Romāniei: Regiunea de Nord-Est si Regiunea de Sud-Est. Logica spatiala precara a celor doua organizari si mai ales caracterul hibrid al celei de-a doua le demonstreaza a priori inconsistenta teritoriala. Diluarea coeziunii regionale este evidenta si la nivelul rivalitatilor dintre resedintele de judet care si-au depus candidatura ca resedinta a acestor organizari, chiar īn cadrul regiunii mai omogene ce acopera nordul si centrul Moldovei (apusene).
Situatia este mult mai grava īn cazul segmentului de est al Moldovei. Secolul al XIX-lea, secolul nationalitatilor, surprinde Moldova divizata politic; Moldova rasariteana nu a fost racordata astfel la miscarile sociale si culturale ce au avut drept teatru de manifestare o mare parte a continentului european. Mai mult chiar, Basarabia celor doua decenii ale "marelui romānism" a fost considerata ca o "Siberie romāneasca", ca un loc de detentie pentru membrii etniei[19], atitudine cinica si agresiva specifica īndeobste politicienilor Munteniei. Butada atribuita lui Iorga: "Vrem Basarabia, dar fara basarabeni" se face expresia unui romānism devenit schizoid. De altfel, aceasta inacceptare va fi reciproca, evreii basarabeni vor batjocori trupele armatei romāne īn retragere īntr-un acces de infantilitate razbunatoare. Pe aceasta stare de fapt autoritatile sovietice vor construi romānofobia, iar evenimentele recente confirma antiromānismul profund resimtit de o mare parte a romānilor (moldovenilor?) basarabeni.
Īn aceeasi perioada interbelica
frapeaza interesul scazut al autoritatilor centrale asupra
teritoriului Moldovei. Sumele de provenienta centrala acordate
noilor teritorii releva o asimetrie evidenta[20],
urmaindu-se probabil o integrare eficienta a unor teritorii -īn
special Transilvania- situate anterior īntr-un stat ce avea o forta
economica mai mare decāt cea a Romāniei? Dar si
Imaginea Moldovei īn mentalul colectiv romān nu este una de invidiat. Aceasta perceptie generala, care opune fortei muntenesti pasivitatea (mioritica) moldava este ilustrata extrem de plastic prin identificarea Moldovei cu partea feminina a etniei de catre Doru Pop:
"Apartenenta culturala si teritoriala a grupului vestic la o mitteleuropa respectata si apreciata reprezentau garantia demnitatii, a acceptarii ca "frate" pentru romānul ardelean, realizāndu-se chiar o solidaritate, prin identificare, īntre acestia si clasa politica ("masculina") bucuresteana. Toate aceste elemente vor grabi asimilarea noului teritoriu din punct de vedere teritorial, etnic si cultural. Īnsa īn ceea ce priveste Basarabia, situatia e dramatic inversata. Intrānd īn componenta Romāniei ca un copil nedorit, īsi va pastra aceasta pozitie, ba mai mult, acestei imagini i se va adauga si tendinta generala de identificare a Moldovei cu partea pasiva si feminina a grupului etnic. M. Eliade īti descrie atitudinea ostila fata de o Moldova pasiva si prea talentata. Ura si dispretul fata de o Moldova lenta si feminina capata accentele unei grobiene agresiuni sexuale: "Din fericire fiicele Moldovei trec cāteodata prin iatacuri muntenesti ""[21].
Dezghetul relatiilor politice si culturale cu Republica Moldova din ultimul deceniu al secolului XX nu a impus si o integrare economica (nici macar incipienta) īntre cele doua segmente teritoriale ale Moldovei. Recentele evolutii īn viata politica a Republicii Moldova (alunecarea spre stānga politica pro-moscovita la ultimul scrutin electoral) demonstreaza din plin inconsistenta raporturilor economice dintre cele doua segmente spatiale; mai mult, din punctul de vedere economic teritoriul de la est de Prut, care are o logica spatiala precara, de tranzit (lipsindu-i conexiunile cu exteriorul), este dependent de resursele energetice si materiale din fostele republici sovietice. Inadaptarea economica a Republicii Moldova este rodul insertiei economiei īn complexul sovietic ca urmare a aplicarii consecvente a politicii de repartizare spatiala a "mijloacelor de productie" īn perioada sovietica.
Concluzii
Raporturile dintre provinciile Romāniei, un spatiu interstitial, īn care se fac simtite influente balcanice, central-europene si est-europene si pentru care se mai afiseaza īnca o vetusta logica carpato-dunubiano-pontica sīnt influentate de centralizarea excesiva a statului. Neacceptarea de catre autoritatile de la Bucuresti dar si de catre o buna parte a populatiei tarii a unei autonomii reale la nivel regional este un efect al politicii de omogenizare din perioada comunista si, ca sa fim onesti, din vremuri mult mai timpurii. Ne temem oare de actiunea unei forte centrifuge care va actiona asupra spatiului politic romānesc?
Perspectivele integrarii complexe īn Uniunea Europeana, ale carei logici teritoriale se construiesc mai mult la nivelul regiunilor decīt la cel al statelor, si buldozerul mondializarii, īn care conform unei butade raspīndite, "statul a devenit prea mic īn fata marilor probleme globale si prea mare īn fata problemelor locale" fac din politica romaneasca actuala o realitate demodata si bīntuita de demonii unor perioade de mult apuse. Mai are Moldova īnca o sansa?
Bibliografie:
Archeomedes, (1998) - Des oppida aux m tropoles, Economica, Paris
Bratianu, Gh. (1988) - Marea Neagra, Ed. Meridiane, Bucuresti
Chiriac, D. (1977) - Asezari
rurale din
Eckert, Denis, (1996) - Evaluation et prospective des territoire, Ed. Reclus, Paris
Gillardot, P. (1997) - Géographie rurale, Aubin Imprimeur, Poitiers
Giurescu, C.C., (1967) - Tārguri sau orase si cetati moldovene, Ed. Academiei, Bucuresti
Mihali, C., (2001) - Altfel de spatii. Studii de Heterotopologie, Ed. Paidea, Bucuresti
Muntele, I, (1998) - Populatia Moldovei īn ultimile doua secole, Ed. Corson, Iasi
Pop, D.,(1998) - Obsesii sociale, Ed. Institutul European, Iasi
Ungureanu, Al., Groza O., Muntele, I., (2002) - Moldova - Populatia, forta de munca si asezarile umane īn tranzitie, Ed. Corson, Iasi
* * *, Enciclopedia Romāniei, Bucuresti 1938
Simona Corlan Ioan, (2001), Spatiul alteritatii, īn "Altfel de spatii. Studii de heterotopologie", Ed. Paidea, Bucuresti, p. 81
Asimilam din motive operationale, conceptului de "spatiu fizic", spatiul suport al activitatilor umane. Daca īn discursul nostru vom alterna utilizarea celor doua sintagme, pe care le consideram sinonime, ne cerem scuze. Faptul se va īntāmpla pentru a nu creea repetitii suparatoare.
Conform geografului Pierre Grou, parintele conceptului, tehnicile de īncadrare teritoriala reprezinta ansamblul de reprezentari ale problemelor puse de catre natura cotidianului uman si ansamblul inovatiilor cu care omul īncearca sa rezolve problemele reprezentate. Relative la modurile de reprezentare, tehnicile de īncadrare sīnt prin urmare evolutive atīt sincronic cīt si diacronic, fiind diferite de la un loc la altul si de la o perioada la alta.
Denis Eckert, (1996), Evaluation et prospective des territoire, Ed. Reclus, Paris, p. 231. Apud. R. Brunet, (1980), La Chapagne et les Champs: nouveaux espaces pour l'analyse régionale, īn "Travaux de l'Institut de g ographie de Reims", nr. 41-42.
Relativizīnd si schematizīnd, Elvetia poate fi un exemplu īn acest sens, īnsa mai evident este cazul statelor de īntinderi uriase (SUA, Canada, Rusia, Brazilia, Mexic, etc.) unde, alaturi de distanta, eterogenitatea cadrului natural impoue sisteme federale si federative.
Iertata fie-mi acesta remarca īnsa discursul oficial asupra statului romānesc, construit la Bucuresti si īn jurul Bucurestilor, a contribuit din plin la marginalizarea, īn imaginarul colectiv, a celorlalte provincii, fapt care nu a avut si nu are deloc darul de a construi multdorita si multfluturata coeziune nationala.
|
