Nasterea infinitului. Revolutia nominalista, 1300-1450

Nasterea infinitului. Revolutia nominalista, 1300-1450

Unul dintre cei mai importanti istorici ai stiintei Renasterii, Allen G. Debus, sustinea ca Nicolaus Copernicus nu si-ar fi conceput universul heliocentric (1543), iar William Harvey nu ar fi inventat niciodata teoria cardiocentrica a circulatiei sīngelui (1628) daca nu ar fi existat metafizica renascentista a Luminii si Soarelui aflate īn centrul vietii cosmice¹. īn ciuda opiniilor contradictorii, numerosi filozofi, si chiar cītiva istorici, tind sa vada "revolutia stiin# 626c26g 5;ifica" ai carei mesageri erau atīt Harvey, cīt si Copernicus, drept cauza, mai degraba decīt rezultatul, unei "revolutii ontologice". "Ontologia" este pur si simplu reflectia asupra a ceea ce exista cu adevarat, de la grecescul ontos, care īnseamna fiinta. Cu alte cuvinte, o noua viziune despre lume a īnlocuit-o pe cea veche. Viziunea despre lume, ne īnvata antropologii², este bazata pe niste presupozitii īmpartasite īn mod tacit. Filozoful Michel Foucault le-a numit "discursul murmurat" (discours murmure) al unei perioade culturale³. īn multe cazuri, asemenea presupozitii ascunse pot fi negate īn mod deschis, totusi ele continua sa functioneze ca niste cripto-presupozitii. Hans Joachim Kramer⁴ a aratat ca toate scolile eleniste de filozofie, inclusiv acelea care erau īn mod deschis materialiste si senzualist-empirice, īmpartaseau un numar de presupozitii criptoontologice formulate de Platon. Asta īn pofida faptului ca īl respingeau pe Platon. Mai mult,

I.P. CULIANU

Kramer a sustinut īn alta lucrare ca problemele metafizicii grecesti, asa cum se prezinta ele la Platon, nu apartin doar traditiei platonice, ci oricarei metafizici, de la teologia crestina la filozofia clasica germana⁵.

Pentru a defini schimbarea viziunii despre lume care s-a petrecut īn Occident īn zorii modernitatii, ar trebui sa schitam seturile de presupozitii deschise si ascunse care au precedat si au urmat perioadei eforturilor revolutionare. Procedīnd astfel, si īncercīnd sa evaluam cauzele care au provocat schimbarea, poate ca e bine sa īncepem cu Platon īnsusi.

S-a spus (A.N. Whitehead) ca istoria filozofiei occidentale nu e decīt o nota de subsol la Platon, ceea ce e totuna cu a afirma ca Platon a fost acela care a formulat cel mai bine setul presupozitiilor īmpartasite īn mod tacit de cultura occidentala vreme īndelungat^. Este greu de stabilit exact cīnd anume aceste presupozitii au īncetat sa mai fie convin­gatoare ; pentru unii - o minoritate - ele au ramas astfel si azi. Filozoful Nietzsche le-a declarat moarte (alaturi de Dumnezeu) cu mai bine de o suta de ani īn urma.

Totusi, majoritatea acestor presupozitii, pe care le vom enumera curīnd, sīnt cu siguranta anterioare lui Platon. Ele reprezinta un bun comun al religiilor antice, si se poate ca Platon sa le fi mostenit de la pitagoreism⁶. Rareori aveau sa fie amenintate īn istoria gīndirii occidentale, si niciodata cu succes. Niciodata pīna īn 1300. Astfel, pare corecta afir­matia ca istoria filozofiei occidentale nu a fost decīt o nota de subsol la Platon, dar numai pīna īn 1300. Dupa aceasta data, lucrurile au devenit mai complicate, si īntr-un fel īnca mai traim consecintele acelor evenimente, a caror impor­tanta, dintr-un motiv sau altul, ramīne īn buna masura nerecunoscuta. Fiindca urmarile s-au insinuat īn tacere si au explodat mult mai tīrziu, fara sa prezinte vreo continuitate

JOCURILE MINŢII

aparenta cu uimitoarele doctrine ale celor care le-au pregatit: cīteva generatii de teo.logi, de la John Duns Scot pīna la Nicolaus Cusanus, care, pentru a simplifica lucrurile, ar putea fi numiti "ultimii nominalisti"⁷.

Realitate, Fiinta, Adevar, Bunatate, Frumusete, Simplitate, Noblete : nu numai ca toate aceste notiuni platoniciene sīnt īncarcate cu un sens memorabil si cvasiesoteric, dar ele si coincid. Ele reprezinta unul si acelasi lucru. si unde se afla ele ? Platon raspunde fara sa ezite la aceasta īntrebare: īn īnaltul cerului. Ce e mai īnalt e mai real, ce e mai jos e mai putin real. Ce e mai nobil e mai bun, ce e mai vulgar e mai rau; si nu doar Nobletea, ci si Frumusetea - lucru mai imprevizibil - sīnt asociate cu īnaltimea. Aceasta este o presupozitie fundamentala, care amesteca īn mod ciudat ontologia (adica Fiinta) si experienta (de pilda, a fi īndra­gostit). Dar asta nu e tot. īntrebarea imediat urmatoare, īntrebarea existentiala, este : si unde sīntem noi ? Din nou, Platon raspunde fara nici o ezitare: sīntem cīt se poate de jos. Totusi, adauga - si asta e ce conteaza pentru el: dar nu sīntem din aceasta regiune.

īn lumea fizica, nu ne putem cunoaste decīt prin contrast, prin ceea ce nu sīntem. Platon decide ca nu sīntem animale, nici plante. Pe de alta parte, nici plantele nu sīnt animale. Asadar, trebuie sa existe o ierarhie a formelor de viata care duce de la planta la animal si la om. Cel din urma difera de animale din mai multe motive (de fapt, dintr-un motiv principal: Ratiunea īnsasi), si statutul sau este simbolizat prin postura lui verticala. Acesta este tributul adus de Platon īnaltimii si capului uman īn care e gravata Fiinta pura: sīntem asemeni unor arbori rasturnati, iar capul reprezinta partea prin care noi, oamenii, ne avem radacinile īn cer⁸.

I.P. CULIANU

Tot astfel, revolutiile cerurilor au fost īnscrise īn Sufletul Lumii si īn sufletul nostru rational care salasluieste īn cap⁹.

Acestea sīnt, asa cum am mentionat deja, presupozitii ontologice, īn masura īn care sīnt bazate pe o scara a Fiintei care merge de la exces la neant¹⁰. Lor ar trebui sa li se adauge īnca doua premise si mai generale : pe una o numim principiul inteligentei ecosistemice, iar pe cealalta - prin­cipiul antropic¹¹.

Potrivit celui dintīi, ecosistemul nostru - universul īn care traim - are o cauza rationala, inteligenta si deci buna (numita de Platon Dumnezeu Mestesugarul), fiind la rīndul sau bun¹². Potrivit principiului antropic, nu sīntem doar similari, ci si analogi cu universul, iar universul este analog cu noi, īn virtutea sufletului nostru rational conceput dupa Sufletul Lumii¹³.

Nu este scopul acestei carti sa demonstreze cum aceste presupozitii au format - explicit sau implicit - nucleul de baza al principalei - si uneori singurei - viziuni occidentale despre lume pīna īn secolul al XlX-lea. (si chiar dupa ce Nietzsche le-a constatat moartea, aceste valori continua sa ne īnsoteasca, sau cel putin sa īi īnsoteasca pe unii dintre noi, o minoritate care poate nu e deloc neglijabila.) Totusi, va fi nevoie sa vedem cum s-au īntrupat ele īn gratiosul edificiu al aristotelismului crestin construit de dominicanul Toma d'Aquino. Formidabilii franciscani care au contestat aceasta viziune despre lume au facut-o distrugīnd (cu o oarecare placere, trebuie spus, īn mod traditional caracte­ristica stradaniilor ordinelor monastice rivale) fundamentele nobile, dar finite, ale tomismului. Din acest act de ratiune īn care exista mai multa justitie decīt pietate, s-a nascut un Infinit care e īnca al nostru, nedepasit de vreun altul. Din acest punct de vedere, ne mai putem considera produsele intelectuale ale Revolutiei Nominaliste¹⁴.

JOCURILE MINŢII

Obiectivul cartii. Cartea ar arata felul īn care majoritatea trasaturilor pe care le asociem cu modernitatea - cum ar fi infinitatea universului si lipsa de centralitate a Pamīntului īn sistem - sīnt produsul speculatiilor teologice ale cītorva gīnditori nominalisti: Duns Scot, William Occam, Nicolas d'Autrecourt, Nicolaus Cusanus si altii. īnsemnatatea teoretica a acestei analize istorice este ca imaginea universului nu a fost modificata de stiinta, ci de speculatia teologica, si ca stiinta si teologia sīnt inextricabil legate. Analiza oricarei traditii teologice majore (de exemplu, budiste) indica extra­ordinare suprapuneri cu stiinta, inclusiv stiinta contemporana.

Traducere din engleza de Mona Antohi

Note

A.G. Debus, Man and Nature; vezi cartea mea Eros and Magic in the Renaissance, tr. M. Cook, The University of Chicago Press, Chicago-London, 1987.

Vezi Clifford Geertz.

Michel Foucault, Les Mots et Ies Choses.

Hans Joachim Kramer, Platonismus und Hellenistische Philosophie, De Gruyter, Berlin/New York, 1971.

H.J. Kramer, Der Ursprung der Geistmetaphysik, P. Schippers, Amsterdam, 1964.

Vezi comentariile mele din Out-of-this-World: Otherworldly Journeys and Out-of-Body Experiences, from Gilgamesh to Albert Einstein, Shambala, Boston, 1991.

Voi explica mai tīrziu cine erau nominalistii si de ce este impropriu sa-i numim pe filozofii nostri "nominalisti". Totusi, pentru ca sīnt cunoscuti ca grup sub eticheta nominalismului, am considerat inutil sa perturb traditia, inventīnd noi categorii. īn ce priveste analiza noastra, acesti gīnditori, de la Duns Scot la Cusanus,

I.P. CULIANU

īmpartasesc cīteva presupozitii ontologice radical diferite de cele care apartin mostenirii lor culturale. īn loc sa-i numim "nominalisti tīrzii", i-am putea la fel de bine numi "noi onto-logi". īnsa, din punct de vedere istoric, s-ar putea dovedi o pista īnselatoare, īn masura īn care ar implica "argumentul ontologic" si controversele la care a dus acesta, īn care gīnditorii nostri nu erau implicati ca grup.

Timaeus; cf. Anders Olerud, L'idee de Macrocosmos et de Microcosmos dans le Timee de Platon, Uppsala, 1951, p. 23 ; pp. 33-35 etc.

Timaeus.

Pentru Platon, o caracteristica a acestei Fiinte este sa apartina unui loc si sa se afle totusi īn alt loc; īn buna masura, asta si sīntem noi, fiintele umane: exilati dintr-un tarīm mai īnalt īntr-unui inferior. Pentru a sti asta, trebuie sa iubesti īntelep­ciunea, adica sa iubesti Adevarul care este Fiinta; trebuie sa fii un īntelept, nu un iubitor nesabuit al Frumusetii.

Vezi cartea mea Les Gnosesdualistes d'Occident, Pion, Paris, 1990 (trad. engleza Harper&Row, San Francisco, 1991).

Timaeus.

Timaeus.

Este pozitia adoptata de istoricul stiintei Amos Funkenstein īn excelenta sa lucrare: Theology and the Scientific Imagination : From the Middle Ages to the Seventeenth Century, Princeton University Press, 1986; totusi, Hans Blumenberg sustine con­trariul īntr-o carte importanta: Sakularisierung und Selbst-behauptung, Suhrkamp, Frankfurt, 1974. Cu privire la Blumenberg, vezi cartea mea Les Gnoses dualistes d'Occident, Pion, Paris, 1990.