O istorie a planetei Marte

O istorie a planetei Marte

Planeta Marte s-a aflat la orizontul constiintei umane mai mult decât orice alt corp ceresc, cu exceptia lunii si a soarelui. Venus este mai apropiata si straluceste mai puternic decât Marte, dar acesta din urma atrage într-o mai mare masura atentia. În acest capitol vom încerca sa descoperim de ce este aceasta planeta atât de adânc înradacinata în constiinta umana.

Probabil cel mai clasic exemplu al efectului lui Marte asupra psihicului uman este cel surprins de Orson Welles prin transmisiunea sa radiofon 20120l118u ica a Razboiului lumilor, în noaptea de Halloween a anului 1938. Oameni din întregul New Jersey alergau disperati în toate directiile, convinsi ca ne-au atacat martienii, în ciuda faptului ca la radio se spusese ca programul care urmeaza reprezinta o fictiune. De ce au sarit oamenii ca din pusca si nu s-au limitat sa schimbe postul sau sa cheme autoritatile?

La începutul secolului XX a existat un entuziasm popular imens legat de ideea ca pe Marte exista viata. Viziunea societatii si a comunitatii stiintifice era mult mai aroganta în acea perioada, iar literatura vremii este de-a dreptul fascinanta din perspectiva actuala.

Unul din cele mai interesante personaje care a trait în acea vreme a fost Percival Lowell, un faimos astronom si om de stiinta care si-a construit un observator la Flagstaff, în Arizona, cu scopul exclusiv de a studia planeta Marte. El a observat pe ea existenta unor canale si a ramas convins ca a fost o vreme când pe Marte exista apa. Lowell sustinea ca Marte era locuit de fiinte capabile sa construiasca un sistem de irigatii la nivel planetar. Asemenea opinii, inclusiv cele referitoare la existenta vietii pe Marte, erau adeseori ridiculizate de colegii sai. Dintr-o anumita perspectiva, Lowell poate fi asemanat cu Tesla, un alt savant reputat care a facut afirmatii considerate tabu de comunitatea conventionala a oamenilor de stiinta. Calculele astronomice ale lui Lowell era extrem de precise si au condus la descoperirea planetei Pluto, prin anii 30. Fiind un savant reputat, afirmatiile lui ar trebui tratate cu o anumita consideratie. În timpul vietii sale, nimeni nu a dispus de un telescop mai puternic decât al lui Lowell, ceea ce nu i-a împiedicat pe colegii sai sa se grabeasca sa îl ridiculizeze. Unul dintre cei mai mari opozanti ai sai a fost Alfred Wallace, unul dintre savantii care au sustinut cel mai tare "teoria evolutiei". Desi acest lucru spune totul, mai putem adauga ca Wallace a afirmat cu tarie ca temperatura de pe Marte este mult prea scazuta pentru a permite existenta apei. Mai mult, el a sustinut cu convingere ca "Marte este absolut NELOCUIBIL!".

Arthur C. Clarke a afirmat despre Lowell ca a fost unul dintre cei mai fascinanti astronomi din istorie. Desi sustine ca la ora actuala s-a demonstrat ca acele canale de care vorbea Lowell nu exista (exista înca astronomi care nu sunt de acord cu aceasta afirmatie), el spune:

"Acum, când avem fotografii de buna calitate ale planetei Marte, ar trebui sa comparam desenele lui Lowell cu realitatea pentru a întelege ce s-a întâmplat la Flagstaff la începutul secolului. Cum a fost posibil ca un savant atât de reputat sa sustina cu atâta convingere, timp de mai bine de 20 de ani, o iluzie optica (daca despre asa ceva a fost vorba)? Cum a reusit el sa-i convinga si pe altii de adevarul spuselor sale? A existat vreo corelatie între capacitatea altor astronomi de a vedea canalele de pe Marte si pozitia lor pe statele de plata ale Observatorului de la Flagstaff? Acestea sunt doar câteva din întrebarile pe care ar trebui sa ni le punem.".

În mod evident, Clarke pleaca de la premisa ca fotografiile si datele asociate cu acestea (care dovedesc inexistenta canalelor) sunt corecte, desi NASA are reputatia de a pune la dispozitia publicului numai fotografii partiale. Cel putin Clarke recunoaste o anomalie majora în istoria lui Percival Lowell.

Daca privim cu mai multa atentie scenariul martian, vom descoperi ca în anul 1903 au existat pe aceasta planeta furtuni magnetice extrem de puternice, care au durat între lunile mai si august. La data de 13 august aceste furtuni au aparut în niste fotografii prezentate de revista Science News. S-au emis atunci teorii ferm sustinute potrivit carora aceste furtuni magnetice creau o atmosfera capabila sa restaureze civilizatia pe Marte. Calota de gheata si norii extrem de bogati asigurau suficienta umezeala, oxigenul si celelalte componente necesare aparitiei vietii organice. Lowell a fost unul dintre putinii oameni care au asistat direct la acest fenomen. Teoriile sale referitoare la viata pe Marte au fost controversate si contestate de gândirea stiintifica moderna. Chiar daca este sa credem toate datele oferite de stiinta conventionala si concluziile la care au ajuns oamenii de stiinta moderni, nu putem sa nu observam cel putin o neconcordanta în gândirea lor. Savantii actuali pornesc de la premisa ca Marte din timpul lui Lowell este acelasi ca si Marte actual. Orice scenariu este însa posibil. Mi s-a spus chiar ca Lowell era pe punctul de a descoperi un experiment major de calatorie în timp prin care civilizatia noastra încerca sa transforme Marte într-o planeta locuibila.

Daca examinam datele disponibile (si mai sunt înca destule pe care trebuie sa le consult[1]), putem trage concluzia ca observatiile stiintifice ale lui Lowell au condus la contactarea acestuia de catre extraterestri sau de catre oameni din viitor. Este la fel de posibil ca fiintele respective sa fi fost chiar martieni pur-sânge. O alta varianta este ca scolile misterelor i-au furnizat informatii referitoare la anumite anomalii stranii din sistemul nostru solar. Aceasta teorie pare cât se poate de credibila daca tinem seama ca Lowell cunostea informatii din categoria celor cu care se ocupa în mod curent scolile misterelor. Spre exemplu, el stia ca pe planeta Neptun exista un efect gravitational cu mult înainte ca societatea în ansamblul ei sa accepte acest lucru. Aceasta informatie a condus în cele din urma la descoperirea planetei Pluto de catre comunitatea stiintifica, dupa moartea lui Lowell. Era de asemenea constient de existenta planetei Vulcan. Este vorba de o planeta mica, ce orbiteaza în jurul soarelui în interiorul lui Mercur. Descoperirea ei a generat un adevarat scandal, pe care NASA si alti astronomi moderni refuza sa-l accepte. O alta informatie cu totul neobisnuita pe care o cunostea Lowell era faptul ca planetele mai au si o a treia miscare, în afara celei de rotatie si a celei de revolutie în jurul soarelui, despre care foarte putini oameni vorbesc. Este vorba de o miscare lenta de rotatie pe axa nord/sud. Va veni o vreme când planetele vor fi complet inversate, astfel încât soarele va rasari la vest si va apune la est, asa cum se întâmpla deja cu Uranus si cu Neptun.

Viziunea lui Lowell ne indica faptul ca urma o anumita cale initiatica. Desi a suferit de o moarte subita, daca este sa credem presa populara a vremii, el a lasat în urma sa o mostenire extrem de importanta.

Chiar si dupa moartea lui Lowell, în ziarele epocii domnea un entuziasm generalizat cu privire la existenta vietii pe planeta rosie. Marte era atât de puternic prezent în constiinta sociala a vremii încât Comandantul Operatiunilor Navale si Directorul Departamentului de Transmisiuni al Armatei au dat ordin în anul 1924 ca statiile radio sa nu comunice între ele pe perioada cât Marte se afla în cea mai strânsa opozitie fata de pamânt din acest secol. În New York Times au aparut chiar articole în care se vorbea de receptarea unor semnale venite de pe planeta rosie care nu aveau nici un sens, dar care, reprezentate grafic, scoteau în evidenta fata unui om! Unul din aceste articole este reprodus integral pe pagina urmatoare. Vom vorbi mai târziu în aceasta carte de un experiment în care s-a încercat o calatorie în timp în anul 1923. Ne putem întreba pe buna dreptate daca exista vreo corespondenta între acel experiment, disparitia canalelor lui Lowell si fata transmisa de pe Marte în anul 1924.

Pagina cu articolul:

SEMNE DE PE MARTE ÎNTR-UN FILM RADIO DE 10 METRI

Dr. Todd va studia fotografiile recent înregistrate, alcatuite din misterioase puncte si liniute.

WASHINGTON, 27 august - developarea unui film fotografic obtinut prin prelucrarea unor semnale radio în timpul perioadei de 29 de ore în care Marte s-a aflat la distanta cea mai mica fata de pamânt a adâncit misterul punctelor si liniutelor receptionate de operatori separati de la mai multe statii din tara.

C. Francis Jenkins din Washington, inventatorul unui aparat pe care l-a numit "masina de transmisie continua a mesajelor radio-fotografice" a fost rugat de dr. David Todd, profesor emerit de astronomie la Amherst si organizator al societatii internationale de "ascultare" a semnalelor provenite de pe Marte, sa faca aceasta înregistrare.

Filmul, cu o lungime de 10 metri si o latime de 15 centimetri, prezinta un aranjament alb-negru de puncte si liniute, marcate de intervale care dau nastere unei fete umane desenata schematic.

"Personal, nu cred ca rezultatele obtinute au vreo legatura cu Marte", a declarat domnul Jenkins. "Dupa parerea mea, sunetele înregistrate sunt rezultatul interferentei semnalelor radio. Filmul prezinta o fata umana, care se repeta la intervale de o jumatate de ora. Este o curiozitate pe care nu o putem explica".

Citatul de mai sus reproduce textual un articol aparut pe pagina a sasea a editiei New York Times din 28 august 1924.

Merita sa ne întrebam de ce nu s-a gasit nimeni dispus sa analizeze mai profund diferitele puncte de vedere referitoare la planeta Marte. Literatura de popularizare pe marginea acestui subiect a tratat întotdeauna povestea cu o superficialitate maxima. În mod evident, informatiile referitoare la Marte au fost ocultate în mod deliberat. Este suficient sa analizam povestea vietii lui Jules Verne pentru a ne da seama de acest lucru. Celebrul autor a scris de existenta a doua luni care se învârtesc în jurul lui Marte cu mult înainte ca acestea sa fie descoperite în mod oficial de Asaph Hall, în anul 1877. Pe lânga faptul ca se afla în contact cu cei mai proeminenti savanti ai vremii, Verne avea legaturi extinse cu diferite societati secrete si mistice, printre care se numarau Golden Dawn, OTO si Societatea Teozofica.

Cu un secol înainte, Jonathan Swift mentiona deja cele doua luni în celebra sa carte, Calatoriile lui Guliver. El a facut chiar o serie de observatii extrem de pertinente referitoare la orbitele lor si la distanta fata de planeta-mama. Pare evident ca cei doi scriitori faceau parte din societati secrete sau aveau acces la anumite scrieri stravechi. Poetul grec Homer a scris si el despre cei doi bidivii ai lui Marte, pe care i-a numit Phobos (teama) si Deimos (fuga sau panica). Acestia erau caii care trageau carul zeului Marte. Când Asaph Hall a descoperit cele doua luni ale lui Marte, el le-a dat numele cu care erau cunoscute în Antichitate (Phobos si Deimos). Daca mergem si mai departe cu analiza noastra, putem gasi un veritabil rezervor de informatii referitoare la Marte, mentionate în scrieri stravechi si chiar în Scriptura.

Textele din Antichitate mentioneaza ca întreaga noastra perceptie asupra timpului a fost profund influentata de planeta Marte. Însusi calendarul nostru are la baza activitatea acestei planete. Totul a început prin observarea de catre scribii biblici a miscarilor planetei Marte. Întrucât acesti scribi nu traiau foarte mult, evaluarea unor perioade mai lungi de timp depindea de calendarul acestor miscari. În acele timpuri, istoria era privita cu alti ochi decât în prezent, considerându-se ca prezentul este puternic influentat de ea.

Potrivit acelor observatori din vechime, între Marte si Pamânt exista o orbita perfect rezonanta[2]. Marte avea nevoie de exact 720 de zile pentru a efectua o rotatie completa în jurul soarelui, în timp ce pamântul avea nevoie de 360 de zile. La scoala ni se preda ca anticii au estimat gresit durata unui an la 360 de zile, în timp ce oamenii de stiinta moderni au descoperit ca durata completa este de 365,25 de zile. Cât de usor ne este sa-i acuzam pe cei din vechime de o cunoastere gresita!

Scribii au remarcat ca Idele lui Marte (15 martie) si data de 26 octombrie sunt momentele în care cele doua planete se apropie cel mai mult. Nu întâmplator, cele doua date au devenit punctele cardinale ale calendarului. Idele lui Marte au marcat începutul primaverii si sfârsitul iernii, în timp ce data de 26 octombrie a marcat ziua recoltei si sfârsitul anului la vechii celti si la alte popoare din Antichitate[3].

Un alt lucru pe care l-au observat istoricii din Antichitate a fost acela ca la fiecare 108 ani, Martie se apropie înspaimântator de mult de pamânt. Exista relatari care afirma ca Marte se apropia atât de tare de pamânt încât unii oameni puteau vedea efectiv ce se întâmpla pe el, inclusiv canalele care existau pe planeta. Cel putin o sursa afirma ca atmosfera pamântului era acoperita cu o pelicula de apa care actiona ca o lentila capabila sa mareasca toate corpurile ceresti, si cu atât mai mult pe Marte, care se afla extrem de aproape de pamânt. Se pare ca folosirea gresita a unor arme de tip laser a provocat colapsul acestei pelicule de apa, care a inundat pamântul într-un veritabil potop.

În cele din urma, aceasta apropiere a celor doua planete a provocat un câmp gravitational atât de puternic încât s-a produs un cataclism major. Evident, este posibil ca el sa fi fost influentat si de alti factori, de pilda, o interferenta a planetei Venus.

Cataclismul este descris în Biblie ca un eveniment major. În Batalia de la Beth-horun, descrisa în Cartea lui Iosua, se vorbeste de cea mai lunga zi a lui Iosua, în care s-au facut ritualuri pentru prevenirea acestui eveniment. Se spune aici ca poporul biblic a înconjurat zidul în fiecare zi, pâna la Sabat. Într-o zi, oamenii au înconjurat de sapte ori zidul, momentul fiind retinut de istorie ca ziua în care soarele a ramas nemiscat. Se pare ca cele doua planete aproape ca s-au izbit una de cealalta, iar pe Marte s-a produs un cataclism major. Pamântul s-a cutremurat si el, iar zidurile Ierihonului s-au prabusit.

În ziua în care soarele a ramas nemiscat, conditiile fizice au facut ca ziua sa aiba 28 de ore. În consecinta, pamântul a câstigat în viteza (la fel ca un electron) si a primit un impuls energetic care a facut ca perioada de revolutie în jurul soarelui sa se prelungeasca cu 5,25 de zile. La rândul ei, orbita lui Marte s-a modificat, durata de revolutie scurtându-se de la 720 de zile la 686,5 zile. Astrologii vremii (toti astronomii acelor timpuri erau simultan si astrologi) au început sa calculeze schimbarile si si-au dat seama ca echinoctiile si solstitiile si-au schimbat datele corespondente. Întrucât Templul lui Solomon si alte temple erau construite astfel încât sa coincida cu anumite evenimente ceresti (de multe ori, afisând umbre sau manifestând alte fenomene curioase), ele au trebuit reconstruite, caci pozitia lor deviase cu 6ș fata de cea anterioara. Astfel, începutul primaverii s-a modificat de la data de 15 martie la 21 martie. Aceasta perioada de reînnoire a fost marcata de zeita Ishtar, identificata cu Venus (asa cum spuneam mai devreme, se pare ca planeta Venus a fost implicata în acest eveniment cosmic care s-ar fi putut solda cu o coliziune între cele doua planete). Un festival pagân o sarbatorea pe Ishtar în aceasta perioada a anului si însusi cuvântul Pasti (n.n. Easter în limba engleza, citit Istar) deriva de la numele acestei zeite.

Pe de alta parte, zodiacul astrologic începe cu Berbecul (n.n. Aries în limba engleza), identificat cu Ares, zeul grec al razboiului. Romanii i-au dat lui Ares numele de Marte. Evident, constelatia Berbecului este guvernata de Marte. Toate aceste informatii demonstreaza în mod clar ca întregul nostru sistem de marcare a timpului îl considera pe Marte forta primordiala a cerului.

Cele 5,25 de zile adaugate la data de 26 octombrie au condus la marcarea zilei recoltei la 31 octombrie. În prezent, aceasta zi este celebrata în SUA ca Allhallows Eve sau Halloween. Pentru stramosii nostri, aceasta zi era extrem de importanta, iar druizii sarbatoreau Anul Nou la data de 1 noiembrie, sau Samhain. Dupa cum se poate observa, Halloween este în realitate o celebrare a lui Marte. Între altele, simbolizeaza transmigratia sufletelor de pe Marte pe pamânt.

Marele cataclism care s-a produs între Marte si pamânt a mai avut si o alta influenta asupra perceptiei noastre asupra timpului. Potrivit unuia dintre calendarele antice, acest eveniment s-a produs în anul 1440 î.Ch. Un alt calendar îl plaseaza în anul 1404 î.Ch, la o diferenta de 36 de ani. Acesta este un numar cheie, întrucât anumite traditii considera ca el simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trait Christos, viata sa având o influenta suprema asupra constiintei umane. Evident, exista si scoli ale misterelor care sustin ca vârsta pâna la care a trait Christos a fost de 33 de ani. Nu acest lucru este important, ci faptul ca scolile misterelor pot merge pâna acolo încât sa schimbe un întreg calendar pornind de la un eveniment de talia vietii lui Christos. Ele încearca în permanenta sa manipuleze constiinta noastra, în acest caz particular prin folosirea timpului.

În anul 701 sau 731 î.Ch. s-a produs o alta apropiere între cele doua planete documentata de scribi. Facând calculele, ei au descoperit ca ciclul la care se repeta acest eveniment este de 108 ani. Altfel spus, în istoria umanitatii s-a produs câte un asemenea cataclism la fiecare 108 ani. Schimbarile de pe pamânt erau legate de aceasta ciclicitate. Istoria acestor dezastre si a terorii pe care o instaura Marte de câte ori se apropia de pamânt i-au adus acestei planete reputatia sa de planeta a luptelor si a focului.

Potrivit stiintelor oculte, pamântul este situat pe o orbita-leagan, care favorizeaza viata. În Antichitate, Marte s-a aflat pe aceeasi orbita-leagan si în mod normal ar fi trebuit sa fie centrul vietii în sistemul nostru solar. În viitor, pamântul va iesi din aceasta orbita-leagan, iar cea care va intra în ea va fi Venus. Aceasta ipoteza are la baza faptul ca sistemul solar este modelat dupa structura atomului, fiind predestinat sa se prabuseasca cândva în sine. Într-un asemenea scenariu, viata trebuie sa se mute periodic daca doreste sa scape de extinctie. Asa se explica de ce Marte a lasat o cicatrice atât de profunda în constiinta pamântenilor. A existat cu siguranta o vreme când am fost invadati si colonizati de martieni.

Prin secolul XVI sau XVII, data Anului Nou a fost mutata la 1 ianuarie. Scopul acestei mutari era tocmai acela de a îndeparta spaima oamenilor de Marte si de a anihila cultul lui Baal. Multi oameni îsi amintesc ca Baal era vitelul de aur sau zeul fertilitatii din filmul Cele zece porunci. Baal a fost totodata si un mare oras al Antichitatii, localizat la nord de Cairo, fiind mai cunoscut astazi sub numele de Heliopolis. La fel cum Cairo a fost numit dupa planeta Marte, cultul lui Baal a fost de origine martiana. Evangheliile pomenesc un episod în care apostolul Pavel condamna cultul lui Baal pe Colina lui Marte. Legenda lui Moise din Vechiul Testament povesteste ca acesta a rupt-o cu Baal sau cu traditia martiana, dar este interesant de notat faptul ca fondatorul hasidismului (o secta extrem de influenta a misticilor evrei, foarte bine cunoscuta în New York), Israel ben Eliezer pe numele sau real, a preferat sa-si ia numele de Baal Shem Tov. Poate ca stia sa citeasca printre rânduri, sau poate ca avea acces la informatii mai putin discutate în sinagogi.

Exista si anumite dovezi stiintifice interesante care sustin faptul ca viata a transmigrat de pe Marte pe pamânt. Analiza sângelui locuitorilor vechiului Baal a demonstrat ca aceasta populatie este identica cu cea galica ce s-a stabilit mai târziu în Muntii Pirinei si în localitatea St. Angeles din Italia de astazi. 60 pâna la 90% din acesti oameni au un Rh negativ al sângelui. Desi multi oameni au auzit de Rh, foarte putini dintre ei (inclusiv dintre medici) stiu ca acesta provine de la numele maimutei rhesus. Altfel spus, daca sângele dumneavoastra are un Rh pozitiv, înseamna ca structura dumneavoastra genetica este similara cu cea a maimutei din aceasta specie. De vreme ce au un alt tip de sânge, putem presupune ca acesti oameni nu provin de pe pamânt. Exista rapoarte care demonstreaza ca guvernele lumii au facut studii secrete asupra factorului Rh numai pentru a studia aceasta influenta. Mesajul este cât se poate de clar: rasa galica si toti cei care au un Rh negativ al sângelui descind din martieni.

Nu este exclus nici ca cei cu Rh pozitiv sa provina tot din martieni. În cartea GENESET a lui David Wood si Ian Campbell se afirma ca s-au facut studii pe oameni supusi unei privari senzoriale complete prin asezarea într-un tanc cu apa sarata. Dupa o perioada de timp petrecuta în tanc, ceasurile corporale care controleaza sistemul nervos autonom ale tuturor subiectilor experimentului au trecut la un ciclu de 24 de ore si 40 de minute. Or, aceasta este exact lungimea zilei martiene! Nu putem exclude asadar ipoteza ca întreaga noastra structura genetica provine din timpurile în care planeta Marte ocupa orbita-leagan.

Toate aceste argumente legate de sorgintea martiana a sângelui nostru ne reaminteste de legendele merovingienilor, care s-au stabilit în sudul Frantei, fiind cunoscuti sub numele de cathari. Potrivit lucrarii Sângele sfânt, Graalul sfânt, se crede ca acesti oameni sunt descendentii familiei lui Iisus. Exista chiar teorii care sustin ca Iisus a continuat sa traiasca dupa data la care i s-a atribuit moartea, fugind si stabilindu-se în sudul Frantei împreuna cu Maria Magdalena. Catharii au fost practic exterminati de Inchizitie, dar în urma lor au ramas legende foarte bine cunoscute de capetele încoronate din Europa, care se considera descendenti cu sânge albastru ai Casei lui David (din care facea parte si Iisus). Se pune întrebarea fireasca: era acesta sânge martian?

Un lucru este cert: catharii nu au avut atâta putere politica încât sa-l înfrunte pe Papa. De aceea, ei nu si-au permis sa pretinda deschis ca se trag din Iisus, indiferent daca acest lucru era adevarat sau nu. De aceea, au preferat sa creeze o miscare subterana, si astfel a aparut "crestinismul Graalului", care predica aceleasi mistere stravechi sub forma legendelor crestine. Aceasta tactica le-a permis merovingienilor sa scape de mânia Bisericii. Miscarea Graalului a ajuns la apogeu odata cu legendele despre Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde. Se spune ca acesti cavaleri au cautat Sfântul Graal, despre care credeau ca ar contine sângele lui Christos. Regatul lor legendar era cunoscut sub numele de Camelot, care nu înseamna altceva decât Orasul lui Marte[4].

Mai exista un aspect despre care merita sa discutam atunci când vorbim despre sânge. Cuvântul blood deriva de la radacina indo-europeana bhlo, care înseamna a germina sau a înflori, care ne duce cu gândul la ideea de matrice cristalina a cresterii, si deci la conceptul geometriei sacre si al principiului florii vietii.

Atunci când studiem aceste legende legate de Marte, de sângele lui Christos si de câte si mai câte, adevarul lor relativ apare ca fiind mai putin semnificativ prin comparatie cu principiile reale încrustate în cuvinte si în limbajul folosit, care transmit un alt mesaj. Din pacate, foarte putini oameni îsi fac timp sa studieze aceste legende, ca sa nu mai vorbim de codificarile ezoterice. Realitatea este ca aspectele istorice prezentate mai sus au fost ascunse mult timp de ochii maselor. Ele au creat însa un limbaj curios în cultura noastra. De pilda, în Statele Unite se spune despre cineva care arata mai straniu ca pare sa fie un "martian". Aceste expresii nu sunt altceva decât o manipulare psihologica subtila a constiintei umane folosita de anumite forte oculte care se prevaleaza de limbajul specific culturii noastre. Un om care provine de pe Marte nu poate avea nici o credibilitate (întrucât arata ridicol). Ridiculizarea este unul din cele mai puternice mijloace de dezinformare. Ori de câte ori va confruntati cu ea, merita sa va întrebati daca nu cumva cineva doreste sa încetati orice investigatie suplimentara a subiectului în cauza.