NOŢIUNI DE IMAGOLOGIE
Dupa cum decurge din parcurgerea faptului istoric, preocuparile în domeniul imagologiei nu sunt deloc noi. Se poate chiar afirma ca aceste preocupari, mai mult sau mai putin constientizate, însotesc istoria umana începând de la comunitatile arhaice.
Preocuparile moderne cu privire la studiul imaginii celuilalt sunt, însa, de data recenta. Imagologia si-a omologat obiectul de studiu si statutul de disciplina socială 858t1920i ; autonoma în cadrul Celui de-al XVI-lea Congres International de stiinte Istorice, din luna septembrie 1985, care s-a tinut la Stuttgart. În cadrul congresului a functionat o subsectie prezidata de cunoscuta savanta franceza, doamna Héléne Ahrweiller, specialista în istoria Bizantului, care si-a propus drept tema de discutie imaginea celuilalt, considerata nu altceva decât obiectul de studiu al imagologiei.
Totusi, ar trebui sa ne grabim a spune ca lucrurile ar fi cel putin nepermis simplificate daca ne-am opri la afirmatia ca obiectul de studiu al imagologiei este imaginea celuilalt. Imaginea în general si imaginea celuilalt în special apar într-un anumit mental, individual sau colectiv, pentru ca acest mental absoarbe informatii despre realitatea înconjuratoare si, în acest context, despre celalalt. Informatiile percepute din mediul social se prezinta sub forma unor mesaje, pentru ca aceste informatii sunt emise de celalalt cel putin în doua situatii: ca urmare a manifestarii existentei celuilalt si ca urmare a afirmatiilor pe care le exprima celalalt despre el însusi. Aceste mesaje sunt receptate de catre oameni, institutii, etnii în procesul comunicarii, de aceea, putem afirma ca imaginea celuilalt se formeaza în procesul comunicarii dintre oameni, dintre oameni si institutii, dintre institutii, dintre etnii. Explicatia plauzibila poate fi gasita cu ajutorul modelelor psiholingvistice ale comunicarii, care vorbesc de o dubla dimensiune a mesajului. Astfel, din perspectiva acestor modele, mesajul este un element al circuitului informational si un intermediar între realitate si imaginea acestei realitati (fig. 1).
Apare aici ideea reprezentarii simbolice, care opereaza cu distinctia între realitate si modul de transpunere a acesteia în cuvinte si imagini.
Pe baza asertiunilor de mai sus putem afirma ca, de fapt, imagologia este disciplina sociala care studiaza comunicarea prin imagini si modul cum se cristalizeaza aceste imagini în mentalul individual si colectiv, în functie de orizontul de interpretare a grupurilor umane pe timpul dezvoltarii lor istorice.
Desigur, trebuie acceptat faptul ca cel care receptioneaza mesaje despre "altul", poate receptiona, tot atât de bine, mesaje despre el însusi. Imaginile rezultate din acest proces, anumite autoimagini sau imagini de sine, joaca un rol important în autovalorizarea popoarelor, comunitatilor etnice, institutiilor si indivizilor.
Autoimaginile sau imaginile de sine se structureaza la mai multe nivele de perceptie. Primul nivel de perceptie reliefeaza imaginea instinctiva arhetipala pe care o etnie o are, în mod intuitiv, despre ea însasi. O asemenea imagine se oglindeste în proverbele tuturor popoarelor si exprima trasaturile dominante autoatribuite si asumate de catre acestea.
Al doilea nivel de perceptie releva autoimaginea preluata de la straini si însusita de-a lungul timpului, pâna la intrarea si sedimentarea ei în mentalul colectiv. Aceasta autoimagine este rezultatul contactelor directe si a convietuirii popoarelor în spatii fizico-geografice comune sau limitrofe si ele reprezinta, de fapt, adevarate coduri de identificare, recunoastere si cunoastere intuitiva, transformate apoi în coduri de autoidentificare, autorecunoastere si autocunoastere.
Al treilea nivel de perceptie impune imaginea pe care un popor doreste sa si-o poata fauri despre el însusi, bazându-se pe proiectia ideala a trasaturilor considerate optime pentru realizarea profilului prognozat al cetatenilor proprii. O asemenea autoimagine ideala este preluata de stiintele educatiei si folosita pe scara larga în cadrul procesului educativ. Ea devine obiectiv al procesului de educatie nationala.
Imaginea despre propria finntare (autoimaginea) care se constituie în interiorul unui grup social capata semnificatii deosebite atât pentru functionarea colectivitatii respective cât si pentru relatiile ei externe: "Imaginea de sine a colectivitatii, creata prin educatie, trebuie sa fie cât mai obiectiva; ea ne va feri atunci de îngâmfare si sovinism, cât si de sentmente de inferioritate si umilinta".
În acest punct al demersului nostru se impune concluzia potrivit careia obiectul imagologiei cuprinde si studiul autoimaginilor grupurilor sociale în raport cu autoperceptia de sine si cu sedimentarea în mentalul colectiv a imaginilor preluate de la vecini sau de la popoare mai îndepartate geografic, dar foarte prezente în viata comunitatii respective, prin legaturi economice, politice, culturale si de alta natura.
|
