PRINŢUL STRĂIN SI REGIMUL POLITIC ÎNTEMEIAT PE CONSTITUŢIA DIN 1866
DE LA DOMNUL PĂMÂNTEAN, LA PRINŢUL STRĂIN.
PRELIMINARIILE SI SEMNIFICAŢIA ZILEI DE 10 MAI 1866.
PRIMA CONSTITUŢIE INTERNĂ ROMÂNEASCĂ; GENEZĂ,
PRINCIPII,
SISTEM ELECTORAL.
De la domnul pamântean, la printul strain. Domnia reprezinta o creatie politica româneasca. Alaturi 22422q1616w de Biserica ea constituie principala institutie din secolele al XIV-lea - al XIX-lea. De-a lungul veacurilor amintite, "descalecatorii" statelor românesti si urmasii lor- Basarabii si Musatinii - sunt încoronati potrivit ;elor doua principii cunoscute: electiv si ereditar. Prin tratate internationale, vlihai Viteazul, Dimitrie Cantemir si alti voievozi obtin recunoasterea domniei sreditare pentru familiile lor. Interventiile Imperiului Otoman si ale Rusiei, mai ales spre sfârsitul "secolului fanariot", determina pe marii boieri sa se gândeasca a varianta încoronarii unui suveran apusean.
Reamintim, în aceasta privinta, memoriul prin care, la începutul secolului al KlX-lea, boierii olteni propun candidatura marelui duce de Toscana la tronul Ţarii Românesti. Concomitent, Poarta fixeaza la sapte ani durata domniei, termen nentionat oficial si dupa reinstaurarea domnilor pamânteni. Repetatele ocupatii nilitare tariste, în mod deosebit cea din prima parte a razboiului Crimeii, impun ■eformularea revendicarii referitoare la desemnarea domnitorului dintre aersonalitatile politice ale unuia din statele democratice de pe continent. Se ajunge, astfel, la cunoscutele "dorinte" din cele doua Divanuri ad-hoc: deplina autonomie a ambelor Principate, unirea acestora "într-un singur stat cu numele ie România", condus de un "principe strain, cu drept de mostenire la tron, ales dintr-o dinastie europeana".
Reprezentantii celor sapte Mari Puteri nu respecta aceste optiuni; în ,Conventia de la Paris, privind Principatele Unite Moldova si Valahia", ei prevad, ntre altele, câte un domn în fiecare tara. Triumfa însa punctul de vedere al jnionistilor români, datorita carora se ajunge la dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza Voda. Sustinerea domnitorului Unirii este considerata "o necesitate nationala" chiar de catre "radicalii" I.C. Bratianus\ CA. Rosetti. Acestia se opun încercarii unor mari boieri, multi din vechile familii domnesti, de a se înscrie intr-unproiect de constitutie, dezbatut la Focsani, ideea Unirii depline cu un print strain. în conjunctura externa, se da de înteles în paginile ziarului "Românul", din /ara anului 1859, ca un asemenea sef de stat ar deveni un "instrument în mâna Turciei sau Rusiei".
Dupa integrarea administrativa de la 24 ianuarie 1862, alcatuirea guvernului condus de catre un fruntas conservator, Barbu Catargiu, duce la îndepartarea de persoana lui Alexandru I. Cuza a celei mai puternice grupari apartinând curentului politic liberal. I.C. Bratianu îsi exprima, câteva luni mai târziu, "convingerea ca instalarea unei dinastii straine devenise un -obiectiv important". împreuna cu alti 30 de deputati, printre care liberalii Ion Ghica si stefan Colescu, conservatorii Gr. M. Sturdza si G.B. stirbei, el semneaza un amendament la proiectul de adresa la mesajul tronului, datat 22 ianuarie 1863, care reprezinta începutul luptei comune, a conservatorilor si liberalilor, pentru "apararea regimului constitutional si (...) îngradirea tendintei de guvernare personala, peste vointa corpului legislativ".
Din 1863, reprezentantii coalitiei actioneaza si în strainatate. Ei urmaresc "dobândirea asentimentului Frantei la detronarea lui Cuza", cum apreciaza un urmas al lui Eugeniu Carada. Acesta din urma, sprijinit de un alt liberal, Anastase Panu, dar si de conservatorul Gr. Bibescu Basarab-Brâncoveanu, obtine consimtamântul printului Napoleon de a ocupa tronul României (aprilie 1864); acest membru al familiei imperiale franceze conditioneaza însa încoronarea de adoptarea, în Adunarea Legislativa de la Bucuresti, a unei ample reforme agrare. Reprezentantul conservatorilor nu se angajeaza în acest sens.
Urmeaza lovitura de stat de la 2 mai 1864. în iunie 1865, opozitionistii conservatori si liberali semneaza un "legamânt": domnitorul sa fie silit sa abdice, eventual chiar printr-o actiune armata (armele erau deja procurate); în "caz de vacanta a tronului", tot "prin toate mijloacele", urme a se actiona pentru "alegerea unui principe dintr-una din familiile domnitoare din Occident".
La erodarea tronului lui Alexandru I. Cuza contribuie însasi camarila din jurul domnitorului. Dupa îndepartarea lui Mihail Kogalniceanu, aceasta preia "frânele administratiei, dispretuind (...) autoritatile guvernamentale". De asemenea, venalitatea si abuzurile de putere sunt practicate fatis si în magistratura.
Alexandru I. Cuza însusi constata ca regimul guvernarii personale nu are succes, în pofida istoricei sale opere reformatoare. în 1865, atât în Camera, cât si într-o corespondenta catre împaratul Napoleon al ///-/ea, domnitorul Unirii declara ca "singurul mijloc de a elibera România de marasmul politic în care se zbatea era acordarea unui principe strain ereditar". în mod deschis, deci, îsi exprima ideea renuntarii la tron. Are în vedere, faptul ca Poarta recunoscuse deplina unire politico-administrativa numai pentru timpul cât traieste el. De aceasta prevedere restrictiva tin cont si opozantii sai.
Asadar, detronarea lui Cuza nu reprezinta o surpriza. Regretabil este modul în care ea are loc.
Se formeaza imediat o Locotenenta domneasca si un guvern provizoriu. Prim-ministru si ministru de externe, în acelasi timp, este desemnat scriitorul si economistul Ion Ghica. Celelalte ministere sunt repartizate, în proportie egala, unor oameni politici si de cultura moldoveni si munteni.
Conducatorul noului guvern propune convocarea urgenta a Parlamentului. Astfel, în aceeasi zi, la prânz, Camera si Senatul se reunesc, proclamând ca domnitor al României, sub numele de Filip I, pe fratele regelui Belgiei, Leopold
al //-/ea (1865-1909), care refuza tronul românesc (la 25 februarie 1866), fara a da explicatii. Autoritatile de la Bucuresti nu fac public acest refuz, pâna nu au garantia urîei alte candidaturi care sa concretizeze programul unionist din 1857.
Preiiminaniie <;;. semnificatia zilei de 10 Mai =866. Detronarea lui Alexandru I. Cuza nelinisteste puterile garante, care se vad, iarasi, în fata unui fapt împlinit al românilor. Reactioneaza prompt si vehement Austria, Rusia, Poarta. Ultima cere, la 26 februarie 1866, revocarea Protocolului din 6 septembrie 1859, prin care Imperiile Otoman si Habsburgic recunoscusera dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza. Nemultumirea Curtii suzerane creste dupa ce, la 1 martie 1866, începe sa functioneze Banca României, creata prin transformarea filialei din Bucuresti a "Bancii Imperiului Otoman", cu capital preponderent britanic. Sultanul Abdul-Azizînsusi se opune. Totodata, Poarta cere desfacerea neîntârziata a Unirii Principatelor. Asemanator procedeaza celelalte doua imperii vecine, pentru ca un stat român, în perspectiva independent si unitar, devenea o bariera în calea expansiunii habsburgice si tariste spre Balcani.
Pentru discutarea problemei Principatelor Unite este convocata Conferinta de la Paris a celor sapte puteri europene. Lucrarile acesteia încep la 10 martie 1866 si se vor desfasura timp de peste o luna. Cum ducele de Flandra refuzase tronul României, iar majoritatea participantilor la întrunirea din capitala Frantei sprijina punctul de vedere otoman, politicienii români încearca sa obtina acordul tacit al lui Napoleon al ///-/ea, în legatura cu printul strain. Pentru aceasta, pe lânga titularul agentiei diplomatice române, Ion Ba/aceanu, la Paris actioneaza si I.C. Bratianu, trimis special al autoritatilor de la Bucuresti. Demersurile lor se dovedesc rodnice. Prin doua telegrame diferite, ambele cu aceeasi data, 25 martie 1866, ei comunica în tara numele noului candidat la tronul României -principele german Caro/de Hohenzollern - Sigmaringen.
De la Paris, I.C. Bratianu merge la Dusseldorf. în ziua de 31 martie 1866, trimisul român comunica gazdelor ca, în urma unui "aviz al împaratului Napoleon, Locotenenta domneasca a României are de gând sa propuna poporului alegerea ca domn pe al doilea fiu" al demnitarului german, printul Carol. Aceasta este acceptata în principiu, hotarâtoare urmând a fi cunoasterea atitudinii oficiale a Frantei si, mai ales, a regelui Prusiei, fara învoirea caruia "nu putea sa faca un pas atât de important".
în acest timp, în România continua activitatea pentru consolidarea statului national. Un decret din 29 martie 1866, promulgat de Locotenenta domneasca, axe în vedere "guardia oraseneasca", menita "a proveghea la paza ordinei" în toate centrele urbane. în ziua urmatoare, prin Legea pentru tocmeli de lucrari agricole si pentru executarea lor, este oficializata folosirea aparatului de stat în organizarea si desfasurarea campaniilor agricole. Dupa votarea acestui act normativ, în aceeasi zi de 30 martie 1866, vechiul organ legislativ este dizolvat, întrucât din el înca mai faceau parte cunoscuti colaboratori ai domnitorului detronat.
Un alt decret al Locotenentei domnestiprevede,''la 13 aprilie 1866, înfiintarea celui mai înalt for culturaî-stiintific al statului national, în acel moment, respectiv Societatea Literara Româna. Alaturi de moldoveni si munteni, ardeleni, bucovineni, basarabeni si macedoneni sunt reuniti pentru a pregati determinarea ortografiei, elaborarea gramaticii si a dictionarului limbii române.
Initiativa cea mai însemnata a autoritatilor provizorii de la Bucuresti este însa aceea privind plebiscitul pentru alegerea ca domn al României a printului Caro/ de Hohenzollern - Sigmaringen.
Dupa anuntarea organizarii plebiscitului de catre noile autoritati politice românesti, Poarta acuza guvernul român de "încalcare a tratatelor". Trupe otomane sunt concentrate la sud de Dunare si ameninta cu "invadarea României spre a restabili [chipurile], ordinea de lucruri legala". La rândul lor, autoritatile de la Bucuresti raspund prin mobilizarea armatei (peste 40.000 de ostasi) si organizarea, în plus, a unui corp de 10.000 ele voluntari, în frunte cu generalul pasoptist Gheorghe Magheru. Se ajunge, astfel, la un efectiv egal cu cel al soldatilor otomani încartiruiti peste fluviu.
Plebiscitul începe la 2/14 aprilie 1866. Cu prilejul acestei consultari prealabile, ce se va desfasura timp de sase zile, cetatenii sunt chemati sa se pronunte prin "da" sau "nu" în legatura cu alegerea lui Carol.
în a doua zi de desfasurare a plebiscitului, separatistii de la 1857 - 1859 încearca subminarea actiunii oficiale. Astfel, la 3/15 aprilie 1866, câteva sute de persoane, stimulate si sustinute de diplomatia tarista, manifesta pe strazile orasului lasi cerând desprinderea de "Valahia"; ei "aleg" chiar un "domn" al Moldovei, Nicolae Roznoveanu. Autoritatile anihileaza cu usurinta aceasta miscare separatista. Episodul este totusi plin de învataminte. Oamenii de spirit si de actiune ai vremii, inclusiv cei devotati lui Alexandru I. Cuza- poetul Vasile Alecsandri, generalul Carol Davilla si altii - se conving ca pastrarea si întarirea Unirii pot fi garantate numai prin alegerea unui principe strain. Cu toate acestea, în celelalte zile ale plebiscitului, manifestarile de simpatie si de recunostinta fata de ultimul domnitor pamântean nu înceteaza.
în aceste conditii, în ziua de 16 aprilie 1866, printul comunica tatalui sau "hotarârea nestramutata de a primi coroana României si de a pleca, în contra vointei Conferintei de la Paris, direct la Bucuresti". Peste trei zile, aceeasi hotarâre este adusa la cunostinta regelui si cancelarului Prusiei.
în ziua de 8/20 aprilie 1866 se încheie plebiscitul. Succesul este evident: 685 965 de voturi sunt favorabile si numai 224 contrare înscaunarii principelui Carol (numarul abtinerilor era de 124 837). în continuare, între 21 si 29 aprilie, au loc alegeri pentru Adunarea Constituanta. Ca însemnatate, însa, în prim-plan trece activitatea diplomatica, atât cea desfasurata de demnitarii români, cât si aceea la care participa însusi viitorul conducator al statului national român modern.
între timp, cu o majoritate simpla, Conferinta puterilor garante a respins alegerea printului strain pe tronul României, "areopagul" european dovedindu-se, înca o data, depasit de evenimente. Acestea vor evolua însa în favoarea "faptului împlinit".
La 20 aprilie -2 mai 1866, ambasadorii puterilor garante, întruniti la Paris, comunica autoritatilor din Bucuresti ca, în cazul mentinerii Unirii, trebuie ales un nou domn pamântean. Cinci zile mai târziu, /. C. Bratianusi I. Balaceanu sosesc iarasi la Diisseldorf, venind din capitala Frantei. în ziua de 8 mai, dupa o "conferinta lunga la printul Carol-Anton", este acceptata deplasarea neîntârziata a printului Carol spre Bucuresti.
Convocati la Bucuresti, în ziua de 28 aprilie/10 mai 1866, noii alesi în forul legislativ al tarii "proclama solemn si pentru ultima oara vointa nestramutata a
"Principele Carol depune juramântul la 10 mai 1866"
României de a ramâne una si nedespartita, având în fruntea sa pe Carol I din dinastia de Hohenzollern - Sigmaringen". Aceasta declaratie este adoptata cu 109 voturi dintre cele 115 exprimate (nici un vot contra, doar sase abtineri). Imediat, prin telegraf, 14 mesaje ale locuitorilor principalelor orase din Moldova, Muntenia si Oltenia ajung la Duselldorf, determinând pe print sa respecte planul initial de calatorie, pe traseul cel mai scurt, catre Bucuresti. Carol a scris regelui Prusiei o epistola de recunostinta si cererea de demisie din armata, ambele datate din Salzburg si urmând a fi depuse la posta, de parinti, în ziua când el va pasi pe teritoriul Austriei.
Caro/Întreprinde un drum lung cu multe peripetii. Duminica 8/20 mai 1866, la un ceas dupa ce pasagerii se instaleaza pe un vapor, pe Dunare, soseste -"cu totul pe neasteptate", venind "direct de la Paris fara nici o întrerupere" -I.C. Bratianu. înstiintat despre prezenta printului, comunica însotitorilor acestuia ca, pentru asigurarea succesului deplin al actiunii secrete, se va preface ca nu-l cunoaste'pe Carol.
Pe drumul spre Bucuresti printul se opreste la Slatina, Pitesti si Golesti unde semneaza primul sau act oficial intern ca domnitor român. Este vorba despre gratierea Mitropolitului Moldovei, Calinic Mic/eseu, care participase la miscarea separat/sta din 3/15 aprilie, de la lasi. Plecarea din Golesti, spre Bucuresti, are loc în primele ore ale zilei de 10/22 mai.
în apropiere de Baneasa, cortegiul domnesc este întâmpinat, în strigate de "Ura", de 30 000 de locuitori ai Capitalei, în frunte cu primarul acesteia Dimitrie Bratianu. Se constituie un nou alai, care strabate Podul Mogosoaiei si urca pe dealul Mitropoliei.
Guvernul României la 10 Mai 1866
Dupa Te-Deum, Carol, însotit de Mitropolitul primat, de cei trei locotenenti domnesti si de întreg guvernul, se deplaseaza spre sala de sedinte a Parlamentului. în prezenta deputatilor celor 33 de districte ale tarii, presedintele Adunarii, Emanoil Costache Epureanu, îl invita la "tronul princiar ridicat pe tribuna". Pe masa din fata acestui tron, Mitropolitul primat asaza Crucea si
Evanghelia. Colonelul Nicolae Haralambie citeste juramântul în limba româna: "Jur a fi credincios legilor tarii, a pazi religiunea românilor, precum si integritatea teritoriului (...) si a domni ca domn constitutional!". Cu mâna pe Evanghelie, Carol rosteste, tot în limba româna: "Jur!".
Fapul împlinit la 10/22 mai 1866 a stârnit initial reactii complexe, negative, în rândul Marilor Puteri garante. în vreme ce, de la Paris, împaratul Napoleon al ///-/ea s-a declarat placut impresionat, ministrul sau de externe a considerat înscaunarea lui Carol un afront adus Conferintei din aprilie. Din Constantinopol au venit însa semnale alarmante. Iritata, Poarta se arata hotarâta sa ocupe Principatele. Abia sosit la Bucuresti, principele se si vazu obligat sa ordone, din nou, mobilizarea si sa protesteze energic împotriva intentiilor otomanilor.
La 27 mai Safet-pasa a depus pe masa Conferintei de la Paris un memoriu împotriva venirii în tara a lui Carol. Nu era avizata interventia militara, dar guvernele celor sapte Mari Puteri interzic emisarilor lor din capitala României sa întretina relatii cu guvernul lui Carol.
Izolarea tarii pare deplina. Este, totusi, momentul de vârf al crizei, treptat dezamorsata de neîntelegerile dintre puteri si de atitudinea ferma a domnitorului si a guvernului sau.
La 4 iunie 1866, când Rusia a propus o misiune de ancheta otomana în Principate, doar Austria s-a aratat de acord "în principiu". Peste o luna, în a doua jumatate a lui iulie, Napoleon al ///-/ea se angajeaza sa obtina recunoasterea noului domn din partea Portii.
împotriva atitudinii rigide a Imperiului Otoman ce-si mentine amenintarile, Carol inspecteaza trupele de la Giurgiu si constata, pe malul opus, o activitate militara minima, semn ca, treptat, conflictul se stinge si ca nu era prea departe momentul intrarii sale în legalitate.
Daca presiunile internationale jucasera, ca de obicei, un rol important, remarcabila a fost, în vara anului 1866, si decizia interna de a statua rapid un regim politic si o structura institutionalizata, care, acceptate de reprezentanta nationala, sa dea trainicie noilor optiuni politice.
. eneza, principii, sistem elec-
ora' Aleasa, înca în aprilie 1866, Adunarea Constituanta îsi începea dezbaterile în vederea adoptarii unei legi fundamentale a statului, imediat. Situatia exceptionala în care se afla tara cerea un sacrificiu - guvernul constituit de print, în fruntea caruia se afla Lascar Catargiu, avea în componenta sa atât pe conservatori, cât si pe liberali si, firesc, în noul for legislativ cele doua forte majore ale tarii se întâlneanu si, oricât de ascunse, neîntelegerile ajungeau pâna la print. înca de la început el a tinut sa-si impuna punctul de vedere. La 16 iunie s-a pronuntat ferm pentru mentinerea Senatului, iar sase zile mai târziu, când i s-a oferit doar un drept de veto conditionate subscrierea legii, Carol a cerut unul absolut.
La 27 iunie 1866 ramasesera doar patru probleme nerezolvate: chestia Senatului, a dreptului de veto, cea evreiasca si a succesiunii colaterale la tron. Dupa ce la 3 iulie s-a adoptat articolul 7 care conditiona cetatenia româna de apartenenta la crestinism, iar la 8 iulie se acorda printului dreptul absolut de veto, noua lege fundamentala a statului era adoptata de Adunare (29 iunie/11 iulie) si promulgata de Carol (1/13 iulie 1866). Constitutia a fost structurata pe 8 titluri,
împartite, la rândul lor, pe capitole si acestea din urma pe sectiuni. în ansamblu, continutul ei se refera la teritoriul României si la drepturile românilor, la puterile în stat si la reprezentanta nationala, la prerogativele Domnului si ale ministilor, la celelalte puteri în stat (judecatoreasca, armata etc).
Având drept model Constitutia belgiana, se proclamau o suma de principii de drept impuse de revolutia franceza: "libertatile si drepturile fundamentale ale cetateanului", "suveranitatea nationala", "separarea puterilor în stat", "responsabilitatea ministrilor". în continuarea Regulamentelor Organice, a Conventiei de la Paris si a Statutului dezvoltator societatea româneasca facea un pas mai departe pe drumul modernizarii principalelor sale institutii, asezarii lor în concordanta cu marile transformari politice petrecute în Europa la începutul secolului al XJX-lea.
Potrivit legii fundamentale, România (prima oara numita oficial astfel) este un stat de tip monarhic constitutional, proclamat regat prin modificarile aduse Constitutiei, în 1884, care are în Domn pe seful statului. Prerogativele sale erau foarte largi. Astfel, seful statului convoaca, amâna si dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul (alese una pentru 4 ani, cealalta pentru 8 ani, cu dreptul de a se reînnoi pe jumatate la mijlocul mandatului) care îsi încep de regula sesiunea, cu durata de 3 luni, la 15 noiembrie; initiaza orice proiect de lege (prin ministrii sai) pe care o sanctioneaza (îsi da acordul) si o promulga (ordona executarea dupa adoptare).
Pe lânga drepturile în materie legislativa, Domnul beneficiaza si de drepturi executive. El numeste si revoca ministrii, numeste sau confirma în toate functiile publice, este capul puterii armate, calitate în care confera gradele militare. Desi puterea judecatoreasca este încredintata judecatorilor iar instanta cea mai înalta este Curtea de Casatie, toate hotarârile tribunalelor se executa în numele Domnului. Amnistia, gratierea, dreptul de a declara razboi, de a încheia tratate si conventii, de a conferi decoratii, de a bate moneda îi apartineau de asemenea.
Reprezentanta Nationala cuprindea doua adunari: Camera si Senatul. între prerogativele Adunarii Deputatilor (Camerei) se numara dreptul de autocon-ducere, de raspuns la mesajul tronului, de legiferare, de interpelare (a executivului ministerial în orice chestiune). Atributia speciala a Camerei este cea referitoare la dezbaterea si adoptarea bugetului.
Rezulta deci implicarea domniei în toate structurile de putere ale statului -în exercitarea celei legislative împreuna cu Adunarile si a celei executive, cu ministrii.
Expresie a unui compromis politic între marii proprietari funciari si burghezia liberala, Constitutia era completata cu o lege electorala care promova exclusiv interesele acestor forte sociale si politice. De asemenea, declara sacra si inviolabila proprietatea, dar statua, între altele, drepturi rar întâlnite în alte legi fundamentale ale timpului, precum cel la azil politic si la libertatea, aproape absoluta, a cuvântului scris, în nici un fel îngradita de cenzura sau de cautiune. Promulgarea de domn fara a tine cont de suzeranitatea otomana sau de garantia colectiva a celor sapte Mari Puteri, Constitutia din 1866 reprezenta un act viguros de independenta, în cele din urma recunoscut ca atare de comunitatea
internationala. Potrivit ei, societatea româneasca îsi structura institutiile si afirma un cadru de existenta statala a carui viabilitate se va mentine pâna în ceasul desavârsirii unirii nationale.
Raspunsul lui Carol I la cuvântarea presedintelui Camerei, la 10 mai 1866:
"Ales spontan de natiune Print al României, am parasit fara a ezita patria si familia pentru a raspunde chemarii acestui popor, care mi-a încredintat destinele sale. Punând piciorul pe acest pamânt sfânt am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o stiu, mari datorii. Sper câ îmi va fi dat sa le duc pâna la capat. Va aduc pentru asta inima mea loiala, intentii curate, vointa ferma de a face binele, un devotament fara margini pentru noua mea patrie..."
Vlad Georgescu despre domnia lui Carol I:
"Domnia lui Carol I (1866-1914) a debutat prin unanima adoptare de catre Parlament... a unei noi Constitutii. Clasa politica, înca putin numeroasa, dominata de câteva puternice personalitati, s-a adaptat fara aparenta greutate noilor reguli ale jocului, renuntând la vechea anarhica lupta pentru putere; domnia straina s-a dovedit, din acest punct de vedere, a fi într-adevar factorul de stabilitate pe care si-l dorise partida nationala de la ?802."
TEMĂ:
Precizati contextul istoric al instaurarii domniei lui Carol I
Care a fost caracterul Constitutiei din 1866?
|
