O chestiune de proprietate
Nici Preston, nici eu nu aveam de gând sa renuntam la investigatiile noastre referitoare la Montauk, mai ales dupa ultimele descoperiri. Pe scurt, ne-am întors peste putin timp si ne-am îndreptat catre radarul Cardion. Apropiindu-ne dinspre vest, am observat un barbat într-un camion parcat în apropiere de oglinda parabolica a radarului. Se pare ca era un paznic, caci ne-a spus ca zona în care ne aflam este interzisa accesului public. Ne-a vorbit cât se poate de politicos, asa ca ne-am întors. În timp ce ne îndreptam catre masina, i-am indicat lui Preston o carare mai pu&# 14114m124o 355;in umblata care parea sa duca spre partea de suprafata a buncarului situat în apropierea radarului. Am urcat pe un deal, ascunzându-ne prin tufisuri, dar ne-am trezit în final undeva la nord de radar, mult prea aproape de acesta pentru a mai parea simpli turisti. Într-adevar, barbatul din camion ne-a observat si s-a îndreptat imediat catre noi. Nu aveam de gând sa ne luam la harta cu el, dar omul parea destul de furios. Preston înregistra întreaga scena pe video, lucru care l-a întarâtat si mai tare pe paznic.
V-am spus ca nu aveti voie pe aceasta proprietate! a strigat el.
Preston a continuat sa filmeze, iar paznicul i-a spus sa înceteze.
Este proprietate publica, l-a sfidat Preston.
Nu-mi place sa apar pe video, i-a raspuns omul, din ce în ce mai furios. Iar acum, plecati sau voi chema politia.
N-ai decât, i-a spus Preston. Le vom spune politistilor ca am fost agresati.
Cum adica agresati? l-a întrebat paznicul, complet debusolat.
I-am explicat atunci ca ne aflam pe o proprietate a statului.
Nici vorba, m-a contrazis el. Aceasta este o proprietate privata.
Parea un om destul de simplu, asa ca am continuat sa ma joc cu el, insistând ca ne aflam pe proprietatea statului. Ţinându-mi isonul, Preston l-a întrebat daca stie care este linia de demarcatie între proprietatea privata si parcul national în care ne aflam. A fost lovitura de gratie. S-a întors si a dat sa plece, ca un pusti pus în încurcatura care se grabeste sa alerge la mama (lucru cu atât mai ironic cu cât era un om de statura uriasa, foarte musculos si care parea la început foarte hotarât sa nu se lase calcat în picioare).
Nu doream nici noi sa continuam confruntarea, asa ca ne-am grabit sa coborâm pe cararea pe care am urcat. În câteva minute am ajuns la baza delusorului. Am observat de departe o masina a politiei care si-a facut subit aparitia, îndreptându-se catre radar. Din fericire, nu ne-a observat. În timp ce ne îndreptam catre masina, am observat o pajiste ascunsa. Nu existau drumuri directe de acces catre ea, asa ca mi s-a parut un loc perfect pentru diferite adunari oculte. De aceea, mi-am propus sa o verific. Drumul catre ea nu a fost deloc usor, caci între cararea principala si pajiste existau o sumedenie de tufisuri si maracini. Preston a renuntat la un moment dat sa se mai lupte cu maracinii si a ramas în spate.
În timp ce ma astepta, Preston se afla practic la numai 45 de metri de radarul Cardion. Desi nu-l putea vedea din cauza tufisurilor, el l-a auzit pe paznic spunându-le politistilor sa ne aresteze. Acestia au insistat însa sa afle daca am intervenit în vreun fel asupra instalatiei radar. Aflând ca nu, si-au declinat competenta, spunând ca nu am comis nimic ilegal. Paznicul a continuat sa insiste, dar nu a reusit sa-i convinga pe politisti. M-am întors la rândul meu de pe pajiste si ne-am îndreptat catre masina fara alte incidente.
Dupa ce ne-am întors acasa, Preston i-a aratat banda video înregistrata prietenului sau Danny. Spre surpriza noastra, acesta l-a recunoscut pe paznicul radarului. Era un angajat al Brookhaven National Laboratories pe nume John Zacker. Pe timpuri fusese seful echipei care se ocupa de microunde. Ulterior a fost promovat în departamentul de securitate, lucru care explica probabil prezenta sa la Montauk. La un moment dat, Danny l-a angajat chiar el la compania sa pe o durata temporara. Dupa incidentul descris mai sus, Danny l-a sunat pe Zacker, dar nu a primit nici un raspuns de la el timp de sase luni. Când, în sfârsit, acesta l-a sunat, omul s-a aratat extrem de surprins sa afle ca a fost filmat pe video la Montauk. Nu-si amintea sa fi fost vreodata acolo! Danny ne-a mai povestit de o întâmplare în care cineva l-a vazut pe Zacker iesind dintr-un restaurant din Montauk. Întrucât se cunosteau, a încercat sa îl salute, dar Zacker l-a repezit, dând semne ca nu îl recunoaste. Dupa discutia cu Danny, omul si-a afirmat intentia de a vedea înregistrarea video, dar pâna la ora actuala nu am reusit sa ne întâlnim cu el. Se pare ca a disparut din oras, fara ca cineva sa stie unde se afla.
Dupa prima noastra întâlnire cu John Zacker, Preston si cu mine ne-am oprit sa-i facem o vizita lui Carol Brady, la biroul imobiliar în care lucra aceasta. Am vorbit despre ea în O noua calatorie la Montauk, unde am aratat ca a fost foarte amabila cu noi, prezentându-ne mai multe oficialitati locale. Carol ne-a spus ca a vazut o farfurie zburatoare plutind pe deasupra bazei si ca radarul era înca activ. Era convinsa ca la baza se petrece ceva. Am trecut asadar pe la biroul ei si am întrebat de ea, dar ni s-a spus ca este plecata în concediu. Femeia de la birou stia cine suntem, desi eu nu-mi aminteam sa o fi cunoscut.
Dupa un scurt schimb de cuvinte din politete, i-am pomenit de întâlnirea noastra cu John Zacker. Femeia ne-a spus ca proprietatea pe care ne-am aflat le apartine federalilor si ca acestia nu au înapoiat-o oficial statului. Am încercat sa o contrazicem, dar era cât pe aci sa iscam o cearta, lucru care ne-a luat prin surprindere. Am rugat-o sa se uite pe harta impozitelor. Avea o asemenea harta în birou. A scos-o si ne-am uitat cu totii pe ea. Camp Hero era trecut ca proprietate a statului New York.
Exact asta am spus si eu, ne-a ripostat enervata. Este proprietate guvernamentala; proprietatea guvernului statului New York.
Încapatânarea ei era atât de mare încât am preferat sa cedez. Nu mi-am putut înfrâna însa curiozitatea sa aflu de unde provine aceasta confuzie legata de chestiunea proprietatii. În mod evident, era din ce în ce mai iritata de prezenta noastra.
Duceti-va si întrebati-l pe George Larsen, ne-a spus ea. El va va explica.
I-am explicat politicos ca nu putem avea încredere ca Larsen ne va spune adevarul, întrucât era supraveghetorul parcului national, asa ca putea fi implicat cu usurinta într-o conspiratie. De altfel, anterior ne spusese ca baza urmeaza sa fie demolata, si când colo, între timp a aparut un radar nou. Cum ar putea demola o baza o companie care produce radare? Iradiind cladirile?
Femeia ne-a raspuns ca daca nu îl credem pe George Larsen, putem sa-i întrebam pe altii. A pomenit chiar un anumit nume, dar nu mi-l amintesc. M-am întrebat cu voce tare de unde puteam sti noi ca persoanele respective ne vor spune adevarul. Furia femeii a ajuns la apogeu.
Ne-am grabit sa plecam, nu fara o mare uimire în legatura cu comportamentul acesteia. În mod evident, parea sa ne considere o amenintare la adresa ei. Pe de alta parte, era limpede ca stia mai multe decât a fost dispusa sa ne spuna. Ulterior, am mai auzit si cu alte ocazii ca guvernul federal este proprietarul terenului de la Camp Hero.
Câteva luni mai târziu, am citit într-un ziar ca microbuzul lui Carol Brady a ars ca o torta în parcarea motelului Gurney's Inn din Montauk. Evenimentul s-a petrecut la o luna dupa aparitia pe piata a lucrarii O noua calatorie la Montauk, în care am pomenit numele lui Carol. Se pare ca femeia si-a mutat apoi si locul de munca. Nu stim exact ce s-a petrecut si nici nu am cautat-o, pentru a o proteja în acest fel. Am mai auzit si de alte povesti cu masini carora li s-a dat foc la Montauk în semn de avertisment.
În timp ce ne întorceam acasa, am discutat cu Preston despre ciudata întâlnire de la biroul imobiliar. De ce era acea femeie atât de sigura ca federalii erau proprietarii terenului? si de ce si-a iesit din minti când am contrazis-o? În mod evident, subiectul proprietatii terenului de la Camp Hero era cât se poate de fierbinte, iar femeia stia mai multe decât a fost dispusa sa ne spuna.
Preston mi-a raspuns ca nu era prima oara când i s-a spus ca proprietarii terenului sunt federalii. Mi-am reamintit de un proces juridic care s-a tinut pe data de 16 iunie 1993. Pentru a întelege mai bine confuzia legata de chestiunea proprietatii Camp Hero, va propun sa analizam pe scurt acest proces.
|
