Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

Geto-dacii fac parte din marele neam etnic al tracilor, care, dupa cum spunea Herodot este cel mai numeros dupa cel al inzilor.

Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu, cam intre anii 3000-2000 i.Hr. cand s-a petrecut procesul de indoeuropenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic.

Tracii au creat o stralucita civilizatie a bronzului situata pe un intins areal geografic cuprins intre zona Pripetului la N., Marea Egee la S., in V. campia Panonica si in E. gurile Bugului.

Dintre neamurile tracice se disting geto-dacii ca fiind cei care au creat o civilizatie naturala si spirituala de exceptie si organizat o politica aparte.

Normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

In epoca prestatala nu putem vorbi de norme juridice pentru ca nu exista stat care sa sanctioneze, ci doar de norme de conduita, obiceiuri nejuridice respectate de multe ori de buna-voie de catre toti membrii societatii. Aceste norme de conduita aveau un profound character religios pentru ca la popoarele antice exista idea ca normele de conduita sunt o creatie a zeilor. Unele obiceiuri au supravietuit si in epoca feudala, ceea ce reprezinta o dovada a continuitatii poporului roman.

Astfel Herodot ne arata ca fiii de familie puteau cere de la parintele lor partea de proprietate comuna care li se cuvenea, situatie in care putem observa inceputul formarii proprietatii private.

In acelasi sens trebuie interpretata si informatia potrivit cu care furtul era considerat ca aducand o grava atingere raporturilor sociale.

Invoielile erau incheiate, fiind insotite adeseori de juraminte, care erau de 2 tipuri:

- unul in care partile amestecau cateva picaturi de sange intr-o cupa cu vin si apoi consumau continutul cupei (acest procedeu este inrudit cu institutia infratirii din dreptul feudal);

- celalalt tip de juramant era practicat pe vetrele palatului regal. Ori de cate ori regele se imbolnavea se considera ca unul dintre supusi a jurat stramb si in procedura de aflare a vinovatului era chemat un nr. de ghicitori, care daca nu reuseau sa-l identifice era inlocuit cu un nr. dublu de ghicitori. In aceasta dublare a nr. de ghicitori putem vedea o prefigurare a probei cu juratori din dreptul feudal.

In ceea ce priveste institutia casatoriei, poetul Menandru arata pentru o perioada mai veche ca geto-dacii practicau poligamia, insa poetul Horatiu consemneaza pentru o perioada mai recenta ca ei pastrau cu strictete monogamia. Nu exista o contradictie ci se completeazaq deoarece poetul Menandru se refera la o epoca mai veche in care geto-dacii nu erau evoluati ca element distinct intre traci, iar Herodot se refera la o epoza mai recenta in care separarea geto-dacilor fusese desavarsita. Situatia femeii in cadrul casatoriei era una inferioara , dupa cum rezulta si din pedeapsa pe care Oroles a dat-o ostasilor sai.

Aceste norme juridice erau respectate de unele triburi de buna-voie, asa cum arata Aristotel despre agatarsi, un neam scitic, care isi versificau normele si apoi le cantau.

O informatie concordanta este cea a lui Herodot, care ii numeste pe geto-daci "cei mai drepti dintre traci".Iustinus vorbeste despre sciti care respecta dreptatea in chip firesc si nu prin legi.

Statul si dreptul geto-dac

Formarea statului geto-dac

La formarea statului geto-dac au contribuit atat factori interni cat si externi.

Saltul calitativ de la oranduirea gentilica la societatea organizata politic, de la democtratia militara la stat, este determinat de transformarile economice si sociale pe care le-a realizat populatia geto daca. Este vorba pe plan economic de progresele realizate in cadul celei de-a doua varste a fierului.

Forma si esenta statului geto-dac

Din punct de vedere al esentei sale, statul geto-dac este un stat sclavagist incepator, cu particularitati care il apropie de statele bazate pe modul de productie tributal sau asiatic, aceasta intrucat in scurta sa existenta, intre domnia lui Decebal si cea a lui Burebista, statul geto-dac nu s-a putut desavarsi ca un stat sclavagist clasic, asemenea statelor grecesti si romane.

Stratificarea sociala a geto-dacilor ne este cunoscuta prin intermediul relatarilor lui Diocrisostomul si Diocasius. Ei vorbesc despre o clasa dominanta formata din tarabostes sau pileati si marea masa a poporului, numita comati sau capilati. Toti factorii de conducere statala erau recrutati din randul clasei dominante (tarabostets).

Baza economica a statului geto-dac nu o reprezenta munca sclavilor, ca la romani sau greci, ci munca oamenilor saraci dar liberi, grupati in obsti satesti sau teritoriale. Statul geto-dac era un sclavagism incepator de tip patriarhal. Alaturi de proprietatea privata a tarabostes s-a mentinut si proprietatea comuna sau devalmasa a obstilor satesti.

La toate acestea se adauga monopolul regelui geto-dac asupra minelor de aur, intregind astfel caracterul de stat sclavagist incepator intemeiat pe modul de productie tributal.

In ceea ce priveste forma statului geto-dac, acesta era o monarhie cu un pronuntat caracter militar. In acest sens, Strabo, referindu-se la stapanirea exercitata de Burebista, o numeste "imperiu", iar o inscriptie descoperita in Siria o denumeste "regat". Insusi imparatul Domitian i-a recunoscut calitatile de rege, stapan al unui stat clienetelar Romei.

In ceea ce priveste caracterul pronuntat militar al statului geto-dac, nu e o dovada de primitivism, ci se explica din perspectiva contextului formarii statului geto-dac si a faptului ca s-a confruntat cu un permanent pericol extern. Caracterul militar al statului geto-dac nu este singular; toate statele lumii antice (exemplu: statul roman) aveau un pronuntat caracter militar, aceasta fiind o trasatura comuna a antichitatii.

Organele centrale ale statului

Statul era condus de persoana regelui, ca sef al aristocratiei de tip sclavagist, el reprezentand puterea suprema.

Normele juridice/Dreptul geto-dac

In ceea ce priveste institutia proprietatii,aceasta era de 2 tipuri

-proprietatea individuala

-proprietatea colectiva

S-a format pe mai multe cai:

>calea sanctionarii unora dintre vechile obiceiuri din epoca prestatala care se dovedesc utile clasei dominante si despre care se pretindea ca sunt exprimarea unui interes social general.

>instituirea unor noi obiceiuri juridice corespunzatoare noilor cerinte economice si sociale circumscrise organelor politice.

>elaborarea unui sistem de legi /de drept scris alaturi de cel cutumiar, care nu au parvenit direct dar pe care autorii antici le mentioneaza.

Strabo si Iordanes afirma ca legile geto-dace au fost adoptate in vremea lui Burebista(care afirma ca ii fusesera inspirate de zei) si ca au fost transmise din generatie in generatie. Prin aceste legi nu s-a realizat nu s-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor ci introduce reguli de drept noi intrucat asa cum arata Strabo si Iordanes legile contineau porunci ale regelui.Burebista a recurs in mod deliberat la autoritatea religioasa pentru a se face ascultat, pentru a dubla autoritatea statala cu cea religioasa.

Institutiile juridice reglementate de dreptul geto-dac nu ne-au parvenit pe cale directa insa au putut fi reconstituite in linii generale pe baza unor izvoare istorice indirect precum sip e baza urmelor pe care le-au lasat asupra institutiilor juridice de mai tarziu.

Uniunile de obsti

Normele de conduita in cadrul obstilor satesti

Capitolul III (?)

Aparitia formatiunilor prestatale romanesti

Formarea statelor feudale de sine statatoare

libere si aservite. Satele libere erau conduse de juzi si cnezi, iar cele aservite de un reprezentant al proprietarului.

Organizarea de stat a Voievodatului Transilvaniei intre sfarsitul secolului al XII lea si inceputul secolului al XVI lea

Din cauza patrunderii ungurilor, Transilvania nu s-a putut organiza ca stat romanesc de sine statator cum erau Tara Romaneasca si Moldova. La inceputul secolului al XII lea maghiarii au vrut sa conduca Transilvania in forma principatului si este mentionat un principe Mercurius care stapanea doar coltul Nord-Vestic al Transilvaniei si isi avea curtea regelui maghiar. Restul teritoriului se afla sub conducerea juzilor, cnezilor si a voievozilor romani.

Spre sfarsitul secolului al XII lea s-a impus forma de organizare traditional-romaneasca a voievodatului, care a fost extins la scara intregului teritoriu intra-carpatic.

Primul conducator cu titlul de voievod mentionat in documente este Leustachius (Eustatie), pomenit in 1176 ca voievod al Transilvaniei. Coroana maghiara vazand ca nu isi poate impune puterea fata de majoritatea autohtonilor romani a recurs la colonizare de maghiari, sasi si secui.

Secuii au fost colonizati in partea estica a Transilvaniei pentru a o apara de atacurile mongole. Sasii au fost colonizati in partea central-vestica cu scopul de a introduce o agricultura mai avansata si de a organiza orasele.

Organele centrale

imunitatea feudala Aceasta era acordata de domn prin hrisov domnesc catre boieri sau catre manastiri si ii atribuia titularului urmatoarele drepturi:

RUDENIA

Rudenia = relatie speciala dintre oameni izvorata fie dintr-o origine biologica comuna (rudenia de sange), fie din anumite principii religioase (rudenia prin alianta/ afinitate), fie din botez/ cununie ( rudenia spiritula

Mai exista rudenia prin adoptie si rudenia izvorata din infratirea pe mosie.

Rudenia de sange este: 1. directa > suitoare/ ascendanta

> coboratoare/ descendenta

2. colaterala

Rudenia de sange se stabileste intre membrii cu aceeasi origine biologica, fiecare generatie ce se interpune reprezentand un grad. Rudenia genereaza drepturi si obligatii de ajutorare reciproca de intretinere si drepturi succesorale, de asemenea ea este un impediment la casatorie.

Rudenia prin alianta se stabileste intre un sot si rudele celuilalt sot. Pentru pastrarea bunelor moravuri Biserica Ortodoxa a stabilit reguli detaliate de comportament in aceasta materie.

Rudenia spirituala se stabileste intre fini si nasi, generind aceleasi efecte juridice ca rudenia de sange.

CASATORIA

In Legea Tarii nu este prevazuta casatoria civila in categoria contractelor civile. Erau suficiente formalitatile religioase stabilite de Biserica Ortodoxa sub forma benedictiunii religioase.

Etapele premergatoare casatoriei:

1. vederea in fiinta (cunoasterea

2. urmarea de vorba - tratative intre familii

3. foaia de zestre

4. binecuvantarea parintilor

ZESTREA (dota) este o straveche traditie geto-daca fiind un drept al ambilor soti. Zestrea reprezinta ponderea muncii in gospodaria parinteasca si se constituie prin strigari publice in timpul serbarii nuntii la care se mai adauga si cadourile de nunta, formand astfel baza materialp necesara pentru intemeierea noii familii.

In sec XVII apar foile de zestre; zestrea pierde intelesul traditional, fiind constituita doar pentru viitoarea sotie si devenind un fel de afacere pentru viitorii soti, numiti "vanatorii de zestre ".

O varianta este CASATORIA CU FUGA, realizata prin simularea rapirii viitoarei sotii de catre viitorul sot pentru a forta consimtamantul parintilor fetei.

La casatorie, in afara rudeniei, mai exista un impediment feudal, anume starea de robie a unuia dintre viitorii soti care ducea, conform Legii Tarii, la caderea in robie atat a celuilalt sot, cat si a viitorilor copii.

Biserica Ortodoxa admitea divortul -> deplina egalitate intre soti cu privire la motivele invocate, sotia putandu-si parasi sotul prin repudiu. Apoi urma partajul prin care fiecare dintre soti isi retragea din comunitatea de bunuri partea ce le apartinea.

FAMILIA

Familia era grupul format din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu parintii si copiii.

Legea Tarii preia modelul familiei geto-dace conform careia familia avea un caracter democratic, nu autocratic ca la romani -> deplina egalitate intre membrii, puterea parinteasca cu obligatiile de intretinere si protejare a copiilor fiind exercitate de ambii parinti; ei nu aveau dreptul de a-si vinde copiii. Dupa moartea sotului, sotia exercita puterea parinteasca.

Intre soti existau obligatii reciproce de intretinere, iar daca un sot nu-si exercita obligatia era supus oprobiului public si sanctionat cu o pedeapsa infamanta = 'darea prin targ/ purtarea pe ulita

ADOPTIA

Se practica adoptia rudelor apropiate si chiar a unor persoane straine. Copilul adoptat se numea copil de suflet. Asupra acestei institutii a fost exercitata o putenica influenta atat din parte Bisericii Crestin-Ortodoxe cat si din partea dreptului bizantin.

SUCCESIUNI

Succesiune = transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte de la defunct la succesorii acestuia. Succesorii mai erau numiti herezii sau mostenitori. Acesti termeni fac parte din familia cuvantului de origine traca mos < mosie = proprietate ereditara.

Mostenirea era de doua feluri: 1. LEGALA

2. TESTAMENTARA

1.MOSTENIREA LEGALA se manifesta atunci cand nu exista testament sau daca acesta era nul ori caduc.

In materia mostenirii legale exista o egala vocatie succesorala intre copiii legitimi, nelegitimi, adoptivi, intre fetesi baieti si atat asupra lucrurilor de bastina (mostenite), cat si asupra lucrurilor de cumparatura (dobandite prin acte intre vii) ale parintilor lor.

Exceptie (doar in Tara Romaneasca privilegiul masculinitatii pentru lucrurile de bastina care nu puteau fi mostenite de fete. Fetele primeau echivalentul partiilor fie in bani, fie in lucruri de cumparatura.

Obligatia de inzestrare revenea parintilor sau in lipsa acestora, fratilor. Zestrea era un instrument prin care fiecare isi primea cota sa parte sau catimile succesorale.

Copiii naturali veneau la succesiunea mamei lor (mater sempre certa est), iar copiii vitregi aveau vocatie succesorala numai la succesiunea parintelui bun.

Legea Tarii reglementa - succesiunea prin reprezentare

- dreptul de mostenire al sotului supravietuitor in concurs cu copiii.

Prin mostenire se transmita atat activul succesoral, cat si pasivul succesoral.

2. MOSTENIREA TESTAMENTARA se realizeaza pe baza testamentului intocmit de defunct si producea efecte daca era regulat intocmit.

Sub aspectul formei, testamentul putea fi scris (diata), dar si in forma orala (cu limba de moarte), ambele necesitant prezenta martorilor. Cea mai uzitata era forma orala datorita slabei raspandiri a stiintei de carte. Diata era utilizata cu precadere de preoti si de unii boieri.

O paticularitate a testametelor din Evul Mediu era inserarea in cuprinsul testamentului a unui blestem care sa asigure respectarea ultimei vointe a testatorului.

Era reglementata si substitutiunea fideicomisara preluata din dreptul roman si interzisa in dreptul modern. Aceasta este institutie prin care disponentul roaga pe fiduciar (legatar/ donatar) sa pastreze bunurile primate si sa le transmita la decesul sau unei alte persoane numita fideicomisar, persoana aleasa de disponentul-testator.

OBLIGATIIE

Izvoare -> contracte

-> delicte (clasificarea bipartita a lui Gaius)

I. RASPUNDEREA SOLIDARA

Traditionala solidaritate a obstilor satesti si anumite interese ale statului feudal au facut posibila raspunderea colectiva desi se incerca o trecere la raspunderea personala. Existau forme specifice de raspundere colectiva:

1. raspunderea in materie penala

2. raspunderea in materie fiscala

3. despagubirea de la altul

1. Raspunderea in materie penala - este reminiscenta a sistemului razbunarii sangelui. Astfel, atunci cand se comitea un delict, ginta sau familia victimei exercita un drept de razbunare asupra gintei sau familiei faptuitorului.

Garantiile personale si garantiile reale

garantiile reale = zalog

garantiile personale = chezasi.

Zalog = garantiile reale aveau ca obiect in special robi si mosii cu tarani dependenti.

Creditorii puteau folosi munca taranilor dependenti in contul dobanzilor. Zalogul putea fi cu termen sau fara termen.

In cazul zalogului fara termen creditorul putea folosi bunurile zalogite pana la plata datoriei.

In cazul zalogului cu termen, la implinirea termenului, daca platea, rascumpara bunurile, iar daca nu platea in actul de zalogire se prevedea ca zalogul devine stataor -> bunurile zalogite intra in proprietatea creditorului; daca in contract nu era prevazuta aceasta clauza dat fiind faptul ca valoarea zalogului, de regula, era mai mare decat creanta, avea loc pretuirea si vanzarea catre creditor sau un tert urmand ca din pretul obtinut sa plateasca suma datorata.

Chezasii = grup de persoane care se obligau sa plateasca ele datoria daca debitorul nu platea la termen. Chezasii erau solidari, iar cel platitor avea drept de regres atat importiva debitorului principal cat si contra cogarantilor.

In cazul inexistentei garantiilor si a garantiilor reale, insolvabilitatea debitorului ducea la declansarea unei proceduri speciale, "cu rama?" prin care bunurile debitorului erau evaluate si impartite intre creditori proportional cu valoarea uninominala a creantelor.

INFRATIREA PE MOSIE

Aceasta institutie a fost larg raspandita la foarte multe popoare incepand cu epoca descompunerii comunei primitive. S-a mentinut pana tarziu in feudalism.

A aparut pe ultimul stadiu de evoluttie al obstii teritoriale ? care a determinat slabirea relatiilor de rudenie de sange cand comunitatile umane se grupa dupa criteriul teritorial.

Acest fapt a avut urmari si pe plan psihologic: s-a dezvoltarea un sentiment de izolare a individului care, lipsit de ajutorul gintii, incearca sa substituie rudenia de sange printr-o invoiala de ajutor reciproc constituita prin amestecarea sangelui.

De-a lungul timpului conceptul ritualului efectiv a cunoscut o evolutie pe fondul aparitiei statului si a credintei crestine.

In statul sclavagist roman se practica infratirea intre peregrini,dar aceasta a fost interzisa de Diocletian. In societatea feudala exista fratia de arme, adica o asociere intre cavaleri pentru savarsirea faptelor de vitejie.

1.daca in Tara Romaneasca proprietarul mosiei vroia sa creeze vocatia succesorala si fetelor asupra mosiei, atunci infratea fetele cu baietii, considerandu-le in mod fictiv pe fete ca fiind baieti;

2.daca proprietarul nu avea deloc mostenitori, fie avea mostenitori numai fete, atunci in prima situatie infratea alte persoane pe mosia sa, ca sa dobandeasca mostenitori, fie in a doua situatie infratea fetele sale cu fiii altuia;

3.daca cel care lasa succesinea vroia sa schimbe ordinea venirii la mostenire, proceda la infratire pentru ca si persoanele indepartate in grad sa mosteneasca alaturi de cele mai apropiate.

In materia dobandirii dreptului de proprietate, infratirea se putea face nu pentru cauza de moarte, cum am vazut mai sus, ci cu efect imediat, astfel incat cei infratiti deveneau coproprietari.

Dreptul penal in Legea Tarii

Legea Tarii reglementa infractiunile, denumindu-le vini sau fapte. Ele erau de doua categorii: vini mari si vini mici. Dintre vinile mari, cea mai importanta era hiclenia, care reprezenta incalcarea de catre boieri ca obigatie de dreapta si credincioasa slujba fata de domn, care era echivalenta cu infractiunea de inalta tradare, cea mai grava infractiune savarsita fata de stat, deoarece domnul era reprezentant al statului. Era pedepsita cu moartea si confiscarea averii, avere care ulterior era daruita de domn boierilor credinciosi.

O infractiune similara era osluhul, care reprezenta tot neascultarea boierului fata de domn sau a taranului aservit fata de boier. Tot din categoria vinilor mari faceau parte si infractiunile contra persoanei, cea mai importanta era omuciderea, pedepsita cu moartea, pedeapsa care insa se putea rascumpara prin bani sau ocini.

Alaturi de ea intalnim lovirile, care erau denumite rani sau sange, pedepsite cu gloabe. Tot vini mari erau si infractiunile contra proprietatii, talharia (furtul prin violenta) , care era pedepsita cu spanzuratoarea la locul faptei. Furtul flagrant, denumit si furt fata, ca si furtul simplu, erau pedepsite prin amenzi. Tot in categoria vinilor mari intrau infractiunile contra religiei si moralei: erezia, sacrilegiul (profanarea lucrurilor sfinte) , ierosilia, vrajitoria, rapirea de fecioare, violul, adulterul, bigamia. Toate erau pedepsite cu moartea, pedeapsa care se putea rascumpara.

Dintre vinile mici, cele mai importante erau: marturia mincinoasa sau limba stramba, care daca era savarsita in mod repetat, pentru acoperirea mai multor infractiuni de furt, era pedepsita prin insemnarea cu fierul rosu, iar daca era savarsita de juratori, era pedepsita cu o amenda numita hatal. Cealalta vina mica era denuntarea calomnioasa, inaintarea catre autoritati a unui denunt fals pentru o infractiune care de fapt nu s-a savarsit, era numita sudalma cea mare si era pedepsita cu pedeapsa pe care ar fi suferit-o vinovatul daca ar fi savarsit intr-adevar infractiunea. Sfada, care reprezenta aducerea de injurii, adica isultele sau distrugerea semnelor de hotar si mutarea hotarelor, era pedepsita cu amenzi.

Drept procesual penal

Instantele de judecata

In tarile romane, instantele de judecata nu erau nici specializate, nici ierarhizate, deci nu erau organizate intr-un sistem judiciar modern si de aceea nu era posibila institutia apelului ca fiind atacarea unui hotarari la o instanta superioara, de aceea, atunci cand o hotarare era atacata, ceea ce era contestat era de fapt persoana judecatorului si nu solutia care se daduse in acel caz, hotararile putand fi atacate fie in fasa aceleiasi instante, fie in fata altora.

Instante judecatoresti se aflau in fiecare unitate administrativ- teritoriala, asa incat la sate functionau oamenii buni si batrani; in oras atributii judecatoresti aveau solduzul, judetul si cei 12 pangari. In judete si tinuturi erau vornicii si pancalabii; acestia, la randul lor se aflau sub comanda, in Moldova celor doi vornici ai Tarii de Sus si ai Tarii de Jos, in Tara Romaneasca si in cea a Banatului.

Cea mai inalta instanta era domnul, care judeca impreuna cu Sfatul domnesc, care putea pronunta si pedeapsa cu moartea. Nu exista autoritatea lucrului judecat, asa incat un proces se putea judeca de mai multe ori, cu toate ca s-au introdus anumite sanctiuni pecuniare pentru cei care incercau redeschiderea procesului.

In materia probelor erau doua categorii de probe: cele orale, care erau cele mai raspandite, si cele scrise. Probele orale sunt: proba cu fierul rosu, juramantul cu brazda, proba cu juratori, marturia si aldamasul. Proba cu fierul rosu a fost utilizata in Transilvania la Episcopia catolia de la Oradea, fiind inscrisa in registrul Episcopiei in prima jumatate a sec. al XIII-lea, apoximativ 400 de pricini solutionate prin aceasta proba.

Majoritatea clauzelor, ceva mai mult de jumatate, erau litigii privitoare la proprietate, altele la diferite cauze. Proba se desfasura: intai se realiza o slujba religioasa la biserica, prin care se cerea ca Dumnezeu sa intervina pentru a arata de partea cui este dreptatea, dupa care partea care se supunea probei, un martor sau un chezas (garant) , era pusa sa poarte un fier inrosit in mana, pe o distanta de 8-10 pasi. Rana era bandajata si sigilata, urmand ca partea sa se prezinte dupa 8 zile pentru a i se examina rana. Daca se constata ca este vindecata, insemna ca partea avusese dreptate, in caz contrar, pierdea procesul.

Erau considerate ca dovezi de vinovatie si fuga din timpul slujbei, ruperea sigiliului inainte de termen sau neprezentarea la termen. De mentionat ca numai taranii erau supusi acestei probe. Daca nobilii se aflau in aceasta situatie, ei puneau pe un taran sa poarte fierul rosu in locul lor.

Juramantul cu brazda era folosit in procesele de hotarnicie, avand in vedere ca pamantul era cel mai important obiect, cel al dreptului de proprietate, asa incat partea sau martorul care jura purta o brazda de pamant pe cap sau pe umeri in Moldova sau intr-o traista la spate in Tara Romaneasca si inconjura hotarele mosiei respective, jurand ca sunt cele adevarate, sub influenta crestinismului.

Proba s-a spiritualizat, partea depunea juramantul pe evanghelie si purta in loc de brazda o carte de blesteme. Boierii care aveau interes in aratarea hotarelor adevarate ale mosiei nu se mai multumeau cu martori ocazionali, preconstituiau aceasta proba folosind copiii de tarani pe care ii puneau sa inconjoare hotarele, timp in care erau paruiti ca sa tina minte.

Proba cu juratori era considerata cea mai importanta, fiind denumita si lege. Ea era folosita atat in procesele penale, cat si in cele civile. In cauzele penale, juramantul era unul care viza reputatia partii si nu marturisea in mod direct faptele care s-au petrecut, era deci un juramant de credulitate.

In procesele civile proba era de veridicitate pentru ca juratorii marturiseau faptele pe care le cunosteau. Juratorii erau in general in numar de 12. La inceput, din aceeasi categorie sociala cu partea pentru care jurau, iar mai apoi numai dintre boieri, ceea ce-i facea pe tarani sa nu mai aiba acces la aceasta proba. Juramantul se desfasura in biserica, pe evanghelie, in fata unui dregator domnesc insarcinat sa administreze aceasta proba. Juratorii jurau in acelasi timp, partea pronuntand aceleasi cuvinte. Juratorul domnesc consemna desfasurarea probei intr-o carte de juramant, sigilata in pecetile juratorilor, pe care mai apoi o ducea domnului. Domnitorul solutiona cauza in favoarea partii pentru care s-a administrat juramantul, daca acesta fusese depus in mod corect, asa incat se spunea ca partea s-a apucat de lege sau s-a directat.

Partea care pierdea se spunea ca a ramas de lege. Aceasta putea insa sa ceara o constatare cu numar dublu de juratori, numita lege peste lege; numarul maxim de juratori era de 48, astfel incat domnitorul, pentru a favoriza pe cineva, ii acorda de la inceput numar maxim de juratori.

Marturia era depozitia facuta cu privire la lucrurile pe care le cunosteau din propriile lor simturi. Se putea face sub juramant si daca era o marturie mincinoasa, se sanctiona ca infractiune (limba stramba) , se putea si fara juramant si atunci martorul putea sa revina asupra marturiei fara a fi pedepsit.

Aldamasul este o varianta a marturiei pentru situatia in care martorii erau prezenti la incheierea unui contract; in caz de litigiu, ei puteau depune marturie in legatura cu continutul contractului.

boierii de categ. I = boierii veliti care ocupau dregatoriile, urmasii lor se numeau neamuri, ei erau scutiti de toate darile

boierii de categ. aII-a= nu aveau functii, urmasii lor se numeau mazili si acestia erau scutiti doar de o parte din dari

Dreptul in faza a doua a regimului fanariot

Pravilniceasca condica

Codul Calimach - Condica tivila a Moldovei

I parte - tratatul despre dritul persoanelor

II-a parte - dritul lucrurilor

III-a parte - in marginiri la dritul persoanelor dimpreuna cu dritul lucrurilor

Legiuirea Caragea

Materia persoanelor

Institutiile din pravilelele adoptate din cea de-a doua faza a regimului tarilor fanariote

se instituie regimul raspunderii personale a i sotia sa nu mai raspunda pentru faptele sotilor si nici parintii pentru faptele copiilor majori.

suitoare dreapta linie / de sus

coboratoare dreapta linie / de jos

laturalnica linie / de alaturi

adoptia - infiala (institutie veche, traditionala in dreptul romanesc)

tutela - epitropia ( institutie noua)

curatela ( curatoria)

legea

tocmeala (contractul)

vatamarea adusa cuiva (delictul)

luarea de mita / coruptia

falsificatorii de acte - plastografi

martorii mincinosi care sunt inscrisi in condica siretilor (un inceput de cazier judiciar)

Ionita Sandu Sturdza in Moldova

Grigore Dimitrie Ghica in T R

in domeniul legislativ:

avea toate atributiile legislative

aproba / respingea legile votate de Adunarea Obsteasca Ordinara

in domeniul finaciar:

trebuia sa ceara acordul Adunarii pentru a stabili taxele si impozitele, de aceea in aceasta materie in care domnii fanarioti, in trecut, au savarsit nenumarate abuzuri, competenta domnului a fost sever limitata.

in domeniul judecatoresc:

au fost limitate iarasi atributiile domnului incat doar in Moldova el prezida Divanul Domnesc, dar, desi nu putea sa judece, el intarea hotararile pronuntate de Inaltul Divan si ramase definitive.

in domeniul armatei

era seful suprem al Armatei Nationale care incepea sa se organizeze

in plan administrativ:

era seful administratiei, numind si revocand pe domnitori

Vornicul = Ministru de Interne

Visternicul = Ministrul de Finante

Postelnicul = Ministrul de Externe

una civila

una comerciala

judecau pricini comerciale privitoare la faptele de comert

introducerea principiului legalitatii - conform caruia toate persoanele trebuie sa se supuna legii, ceea ce presupunea desfiintarea privilegiilor feudale

prevalenta legii scrise - apar codurile de legi in toate domeniile dreptului in detrimentul obiceiului pamantuluiale carui prevederi sunt codficate si introduse in dreptul scris, fie sunt abrogate expres.

In materia dr civil codurile Caragea si Calimachi continua sa s aplice pt k fiind adoptate in preajma revolutiei de la 1821 sunt inca potrivite pentru relatiile sociale din acea vreme..

In materia proprietatii R O consacra mai clar dreptul absolut de proprietate asupra mosiei si aspura intreprinderilor industriale. Acest drept absolut era incompatibil cu raspunderea colectiva - veche institutie a dreptului nostru - pe care o inlatura si la fel de incompatibila cu dreptul de precumparare si rascumparare care, desi fusese prevazut in codurile Caragea si Calimachi, R O il pastreaza numai pt proprietatea devalmasa a taranilor.

In dr comercial legiuirile din faza a 2a reglementasera doar cateva materii, de aceea era nevoie de reglementari mai ample, data fiind dezvoltarea comertului a i in Moldova se traduce la 1833 si 1841 Codul Comercial francez, iar in T R se adopta Condica de Comerciu, avand 3 parti:

Negustori, societati comerciale, fapte de comert

Faliment

Navigatie, comert maritim

in dreptul penal, in Moldova chiar in preajma revolutiei 1820 s-a adoptat prima parte de reglementari care au format Codul de procedura penala; dupa revenire ala domniile pamantene, in 1826 domnitorul I Sturdza a format o noua comisie care a adoptat si reglementarile cu privire la dr penal material; infractiunile erau impartite in 2 categorii:

I - impotriva ordinii publice

II - impotriva persoanei

Codul s-a numit Criminaliceasca Condica.

Ceva mai tarziu s-a adoptat si in T R o condica cu acelasi titlu si cu un continut asemanator.

In materia procedurii, este de remarcat progresul in directia procedurii scrise: in materie civila organizarea temeinica a avocaturii, iar in materie penala introducerea institutiei procurorului.

Binomul avocat- procuror = garantul legalitatii. De remarcat este faptul ca R O introduc pentru prima data autoritatea de lucru judecat a i o hotarare definitiva intarita de domn nu mai putea fi rejudecata nici de acelasi domnitor, nici de domnitori ulteriori.