POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ
Disparitati inter si intra regionale în Uniunea Europeana
Uniunea Europeană reprezintă, după o jumătate de secol de evolutie acea "unitate în diversitate" ale carei coordonate economice, sociale, politice si culturale în continua schimbare reprezinta tot atatea provocari.
Asa cum regiunile "problema" din spatiul national au reprezentat un pericol pentru cresterea echilibrata a acestor economii, tot asa si "economiile problema" au reprezentat un pericol pentru dezvoltarea echilibrata la nivel comunitar. Daca între statele membre fondatoare existau doar diferente nesemnificative (disparitatile se manifestau doar în plan national interregional, de unde si interesul statelor membre de a le rezolva), o data cu intrarea de no 252v2124c i membri acestea s-au extins la spatiul comunitar.
La aceasta se adauga si declinul industriilor traditionale concentrate în regiuni specifice, precum si faptul ca, prin Tratatul de la Maastricht, sub presiunea landurilor germane, s-a creat Comitetul Regiunilor, care confera consistenta institutionala dezvoltarii regionale.
Un alt factor determinant al aparitiei si evolutiei politicii de dezvoltare regionala îl constituie socurile energetice cu care s-au confruntat statele membre, socuri care au generat, la vremea respectiva o crestere a disparitatilor economice.
Acestea reprezinta cateva din motivele pentru care, la mijlocul anilor '70 s-au pus bazele politicii de dezvoltare regionala în spatiul comunitar.
Cu toate ca aparitia acestei politici este în general legata de latura cantitativa a integrarii (extinderea reprezentând noi factori de productie, noi piete de desfacere dar si noi disparitati) ea trebuie vazuta si prin prisma laturii calitative, reprezentata de adâncirea sau cresterea în intensitate a integrarii.
Adâncirea înseamna trecerea dinspre uniunea economica spre uniunea economica, monetara si politica, ceea ce presupune acea egalizare a conditiilor economice (unitatea), ca suport pentru integrarea politica.
La baza politicii de dezvoltare regionala se afla nevoia de dezvoltare echilibrata la scara comunitara, denumirile de "comunitate" si "uniune" economica implicând o acceptare a intereselor comune care transced frontierele statelor membre.
Regiuni
% din totalul supra
fetei
%din totalul populatiei
% din PIB-ul agregat comunitar
Rata somaj
(UE27
Rata somaj la populatia tanara
(UE27=100)
% din populatie cu venituri peste media comunitara
Regiunea de centru
Regiuni intermediare
Regiuni periferice
Tabel nr. 1. Economia spatiului european, pentru UE 27[4], în anul 2000
Intre statele membre
Germania ( fara landurile estice)
Grecia
Spania
Franta
Irlanda
Italia
Olanda
Austria
Portugalia
Finlanda
Suedia
Marea Britanie
Sursa tabelului: R.Baldwin & C. Wyplosz, The Economics of European Integration, manuscris, (2003), pag.95
[6] si analizând pe baza acestuia economiile statelor membre se observa ca structura pe ramuri industriale ale statelor membre se abate de la media structurii pe ramuri a economiei UE.
Obiectivul 1 va promova dezvoltarea si ajustarea structurala a regiunilor a caror dezvoltare este întârziata. Statutul obiectivului 1 pentru perioada 2000 - 2006 se bazeaza pe: regiunile care în prezent se afla pe nivelul NUTS II ale caror PIB pe cap de locuitor e mai mic decât 75% din media comunitatii si cele mai multe regiuni îndepartate (departamentele Frantei din teritorii, Insulele Azore, Madeira si Canare), care sunt toate sub 75% si zonele eligibile sub obiectivul 6 pentru perioada 1995 - 1999 respectând Protocolul nr. 6 al Actului de Acces al Finlandei si Suediei. "Obiectivul 1" este de departe cel mai semnificativ acoperind aproximativ 51% din populatia totala a UE si cheltuind peste doua treimi din totalul FS alocate în tarile UE. În ultimii 6 ani regiunile asistate prin obiectivul 1 au primit aproximativ 100 Euro pe cap de locuitor din FS.
Obiectivul 2 are drept scop sustinerea conversiei economice si sociale a zonelor aflate în dificultati structurale. Ar trebui sa includa zonele în care au loc schimbari economice si sociale în sectoarele industrial si de servicii, în zonele rurale în declin, în zonele urbane în dificultate si în zonele dependente de pescuit, definite pe baza criteriilor obiective stabilite în textele legislative. Statele Membre vor propune CE o lista de zone care întrunesc criteriile privind obiectivul, care în functie de un plafon al populatiei pot fi aplicabile oricarui stat membru. Un maximum de 18% din populatia Uniunii poate fi acoperita prin noul Obiectiv 2 (care va cuprinde zonele din fostul obiectiv 2 si 5, dar si câteva din fostele zone 3 si 4);
Obiectivul 3 va oferi suport adaptarii si modernizarii politicilor si sistemelor educationale, instruirii si ocuparii fortei de munca. Se va aplica în afara Obiectivului 1, fiind activ pentru regiunile cuprinse în Obiectivul 2 precum si cele care nu sunt cuprinse în vreun obiectiv. Se considera ca nivelul de asistenta mediu pe cap de locuitor în cadrul Obiectivului 3 trebuie sa ia în considerare prioritatea acordata ocuparii fortei de munca, educatiei si instruirii (va cuprinde în principal fostele zone din obiectivele 3 si 4).
Numarul Programelor de initiativa comunitara a fost de asemenea redus la patru: Interreg III, (pentru cooperare transfrontaliera), Leader +, (pentru dezvoltarea locala a zonelor rurale), Equal (de lupta împotriva discriminarii pe piata muncii) Urban II (pentru zonele urbane aflate în dificultati severe). Un singur fond structural poate sa ofere finantare pentru fiecare din cele patru programe de initiativa comunitara. .
Inca de la crearea lor, Fondurile structurale au fost considerate instrumente esentiale pentru dezvoltarea dezvoltarea economica si sociala echilibrata a Uniunii. Efectul de propagare al fondurilor structurale este acum indiscutabil. Volumul transferurilor catre tarile membre a adus o contributie importanta la cresterea si dezvoltarea lor economica cel mai bine observabila în cazul Irlandei si Portugaliei. În spatiul Uniunii însa, într-o masura diferita Fondurile au generat cresterea interesului în gândirea strategica si planificarea dezvoltarii economice si au încurajat cooperarea institutionala implicând parteneriatul noilor actori sociali institutionali si economici si a grupurilor în formularea si programarea strategiilor. Ele au promovat dinamism si inovatie în abordarea dezvoltarii regionale cu toate ca aceasta nu a fost întotdeauna bine primita sau considerata potrivita de catre autoritatile statelor membre.
Vezi si, G. Pascariu, M. Stanculescu, D. Jula, M. Lutas, E. Lhomel, Politica de coeziune sociala a Uniunii Europene si dezvoltarea economica si sociala în Romania, ed. Institutul European din Romania, Bucuresti, 2003, pag. 57
calculat pentru cele 25 de state membre la 1 mai 2004 si trei state candidate: Romania, Bulgaria si Turcia,
venitul pe cap de locuitor în Luxemburg este de aproximativ doua ori mai mare decât cel al Frantei. Deoarece în Luxemburg populatia ocupata reprezinta în jur de 40%din populatia totala, rezulta un venit mediu pe lucrator de aproximativ 100.000 Euro anual.!
Uniunea Europeana cu 27 de membri (UE 27) cuprinde cele 15 state membre, la care se adauga fostele state candidate care, incepand cu 1 mai 2004 au devenit membri ai UE si Romania si Bulgaria.
Sursa datelor: R, Baldwin,C.Wyplosz, The Economics of European Integration, manuscris, 2003, pag.9.3.
Indicele Krugman ne arata ce procent din activitatile manufacturiere ar trebui sa isi schimbe sectorul astfel incat sa determine o aliniere a unui sector dintr-o economie dintr-un stat membru la cota de sector a mediei pe cele 15 state membre.
Vezi si Peter Robson, The Economics
of International Integration, fourth edition,
GABRIEL PASCARIU, MANUELA STANCULESCU, DORIN JULA, MIHAELA LUTAS, EDITH LHOMEL, Politica de coeziune a Uniunii Europene si dezvoltarea economica si sociala în România, Ed. Institutul European din Romania, Bucuresti, 2003, pag.57
Vezi J. Bachtler, "Reforming the structural funds: options for change", European Policies Research Centre, Regional and Industrial Research paper series no. 26, december 1997, 44 p.
Obiectivul 1: reajustarea economica a regiunilor înapoiate din punct de vedere al dezvoltarii economice (situate sub un anumit nivel al PIB-ului pe UE); Obiectivul 2: reconversia economica a regiunilor industriale aflate în declin sau a unor parti din acestea; Obiectivul 3: rezolvarea somajului pe termen lung si facilitarea integrarii tinerilor si a persoanelor expuse excluderii de pe piata muncii; Obiectivul 4: facilitarea adaptarii tinerilor lucratori la schimbarile sistemelor de productie si industriale si încurajarea insertiei lor; Obiectivul 5: ajustarea structurilor agricole si de pescuit (5a) si promovarea dezvoltarii zonelor rurale vulnerabile (5b); Obiectivul 6: dezvoltarea zonelor slab populate din nordul Europei (care s-au format prin adeziunea Austriei, Finlandei si Suediei în ianuarie 1995).
|