Nasterea statelor romane medievale

Tiganii

Dar iata ca, incepand din ultimii ani ai veacului al XIV-lea, apare inca o categorie de locuitori si mai defa­vorizati, lipsiti si de proprietate, de pamant ori de case, dar si de libertatea de miscare, cu un cuvant, robi: tiganii. Tiganii pot fi urmariti in exodul lor de mii de kilo­metri si sute de ani. A fugit din nordul Indiei un trib intreg care n-a mai putut indura regimul la care era supus acolo de clasele sociale superioare. Faceau parte probabil din casta paria, de membrii careia cei din castele supe­rioare nici n-aveau voie sa se atinga. Si (sa fie doar coin­cidenta?) numele tiganilor, scris in primele noastre documente atigani, e probabil derivat din verbul grecesc athinganein, a nu se atinge! Au strabatut tot Orientul Mijlociu, respinsi din loc in loc, razboindu-se cat au putut cu persanii si cu turcii, pana au ajuns in Europa, in Imperiul Bizantin, alungati din Asia Mica de turcii otomani. Nici aici n-au avut ragaz, in imparatia bizantina, redusa de-acum (in veacul al XIV-lea) la Grecia continen­tala si o fasie de pamant corespunzand Turciei europene de azi si sudului Bulgariei - regiune careia i se zicea Romania, caci bizantinii, perpetuand timp de o mie de ani pretentia ca reprezentau Imperiul Roman, isi ziceau romei.

Din sederea lor in Romania si-au tras tiganii si numele de romi, la care tin astazi. La noi au ajuns, tot refugiindu-se palcuri-palcuri; pe masura ce treceau Dunarea, domnia si boierii, care duceau lipsa de brate de munca, i-au facut robi, adica muncitori lipsiti de orice drepturi - si au fost impartiti pe la mosiile boieresti pen­tru tot felul de meserii si munci casnice, si de asemeni pe la manastiri, iar o mica parte - cei mai norocosi - au fost pastrati ca robi domnesti, de pilda insarcinati cu cautarea aurului prin albiile raurilor! Acestia erau numiti "aurari'. Dintre robii boieresti, unii erau lasati sa-si exercite mese­riile cutreierand tara cu satra lor, caci erau foarte indemanatici ca fierari, tinichigii, potcovari, spoitori. Numai o data pe an aveau datoria sa se mai intoarca la stapan, spre numaratoare si pentru casatorii. Mici grupuri de nesupusi au dainuit sute de ani ascunsi prin codri desi, intr-o stare atat de groaznica de saracie si salbaticie incat li s-a zis "netoti'. - in Moldova, pe langa salasele tiganesti si uneori amestecate cu ele, s-au strans sate de robi tatari, care cu timpul nu s-au mai deosebit de tigani decat prin tipul fizic.

Orasele

In Tara Romaneasca si Moldova au venit sasi si unguri de peste Carpati, aparent din initiativa proprie, atrasi de noi posibilitati de negot. Asa au aparut de pilda Campulung in Muntenia si Baia in Moldova, imediat po­pulate si de romani, bineinteles, dar organizarea la origi­ne a fost saseasca. Aveau un fel de primari, starostii, care multa vreme au fost cu randul sasi, unguri si romani. Dainuie si azi biserici catolice cladite pe vremea aceea. Prin urmare, n-am fost departe de a avea si in Principate, ca in Ardeal, o burghezie de origine saseasca.

Astfel, cum am mai spus, orasele s-au nascut de-a lungul drumurilor comerciale care strabateau tara noas­tra, de la Dunare si Marea Neagra catre Ungaria si Polo­nia, si mai departe catre Europa centrala si apuseana. De asemeni, se nasteau targuri pentru schimburile interne, pe masura ce crestea populatia si se populau regiunile mai pustii din sud-estul ambelor principate. Orasele noastre incepusera sa prospere, iar voievozii, la inceput, au fost bogati, pana cand turcii ne-au luat porturile de la Dunare si Marea Neagra.

Drumurile comerciale intre Asia si Europa apuseana treceau pe la noi pentru ca, de cand arabii cucerisera, in veacul al VIII-lea, tot litoralul sudic al Mediteranei (mai cu seama cand vor ocupa turcii si jumatatea rasariteana a litoralului nordic, distrugand Imperiul Bizantin), co­mertul pe mare, in Mediterana, devenise prea riscant. Se foloseau deci si drumuri pe uscat si pe rauri, de la por­turile Marii Negre pana in Europa centrala - marile escale fiind, in Transilvania, Brasov si Sibiu, iar in Polonia, Lvov.

Traficul direct pe mare intre, pe de o parte, Arabia, Persia, India, iar pe de alta Occidentul, nu se va relua, treptat, decat in veacul al XVI-lea, dupa ce portughezii vor fi descoperit si exploatat ruta oceanica ocolind Africa pe la Capul Bunei Sperante (indrazneata aventura de a cauta noi drumuri maritime spre Orient va duce si la desco­perirea Americii de catre Columb).

Si ce bunuri atat de pretioase se puteau schimba la asemenea distante? Apusenii cautau in Orient mai cu seama matasuri, pietre scumpe si mirodenii, in primul rand piper, care era atat de cautat in lumea feudala incat a ajuns la un moment dat o adevarata moneda de schimb: atatia stanjeni de stofa pe atatea dramuri sau ocale de piper! Tarile apusene, Anglia, Flandra, Franta, Germa­nia, Italia, exportau panzeturi, scule, arme etc.

Cand vor veni turcii - despre care vom vorbi indata - va saraci vistieria tarii noastre, pentru ca nu se va mai putea lua vama de la marele tranzit de bunuri prin tarile romane. Si atunci vor decadea si orasele noastre care tra­iau pe seama acestui comert intercontinental din epoca feudala.

Remarca asupra regimului feudal

E momentul sa fac o observatie cu caracter general, la care tin. Ati citit prin cartile noastre de istorie romaneasca, sau ati auzit mereu vorbindu-se despre epoca feudala, despre regimul feudal. Trebuie sa cunoastem bine sensul cuvintelor, sa nu le folosim cu intelesuri aproximative sau cu iz politic. In ultima vreme, bunaoara, cand se spune la noi "epoca feudala', se vorbeste de fapt despre regimul boieresc care a existat pana in plin veac al XIX-lea. Este un abuz de limbaj. Sistemul feudal a fost un regim politic care s-a nascut in Franta pe vremea urmasilor lui Carol cel Mare (zisi Carolingienii), in secolele IX si X, in timpul neincetatelor razii, mai intai arabe (sarazine) la sud, apoi normande (vikingi) la nord, cand puterea regelui, care nu-si mai putea apara supusii, s-a faramitat, el cedand o parte din puterea politica si militara, ba chiar si din cea financiara si judiciara, unor sefi locali cum erau, de pilda, ducele Bretaniei, ducele Burgundiei, contele de Toulouse etc.

Avem de-a face de atunci in Franta cu o organizare piramidala in care unitatea statala practic a pierit sau e prea firava: atasamentul fata de un om, unsul lui Dum­nezeu, regele. Nu mai ramane decat legatura de juramant a feudalului (vasalul) catre suzeran (atentie la deosebirea intre "suveran' si "suzeran' - mai usor de facut in limba franceza: souverain/suzerain).

Acest sistem nu a existat la noi, adica boierii mari, chiar Marele Ban al Craiovei, nu au fost niciodata supusi care si-ar fi mostenit functia, cu dreptul de a strange impozitele si de a imparti dreptatea pe mosiile lor. Foarte rar a dat voievodul roman pentru o vreme asemenea drepturi unui boier de-al lui sau unei manastiri pe care a vrut s-o cinsteasca in mod deosebit; s-a calculat ca aseme­nea privilegii n-au depasit niciodata cam 20% din intin­derea tarii. Apoi, chiar titlul celui mai mare boier din tara, banul Craiovei, nu a fost niciodata ereditar. Nu se mos­teneau titlul si dregatoria din tata in fiu. O singura data, in veacul al XV-lea si la inceputul celui de al XVI-lea - si inca nu neintrerupt -, au fost trei generatii de mari bani din aceeasi familie care au ramas cunoscuti sub numele de "boierii Craiovesti'. E incorect sa vorbim de regim feudal la noi, daca luam cuvantul feudal in sensul strict pe care l-a avut in Occident, in tarile romane a existat un sistem preluat de la bulgari si de la Bizant - o boierime foarte puternica, mostenindu-si apartenenta de clasa, dar care n-a format niciodata acel sistem piramidal in care vasalul primeste drepturi regaliene, adica dreptul de a culege impozite, de a imparti dreptatea pe pamantul lui si de a pastra aceasta autoritate din tata in fiu. Daca am partici­pat la sistemul feudal, aceasta expresie trebuie privita in sensul mult mai larg legat de faptul ca voievozii nostri au fost, intermitent, vasalii regelui Ungariei sau ai regelui Poloniei, integrandu-se astfel in lumea feudala de tip occi­dental. Dar, in interior, parerea mea e ca n-am avut un regim feudal si e deci mai bine sa lasam deoparte aceasta expresie cand vorbim despre regimul din tara noastra.

Pentru ca lucrurile sa fie mai clare, sa luam in conside­rare cele trei caracteristici esentiale ale regimului feudal vest-european si sa vedem daca le regasim la noi:

1. Suveranul (imparatul, un rege sau un duce) a pier­dut unele din prerogativele sale asupra supusilor, delegandu-le - de nevoie - marilor sai vasali, fiindca el nu mai avea puterea de a apara toata tara. De pilda, regele Frantei nu mai are contact direct, decat in rare impre­jurari, cu supusii sai din Bretania, Normandia, Burgundia, Provence sau Gasconia. Ei depind de-acum de ducele Bretaniei, al Normandiei, al Burgundiei, de contele de Provence sau de contele de Toulouse. Regele nu mai e cu adevarat suveran, ci doar suzeran al vasalului sau caruia i-a cedat aproape toate drepturile regaliene. Marii vasali (precum cei pe care i-am insirat mai sus) au, la randul lor, in subordine vasali mai marunti, tot nobili, cateodata manastiri sau, mai tarziu, orase, carora, la randul lor, le cedeaza anumite puteri administrative sau fiscale. Daca suzeranul pleaca la razboi, vasalii au datoria - sfintita prin juramantul de credinta, juramantul de vasalitate, cu un genunchi la pamant si mainile in mainile suzeranului - sa-i vina in ajutor cu un anumit numar de cavaleri, de slu­jitori si de materiale, pentru ca, impreuna cu cavalerii si slujitorii ce depind direct de rege, sa alcatuiasca oastea tarii. Autoritatea statului e deci faramitata, avem o struc­tura de stat piramidala.

2. A doua caracteristica (deja enuntata sumar) e cedarea principalelor drepturi regaliene, in special drep­tul de a strange impozite si de a imparti dreptatea. Suze­ranul n-a pastrat decat o contributie baneasca relativ mica, precum si dreptul de a judeca in apel. Slabiciunea sa mili­tara facea insa ca drepturile pe care le-a pastrat - si in primul rand convocarea la oaste - sa fie lipsite de sanctiune, adica, daca ar fi fost incalcate, cu greu ar fi putut regele sa le impuna.

3. In al treilea rand (lastbutnotleast, cum zic englezii), stapanirea asupra unei regiuni, mai intinsa sau mai restransa, ca si titlul care consacra aceasta stapanire (duce, marchiz, conte, baron etc.) erau ereditare; iar intrucat faramitarea autoritatii regale se datorase la origine inca­pacitatii puterii centrale de a apara populatia, pe tot te­ritoriul, de ultimele valuri barbare, fiecare dintre feudali, adica posesori ai unei "feude', ai unei concesiuni, isi cladise unul sau mai multe castele sau cetati pentru ca in ele si prin ele sa ocroteasca pe locuitorii tinutului lor dar si, eventual, sa-i jefuiasca! - sau sa se bata cu alti castelani vecini pentru pricini legate de hotar sau de intaietate.

Dintre aceste caracteristici ale regimului feudal prea putine se regasesc la noi in Muntenia si Moldova. Boierii au avut mare putere, ei aveau mosii intinse, sute de serbi si cete de slujitori, ei alegeau pe voievod si guvernau ala­turi de el, ei erau sefi ai ostirii (spatari) sau comandanti ai cetatilor de granita (parcalabi), dar n-au avut niciodata cetati pe mosiile lor si nici n-au putut lasa dregatoria lor unui mostenitor, asa incat numele dregatoriei sa se prefaca in titlu ereditar.

De aceea - repet inca o data - trebuie evitata folosirea calificativului de "feudal' cand se vorbeste despre vechiul regim de la noi. E un abuz de limbaj, cu iz politic.