Plutarh (46-l27 e-n.)

Plutarh (46-l27 e-n.)

în galeria scriitorilor antici s-a bucurat de un mare renume Plutarh din Cheroneea. A trait într-o perioada framântata a lumii romane si a unei Elade cazute de mult sub stapânirea Romei. S-a distins de tânar prin dragostea de munca, setea de cunoastere si aplecarea spre reflectie asupra problemelor generale ale existentei si ale vierii oamenilor. A calatorit putin, încât bio 21421p156v grafii sai s-au întrebat mai târziu de unde a preluat sursele documentare spre a întocmi o opera atât de vasta întrucât un oras cum era Cheroneea nu oferea pentru studiu mari tezaure de cercetare de care dispuneau alte centre înseninate ale antichitatii, ca Roma sau Atena. Oricum, exegetii operei lui Plutarh înclina sa creada ca cea mai mare parte a informatiei a dobândit-o singur si nu provine din lucrarile altor autori care l-au precedat. Pe parcursul unei vieti îndelungate Plutarh a fost contemporanul multor conducatori ai lumii romane. L-ar fi cunoscut în tinerete pe Nero, iar spre senectute s-a bucurat de onorurile care i 3e-a acordat Traian (rangul consular) ca si Hadrian, urmasul acestuia.¹⁶ Plutarh a lasat o opera vasta: texte cu continut filosofic, cu privire la stiintele naturii, politice, filologice etc. Aceste texte nu au o întindere mare. Scrierile filosofice reprezinta de fapt reflectii pe o tema data: Despre dainionul lui Sacrale, Despre decaderea oracolelor, Despre

titii, Despre muzica. Despre contradictiile epicureice etc.

Vezi N.I. Barbu, Plutarh. Viata si opera, în Plutam, Vieti paralele, voi. I, ra Stiintifica. Bucuresti, 1 p. Xffl.

Marea opera a lui Plutarh este Vieti paralele. Din fericire, opera kiî Plutarh s-a pastrat aproape în întregime, încât posteritatea a beneficiat de textele acestui învatat al antichitatii, în afara de interesul pe care l-a trezit atunci, în antichitate, scrierile sale s-au réinscris pe orbita interesului o data cu zorii epocii modeme. A fost citit de umanisti înca din secolul al XV-lea, apoi a fost tiparit în secolele urmatoare. Mari artisti ai cuvântului si figuri istorice de seama l-au citit cu pasiune de la Friedrich cel Mare si Napoleon, ia Rousseau si Montesquieu. Dar cel care a beneficii cel mai niult de lectura operei lui Plutarh a fost genialul dramaturg Shakespeare. Piese ale "marelui Will" au teme sugerate de opera lui Plutarh: Coriolanus, Antoniu si Cleopatra, Miu Caesar. Vieti paralele însumeaza o suita de de biografii dispuse simetric, doua câte doua: una a unui mare om de stat roman, alta a unui conducator grec. Pentru a avea o reprezentare despre dispunerea partilor. dam câteva exemple: Theseu si Romulus; Lycurg si Numa, Penele si Fabius Maximus; Alcibiade si Coriolanus; Nicias si Crassus; Demostene si Cicero, Alexandru si Caesar etc.

Plutarh a început sa scrie aceasta mare opera relativ târziu dupa e.n. având înapoia sa o îndelunga experienta de viata, o întelegere bogata a oamenilor si lucrurilor.

Vietile paralele sunt, în primul rând, biografii umane si nu reconstituiri istorice propriu-zise. El a tinut sa sublinieze aceasta cu prieljul vietilor lui Alexandru cel Mare si Caius luliu Caesar: "Caci noi nu soiem istorie ci povestim vieti"¹⁷.

Sigur, Plutarh nu a proiectat figurile oamenilor ilustri ai antichitatii pe vaste fundaluri istorice. Aceasta nu înseamna ca descrierile sale nu contin o bogata materie istorica. Nu a prezentat însa contextul istoric în ansamblul sau; a selectat din istorie ceea ce a considerat necesar ptntru a reliefa caracteristicile vietii eroilor prezentati, într-un cuvânt, opera lui Plutarh nu este o lucrare de istorie, în sens strict, dar nu este nici una lipsita de istorie.

Judecând scrierea autorului grec în latura ei profunda am putea spune ca preocuparea principala a acestuia a fost sa zugraveasca oameni si sa descifreze caracterele acestora. Dupa Plutarh, chiar în cazul unor mari figuri perspectiva cea mai potrivita de a surprinde caracterele este data nu de momentele semnificative din viata lor, ci de atitudini, comportamente sau

Plutarh, Vieti paralele, voi. III, editie si traducere de N. Barbu, Editun: Stiintifica, p. XXXIV.

"jecifice scenelor obisnuite de viata. In relatarea vietilor lui Alexandru ^r i Mare si Caesar. Plutarh mentioneaza: "Scriem în aceasta carte povestea ^c _reg_eiui Alexandru si povestea vietii lui Caesar. Multe sunt faptele pe care r savârsit ei. dar noi nu le-am povestit pe toate la rând[. ci le-am scurtat ele mai multe[. rugam pe cititori sa nu ne-nvinmasca c-am facut asa. ici noi nu scriem istorie, ci povestim vietile unor oameni, s-apoi virtutea cusurul nu se vadesc întotdeauna din faptele cele mai stralucite, ci. de multe i un lucru neînsemnat, o vorba, o gluma oarecare, dau în vileag firea unui om

ori

mai bine decât bataliile în care cad ostasi cu zecile de mii".

Plutarh tinea sa patrunda mai cu seama lumea interioara a celor portretizati "semnele osebitoare ale sufletului" si nu faptele exterioare legate de actiunea si viata lor. Prin cele mentionate mai sus Plutarh arata ca Vietile paralele sunt precumpanitor o suita de tablouri psihologice. In spusele sale este mult adevar. Plutarh este mai cu seama un explorator al firii umane, iar cartile sale o învatatura despre om în diverse ipostaze de manifestare. Cârti despre curaj si timiditate, despre virtute si moliciune sufleteasca, despre maretie si cadere, despre noroc si pericol neasteptat despre stapânire de sine si labilitate, despre îndrazneala de a sfida încercarile si neputinta de a le face feta.

O mare calitate a operei sale este ca vorbeste despre eroii sai cu detasare si seninatate: scrisul sau este contemplativ, neimplicat în ceea ce povesteste. Acest sentiment al detasarii îl face credibil si întretine interesul lecturii. Plutarh atrage atentia ca relatarile sale nu urmaresc o reconstituire amanuntita a faptelor istonce. Aceasta nu înseamna ca textul sau pare rarefiat de asemenea fapte. Exista în opera lui Plutarh multe scene de viata prezentate cu darul descrierii vii si antrenante. Dar faptele descrise apar pe baza evenimentelor istonce încât opera sa este încarcata de materie istorica: lupte si înfruntari militare, pregatiri de razboi si tratative de pace, înfrângeri si cuceriri de teritorii, dezbateri în forurile conducatoare ale cetatilor grecesti si în senatul roman, manifestari cu caracter religios si dezlantuiri între taberele rivale de tineret etc.

Plutarh are darul descriem picturale; opera sa este o perpetua prezentare a unor scene de viata în care aspectele comune se împletesc cu faptele deosebite, insolite. De aceea textul se si citeste cu atâta interes:

lectorul este interesat sa afle ce s-a întâmplat si cum anume s-au petrecut lucrurile.

Oamenii pe care îi prezinta Plutarh nu sunt unii oarecare, ci mari figuri ale lumii antice. Si faptele lor sunt adesea deosebite. Ceea ce este important rezida în aceea ca ele atrag dupa suie evenimente deosebite încarcate de semnificatii istorice.

Prof. N. Barbu scrie: "Plutarh nu afirma ca faptele politice si militare n-ar pune în lumina calitatile de om politic si militar ale unui om. ci ca aceste calitati singure nu constituie caracterul unui om. De aceea el nu renunta la expunerea faptelor politice si militare într-o biografie, ci doar le rezuma pi: unele si lasa la o parte pe altele, spre a face loc unor amanunte din viata particulara. "¹⁹.

Dar dincolo de fapte cotidiene sau de actiunile protagonistilor pe scena mare a lumii, Plutarh a avut o conceptie eroica asupra istoriei care a influentat multi autori, printre care amintim pe filosoful si istoricul englez Thomas Carlyle.

Forta de atractie a textului plutarhian este asigurata, cum am amintit, de darul portretizarii, de arta de a pune în relief amanunte semnificative, de stiinta de a surprinde miscarile intime, sufletesti ale celor portretizati. Plutarh a înfatisat eroii sai în atitudini "casnice"', sa le spunem, dar si în situatii limita de vitejie, eroism sau cruzime. Preferinta lui mergea catre manie figuri care stiau sa stapâneasca situatiile, catre oamenii de alura olimpiana ca Pericle. Acesta "dobândind din stiinta naturii aceasta înaltime de sentimente care duce cu totul la desavârsire, asa cum zice divinul Platon, si adaugând-o la firea lui buna. a ajuns sa se deosebeasca mult de ceilalti. De aici se spune ca i s-a tras si porecla"²⁰ (de Olimpianul ans).

Toate "vietile"' lui Plutarh sunt amplu documentate cu referire la numerosi istorici si izvoare încât creeaza impresia ca nimic nu este rodul fanteziei sau recrearii portretelor pe cale intuitiva. Opera lui Plutarh este un exemplu de eruditie, de folosire savanta si sugestiva a surilor. Descrierea lin Plutarh curge linistita ca un râu puternic, privind spectacolul lumii netulburat, oricât de intense ar fi unele vârtejuri ale sale; numai acolo unde creatia umana reuseste sa realizeze fapte deosebite simtim entuziasmul autorului. Descrierea operei de înfrumusetare a Atenei în vremea lui Pericle capata accente

Plutarh, Vieti paralele, voi l, Studiu Introductiv de N. I. Barbu, Editura Stiintifica, 1 p. XLffl.

Plutarh, Vieti paralele, voi. I, éd. cit., p.

rials O imensa multime de constructori, mestesugari, artisti, negustori.

rabieri se angajeaza frenetic în zamislirea unei opere unice. ..Si daca

l crarile se ridicau mândre prin marimea lor si de neimitat prin forma si gratia

i r de vreme ce mesterii se întreceau sa-si depaseasca mestesugul prin

frumusetea artei cu care lucrau, apoi tare minunata era graba lor''²¹.

Demersul cel mai semnificativ pe care a cautat sa-l împlineasca Plutarh consta în paralela cu care se încheie prezentarea fiecarei perechi a actorilor descrisi unul grec, altul roman. Paralelele nu prilejuiesc meditatii profunde asupra eroilor; pornesc adesea de la date sau situatii exterioare sau de la trasaturi de caracter divergente. Ca atare, nu ne întâmpina o analiza comparata patrunzatoare, întâlnim, totusi, în expunerea lui Plutarh observatii interesante, demne de atentie. In paralela dintre Theseu si Romulus, gânditorul antic releva: "Se vede bine, mai întâi, ca Theseu, el de la sine, nesilit de nimeni, a purces la fapte mari... Romulus, dimpotnva. a devenit viteaz numai de teama. Amândoi fiind deci din fire mânati spre cârmuire, nici unul n-a pastrat pâna la capat felul de a fi al unui rege, caci fiecare l-a parasit si l-a schimbat, unul în democratie, iar celalalt în tiranie"²².

în comparatia lui Nicias cu Crassus putem citi: "In aceasta comparatie, mai întâi bogatia lui Nicias, comparata cu cea a lui Crassus. se înfatiseaza ca mod de câstig, nu atât de reprobabil. In ceea ce priveste activitatea politica nu exista la Nicias nici o siretenie, nici o nedreptate, nici o violenta, caci n-a sfruntat pe nimeni, ci mai degraba a fost înselat de Alcibiades. Crassus însa este învinuit de schimbarile de care a dat dovada în prietenie si în dusmanie, de multa lipsa de respect a cuvântului dat. ,²³ Oricât de exterioare, plutind la suprafata par explorarile comparative ale lui Plutarh, ele constituie un prilej în plus de meditatie asupra naturii umane si a împrejurarilor istoriei. Aceasta întareste finalitatea sensului sau care se doreste un ghid moral, un tezaur de învatatura rasarita din exemplu figurilor ilustre ale antichitatii. Tocmai pentru ca este vorba de figuri ilustre, opera lui Plutarh a exercitat o înrâurire morala înnoita cu fiecare generatie care a simtit nevoia sa se adreseze acesteia. Ea ramâne pâna astazi una dintre cele mai vaste panorame ale genului de biografii istorice. O carte de învatatura a vietii si un punct de pornire indispensabil pentru autorii care vor sa cultive acest gen.