PERIOADA POSTPAsOPTISTĂ (1848-1856) sl "DECENIUL RESTRUCTURĂRII NAŢIONALE"
-CONVENŢIA DE LA BALTA LIMAN SI ACTIVITATEA EMIGRAŢIEI ROMÂNE
PROBLEMA ROMÂNEASCĂ, PROBLEMĂ EUROPEANĂ.
ADUNĂRILE AD-HOC (1857).
CONFERINŢA SI CONVENŢIA DE LA PARIS (1858).
DUBLA ALEGERE A LUI AL. IOAN CUZA.
Conventia de la Balta Liman si activitatea emigratiei române (1849--1856). înabusirea revolutiei, reinstaurarea domniilor regulamentare nu au pus capat miscarilor sociale care vor continua, în ambele Principate, pâna la jumatatea anului 1849. în vederea reprimarii acestor actiuni, a fost folosita forta armata, s-au constituit comisii speciale pentru urmarirea $i anchetarea celor implicati în actiunile politice ale anului anterior. A fost astfel instituita o înalta curte criminalistica, la 18 aprilie 1849, pentru judecarea celor arestati, si s-a interzis, printr-un ' firman al sultanului, intrarea în tara a unui numar de 34 de revolutionari.
Plecati din cele doua Principate, exilatii români s-au împrastiat în întreaga Europa: Paris, Viena, Londra, Constantinopol, Triest sau Brussa. "Ei îsi asumau o sarcina de mare responsabilitate - aceea de a calauzi poporul la lupta, în ceasul desteptarii".
Dar cele doua puteri, suverana si "protectoare", în dezacord cu interesele poporului român dar arogându-si dreptul de a dispune de soarta acestuia, încheiau la Balta Liman - în primavara anului 1849 - o Conventie, valabila pe termen de sapte ani, care stirbea grav suveranitatea Principatelor.
în cuprinsul ei se modificau substantial unele prevederi ale Regulamentelor Organice, hotarându-se: domnitorii celor doua tari române, considerati înalti functionari ai Imperiului Otoman, erau numiti direct de sultan, cu acordul puterii «protectoare" (Rusia) pe timp de sapte ani; Adunarile obstesti ordinare si extraordinare se suspendau, locul lor fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, formate din boierii cei mai notabili si mai demni de încredere. Stationarea în Principate a 25 000 - 30 000 de soldati pentru fiecare din cele doua tari, pâna la "restabilirea linistei", era prelungita. în baza Conventiei, au fost numiti domni pe perioada stabilita: Bartiu stirbey, în Ţara Româneasca, si Grigore Alexandru Ghica, în Moldova.
împotriva celor decise la Balta-Liman, emigratia româna a adresat un protest Adunarii Nationale a republicii franceze si, din initiativa lui CA. Rosetti, s-a constituit la Paris, la începutul lunii iunie 1849, Comitetul Democratic Român.
în aceeasi directie, Nicolae Balcescu sosea în capitala Frantei pentru a concentra activitatea emigratiei revolutionare române.
Grupata în jurul revistei "România viitoare", emigratia româna considera revolutia europeana generala drept singura cale pentru înfaptuirea statului national român. Pentru pregatirea ei, în iulie 1850, la Londra, a fost constituit Comitetul Democratic European condus de Giuseppe Mazzini. Organizarea revolutiei române era încredintata unui Comitet cu sediul la Paris, deviza ei fiind: Dreptate! Fratie! Unitate!. Foile volante raspândite în Moldova, Ţara Româneasca si Transilvania contineau apeluri la unitate si proclamatii revolutionare. Data de 13 iunie, a noii revolutii, se estima a coincide cu expirarea mandatului presedintelui francez Ludovic Bonaparte când, din Franta, revolutia urma sa se extinda în toata Europa.
Dar, desfasurarea evenimentelor a luat un alt curs. La 2 decembrie 1851, printr-o lovitura de stat, acesta s-a proclamat presedinte pe viata si apoi împarat sub numele de Napoleon al ///-/ea. Curtea de la Viena abroga, la 31 decembrie 1851, constitutia promulgata la 4 martie t849. Nu peste mult timp, la Palermo, se stingea din viata, la 28 noiembrie 1852, Nicolae Balcescu.
în fine, declansarea în cursul anului 1853 a conflictului armat între Imperiile Rus si Otoman, îndeobste numit al Crimeii, a avut importante consecinte pe plan european. Imperiul Otoman era sprijinit de Franta si Anglia. înfrângerea tarului a creat perspectiva unui nou echilibru european, care sa îngaduie abordarea problemei românesti ca problema europeana. Este, în aceasta directie, meritul marilor personalitati pasoptiste care au actionat concertat, atât în tara cât si în strainatate, în sensul unei noi tactici de lupta. Cum o noua revolutie europeana, nu se mai putea realiza, ramânea ca fiecare dintre popoarele oprimate sa îsi aleaga, singur, calea spre unitate si dezrobire.
începutul Razboiului Crimeii a transformat Ţarile Române în teatrul de desfasurare a unor mari operatiuni militare urmate de perioade lungi de ocupatie. Trupele ruse, sosite aici în iunie 1853, erau obligate sa paraseasca Principatele, între aprilie-septembrie 1854, pentru a fi înlocuite cu trupe otomane si austriece, acestea din urma prelungindu-si sederea pâna la 30 martie 1857.
Atâta vreme cât propa-
ganda prounionista era stânjenita în Principate, emigratia politica româna si-a concentrat toate eforturile pentru captarea interesului diplomatiei europene si a opiniei publice internationale.
înca din fazele preliminare ale Congresului de la Paris, din 1856, reprezentantul Frantei a abordat problema unirii celor doua Principate. Noul stat ar fi format o bariera naturala în calea expansiunii Rusiei tariste si ar fi aparat, în acelasi timp, integritatea Imperiului Otoman.
La aproape un an de la retragerea trupelor tariste din Ţarile Române cei doi domni îsi recuperau tronurile la sfârsitul lunii septembrie 1854: Barbu stirbey, în Ţara Româneasca, a manifestat o atitudine defavorabila miscarii unioniste, sperând sa obtina o noua candidatura la tron. în Moldova însa, Grigore Alexandru Ghica a înlesnit editarea unor publicatii ca "România literara" si "Steaua Dunarii", cu rol important în pregatirea spiritelor pentru Unire, în formarea constiintei nationale.
în acelasi timp, s-a militat pentru constientizarea opiniei publice si atragerea unor personalitati europene precum împaratul Napoleon al ///-/ea, contele
Walewski, ministrul de externe al Frantei, premierul englez Palmerston. Portii otomane i-au fost trimise repetate memorii de protest în care erau înfatisate realitatile românesti si dorinta unanima de înfaptuire a statului national. Au fost antrenate în sprijinul acestei idei si spiritele alese ale vietii publice si culturale europene, între care s-au remarcat Jules Michelet, Edgar Quinet, J.A. Vaillants\ multi altii, care au pledat cu caldura pentru cauza noastra.
Publicatiile presei europene a timpului ilustreaza solidaritatea opiniei publice cu cauza nobila a poporului român. Astfel, când Congresul de Pace de la Paris si-a început lucrarile, problema româneasca avea deja anvergura europeana. Reprezentantii Marilor Puteri s-au pronuntat însa în conformitate cu interesele lor. Astfel, Franta a cerut înfaptuirea Unirii sub un principe strain; Rusia a sustinut-o, dar cu dorinta dezbinarii concertului european, iar Prusia si Sardinia, din ratiuni care priveau propriile lor obiective politice; Anglia nu s-a pronuntat, lasând problema deschisa. împotriva Unirii au fost, de la început, din motive lesne de înteles, Poarta si Austria. Ca urmare, la sugestia puterilor favorabile Unirii, Congresul a hotarât ca statutul Principatelor sa fie stabilit prin consultarea locuitorilor din cele doua tari. Poarta trebuia sa se îngrijeasca de convocarea, în cele doua Principate, a unor Adunari ad-hoc care urmau sa exprime vointa românilor în chestiunea Unirii, nici una dintre puteri neavând dreptul sa intervina cu forta armata decât în urma unui acord general între ele. în continuare, prin Tratatul de Pace încheiat la Paris, la 30 Martie 1856, Principatele române ramâneau sub suzeranitatea Portii, dar treceau, totodata, sub garantia colectiva a Puterilor semnatare; se stabilea libertatea de navigatie pe Dunare si se hotara crearea unei noi Comisii permanente, alcatuita din reprezentantii statelor riverane; se înapoiau Moldovei cele trei judete din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail si Bolgrad, ce au constituit, timp de douazeci de ani, un permanent subiect de animozitate între Rusia tarista si Principate. Se statua întrunirea la Bucuresti a unei Comisii alcatuite din reprezentantii celor sapte Mari Puteri pentru a cerceta starea interna a tarii si a face propuneri care priveau reorganizarea lor.
Adunarile ad-hoc (1857). Anii 1853-1858 s-au aratat hotarâtori si în plan intern. Pasoptistilor moldoveni, carora li se interzisese de catre domn sa sustina cauza statului national român, li se vor adauga si cei munteni reîntorsi, masiv, în tara, spre sfârsitul domniei lui Barbu stirbey.
în ambele Principate, conducatorii miscarii unioniste s-au organizat în câte o formatie politica denumita "Partida nationala". Dupa ce în Moldova si în Ţara Româneasca s-au format Comitete ale Unirii, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii, care a facut o larga popularizare programului politic national: autonomia si neutralitatea Principatelor, unirea, print strain, guvern reprezentativ si o singura Adunare, în care sa fie reprezentate interesele tuturor fortelor social-politice ale societatii.
La expirarea mandatului de domnie a lui Grigore Al. Ghica si a lui Barbu stirbey, Poarta a desemnat drept caimacami (loctiitori de domni) pe Teodor Ba/s si apoi pe Nicolae Vogoride, în Moldova, si pe Alexandru Ghica, în Ţara Româneasca.
Alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei au fost falsificate de
caimacamul N. Vogoride, cu sprijinul direct al consulului Austriei la lasi. în
omisia internationala trimisa în 1857, ftvPrincipatele Române, pentru a se informa în legatura cu dorintele românilor.
îxtul reactiei stârnite de aceasta situatie, demisia pârcalabului de Galati, andru loan Cuza, a reprezentat un act cu puternic rasunet intern si lational. Puterile favorabile Unirii au rupt relatiile diplomatice cu Poarta. Ierna româneasca era pe punctul de a provoca un conflict european. Pentru evita aceasta situatie era necesara interventia Angliei care, dupa Congresul Paris, se aratase potrivnica Unirii.
în august 1857, împaratul Napoleon al lII si regina Victoria a Angliei întâlnit la Osborne. S-a ajuns la un compromis, în virtutea caruia Anglia imtea la anularea alegerilor falsificate; în schimb, Franta renunta sa 'ne Unirea deplina a Principatelor sub un principe strain si se declara doar ru o simpla unire legislativa. Poarta a fost nevoita sa accepte noua uitare care a asigurat victoria deplina a unionistîlor în ambele Principate. Lucrarile Adunarilor s-au deschis în septembrie 1857. Pentru prima oara alesi si deputati tarani, chiar daca ei se aflau în minoritate în raport cu 'ii. Pentru prima oara în istoria tarii, toate fortele sociale si politice erau nate sa se pronunte într-o chestiune cruciala pentru viitorul României. în i de 7-8 octombrie/19-20 octombrie, Adunarile ad-hoc ale Moldovei si Ţarii lânesti au votat Rezolutii asemanatoare, exprimând, unanim, vointa lor de i. Celelalte dorinte erau neutralitatea, autonomia, printul strain si Adunarea îzentativa. Prezenta deputatilor pontasi a adus în discutie desfiintarea clacii iproprietarirea. Cum în rândul "Partidei Nationale"se aflau si numerosi mari rietari funciari, al caror vot favorabil unirii era foarte necesar, rezolvarea
acestor din urma cereri a fost amânata. Adunarea ad-hoc a Ţarii Românesti s-a pronuntat pentru aceleasi deziderate.
Conferinta si Conventia de la Paris C\858).Cerer/ie celor doua Adunari, cuprinse într-un Raport al comisarilor puterilor europene, au fost înaintate reprezentantilor puterilor garante întrunite în Conferinta de la Paris, din 10/22 mai -7/19 august. întelegerile asupra celor convenite au fost incluse într-o Conventie care cuprindea statutul international si principiile de organizare înterna a Principatelor. Fara sa tina seama de dorintele formulate în Rezolutiile Adunarilor ad-hoc, acest document oferea românilor o unire trunchiata.
Statul astfel rezultat urma a se numi Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, dar cu exceptia a doua institutii cu adevarat unice - Comisia centrala si înalta Curte de Justitie si Casatie, cele mai înalte foruri legislative si juridice, ambele cu resedinta la Focsani, în cele doua tari ar fi trebuit sa functioneze domni, adunari si guverne separate. Spre a fi cât mai aproape de adevar, este necesar sa spunem ca textul Conventiei nici nu încuraja dar nici nu descuraja "Partida Nationala"'din cele doua tari în aspiratia ei spre Unire, întrucât nicaieri nu se stipula ca domnii alesi în cele doua Principate trebuiau sa fie persoane separate. Era astfel deschisa calea unei actiuni îndraznete, care ne-ar fi putut deschide perspectiva imediata a atât de doritei uniri depline: alegerea aceluiasi domn atât la lasi, cât si la Bucuresti.
Conventia de la Paris stipula b serie de principii importante, precum abolirea privilegiilor si a monopolurilor, si obliga la statornicirea raporturilor dintre proprietari si tarani pe baze noi, modeme. Legea electoralaprevedea însa un cens ridicat.
Cu plusurile si minusurile sale, actul constitutional adoptat la Paris a reprezentat un cadru propice înfaptuirii unitatii nationale românesti; nu degeaba Vasile Boerescu afirma ca "depinde de noi daca vom sti sa înfaptuim unirea". "Europa ne-a ajutat", rostea acelasi om politic, "ramâne sa ne ajutam noi însine".
Conform Conventiei de la Paris, au fost numiti trei caimacami în fiecare din cele doua tari, care aveau misiunea de a pregati si efectua alegerile pentru adunarile elective.
Dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza. în Adunarea electiva a Moldovei, "Partida Nationala" m a prezentat, de la început, un candidat pe care sa-l opuna gruparilor conservatoare care aveau de ales între Mihai Sturdza, fostul domn regulamentar, si Grigore Sturdza, fiul acestuia. în cele din urma, la 3/15 ianuarie 1859, aceasta a propus pe Alexandru loan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitatea voturilor deputatilor prezenti (5/17 ianuarie 1859).
întrucât în textul Conventiei nu se stipula ca domnii alesi în cele doua Principate sa fie persoane separate; conducatorii luptei nationale au decis ca alesul Moldovei sa fie desemnat si în Ţara Româneasca, iar Europa sa fie pusa în fata faptului împlinit. De altfel, o delegatie moldoveneasca, care s-a oprit la Bucuresti în drum spre Constantinopol, unde trebuia sa comunice înscaunarea lui Al. I. Cuza, nu a fost straina de aceste planuri. La 17 ianuarie 1859 ziarul "Românul"consemna ca "nici o putere omeneasca nu va putea în viitor desparti ceea ce Dumnezeu a unit pentru eternitate".
Adunarea electiva a Ţarii Românesti era însa dominata de conservatori, care detineau 46 din cele 72 mandate; de aceea, victoria cauzei nationale nu era posibila fara interventia maselor, singurele în masura sa produca un deznodamânt fericit.
Adunarea electiva a Moldovei
în aceasta situatie, liberalii radicali au initiat, prin intermediul tribunilor, o ie agitatie în rândul populatiei Capitalei si al taranilor din împrejurimi. O multime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunarii în acele zile istorice. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota ca poporul era gata "sa navaleasca în Camera si sa o sileasca a proclama ales pe alesul Moldovei".
Adunarea electiva a Ţarii Românesti
V-Jfc
Proclamarea unirii, în 1859
într-o sedinta secreta a Adunarii, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptata în unanimitate.
Entuziasmul s-a transmis si poporului. în mod firesc, în Capitala si apoi în întreaga tara, victoria fortelor nationale a provocat o explozie de satisfactie Unanima a fost si în strainatate opinia, potrivit careia, ziua de 24 ianuarie este o J expresie a "vointei puternice de unire" a românilor, cum s-a exprimat contele Wa-lewski, ministrul de externe al Frantei. L Kossuth scria: "un astfel de spirit e necesar ca un popor sa întemeieze o patrie sau, daca a pierdut-o, sa si-o recâstige".
Perspectiva celor aproape 140 de ani, care au trecut de la evenimentele din 1859, confirma, în egala masura, patriotismul, dar si remarcabila abilitate a oamenilor politici ai timpului, care au stiut, printr-o actiune îndrazneata, sa puna Marile Puteri "în fata faptului împlinit" si sa depaseasca obstacolele pe care interesele contradictorii ale acestora le asezau în cale i Unirii. De asemenea, ca în atâtea rânduri în istoria ulterioara a tarii, deci?ia finala s-a datorat exceptionalei abnegatii pe care natiunea româna a aratat-o acestei cauze. Presiunea populara de la Bucuresti, din istoricele zile de 22-24 ianuarie 1859, legitima o mare aspiratie si-i dadea trainicia eternitatii.
Rezolutia în 5 puncte a Adunarii ad-hoc a Moldovei, citita luni, 7 octombrie 1857, în a saptea
Hnta publica.
cele dintâi, cele mai mari, mai generale si mai nationale dorinte ale tarii sunt:
1 Respectarea drepturilor principatelor si îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor
)itulatii încheiate cu înalta Poarta...
Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
Print strain cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie
domnitoare de ale Europei si ai
ei mostenitori sa fie crescuti în religia tarii.
Neutralitatea pamântului Pricipatelor.
Puterea legiuitoare încredintata unei obstesti adunari
în care sa fie reprezentate toate
tresele natiei.
Toate acestea sub garantie colectiva a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris".
A.D. XENOPOL despre Conventia de la Paris '
"Aceasta conventie este o lucrare foarte stranie, o silinta suprema a combinatiei diplomatice, re totdeauna a cautat sa domine prin idei, adeseori prin cuvinte, interesele reale si puternice ale stii. Ea este un amestec hibrid si nefiresc de unire si despartire, cu care cauta sa se împace eresele deosebite ale puterilor (europene) pe capul poporului român. Necontenit i se arata unirea, r i se pun stavili pentru ca ea sa nu se realizeze"...
TEMĂ:
Care a fost semnificatia luptei emigratiei revolutionare dupa 1848?
Prezentati pozitia Marilor Puteri europene fata de problema româneasca.
Ilustrati politica "faptului împlinit" practicata de români, prin raportare la hotarârile
Congresului (1856) si, respectiv, Conferintei de la Paris (1858).
|
