PRIMUL MESAJ SCRIS DIN ISTORIA OMENIRII
1,2,3. Tablitele de la Tartaria (cca.5.300-5.200 î.H.) a caror descoperire în anul 1961 de catre Nicolae Vlasa, a revolutionat conceptia privind aparitia scrisului, fiind considerate primul mesaj scris în istoria omenirii. Asadar, inventatorii scrierii "sumeriene" au fost oricât ar fi de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii Transilvaniei, locuitorii spatiului carpato-dunarean si asta cu 1.000 de ani înaintea sumerienilor.
4,6. Strachina cu inscriptii, Gradesnita, Bulgaria.
5.Fusoiola cu inscriptii, Kosovska Nitrovita, Jugoslavia. *Iosif Constantin Dragan, Istoria Romanilor, Ed. Europa Nova, Bucuresti 1994.
1. Simbolul a doi tapi având între ei un spic, ar reprezenta bunastarea obstei care se ocupa de agricultura si cresterea animalelor.
2. O a doua tablita, cea împartita în linii orizontale si verticale având în fiecare sector zgâriate diferite imagini simbolice, au fost considerate a fi "totemuri". Daca comparam desenele de pe tablita noastra cu cele de pe vasul ritual gasit la Dejamet-Nasra, vom remarca similitudinea dintre ele. Pe cea sumeriana gasim un animal (un ied?), un scorpion, un cap de om sau zeu, un peste, o constructie ciudata si, în sfârsit, o pasare. Inscriptia trebuie citita circular, în jurul gaurii tablitei si în sensul invers acelor de ceasornic. Totemurile tablitei 2 de la Tartaria sunt aranjate în aceeasi ordine. Sa fie o simpla coincidenta grafica? Sa nu uitam ca semnele enigmaticei scrieri proto indiene de la Harappa sunt similare cu cele din Insula 121i84b Pastelui, scrierea Kohau-Rongo-Rongo. Nu cumva toate acestea au o origine comuna, iar raspunsul este faptul ca avem de a face cu migrarea carpato-dunareana în diferite etape ale vietii peste tot în lume?
3. A treia tablita de la Tartaria, cea rotunda, se pare ca este de exceptie. Ea a fost identificata ca scriere sumeriana, având scrise pe ea urmatoarele:
"4,NUN.KA.SA.UGULA.PI.IDIM.KARA.1" tradus ar însemna:
"De catre cele patru conducatoare (,) pentru chipul Zeului Saue (,) cel mai în vârsta (preot suprem) (în virtutea) adâncei întelepciuni (,) a fost ars."
La sumerieni, în cinstea marelui zeu Saue, preotul suprem când îsi termina anii de conducere era ars.
În documentul de la Djemdet- Nasara se mentioneaza cele patru surori preotese care se aflau fiecare în fruntea unui grup tribal. Asadar, la Tartaria s-a gasit trupul unui sacerdot, preot, al cultului zeului Saue, ars.
Ce legaturi sa avem noi cu acest cult, dar cu acest straniu zeu Saue?
Ce cauta el pe meleagurile noastre cu 1000 de ani înainte de a-si face aparitia în Sumer, Mesopotamia - zona Irakului de azi?
Dar cum se spune, cine cauta gaseste. Sa vedem ce putem noi gasi acasa, în Ardeal! Azi, numele lui se gaseste peste tot în zona adiacenta Tartariei si numai acolo. Acelasi scriitor, P.L. Tonciulescu publica si o harta cu titlul "Urmele zeului Saue" din care mentionez:
Pe Valea Muresului, la sud de Turdasi gasim satul Saulesti;
La nord de Tartaria, tot pe malul stâng al Muresului avem satul Seusa;
Mai la nord întâlnim Seulia de Mures, tot înspre nord gasim satul Sausa, comuna Unghieni (fosta Sausa de Câmpie), (asa le place urmasilor carpato-danubieni, românii de azi, sa schimbe unele nume de comune, sate, care pentru ei nu mai au nici un interes!).
În dreptul satului Seulia de Mures pe partea dreapta se varsa în Mures râul Ludus, care are afluent pârâul Saulia.
Între izvoarele Crisului Repede si ale pârâului Capusu (afluent al Somesului Mic) avem satul Saulia.
În judetul Bihor, comuna Nojorid, avem satul Sauaeu.
si daca ne deplasam spre Bistrita-Nasaud, lânga comuna Uriu gasim satul Ili-Sua.
Pe valea râului sieu, între izvoare si confluenta cu Somesul Mare, "ploua" cu tot felul de variante ale numelui marelui zeu "Sumerian" (?) ca: sieut, sieu, sieu-Magherus, sieu-Magherus-Vale, Cristur-sieu, sieu-Odorhei, sieu Sfantulsi tot asa pâna sus în nord, spre Tisa.
Descoperim nume românesti fara sens care, în antichitate, 7.000 de ani în urma îsi aveau sensul lor. Asa ca teoria nestiintifica lansata de unii cercetatori sumerieni privind originea sumeriana a tablitelor de la Tartaria, "copiate" ori "uitate" de un negustor sumerian ratacit prin Transilvania acum 7.000 de ani, cu 1.000 de ani înaintea nasterii Sumerului este eronata (ca sa spunem frumos). Faptul ca în Ardealul nostru, zeul Sumerului, Saue, a fost la el acasa cu o mie de ani înainte de a apare în Mesopotamia - Sumer, nu face decât sa arate migrarea carpato-danubienilor spre acele locuri. Este ciudat faptul ca ei, sumerienii, stiau sa prelucreze aurul, metal care nu se gaseste în acea zona. În schimb, îl gasim (sau mai bine zis, îl gaseam) la noi acasa. Tracii au fost cei mai mari mesteri aurari ai antichitatii. Tot ei, sumerienii, au introdus roata si carul, gasite în Europa pe teritoriul Daciei ca fiind plecate de aici.
Sumerienii precum cealalta ramura carpato-danubiana-ariana, care va cotropi India, erau albi, adorau ca zeu pe Saue, în timp ce populatia cotropita, negroida - vor fi numiti "Sag-gig" capete negre, având ca zeita pe "Gula".
Dar sa vedem daca, de acum 7,000 de ani mai putem gasi cuvinte asemanatoare, româno-sumeriene: Agar (ugar)-ogor, annu-timp (an), ap-apa, ara-a strivi, aradu-sclav (argat), Bahar-olar(pahar), Bau Bau-sotia regelui razboiului, Buluuh-a pleca în graba (buluc), butuk-ruptura (butuc), dur-cetate de piatra, hidu-paznic de noapte (haiduc), la-la, lu-ai lui (lu), maru-amar, nu-nu, sa-a sa, salatu-a însela, suti-a pune mâna pe ceva, a lua, a suti, ussuru-a elibera, a usura, zu-tu.
Dupa cum vedem, realitati de acum 7.000 de ani se mai pastreaza în limbaj, toponimie si hidronimie.
Cum era si de asteptat, nu putini au fost aceia care si-au pus întrebarea - ipoteza de lucru - daca nu cumva aceasta scriere pictografica este stramosul unor alfabete europene cum este cel grecesc (vechi), etrusc si în cele din urma, cel latin. Despre posibilitatea ca si dacii sa-si fi avut un alfabet al lor, asemanator celui latin, dar nu identic, se vorbeste mai cu sfiala, desi altii o recunosc fara sa ezite. Episcopul vizigotilor, Wulfila (311-384 e.n.) recunoaste de exemplu, ca pentru traducerea Bibliei în limba gotica a fost folosit un alfabet românesc, nu latin, al bastinasilor de la nord de Dunare, pe care l-a adaptat la nevoile limbii sale - scrierea runica. Bogdan Petriceicu Hasdeu, în cercetarile sale, a dat peste un manuscris latin din secolul al XV-lea, al maghiarului Simion de Keza, în care se spune ca secuii, la asezarea lor în Câmpia Panonica, mai spre munte, erau învecinati cu Vlahii (Blackis) de la care au deprins "literele vlahice", motiv pentru care, la cererea papei Silvestru, regele stefan a dat ordin pentru înlocuirea acestui sistem vechi de scriere, care era foarte raspândit, cu scrierea latina. Întâmplarea face ca tot ei ungurii, sa descopere în colectia de manuscrise a Academiei de stiinte Maghiare un manuscris cu o scriere criptografica, zic ei, careia nu i-au gasit înca "cheia". Este vorba de controversatul Codex Rohonczi, redactat, dupa cum ne spune cercetatorul Ariton Vraicu, "în secolele XII-XIII, în limba populara (?) si realizat cu caracterele scrierii dacice". Dupa cum se poate constata, încetul cu încetul încep sa apara tot mai multe marturii care atesta existenta unei scrieri dacice si poate ca nu este asa de îndepartata ziua în care sa ni se faca cunoscuta, noua si nu numai.
În tezaurul descoperit pe coastele muntelui Istrita, în anul 1838, s-au gasit si doua verigi mari de aur (coloane), având fiecare câte o inscriptie. Una dintre aceste verigi a fost înstrainata înca înainte ca autoritatile române sa fi început cercetarile lor. Despre natura inscriptiei sale nu avem alte date decât o simpla declaratie a taranului Ion Lemnaru, care descoperise tezaurul, ca amândoua verigile erau gravate cu litere, ce nu se puteau citi. A doua veriga cu inscriptie, avea un diametru de 15.3 cm, si a scapat nevatamata în urma fatalitatilor care avea sa sufere tezaurul, dar ea va suferi mai mult dupa ce va intra în Muzeul National din Bucuresti. În noaptea de 20 noiembrie 1875, aceasta veriga, împreuna cu celelalte obiecte din tezaurul de la Pietroasa, au fost furate de un individ fara scrupule, cu numele de Pantazescu. Acesta, va da veriga cu inscriptii unui argintar, care o va taia în mai multe bucati. Au mai putut fi recuperate numai doua bucati din mijloc, extremitatile disparând, nimeni ne mai vorbind de ele de mai mult de 150 de ani. Cei dintâi care au examinat în mod obiectiv inscriptia verigei de la Pietroasa, au fost italienii. Astfel în 1843, parintele iezuit Secchi face o comunicare Institutului Arheologic din Roma, considerând caracterele inscriptiei ca litere clare "eugane". Aceeasi concluzie o trage si distinsul arheolog italian Micali, 1844, urmat în 1850 de Ioseph Arneth, directorul Muzeului Imperial de Antichitati din Viena considerând ca, caracterele acestei inscriptii sunt întru totul asemanatoare celor pelasge si chiar cu cele eugane.
Cu
totul alta parere vor avea însa literatii din Germania. Ei
vorbesc de asemanarea cu scrierea "runica" si ca
ar contine cuvinte gotice, ori cel putin germanice posterioare epocei
gotilor. De aici se va începe o lunga etapa de erori dupa
erori, cu privire la originea textului si a provenientei tezaurului
de la Pietroasa. Saraca noastra veriga fiind considerata
prin 1889 chiar "cel mai vechi obiect principal din monumentele runice
germane" si asta de catre profesorul Henning de la Universitatea
germana din Strasburg.
La examinarea critica a caracterelor grafice ce le prezinta aceasta veriga, nu trebuie sa pierdem din vedere ca aceleasi forme de litere le aflam la inscriptiile grecesti, în cele italice si peste tot locul, pe unde s-a extins odata poporul nostru pelesgic, carpato-dunarean, ducând cu el nu numai limba dar si alfabetul primitiv în care-si scria epopeea. Alfabetul asa-zis runic nu contine decât numai o parte din elementele vechiului alfabet pelasgic, carpato-danubian, a poporului celui mai mare, puternic si înaintat în civilizatie, care în epoca neolitica si în cea de bronz, a cucerit nu numai toata Europa, dar si Asia Mica, China, India, Japonia si nordul Africii. Nu degeaba, chiar si în secolul al XII-lea d.H. Vaticanul continua sa numeasca Provincia Dacia: Suedia, Norvegia, Finlanda si Danemarca.
Cuvântul "Runa" sau "Rhuna" dupa cum rezulta din vechii autori, era la început doar o numire generala pentru caracterele grafice ce se întrebuintau în tinuturile locuite de celti, de germani si de pelasgii din nordul Dunarii. Originea si întelesul acestui cuvânt nu se poate explica, nici din limba celta, nici din limba germana. Din contra, se pare mai mult ca acest termen are un "caracter etnografic", dupa numele vechiului popor pelasg, carpato-danubian, numit: rami, arami sau ramni. În partile Asiei, dupa cum scrie Berger (Hist. de l'ecriture, p.205), alfabetul a fost propagat sub forma si numele "aramilor", dupa originea lor, o veche populatie pelasga, carpato-dunareana, stabilita în muntii si vaile Siriei si ale Mesopotamiei.
Tot N.Densuseanu reproduce alfabetul plutasilor români de pe malul Bistritei în Moldova, care-l mai întrebuintau înca pe vremea lui, fara sa fi avut o valoare fonetica, numai ca semne distinctive pentru cherestelele sau lemnele de constructie ce le transportau. Nu exista în acest alfabet arhaic al plutasilor români din muntii Moldovei aproape nici un caracter, pe care sa nu-l aflam totdeauna în runele scandinave, în cele anglo-saxone si în alfabetele rhetilor si salassilor.
Înainte de a încheia acest capitol legat de veriga de la Pietroasa, voi reproduce înca doua inscriptii, din care sa putem vedea ca asa-numitele rune scandinave si anglo-saxone nu sunt decât resturile arhaice ale alfabetului pelasgic, carpato-danubian. Una dintre inscriptii ni se prezinta pe vârful unei lancii, fabricata din bronz, ce a fost descoperita la Torcello lânga Venetia. Literele sunt formate din stelute si din cercuri mici, stampate în linii gravate. Crucea pelasgica este prezenta si ea. O scriere asemanatoare apare pe coltul unui vârf de lance de asta data descoperit la Muncheberg, în Germania, alaturi de aceeasi cruce pelasgica.
Prin anul 1885 N.Densuseanu vorbeste de ea ca fiind un simbol raspândit de pelasgii carpato-danubieni peste toata Europa, Asia si Nordul Africii. Inscriptiile de pe cele doua vârfuri de lance, gasite una în Germania si alta în Italia, sunt de la dreapta spre stânga, un mod de scriere ce era comun umbrilor, etruscilor, oscilor, vechilor latini si care se poate gasi si pe mormânturile arhaice grecesti.
Personal, cred ca a sosit timpul sa ne repunem istoria noastra la locul ei, sa le spunem în scoli copiilor nostri cine sunt ei si cine le sunt stramosii, sa fie mândri de neamul de care apartin. Este o crima sociala sa nu le dam românilor ceea ce le apartine:
MÂNDRIA DE NEAM alaturi de cea mai frumoasa, bogata si plina de demnitate istorie pe care un popor a cunoscut-o cândva. A sosit timpul sa nu ne mai lasam jefuiti material si, în special, spiritual. Este o adevarata rusine sa ti se recunoasca de catre savantii straini calitatea de leagan planetar de civilizatie iar tu, daco-român, sa-ti declari dependenta culturala de focare târzii latine, grecesti, ori slave.
Domnilor istorici, a sosit timpul adevarului, a sosit timpul sa le dam românilor înapoi istoria lor milenara.
Bibliografie
1. Dennise Schmandt-Besseerat "Now wrtiting came about", 1992-1996 The University of Texas
2. Nicolae Densuseanu "Dacia preistorica"-Ed.Meridiane, Bucuresti,1986.
3. Gordon Childe "The Aryans"-The historiof civilization, 1993-Barne & Noble, pag.176-177
4. Robert Claiborne "The Birth of Writing", Alexandria, VA, Time Life Books, 1974
5. Josif Constantin Dragan-"Istoria românilor" Ed. Europa Noua, Bucuresti 1994
6. Donald Jackson "The story of writing", N.Y. Taplinger publishing Company 1981
7. Samuel Noah Kramer "Sumerian Psihology", University of Philadelphia Pren, 1972
8. Sumer: "Cities of Eden",bythe Editores of Time-Life Books.Time-Life Books,Alexandria, Virginia.
9. Paul Lazar Tonciulescu, "De la Tartaria la Ţara Luanei"-Ed. Miracol, Bucuresti, 1996.
|
