Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




PORPHIRIUS - PESTERA NIMFELOR DIN ODISEEA

istorie


PORPHIRIUS - PEsTERA NIMFELOR DIN ODISEEA


Semnificatie misterioasa la Homer, a pesterii din Ithaca descrisa în versurile urmatoare:



Se nalta-n fundul schelei cu frunza deasa un maslin si-alaturi i-o pestera umbroasa, desfatata, închinata zeitelor Naiade. în-tr-însa erau vase si ulcioare de piatra, unde roiuri de albine îsi lasa-n faguri mierea pentru zîne. Mai sînt în ea vatale mari de piatra la care-aceste zîne tes cu mîna vesminte porfirii, minune mare. Acolo sînt si ape curgatoare, iar pestera-i cu doua porti; pe una, cea despre Crivat, se coboara oamenii; cealalta-i despre miazazi, sfintita; pe ea nu umbla oameni, ci nemuritorii (Od., XIII, 142 -l56, trad. G. Murim;.

2. Nu amintirea vreunor fapte transmise de istorie l-a inspirat pe poet: dovada este data de relatarile de calatorii în Ithaca, din care nici una nu mentioneaza în insula vreo pestera de acest fel, afirma Cronius. Pe de alta parte, daca aceasta descriere ar fi o pura fantezie poetica, ea ar fi neverosi­mila: cum ar fi putut spera poetul, aranjînd la întlmplare ceea ce îi venea la Intîmplare în minte , sa faca acceptabile fictiunile sale: ca mîna omului a construit, pe teritoriul Ithacai, drumuri pentru oameni si pentru zei, sau ca în lipsa activitatii umane, natura a aratat în acest loc un drum pe care trebuiau sa coboare muritorii si altul rezervat tututor divini­tatilor? Toate acestea sar în ochi. Fara îndoiala, universul este plin de oameni si de zei, însa cum am putea crede ca aceasta pestera din Ithaca este locul unde coboara oa­menii si zeii ?

3. Dupa aceste preliminarii, Cronius declara ca este evident pentru toata lumea, atît pentru cei profani cît si pentru cei instruiti, ca poetul face aici o alegorie si ca versurile sale au un sens misterios. Homer vrea sa ne oblige la o întreaga munca de reflectie: ce este deci aceasta poarta cu i 212u208c esire dubla,


numita sanctuarul nimfelor, în acelasi timp fermecatoare si tenebroasa ? Tenebrele n-au niciodata farmec, ele sînt mai dagraba obiect de spaima. De ce în loc sa-l numeasca sanotu-arul nimfelor, adauga aceasta precizare "cele numite Naiade" ? Care este întrebuintarea acestor cratere si amfore, despre care Homer nu spuna ca s-ar varsa ceva din ele, ci spun3 ca în ele albinele îsi lasa mierea ca în stupi ? si imensii stîlpi care se înalta, ofrande nimfelor: de ce nu sînt de lemn, ci de piatra si ei, ca si amforele si craterele ? si nu este acesta punctul cel mai obscur; ci acela ca pa acesti stîlpi nimfele tes vesminte de purpura: iata ce poate minuna ochii si chiar numai si urechile. Cum sa crezi ca zeitele tes vesminte de purpura în pesteri întunecate, pe razboaie de piatra: ba mai mult, ca aceste tesaturi si stofe de purpura ale zeilor sînt vizibile? Alt lucru extraordinar: ca aceasta grota are doua deschideri, una prin care poetul face sa se coboare oamenii, alta atribuita zeilor; si ca trecerea destinata oamenilor ar fi expusa vintului de nord, iar cea a zeilor vîntului de miazazi: nu este usor de explicat de ce Homer a rezervat nordul oamenilor si sudul zeilor, în loc sa fi întrebuintat mai degraba în aceasta împrejurare rasaritul si apusul: aproape în toate sanctuarele, statuia si intrarea nu sînt întoarse catre est ? Cei care patrund privesc spre vest, atunci cînd, în picioare în fata statuii, adreseaza divinitatii rugile si cultul lor.

4. Toate aceste obscuritati acumulate fac ca povestirea aceasta sa nu poata fi o opera de pura fantezie, dastinata sa farmece imaginatia, nici o descriere exacta a locurilor, ci este o alegorie dorita de poet si maslinul din vecinatate are si el o semnificatie misterioasa. Regasirea si explicarea tuturor nu era o treaba usoara, credeau cei vechi; cu ajutorul lor si cu propriile noastre lumini, vom încerca acum sa le descoperim.

Din punct de vedere al exactitatii geografice, îi putem desigur considera neglijenti pe autorii a caror opinie este ca Homer a inventat cu totul aceasta pestera si tot ce poves­teste. Geografii cei mai autorizati si mai exacti si în special Artemidor din Efes, în cartea V a tratatului sau împartit în unsprezece carti, scria: "Douasprezece stadii la est de portul Panormos-ului, din insula Cephallenia, se afla insula Ithaca, de douazeci si cinci de stadii, - insula strimta si stîncoasa. Ea poseda un port care se numeste portul lui Phorkys. Ea are o plaja si pe aceasta plaja o pestera, sanc-


tuar al nimfelor; acolo a fost, se spune, debarcat Ulise de catre feaci".

Imaginatia lui llomer nu a inventat deci totul. Insa fie ca a descris locurile asa cum erau sau ca a adaugat detalii nascocite de el, aceasta ridica aceleasi probleme: va trebui sa cautam intentiile fie ale celor care au amenajat acele locuri, fie ale poetului care a adaugat unele detalii; caci cei vechi nu ridicau sanctuare fara sa recurga la un simbolism tainic si Homer nu da aceasta descriere la întîmplare. si cu cît ne vom stradui sa dovedim ca particularitatile acestei pesteri nu sînt creatia lui Homer, ci a generatiilor anterioare, care au consacrat acest loc divinitatilor, vom vedea stralucind în aceasta consacrare întelepciunea antica. Astfel pestera merita ca sa i se caute si sa i se puna în lumina simbolismul.

5. Cei vechi consacrau, pe buna dreptate, grotele si cavernele lumii, fie lumii luata în întregul ei, fie uneia sau alteia dintre partile sale; ei considerau pamîntul simbolul materiei care alcatuieste lumea: unii chiar plecau de aici pentru a identifica pamîntul si materia; pesterile reprezen­tau pentru ei lumea, nascuta din materie: pesterile sînt într-a­devar, cel mai adesea, opera naturii si fac corp cu pamîntul, delimitate prin blocuri continue de stînci al caror interior formeaza o cavitate si al caror exterior se confunda cu pa­mîntul însusi si se pierde în el. Or, lumea este o opsra a naturii si face corp cu materia, - materia care este reprezentata simbolic prin piatra si stînca, din cauza inertiei si aptitudinii sale de a primi forma si despre care se spune ca e infinita din cauza caracterului sau inform. Materia fiind fluida si lipsita prin ea însasi de forma, care o modeleaza si o face vizibila, prezenta apei în pesteri, umiditatea lor, obscuritatea lor, aspectul lor tenebros, cum spune poetul, au facut ca ele sa fie pe drept alese ca simbol al proprietatilor pe care universul le datoreaza materiei.

6. In masura în care este materie, lumea este deci tene­broasa si obscura, însa gratie formei care i se adauga si gratie organizarii pe care o primeste - kosmos vine de la diakos-mesis - este frumoasa si încîntatoare. Se poate pa drept spune despre ea ca este o pestera încîntatoare la prima vedere, gratie frumusetii formelor în care este îmbracata, tenebroasa cînd îi privesti fundamentele si o patrunzi cu spiritul: asa fel înclt exteriorul si suprafata sînt placute, interiorul si


adîncurile pîine de obscuritate. De aceea persii, In ceremoniile lor de initiere reprezinta misterul coborîrii sufletelor, apoi al plecarii lor de aici dînd locului sau de exil numele de ca­verna: Zoroastru a fost primul care, dupa spusele lui Eubulos, ar fi consacrat, în muntii din Persia, o pestera naturala, înflorita si udata de izvoare, slavei lui Mithra, tatal si autorul tuturor lucrurilor [pentru el], caverna însasi reprezenta lumea, al carei demiurg este Mithra, iar obiectele aranjate în interior, la intervale simetrice, erau simbolul diferitelor elemente si diverselor zone ale lumii. Dupa Zoroastru a pre­valat si la altii obiceiul de a savîrsi initierile în pesteri, fie naturale, fie artificiale. Tot asa cum se ridicau temple zeilor din Olimp, edificii si altare (bomoi), zeilor htonieni si eroilor altare (escharai), se sapau gropi si gauri pentru zeii subterani, tot asa erau consacrate lumii grote si caverne, si de ase­menea si nimfelor, din cauza apelor care curg sau tîsnesc In grote si peste care prezideaza nimfele Naiade, dupa cum reiese din cele ce urmeaza.

7. Ei nu faceau din pesteri simbolul numai al lumii sensibile, asa cum am spus: ei faceau din ele simbolul tuturor fortelor invizibile, pentru ca pesterile sînt obscure si pentru ca substanta acestor forme este de asemenea inaccesibila privirii. Astfel Cronos îsi sapa o pestera în Ocean pentru a-si ascunde copiii; Demeter o hraneste pe Core într-o pestera în tovarasia nimfelor. si s-ar putea gasi înca multe alte fapte asemanatoare parcurgînd tratatele despre zei.

8. Se mai consacrau pesterile Nimfelor, si în special Naia­delor, divinitatile izvoarelor, care îsi trag numele de "Naiade", de la apele din care se nasc curentii. Se vede din imnul catre Apolo, în care se zice:

Atunci ele (Naiadele?) ti-au dat din belsug izvoarele lor de ape spirituale, ele al caror loc este în grote, ele care hranesc suflul pamîntului, pentru care Muza îsi spune cîntul divin. si pe so[ raspîndindu-si pretutindeni apele, ele aduc muritorilor valul ne­secat al dulcilor lor unde (Bergk, Poet. lyr. gr., III, 684).

De aici au pornit, credem, pitagoreicii, si mergînd pe urma lor Platon, atunci cînd au numit lumea o pestera si o caverna. La Empedocles, într-adevar, puterile conducatoare ale sufletelor se exprima astfel:

Am ajuns în aceasta pestera boltita (Vorsok?, 31 B 120;.


Iar la Platon se citeste în cartea VII a Republicii :

"închipuie-ti niste oameni într-o locuinta subterana în forma de pestera, a carei intrare, deschisa luminii, se întinde pe toata lungimea fatadei" (Rep. 514 a).

Interlocutorul raspunde:

"Ce stranie imagine!" (Rep. 515 aj.

Iar el (Socrate) reia:

Aceasta imagine, dragul meu Glaucon, trebuie aplicata exact la ceea ce noi am zis mai sus: trebuie sa asimilam lumea cu locul închisorii si lumina focului cu care este luminata cu efectul soa­relui" (Rep. 517 a, b).

9. Ca grotele sînt simbolurile lumii si fortelor cosmice la teologi, reiese din toate acestea. si de asemenea, ale esentei inteligibile, s-a spus. însa plecînd din puncte de vedere diferi­te: simboluri ale lumii sensibile, în masura în care sînt obscure, pietroase, umede; astfel este lumea, din cauza materiei, din care este alcatuita lumea si este de asemenea maleabila si curgatoare; -simbol al lumii inteligibile, în masura în care este simbolul unei substante invizibile simturilor, solida si ferma. Grotele sînt si simbolul puterilor particulare, care sînt invizibile si mai ales a celor care sînt în materie. Ei luau grotele drept simbol în masura în care ele sînt de origine naturala, sînt tenebroase, obscure, pietroase; si nu sub toate raporturile, nici în virtutea formei lor, asa cum au presupus unii: nu toate pesterile sînt sferice [astfel, cea a lui Homer are doua intrari].



10. Pestera oferind un dublu simbolism, ei o considerau ca reprezentînd nu substanta inteligibila, ci pe cea sensibila. Astfel, caverna care ne preocupa acum pentru ca are, natural, ape care curg în permanenta, trebuie sa prezinte simbolul, nu al substantei inteligibile, ci pe cel al esentei materiale. Iata de ce este sanctuarul consacrat nu nimfelor muntelui, sau vîrfurilor, sau oricui altcuiva, ci Naiadelor, astfel numite dupa cuvîntul nama, izvor. Noi dam numele de Nimfe Naiade în special puterilor care prezideaza apele; ei le dadeau în general tuturor sufletelor care descindeau în lumea nasterilor. Ei credeau ca sufletele locuiau pe apa, însufletita de un suflu



divin, cum spune Numenius. De aceea, adauga el, a spus profetul ca

"suflul lui Dumnezeu se misca deasupra apelor" (Gen., I, 2) Egiptenii, pentru aceeasi ratiune, cred ca toate divinitatile stau, nu pe pamîntul ferm, ci toate într-o barca: soarele de asemenea si toate în general; acesti egipteni stiau cu siguranta ca sufletele care descind pentru a se încarna pla­neaza deasupra apelor. De unde si cuvîntul lui Heraclit ca

"pentru suflete este o placere si nu o moarte sa devina umede" (Vorsok?, 22 B 477)

pentru ele este o placere caderea în lumea materiala. Heraclit mai spune în alta parte ca

"noi traim moartea acestor suflete, ele traiesc moartea noastra" (Vorsok?, ibid.j

Iata de ce poetul numeste "umezi" pe cei care sînt în viata, pe cei al caror suflet este umed. Aceste suflete iubesc sîngele si samînta umeda; cele ale plantelor au drept hrana apa.

11. Unii afirma ca fiintele care sînt în aer si în cer se hranesc cu aburii care se ridica din izvoare, din fluvii, sau care provin din alte evaporari. Stoicii credeau ca soarele se hraneste cu aburii care se ridica din mare; luna, cu cei care provin din apele de izvor sau de rîu; stelele, din exhalatiile care ies din pamînt Iata de ce soarele, luna, stelele, sînt flacari inteligente iesite, care din mare, care din apele rîuri-lor, care din aburii pamîntului. Prin urmare sufletele si cele care sînt corporale si cele care sînt necorporale dar tîrasc dupa ele un trup si mai ales sufletele care sînt gata sa se lege de sînge si de corpuri umede, toate aceste suflete trebuie sa se îndrepte în mod firesc catre elementul umed si sa capete consistenta impregnîndu-se de umezeala. Iata de ce bila si sîngele, prin raspîndirea lor, atrag sufletele mortilor; iar cele care aspira catre un trup impregneaza cu umezeala pneuma pe care o tîrasc, asemenea unui nor - umezeala din aer este cea care, condensîndu-se, alcatuieste norul -: odata condensat în ele excesul de pneuma umeda, ele devin vizibile; într-o maniera analoga, sufletele care apar unora


dau pneumei lor aparenta de fantoma. Sufletele pure întorc spatele generatiunii. Asa cum spune însusi Heraclit: "sufletul uscat este cel mai întelept" (Vorsok?, 22 B 118;

Iata de ce aici, atunci cînd se doreste unirea sexuala, pneuma se uda, umiditatea ei sporeste: caci sufletul tîraste abur umed, dupa producerea celor necesare reproducerii.

12. Nimfele Naiade sînt deci sufletele care se vor întrupa. De aici se trage obiceiul de a numi "nimfe" pe tinerele mirese: unirea pe care o contracteaza nu este destinata generatiunii ? Tot de aici se trage si obiceiul de a le îmbaia cu apa de izvor sau de fîntîni care curg mereu. Insa pentru sufletele care se initiaza la viata în natura si pentru geniile nasterilor, lumea este un loc sfînt, si foarte placut, desi obscur si cetos. Aceasta a facut sa se creada ca aceste suflete sînt aeriene si ca esenta lor o au de la aer. Iata de ce sanctuarul cel mai potrivit pentru aceste suflete, pe pamînt, poate fi o pestera fermecatoare si obscura, dupa imaginea lumii, pestera în care traiesc sufletele ca într-un imens templu. Iar nimfele protectoare ale apelor sînt la ele acasa în aceasta pestera, care închide în ea curenti de apa vie.

13. Pestera despre care vorbim este dedicata sufletelor si acelor puteri particulare, nimfelor care, prezidînd asupra izvoarelor si fîntînilor, sînt numite Nimfe ale izvoarelor si Naiade. Ce simboluri diverse gasim deci, raportîndu-se fie la suflete, fie la puterile apelor, care sa ne faca sa presupunem ca grota este consacrata în acelasi timp si unora si altora ? Ei bine, noi avem ca simboluri ale Nimfelor apalor craterele si amforele de piatra. Aceste recipiente sînt simboluri ale lui Dionysos, ca obiecte din ceramica, adica din pamînt ars: ele amintesc într-adevar darul divin al vitei de vie, deoarece fructul acesteia este copt de focul ceresc.

Insa craterele si amforele de piatra sînt psrfect apro­piate Nimfelor care domnesc p3ste apele care tîsnesc din pietre. Gît despre sufletele care descind în lumea nasterilor si a elaborarii trupurilor gasim oare simboluri mai potrivite ? De aceea poetul a îndraznit sa spuna ca pe aceste obiecte.

"Nimfele tes valuri purpurii, minune mare" (Od., XIII, 108). într-adevar carnea se elaboreaza în oase si împrejurul oaselor; or acestea sînt ca piatra în interiorul fiintelor vii, sau seamana cu pietre. Iata de ce razboaiele sînt de piatra si nu din alta


materie, în text. Cît despre tesaturile vopsite cu purpura de mare, se vede de îndata ca acestea nu sînt altceva decît carnea care se tese pornind de la sînge. Stofele purpurii provin din sînge'si lîna a fost vopsita cu produse animale: elaborarea carnii se face de asemenea prin actiunea sîngelui si cu sînge. Mai mult, chiar corpul este pentru suflet o tunica cu care se îmbraca, un lucru minunat de vazut, daca privim complexitatea sa sau legaturile care leaga sufletul de trup. De aceea în Orfeu ni se arata Gore, protectoarea tuturor fiintelor cu samînta, tesînd; cei vechi au numit în alte locuri cerul un val, care-i învaluie pe zeii ceresti.

15. De ce oare amforele sînt umplute, nu cu apa, ci cu faguri de miere? Poetul spune ca în aceste amfore albinele îsi construiesc fagurii lor. Aceasta vrea sa spuna ca ele îsi depun aici hrana. Or, hrana si bautura albinelor este mierea. Teologii atribuie mierii mai multe simbolisme diferite, de­oarece contine mai multe proprietati, avînd în acelasi timp virtutea de a purifica si de a conserva. Gratie mierii, multe lucruri ramîn la adapost de corptie si ranile vechi sînt curatate cu miere. Pe de alta parte ea este dulce si este extrasa din flori de catre albine, albine care pot, cînd este cazul, sa se nasca din boi. In misteriile leontice, cînd se varsa pe mîinile initiatilor miere în loc de apa pentru a-i purifica, li se cere sa-si pastreze mîinile curate de tot ce le-ar putea provoca necaz, stricaciune sau pata; iar focul fiind pentru mystes, marele purificator, i se fac ablutiuni speciale, excluzîndu-se apa ca un inamic al focului. Cu miere se purifica de asemeni limba de orice pacat.

16. si atunci cînd se ofera miere Persului (Mithra-n.t.) în calitatea sa de protector al fructelor, se vede în acest simbol virtutea protectoare a mierii. Unii au crezut prin urmare ca nectarul si ambrozia, despre care poetul spune ca se instileaza în narile mortilor pentru a împiedica putre­factia ar putea fi foarte bine mierea, mierea fiind un aliment al zeilor. Iata de ce Homer numeste undeva (II., XIX, 38) nectarul "rosu": este aproape culoarea mierii. Trebuie sa întelegem prin nectar mierea ? Vom examina aceasta mai în amanunt în alt loc. Dar la Orfeu, îl vedem pe Cronos cazînd, gratie mierii, în cursele lui Zeus. îmbuibîndu-se cu miere, iata-l beat, cetos ca si cum ar fi baut vin: el adoarme ase­menea lui Poros îmbuibat de nectar la Platon (Banchetul,


203 b): înca nu exista vinul. La Orfeu, Noaptea sugereaza lui Zeus siretlicul cu mierea în termenii urmatori:

"Cînd îl vei vedea, sub desul frunzis al stejarilor, îmbatîn-du-se de la produsul zumzaitoarelor albine, leaga-l".

Aceasta i se întîmpla lui Gronos. si odata legat, este mutilat, asemeni lui Uranos: poetul teolog vrea sa spuna ca placerea înlantuie fiintele divine si le atrage spre nastere; odata prada placerii, ele emit unele puteri. Astfel Uranos, împins de catre dorinta iubirii, coboara catre Gea si este mutilat d9 Gronos. Placerea pe care o da dragostea se identi­fica pentru ei cu cea pe care o da mierea, - mierea care îl tradeaza pa Gronos si-l da prada mutilarii. Prima dintre planetele care se învîrt în sens invers miscarii Gerului (a stelelor fixe) este chiar Cronos, cu sfera sa. Or, din Ger si din planete coboara pe pamînt efluvii. Ei bine, Gronos le primeste pe cele care \in din Ger si Zeus pe cele care vin de la Gronos.

17. Mierea este deci întrebuintata în purificari, împotriva putrezirii fizice si pentru a evoca placerea descinderii în generatiune: este deci un simbol foarte potrrvit Nimfelor apslor: el aminteste caracterul inoorputivil al acestor ape asupra carora prezideaza Nimfele, virtutea lor purificatoare si concursul lor în opera de generatiune. De aceea craterele si amforele primesc fagurii albinelor: craterele, simbolurile izvoarelor - asa la Mithra "crater" este folosit în loc de "izvor"; - si amforele, din care scoatem lichidul tîsnit din izvoare.

18. Izvoarele si cursurile ds apa sînt în legatura cu Nimfele Hydriade si insa mai mult cu sufletele-nimfe, pe care cei vechi le numeau chiar "albine", lucratoarele placerii. Iar Sofocle vorbeste astfel despre suflete, nu fara potrivire:



"Roiul mortilor zumzaie si zboara în sus"

Preotesele Demetrei, se numeau "albine" la cei vechi, de­oarece participau la misterele zeitei htoniene; Gore însasi era numita "zeita cu miere", ca zeita a lunii si "albina" ca zeita a generatiunii; si aceasta, printre alte ratiuni, fiindca luna este taur, avîndu-si exaltarea în Taur; si ca albinele sînt, pe de alta parte, fiicele vacii. Or, sufletele care se vor naste sînt si ele fiicele vacii; iar "hot de boi" este zeul a


carui nastere e numita în taina. De asemenea, mierea este de mult socotita simbolul mortii, de unde si libatiile de miere oferite ca sacrificiu zeilor subpamînteni; iar bila a fost socotita simbolul vietii: cei vechi voiau sa spuna prin asta ca placerea duce la pierderea vietii de catre suflet; ca amara­ciunea îl face sa renasca; iata de ce se sacrifica zeilor bila. Sau poate pentru ca moartea pune capat suferintelor, pe cînd viata de aici este grea si amara.

19. Totusi ei nu numeau în mod indistinct toate sufletele care se nasteau "albine", ci pe cele care aveau sa traiasca drept si sa se reîntoarca dupa ce împlinisera dorintele zeilor. Caci acestui animal (albina) îi place sa revina, este în mod suveran drept, este sobru: de unde si libatiile "sobre", cele de miere. Albinele nu se asaza pe bob, pe care cei vechi îl socoteau simbolul venirii la nastere în linie dreapta si fara ocolisuri: aceasta deoarece bobul este aproape singura planta strapunsa dintr-un capat în celalalt si a carei tulpina nu e fractionata de compartimente etanse între noduri. Fagurii de miere si albinele pot fi deci simbolurile, si speciale si comune, ale Nimfelor Hydriade si ale sufletelor care vin, tinere casatorite, catre nastere.

20. In cea mai veche antichitate, înainte ca cineva sa se fi gîndit sa ridice temple, se consacrau deci zeilor pesteri si grote: asa au facut, în Creta, Curetii pentru Zeus; asa s-a facut în Arcadia pentru Selene si pentru Pan de la muntele Lynceus; la Naxos pentru Dionysos. Pretutindeni unde era cunoscut Mithra cautau sa si-l faca propice dedicîndu-i-se o caverna. Or, despre grota din Ithaca, Homer nu s-a multu­mit sa spuna ca avea doua iesiri, el a precizat ca una dintre porti se afla cu fata la nord, cealalta [mai divina] cu fata la sud; ca se putea coborî prin cea de la nord; dar prin cea de la sud nu a mentionat ca se poate coborî, a spus doar:

"Pe ea nu umbla oamenii, ci zeii" [Od., XIII, UI - 112)

21. Ramîne deci sa descoperim intentia celor care au aranjat toate acestea, daca ceea ce relateaza poetul este realitate istorica, sau, daca descrierea este fictiva, care-i este sensul misterios. Grota oferind o imagine si un simbol al lumii, Numenius si prietenul sau Cronius ne spun ca în cer se afla doua puncte extreme: tropicul de iarna, la marginile de sud, tropicul de vara, la limitele de nord. Tropicul de vara



se afla în Cancer; cel de iarna, în Capricorn. Cancerul, fiind pantru noi foarte aproapa de pamînt, a fost atribuit cu drep­tate lunii, vecina cea mai apropiata a pamîntului; polul sud fiind înca invizibil, Capricornul a fost atribuit celei mai îndepartate si mai înalte dintre toate.

22. Iata succesiunea semnelor zodiacale de la Cancer pîna la Capricorn:

Leul, casa .......... ..... ...... .Soarelui

Fecioara, casa lui............................Hermes

Jugul (Balanta), casa......................Afroditei

Scorpionul, casa lui ..........................Ares

Sagetatorul, casa lui............................Zeus

Capricornul, casa lui..........................Crcnos

plecînd de la Capricorn, avem în ordine inversa:

Varsatorul, casa lui..........................Cronos

Pestii, casa lui.......... ..... ...... .Zeus

Berbecul, casa lui..............................Ares

Taurul, casa ..............................Afroditei

Gemenii, casa lui ..........................Hermes

Cancerul, în fine, casa........................Lunii

Iata cele doua porti, Cancerul si Capricornul, asezate de te­ologi,- Platon le numea doua guri. Cancerul este cea prin care coboara^sufletele, Capricornul cea prin care urca. Or, Cancerul, coborîrea, se afla la nord; Capricornul, urcusul, la sud. Iar nor­dul este locul sufletelor care coboara pentru a se naste.

23. Este normal ca poarta de nord a grotei sa fie deschisa pentru oameni; si ca poarta sudica sa fie rezervata, nu zeilor, ci celor care urca spre zei. Pentru ceeasi ratiune poetul nu a zis "calea zeilor" ci a "nemuritorilor", termen care se aplica de asemenea sufletelor, deoarece sînt, în sine sau prin esenta lor, nemuritoare. Despre cele doua porti face mentiune si Parmenide în Physica sa, ca si romanii si egiptenii.

Romanii celebrau sarbatorile lui Cronos (Saturnalele) cînd soarele ajungea în Capricorn; si în timpul acestor serbari sclavii primesc atributele oamenilor liberi, si totul se pune în comun. Legislatorul a vrut sa arate prin aceasta ca, la aceasta poarta a cerului, cei care acum sînt sclavi din cauza nasterii sînt eliberati prin serbarea lui Cronos si casa atribuita lui Cronos: ei retraiesc si revin la existenta lor proprie. Pentru ei (romanii) calea ce vine din Capricorn este descendenta:


de aceea, numind poarta janua au dat numele de januarius sau "portarul" lunii în care soarele urca de la Capricorn spre rasarit, dupa ce s-a întors catre nord.

24. Egiptenii nu începeau anul, ca romanii cu Varsatorul, ci cu Cancerul. într-adevar Sothis, steaua pe care grecii o numeau Clinele, se afla în apropierea Cancerului. Or, începutul lunii este însemnat pentru ei de rasaritul lui Sothis, rasarit care comanda nasterea, venirea pe aceasta lume.

Deci Homer nu a dedicat deschiderile pesterilor nici rasaritului, nici apusului, nici echinoxiilor ca Berbecul sau Balanta, ci nordului si sudului; si chiar portilor celor mai septentrionale ale regiunii nordice si cele mai meridionale ale regiunii sudice: pentru ca grota era consacrata sufletelor si nimfelor apelor si pentru ca sînt locurile hotarîte sufletelor pentru coborîrea în generatiune si pentru urcusul lor.

Lui Mithra i s-au atribuit ca resedinta proprie regiunile echinoxiale. Iata de ce el tine în mina pumnalul Berbecului, semnul zodiacal al lui Ares si este purtat pe spatele taurului Afroditei, caci asemeni Taurului, Mithra este demiurg si domn al nasterilor. El este plasat pe cercul echinoxial, avînd nordul în dreapta, sudul în stînga: lînga el are, în partea lui Notos, emisfera numita a lui Notos (australa), deoarece este calda; în partea lui Boreas, emisfera zisa boreala, rece ca si acest vînt.

25. Sufletelor care vin sa se nasca si parasesc lumea nas­terilor, li s-au atribuit pe buna dreptate vînturi, pentru ca antreneaza de asemenea dupa ele un suflu, asa cum au crezut unii si pentru ca esenta lor este analoga cu cea a vînturilor.

Boreas a fost atribuit celor care vin la nastere: de aceea si celor care vor muri,

"suflînd, Boreas le racoreste inima sleita de puteri" (II., V, 698j"

Dimpotriva suflul lui Notos dezagrega. Suflul lui Boreas, mai rece, solidifica si retine în frigul generatiunii terestre; cel al lui Notos, mai cald dezagrega si trimite în caldura lumii divine. Pamîntul nostru locuit fiind mai la nord, sufletele care se nasc se afla cu necesitate în tovarasia lui Boreas; cele care se îndeparteaza, în tovarasia lui Notos. Aceasta este si ratiunea pentru care vîntul de nord este violent la noi cind începe, iar Notos cînd e pe sfîrsite. Primul cade imediat asupra locuitorilor regiunilor boreale; cel de-aldoilea vine din tari


departate. Curentilor care rin de departe le trebuie mai mult * timp; si abia cînd s-au adunat bate vîntul cu toata puterea sa.

26. si fiindca sufletele vin sa se nasca prin poarta de nord acest vînt a fost aratat ca un îndragostit. într-adsvar Boreas.

"luînd chip de armasar cu coama-ntunecata se-mpreuna cu ele (iepele lui Erichtonios). Doisprezece mînji s-au nascut atunci" (II., XX, 224 urm)"

Se mai zice ca Boreas a rapit pe Orithya, care a nascut pa Zetes si Kalais.

Sudul este atribuit zeilor si la amiaza, în templele zeilor se trag perdelele: tocmai pentru a se da ascultare preceptu­lui lui Homer, dupa care atunci cînd zeul (soirele) se înclina spre sud, nu este îngaduit oamenilor sa intre în temple: calea este rezervata nemuritorilor.

27. Se plaseaza deci simbolul mijlocului zilei si al sudului în aceasta poarta a zeului la amiaza. De aceea nu era îngaduit niciodata sa se vorbeasca într-o poarta, indiferent ora, poarta avînd un caracter sacru. si de aceea pitagoreii si înteleptii din Egipt interziceau sa se vorbeasca atunci cînd se trecea printr-o poarta sau o trecere, pentru a onora prin aceasta tacere divinitatea care este la originea tuturor lucrurilor. Homer stia si el ca portile sînt sacre, asa cum se vede din episodul' luiOineus zguduind usile în chip de implorare



"apucase de usa si-o zguduia rugînd în deznadejde pe fiul sau" (II., IX, 583).

El cunoaste de asemenea portile cerului, pe care le pazesc orele, porti care se afla la intrarea regiunii norilor si care se deschid si se închid cu norii cei desi: Orele care

"rînd pe rînd ridica ori stiu sa coboare norul cel des (II., V, 751; VIII,395j"

De aceea ele mugesc, caci tunetele strabat norii: "portile ceresti, mugind se deschid singure, Orele sînt strajerii (II., V, 749; VIII., 393)"

28. El mai vorbeste într-un loc de "portile soarelui" (Od., XXXIV, 12) gîndindu-se la Cancer si Capricorn. Acestea


sînt limitele cursei sale: din regiunile de vînt boreal el coboara catre sud si de acolo urca din nou catre regiunile boreale. Cancerul si Capricornul se afla în Galaxie, ale carei extremitati le ocupa:' Cancerul la nord, Capricornul la sud. Or, dupa Pitagora, sufletele sînt "poporul viselor" {Od., XXXIV, 12), si ele se aduna în Galaxie, dupa opinia sa: aceasta îsi datoreaza numele laptelui cu care se hranesc sufletele, odata cazute în generatiune. De aceea evocatorii de suflete varsa libatii de miere amestecate cu lapte: placerea le face sa aspire la nastere si natura produce laptele în acelasi timp în care sufletele sînt concepute.

Alt lucru: regiunile meridionale produc trupuri de talie mica: în principiu caldura le slabeste mult si prin asta le micsoreaza si le usuca. Trebuie sa mai spunem ca în regiunile nordice trupurile sînt de talie mare. Vedem asta la celti, traci, sciti: saturate de umezeala, pamînturile lor ofera pasuni din abundenta. Astfel chiar numele lui Boreas provine de la bora, iar bora înseamna hrana. Prin urmare vîntul care sufla dinspre acest pamînt hranitor, el însusi hranitor, se numeste Boreas.

29. Ir aceste conditii, deci, rasei muritoare si supuse generatiunii i se potrivesc regiunile boreale; rasei divine regiunile meridionale, asa cum zeilor li se potriveste rasaritul, iar demonilor apusul.

Cum natura a început ca urmare a diferentierii, s-a facut peste tot din dubla poarta, simbolul ei. Se poate apuca fie pe drumul inteligibilului fie pe cel al sensibilului; în sensibil, se poate urma directia (astrelor) fixe sau a celor ratacitoare (planete); si se mai poate apuca pe calea nemuririi, sau pe cea a muritorului. Exista un centru deasupra pamîntului, unul dedesubt; unul la rasarit, unul la apus; exista dreapta si stînga, noaptea si ziua. Iata de ce "armonia este o opozitie de tensiuni" si "arcasul trage gratie contrariilor". Platon vorbeste de doua guri sau deschideri, una prin care se urca la cer, alta prin care se coboara în pamînt (Rep., 614 b urm.); si teologii fac din soare si din luna portile sufletelor; se urca prin soare, se coboara prin luna; exista de asemenea doua chiupuri la Homer:

într-unui sînt durerile, în celalalt norocul (II. XXIV 528)




30. In Gorgias (493 d) de Platon, sufletele sint asimilate cu niste chiupuri: unele suflete fac binele, altele raul; unul este rezonabil, altul lipsit de ratiune; chiupuri, deoarece sufletele sînt recipientele diverselor puteri sau calitati. în Hesiod de asemenea: poetul imagineaza un chiup bine închis, apoi un chiup pe care placerea îl destupa si al carui continut se raspîndeste în toate partile: doar speranta mai ramîne {Munci si zile, 94 urm.): cei al caror suflet, fiind rau, se disperseaza în materie si nu tine la rangul sau, la toti acestia, sufletul nu face altceva decît sa se hraneasca cu sperante.

31. Deoarece dubla poarta este peste tot simbolul naturii, este normal ca grota sa aiba, nu una ci doua deschideri si ca, dupa chipul lucrurilor însele, sa prezinte caractere diferite: unul convine zeilor si celor buni, unul muritorilor si celor rai. Pornind de la aceste date Platon cunoaste si el craterele, si în locul amforelor, pune chiupuri, tot asa cum substituie, eva spus-o, doua guri celor doua porti. Pherekyde din Syros, vorbeste de caverne, de gropi, de porti, de treceri (Vorsok?, 7 B 6) si toate acestea desemneaza nasterea sufletelor si plecarea lor departe de generatiune.

însa expunerea doctrinelor vechilor filosofi si teologi nu trebuie sa ne antreneze prea departe: credem ca am pus în lumina, prii ceea ce am spus, toate intentiile descrierii.

32. Ne ramîne sa expunsm simbolismul pe care îl poate avea maslinul plantat acolo. într-adevar, acest arbore ofera un caracter destul de neobisnuit: ni se stmns ca a crescut, nu pe tarm, ci în vîrf:

"se-nalta îndaratul schelei cu frunza deasa un maslin si-alaturi i-o pestera umbroasa" (Od., XIII, 102-3).

Nu este, cum s-ar putea crede, o simpla înfîmplare daca a crescut astfel: acest arbore poarta explicatia misterului grotei. Cum lumea nu s-a facut pe nevazute si la întîmplare, ci este opera întelepciunii lui Dumnezeu si a fiintei inteligente, gasim plantat, în apropierea imaginii lumii care este grota, maslinul, simbolul întelepciunii lui Dumnezeu. Caci este arborele Atenei, iar Atena este întelepciunea. Fiindca aceasta zeita s-a nascut din capul lui Zeus, "teologul" Homer a gasit locul potrivit punînd arborele sacru în capul sau în vîrful portului. El a vrut sa arate prin acest arbore ca univer-


sul nu s-a nascut singur sau sub actiunea unui orb hazard, ci ca este opera unei fiinte gînditoare, a unei întelepciuni care desigur nu este separata de ea, ci îsi are sediul în apropiere, în capul întregului port.

33. Arbore cu frunzisul persistent, maslinul prezinta o particularitate în acord perfect cu vicisitudinile pe care le sufera în aceasta lume sufletele carora le este consacrata grota: vara, maslinul îsi arata albul frunzelor, iarna îsi ras­toarna albul frunzelor; de unde si gestul rugaciunilor si supli-catiilor: nenorocitii întind ramuri de maslin, augurînd ca pentru ei tenebrele pericolului sa se schimbe în lumina alba.

Maslinul are deci proprietatea de a se pastra mereu verde producînd fructe care sînt o usurare a chinurilor noastre; el este închinat Atenei; din ramurile sale se fac coroanele oferite atletilor victoriosi; el slujeste drept rugaciune celor care implora.

Or, lumea, organizata de catre esenta inteligenta, este condusa de catre eterna si mereu verdea întelepciune, de la care provin frunzele victoriei destinate atletilor vietii si vindecarea nenumaratelor noastre nenorociri; iar cel care înalta si atrage la el pe acesti rugatori vrednici de mila, este demiurgul care tine lumea la un loc.

34. Trebuie, deci, ne spune Homer, sa lasam în aceasta grota toate bunurile de origine exterioara; trebuie sa ne despuiem, sa îmbracam haina cersetorului, sa ne biciuim trupul, sa azvîrlim tot ce e de prisos, sa ne întoarcem de la simturi: si atunci sa deliberam cu Atena, asezati împreuna cu ea la radacina maslinului, asupra felului în' care sa ne dezbaram de toate pasiunile, vicleni dusmani ai sufletului nostru.

Nu fara dreptate, cred, gîndeau Numenius si scoala sa ca Ulise în mintea lui Homer, era imaginea, pe tot parcursul Odiseei, a omului care strabate etapele succesive ale generati-unii, pentru a fi astfel restabilit printre cei care sînt în afara agitatiei valurilor si ignora marea:

"si mergi pîna ce-i da de niste oameni ce nu-s deprinsi cu marea si nu gusta bucatele din sare potrivite" (Od. XI, 122)

si la Platon lumea materiei se numeste de asemenea mare, largul, valurile miscatoare.



35. Aceasta este ratiunea, cred, pentru care el a dat portului numele lui Phorkys:

"e un liman ce-i zice portul lui Phorkys, zeul cel stravechi al marii" (Od., XIII, 96).

La începutul Odiseei (I, 89-72) el ne spune ca acest Phorkys avea ca fiica pe Thoosa, mama ciclopului caruia Ulise i-a scos ochiul: aceasta pentru ca sa subziste, chiar si în patria sa, ceva care sa-i aminteasca de greselile sale. De' aceea este normal pentru el sa se aseze sub maslin, în calitate de implora­tor al zeului, straduindu-se, sub frunzisul sau, sa domoleasca pe geniul locului. Nu era cu putinta sa se dezbare pur si simplu de aceasta viata sensibila orbind-o si sfortîndu-se sa o aboleasca cît mai repede; omul care avusese aceasta îndra­zneala era urmarit de mînia divinitatilor marii si ale ma­teriei, divinitati care trebuie îmbunate în prealabil cu sacri­ficii, cu suferinte si cu încercarile unei vieti de cersetor: cînd luptînd împotriva pasiunilor, cînd recurgînd la farmece, la siretenie, si transformîndu-se în întregime în prezenta lor; pentru a încheia, dupa azvîrlirea zdrentelor, prin doborîrea tuturor; fara a vedea, totusi, capatul chinurilor: mai trebuie sa fie cu totul "în afara marii", sa devina strain de lucrurile marii si materiei, în asa masura încît sa confunde o vîsla cu o lopata de vînturat grîul, printr-o inexperienta totala a instrumentelor si activitatilor legate de mare.

36. Nu trebuie sa credem ca acestea sînt interpretari for­tate si aproximari ale unor spirite subtile: sa ne gîndimcît de patrunzatoare era întelepciunea antica si cea a lui Homer; sa ne gîndim la exactitatea vederilor lor, în toate domeniile virtutii; si sa recunoastem ca Homer a ascuns, sub fictiunea mitului, imaginea realitatilor divine. El nu si-ar fi putut realiza opera daca nu ar fi plecat de la unele adevaruri pe care le-a transpus în fictiune. Dar despre aceasta, sa ne pastram parerile pentru o alta lucrare: despre grota, subiectul acestui studiu, se termina aici interpretarea noastra.





Document Info


Accesari: 3068
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )