ORAsUL GALAŢI LA ĪNCEPUTUL SECOLULUI XX

ORAsUL GALAŢI LA ĪNCEPUTUL SECOLULUI XX

[8] Numarul mestesugarilor este necunoscut. Existau mesteri pietrari, zidari, teslari, tāmplari, zugravi, dovezi fiind bisericile zidite: Precista (1647), biserica Sf. Dimitrie (1648).

[9]. Tot aici īsi aveau sediul "calarasii de Galati", cu organizare speciala, avānd vataful lor, cu stegar si ceaus. Ei faceau curse īntre Galati si Iasi pāna la granitele Poloniei si Rusiei ducānd corespondenta primita din Constantinopol la Curtea Domneasca din Iasi, ducānd-o īn acelasi timp si pe cea domneasca la Galati, unde o īncredintau calarasilor de Ţaringrad .

[15]. Portul devine un īnsemnat centru de tranzit, marfurile din Occident fiind aduse aici nu numai pentru trebuintele interne, dar si pentru cele ale Serbiei, Bulgariei si chiar pentru Orientul Īndepartat .

[25]. Masurile luate de guvernanti au dus la dezvoltarea industiei si comertului.

[26]. Astfel īn ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, īn conditiile dezvoltarii generale a tarii, Galatiul a devenit un important centru industrial si comercial , pentru ca īnca din primul deceniu al secolului al XX-lea fostul judet Covurlui, cu capitala la Galati (īn care erau concentrate peste 95% din asezamintele industriale ale judetului) sa ocupe locul al patrulea dupa judetele Ilfov, Prahova si Bacau īn privinta dezvoltarii industriale. Cresterea la intervale scurte de timp a numarului stabilimentelor industriale si a muncitorilor angajati se poate observa usor. Astfel, īn timp ce īn anul 1902, functionau circa 60 de fabrici, dintre care 38 de stabilimente īncadrate īn categoria marii industrii: 8 īn industria metalelor, 2 īn industria lemnului, 14 industria alimentara, 7 īn industria chimica, una īn industria pielii, una īn industria textila, una īn industria artelor grafice, doua īn cadrul industriilor diverse, una īn industria materiilor minerale , avānd 2.386 de muncitori, 18 bucurāndu-se de legea pentru īncurajarea industriei, pentru ca in anii 1907-1908 numarul fabricilor sa fie de 72, cel al intreprinderilor mari era de 41, iar al celor īncurajate de 38, avānd peste 400 lucratori . Īn anul 1912 se īnregistrau 22 stabilimente industriale mari īncurajate de stat, 54 fabrici mai mici si ateliere mari neīncurajate si peste 1.200 ateliere mici de meseriasi din toate ramurile de productie, la aceste unitati lucrānd circa 10.000 de salariati , iar īn anul 1913 functionau 8 societati industriale pe sistemul actiunilor din care 7 societati anonime si una cooperatista cu un capital de 128.000.000 lei .

[32]. Īncepānd din anul 1904 sunt executate lucrari de mai mare anvergura, trecāndu-se īn paralel cu efectuarea de reparatii, la transformarea si reamenajarea unor nave. Clientela reparatiilor o formeaza vasele din Rusia si Bulgaria, vasele englezesti, grecesti, a navigatiei austriece, vasele serviciului nostru maritim, ca de exemplu pasagerul maritim "Regele Carol I" . Media anuala a vaselor reparate, īn perioada 1897-1908, este de 20-24, santierul ajungānd la un numar de 200-300 de lucratori . santierul se va extinde īn 1907 pe o suprafata de 2 ha., contopindu-se cu uzina. Īn octombrie 1911 santierul naval "C. Fernic" se asociaza cu santierele navale "Stabilimento Tecnico Triestino" din Triest specializate īn constructiile de nave de razboi, transformāndu-se īntr-o societate anonima, cu un capital de 1.500.000 lei si luāndu-si numele de "Societatea Anonima Romāna santierul Naval G. Fernic". Dupa aceasta asociere īncep ample lucrari de dezvoltare si modernizare, se construiesc magazii, ateliere, utilaje, sunt adusi ingineri, tehnicieni din Triest .

[36]. Īn scurt timp īnsa importanta uzinei scade, astfel īncāt īn anul 1911 nu se mai poate vorbi de existenta unei uzine de constructii mecanice, ci de o turnatorie a santierului naval .

[39]. Īntreprinderea "Leul" avea acelasi profil. Īn 1908 aceasta avea peste 120 de angajati, din care 80% erau romāni. Productia anuala se ridica la 250 de vagoane cuie si sārma si era desfacuta īn tara .

[42]. Cele doua fabrici "Albina" si "Greirul" aveau pe lānga sectia de ambalaje metalice si cāte o sectie de vax, crema pentru ghete, unsori pentru piei, hamuri, masini si utilaje.

[44]. Fabrica "Dunareana", proprietatea lui I. Babad, īnfiintata īn 1889, avea īn 1908 aproape 60 de lucratori, iar productia anuala se ridica la 250.000 kg, lumānari de stearina si 300.000 kg, sapun de rufe. Mai modesta a fost fabrica "Luna", deschisa īn 1902 .

[46]. Īn 1912 aceasta va beneficia de avantajele legii pentru īncurajarea industriei nationale adoptata īn acel an, fabrica avānd 20-30 de lucratori si folosind anual 1000 de tone de seminte. Printre avantajele acordate de lege se numarau: folosirea gratuita a caderilor de ape de pe terenul respectiv, scutirea de taxe vamale pentru utilajele necesare investitiilor proprii, reduceri de taxe de transport pe caile ferate, īnlocuirea impozitului catre stat cu un impozit de 2-5% din beneficiul net . Legea mai prevedea prioritatea īn comenzile statului chiar īn cazul īn care pretul produselor era cu pāna la 50% mai mare decāt al produselor similare oferite de firme straine.

[48]. Ea realiza īn 1907 peste 1 milion kg. ulei si peste 2,5 milioane kg. de paste pentru īngrasarea vitelor. Uleiul produs era desfacut doar īn tara pe cānd pastele erau cerute īn Belgia, Anglia si Germania. Īn fabrica lucrau īn 1907 peste 30 de angajati.

[50] Mestesugurile alimentare īsi pastreaza importanta, īn anul 1907 īnregistrāndu-se 125 de brutarii dintre care 14 erau patroni. Mai adaugam la acestea pe covrigarii care lucrau īn cele 12 covrigarii īnregistrate de ancheta industriala din 1901-1902 .

[55]. Industria conservelor alimentare este reprezentata īn aceasta perioada de 2 stabilimente de acest fel: a lui B. Horowitz si N. Kleiner, respectiv fabrica lui Strati Ruglioti, cu precizarea ca aceasta din urma era o īntreprindere mica si functiona cu īntreruperi. Fabrica lui Horowitz īsi procura materia prima īn cea mai mare parte din tara (legumele si fructele), sardelele erau importate din Rusia, iar piperul si scortisoara din India. Fabrica ajunge īn 1904 la o productie īn valoare de 45.000 de lei, iar īn 1912 realiza conserve cifrate la 96.000 lei si avea 25-40 de lucratori .

[60]. Unica īn Galati si a doua de acest gen din tara era "Fabrica de dopuri de pluta si canale pentru butoaie", fondata īn 1890. Materia prima - pluta - era importata din Spania si Portugalia. Fabrica producea dopuri de pluta de diferite marimi, talpi de pluta si pluta macinata. Produsele fabricii erau desfacute īn oras si īn tara prin diferitele centre comerciale .

[66]. Īn lunile dificile de iarna, cānd activitatea portului stagna din cauza īnghetului sau a lipsei de cereale, ca īn anul 1900, numerosi muncitori si carausi, īmpreuna cu familiile lor erau īn imposibilitatea de a-si asigura existenta .

[73]. Īn anul 1905 au avut loc īntruniri de protest, ca de pilda ale muncitorilor tāmplari, agitatii ale muncitorilor din port, īndreptate īmpotriva abuzurilor patronale, pentru revendicari economice.

[80]. Actiunile muncitorilor vor continua si īn perioada urmatoare mai ales īn conditiile grele impuse de noul context international din vara anului 1914.

[82]. Marii comercianti cer guvernului masuri substantiale pentru redresarea vietii economice: protejarea comertului galatean, īnfiintarea zonelor libere īn portul Galati. Orasul este amenintat sa piarda si prioritatea pe care o avea īn importul colonial, dupa ce Braila si Constanta, preluasera comertul cu cereale si de tranzit. Excelenta recolta a anului 1906 da noi sperante marilor comercianti, dar izbucnirea rascoalei taranesti din primavara anului 1907 produce destule perturbari si pagube. Depozitele de cereale din port s-au epuizat īn graba, iar alte transporturi nu s-au putut face din cauza deplasarilor de trupe pentru reprimarea revoltelor .

[85]. Īn 1904 s-au īncarcat la Galati 40.000 de vagoane lemn fasonat si 120.000 mc trunchiuri. Īn Asia Mica, sub numele de "galatiana" se īntelegea cheresteaua romāneasca, iar lazile īn care se īmpachetau smochinele se numeau "Galatzia" .

[100]. Īn oras agricultura era practicata la nivelul gradinilor din cadrul gospodariilor proprii ale cetatenilor, mai ales īn zonele de case de la marginea orasului. Se cultivau cu precadere legume si zarzavaturi.