PLURIPARTITISM SI RESPONSABILITATE GUVERNAMENTALĂ ÎN PERSPECTIVA INDEPENDENŢEI DE STAT
GRUPĂRI si GUVERNE ÎN ANII 1867-1871.
MAREA GUVERNARE CONSERVATOARE (1871-1876)
PARTIDUL NAŢ1ONAL-UBERÂL LA ÎNCEPUTUL ACTIVITĂŢII SALE.
Principala grupare liberala
era cea de orientare "radicala", în frunte cu /. C. Bratianu si C.A.Rosetti. Cât priveste gruparea condusa de /. Ghica, ea nu este singura de orientare "moderata"printre fractiunile liberale. Altele asemenea se contureaza în jurul lui Mihail Kogalniceanu sau Nicolae lonescu. "Moderatii" se strâng însa si în preajma lui Vasile Boerescu, care - împreuna cu fosti revolutionari de la 1848, si vechi unionisti - se va îndeparta treptat de liberali, apropiindu-se de conservatori. în unele momente, aceasta apropiere duce la constituirea unor noi guverne "mixte" (conservatori-liberali). Aliante se formeaza chiar între liberali, cea mai cunoscuta fiind, cum vom vedea, coalitia întemeiata pe "tratatul" de la hotelul " Concordia ".
Fractiunea libera si independenta condusa de profesorul universitar Nicolae lonescu, numita si "partidul profesorilor din lasi". Restrânsa numeri-ceste,* dar cu o mare influenta în rândul intelectualitatii din Moldova, Fractiunea libera si independenta se nascuse în ultimii ani de domnie a lui Alexandru I. Cuza. Membrii acestei grupari liberale continua, de fapt, ideile lui Simion Barnutiu, decedat în 1864, si anume: respectul fata de traditiile nationale ale poporului român; principiul suveranitatii poporului sa fie concretizat prin participarea larga la viata politica; adâncirea reformelor social-economice, în primul rând redistribuirea fondului funciar si consolidarea proprietatii taranesti.
Gruparea liberala din jurul lui Mihail Kogalniceanu. La faurirea institutiilor politice din 1866 nu-si aduc contributia nici liberalii grupati în jurul lui Mihail Kogalniceanu. Considerat "omul de la 2 mai" (1864), acest renumit ctitor al României moderne sub domnia lui Alexandru I. Cuza este îndepartat vremelnic dinforul legislativ al tarii si din viata politica. Va reîncepe o cariera politica, la fel de stralucita ca si cea anterioara, o data cu reintrarea sa în Parlament, în octombrie 1866.
La 21 martie 1867, când s-a cerut sechestrarea si scoaterea la mezat a averii lui Alexandru I. Cuza, M. Kogalniceanu a declarat, în aplauzele majoritatii deputatilor: "Eu, cât pentru mine, înaintea Adunarii, înaintea tarii si înaintea istoriei iau responsabilitatea tuturor faptelor bune si rele comise în timpul când am avut onoarea de a fi ministrul fostului domnitor Alexandru loan I".
 |
Ion Ghica
Dezbaterile parlamentare din cadrul noii legislaturi consolideaza, asadar, prestigiul politic al lui M. Ko-galniceanu si al liberalilor "cuzisti" de odinioara, grupati în jurul sau. Negocieri cu acestia initiaza si liberalii "rosii". Posibila, pe masura ce timpul estompeaza vechile contradictii si confirma schimbarile interne de la 1866, noua orientare tactica se va dovedi necesara în conditiile externe generate de încheierea, la 17 februarie 1867, a acordului privind crearea statului dualist Austro-Ungaria. Când autonomia Transilvaniei este anulata, de la tribuna Parlamentului României, M. Ko-galniceanu argumenteaza ca Principatele - inclusiv cel din interioul arcului carpatic - au avut totdeauna "existenta lor proprie". El reaminteste ca românii reprezinta majoritatea locuitorilor întinsului spatiu geografic de la Dunare, Pont si Carpati, deci nu numai din Transilvania, ci si din Banat, Crisana, Maramures, Bucovina, Basarabia si Dobrogea, ca numerosi români traiesc în Peninsula Balcanica, îndeosebi în Macedonia; pe aceasta baza, marele om politic propune Camerelor reunite o motiune în care "sa se reînnoiasca sentimentele României de înfratire si de conationalitate" cu românii de pretutindeni.
Gruparea liberal-radicala condusa de I.C. Bratianu si CA. Rosetti. Dintre orientarile liberale, de fapt, dintre toate fortele politice ale vremii, în modul cel mai coerent si mai hotarât se manifesta "rosii"condusi de I.C. Bratianu si CA. Rosetti. Rolul liberalilor "radicali" crescuse în timpul evenimentelor legate de înscaunarea principelui Carol I, de edificarea sistemului politic al monarhiei constitutionale si al regimului parlamentar, care facusera din România o bresa democratica în Europa de Rasarit si de Sud-Est. Constienti de locul lor istoric, liberalii-radicalisunt primii care "încearca sa alcatuiasca un mare partid". Pentru aceasta, la 22 septembrie 1866, ziarul "Românul"anunta crearea unui nou mijloc de propaganda politica, "Societatea Amicilor Constitutiunii". Aidoma comisarilor revolutionari de la 1848, reprezentantii acestei societati se deplaseaza "în toate judetele si chiar în toate satele", pentru ca "fiecare român sa cunoasca drepturile sale de om si de cetatean".
Elementele sociale "invitate" la aceste actiuni sunt cu precadere comerciantii si "industriasii". De altfel, mestesugarii si negustorii, stratul de mijloc al populatiei urbane, reprezinta - pentru liberalii radicali - principalul mijloc de presiune asupra guvernelor de alta culoare si chiar asupra principelui Carol. Au fost atrasi, totodata, avocatii si medicii; de asemenea, profesorii si studentii, chiar elevii scolilor secundare. Nu au lipsit tabacii si tutungiii, alaturi de care participa bacanii si calfele, precum si ucenicii din pravalii, chiar "servitorii si rândasii cei
mai desculti si mai hartaniti". Tuturor acestora, care reprezinta "strada", cum considera conservatorii criticati de Al. Candiano-Popescu, "partidul rosu" le promite "abolirea saraciei si suferintei".
"Radicalii munteni''îsi propun însa extinderea activitatii si în Moldova, unde organizeaza "comitete secrete" s\ se declara solidari cu românii din teritoriile aflate sub ocupatie straina.
Regruparea liberala de la începutul anului 1867; întelegerea de la "Concordia". Prin pozitia conciliatoare, adoptata în toamna anului 1866, cu prilejul respingerii unei noi încercari de invalidare parlamentara a lui M. Kogal-niceanu, I.C. Bratianu ofera posibilitatea începerii negocierilor dintre cele mai importante grupari liberale. Coalizarea acestora este favorizata si de nemultumirile provocate de /. Ghica prin ideile si, mai ales, de modul sau de guvernare.
întelegerea propriu-zisa s-a încheiat la hotelul "Concordia" din Bucuresti, sediul radicalilor. Astfel, înca din primele zile ale anului 1867, gruparea lui M. Kogalniceanusi cea condusa tle I.C. Bratianu s\ CA. Rosettise reunesc "pe o platforma comuna". în esenta, aceasta urmarea instituirea, în România, a unui guvern stabil, întemeiat pe institutiuni egalitare si liberale, prin institutiuni democratice. Obiectivul acesta este formulat în Declaratia deputatilor care reprezinta mai multe grupari liberale din Adunarea legislativa, publicata în "Românul"6\n 10 martie 1867.
Odata coalizate, cele doua grupari liberale dau, prin reprezentantii lor în Camera si Senat, un vot de blam guvernului condus de Ion Ghica. Acesta demisioneaza la 3 martie 1867. Urmeaza trei cabinete ale coalitiei liberale amintite, prezidate - succesiv - de CA. Kretzulescu (între 13 martie si 7 august 1867), stefan Golescu{W august 1867 - 13 mai 1868) si Nicolae Go/escu(6e la 1/13 mai pâna la 16/28 noiembrie 1868).
Pe baza întelegerii de la "Concordia", în ziua de 13 martie 1867 îsi începe guvernarea primul cabinet de coalitie liberala a carui orientare politica este stabilita de I.C. Bratianu. Desi aparent nu este vizata independenta, acest obiectiv dirijeaza întreaga activitate interna. A fost promulgata astfel, la 22 aprilie/4 mai 1867, Legea pentru înfiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale, cu intrare în vigoare de la 1/13 ianuarie 1868. Au continuat preocuparile pentru modernizarea armatei României; s-a acordat sprijin revolutionarilor bulgari, care si-au instruit unitatile de voluntari pe teritoriul românesc.
în prim-planul activitatii externe a cabinetului s-a aflat însa preocuparea pentru sprijinirea miscarii de emancipare politica si culturala a românilor din afara granitelor statului national modern. Astfel, numai cu sprijinul amintitului guvern, la 15 mai 1867, se concretizeaza o initiativa mai veche a lui Aaron Florian, A.T. Laurian si Al. Papiu l/arian, privind înfiintarea la Bucuresti a Societatii "Transilvania". Condusa de ultimul carturar mentionat, noua societate îsi propune drept scop "strângerea legaturilor de fratie între junimea studioasa din toate partile României".
Colaborarea pan-româneasca era strict necesara în conditiile aplicarii pactului dualist din 17 februarie 1867. în acelasi an, la 8 iunie, în urma ceremonialului dinastic de la Pesta, împaratul Austriei, Frânte losif, se încorona rege al Ungariei si sanctiona legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.
ia zile mai târziu, el abroga legile adoptate de Dieta sibiana, privind egala ptatire a natiunii române si oficializarea limbii române. Pentru cunoasterea de sptrit create, astfel, printre românii ardeleni, fruntasi radicali - B.P. 'eu si c/r. Caro/ Davila - întreprind calatorii de informare în Transilvania. La ii sau, Al. Candiano-Popescu sustine cu ardoare ideea unei insurectii j eliberarea provinciei amintite. Prin ziarul "Perseverenta", el solicita iul locuitorilor României pentru o "campanie antihabsburgica". Dupa >rbiri si consultari în Transilvania cu liderii miscarii nationale este arestat la fiind eliberat la insistentele lui Ion. C. Bratianu.
Asadar, declansarea unei insurectii "pentru eliberarea perfecta a patriei ie" nu este posibila în vara anului 1867. Guvernul de la Bucuresti a înteles >ta si, în consecinta, a acordat prioritate activitatii "pentru eliberarea limbii laie". Astfel, la 13 august 1867 s-au reunit membrii Societatii Literare )ne, români si aromâni din statul national modem, dar si din Transilvania, :, Crisana, Bucovina, Basarabia, Macedonia.
A fost adoptata hotarârea ca, în continuare, cel mai înalt forum stiintific al iii sa se numeasca Societatea Academica Româna. Prima sedinta este pentru 18 august 1867.
în aceste conditii, la 17 august 1867, începea guvernarea celui de-al doilea 3t liberal'care are la baza întelegerea de la "Concordia". Prim-ministru este nnat stefan Golescu, care activase în guvernele revolutionare de Ia 1848 si lase un guvern al Ţarii Românesti în 1861.
Noul executiv se arata preocupat în mod deosebit de asigurarea cadrului itiv necesar perfectionarii infrastructurii statului national. Astfel, dupa i/e parlamentare din decembrie 1867, în care coalitia liberalilor obtine o tate covârsitoare în Camera Deputatilor, îsi începe efectiv activitatea ra de Comert si Industrie (februarie 1868) si este adoptata Legea vctiilor de sosele, promulgata la 11 aprilie 1868.
Consolidarea autonomiei si a prestigiului extern al statului national român n, manifestarea independentei economice a acestuia au reprezentat alte ive ale guvernului prezidat de stefan Golescu. La 7 decembrie 1867 intra >are prima Conventie postala încheiata cu Rusia si, la 2 februarie 1868, la 3sti, este semnat un Tratat de alianta între România si Serbia. Alertata ca urmarit realizarea unei aliante militare Poarta a protestat, ceea ce a atras i lui Otto von Bismarck: "Statul care ar face imprudenta sa provoace razboi ;nt ar pieri".
Dondus de generalul Nicolae Golescu, fost locotenent domnesc la 1848 si 6, al treilea cabinet care guverneaza pe baza întelegerii de la "Concordia" îpe activitatea în ziua de 13 mai 1868.
Realizarea sa cea mai însemnata ramâne "Legea privind organizarea armate" (29 iulie 1868). Opera a colonelului Gheorghe Adrian, revolu-de la 1848, acest act legislativ a stabilit o structura militara complexa: i permanenta si rezerva ei, apoi corpul dorobantilor si corpul granicerilor, i, garda oraseneasca si "gloatele". Consolidarea armatei nationale nu a imita favorabil de conducerile imperiilor vecine, motiv pentru care acestea srcitat presiuni asupra principelui Caro/ în vederea înlocuirii guvernului reni de la "Cocordia", ceea ce domnul va face la 16/28 noiembrie când
este instituit un guvern de coalitie între conservatori si liberalii moderati'din jurul lui M. Kogalniceanu (devenit ministru de interne) si al lui V. Boerescu (ministru de justitie). Prim-ministru era Dimitrie Ghica. între 2 februarie si 20 aprilie 1870 a functionat guvernul prezidat de Al. G. Golescu.
La 20 aprilie/2 mai 1870 se constituie guvernul prezidat de Emanoil (Manolache) Costache Epureanu. Presedinte al Constituantei din 1866, noul sef de guvern era apreciat de Carol l pentru orientarea sa moderata, initial printre liberalii moldoveni, apoi în cadrul curentului politic conservator de la nivelul întregii tari. Alcatuit din tineri oameni politici grupati în "Juna dreapta" de la - Bucuresti (G. Gr. Cantacuzino, Al Lahovari) si "Junimea" de la lasi (Petre P. Carp), guvernul condus de M.C. Epureanu parea a asigura "o stare de lucruri stabila". Cel putin asa crede si scrie tatal domnitorului Carol, îngrijorat nu numai datorita celor întâmplate în România, ci si din cauza afirmatiilor reprezentantilor Rusiei, în privinta viitorului statului national român.
Printul AM Gorceakov, seful diplomatiei ruse din anii 1856-1882 "ar fi spus unui francez si unui ceh cam asa: nu cred ca România sa aiba vreun viitor cu barbatii care se joaca de-a patriotii, ci cred ca nu numai dinastia nu se va pastra, dar nici macar Unirea Principatelor nu va ramâne câstigata. S-ar fi pregatit chiar o rascoala pentru a se da un prilej de interventie Portii; de altminteri, ventilasera si în anul acesta ideea de a se face iarasi doua Principate, pentru a readuce tara la o viata politica normala, la o ordine perfecta".
Razboiul franco-prusian a oferit liberalilor radicali prilejul de a manifesta -prin presa si în întruniri politice - simpatia profunda si recunostinta neconditionata fata de Napoleon al lII, care contribuise în mod hotarâtor la crearea cadrului international favorabil edificarii statului national român; în acest context, aceasta grupare politica dar si unii liberali-moderati (condusi de N. lonescu sau M. Kogalniceanu) s-au pronuntat si asupra problemelor de politica interna. Mai mult, într-un discurs public, I.C. Bratianu a invitat multimea la o actiune contra puterii executive. O data cu guvernul prezidat de Manolache Costache Epureanu era vizat si domnitorul. Pregatirile au fost încredintate unui conspirator din ultimii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, Eugen/u Carada. Planul întocmit de acesta prevedea izbucnirea unei insurectii simultane în Bucuresti, Craiova, Ploiesti si Focsani.
în aceasta situatie s-a desfasurat miscarea din Ploiesti, care produce, la 20 august 1870, "ridicola republica de câteva ceasuri a lui Candiano-Popescu", dupa cum scria N. (orga. Proclamarea, în graba si fara nici un suport real, a detronarii lui Carol a compromis pe sefii "rosiilor", care au fost arestati. Toti vor fi însa achitati, ulterior, de un juriu special constituit pentru depasirea fireasca a unei crize inerente într-o epoca de pluralism politic.
Agitatiile antidinastice înceteaza pe masura ce armatele franceze sunt înfrânte de cele germane. Consecvent preocuparii sale pentru asigurarea alternativei guvernamentale, în 30 decembrie 1870, Carol I înlocuieste cabinetul de nuanta conservatoare, condus de M. C. Epureanu, cu unul liberal, având în frunte pe Ion Ghica, care revine în fruntea Consiliului de Ministri, dupa o întrerupere de aproape trei ani.
Foarte stimat în strainatate, noul prim-ministru era considerat de domnitor un om de stat "cult" si un "administrator energic". Tocmai aceasta ultima virtute îl
aduce pe Ion Ghica în conflict cu cercurile care îl sprijina pe Carol I, atât în riorul, cât si în afara granitelor nationale.
La 24 ianuarie 1871, primul-ministru depune pe masa forului legiuitor arul afacerii Stroussberg. Este vorba despre implicatiile pe care le are în nânia falimentul acestui consortiu, provocat de razboiul franco-prusian. jponsabilitatea sa, ca administrator central al avutiei tarii, îl determina, deci, I. Ghica sa solicite masuri legale pentru protejarea intereselor tarii.
Din nefericire, dezbaterile imediat începute au coincis cu publicarea a doua 'sori expediate în strainatate de Carol I. Prima reprezinta raspunsul principelui e puterile garante, care somasera anterior, la 23 noiembrie 1870, atât nânia, cât si Serbia, sa nu încerce schimbari în statutul lor extern, fata de tatu/ de la Paris din 1856. seful statului român întreba, de fapt, "ce ar crede" ducatorii Marilor Puteri europene "daca el s-ar retrage fiindca situatia în tara sa încât silintele lui se pierd în zadar si el se uzeaza fara nici un folos". ;utabile sunt si aprecierile dintr-o a doua scrisoare. Adresata unui intim al iliei sale, datorita caruia epistola apare în gazeta Augsburger Zeitung, îspondenta reia ideea renuntarii la tronul unui stat unde, chipurile, nu exista atie liberala si parlamentara.
Scrisorile respective au produs "o colosala miscare în Bucuresti si în toata ". Astfel, în Camera, Nicolae Blaremberg, opozant cândva ai lui Alexandru I. ra si, respectiv, M. Kogalniceanu, spunea ca daca scrisoarea publicata în ;a germana este adevarata, atunci autorul ei este "un dezertor, un tradator de ie, caci pregateste anexiunea Principatelor sau suprimarea Unirii".
împotriva unor fruntasi politici care legau dezamagirea lui Carol de ?erea Stroussberg, I.C. Bratianu sena ca parasirea tronului României de catre ol I constituie "o nesocotita propunere", cu "consecinte fatale" pentru statul onal. Doua zile mai târziu, de la tribuna Parlamentului, M. Kogalniceanu Iara ca detronarea principelui "ar putea sa aduca, mai cu seama în nentele de astazi, multe pericole asupra tarei".
în privinta afacerii Stroussberg, L C. Bratianu, I. Ghica, N. lonescu si Kogalniceanu - asadar, toti conducatorii principalelor grupari liberale -pta aceeasi atitudine intransigenta.
La 10/22 martie 1871 a avut loc "provocarea" din Jurul sa/ii S/atineanu. Aici st organizata aniversarea zilei de nastere a împaratului Germaniei. Fortele Ite au pus la cale o contramanifestatie, atribuita "partidului rosu" din nânia. Dimpotriva, /. C. Bratianu si CA. Rosetti au recomandat redactorilor a "Românu/"sa nu participe la aceasta actiune.
A doua zi, guvernul condus de Ion Ghica a fost înlocuit cu un cabinet -idat de Lascar Catargiu. Se încheie, astfel, o perioada de peste patru ani (13 tie 1867 - 23 martie 1871), în care patru guverne de coalitie liberala si trei 9rne ale unor coalitii între liberali si conservatori actioneaza pentru /oltarea institutiilor democratice întemeiate pe Constitutia din 1866, pentru solidarea autonomiei statului national român si afirmarea suveranitatii stuia în perspectiva independentei si unitatii tuturor românilor. Dezaprobarea stor actiuni se resimte nu întâmplator, Carol /fiind sfatuit de Marile Puteri ca sa conservatoare e cea mai solida". întelegem, asadar, cum se ajunge la mativa guvernamentala din 11/23 martie 1871.
Marea guvernare conservatoare (1871-1876). Prezidata de Lascar Catarg/u, trebuie raportata, totodata, si la ceea ce s-a realizat în timpul ei: dezvoltarea proprietatii funciare; construirea creditului rural si a celui urban; întemeierea societatilor de asigurare; extinderea retelei nationale de comunicatii; consolidarea monarhiei constitutionale; actiunea diplomatica pentru proclamarea independentei de stat în 1873; lupta - tot pe cale diplomatica desfasurata -pentru dobândirea dreptului de a încheia tratate, separat de Poarta; manifestarea independentei economice prin conventii comerciale si de navigatie încheiate cu Austro-Ungaria si Rusia, la jumatatea deceniului opt al secolului al XIX-lea. Evident, nu lipsesc aspectele contradictorii, cum sunt nemultumirile stârnite de unele modificari aduse legii tocmelilor agricole, de politica liberului schimb în detrimentul protectionismuiui economic sau de unele initiative privind restructurarea regimului politic.
în ansamblu, marea guvernare prezidata de Lascar Cartagiu constituie o etapa însemnata în istoria moderna a României, caci coalitia conservatoare acum constituita va închega si cel de-al doilea partid reprezentativ pentru pluralismul politic românesc - cel conservator*.
La 11/23 martie 1871, dupa o prealabila coalizare a diferitelor gruparide aceeasi orientare politica - conservatoare - se va constitui noul cabinet. Cuprinzând îndeosebi mari proprietari de pamânt si "oameni luminati" la scolile superioare din Germania, aceasta miscare politica are radacinile în actiunea reformatoare de la începutul secolului al XIX-lea si se contureaza tot mai evident în activitatea pentru reorganizarea pasnica a societatii românesti dupa anul 1870. Liderul politic al acestor grupari va fi Lascar Catargiu.
Evenimentele au avut urmatoarea desfasurare: în ziua de 23 martie 1871, prin Dimitrie A. Sturdza, Carol convoaca Locotenenta domneasca din 1866 pentru a-i remite demisia. Vin numai Lascar Cartagiusi Nicolae Golescu, întrucât generalul Nicolae Haralambie lipsea din Bucuresti. Amândoi "îl conjura" pe principe sa renunte la demisie. Printul accepta sa nu abdice, cu conditia constituirii unui "guvern care sa voteze bugetul si sa rezolve problema concesionarii cailor ferate". Lascar Catargiu se angaja sa formeze un asemena cabinet si îl ruga pe Carol sa emita - "pentru caz de nevoie" - un decret de dizolvare a Parlamentului, deoarece în Camera majoritatea apartinea liberalilor.
Prin preluarea nemijlocita a conducerii ministerului de interne si numirea, în fruntea departamentului de razboi, a generalului /. Em. Florescu, primul ministru a restabilit, chiar în noaptea de 23 spre 24 martie, linistea în Bucuresti.
Victoria conservatoare din martie 1871 a îngaduit marilor proprietari funciari sa-si consolideze pozitiile economice si politice si sa-si pastreze o puternica influenta în viata politica a tarii pâna la primul razboi mondial. Acestia au temperat ritmul dezvoltarii si au luat masuri care sa le consolideze pozitiile. în aceasta directie s-a înscris, în anul 1872, legea învoielilor agricole, care, prin introducerea clauzei, "mânu militari", permitea proprietarilor sa foloseasca forta armata împotriva taranilor care nu-si respectau contractele încheiate. Pe aceeasi directie de actiune se înscrie si noua lege a armatei, opusa celei elaborate de liberalii-radicali, si organizarea creditului funciar rural (în 1873),
Primul program al Partidului Conservator dateaza din anul 1880.
nenita sa fntareasca proprietatea mosiereasca, careia i s-a adaugat, curând, sr ;reditul urban.
Guvernul conservator a ajuns la o întelegere cu Societatea drumurilor de Ier din România, satisfacând, în parte, cerintele bancherilor germani care pre-uasera afacerile consortiului Stroussberg. A fost continuata construirea retelei je cai ferate. în anumite limite, conservatorii erau de acord cu protejarea îconomiei si a industriei nationale, pentru eliberarea de sub tutela impusa de egimul de suzeranitate si de cel al garantiei colective.
Astfel, au fost încheiate o Conventia comerciala pe termen de 10 ani cu \ustro-Ungaria si un act similar cu Rusia, prin care se profita însa, de catre tarile ;are faceau parte din Alianta celor trei împarati (Rusia, Austro-Ungaria si Sermania) de pozitia strategica favorabila a României. Chiar daca unele actiuni comerciale erau dezavantajoase, aducând grave prejudicii economiei românesti, île reprezentau, totusi, un câstig în plan politic, fiind un pas spre independenta.
Partidul National-Liberai sa începutul activitatii sak\ |n timpul guvernarii
conservatoare, gruparile liberale s-au constituit în Coalitia de la Mazar Pasa [dupa numele englezului Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar, care servise in armata otomana si în casele caruia au avut loc întrunirile politice din care se /a naste Partidul National Liberal). în programul ei intra o politica externa de Dace si de respectare a tratatelor, împroprietarirea însurateilor, reorganizarea armatei, reducerea sarcinilor fiscale si a cheltuielilor politice.
Incapabil sa faca fata situatiei interne, lipsit de autoritatea necesara adoptarii unor masuri necesare în conditiile crizei orientale, guvernul conservator a fost silit sa cedeze frânele puterii coalitiei de la Mazar Pasa, care va inaugura lunga guvernare liberala în istoria moderna a României. Ţara noastra intra fntr-o noua etapa a istoriei sale, în cursul careia îsi va cuceri si consolida independenta.
TIMOTEI C/PAR/U, cu ocazia inaugurarii Societatii literare române, viitoarea Academie, la 1 august 1867
"Societatea literara, fundata din libertatea unui guvern român patriotic, de astazi îsi începe lucrarile sale... Ea nu are misiune si scopuri politice... Simtul national s-a desteptat în toata românimea. Natiunea româna a venit la cunostinta pozitiunii care i se cuvine între natiunile Europei; ea va face toti pasii cuveniti pentru a ocupa aceasta pozitiune în demnitate. ... (Aceasta societate) va îngriji pentru conservarea unitatii limbii românesti în toate provinciile locuite de români. Ea îi va reda forma curat nationala româna, pentru ca sa figureze (cu) toata demnitatea între si lânga surorile ei de origine latina..."
TEMĂ:
Prezentati contextul constituirii Partidului National Liberal si a Partidului Conservator.
Precizati deosebirile dintre guvernarile conservatoare si cele liberale.
|
