Parlamentul european

Parlamentul european

Parlamentul European reprezinta, īn formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor unite īn Comunitatea Europeana". Primele alegeri directe īn Parlamentul European s-au tinut īn iunie 1979.

Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant puteri si influenta prin modul īn care au fost īncheiate tratatele europene. Aceste tratate, īn special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ īntr-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care se īntālneste si īsi tine dezbaterile īn public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica īn Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

Una din problemele esentiale care sa īntareasca procedurile uniforme de alegere a membrilor Parlamentului dar si legitimitatea sa a fost rezolvata prin Raportul Comitetului Afacerilor Institutionale care a propus parlamentului alegerea candidatilor prin sistemul proportional. Statele membre cu o populatie mai mare de 20 de milioane tebuie sa aiba liste regionale si ca se introduce un prag de 5% pentru ocuparea unui loc īn parlamentul european

  Sisteme electorale īn statele membre la alegerile din iunie 1999

Understanding the European Union - Sir William Nicoll, Trevor C. Salmon, Pearson Education, Londra, 2001.

Numarul locurilor din Parlamentul European alocate pe tari membre, iunie 1999

Understanding the European Union - Sir William Nicoll, Trevor C. Salmon, Pearson Education, Londra, 2001

Organizarea Parlamentului

Presedintele este ales prin scrutin secret de catre membrii Parlamentului si are un mandat de doi ani si jumatate. El reprezinta Parlamentul īn situatii oficiale fata de celelalte institutii comunitare si īn relatiile internationale. Presedintele Parlamentului prezideaza sedintele plenare si īntālnirile Biroului, participa si tine un discurs la deschiderea lucrarilor Consiliului European. Parlamentarii aleg de asemenea vice-presedintii si chestorii reponsabili cu gestionarea administratiei parlamentare. Īn formula Biroului Parlamentului, acesta este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni administrative, de organizare si de personal. Conferinta Presedintilor este formata din Presedinte si sefii grupurilor parlamentare si este organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, stabileste orarul activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si delegatiilor parlamentare.

Pe masura ce s-a intensificat procesul de integrare europeana, competentele Parlamentului European au crescut, fiind īnca departe de cele ale unui parlament obisnuit, dar īn acelasi timp si departe de lipsa de competente de la īnceput. Asadar, functiile Parlamentului European au crescut progresiv, de la avizele din anii '60 (Parlamentul putea emite avize conforme si avize consultative), la competentele bugetare de la mijlocul anilor '70 si procedura numita codecizie cāstigata la Maastricht īn 1992. Daca initial Parlamentul European avea functii mai curānd decorative, treptat acesta a capatat o serie de alte functii importante din punct de vedere politic si material. Astfel ca, Parlamentul European īmparte cu Consiliul competentele īn materie bugetara (autoritatea bugetara este vitala din punct de vedere material), participa la procesul legislativ (consultare, aviz, cooperare, codecizie) si, de asemenea, dispune de unele capacitati de control asupra Comisiei.

Dupa Tratatul de la Amsterdam doar procedura de aprobare ( assent), co-decizie si procedurile referitoare la Buget sunt semnificative pentru competente Parlamentului. Īnainte de Tratatul de la Amsterdam urmatoarele domenii constituiau subiect al co-deciziei: libera deplasare a muncitorilor, dreptul de stabilire, tratamentul acordat cetatenilor europeni aflati īn alt stat decāt cel de origine, recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale, coordonarea prevederilor referitoare la ''self-employment'', libertatea de a oferi servicii, piata interna, masuri de motivare educationala, cultura, sanatate publica, protectia consumatorului, retele trans-europene, cercetare si dezvoltare, adoptarea programelor de actiune īn protectia mediului.

Dupa Amsterdam, noi domenii au intrat īn sfera co-deciziei: masuri de motivare a ocuparii fortei de munca, politica sociala, cooperare a vamilor, statistica, combaterea fraudei fata de interesele financiare ale comunitatii, reguli de protectie pentru combaterea discriminarii pe baza de nationalitate, politica de transport, Fondul Social European, pregatirea profesionala, deciziile de implementare a politicii europene de dezvoltare regionala, dezvoltarea cooperarii si altele.

Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucreaza īn comisii permanente: afaceri externe, drepturile omului si politica de securitate si aparare; buget; control bugetar; libertati si drepturi cetatenesti, justitie si afaceri interne; afaceri economice si monetare; afaceri legale si piata interna; industrie, comert extern, cercetare si energie; angajare si politica sociala; mediu, sanatate publica si politica consumatorului; agricultura si dezvoltare rurala; pescuit; politica regionala, transport si turism; cultura, tineret, educatie si media; dezvoltare si cooperare; drepturile femeilor si oportunitati egale; petitii.

Pe lānga aceste comisii permanente, Parlamentul mai poate īnfiinta si subcomisii, comisii temporare care se ocupa de probleme specifice, precum si comisii de ancheta.

Secretariatul

Activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat, condus de un Secretar General, si care are un personal de aproximativ 3500 de persoane, pe lānga care mai functioneaza si personalul grupurilor politice si asistentii membrilor parlamentarilor. Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa lucreze īn domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, īn ciuda constrāngerilor impuse de multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al Parlamentului este doar unu la suta din bugetul Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste īn Uniunea Europeana.

Puterile Parlamentului European

Ca toate parlamentele, Parlamentul European are trei puteri fundamentale: puterea legislativa, puterea administrativa financiara, puterea de a supraveghea executivul.

Prin procedura c-odeciziei Parlamentul European si Consiliul se afla la egalitate, actele fiind adoptate īmpreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de co-decizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse īn legile comunitare; de asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului European.

Desi co-decizia este procedura standard, exista domenii importante, cum ar fi problemele fiscale, sau revizuirea anuala a preturilor agricole, īn care parlamentul īsi exprima doar parerea.

Autoritatea īn materie bugetara este īmpartita īntre Consiliu si Parlament. Prin Tratatul de la Bruxelles din 1975 s-a stabilit ca procedura bugetara sa aiba urmatorul traseu:

Īn legatura cu bugetul comunitar, se impune, īn primul rānd, o distinctie īntre cele doua tipuri de cheltuieli comunitare:

Parlamentul European poate aproba sau propune modificari pentru cheltuielile obligatorii, īn timp ce pentru cheltuielile non-obligatorii Parlamentul dispune de ultimul cuvānt, amendamentele sale fiind hotarātoare. Deci, daca pentru cheltuielile obligatorii ultimul cuvānt īl are Consiliul, Parlamentul, īn schimb, are un veritabil drept de amendament asupra cheltuielilor non-obligatorii si īsi impune decizia cānd exista o majoritate de trei cincimi din voturile exprimate, ceea ce reprezinta peste jumatate din numarul celor prezenti.

Competentele Parlamentul European au crescut din ce īn ce mai mult, de asemenea si controversele dintre acesta si Consiliu. Astfel, Parlamentul, avānd o alta legitimitate, a respins bugetele din anii 1980 si 1985. Probleme, īnsa, au aparut si la aprobarea proiectelor de buget din 1982, 1984 si 1986. Bugetul din 1986 a fost chiar anulat de catre Curtea de Justitie, principala cauza a conflictului fiind lipsa de claritate īn delimitarea cheltuielilor obligatorii de cele non-obligatorii, adica īn delimitarea cheltuielilor asupra carora Parlamentul European nu avea nici un cuvānt de spus, de cele īn care Parlamentul avea putere de decizie.

Parlamentul este īn masura sa respinga bugetul īn ansamblu daca are motive importante. Īn baza acestor motive īntemeiate, Parlamentul are posibilitatea de a respinge bugetul prin votul a 2/3 din parlamentari. Daca se īntāmpla acest lucru, Consiliul este obligat sa elaboreze un nou proiect, a carui adoptare va fi tardiva, īn acest caz Comunitatea trebuind, timp de mai multe luni, sa functioneze īntr-un regim de supravietuire al celor doisprezecimi provizorii. Aceasta īnseamna ca, pāna la prezentarea noului buget, Comunitatile Europene functioneaza cu a 12-a parte din bugetul anului precedent al fiecarui capitol. Executia bugetara reprezinta sarcina Comisiei. Alaturi de competentele legislative si bugetare apar si cele de control al activitatii altor institutii, īn special Comisia. Parlamentul European dispune de anumite instrumente de informare si control: īntrebari scrise si orale, declaratii ale presedintiei, precum si motiunea de cenzura asupra Comisiei. Parlamentul are dreptul de interventie, printr-o serie de mijloace, īn structura altor organisme si institutii. De asemenea, Parlamentul se poate informa vis-a-vis de activitatile comunitare si poate chiar sa-si exprime parerea despre acestea.

Parlamentul poate exercita atāt un control organic, cāt si unul functional. Controlul organic poate conduce la o serie de rezultate pozitive sau negative. Īn primul caz, Parlamentul poate aproba prin vot nominalizarea presedintelui si a membrilor Comisiei. Īn al doilea caz, Parlamentul poate depune o motiune de cenzura, iar īn cazul īn care aceasta motiune este adoptata, Comisia este constrānsa sa demisioneze. O motiune de cenzura poate fi initiata de catre un grup parlamentar si este aprobata doar īn cazul īn care sunt īntrunite doua treimi din voturile exprimate; efectul acestei aprobari a motiunii este demisia colectiva a Comisiei.

Printre capacitatile de control ale Parlamentului se īnscrie si dreptul pe care īl are acesta de a sesiza Curtea de Justitie īn cazul īn care se considera ca, prin abtinere, Comisia sau Consiliul intra īn contradictie cu tratatele constitutive. Parlamentul are, deci, capacitatea de a controla activitatea Comisiei si a Consiliului, adica de a controla daca acestea īsi desfasoara activitatea īn baza dreptului comunitar sau a unor criterii sau judecati politice. Parlamentul European poate de asemenea elabora un Recurs pentru inactivitate, omisiune sau lipsa, daca Consiliul sau Comisia se fac vinovate de lipsa de activitate normativa, altfel spus, daca nu adopta un act normativ (directiva, regulament) pe care Parlamentul īl considera important. Īn anumite conditii, Parlamentul poate depune recurs īn anulare pentru orice act normativ al Consiliului care a fost adoptat fara participarea sa, īn cazul īn care acest fapt este prevazut īn documentele comunitare.

Controlul functional are īn vedere o serie de mijloace de informare, cum ar fi chestionare scrise sau orale, anchete, adunarea si examinarea rapoartelor sau declaratiilor Comisiei sau Consiliului. Orice cetatean are posibilitatea de a sesiza mediatorul sau poate sa adreseze o plāngere Parlamentului referitoare la o problema ce priveste domeniile de activitate ale Comunitatii. Plāngerea trebuie facuta la cel mult doi ani de cānd reclamantul si-a dat seama de respectiva iregularitate. Daca se constata iregularitatea, respectiva institutie va fi informata si, īn termen de trei luni aceasta trebuie sa se justifice. Acest raspuns, precum si o expertiza a cazului, prezentānd situatia reclamantului, va ajunge īn fata Parlamentului European.

Din 1970, bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa consultarea Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala la 1.27% din produsul intern brut. Īn acest moment, resursele proprii cuprind:

De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975 care au creat resursele proprii ale Comunitatii, Parlamentul European si Consiliul European ele īmpart puterea administrativa financiara.

Parlamentul are ultimul cuvānt īn chestiuni care privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European pentru Dezvoltare Regionala), lupta īmpotriva somajului, mai ales īn rāndurile tinerilor si femeilor (Fondul Social European), īn chestiuni legate de programe culturale si educationale, cum ar fi programele Erasmus si Socrates; Parlamentul poate mari bugetul de cheltuieli īn limitele unui plafon acceptat de Consiliul European si de Comisia Europeana. Parlamentul īsi foloseste puterile pentru a mari fondurile pentru ajutor umanitar si programelor pentru refugiati. Īn ceea ce priveste cheltuielile cu agricultura, Parlamentul poate propune modificari, dar Consiliul are ultimul cuvānt īn acest sens. Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice, prin Comisia de Control Bugetar. Aceasta īnseamna controlul asupra administrarii fondurilor si actiuni permanente pentru īmbunatatirea procedurilor de īmpiedicare, detectare si pedepsire a fraudelor, stabilind daca cheltuielile comunitare au dat cele mai bune rezultate posibile. Parlamentul elaboreaza o evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catre Comisia Europeana, īnainte de a acorda o apreciere de "īndeplinire" a implementarii bugetului

Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor comunitare. Aceasta putere, care initial se aplica numai asupra activitatilor Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de Ministri, asupra Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare īn fata Parlamentului. Parlamentul European poate de asemenea constitui comisii de ancheta. Acest lucru a fost facut de cāteva ori - spre exemplu, īn chestiunea "bolii vacii nebune", care a dus la constituirea unei Agentii Veterinare Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea Oficiului European īmpotriva Fraudei (OLAF) īn chestiuni bugetare.

Prin Tratatul asupra Uniunii Europene s-a creat postul de Ombudsman. El este numit doar de Parlament si poate, la initiativa sa proprie sau la cerere, sa investigheze cazurile de posibile de proasta administrare a institutiilor comunitare El are acces la documentele necesare si poate solicita informatii de la functionarii institutiilor europene. De asemenea, membrii Curtii de auditori sunt numiti de Consiliu dupa consultarea Parlamentului. Totodata, presedintele, vice-presedintele si cei patru membri ai Bancii Centrale Europene sunt numiti de Statele membre dupa consultarea Parlamentului. Parlamentul European nu exercita nici o influenta asupra numirii membrilor Comitettului Economic si Social, ai Comitetului Regiunilor sau ai Comitetului de Management al Bancii Europene de Investitii. Īn schimb, Parlamentul European joaca un rol important īn procesul numirii Comisiei Europene. Dupa ce aproba nominalizarea pentru Presedintele Comisiei, Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei, numind apoi Comisia printr-un vot de īncredere.

Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze.

Parlamentul īsi exercita puterile de supraveghere zilnic, examinānd un mare numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si rapoartele lunare cu privire la implementarea bugetului). Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului European. Īn special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative īntre Consiliul European si Parlamentul European.

  Codecizia

Componenta Parlamentului European

Grupuri politice (septembrie 1999)

Parlamentul european este alcatuit din grupuri politice si lucreaza īn comitete functionale. Grupurile politice din Parlament sufera schimbari dupa alegeri si īn termeni parlamentari. Cele mai mari grupuri sunt crestin-democratii care formeaza Partidul Poporului European ( Centru- dreapta) si Partidul Socialistilor Europeni ( Stānga)

Din totalul de 626 de mandate, 223 au revenit Partidului European al Poporului si Democratilor Europeni, 180 Socialistilor Europeni, 50 Grupului Reformist si Democratic Liberal European, 48 Ecologistilor, 42 Grupului Confederal al Stāngii Europene Unite, 21 Uniunii pentru Europa Natiunilor, 16 mandate au revenit Grupului pentru Europa Democratiilor si Diversitatilor, 18 TGI ( Grupul Radical Bonino din Italia, Vlaams Blok din Belgia, Frontul National din Franta si Separatistii Basci), 18 Independentilor.

Alegerile din Iunie 1999 au marcat o schimbare majora īn compozitia Parlamentului European īntrucāt pentru prima data din 1979 Partidul Socialist European nu a mai reusit sa cāstige cel mai mare numar de mandate.

Membrii Parlamentului European se īntālnesc la Strasburg īn sedinta plenara, timp de o saptamāna la sediul Parlamentului European.

Comisiile parlamentare se īntālnesc īn general doua saptamāni pe luna la Bruxelles, pentru a usura contactul cu Comisia si Consiliul European. Cea de a treia saptamāna este rezervata īntālnirilor grupurilor politice, iar cea de a patra, pentru sedinta plenara de la Strasbourg. Parlamentul mai are si īntālniri plenare suplimentare la Bruxelles. Secretariatul se afla la Luxemburg.

Intrebari

Care este compozitia Parlamentului European?

Evolutia puterilor Parlamentului European?