PIATRA NEAMŢ-ROMAN-BRAD (ZARGIDAVA?)-BACĂU (104 km)
A. Roman
Asezat la confluenta Moldovei cu Siretul, pe ale caror vai 525b11f trecea înca din antichitate una dintre cele mai importante cai de comunicatie între Marea Neagra si Marea Baltica, orasul Roman a cunoscut o dezvoltare ascendenta.
Platoul format la confluenta celor doua mari rîuri ale Moldovei a fost locuit din timpuri îndepartate. Cele mai vechi urme de viata dateaza din paleolitic. Descoperirile recente de la Cotu Vames, Spitalul Unificat, cartierul N. Balcescu, Cordun, Simionesti etc. atesta o intensificare de locuire în epoca neolitica si apoi în cea a bronzului. În lumina noilor descoperiri din zona Spitalului Unificat, str. Jora, str. Anton Pann, Simionesti, Cordun s.a. cel mai bine reprezentata din punct de vedere arheologic este, însa, perioada primului mileniu al erei noastre, reflectata într-o continuitate neîntrerupta de viata si dezvoltare progresiva, care va duce la întemeierea orasului, atestat documentar în veacul al XIV-lea.
Sub denumirea actuala, Romanul apare prima oara într-o lista a oraselor, întocmita prin anii 1388-1391, unde este amintit cu numele de "Tîrgul lui Roman" si localizat pe apa Moldovei. De asemenea, el apare într-un uric al lui Roman I Musat, emis la 30 martie 1392,, în Cetatea noastra, a lui Roman voievod". În deplina concordanta cu mentiunile documentare, cercetarile arheologice au aratat ca, fara a putea fi mai vechi decît cetatea din marginea sa, orasul Roman dateaza din ultimii ani ai veacului al XIV-lea. Vestigiile descoperite prin sapaturi sistematice au scos în evidenta faptul ca orasul, întarit cu un sant si un val de aparare, care reprezenta de fapt continuarea sistemului defensiv al cetatii, se afla în plina dezvoltare, datorita vietii economice, stimulata de mestesuguri si comert. Rapida dezvoltare economica, organizarea administrativa si politica sporeau însemnatatea orasului care va deveni, dupa moartea lui Alexandru cel Bun, resedinta Ţarii de Jos.
În primii ani ai domniei, stefan cel Mare ridica la confluenta Siretului cu Moldova o cetate cunoscuta din documente sub numele de Cetatea Noua a Romanului.
Cresterea volumului de produse proprii, determinata de dezvoltarea mestesugurilor, antrena tot mai activ orasul în sfera schimburilor comerciale, Romanul devenind din ce în ce mai mult un important centru de productie si de schimb al Moldovei.
Ca urmare a unor vicisitudini, în evolutia Romanului au survenit si perioade de stagnare si chiar de regres economic. Prin 1788, tîrgul numara doar 600 de case, din care nu vor scapa decît jumatate de incendiile din 1791 si 1792. Abia în prima jumatate a veacului trecut începe o noua si înfloritoare epoca în viata orasului, datorita dezvoltarii mestesugurilor si comertului de vite si cereale. Pîna în 1882, Romanul ajunge la o populatie de 17 000 de locuitori. Viata economica este stimulata de înfiintarea mai multor întreprinderi prelucratoare actionate hidraulic sau cu masini cu abur. Se dezvolta industria de produse alimentare: morarit, prese de ulei, iar mai tîrziu se înfiinteaza tabacarii, sladnite de bere, "fabrici" de sapun, cuie, lumînari, pîine etc. Se deschide o sucursala a Bancii Nationale si continua sa functioneze aici consulatele Germaniei si Belgiei. Construirea liniei ferate (1869) va contribui, de asemenea, la dezvoltarea economica a Romanului.
1. CETATEA DE PĂMÎNT SAU CETATEA MUsATIN Ă. Strada Alexandru cel Bun. Prima mentiune despre aceasta ctitorie musatina apare la 30 martie 1392 într-un document scris "în Cetatea noastra, a lui Roman voievod".
Situata pe malul stîng al vechiului curs al rîului Moldova, pe platoul pe care se afla astazi Parcul zoologic si Muzeul de stiinte naturale, cetatea construita în vremea domniei lui Roman I Musat are în plan forma unei potcoave.
Cercetarile arheologice au stabilit ca Cetatea musatina era construita din pamînt si lemn dupa principiul palisadelor cu constructii de lemn interioare. Fortificatia propriu-zisa consta dintr-o palisada construita din bîrne de lemn asezate orizontal una peste alta, batute apoi cu pamînt. Partea interioara a palisadei o formau peretii exteriori ai unui sir de constructii de tip bordei, ce margineau laturile cetatii. Pe latura de sud, palisada era consolidata si aparata de un val de pamînt. Pe aceasta latura palisada mai era aparata de apa Moldovei, ce trecea pe la piciorul pantei, servind ca un sant de aparare. Pe latura de vest, apararea palisadei cetatii era asigurata de un sant de aparare, sapat de pe malul Moldovei pîna în fata intrarii în cetate. Intrarea în cetate se facea printr-un turn de lemn, în forma de patrulater regulat, construit în aceeasi maniera ca si palisada.
Pe baza cercetarilor, care au dat un material arheologic bogat si variat, s-a putut conchide ca, dupa o foarte scurta perioada de functionare, fortificatia musatina a fost parasita în prima parte a domniei lui Alexandru cel Bun.
2. CETATEA NOUĂ. Situata la aproximativ 5 km sud-est de orasul Roman si la circa 2 km sud-est de Gî-dinti, pe malul stîng al Siretului, fortificatia denumita în documentele feudale Cetatea Noua a Romanului s-a dovedit a fi fost una dintre cele mai puternice cetati din Moldova medievala si singura construita în întregime de stefan cel Mare.
Atît datele furnizate de cercetarile arheologice cît si cele documentare sugereaza construirea cetatii în primul sfert al veacului de domnie a lui stefan cel Mare. Dupa interpretarea unui document, la 13 martie 1466 lucrarile de constructie a cetatii erau în curs de desfasurare, începînd cu data de 15 septembrie a aceluiasi an, cînd apare si numele "panului Oanta, pîrcalab de Cetatea Noua", mentionarea cetatii se face aproape fara întrerupere.
Perioada construirii cetatii se suprapune cu momentul în care preocuparile domniei pentru asigurarea granitelor tarii cu obiective întarite se dovedesc deosebit de staruitoare, ca urmare a cresterii pericolului otoman. Prin pozitia ei, aceasta fortareata de p'atra oferea posibilitatea supravegherii vaii Siretului si a blocarii drumului strategic ce trecea pe aici.
Amplasata în lunca joasa si nisipoasa a Siretului, pe un teren nelocuit alta data, Cetatea Noua se compune dintr-un fort initial caruia i s-a adaugat ulterior o curtina exterioara pe latura de est. Pentru a asigura zidurilor mai multa stabilitate, pe terenul nisipos s-a amenajat, mai întîi, un pat din bîrne de stejar si apoi s-au asezat temeliile de piatra. În prima ei forma, cetatea avea sapte turnuri circulare, unite cu ziduri groase, dispuse în plan "stelat". De jur împrejur a fost sapat un sant de aparare, lat de aproximativ 9 - 13 m si adînc de circa 4 m, cu contraescarpa zidita.
Dupa distrugerile survenite în 1476, domnitorul a organizat lucrari de întarire si amplificare a fortului initial, dispunînd construirea unei pînze exterioare de ziduri pe latura estica a cetatii, cu ziduri groase de 4 m si bastioane rectangulare. Întregul complex a fost apoi înconjurat cu un sant de aparare în care a fost abatuta apa Siretului, pentru a-i spori si mai mult puterea defensiva. Astfel întarita, Cetatea Noua a Romanului va constitui o veriga importanta în sistemul defensiv al Moldovei pîna în 1675, cînd ea a fost distrusa de catre Dumiirascu Cantacuzino, la ordinul sultanului.
3. MUZEUL DE ISTORIE. Strada Cuza Voda nr. 33. Întemeiat în 1957, muzeul din Roman a cunoscut o continua dezvoltare.
Punctul de plecare al expozitiei permanente îl constituie cîteva piese de silex din epoca paleolitica descoperite pe teritoriul orasului Roman. Acestora le urmeaza o colectie neolitica ce caracterizeaza multilateral viata triburilor cucuteniene pe cele mai înalte trepte de dezvoltare a lor: ceramica cucuteniana clin fazele A-B sau B, diferite unelte de silex, os si corn, rîsnite de piatra, greutati pentru pla3e de pescuit si pentru razboaiele de tesut, figurine antropomorfe si zoomorfe etc.
Perioada de trecere la epoca bronzului este reprezentata prin ceramica si unelte descoperite la Brad, Aldesti si Valeni.
Pentru epoca bronzului si, mai ales, pentru perioada finala a acesteia este evidentiata ceramica descoperita la Sabaoani, Brad si Poiana-Dulcesti, ca si depozitul de bronzuri de la Ruginoasa.
Dupa unele materiale din perioada hallstattiana, sînt expuse vestigii ale civilizatiei geto-dacice din perioada ei de înflorire (secolele II î.e.n. - I e.n.), descoperite în asezarea întarita de la Brad: rîsnite circulare din tuf vulcanic, seceri si brazdare de fier, vase de forme diferite, uneori imitatii dupa produse grecesti, numeroase creuzete din lut ars care probeaza extinderea metalurgiei fierului si dezvoltarea unor mestesuguri.
În urma cercetarilor efectuate în trei dintre acesti tumuli s-a constatat ca ei contin morminte individuale de incineratie. Resturile cinerare sînt depuse direct pe sol, fara vreo amenajare speciala. Inventarul funerar consta din ceramica, adeseori fragmentara, podoabe de bronz, fier etc.
C. Bacau
De la Brad, pe acelasi drum, se intra pe soseaua nationala (D.E. 2) si, continuînd calatoria, se ajunge la Bacau (22 km).
Asezat pe o vasta terasa, aproape de confluenta Bistritei cu Siretul, orasul Bacau are o veche istorie. Cercetarile arheologice din ultimii ani au prilejuit descoperirea unor resturi de locuire din epoca bronzului si din perioada prefeudala.
Ca asezare urbana, însa, Bacaul se va afirma mai tîrziu. Prima mentiune documentara îl aminteste ca tîrg în 1408, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Fiul acestuia, Petru al II-lea, va trimite din Bacau, la 4 august 1447, o scrisoare catre negustorii brasoveni, invitîndu-i sa vina acolo cu marfuri.
Datorita pozitiei lui geografice, Bacaul a jucat un rol deosebit înca din secolul al XV-lea, ca punct de vama pentru comertul cu Transilvania si Ţara Româneasca, ca nod de legatura între acestea si, totodata, ca important centru administrativ al Ţarii de Jos. Privilegiile acordate de catre domnie negustorilor straini vor contribui la dezvoltarea orasului. În veacul al XV-lea, Bacaul ajunsese tîrg însemnat de negustori si mestesugari, unde se faceau operatii de vama, exista o autoritate judiciara si organe de executie. În acelasi secol, stefan cel Mare ridica la Bacau o curte domneasca si stabileste aici resedinta fiului sau Alexandrei, caruia i-a dat în administrare directa aceasta parte a Moldovei.
Dar, ca si alte orase din Moldova, Bacaul a fost incendiat, în'1467, de oastea maghiara, care a fost mai apoi învinsa la Baia, iar în 1476, înainte de lupta de la Razboieni, a suferit de pe urma încalcarii turcesti.
Cu toate acestea, Bacaul, atît de legat de comertul de tranzit, va cunoaste, în veacul al XVI-lea, o perioada de mare înflorire, de vreme ce medicul venetian Matei de Murano descrie în jurnalul sau de calatorie din 1502 tinuturile bacauane ca niste "locuri manoase, placut si bine asezate, bogate în animale, si în toate roadele". Dimitrie Cantemir îl arata în secolul al XVIII-lea ca un tîrg "vestit prin belsugul de pomi si fructe", iar stolnicul muntean Constantin Cantacuzino aminteste despre vamile de la Bacau.
În oras s-au dezvoltat mai întîi mestesugurile legate de exploatarea lemnului. În secolul al XIX-lea, au aparut cîteva manufacturi: o fabrica de caramizi, o tabacarie si mai apoi o fabrica de hîrtie.
1. COMPLEXUL ARHEOLOGIC DIN BACĂU. Strada 9 Mai. Cercetarile arheologice efectuate în perioada anilor 1967-1970 în curtea bisericii Precista au stabilit prezenta omului aici înca clin vremea comunei primitive. Cele mai vechi urme de locuire descoperite dateaza din perioada bronzului mijlociu si tîrziu si apartin culturilor Monteoru si Noua.
Nivelul din epoca bronzului este suprapus de un nivel cu resturi de locuire specifice culturii Sîntana, corespunzator secolului IV e.n., marcat de locuinte adîncite, cu vetre de foc în interiorul lor, si un cuptor de ars oale. Din inventarul locuintelor este de retinut ceramica lucrata Ia roata sau la mîna, dintr-o pasta grosiera si o fibula de bronz.
Acestui orizont cultural îi urmeaza un nivel de locuire din secolele VI-VII, caracterizat prin locuinte de forma rectangulara. În inventarul lor s-a gasit ceramica lucrata cu mîna sau la roata înceata, cutite de fier, o fibula romano-bizantina, ornamentata cu grupuri de linii paralele.
2. CURTEA DOMNEASCĂ. Strada 9 Mai. Situata pe terasa inferioara a Bistritei, în zona central-estica a municipiului Bacau, Curtea domneasca apare mentionata pentru prima oara într-un act emis în anul 1491 la Suceava. Este foarte probabil ca ea sa fi fost ridicata în jurul acestei date, ca resedinta administrativa si militara a lui Alexandrei, fiul lui stefan cel Mare, investit cu functia de locotenent domnesc. Alexandrei îsi va fi exercitat atributiile acestei înalte dregatorii pe întreg sudul Moldovei, avînd ca centru strategic si comercial Bacaul.
Sapaturile arheologice efectuate între anii 1967-1968 în curtea bisericii Precista, ctitorie a lui stefan cel Mare, au dus la descoperirea partii subterane a unei constructii din ansamblul Curtii domnesti. A fost scoasa la lumina jumatatea vestica a palatului domnesc, o constructie de forma dreptunghiulara. Fundatia cladirii a fost sapata pîna la adîncimea de 4,20 m fata de nivelul actual, peretii exteriori fiind construiti în sistemul "fetelor acoperite".
Construite din blocuri de piatra, zidurile exterioare, groase în medie de 1,10 m, recomanda o constructie masiva, care, informa ei initiala, ar fi avut, în afara de parter, cel putin un etaj. Portanta zidurilor exterioare era sporita printr-un perete interior, gros de 0,70 m, care sectioneaza subsolul în doua parti: camera scarilor si corpul intern, cele doua încaperi comunicînd printr-un portal gotic, înalt de 1,85 m.
Diferite materiale descoperite, printre care se remarca marea cantitate de ceramica, simpla sau smaltuita, ornamentata cu butoni granulati, cahle decorative, asemanatoare celor gasite la Suceava si Cetatea Neamtului, podoabe si monede, stau marturie unei epoci de prosperitate economica si stralucire spirituala, definitorii pentru epoca lui stefan cel Mare.
Dupa moartea prematura a lui Alexandrei, survenita în anul 1496, Curtea domneasca din Bacau îsi pierde din importanta. În prima jumatate a veacului al XVI-lea, dupa expeditia lui Soliman Magnificul împotriva lui Petru Rares (1538), ea nu mai apare în mentiuni documentare.
3. MUZEUL DE ISTORIE. Strada Karl Marx nr. 22. Înfiintat în anul 1957, Muzeul de istorie din Bacau avea sa cunoasca o rapida si ampla dezvoltare. Organizata în 1959 si apoi reorganizata în anul 1977, expozitia de arheologie a muzeului sintetizeaza si urmareste prezentarea istoriei locale în contextul istoriei generale a României. Ea începe cu epoca paleolitica, reprezentata prin unelte de silex descoperite în asezarile de la Buda-Blagesti si Lespezi.
Trecerea la neolitic este marcata prin etalarea unor vîrfuri de sageti cu peduncul, caracteristice culturii swideriene, provenite din asezarile de pe valea Bistritei.
Începuturile epocii neolitice sînt ilustrate cu ajutorul unor unelte de piatra, corn si os si produse ceramice descoperite la Vermesti-Comanesti, Trebes-Margineni etc. Se evidentiaza în mod deosebit ceramica cucuteniana caracterizata prin decor foarte variat, cu motive geometrice pictate.
Evolutia culturii materiale în epoca bronzului poate fi urmarita prin cîteva depozite de bronzuri (seceri, topoare, arme si podoabe) descoperite la Ciorani, Parava si prin vase de lut ars caracteristice culturilor Monteoru si Noua, provenite de la Barboasa, Mîndrisca, Tavadaresti, Racatau de Jos etc.
Apoi urmeaza marturii ale culturii materiale din prima epoca a fierului (Hallstatt), reprezentate mai ales prin ceramica descoperita în asezarile de la Prajesti, Mînarisca si Recea-Gaiceana. Aceste dovezi prefigureaza evolutia ulterioara a culturii materiale ilustrata prin exponate tridimensionale din perioada dezvoltarii unitare a civilizatiei geto-dacice, descoperite la Magura si Racatau, antica Tamasidava. Ceramica autohtona, de un repertoriu bogat de forme si motive ornamentale, unelte (brazdare de fier, seceri si topoare), podoabe din bronz, fier si argint (fibule, bratari, inele, cercei etc), obiecte de piatra, os, sticla, piese de armament si echipament militar exprima principalele îndeletniciri, dezvoltarea mestesugurilor si artelor la geto-daci în perioada de formare a statului unitar, sub conducerea lui Burebista si Decebal. Importuri grecesti si romane, descoperite la Racatau, subliniaza contactele fertile între cultura geto-dacica si marile civilizatii ale antichitatii.
Dezvoltarea culturii dacilor liberi în secolele II-III, influentata de civilizatia romana, este ilustrata prin produse ceramice variate, obiecte de podoaba, precum si prin tezaure monetare romane descoperite la Magura, Racatau, Traian si Pîncesti. Marturii ale dezvoltarii unitare a culturii daco-carpice în secolele III-IV, exprimate prin produse ceramice, podoabe din fier, argint, sticla etc, provenite din necropolele de incineratie de la Barboasa, Saucesti-Bacau, urmate de ceramica si diferite obiecte din perioada secolelor IV-X, descoperite la Izvoare-Bahma, Cîrligi si Bacau, constituie exponate de mare interes muzeistic si stiintific
Expozitia sfîrseste cu prezentarea feudalismului dezvoltat, prin intermediul izvoarelor arheologice îmbogatite substantial datorita cercetarilor recente. Unelte agricole, arme, obiecte de podoaba, ceramica de uz gospodaresc si ornamentala, cahle smaltuite, bogat si frumos ornamentate cu motive geometrice florale si heraldice, de la Curtea domneasca din Bacau, tezaure de monede descoperite la Budesti, Tatarasti, Prajesti si Dragesti întregesc imaginea dezvoltarii societatii feudale în Moldova.
D. Racatau de Jos (Tamasidava?)
De la Bacau, urmînd soseaua spre Adjud (D.E. 2), înainte de a ajunge la Racaciuni, pe partea stînga, spre est, se desprinde un drum nemodernizat care duce la Horgesti, prin Racatau de Jos. Strabatînd acest drum ajungem în centrul satului Racatau de Jos. Din centrul satului drumul se bifurca. O artera, care descrie o bucla spre sud, duce la Pînccsti. Angajîndu-ne pe aceasta cale, dupa parcurgerea cîtorva kilometri, înainte de a ajunge la Pîncesti pe partea dreapta, pe terasa înalta a Siretului, ne întîmpina locul unde se afla vestigiile unei importante asezari geto-dacice, identificate ipotetic cu antica Tamasidava. Dupa vizitarea acestei importante statiuni arheologice, revenim la Bacau, pe acelasi drum.
1. CETATEA GETO-DACICĂ. În punctul Cetatuie, situat pe un promontoriu din terasa Siretului care domina valea rîului, se afla cetatea geto-dacica identificata ipotetic cu Tamasidava, una dintre cele mai importante dave din interiorul Daciei, cuprinsa în "Geografia" lui Claudiu Ptolemeu din secolul al II-lea e.n.
Promontoriul pe platoul caruia se afla vestigiile antice ofera o foarte buna aparare naturala spre vest si sud, prin malul înalt si abrut al rîului Siret. Laturile de est si nord-est, singurele accesibile, au fost întarite cu doua mari santuri de aparare, care delimiteaza acropola de asezarea civila. Astfel, asezarea a luat aspectul unei cetati.
Situata între cele doua mari davae - Piroboridava (Poiana) la sud si Zargidava (Brad) la nord - pe o artera principala de comunicatie, ce asigura legatura între cetatile pontice, estul Transilvaniei si întreg teritoriul Moldovei, pîna în nordul îndepartat, asezarea de la Racatau de Jos, devenita, prin adaugarea la apararea naturala a unui sistem defensiv artificial, o veritabila cetate, avea sa atinga, în decursul celei de a doua epoci a fierului, o prosperitate deosebita.
Cercetarile arheologice practicate timp de aproape un deceniu (1968-1977) au stabilit o succesiune de locuire ce se desfasoara pe o grosime de 1,80 ni, începînd din epoca bronzului, continuînd apoi în Hallstatt si Latene.
Materialul descoperit în nivelul de locuire din epoca bronzului apartine culturii Monteoru si consta din cesti cu doua torti supraînaltate, lucrate din pasta fina, decorata cu linii incizate, vase mari cu decor în relief.
Nivelul hallstattian de locuire se evidentiaza îndeosebi prin vase de lut ars, de forma bitronconica si strachini tronconice cu deschiderea larga, cu buza arcuita spre interior.
Mai bogat reprezentata este, însa, locuirea geto-dacica, cu mai multe nivele ce se succed pe o grosime de 1,40 m. Depunerile din nivelurile superioare, care redau civilizatia geto-dacica din perioada ei de înflorire (secolele II î.e.n.-I e.n.), impresioneaza, în mod special, prin bogatia si diversitatea rar întîlnite de materiale. Ceramica dacica, lucrata la mîna sau la roata, uneori pictata, imitatii ale mesterilor locali dupa modele grecesti si romane, surprinde prin eleganta si multitudinea de forme, prin precizia si, uneori, prin finetea executiei. Alaturi de produsele autohtonilor geto-daci se remarca prezenta importurilor grecesti
Calaret înarmat reprezentat pe un vas de tip cantharos (sec. I î.e.n.), descoperit în cetatea dacica de la Racatau de Jos si romane, reprezentate prin amfore, holuri deliene, vase terra sigillata. Prezenta acestor produse indica existenta unor relatii comerciale între geto-daci si centrele greco-romane apropiate. Contactele civilizatiei geto-dacice cu lumea greaca si romana sînt subliniate de asemenea de prezenta numeroaselor monede si tezaure monetare descoperite în cuprinsul asezarii, care oglindesc o intensa activitate legata de drumul comercial de ge valea Siretului.
In afara de ceramica si monede, în timpul cercetarilor, au fost descoperite numeroase unelte (topoare de fier, seceri, dalti, brazdare de plug), obiecte din piatra, metal, lut, sticla, arme (vîrfuri de sageti si de lance), podoabe (fibule, bratari, pandantive etc), care constituie dovezi ale dezvoltarii remarcabile a civilizatiei geto-dacice în domeniul vietii materiale.
2. NECROPOLA TUMULARĂ. În partea de est a cetatii geto-dacice, în imediata apropiere, pe un deal a carui panta vestica coboara spre drumul care duce spre Pîncesti, a fost identificat un grup de tumuli. Acesti tumuli, ridicati în perioada de dezvoltare a cetatii, adapostesc morminte de incineratie.
În urma sapaturilor efectuate în unul dintre acesti tumuli s-a putut constata ca ei contin morminte individuale de incineratie. Resturile cinerare, împreuna cu inventarul funerar, depuse, fie în groapa sepulcrala, fie în mantaua movilei, constau din ceramica, fragmente de camasa de zale, diferite obiecte de fier si bronz provenite de la vesmintele sau armele defunctilor
"Gonit din steiurile Soiului, din Transilvania, Trotusul sparge pe la Palanca meterezele Tarcaului si, dînd stîncile la o parte, deschide vai largi si roditoare pe poalele munjilor si le împodobeste cu parcuri, asterne drum de fier, desfunda izvoare de pacura, mine de carbuni si cariere de piatra"...
A. Vlahuta, România pitoreasca
|
