ORGANIZAREA SI EVOLUTIA ORGANISMULUI MILITAR IN SECOLELE XVII-XVIII

ORGANIZAREA SI EVOLUTIA ORGANISMULUI MILITAR IN SECOLELE XVII-XVIII. SITUATIA MARINEI MILITARE

In secolul al XVII lea, cu toate conditiile vitrege pentru tarile romane, decurgand din dominatia Portii, a numeroaselor razboaie duse de cele trei imperii, marina romana cunoaste noi momente de afirmare.

In 1603, Radu Serban Basarab, a trecut Dunarea in Dobrogea cu un corp de oaste, pentru a actiona impotriva turcilor si tatarilor, actiune in care domnul Munteniei a folosit numeroase ambarcatiuni.

Deprinderile si priceperea in arta marinareasca au fost de altfel recunoscute si de autoritatile otomane, asa cum rezulta din actele cancelariilor turcesti. Astfel, in anii 1619 1633, Poarta a pretins fiecarui candidat la tron, pe langa daruri si concesii si un numar da marinari pentru armarea unor nave.

Ca si in alte planuri, natura raporturilor mi8litare cu Turcia a fost co 545g65f mplexa si contradictorie, in secolul al XVII lea intalnindu se si multe actiuni de atacare a fortelor otomane de catre locuitorii de pe malul Dunarii. In conditiile prezentate, Poarta a organizat o paza permanenta, pentru siguranta traficului creandu se flotile permanente. Spre simpla pilda, la sfarsitul secolului al XVIII lea, a fost adusa pe Dunare din porunca sultanului Mustafa al II lea, o flotila alcatuita din 40 de nave mari (barconi) si 4 galere mici, cu misiunea de a apara interesele otomane pe fluviu, cerandu-se in acelasi timp masuri din partea lui Constantin Brancoveanul.

Interesul turcilor pentru folosirea marinarilor romani in transporturile comerciale pe Dunare si in Marea Neagra cat si preocuparea unor domnitori patrioti de a fauri a forta navala proprie aveau sa duca mai tarziu la crearea flotilei pa Dunare. Acest moment se poate plasa la sfarsitul secolului al XVIII lea, in vremea epocii de stabilitate politica si domnie autoritara a lui Constantin Brancoveanul, cand Turcia incepuse sa ia in calcul posibilitatea de a opune scopurilor Austriei la Dunarea de Jos, fortele proprii ale tarilor romane.

Primele nave romanesti cu destinatie militara au fost saicile domnesti . Dintr-o scurta descriere a navelor facuta de capitanul austriac G.L. Lanterer, datata din 25 septembrie 1799, se cunoaste alcatuirea unei saici.[3]

Brancoveanu a dispus in timpul razboiului turco-austriac incheiat prin pacea de la Karlovitz de o flotila de razboi proprie pe Dunare. Condica visteriei consemna in anul 1698 cheltuielile facute cu plata si intretinerea echipajului a doua caice, care patrulau in regiunea Rahova Cerneti.[4] Tot Brancoveanu a procurat flotilei turcesti de pe Dunare un numar de timonieri priceputi, cunoscatori ai fluviului.

In secolul al XVII lea in Moldova si Muntenia au continuat sa se dezvolte constructiile navale, mai ales in folosul Portii. Principalele santiere navale romanesti raman cele de la Galati si Braila, iar localitatile de munte precum Rucar, Dragoslavele, Campulung, erau obligate sa furnizeze lemn pentru aceste constructii.

Inceputul secolului al XVIII lea gaseste marina romana comerciala si militara in plina dezvoltare. Prin pacea de la Passarovitz din 1718, Austria ocupa Banatul si Oltenia, largindu si astfel dreptul de navigatie pe Dunare. Pentru transportul marfurilor comerciale in Marea Neagra Austria trebuia sa angajeze nave turcesti si romanesti care incarcau marfurile in porturile Galati, Braila, Isaccea si Chilia.

Prin inchiderea stramtorilor si deci si a traficului comercial, flotilele moldovene si muntene au devenit privilegiate alaturi de cele turcesti.

Un rol important in dezvoltarea marinei romane in secolul XVIII, l au avut prevederile pacii de la Kuciuk Kainargi . Prevederea fundamentala a acestui tratat este cuprinsa in articolul 11 care stipula Pentru usurinta si avantajul celor doua imperii turcesc si tarist n.a.) se va stabili o navigatie libera si fara obstacole pentru navele de comert apartinand celor dou puteri contractante.[5] Poarta a fost constrasa sa promulge hatiserifuri (diplome imperiale) care sa garanteze privilegii tarilor romane.

Dezvoltarea marinei romane in perioada analizata s a datorat si interesului unor domnitori si a unor mari dregatori pentru navigatie si pentru inzestrarea cu mijloacele nevesare. In anul 1776, Poarta a cerut domnitorilor Alexandru Ipsilanti din Moldova si Grigore Ghica din Muntenia, sa construiasca fiecare cate un galion de 41,5 coti lungime cca. 25 de m si sa l prevada cu tunuri, ancore, parame. Voievozii consemneaza Nicolae Iorga s au conformat.[6]

Un moment de rezonanta deosebita care a marcat o cotitura in dezvoltarea marinei romane l a constituit data de 23 noiembrie 1793. Fiind in timpul domniei lui Alexandru Moruzi in Muntenia, marele spatar Enache Vacarescu a semnat Hrisovul pentru corabiile tarei ce umbla pe Dunare, prin care prevedea organizarea unei flote navale de aparare. Domnitorul si Divanul aratau limpede scopul flotilei si anume: cel comercial dar si cel al politicii Dunarii si al apararii fruntariilor tarii din aceasta parte. Flotila era condusa de    dregatoria spatariei in sarcina careia se afla si paza frontierelor tarii.

Conform aceluiasi hrisov, marinarii faceau parte din una din urmatoarele bresle: marinarii de pe navele comerciale- din bresla Naftica; cei de pe navele militare din bresla spatareasca.

Preocuparile pentru orgasnizarea si dotarea marinei romane au continuat si in anii urmatori, santierele de la Girgiu, Galati si Cascioarele au lucrat din plin, atat pentru nevoile domnitorilor cat si pentru Poarta.

Sfarsitul secolului al XVIII lea, gaseste marina romana in plin progres, traficul comercial pe Dunare si in Marea Neagra fiind in continua asccensiune. Porturile Galati si Braila erau vizitate annual de sute de nave, care incarcau cantitati insemnate de animale, sare, vegetale, etc. Astfel, in octombrie 1786, in Brila erau ancorate 35 de nave pentru cereale. In anul 1792, intr-o corespondenta, domnul Tarii Romanesti semnala expedierea a 57 de nave cu grau si orz. Iata spre exemplu cum prezenta solul polonez Rafael Leszozynsky imaginea Brailei : Am mers prin locuri foarte frumoase, caci inaintam de-a lungul Dunarii, avand in fata pe malul celalalt orasul Braila cu cetatea care apartine muntenilor, dar are o garnizoana turceasca,. Am vazut corabii foarte mari, care de obicei merg in Marea Neagra.[8]

Putem concluziona ca in perioada analizat, prin eforturile domnitorilor patrioti, in pofida greutatilor de tot felul, dar indeosebi a dominatiei imperiilor straine, marina roman a continuat sa se afirme pe Dunare si partial in Marea Neagra.