O evaluare a profetiei

O evaluare a profetiei

Rationamentele pe care se sprijina profetia istorica a lui Marx nu stau īn picioare. Ingenioasa sa īncercare de a trage concluzii profetice din observatii facute asupra tendintelor economice din vremea sa a esuat. Ratiunea acestui esec nu rezida īn vreo insufi­cienta a bazei empirice de la care porneste rationamentul. Anal 252i83c izele sociologice si economice facute de Marx societatii din vremea sa au fost poate īntrucītva unilaterale, dar, īn ciuda partialitatii lor, erau remarcabile īn aspectul lor descriptiv. Ratiunea esecului sau ca profet rezida īn īntregime īn mizeria istoricismului ca atare, īn faptul simplu ca, chiar daca observam astazi ceea ce pare a fi o tendinta istorica, nu putem sti daca ea ni se va īnfatisa la fel si mīine.

Trebuie sa admitem ca Marx a vazut multe lucruri īn adevarata lor lumina. Daca luam īn considerare doar profetia sa ca sistemul capitalismului neīngradit, asa cum l-a cunoscut el, nu avea sa mai dureze multa vreme si ca apologetii care credeau ca acest sistem va dainui vesnic se īnselau, trebuie sa spunem ca Marx a avut dreptate. Dupa cum a avut dreptate si atunci cīnd a sustinut ca "lupta de clasa", adica asocierea muncitorilor, este cea careia avea sa i se datoreze īn mare parte transformarea acestui sistem economic īn unul nou. Nu trebuie īnsa sa mergem pīna acolo īncīt sa spunem ca Marx a prezis acest nou sistem, interventionismul¹, sub un alt nume, cel de socialism. Adevarul e ca n-a intuit defel ceea ce avea sa se petreaca. Ceea ce Marx numea "socialism" era un lucru foarte diferit de orice forma de interventionism, chiar si de forma ruseasca a acestuia; caci el a crezut cu fermitate ca dezvoltarea viitoare va diminua influenta, politica si deopotriva economica, a statului, pe cīnd interventionismul a amplificat pretutindeni aceasta influenta.

Dat fiind ca fac aici o critica a lui Marx si ca, īntr-o anumita masura, elogiez interventionismul democratic gradual (īndeosebi pe cel institutional, explicat īn sectiunea VII a capitolului 17), tin sa

CAPITOLUL 21: O EVALUARE A PROFEŢIEI

spun cu claritate ca nutresc multa simpatie fata de speranta lui Marx privind scaderea rolului statului. Fara īndoiala ca primejdia cea mai mare a interventionismului - īndeosebi a interventiei directe - consta īn faptul ca duce la cresterea puterii de stat si a birocratiei. Primejdia e cu atīt mai mare cu cīt majoritatii interventionistilor nu le pasa de ea sau īnchid ochii īn fata ei. Eu īnsa cred ca daca primejdia este privita īn fata, trebuie sa existe o posibilitate de a o stapīni. Caci este vorba si aici" pur si simplu, de o problema de tehnologie sociala si de inginerie sociala graduala. Dar de o problema ce se cere abordata fara īntīrziere, deoarece constituie un pericol pentru democratie. Este necesar sa lucram planic īn directia libertatii, si nu doar a securitatii, daca nu din alt motiv, atunci pentru ca numai libertatea ne poate da siguranta securitatii.

Sa ne īntoarcem īnsa la profetia lui Marx. Una din tendintele istorice pe care el pretindea a le fi descoperit pare sa fie de un caracter mai persistent decīt celelalte; am īn vedere tendinta de acumulare a mijloacelor de productie si īndeosebi pe cea de crestere a productivitatii muncii. Pare-se, īntr-adevar, ca aceasta tendinta va continua pentru un timp, cu conditia, fireste, ca noi sa īmpiedicam nimicirea civilizatiei. Dar Marx nu numai ca a recunoscut aceasta tendinta si "aspectele civilizatorii" ale ei, ci a sesizat si pericolele ce-i sīnt inerente. īn particular, el a fost unul din primii (desi a avut cītiva precursori, ca de exemplu Fourier²) care au relevat legatura dintre "dezvoltarea fortelor productive", īn care vedea³ "misiunea si justificarea istorica a capitalului", si acel fenomen extrem de distructiv al sistemului de credit - sistem ce pare sa fi stimulat dezvoltarea rapida a industrialismului - care este ciclul industrial.

Teoria lui Marx īnsusi despre ciclul industrial (discutata īn sectiunea IV a capitolului precedent) ar putea, cred, sa fie para­frazata astfel: chiar daca e adevarat ca legile inerente ale pietei libere genereaza o tendinta de ocupare integrala a fortei de munca, este la fel de adevarat ca fiecare apropiere de ocuparea totala, adica de o penurie de forta de munca, īi stimuleaza pe inventatori si pe investitori sa creeze si sa introduca masini si utilaje noi, care necesita mai putina forta de munca, dīnd nastere astfel (la īnceput unei scurte perioade de prosperitate, iar apoi) unui nou val de somaj si depresiune. Daca si īn ce masura aceasta poveste este adevarata, eu nu stiu. Dupa cum spuneam īn capitolul precedent, teoria ciclului economic este o treaba destul de grea si pe care n-am de gīnd s-o

PROFEŢIA LUI MARX

abordez. īntrucīt īnsa teza lui Marx dupa care cresterea produc­tivitatii e unul din factorii ce contribuie la ciclul economic mi se pare importanta, fie-mi īngaduit sa dezvolt cīteva consideratii destul de evidente īn sprijinul ei.

Urmatoarea lista de evolutii posibile este, fireste, cu totul incompleta; dar este construita īn asa fel, īncīt ori de cīte ori produc­tivitatea muncii creste, cel putin una din evolutiile urmatoare, eventual mai multe deodata, īncepe si continua cu necesitate, īntr-o masura suficienta pentru a contrabalansa respectiva crestere a productivitatii muncii.

A) Cresc investitiile, adica are loc producerea unor asemenea mijloace de productie care sporesc capacitatea de producere a altor bunuri. (Cum acest proces duce la o noua crestere a productivitatii, el nu poate singur sa contrabalanseze efectele ei pentru o perioada cīt de cīt īnsemnata.)

B) Sporeste consumul - creste nivelul de trai:

a) al īntregii populatii;

b) al anumitor parti ale ei (de exemplu, al unei anumite clase).

C) Scade timpul de munca.

a) se reduce numarul orelor de munca zilnice

b) creste numarul persoanelor care nu sīnt muncitori indus­triali, si īndeosebi

b[) creste numarul oamenilor de stiinta, al medicilor, artistilor, oamenilor de afaceri etc.

b₂) creste numarul muncitorilor someri.

D) Creste cantitatea bunurilor produse dar neconsumate.

a) bunuri de consum sīnt distruse;

b) mijloace de productie ramīn nefolosite (unele fabrici nu lucreaza);

c) se produc alte bunuri decīt cele de consum si cele de tipul A), spre exemplu arme;

d) este folosita munca pentru distrugerea de mijloace de productie (si pentru reducerea, īn acest fel, a produc­tivitatii).

Am īntocmit īn asa fel lista acestor evolutii - lista ce. desigur, ar putea fi īnca elaborata - īncīt pīna la linia punctata, adica pīna īa C), b_t) evolutiile ca atare sīnt īndeobste recunoscute ca dezirabile,

CAPITOLUL 21: O EVALUARE A PROFEŢIEI

pe cīnd de la C), b₂) mai departe, figureaza cele considerate īndeobste a fi indezirabile; ele indica depresiune economica, fabricare de arme si razboi.

Este clar ca de vreme ce A) nu poate ea singura sa restabileasca pīna la capat echilibrul, desi poate sa fie un factor foarte important, trebuie sa intervina una sau mai multe din celelalte evolutii. īn plus, pare rezonabil sa admitem ca daca nu exista institutii care sa garanteze desfasurarea evolutiilor dezirabile īntr-o masura suficienta pentru a contrabalansa productivitatea crescuta, se vor declansa una sau alta dintre evolutiile indezirabile. Dar acestea toate, cu posibila exceptie a productiei de armament, sīnt de asa natura. īncīt e probabil sa duca la o reducere drastica a lui A), ceea ce nu poate sa nu agraveze foarte mult situatia.

Nu cred ca prin consideratii de felul celor de mai sus s-ar putea "explica". īn vreun sens al cuvīntului, īnarmarile sau razboiul, desi s-ar putea explica succesul statelor totalitare īn combaterea somajului. Nu cred. tot asa. ca astfel de consideratii ar fi īn masura sa "explice" ciclul industrial, desi ar putea, eventual, sa contribuie cu ceva la explicarea lui, explicare īn cadrul careia problemele de credit si monetare joaca probabil un rol foarte important: pentru ca reducerea lui A), de exemplu, poate echivala cu tezaurizarea unor economii ce altminteri ar fi probabil investite - un factor important si mult discutat⁴. si nu e cu totul imposibil ca legea marxista a scaderii ratei profitului (daca īn genere aceasta lege sta īn picioare⁵) sa poata oferi si ea o sugestie pentru explicarea tezaurizarii: caci presupunīnd ca o perioada de acumulare rapida poate duce la o asemenea scadere, aceasta ar putea sa descurajeze investitiile si sa īncurajeze tezaurizarea, reducīnd A).

Acestea toate n-ar fi īnsa o teorie a ciclului industrial. O asemenea teorie ar avea o sarcina diferita. Principala ei sarcina ar fi sa explice de ce institutia pietei libere, instrument extrem de eficace de egalizare a cererii si ofertei, nu este suficienta pentru a īmpiedica depresiunile⁶, adica supraproductia si subconsumul. Cu alte cuvinte, ar trebui sa putem arata ca vīnzarea si cumpararea pe piata produc, ca una din repercusiunile sociale neintentionate⁷ ale actiunilor noastre, ciclul industrial. Teoria marxista a ciclului indus­trial tocmai acest scop īl urmareste: iar consideratiile schitate aici privitoare la efectele unei tendinte generale de crestere a produc­tivitatii pot cel mult sa suplimenteze aceasta teorie.

PROFEŢIA LUI MARX

Nu doresc sa ma rostesc asupra valorii tuturor acestor speculatii privitoare la ciclul industrial. Mi se pare īnsa foarte clar ca ele sīnt cum nu se poate mai pretioase, chiar daca īn lumina teoriilor moderne ele ar trebui astazi īnlocuite cu totul. Simplul fapt ca Marx a tratat pe larg aceasta problema constituie un mare merit al sau. Cel putin aceasta parte a profetiei sale s-a adeverit pīna īn prezent; tendinta de crestere a productivitatii continua: continua si ciclul industrial, iar continuarea sa va duce, probabil, la contra-masuri interventioniste si deci la o noua īngradire a sistemului pietei libere; evolutie aflata īn concordanta cu profetia lui Marx, dupa care ciclul industrial ar fi unul din factorii ce duc inevitabil la prabusirea siste­mului neīngradit al capitalismului. La aceasta trebuie sa adaugam īnca o profetie adeverita, si anume ca asocierea muncitorilor urma sa fie un alt factor important īn acest proces.

Avīnd īn vedere aceasta lista de profetii importante si īn mare parte izbutite, mai e cazul oare sa vorbim de mizeria istoricismului? Daca profetiile istorice ale lui Marx au fost fie si partial izbutite, e clar ca nu putem repudia īn mod facil metoda lui. Dar examinīnd mai de aproape succesele lui Marx, constatam ca niciodata nu i-a adus succes metoda sa istoricista, ci totdeauna metoda analizei institutionale. Asadar, nu analiza istoricista ci o analiza institu­tionala tipica duce la concluzia ca īntreprinzatorul capitalist este silit de concurenta sa sporeasca productivitatea. Tot pe o analiza institutionala se bazeaza si teoria lui Marx privind ciclul industrial si suprapopulatia. Pīna si teoria luptei de clasa este una institutio­nala; aceasta lupta face parte din mecanismul prin care este con­trolata repartitia avutiei ca si cea a puterii, mecanism ce face posibile negocierile colective īn sensul cel mai larg. Nicaieri īn aceste analize nu joaca vreun rol acele tipic istoriciste "legi" sau stadii sau perioade sau tendinte ale dezvoltarii istorice. Pe de alta parte, nici una din concluziile istoriciste mai ambitioase ale lui Marx, nici una din acele "legi inexorabile ale dezvoltarii" sau "faze ale istoriei peste, care nu se poate sari" nu s-a dovedit vreodata a fi o predictie reusita. Marx a izbutit numai īn masura īn care a analizat institutii si functiile acestora. Or, nici una din profetiile sale istorice mai ambitioase si mai ample nu tine de domeniul analizei institu­tionale. Ori de cīte ori se face o īncercare de a sprijini asemenea profetii printr-o atare analiza, derivarea e defectuoasa. īntr-adevar, raportate la criteriile exigente ale lui Marx īnsusi, profetiile mai

CAPITOLUL 21: O EVALUARE A PROFEŢIEI

ample se situeaza la un nivel intelectual destul de scazut. Ele cuprind nu numai multa gīndire tendentioasa, ci sīnt si lipsite de imaginatie politica. Vorbind īn mare, Marx īmpartasea credinta industriasului progresist, a "burghezului" din vremea sa: credinta īntr-o lege a progresului. Dar acest optimism istoricist naiv, al lui Hegel si Comte, al lui Marx si Mill, nu este mai putin superstitios decīt un istoricism pesimist cum este cel al lui Platon sau cel al lui Spengler. Iar pentru un profet este un prost instrument, deoarece īn mod necesar īncatuseaza imaginatia istorica. īntr-adevar, este necesar sa fie recunoscut drept unul din principiile oricarei viziuni asupra politicii negrevata de prejudecati ca īn sfera omenescului totul este posibil, si īn particular, ca nici una din evolutiile imagi­nabile nu poate fi exclusa pe temeiul ca ar fi incompatibila cu asa-numita tendinta a progresului uman sau cu orice alta pretinsa lege a "naturii umane". "Faptul progresului, spune H. A. L. Fisher⁸, este īnscris cu litere mari si clare pe pagina istoriei; dar progresul nu e o lege a naturii. Terenul cīstigat de o generatie poate fi pierdut de cea urmatoare."

īn conformitate cu principiul ca totul e posibil, merita, poate, sa mentionam ca profetiile lui Marx ar fi putut foarte bine sa se adeve­reasca. O credinta cum a fost optimismul progresivist al secolului al XlX-lea poate fi o puternica forta politica; ea poate contribui la īnfaptuirea a ceea ce a prezis. Astfel, chiar si o predictie corecta nu trebuie prea repede acceptata drept o coroborare a unei teorii si a caracterului stiintific al acesteia. Adeverirea predictiei poate fi, dimpotriva, o consecinta a caracterului sau religios si o dovada a puterii credintei religioase pe care a fost capabila s-o insufle oame­nilor. Iar cīt priveste, īn speta, marxismul, elementul religios din el a actionat fara gres. īn ceasul celei mai profunde mizerii si degradari, profetia lui Marx a oferit muncitorilor o credinta inspi­ratoare īn misiunea lor si īn viitorul maret pe care miscarea lor avea sa-l pregateasca pentru īntreaga omenire. Privind īnapoi la desfasurarea evenimentelor dintre 1864 si 1930, cred ca daca nu era faptul īntrucītva accidental ca Marx descurajase cercetarile de tehnologie sociala, lumea europeana ar fi putut evolua, sub influenta acestei religii profetice, spre un socialism de tip necolectivist. O pregatire temeinica pentru ingineria sociala, pentru planificarea libertatii, din partea marxistilor rusi ca si a celor din Europa centrala, ar fi putut sa duca la un succes neīndoielnic, convingator

PROFEŢIA LUI MARX

pentru toti prietenii societatii deschise. Dar aceasta n-ar fi īnsemnat o coroborare a unei profetii stiintifice. Ar fi fost rezultatul unei miscari religioase - rezultatul credintei īn umanitarism, combinata cu o utilizare critica a ratiunii noastre īn scopul transformarii lumii. Lucrurile au evoluat īnsa altfel. Elementul profetic din crezul lui Marx a fost dominant īn mintile disicipolilor sai. El a obnubilat tot restul, alungīnd puterea judecatii reci si critice si distrugīnd convingerea ca prin folosirea ratiunii putem sa schimbam lumea. N-a ramas din doctrina lui Marx decīt filozofia oraculara a lui Hegel, care īn travestiul ei marxist ameninta sa paralizeze lupta pentru societatea deschisa.