Particularitatile cunoasterii în istorie
- spre deosebire de celelalte stiinte, cunoasterea istoriei are doua nivele de cuprindere a obiectului cercetarii
1. cunoasterea istoriei în sens larg, cotidian
- cunoasterea istoriei ce presupune memorie individuala, autobiografia, istoria familiei, scrisori, documente personale ce vorbesc de trecutul nostru, al familiei; a câstigat în importanta în conditiile postmodernismului, dupa discursul uniformizator promovat de modernism;
* regim de istoricitate matematizat, foarte limpede; legitimarea prezentului prin comemorarea trecutului; discurs istoric logic, pentru ca era construit, asemenea unui joc de domino - regim de istoricitate plin de linearitati; 151i84b presupune un discurs tare
DAR cunoasterea de tip cotidian schimba lucrurile; nu mai e totul batut în cuie, nimic nu e clar, nici macar viitorul nu poate fi previzibil; istoria are o geometrie variabila, nu e uniforma, nu e asemenea istoriei oficiale
- sa nu negam existenta legitatilor în istorie, dar sa nu le absolutizam
2. discursul oficial, tare, institutionalizat
- se bazeaza pe surse indirecte (scrise: documente, achizitii istoriografice, cunostinte din alte domenii) si directe (arheologice, etnografice)
- spre deosebire de stiintele exacte, cunoasterea istoriei nu parcurge itinerarul de la cauza la efect; cunoasterea în stiintele exacte e de tip PROGNOTIC (de la cauza la efect), dar în istorie avem o cunoastere dinspre efect spre cauza (de tip POSTGNOTIC); în stiintele exacte cunoasterea presupune investigatii si experimente, simulari în urma carora apare efectul; în istorie, cunoasterea porneste de le evenimente, procese, fapte istorice, încercând sa descifreze apoi cauzele, motivatiile, mecanismele de manifestare, de constructie a faptelor istorice
- cunoasterea în stiintele exacte e de tip AFERENT (de jos în sus, de la simplu la complex), iar în istorie e de tip INFERENT (plecam de la fapte, pe care le disecam)
- modelele cognitive sunt diferite în cazul istoriei dc le comparam cu cele din alte stiinte; în domeniul stiintelor umaniste modelul cognitiv e dat de interpretarea faptelor, evenimentelor, proceselor istorice care pun în evidenta subiectivitatea, modul de manifestare a faptelor, evenimentelor, proceselor istorice si sensul, întelesul lor;
- teoriile, paradigmele cognitive din stiintele exacte releva natura obiectelor si modul în care aceste obiecte sunt legate unele de altele, explicând de ce exista relatii între ele; de asemenea, ele explica care dintre obiecte au aparut si disparut din natura înconjuratoare, de ce au aparut sau disparut, DAR aceste modele explicative nu releva sensul, rostul, semnificatia acelor obiecte, fenomene, procese; stiintele exacte nu se ocupa de particular, de irepetabil, ci doar de constante si lucruri repetabile
- în domeniul istoriei, particularitatea si irepetabilul strâns legate de eveniment; în afara de ilustrarea diferentei, a irepetabilului, istoria da semnificatii acelor fapte, în functie de interesul pe care noi, contemporanii, îl avem pentru trecut; daca în domeniul stiintelor exacte modelul cognitiv dominant e de tip explicabil, în stiintele istorice modelul cognitiv dominant e de tip interpretativ
- o componenta importanta a modelul interpretativ al istoriei o constituie comprehensiunea istorica; exista o relatie speciala intelectuala si afectiva cu oamenii trecutului; întelegerea sensului faptelor unei persoane din trecute; o apropiere - "sa ne plasam cu gândul în gândirea oamenilor din trecut"; orice text istoric are partea de interpretare a faptelor personajului istoric; interpretarea = o povestire, naratiune, un text despre ce s-a întâmplat; trecutul se apropie de noi
Utilitatea istoriei
- raspunde la întrebari precum: De ce se scrie istoria? La ce foloseste scrisul istoric?
- utilitatea istoriei poate fi împartita în:
a. utilitate în sens restrâns - cunoasterea istorica, scrisul istoric, ca domeniu specializat, profesionalizat; formeaza obiectul muncii pentru istorici, pentru specialisti
b. utilitate în sens larg - scrisul istoric, cunoasterea istorica, satisface nevoile culturale, largi, ale omului
- utilitatea defineste mai multe nivele, care în cele din urma definesc scopul istoriei sau definesc modul în care ea raspunde nevoilor oamenilor
- nivelele de utilitate sunt:
1. istoria oracol - prin studierea istoriei si a trecutului se poate prevedea viitorul
- analizând evenimentele trecutului putem gasi similitudini cu prezentul; aceasta ne predispune sa încercam sa facem previziuni; Pierre Chaunu era chemat de ziarele din Franta sa comenteze în cheie istorica evenimentele curente; pentru a oferi lumii contemporane întelesuri noi, pentru a cauta similitudini cu trecutul - o întelepciune asociativa între trecut si prezent
2. autocunoasterea, prin cunoasterea trecutului - cine sunt eu? O cunoastere de tip identitara; într-o lume în care exista o tendinta de uniformizare; particularizarea, diferenta, "îsi creeaza demnitatea"; tu te poti recunoaste pe tine ca particularitate etnica - iata dimensiunea etica: presupune gesturi, atitudini, valori, comportamente; iubirea de sine valorizeaza un neam
3. istoria curiozitate - prin cercetarea trecutului ne satisfacem curiozitatile individuale sau colective
4. istoria are o încarcatura moralizatoare - istoria ofera învataminte pentru prezent; "exemple ce construiesc, determina un cod moral al societatii si aplicarea acestui cod moral poate duce la fericirea umana" (Sf.Augustin); manual de fapte ce nu merita repetate
5. functia contemplativ-estetica a cunoasterii istorice: trecutul reconstruit prin scrisul istoric poate servi ca subiect de creatie literar-artistica; istoria devine în acest caz un stimulent al imaginatiei artistice, creatoare; pe de alta parte, prin creatia literara si artistica, cunoasterea istorica dobândeste o noua dimensiune: reconstituindu-l imaginativ, creator si artistic, trecutul e mult mai usor de recunoscut si asimilat de catre om; se realizeaza asadar o îmbogatire a universului uman interior prin recuperarea si reproducerea valorilor culturale umane din trecut, fapt ce îmbogateste sensibil si imaginativ personalitatea umana
- trecutul reinterpretat prin creatii artistice: extensie a surselor; aduce în atentie aspecte, elemente noi - eg: istoria costumelor, istoria artei, istoria vietii cotidiene
6. istoria ca obiect al filosofiei - evenimente istorice, fapte, procese, fenomene ce ofera material pentru meditatia si reflectia filosofica; istoria devine o stiinta auxiliara
7. istoria ca modalitate de temperare a solitudinii umane si a pesimismului
- studierea trecutului, cunoasterea lumii trecute; face prezentul mai suportabil
- Seneca, în De brevitate vitae : "nici un secol nu este interzis istoricului; puterea spiritului nostru poate sa înfrânga limitele slabiciunii omului singur; deoarece structura fiintei umane ne permite sa intram în comuniune cu întreg trecutul, de ce sa nu ne desprindem de îngustimea temporalitatii noastre si sa împartasim cu cele mai înalte spirite adevarurile magnifice si eterne"
- omul prezentului traieste coplesit de prezent
|
