NATIUNE SI ACTIUNE LA 1821

NAŢIUNE SI ACŢIUNE LA 1821. PROGRAM, OAMENI, FAPTE, URMĂRI IMEDIATE SI DE PERSPECTIVĂ

CONTEXT INTERNAŢIONAL SI CAUZE ROMĀNEsTI.

_ TUDOR VLADIMIRESCU - VIAŢA SI PERSONALITATEA. -TUDORsIETERIA.

PROGRAMUL REVOLUŢIEI OE LA 1821.

Context international si cauze romānesti. īnceputul secolului al XIX-lea s-a desfasurat sub semnul activizarii exceptionale a miscarii pentru libertate sociala, restructurari politice interne si afirmare nationala.

Ideile generoase ale marii revolutii franceze, care propovaduiau dreptatea si egalitatea sociala, precum si dreptul la autodeterminare a popoarelor opri­mate, s-au raspāndit īn īntreaga Europa. Terenul pe care se miscau era de mult pregatit īntr-alume a carei ordine (cea veche, medievala) se destrama progresiv, iar imperiile absolutiste, lovite de forta geniului napoleonian, pareau a fi aproape de prabusire. Dar, īnfrāngerea de la Waterloo, lungul si sinuosul Congres de la Viena au impus, din nou, popoarelor abia ridicate din letargie, vechile rānduieli, īn spatele acestor reglementari se afla forta, acum reunita, a celor mai influente puteri politice ale continentului.

Legitimismul si conservatorismul aveau sa avertizeze natiunile oprimate ca marele ceas al dezrobirii lor nu sosise. Dar, din sudul iberic si pāna īn cel italian, din īndepartatele colonii ale Spaniei si Portugaliei, din America.de Sud si pāna īn Rusia si, cu deosebire, īn tumultoasa Peninsula Balcanica, vointa de libertate, unitate si afirmare nationala se arata din ce īn ce mai greu de stavilit.

Erodate de numeroase cauze interne si externe, structurile de putere ale Imperiului Otoman cedasera marilor Imperii crestine, Habsburgic si Rus, vaste teritorii īn Europa centrala si de est. Declinul evident al marii īmparatii a sultanilor, atāta vreme puternica, se traducea, īn anii de la r 24324b12y ascrucea veacurilor

XVIII-lea si al XIX-lea, printr-o exploatare crescānda a teritoriilor si popoarelor

^aflate īnca sub, stapānirea sa. Speranta de "grabnica eliberare a acestora era

s rans legata de presiunea diplomatica, dar si de actiunea militara a Imperiului

^Us. care se erija, deja, īn protectorul slavilor din Balcani, asa cum, mai tārziu,

erh'^{Ua asupra sa} P^{e to}ī' ^cres^tin'' subjugati de Poarta. Unitara īn aspiratia ei spre

^erare nationala sau autonomie, actiunea politica a popoarelor oprimate din

-estul Europei se arata īnsa intens particularizata īn functie atāt de

^ezvoltarea lor istorica, cāt si de statutul lor politico-juridic foarte diversificat.

p     _ .^a capatul secolului de domnii fanariote, societatea romāneasca, desi

9atita sa progreseze, era permanent īmpiedicata de institutii si o clasa politica

1Q

dominata de venalitate si coruptie, de risipa neīngradita a resurselor īn folosul unui opresor pe cāt de lacom, pe atāt de imprevizibil īn cupiditatea sa, de o stare permanenta de insecuritate si instabilitate. S-a afirmat ca fanariotismul _a reprezentat "o structura sociala, politica si de cultura īntemeiata pe un sistem de valori din care n-au lipsit .ortodoxismul conservator, traditionalismul anti-occi-dental si legatura de credinta fata de Poarta". īntre cei care s-au aliniat sub stindardul sau s-au numarat grecii dar si alti balcanici, si, nu īn ultimul rānd, chiar romānii.

"Grecizarea" domniei, a marii proprietati funciare si a Bisericii se vor produce, cu deosebire, dupa 1780. La ea acasa, boierimea autohtona se vede sistematic īmpiedicata sa se exprime politic. Din nefericire, diminuarea puterii vechii clase politice se petrecea concomitent cu aceea a tarii. Nu ajungea ca Poarta rapise treptat Principatelor dreptul de a promova o politica externa proprie! Dupa jafurile, distrugerile si ocupatiile armatelor austriece si rusesti, cu īntregul lor cortegiu de suferinte, parti importante din pamāntul stramosesc au devenit moneda de schimb a precautului echilibru de forte īntre cele trei imperii. Pentru o scurta vreme, Oltenia (1718-1739), pentru mai bine de un secol Bucovina (1775-1918) si Basarabia (1812-1918) - nordul si, respectiv rasaritul Moldovei istorice - au fost desprinse din trupul patriei.

Puternicul conflict de interese īntre boierimea pamānteana si domnia straina, a carui miza a fost puterea īn stat, avea sa explodeze, īntre altele, īn lunga serie de memorii adresate de clasa politica autohtona marilor imperii vecine. Jocul complicat de interese al acestora, concesiile pe care Poarta, mai mereu īnfrānta, a fost silita sa le faca Rusiei tariste, precum si lungile perioade īn care, īn vreme de razboi, administrarea tarii, īn absenta domnilor, era īncredintata unor Divane boieresti au condus, treptat, la elaborarea unor reglementari care asigurau, teoretic, cadrul unei minime stabilitati economice si politice.

Astfel, tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) diminua monopolul comercial al Portii si asigura, potential, dezvoltarea fortelor productive, iar hatiseriful din 1802 stabilea durata domniilor precum si obligatiile materiale ale celor doua tari fata de puterea suzerana.

īn acelasi timp, adoptarea Codului Calimah (1817), īn Moldova, si a Legiuirii Caragea, īn Ţara Romāneasca (1818), dupa numele penultimilor domni fanarioti, inspirate din Codul civil austriac, din 1811, si Codul napoleonian, īnscriau īn modernitate legislatia romāneasca.

Erau, toate acestea, īncercari de a aseza īn drepturile ei legea si ordinea, īntr-o societate puternic perturbata, chiar daca, īn fond, avem de-a face fie cu gesturi de bunavointa, interesate, ale unor puteri imperiale, fie cu acte de guvernare ale unor despoti luminati de sorginte fanariota.

Din pacate, treptele inferioare ale scarii sociale continuau sa suporte presiunea excesiva a unor factori de destructurare, cel mai teribil venind din partea Portii, care, prin mentinerea domniilor fanariote, pastra neatinse bazele unui sistem de extorcare fara egal īn īntreaga noastra istorie.

Sursele acestuia, de regula repede trecatoare, sunt legate de natura īnsasi a domniei, negociata de Imperiul Otoman cu un numar īn crestere de solicitanti-Abia spre 1821 se va ajunge la situatia ca doar patru familii din Fanar sa se

ronstituie īn ceea ce s-a numit "un cartel pentru exploatarea Ţarilor Romāne" īmpartind, doar īntre ele, dreptul de a concura pentru cele doua tronuri. Cumpararea lor costa sume enorme; 3 milioane de piastri va da M/ha// sutu, īn buna masura īmprumutati, ceea ce sporea numarul potential al familiarilor domnului (creditori si rude) - nu mai putin de 820 de persoane la īnscaunarea lui Alexandru sutu īn 1819.

Cum se obtineau acesti bani? Mai īntāi prin venalitatea functiilor. Orice slujba, de la dregatorii divanului pāna la ultimul functionar, īsi are pretul ei. Marele vistiernic ofera pentru locul sau 300 000 piastri, dar cāstiga cu 200 000 mai mult; spatarul si aga, o treapta mai jos decāt seful finantelor, fac īnsa o afacere si mai buna; pentru 200 000 piastri cāstiga mai bine de dublu. Ispravnicii, reprezentantii domnului īn cele 17 judete, dau lui Al. sutu 300.000 piastri; peste cinci luni sunt īnlocuiti, succesorii platesc aceeasi suma. Recordul pare a fi detinut de loan Caragea care a vāndut 4 762 titluri de boierie, pentru care a obtinut 20 milioane de piastri.

Impozitele indirecte (vamile si ocnele), oieritul, vinaritul si dijmaritul (pe stupi si ramatori), precum si vacaritul (platit de doua ori si chiar trei ori pe an, inclusiv de boieri) intrau, de asemenea, īn camara domnului.

Visteria statului se alimenta, īn schimb, din bir, un impozit personal achitat de īntreaga populatie masculina a tarii, īn vārsta de peste 16 ani. Absolut revoltator era nu atāt cuantumul total al acestor dari, cāt mai cu seama modul cum erau repartizate. Mai mult de jumatate din populatia tarii (boierii, neamurile, clerul, mazilii, precum si scutelnicii si poslusnicii, exceptati pentru ca prestau servicii boierilor) nu intrau īn categoria contribuabililor.

Din 1783, unitatea fiscala era ludea care cuprindea, de regula, īn medie, 6 familii de birnici solidari, la plata. Dupa unele aprecieri, impozabilii erau egali la numar cu scutitii, ceea ce explica sumele mari de bani aruncate pe capul acestora si cresterea lor constanta. Se stie ca īn 1818 erau 18.000 lude care plateau cāte 600 de piastri fiecare, ceea ce conduce la suma de 10 800 000 lei, si ca īn 74 de ani birul a crescut, īn medie, cu 8,78% pe an, deci, īn total, cu 638, 72%. Cea mai mare parte a acestor venituri, obtinute frecvent prin mijloace de constrāngere, mergea la Constantinopol.

Desi tributul era stabilit la o suma fixa, Ţarile Romāne erau silite sa satisfaca, practic, toate solicitarile puterii suzerane. īn preajma revolutiei condusa de Tudor se acopereau cereri de aproape 6 milioane de lei, pe cānd haraciul nu reprezinta, īntre acestea, decāt circa 65 000 lei.

Toate comentariile, inclusiv cele din epoca, sunt īn sensul ca aceste atāt de apasatoare si nedrepte obligatii datorate statului, devenit agent fiscal al opresorului strain, erau mult mai mari decāt cele datorate de taranimea clacasa sau de celelalte forte productive īn cadrul atāt de puternic contestat al vechilor raporturi sociale.

Desi marile reforme de la jumatatea secolului al XVIII-lea au eliberat pe

gram din serbie, relatiile agrare traditionale au perpetuat pāna la Regulamentele

rganice. In ansamblu, boierii au continuat sa exploateze marile mosii prin

Ta    ia^{68 de loturi īn folosin}t^a Pentru clacasi, obligatiile acestora, cel putin īn

,^ara Romāneasca si Moldova, ramānānd suportabile atāta vreme cāt marea

proprietate funciara nu s-a specializat īn exportul de cereale. Cele 12 zile d_e claca, statuate īnca din vremea lui Constantin Mavrocordat, au fost mai mereu īnlocuite cu un volum de munca reciproc convenabil, prin buna īnvoiala, de multe ori convertit īn bani (īn Moldova de la 1 leu la 2 lei; īn Ţara Romāneasca cresterea a urcat pāna la 1 leu, spre 1818).

O situatie oarecum similara īnregistreaza si orasul. Locuitorii sai īnfati­seaza, īntr-o devalmasie deplina, īntreaga structura sociala a lumii romānesti de la īnceputul epocii moderne. Se īntālnesc, aici, categorii intens productive precum mestesugarii, negustorii si taranii de la margine, ultimii preocupati mai mult de agricultura, slujbasi de stat, clerici si chiar mari boieri. īncatusata de o societate īnca patriarhala, burghezia se exprima economic si politic timid. Totusi, la 1811, dintr-un total de 4 180 negustori cu pravalii īn Ţara Romāneasca,marea majoritate erau romāni si aveau un volum de afaceri care, desi modest, se arata īn sensibila crestere. Dupa Imperiul Otoman, be­neficiarul monopolului comercial, Austria este al doilea mare partener, chiar daca autorizatiile se obtineau greu. Produse de lux ajungeau īn Principate de la Constantinopol, Viena, Lipsea, din Rusia si chiar din Anglia, prin filiera turceasca.

Dar oprimarea orasului, ai carui locuitori tarani erau tratati de domnie ca simpli birnici, a produs miscari frecvente al caror caracter social se īmbina cu cel antifanariot. Astfel, īntre pandurii razvratiti la 1814 pentru ca li se suspendasera, pe nedrept, imunitatile, tatarasenii din lasi (1819) sau tārgovistenii, a caror mosie a fost abuziv expropiata īn folosul sau de ultimul fanariot de la Bucuresti, Al. sutu, exista o strānsa apropiere.

Aceste constatari dovedesc starea de tumult premergatoare marelui eveniment din 1821, īn care toate componentele structurii sociale a societatii romānesti īsi arata nemultumirea. Boierimea romāna, divizata īn functie de avere si pozitia īn stat, doreste sa-si recapete vechile privilegii, sa fie stapāna la ea acasa iar tara reīntregita sa-i apartina.

Fortele productive din lumea satului si orasului au propriile lor revendicari: pamāntul pe nedrept stapānit de boieri sa revina taranilor, iar afacerile, stān­jenite de risipa resurselor, sa īmbogateasca investitorii si tara. Solutia, īn virtutea careia atātea aspiratii particulare puteau da o rezultanta, comuna, firesc nationala, era recāstigarea vechii autonomii si, implicit, desfintarea sistemului domniilor fanariote, pricipalul obstacol asezat īn calea progresului general de dominatia otomana.

Tudor Vladimirescu - Viata si personalitatea. Chiar daca viata lui Tudor Vladimirescu nu este cunoscuta īn toate īncheierile ei, suficiente documente īngaduie, totusi, o reconstituire. S-a nascut īntr-o familie de mosneni, probabil, īn jurul anului 1780, īn satul gorjan Vladimiri, al carui nume īi va deveni patronimic. Instructia de īnceput a primit-o īn satul sau, unde va deprinde scrisul si cititul. Mai tārziu, īn casa boierului Glogoveanu, va īnvata "cartea si limba greceasa". īmprejurari ulterioare arata a fi cunoscut si germana, desigur, necesara afacerilor sale, care-l duceau mereu peste munti. Indiferent de categoria sociala din care provenea si de nivelul pregatirii sale, Tudor a fost omul unor timpuri īn schimbare si īntreaga sa viata arata o mare vointa de a-si

_u mijloacele de care dispune, un ^cr l' a strānge o avere si a dobāndi o ^r 7itie de prestigiu.

^p pentru aceasta, īn scurtul rastimp i vietii sale, de numai 40 de ani, si nu a nutine ori īnfruntānd umilinta, va -erca sa iasa din conditia sa initiala 'lin practicarea unor profesii si īnsu­sirea unor slujbe, care, toate, īl propul­sau printre cei direct interesati īn trans­formarea lumii īn care traia. Vataf de plai la Closani, dupa 1806 pāna spre 1821 īn _mai multe rānduri, a cunoscut viata obisnuita a oricarui functionar fanariot, īntr-o lupta inegala cu hotii si trecatorii clandestini ai frontierei apropiate.

Soldat si ofiter īn armata rusa, co­mandant de panduri īn razboiul ruso-oto-man din 1806-1812, a luptat dincolo de Dunare, la Rahova, Negotin si Cladova, a deprins - autodidact de exceptie - cu­nostinte militare cu care īsi va uimi apro­piatii īn 1821. La capatul ostilitatilor era īnaintat īn grad, obtinea o importanta decoratie si devenea sudit rus, unul din apropiatii consulului Pini la Bucuresti.

īn viata civila, fie īmpreuna cu boierul Costache Glogoveanu, fie pe cont propriu, īnsotit de cātiva asociati, va intra īn lumea afacerilor. stim ca exporta vite, cereale si seu īn Ardeal (1808), peste sarat si cereale si ca rotunjise, cum arata diata sa din 1812, din slujbe, militarie si comert, o avere frumoasa pe care era interesat s-o sporeasca.

Biografia sa ar fi incompleta daca am lipsi-o de episodul mal lungii sale sederi la Viena (iunie-decembrie 1814), urmat, la scurta vreme, de cele cāteva saptamāni petrecute la Mehadia, īn preajma popei Stoica (viitorul cronicar banatean - Nicolae Stoica de Hateg), prilej de a citi istorie romāneasca.

Timpul cāt s-a aflat īn capitala Imperiului Habsburgic a fost folosit,īn primul

rānd, pentru a clarifica succesiunea sotiei lui C. Glogoveanu, Elenco, decedata

acolo la 7 mai 1814, misiune īncununata de succes la capatul mai multor luni de

apriga īnfruntare cu justitia austriaca. Daca spiritul sau de dreptate, īndelung

exersat īn tara, īn lungi si complicate procese, īsi gaseste aici o noua confirmare,

_c ^or Vtedimirescu se arata, īn mod egal, interesat de pregatirea marelui

ongres european de dupa prima cadere a lui Napoleon Bonaparte. īntr-o

eiebra scrisoare, trimisa īn tara la 28 iulie 1814, el īncheie: "Se suna ca atunci

cur ^{eVa s}' ^{pentru locurile} acelea, ci mult a fost putin a ramas". Sa fi fost la

rent omul de casa al Glogovenilor cu proiectele de dezmembrare ale

ase        ' ^Otomar1) vehiculate la Congresul european, si sa se fi gāndit ca, īntr-o

menea īmprejurare, ar fi trebuit discutata si chestiunea romāneasca?

Fara a insista prea mult asupra trasaturilor sale fizice si psihice, mai cu seama ultimele - relativ contradictorii - este cert ca Tudora īntruchipat calitatile si limitele unui om al timpului sau, caruia īmprejurarile ulterioare aveau s'a-i rezerve un destin de exceptie.

uaor si Eteria. La īnceputul secolului al XIX-lea, devenise clar ca redobāndirea autonomiei tarii era strāns legata de miscarile popoarelor oprimate din Balcani si ca succesul unei asemenea actiuni era conditionat de sprijinul militar al unei mari puteri, evident antiotomane, Rusia tarista. De altfel, evenimentele anului 1821 se īndreptau spre un asemenea deznodamānt si un plan de razboi antiotoman, ce se va dovedi ulterior absolut fantezist - elaborat la Bucuresti, īn septembrie 1820 - prevedea ca ridicarea grecilor sa fie precedata de o rascoala a sārbilor si de o alta a bulgarilor.

Sufletul acestei actiuni era societatea secreta Eter/a, (Fratia sau Societatea prietenilor), īnfiintata īn 1814, la Odessa, de trei negustori greci. Unirea tuturor balcanicilor īn lupta īmpotriva Portii era scopul declarat al organizatiei, imposibil de realizat altfel decāt printr-o propaganda eficace īn rāndul popoarelor oprimate de Semiluna. De la īnceput s-a afirmat ca īn spatele īntregii actiuni se afla Rusia, cu atāt mai mult cu cāt principalul sfetnic al tarului era grecul Capodistria (Capo d'lstria). Acesta neputānd fi adus īn fruntea Eteriei datorita pozitiei sale īn conducerea Imperiului Rus, a fost ales, īn cele din urma, Alexandru Ipsi/anti, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti.

El era proclamat Epitrop general la 20 aprilie 1820 si tot ce va īntreprinde din acest ceas pare a confirma ajutorul tarului. Initial, planul sau prevedea o rascoala īn Pelopones la care īnsa a trebuit sa renunte cānd a aflat de efectivele otomane stationate acolo, multumindu-se cu o diversiune la nord de Dunare, īn Ţarile Romāne. Dupa ce la 1 octombrie 1820 Alexandru Ipsilanti era gata sa dea semnalul actiunii conationalilor sai, trei saptamāni mai tārziu el se razgādise si era dispus sa īnceapa la nord de Dunare, unde fanariotii, nu neaparat toti eteristi, dispuneau de importante mijloace utile succesului miscarii.

Planul general, acum elaborat, a devenit cunoscut la 19 ianuarie 1821. Tudor Vladimirescu ar fi dat semnalul unei insurectii generale care s-ar fi īntins īn toata lumea greaca. Milos Obrenovici, capetenia sārbilor, era chemat sa li se alature.

Contextul istoric īn care s-au desfasurat evenimentele din 1821 a asezat fata īn fata "partida nationala", alcatuita din boieri care doreau sa īnlature domniile fanariote, Eteria, interesata īntr-o miscare generala antiotomana, si Tudor, recunoscut īn epoca drept comandant al unei forte armate a tarii, pandurii. Este imposibil de crezut ca īntre aceste trei forte nu au existat contacte, nu s-au negociat īntelegeri, nu a avut loc o coordonare a planurilor de lupta pe pozitii riguros egale.

Fara a face parte din rāndurile organizatiei secrete grecesti, Tudora fost partial initiat īn actiunea militara pregatita de Eterie. Acordul īncheiat de acesta cu capitanii lordache si Farmache prevedea colaborarea "cu scopul de a ne elibera de jugul apasator al barbarilor". Pe de alta parte, īntelegerea sa din 18 ianuarie 1821, putin timp dupa moartea suspecta a ultimului domn fanariot, Ale­xandru sutu, cu trei dintre membrii marcanti ai Comitetului de Obladuire (īnsar­cinat cu guvernarea provizorie a tarii pāna la numirea unui nou domn), toti trei membri ai "partidei nationale", īl īnsarcina, la cererea lui, "sa ridice norodul la arme".

īnca din acest ceas, "īmbracat cu camasa mortii", Tudor īsi asuma derea unei actiuni militare care sa faciliteze trecerea Dunarii de catre raspun _{eterjste s}j _sa' atraga sprijinul .Rusiei; dar, īn acelasi timp, pentru ca ^trUP^e (jg ₀ armata proprie, urma sa afirme si obiectivele specifice ale unei '^{S U}"ri nationale romānesti. Spre a-si acoperi miscarile, pentru a scapa neatinsi r sca . boierii participanti se adresau Portii negānd orice participare S evenimentele care se pregateau. '

Prooramui revolutiei de la 1321. Continutul actiunii politice romānesti de

1821 este cuprins īn programul revolutiei alcatuit din textele cancelariei lui

r  /-(proclamatii, documente oficiale sau scrisori personale) si interventiile sale

bale īndeobste pastrate īn memoria, uneori infidela, a contemporanilor si

apropiatilor sai.

Proclamatia de la Pades (Tismana, 23 ianuarie 1821) adresata locuitorilor Tarii Romānesti "veri de ce neam veti fi" justifica ridicarea la lupta prin dreptul de rezistenta la opresiune" care decurge din principiul suveranitatii poporului. Actiunea este legitimata prin vointa lui Dumnezeu si dorinta prea puternicului īmparat" (desigur sultanul) ca supusii lui sa traiasca bine. Tudor chema pe toti cei ce vor "a lucra binele" sa se adauge cu arme, cu furci de fier si cu lanci Adunarii orānduite pentru binele si folosul a toata tara". īn conceptia conduca­torilor revolutiei, multimile strānse sub stindardul ridicat īn Oltenia urmau a constitui o armata, dar si un corp reprezentativ care sa conduca si sa legifereze .īn interesul general.

Partea finala a textului cerea taranilor sa "jertfeasca binele si averile cele rau agonisite ale tiranilor boieri" dar sa crute bunurile tuturor celorlalti, inclusiv ale rrjarilor proprietari "fagaduiti" - participanti la marea actiune.

Proclamatia exprima gāndirea politica a miscarii nationale la īnceputul revolutiei, un apel īnflacarat pentru o ridicare generala īmpotriva nedreptatii si asupririi, menit sa atraga atentia asupra starilor de lucruri din Principate.

Prudenta domina īnsa miscarile razvratitilor. Tendinta spre o rascoala

generala īmpotriva boierilor este greu stavilita de Tudor, iar eventuala reactie a

puterii suzerane, mereu dornica sa intervina la orice tulburare īn tinuturile de la

Dunare, e potolita printr-un arz trimis Portii, din care se desprinde, exclusiv, o

incriminare la adresa boierilor greci si romāni: "ridicarea noastra nu este pentru

altceva... decāt numai asupra boierilor, care ne-au māncat dreptatile noastre".

ocul politic stabilit la Bucuresti, din care fac parte si textele mai sus amintite,

continua cu schimbul de scrisori dintre Tudor si "Comitetul de Obladuire"numit si

n (3-4 februarie 1821). Conducatorul revolutiei le cere boierilor "sa se faca

noti adevarati, iar nu vrajmasi ai patriei precum ati fost pāna acum". īn acelasi

_Cln ^{pare sa} fi 'ntrat si misiunea atribuita vornicului Nicolae Vacarescu, īnsar-

_Sp _ _r ^sa risipeasca trupa lui Tudor, dar rechemat la Bucuresti imediat ce acesta

^se Pregatea de actiune.

celebra J^Crisoarea adresata acestuia, la 11 februarie 1821, este formulata afirmati j?'*^{ie a Patr/e/}- Drept replica la acuzatia ca ar fi razvratit tara el face nu tanL ' ^{ar cum nu} socotiti dumneavoastra ca Patrie se cheama poporul, iar ^Ulag_tma jefuitorilor?"

^{a ta} foarte cunoscuta apreciere, cānd a justificat asprimea cu care i-a pe vinovatii jafurilor de la Benesti, Tudor afirma ca "miscarea sa nu

este īndreptata īmpotriva boierilor", ci īmpotriva otomanilor, "din porunc īmparatului Alexandru". Urma ca rusii sa ne ajute sa redobāndim cetatile "<w care ne vor lasa liberi sa ne conducem dupa legile noastre".

Cel mai important document programatic al revolutiei, elaborat probai anterior, dar devenit cunoscut īn februarie 1821, este "Cererile norodului roma­nesc" care, fara a fi supraevaluat, cuprinde totusi principiile de baza ale unei n " ordini sociale.

Astfel, este recunoscuta suveranitatea poporului, singura īn masura sa acorde puterea si sa impuna legea. Tot ce nu s-a orānduit prin "alegerea s' vointa a tot norodul" urmeaza a se īndeparta. "Adunarea norodului" reprezinta vointa suverana īn stat.

Se cerea desfiintarea privilegiilor boierimii si obligatia domnului numit de Poarta de a respecta vointa tuturor celor pe care-i conduce. Accesul la dregatorii urma sa se īntemeieze pe merit: "caftane cu bani sa īnceteze cu totul a se mai face". Cum astfel era asezat pe baze noi atāt statul, cāt si relatia dintre cetateni si putere, urma a se continua cu o larga reforma, extinsa de la justitie la administratie, la domeniul scolar (institutiile didactice sporeau pe seama episcopilor) si la armata (se prevedea instituirea unei ostiri permanente cu 4 000 de panduri si 200 arnauti, cu "leafa usoara", pe socoteala manastirilor"). Fara a desfiinta birul, "Cererile..." faceau, oricum, suportabila fiscalitatea stabilind un impozit fix, īn patru rate. Poslusnicii si scutelnicii erau desfiintati: marirea numarului contribuabililor ar fi trebuit - cel putin teoretic - sa diminueze darile individuale. Desfiintarea vamilor interne era considerata o necesitate, caci "tara alta tarapana nu are, numai cu negutatoria traieste".

īn sensul cresterii autonomiei merg si acele reglementari care limiteaza la patru numarul dregatorilor greci, īnsotitori ai domnului, sau"nationalizarea" scaunelor arhieresti, din care sa fie īndepartati grecii. Firesc, spre a nu tulbura unitatea, acum atāt de necesara īmpotriva opresorului strain, revolutia de la 1821 nu a pus, īn nici o forma, problema agrara, īn sensul ei modern, bine stiut-de īmproprietarire a taranilor si desfiintarea definitiva a clacii.

īn acelasi timp, Alexandru Ipsilanti trecea Prutul si prezenta, la lasi, o Proclamatie (28 februarie 1821) īn care afirma obiectivele revolutiei grecesti, garanta pacea si securitatea Moldovei si, īntr-o formulare īnteleasa repede de toti, anunta ca, īn eventualitatea unei interventii otomane, "o forta teribila le va pedepsi īndrazneala" (adica Rusia).

Usurinta cu care epitropul Eteriei a tradat participarea Imperiului Rus in evenimentele de la nord de Dunare si din Balcani a atras, aproape imediat, atāt dezavuarea actiunii conduse de Alexandru Ipsilanti, cāt si a aceleia care īl avea m frunte pe Tudor, mai īntāi prin ambasadorul Stroganof la Constantinopol apoi de ta^r īnsusi, aflat la un Congres al Sfintei Aliante, la Laybach (Liubliana, Slovenia).

Refuzul declarat al Rusiei de a urma Eter/a īn planurile ei aventuriste va modifica īntelegerile anterioare. īn deplasarea de la lasi spre Bucuresti, īmpreuna cu cei 2 000 de ostasi recrutati īn Moldova, Al. Ipsilanti primejduia si actiunea romāneasca.

La vestea ca aliatii sai coborāra spre Dunare, Tudor paraseste tabara de la Ţāntareni si se īndreapta, la rāndul sau, spre capitala Ţarii Tomānesti aban-

Juramāntul lui Tudor Vladimirescu īn fata boierilor care sustineau cauza nationala.

donata de boierii īn panica, disperati de gestul Rusiei, de excesele trupei lui Al. Ipsilanti, de mānia vindicativa a "Adunariinorodului".

Spre a preīntāmpina ocuparea capitalei de catre eteristi, Tudor ajunge, la 16 martie, īn preajma Bucurestilor, de unde adreseaza o Proclamatie (din Bolintin) locuitorilor orasului spre a le anunta intentiile sale. Va ramāne la margine de unde va astepta trimisii Portii spre a cerceta "jalnica stare" a tarii spre a face dreptate si orānduiala buna. Poporul s-a ridicat pentru "dreptatile folositoare la toata obstea" stricate īn ultima vreme. Se remarca grija cu care sunt menajate susceptibilitatile Imperiului Otoman si o anumita indecizie īn ce priveste directia ulterioara a miscarii.

A doua Proclamatie, datata 20 martie 1821, este comunicata de la Cotro-ceni, unde se afla tabara sa. Din nou, conducatorul revolutiei insista asupra cauzelor care au determinat ridicarea sub arme: "pierderea privilegiilor" noastre §! jafurile nesuferite. Mai mult ca oricānd se cere unirea, "lucrarea tuturora rnpreuna dupa destoinicie'spre a cāstiga din nou dreptatile pierdute". Caracterul p onuntat social exprimat īn Proclamatia de la Pades si īn "Cereri..." lasa loc, ^aic|. unitatii nationale.

cāsti ^f'^ne' ^{acordul cu} "^boierii patrioti" (23 martie), īn virtutea caruia Tudor
rj_oaij^{a dreptul d8} a exercita "vremelnica stapānire", īntareste concluzia ante-
Politic"- ^{atea ac}t'^un" īntreprinse de Tudor era recunoscuta si de clasa

revolut' ^{Pe teme}' ^nati nal, toate fortele interesate īn realizarea programului ?^e" se uneau īn fata unei situatii imprevizibile.

^{a obiectivele} Eteriei faceau iminent un atac otoman, tran-' ^{ca īn} atātea rānduri, pamāntul tarii īntr-un spatiu al jafului si al pustiirii,

Tudor va transa, īn discutiile cu Alexandru Ipsilanti, problema raporturilor rjj_m cele doua miscari. Dupa unele surse, Tudorar fi īntrebat doar unde este spjiJ⁶

Rusiei. Raspunsul echivoc al epitropului l-ar fi īnfuriat, rostind cuvinte de cāj_n!^J'
pentru ca a fost īnselat. Dupa altele, el s-ar fi exprimat clar: "Scopul d
neavoastra este contrar celui urmarit de mine", invitāndu-l sa treaca Dunar
spre a evita o nenorocire. ^a>

īn acelasi timp, insistentele tratative cu otomanii erau menite sa īntārz invazia, cel putin pāna cānd, retras īn zona fortificata a Olteniei, i-ar fi _puy rezista cu sanse de succes.

īnca īnvaluita īn mister si supusa unor interpretari contradictorii, revoluti de la 1821 releva complexitatea unei lumi īn schimbare, a carei reasezare comporta un proces īndelungat sub beneficiul unor conditii favorizante determinate de jocul de interese al Marilor Puteri.

Supus unei morti de martir, Tudor este - asemeni marilor figuri legendare ale istoriei noastre - jertfa primordiala pe care acele timpuri au asezat-o |_a temelia noii societati.

A. OŢETEA despre personalitatea lui T. Vladimirescu.

"lata īnsusirile pe care Tudor le putea pune īn serviciul misiunii ce avea sa-i fie īncredintat
un spirit natural, care-l ridica mult peste gradul sau de cultura, o adānca cunoastere a oamenilor si o
experienta bogata īn afaceri militare, o vointa dārza si o ambitie puternica... care nu-l putea face sā
uite interesul de a izbuti cu orice pret si de a cuceri pentru sine si pentru clasa careia īi apartinea
puterea suprema". *

La īntoarcerea de la Viena, Tudor Vladimirescu semnaleaza, īntr-o scrisoare, pagubele ce i-au fost pricinuite de tulburarile din Oltenia.

"Hotomanii de la Ada-Kaleh au prapadit lumea de pe la noi si de la mine si de la dumneavoastra au luat toate bucatele si tot ce au gasit. Apoi din nechivernisirea stapānitonlor tari noastre vezi cāta prapadenie ni se pricinuieste!... O stapānire cu asa tara mare īn māna si un lucru de nimic n-au putut opri, ci ne lasara de ne prapadiram si ne stinseram de tot!"

TEMĂ:

Prezentati personalitatea lui Tudor Vladimirescu īn contextul tendintelor de restructurare
īn sens modern, a societatii romānesti

Care au fost raporturile dintre Tudor si Eterie?

Comentati principalele prevederi ale documentelor programatice ale revolutiei de la 1821s
stabiliti semnificatia lor.