O evaluare a profetiei
Rationamentele pe care se sprijina profetia istorica a lui Marx nu stau în picioare. Ingenioasa sa încercare de a trage concluzii profetice din observatii facute asupra tendintelor economice din vremea sa a esuat. Ratiunea acestui esec nu rezida în vreo insuficienta a bazei empirice de la care porneste rationamentul. Anal 252i83c izele sociologice si economice facute de Marx societatii din vremea sa au fost poate întrucîtva unilaterale, dar, în ciuda partialitatii lor, erau remarcabile în aspectul lor descriptiv. Ratiunea esecului sau ca profet rezida în întregime în mizeria istoricismului ca atare, în faptul simplu ca, chiar daca observam astazi ceea ce pare a fi o tendinta istorica, nu putem sti daca ea ni se va înfatisa la fel si mîine.
Trebuie sa admitem ca Marx a vazut multe lucruri în adevarata lor lumina. Daca luam în considerare doar profetia sa ca sistemul capitalismului neîngradit, asa cum l-a cunoscut el, nu avea sa mai dureze multa vreme si ca apologetii care credeau ca acest sistem va dainui vesnic se înselau, trebuie sa spunem ca Marx a avut dreptate. Dupa cum a avut dreptate si atunci cînd a sustinut ca "lupta de clasa", adica asocierea muncitorilor, este cea careia avea sa i se datoreze în mare parte transformarea acestui sistem economic în unul nou. Nu trebuie însa sa mergem pîna acolo încît sa spunem ca Marx a prezis acest nou sistem, interventionismul1, sub un alt nume, cel de socialism. Adevarul e ca n-a intuit defel ceea ce avea sa se petreaca. Ceea ce Marx numea "socialism" era un lucru foarte diferit de orice forma de interventionism, chiar si de forma ruseasca a acestuia; caci el a crezut cu fermitate ca dezvoltarea viitoare va diminua influenta, politica si deopotriva economica, a statului, pe cînd interventionismul a amplificat pretutindeni aceasta influenta.
Dat fiind ca fac aici o critica a lui Marx si ca, într-o anumita masura, elogiez interventionismul democratic gradual (îndeosebi pe cel institutional, explicat în sectiunea VII a capitolului 17), tin sa
CAPITOLUL 21: O EVALUARE A PROFEŢIEI
spun cu claritate ca nutresc multa simpatie fata de speranta lui Marx privind scaderea rolului statului. Fara îndoiala ca primejdia cea mai mare a interventionismului - îndeosebi a interventiei directe - consta în faptul ca duce la cresterea puterii de stat si a birocratiei. Primejdia e cu atît mai mare cu cît majoritatii interventionistilor nu le pasa de ea sau închid ochii în fata ei. Eu însa cred ca daca primejdia este privita în fata, trebuie sa existe o posibilitate de a o stapîni. Caci este vorba si aici" pur si simplu, de o problema de tehnologie sociala si de inginerie sociala graduala. Dar de o problema ce se cere abordata fara întîrziere, deoarece constituie un pericol pentru democratie. Este necesar sa lucram planic în directia libertatii, si nu doar a securitatii, daca nu din alt motiv, atunci pentru ca numai libertatea ne poate da siguranta securitatii.
Sa ne întoarcem însa la profetia lui Marx. Una din tendintele istorice pe care el pretindea a le fi descoperit pare sa fie de un caracter mai persistent decît celelalte; am în vedere tendinta de acumulare a mijloacelor de productie si îndeosebi pe cea de crestere a productivitatii muncii. Pare-se, într-adevar, ca aceasta tendinta va continua pentru un timp, cu conditia, fireste, ca noi sa împiedicam nimicirea civilizatiei. Dar Marx nu numai ca a recunoscut aceasta tendinta si "aspectele civilizatorii" ale ei, ci a sesizat si pericolele ce-i sînt inerente. în particular, el a fost unul din primii (desi a avut cîtiva precursori, ca de exemplu Fourier2) care au relevat legatura dintre "dezvoltarea fortelor productive", în care vedea3 "misiunea si justificarea istorica a capitalului", si acel fenomen extrem de distructiv al sistemului de credit - sistem ce pare sa fi stimulat dezvoltarea rapida a industrialismului - care este ciclul industrial.
Teoria lui Marx însusi despre ciclul industrial (discutata în sectiunea IV a capitolului precedent) ar putea, cred, sa fie parafrazata astfel: chiar daca e adevarat ca legile inerente ale pietei libere genereaza o tendinta de ocupare integrala a fortei de munca, este la fel de adevarat ca fiecare apropiere de ocuparea totala, adica de o penurie de forta de munca, îi stimuleaza pe inventatori si pe investitori sa creeze si sa introduca masini si utilaje noi, care necesita mai putina forta de munca, dînd nastere astfel (la început unei scurte perioade de prosperitate, iar apoi) unui nou val de somaj si depresiune. Daca si în ce masura aceasta poveste este adevarata, eu nu stiu. Dupa cum spuneam în capitolul precedent, teoria ciclului economic este o treaba destul de grea si pe care n-am de gînd s-o
PROFEŢIA LUI MARX
abordez. întrucît însa teza lui Marx dupa care cresterea productivitatii e unul din factorii ce contribuie la ciclul economic mi se pare importanta, fie-mi îngaduit sa dezvolt cîteva consideratii destul de evidente în sprijinul ei.
Urmatoarea lista de evolutii posibile este, fireste, cu totul incompleta; dar este construita în asa fel, încît ori de cîte ori productivitatea muncii creste, cel putin una din evolutiile urmatoare, eventual mai multe deodata, începe si continua cu necesitate, într-o masura suficienta pentru a contrabalansa respectiva crestere a productivitatii muncii.
A) Cresc investitiile, adica are loc producerea unor asemenea mijloace de productie care sporesc capacitatea de producere a altor bunuri. (Cum acest proces duce la o noua crestere a productivitatii, el nu poate singur sa contrabalanseze efectele ei pentru o perioada cît de cît însemnata.)
B) Sporeste consumul - creste nivelul de trai:
a) al întregii populatii;
b) al anumitor parti ale ei (de exemplu, al unei anumite clase).
C) Scade timpul de munca.
a) se reduce numarul orelor de munca zilnice
b) creste numarul persoanelor care nu sînt muncitori industriali, si îndeosebi
b[) creste numarul oamenilor de stiinta, al medicilor, artistilor, oamenilor de afaceri etc.
b2) creste numarul muncitorilor someri.
D) Creste cantitatea bunurilor produse dar neconsumate.
a) bunuri de consum sînt distruse;
b) mijloace de productie ramîn nefolosite (unele fabrici nu lucreaza);
c) se produc alte bunuri decît cele de consum si cele de tipul A), spre exemplu arme;
d) este folosita munca pentru distrugerea de mijloace de productie (si pentru reducerea, în acest fel, a productivitatii).
Am întocmit în asa fel lista acestor evolutii - lista ce. desigur, ar putea fi înca elaborata - încît pîna la linia punctata, adica pîna îa C), bt) evolutiile ca atare sînt îndeobste recunoscute ca dezirabile,
CAPITOLUL 21: O EVALUARE A PROFEŢIEI
pe cînd de la C), b2) mai departe, figureaza cele considerate îndeobste a fi indezirabile; ele indica depresiune economica, fabricare de arme si razboi.
Este clar ca de vreme ce A) nu poate ea singura sa restabileasca pîna la capat echilibrul, desi poate sa fie un factor foarte important, trebuie sa intervina una sau mai multe din celelalte evolutii. în plus, pare rezonabil sa admitem ca daca nu exista institutii care sa garanteze desfasurarea evolutiilor dezirabile într-o masura suficienta pentru a contrabalansa productivitatea crescuta, se vor declansa una sau alta dintre evolutiile indezirabile. Dar acestea toate, cu posibila exceptie a productiei de armament, sînt de asa natura. încît e probabil sa duca la o reducere drastica a lui A), ceea ce nu poate sa nu agraveze foarte mult situatia.
Nu cred ca prin consideratii de felul celor de mai sus s-ar putea "explica". în vreun sens al cuvîntului, înarmarile sau razboiul, desi s-ar putea explica succesul statelor totalitare în combaterea somajului. Nu cred. tot asa. ca astfel de consideratii ar fi în masura sa "explice" ciclul industrial, desi ar putea, eventual, sa contribuie cu ceva la explicarea lui, explicare în cadrul careia problemele de credit si monetare joaca probabil un rol foarte important: pentru ca reducerea lui A), de exemplu, poate echivala cu tezaurizarea unor economii ce altminteri ar fi probabil investite - un factor important si mult discutat4. si nu e cu totul imposibil ca legea marxista a scaderii ratei profitului (daca în genere aceasta lege sta în picioare5) sa poata oferi si ea o sugestie pentru explicarea tezaurizarii: caci presupunînd ca o perioada de acumulare rapida poate duce la o asemenea scadere, aceasta ar putea sa descurajeze investitiile si sa încurajeze tezaurizarea, reducînd A).
Acestea toate n-ar fi însa o teorie a ciclului industrial. O asemenea teorie ar avea o sarcina diferita. Principala ei sarcina ar fi sa explice de ce institutia pietei libere, instrument extrem de eficace de egalizare a cererii si ofertei, nu este suficienta pentru a împiedica depresiunile6, adica supraproductia si subconsumul. Cu alte cuvinte, ar trebui sa putem arata ca vînzarea si cumpararea pe piata produc, ca una din repercusiunile sociale neintentionate7 ale actiunilor noastre, ciclul industrial. Teoria marxista a ciclului industrial tocmai acest scop îl urmareste: iar consideratiile schitate aici privitoare la efectele unei tendinte generale de crestere a productivitatii pot cel mult sa suplimenteze aceasta teorie.
PROFEŢIA LUI MARX
Nu doresc sa ma rostesc asupra valorii tuturor acestor speculatii privitoare la ciclul industrial. Mi se pare însa foarte clar ca ele sînt cum nu se poate mai pretioase, chiar daca în lumina teoriilor moderne ele ar trebui astazi înlocuite cu totul. Simplul fapt ca Marx a tratat pe larg aceasta problema constituie un mare merit al sau. Cel putin aceasta parte a profetiei sale s-a adeverit pîna în prezent; tendinta de crestere a productivitatii continua: continua si ciclul industrial, iar continuarea sa va duce, probabil, la contra-masuri interventioniste si deci la o noua îngradire a sistemului pietei libere; evolutie aflata în concordanta cu profetia lui Marx, dupa care ciclul industrial ar fi unul din factorii ce duc inevitabil la prabusirea sistemului neîngradit al capitalismului. La aceasta trebuie sa adaugam înca o profetie adeverita, si anume ca asocierea muncitorilor urma sa fie un alt factor important în acest proces.
Avînd în vedere aceasta lista de profetii importante si în mare parte izbutite, mai e cazul oare sa vorbim de mizeria istoricismului? Daca profetiile istorice ale lui Marx au fost fie si partial izbutite, e clar ca nu putem repudia în mod facil metoda lui. Dar examinînd mai de aproape succesele lui Marx, constatam ca niciodata nu i-a adus succes metoda sa istoricista, ci totdeauna metoda analizei institutionale. Asadar, nu analiza istoricista ci o analiza institutionala tipica duce la concluzia ca întreprinzatorul capitalist este silit de concurenta sa sporeasca productivitatea. Tot pe o analiza institutionala se bazeaza si teoria lui Marx privind ciclul industrial si suprapopulatia. Pîna si teoria luptei de clasa este una institutionala; aceasta lupta face parte din mecanismul prin care este controlata repartitia avutiei ca si cea a puterii, mecanism ce face posibile negocierile colective în sensul cel mai larg. Nicaieri în aceste analize nu joaca vreun rol acele tipic istoriciste "legi" sau stadii sau perioade sau tendinte ale dezvoltarii istorice. Pe de alta parte, nici una din concluziile istoriciste mai ambitioase ale lui Marx, nici una din acele "legi inexorabile ale dezvoltarii" sau "faze ale istoriei peste, care nu se poate sari" nu s-a dovedit vreodata a fi o predictie reusita. Marx a izbutit numai în masura în care a analizat institutii si functiile acestora. Or, nici una din profetiile sale istorice mai ambitioase si mai ample nu tine de domeniul analizei institutionale. Ori de cîte ori se face o încercare de a sprijini asemenea profetii printr-o atare analiza, derivarea e defectuoasa. într-adevar, raportate la criteriile exigente ale lui Marx însusi, profetiile mai
CAPITOLUL 21: O EVALUARE A PROFEŢIEI
ample se situeaza la un nivel intelectual destul de scazut. Ele cuprind nu numai multa gîndire tendentioasa, ci sînt si lipsite de imaginatie politica. Vorbind în mare, Marx împartasea credinta industriasului progresist, a "burghezului" din vremea sa: credinta într-o lege a progresului. Dar acest optimism istoricist naiv, al lui Hegel si Comte, al lui Marx si Mill, nu este mai putin superstitios decît un istoricism pesimist cum este cel al lui Platon sau cel al lui Spengler. Iar pentru un profet este un prost instrument, deoarece în mod necesar încatuseaza imaginatia istorica. într-adevar, este necesar sa fie recunoscut drept unul din principiile oricarei viziuni asupra politicii negrevata de prejudecati ca în sfera omenescului totul este posibil, si în particular, ca nici una din evolutiile imaginabile nu poate fi exclusa pe temeiul ca ar fi incompatibila cu asa-numita tendinta a progresului uman sau cu orice alta pretinsa lege a "naturii umane". "Faptul progresului, spune H. A. L. Fisher8, este înscris cu litere mari si clare pe pagina istoriei; dar progresul nu e o lege a naturii. Terenul cîstigat de o generatie poate fi pierdut de cea urmatoare."
în conformitate cu principiul ca totul e posibil, merita, poate, sa mentionam ca profetiile lui Marx ar fi putut foarte bine sa se adevereasca. O credinta cum a fost optimismul progresivist al secolului al XlX-lea poate fi o puternica forta politica; ea poate contribui la înfaptuirea a ceea ce a prezis. Astfel, chiar si o predictie corecta nu trebuie prea repede acceptata drept o coroborare a unei teorii si a caracterului stiintific al acesteia. Adeverirea predictiei poate fi, dimpotriva, o consecinta a caracterului sau religios si o dovada a puterii credintei religioase pe care a fost capabila s-o insufle oamenilor. Iar cît priveste, în speta, marxismul, elementul religios din el a actionat fara gres. în ceasul celei mai profunde mizerii si degradari, profetia lui Marx a oferit muncitorilor o credinta inspiratoare în misiunea lor si în viitorul maret pe care miscarea lor avea sa-l pregateasca pentru întreaga omenire. Privind înapoi la desfasurarea evenimentelor dintre 1864 si 1930, cred ca daca nu era faptul întrucîtva accidental ca Marx descurajase cercetarile de tehnologie sociala, lumea europeana ar fi putut evolua, sub influenta acestei religii profetice, spre un socialism de tip necolectivist. O pregatire temeinica pentru ingineria sociala, pentru planificarea libertatii, din partea marxistilor rusi ca si a celor din Europa centrala, ar fi putut sa duca la un succes neîndoielnic, convingator
PROFEŢIA LUI MARX
pentru toti prietenii societatii deschise. Dar aceasta n-ar fi însemnat o coroborare a unei profetii stiintifice. Ar fi fost rezultatul unei miscari religioase - rezultatul credintei în umanitarism, combinata cu o utilizare critica a ratiunii noastre în scopul transformarii lumii. Lucrurile au evoluat însa altfel. Elementul profetic din crezul lui Marx a fost dominant în mintile disicipolilor sai. El a obnubilat tot restul, alungînd puterea judecatii reci si critice si distrugînd convingerea ca prin folosirea ratiunii putem sa schimbam lumea. N-a ramas din doctrina lui Marx decît filozofia oraculara a lui Hegel, care în travestiul ei marxist ameninta sa paralizeze lupta pentru societatea deschisa.
|