ORAsUL GALAŢI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
[8] Numarul mestesugarilor este necunoscut. Existau mesteri pietrari, zidari, teslari, tâmplari, zugravi, dovezi fiind bisericile zidite: Precista (1647), biserica Sf. Dimitrie (1648).
[9]. Tot aici îsi aveau sediul "calarasii de Galati", cu organizare speciala, având vataful lor, cu stegar si ceaus. Ei faceau curse între Galati si Iasi pâna la granitele Poloniei si Rusiei ducând corespondenta primita din Constantinopol la Curtea Domneasca din Iasi, ducând-o în acelasi timp si pe cea domneasca la Galati, unde o încredintau calarasilor de Ţaringrad .
[15]. Portul devine un însemnat centru de tranzit, marfurile din Occident fiind aduse aici nu numai pentru trebuintele interne, dar si pentru cele ale Serbiei, Bulgariei si chiar pentru Orientul Îndepartat .
[25]. Masurile luate de guvernanti au dus la dezvoltarea industiei si comertului.
[26]. Astfel în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în conditiile dezvoltarii generale a tarii, Galatiul a devenit un important centru industrial si comercial , pentru ca înca din primul deceniu al secolului al XX-lea fostul judet Covurlui, cu capitala la Galati (în care erau concentrate peste 95% din asezamintele industriale ale judetului) sa ocupe locul al patrulea dupa judetele Ilfov, Prahova si Bacau în privinta dezvoltarii industriale. Cresterea la intervale scurte de timp a numarului stabilimentelor industriale si a muncitorilor angajati se poate observa usor. Astfel, în timp ce în anul 1902, functionau circa 60 de fabrici, dintre care 38 de stabilimente încadrate în categoria marii industrii: 8 în industria metalelor, 2 în industria lemnului, 14 industria alimentara, 7 în industria chimica, una în industria pielii, una în industria textila, una în industria artelor grafice, doua în cadrul industriilor diverse, una în industria materiilor minerale , având 2.386 de muncitori, 18 bucurându-se de legea pentru încurajarea industriei, pentru ca in anii 1907-1908 numarul fabricilor sa fie de 72, cel al intreprinderilor mari era de 41, iar al celor încurajate de 38, având peste 400 lucratori . În anul 1912 se înregistrau 22 stabilimente industriale mari încurajate de stat, 54 fabrici mai mici si ateliere mari neîncurajate si peste 1.200 ateliere mici de meseriasi din toate ramurile de productie, la aceste unitati lucrând circa 10.000 de salariati , iar în anul 1913 functionau 8 societati industriale pe sistemul actiunilor din care 7 societati anonime si una cooperatista cu un capital de 128.000.000 lei .
[32]. Începând din anul 1904 sunt executate lucrari de mai mare anvergura, trecându-se în paralel cu efectuarea de reparatii, la transformarea si reamenajarea unor nave. Clientela reparatiilor o formeaza vasele din Rusia si Bulgaria, vasele englezesti, grecesti, a navigatiei austriece, vasele serviciului nostru maritim, ca de exemplu pasagerul maritim "Regele Carol I" . Media anuala a vaselor reparate, în perioada 1897-1908, este de 20-24, santierul ajungând la un numar de 200-300 de lucratori . santierul se va extinde în 1907 pe o suprafata de 2 ha., contopindu-se cu uzina. În octombrie 1911 santierul naval "C. Fernic" se asociaza cu santierele navale "Stabilimento Tecnico Triestino" din Triest specializate în constructiile de nave de razboi, transformându-se într-o societate anonima, cu un capital de 1.500.000 lei si luându-si numele de "Societatea Anonima Româna santierul Naval G. Fernic". Dupa aceasta asociere încep ample lucrari de dezvoltare si modernizare, se construiesc magazii, ateliere, utilaje, sunt adusi ingineri, tehnicieni din Triest .
[36]. În scurt timp însa importanta uzinei scade, astfel încât în anul 1911 nu se mai poate vorbi de existenta unei uzine de constructii mecanice, ci de o turnatorie a santierului naval .
[39]. Întreprinderea "Leul" avea acelasi profil. În 1908 aceasta avea peste 120 de angajati, din care 80% erau români. Productia anuala se ridica la 250 de vagoane cuie si sârma si era desfacuta în tara .
[42]. Cele doua fabrici "Albina" si "Greirul" aveau pe lânga sectia de ambalaje metalice si câte o sectie de vax, crema pentru ghete, unsori pentru piei, hamuri, masini si utilaje.
[44]. Fabrica "Dunareana", proprietatea lui I. Babad, înfiintata în 1889, avea în 1908 aproape 60 de lucratori, iar productia anuala se ridica la 250.000 kg, lumânari de stearina si 300.000 kg, sapun de rufe. Mai modesta a fost fabrica "Luna", deschisa în 1902 .
[46]. În 1912 aceasta va beneficia de avantajele legii pentru încurajarea industriei nationale adoptata în acel an, fabrica având 20-30 de lucratori si folosind anual 1000 de tone de seminte. Printre avantajele acordate de lege se numarau: folosirea gratuita a caderilor de ape de pe terenul respectiv, scutirea de taxe vamale pentru utilajele necesare investitiilor proprii, reduceri de taxe de transport pe caile ferate, înlocuirea impozitului catre stat cu un impozit de 2-5% din beneficiul net . Legea mai prevedea prioritatea în comenzile statului chiar în cazul în care pretul produselor era cu pâna la 50% mai mare decât al produselor similare oferite de firme straine.
[48]. Ea realiza în 1907 peste 1 milion kg. ulei si peste 2,5 milioane kg. de paste pentru îngrasarea vitelor. Uleiul produs era desfacut doar în tara pe când pastele erau cerute în Belgia, Anglia si Germania. În fabrica lucrau în 1907 peste 30 de angajati.
[50] Mestesugurile alimentare îsi pastreaza importanta, în anul 1907 înregistrându-se 125 de brutarii dintre care 14 erau patroni. Mai adaugam la acestea pe covrigarii care lucrau în cele 12 covrigarii înregistrate de ancheta industriala din 1901-1902 .
[55]. Industria conservelor alimentare este reprezentata în aceasta perioada de 2 stabilimente de acest fel: a lui B. Horowitz si N. Kleiner, respectiv fabrica lui Strati Ruglioti, cu precizarea ca aceasta din urma era o întreprindere mica si functiona cu întreruperi. Fabrica lui Horowitz îsi procura materia prima în cea mai mare parte din tara (legumele si fructele), sardelele erau importate din Rusia, iar piperul si scortisoara din India. Fabrica ajunge în 1904 la o productie în valoare de 45.000 de lei, iar în 1912 realiza conserve cifrate la 96.000 lei si avea 25-40 de lucratori .
[60]. Unica în Galati si a doua de acest gen din tara era "Fabrica de dopuri de pluta si canale pentru butoaie", fondata în 1890. Materia prima - pluta - era importata din Spania si Portugalia. Fabrica producea dopuri de pluta de diferite marimi, talpi de pluta si pluta macinata. Produsele fabricii erau desfacute în oras si în tara prin diferitele centre comerciale .
[66]. În lunile dificile de iarna, când activitatea portului stagna din cauza înghetului sau a lipsei de cereale, ca în anul 1900, numerosi muncitori si carausi, împreuna cu familiile lor erau în imposibilitatea de a-si asigura existenta .
[73]. În anul 1905 au avut loc întruniri de protest, ca de pilda ale muncitorilor tâmplari, agitatii ale muncitorilor din port, îndreptate împotriva abuzurilor patronale, pentru revendicari economice.
[80]. Actiunile muncitorilor vor continua si în perioada urmatoare mai ales în conditiile grele impuse de noul context international din vara anului 1914.
[82]. Marii comercianti cer guvernului masuri substantiale pentru redresarea vietii economice: protejarea comertului galatean, înfiintarea zonelor libere în portul Galati. Orasul este amenintat sa piarda si prioritatea pe care o avea în importul colonial, dupa ce Braila si Constanta, preluasera comertul cu cereale si de tranzit. Excelenta recolta a anului 1906 da noi sperante marilor comercianti, dar izbucnirea rascoalei taranesti din primavara anului 1907 produce destule perturbari si pagube. Depozitele de cereale din port s-au epuizat în graba, iar alte transporturi nu s-au putut face din cauza deplasarilor de trupe pentru reprimarea revoltelor .
[85]. În 1904 s-au încarcat la Galati 40.000 de vagoane lemn fasonat si 120.000 mc trunchiuri. În Asia Mica, sub numele de "galatiana" se întelegea cheresteaua româneasca, iar lazile în care se împachetau smochinele se numeau "Galatzia" .
[100]. În oras agricultura era practicata la nivelul gradinilor din cadrul gospodariilor proprii ale cetatenilor, mai ales în zonele de case de la marginea orasului. Se cultivau cu precadere legume si zarzavaturi.
Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galatii, Editura Autorului, "Societate de editura stiintifica-culturala", Galati, 1924, p. 26.
Paul Paltanea, Istoria orasului Galati de la origini pâna în 1918, vol. I, Editura Porto-Franco, Galati, 1995, p. 41-42.
Amploarea schimburilor comerciale pe piata locala si la schela este confirmata si de un important tezaur documentar descoperit în 1954 la Galati ce cuprindea 123 de monede de aur de provenienta turceasca, transilvaneana, austriaca, prusaca, polona, florentina etc.
"Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", an XV, septembrie 1912, no..9, p. 233; P. Paltanea, op. cit., p. 81.
P. Paltanea, op. cit., p. 189; Anuar statistic al României 1909, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1909, p. 40; Enciclopedia istorica a României, (coord. Ioan Scurtu, Ioan Mamina), Ed. Merona, Bucuresti, 2001, p. 332.
Emeric Mihaly, Sara Mihaly, Începuturile miscarii muncitoresti si sociale la Galati, în "Danubius", vol. V, 1971, Galati, p. 169; Gh. N. Munteanu-Bârlad, op. cit., p. 57.
P. Paltanea, Informatii despre evolutia demografica si a teritoriului orasului Galati pâna în 1918, Galati, 1987, p. 57 (manuscris aflat la Biblioteca" V.A. Urechia").
Ioan Brezeanu, Constantin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910 împotriva exploatarii pentru drepturi si libertati democratice, în "Analele de Istorie", XI, nr. 5 , 1965, p. 103.
Idem, Orasul Galati în anii primului razboi mondial, în "Analele stiintifice ale Universitatii Al. I. Cuza", sectia istorie, nr.13 , 1967, p. 142.
santierul naval Galati pe treptele timpului.80 de ani de existenta, (coord. Neculai Maftei, Emeric Mihaly), Galati, 1973, p. 26.
Emeric Mihaly, Sara Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati la începutul secolului al XX-lea, în "Danubius",vol.XI-XII, 1984-1985, p. 201.
Em. Mihaly, S. Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în orasul Galati, p. 195; P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 158.
Judetul Galati pe scara timpului, p. 93; C-tin Marinescu, Luptele muncitorilor din portul Galati între anii 1900-1903, în "Danubius", I, Galati, 1967, p. 246.
Judetul Galati pe scara timpului, p. 95; I. Brezeanu, C-tin Marinescu, Din lupta muncitorilor galateni în anii 1901-1910, p.111.
L. Esanu, Greva docherilor din portul Galati din 21 iunie-14 iulie 1911, în "Analele de Istorie", nr. 5, 1959, p. 63-68.
"Actiunea", Bucuresti, II, nr. 87 din 21 martie 1903, apud P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 173.
Emil Codreanu, Redresarea portului Galati, Tipografia "Cultura Poporului", Galati, 1937, p. 13 ; P. Paltanea, Istoria orasului Galati, p. 174.
"Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati", anXV, noiembrie si decemberie, no. 11-12, p. 328-329.
Ibidem, p. 170; Buletinul Camerei de Comert si Industrie din Galati, an XV, iunie 1912, no. 6, p. 165.
C. Codreanu, op. cit., p. 177; Anuar statistic al României din 1909, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1909, p. 357.
|