Pe drumuri romanesti. Citeva note pentru o cautare a timpului sacru (Claude Karnoouh)

Pe drumuri romānesti. Cīteva note pentru o cautare a timpului sacru (Claude Karnoouh)

Īncepīnd cu secolul al XVIII-lea, calatorul care se aventura pe drumul european de la Apus la Rasarit putea percepe contraste care, īn ciuda evidentelor transformari ale peisajelor rurale si urbane, conservau cu īncapatīnare diferente asemanatoare. Astazi īnca, surpriza ramīne aceeasi.

Bineīnteles ca autostrada ce-l duce pe calator de la frontiera austriaca la Budapesta pare sa o continue fara īn 11411m1215l trerupere pe aceea care l-a adus din estul Parisului. Totusi, odata trecuta frontiera ungara, daca spiritul de aventura te face sa parasesti autostrada si sa cauti un drum national, īti dai imediat seama, ca atunci cīnd treci din Germania īn Cehia, ca ai parasit Occidentul pentru o Alta Europa. Nu fiindca panglicile de asfalt ale Ungariei apusene ar fi īntr-o stare proasta -ele seamana cu cele ale departamentelor noastre- ci pentru ca īntretinerea acostamentelor si drumurilor din satele si oraselele traversate arata un merge si-asa evident, semn al unei intense vieti rurale.

Odata ce ai lasat īn urma Budapesta si pe masura ce te īndepartezi catre est sau spre sud-est, soseaua, īn functie de intemperii, se transforma cīnd īn drum mocirlos cīnd, sub soarele arzator, īn poteca prafoasa care la trecerea automobilelor si a camioanelor lasa sa se ridice nori de praf argilos, galben sau negru, care patrunde peste tot. Putin cīte putin asfaltul se degradeaza si gropile devin tot mai numeroase. Īn momentul īn care trece frontiera, chiar de cīnd patrunde pe teritoriul romānesc, calatorul este sigur ca a abandonat definitiv lumea occidentala. Īntr-o clipita el trebuie sa devina alt tip de sofer, sa nu mai priveasca īnainte, departe, si sa-si pastreze privirea atintita la trei metri īn fata botului masinii; doar asa va putea sa reuseasca zig-zag-urile printre tot felul de obstacole care īi apar īn cale. Merita sa adastam putin asupra drumurilor romānesti, nicidecum pentru a plīnge starea lor jalnica -atitudine turistica banala de altminteri-, si aceasta īn ciuda eforturilor de reconstructie īntreprinse de autoritati īncepīnd din 1992, ci pentru ca ele lasa sa se īntrevada multe aspecte culturale proprii acestei tari.

Cu exceptia marii cīmpii sudice, relativ recent colonizata īn cea mai mare parte a sa, marile drumuri romānesti, precum cele ale Transilvaniei, Banatului, Bucovinei si Moldovei, care traverseaza tara de la nord la sud si de la est la vest, sīnt sinuoase, suprapunīndu-se vechilor trasee care urmareau curbele de relief. Mai nicaieri nu apar infrastructuri costisitoare, totul reducīndu-se la kilometri de sinuozitate nesfīrsita. Se trece de la un oras la altul urmīnd atent meandrele agatate de coastele dealurilor, serpuind precum rīurile īn fundul vailor sau ocolind īndelung povīrnisuri prea abrupte. Se īntelege usor faptul ca vechile trasee au fost impuse, mai ales īn Transilvania, de catre imperative militare: trebuia ca, din garnizoana īn garnizoana, trupele majestatii sale imperiale austriece sa-si poata deplasa cīt mai usor artileria trasa de animalele care trebuiau scutite de eforturi inutile. De-a lungul acestor drumuri militare s-au instalat pīna īn secolul al XIX-lea sate liniare, īnsiruiri nesfīrsite de casute, care se īntind si astazi pe kilometri īntregi[1].

Continuīndu-si parcursul, calatorul descopera putin cīte putin īn ce mare masura aceasta lume nu mai este de mult a noastra. Viata rurala se desfasoara cu o intensitate demult disparuta la noi, devenita īnca si mai vie dupa decolectivizarea īnceputa din decembrie 1989, imediat dupa caderea regimului comunist. Īndata ce se desprimavareaza, cīrduri de gīste, porci, imense turme de oi, cirezi de vite -vaci de lapte, taurasi, bivoli (surprinzatoare animale tropicale īn acest climat)-, pazite de porcarii, de ciobanii sau de vacarii satului, se īndreapta alene catre pasunile comunale. Odata cu asfintitul, cu aceeasi lentoare, animalele se īntorc satule īn adaposturile lor din gospodarii. De doua ori pe zi prin urmare drumul este ocupat de animalele care blocheaza circulatia, prilejuind lungi siruri de automobile si camioane īn care, facīnd haz de necaz, soferii asteapta sa poata pleca. Ce altceva ar putea face? Aici tihna animalelor domestice nu trebuie tulburata; timpul se masoara īnca dupa ritmul anotimpurilor, al recoltelor si al cresterii animalelor. Vara poti īntīlni destul de des turmele de oi, pornite pe drumurile transhumantei, īnsotite de ciobani īmbracati īn cojoace lungi si īnarmati cu bīte, asa cum se pot vedea pe gravurile din secolul al XVII-lea. Pe marginea drumului se pot zari adesea cīrduri de gīste gurese ori vite tinute de lant de vreun copil ori de vreun batrīn, primele pascīnd si otarīndu-se zgomotos, celelalte pascīnd linistite o iarba care este a tuturor. Īn toate anotimpurile, cohorte de carute ocupa drumurile romānesti; unele par pierdute sub munti de fīn, altele transporta plugurile, grapele sau familiile care se īndreapta spre cīmpuri sa praseasca porumbul ori sfecla, sa cosesca, sa adune nutretul, sa recolteze. Uneori poti vedea venind pe contrasens magarusi ori cīini puternici īnhamati la carucioare īn care se afla cīteva bidoane de lapte. Alteori te poti īncrucisa cu sirurile lungi de carute cu coviltir ale tiganilor sau cu cele ale dogarilor care coboara dinspre munte ca sa vīnda īn vale butoaiele īn care va fermenta tuica atīt de draga romanilor. Īn zilele de sarbatoare, aceleasi carute, curatate si īmpodobite cu cuverturi sau cu laicere colorate, duc spre vreo nunta sau spre vreun botez grupuri numeroase care cīnta si tipa de-ti tiuie urechile, īn trapul rapid al calutilor nervosi. Odata cu noaptea, carute nesemnalizate, gropi si cine mai stie ce īncep sa īntinda tot felul de capcane soferilor īntīrziati.

Pe drum poti gasi tot felul de obiecte, cuie, multe cuie, mici dar mai ales mari, caiele sarite de la potcoavele cailor, si uneori cuie si mai mari, de sarpanta, lungi, groase, care sfīsie cu voiosie si pneurile celor mai mari camioane. Mai poti gasi si pietroaie, bucati de BCA, bucati de scīndura ori capete de busteni sarite din benele basculantelor si pe care nimeni nu se īnvredniceste sa le īndeparteze pe marginea soselei. Mai sīnt de asemenea si zeci de sticle sparte, ale caror cioburi, ascutite ca lamele de ras, stralucesc la cea mai mica raza de lumina. si mai sīnt īn fine lucrarile nesemnalizate, mai ales la iesirea din vreo curba, cīnd poti descoperi brusc excavatia cascata ca o gura de pestera, care v-ar īnghiti cu tot cu masina daca, printr-o frīnare dibace si o manevra delicata, nu ati putea sa o ocoliti. Noaptea, asteptata lor prezenta bīntuie soferii care nu sīnt de prin partea locului si nu le cunosc prin urmare localizarea. Uitasem, mai sīnt cīinii si pisicile: iesiti de niciunde, tīsnesc din tenebre si traverseaza strada ca si cum ar fi o cararuie, lasīndu-se zdrobiti cu zecile. Lesurile, balti sīngerīnde, brune sau rosietice, termina prin a se īncrusta īn asfalt.

Drumul romānesc are ceva de salbatic si de familiar, de cruzime si de inocenta, ceva propriu societatilor traditionale īn curs de modernizare. Aici, obiectele tehnice de ultima generatie evolueaza alaturi de cele mai arhaice lucruri. Camioane ultramoderne, echipate cu telefoane celulare conectate la sediul īntreprinderii pe care o deservesc se īncruciseaza cu cei mai saraci tarani care mīna cu biciul o mīrtoaga sleita de ani de munca si de foame. Doar pe drum poti masura, daca ai un pic de mila si de compasiune, cīt de dureros este mersul spre modernitatea completa.

Drumul este unul dintre locurile preferentiale īn care de desfasoara sincretismele lumii a treia europene. Parcurgīndu-l, īntelegem bine cīt de neclare, de imprecise si de mobile sīnt aici categoriile de spatiu public si de bun comun, īn sensul īn care le cunoastem si le practicam sub cerurile noastre vestice. Calatorul occidental īncearca sentimentul ca oamenii locului īsi exercita cu toata puterea dreptul suveran de folosinta asupra marii sosele asfaltate, asupra acostamentelor, santurilor si taluzurilor sale. Drumul si anexele sale nu constituie un continuum, ci apartin unui spatiu decupat īn mod simbolic si practicat de tot atītea comunitati satesti cu cīte se īnvecineaza si pe care le traverseaza. Strainul, veneticul, care trebuie sa treaca pe acolo, nu este decīt un intrus - asta daca nu este invitat sa participe la vreun ritual oarecare. Īntre sate, localnicii īsi reprezinta soseaua ca pe un fel de mare drum pe care īl īmpartesc īn pace īn virtutea unei vechi legi a pamīntului.

De īndata ce patrunzi īntr-un sat, calitatea spatiului se schimba: nici public, nici privat, drumul devine un fel de spatiu comunal, un fel de piata īngusta, rectangulara si peste masura de alungita, adesea divizata īntre un "īn sus" si un "īn jos" si īn centrul careia se īnalta bisericile diferitelor confesiuni. Īn spatele sau, din cīnd īn cīnd, maidane sau terenuri virane tin locul iarmaroacelor, tīrgurilor sau bīlciurilor. Ca si pentru multe alte obiecte moderne, instalatiile, cladirile, uzinele si atelierele aflate de-a lungul drumurilor romānesti nu cunosc continuitatea īntretinerii: noi, ele plac tuturor; vechi, ele nu stīnjenesc deloc circulatia carutelor si camioanelor autohtone.

Sub rigorile climatului continental, drumul īnsusi se degradeaza rapid. Ploile diluviene de la īnceputul verii si cele lungi si monotone de la sfīrsitul toamnei, zapada si gerurile aspre din iarna, dezgheturile rapide din primavara, incadescenta soarelui de vara, alaturi de camioanele si automobilele care lasa īn urma pete de ulei si de acid, supun asfaltul unor īncercari redutabile. Vazīnd cu cīta usurinta imensele roti ale camioanelor uriase smulg bucati īntregi de asfalt dupa dezgheturile primavaratice, īti vine sa crezi ca tehnicile de eliminare a efectului de īnghet-dezghet sīnt necunoscute īn constructia drumurilor romanesti. Degradat, drumul devine rapid o retea de gropi, care ar trebui peticite fara īncetare īnsa o administratie a Drumurilor si Podurilor quasi inexistenta face din precar o norma niciodata contestata de automobilistii care dau dovada de o rabdare mai mult decīt surprinzatoare. Ai putea sa crezi ca viata automobilelor ar fi mult mai scurta decīt pe la noi. Ei bine, nu, asa ceva nu se īntīmpla fiindca exista geniul improvizator al mecanicului romān, adevarat vraci si vrajitor al mecanicii, capabil sa prelungeasca viata mecanismelor dincolo de marginile īnchipuirii.

Privita din aceasta perspectiva, practicarea drumului romānesc asfaltat este emblematica pentru o perioada care, dupa toate aparentele, nu este moderna deoarece nu poate concepe īnca faptul ca simpla scurgere a timpului poate distruge mecanismele care stapīnesc viata obiectelor tehnice. Altfel spus, necrezīnd īn acestea, aici nu se tine cont de imperativele tehnologice proprii legilor fizice imanente care permit fabricarea obiectelor industriale. Astfel, folosirea drumului, ca si cea a tuturor obiectelor moderne, este supusa unei alte legi decīt cea definita de propriile constrīngeri fizice, ascultīnd de o credinta īn care se īmpletesc simultan nevoile imediate desprinse de grija zilei de mīine cu posibilitatea unei durate intemporale aproape magice.

Astfel, pe drum se pot sesiza trasaturile care expliciteaza ceea ce s-a convenit sa se numeasca o diferenta culturala. Aici, timpul trait īntre limitele clipei trimite cu gīndul nu la timpul ca scurgere infinita a duratei abstracte īn care se desfasoara relatiile cauza-efect, ci la timpul ca eternitate imuabila a destinelor umane supuse predestinarii insondabile a divinului. Faptul apare cu atīt mai evident cu cīt spatiul nu este deloc reprezentat ca o suprafata coextensiva limitelor planetei definita prin caracteristicile sale fizico-chimice imanente si prin efectele unificatoare si ireversibile ale activitatii umane. Spatiul este tarina, vatra si mosie, ansamblu unic de calitati care descrie o apartenenta comunitara cu zīnele sale, cu strigoii sai, cu izvoarele sale murmurīndu-si secretele doar urechilor initiatilor si cu ... miracolele sale.

De-a lungul drumului si prin drum se dezvaluie o īntreaga Weltanschauung, cea a viitorului anterior al unei prezente permanente care domina si da sens spatiului si lucrurilor. Viitor anterior al unei vointe mult mai puternice decīt īntreprinderile umane si mult mai secreta pentru ca nimeni nu-i poate descifra sensul sau ultim. Īn tarile crestine ortodoxe aceasta vointa se numeste "Sfīntul Dumnezeu" ... īn termeni filosofici Transcendenta, īnsa aici este vorba de aceea ce īngaduie oamenilor misterul bucuriilor si suferintelor lor terestre pentru a le asigura salvarea atunci cīnd va veni Ziua Judecatii de Apoi.