Problemele Dunarii in contextual rivalitatii turco-austriece-ruse
Se poate spune ca , dupa respingerea asaltului turcesc sub zidurile Vienei , Imperiul otoman intra intr-o indelungata eclipsa. Puternicile framantari interne , luptele pentru putere , convulsiunile dinauntrul armatei, incapacitatea de adaptare la conditiile tehnicii de lupta moderne, dar mai cu seama criza regimului feudal au contribuit la scaderea potentialului militar turc. Aceasta stare de lucruri a fost sesizata de Austria , care a inaugurat o politica activa, menita sa inlocuiasca puterea otomana din zona Dunarii de jos. Momentul fusese bine ales, deoarece o alta putere tindea sa se afirme cu energie in aceasta zona, tot in dauna Imperiului otoman. Aceasta noua putere aparuta la Marea Neagra era Rusia .
O seama de conflicte au opus Austria Turciei si s-au soldat cu ifrangeri militare ale Portii tot atat de spectaculoase pe cat fusesera victoriile sale. Prin pacea de la Karlowitz din 1699 s-a statuat ca o buna parte a cursului Dunarii de sus pana la confluenta Tisei sa fie trecuta de la Turcia la Austria . Articolele 14 si 15 din acest tratat reediteaza principiul libertatii de navigatie pe Dunare , prevazandu-se interdictia oricarui regim discriminator fata de vasele austriece navigand fie pe Mures spre Tisa , fie pe Tisa spre Dunare .
Cativa ani mai tarziu, talentatul commandant de armate Eugeniu de Savoia loveste naprasnic armatele otomane , pricinuindu-le infrangere dupa infrangere .Sultanul Ahmed-han , fire molatica si nedecisa , se grabeste sa semneze pacea de teama impetuasei avansari a armatelor austriece,in randurile carora se aflau si regimentele de graniceri romanesti .
Au fost semnate tratatele de la Passarowitz din 21 iulie 1718.In douazeci de articole, plenipotentiarii austrieci au reglementat toate conturile si interesele comerciale cu Turcia, nescapand asemenea ocazie, unica in felul ei. In articolul 2 al primului tratat se recunoaste libertatea navigatiei pe Dunare. Era pe vremea cand in Tara Romaneasca domnea Nicolae Mavrocordat, iar in Moldova Mihail Racovita. Conform tratatulu < Austria isi intindea granite pana la confluenta Oltului cu Dunarea, incluzand Oltenia de azi . Navigatia pe Olt putea fi practicata de supusii austrieci si turci fara restrictie, iar romanii puteau folosi, de asemenea apa Oltului in scop de plutarit, pescuit , adapat vitele etc. Al doliea tratat -intitulat "Tractatus Comercii et navigationis"-sta la baza tuturor reglementarilor de acest fel intervenite intre cele doua state. El a fost reeditat prin articolul 8 din tratatul de la Belgrad din 1739 si reinnoit apoiu prin tratatul de la Constantinopol din 24 februarie 1784. Conform tratatelor de la Passarowitz din 21 iulie 1718, negustorii si comerciantii austrieci se bucurau de deplina libertate de miscare pe cursul Dunarii de jos, de a incarca si descarca marfuri in mod deosebit la Rusciuc si Vidin. Tratatul mentinea cunoscuta restrictie practicata de Turcia in privinta navigatiei in Marea Neagra, dupa care marfurile cu destinatia porturilor situate pe litoralul acestei mari nuputea fi transportate decat pe vase sub pavilion turcesc. Aceasta propunea transbortarea marfurilor de pe vasele straine pe vasele turcesti , care aveau monopol de transport. Restrictia a fost mentinuta urmand ca la gurile Dunarii marfurile destinate porturilor de la Marea Neagra sa fie tranbordate de pe vasele 616d36g austriece. Dupa cum se vede, Turcia incepuse sa fie si ea influentata de curentul mercantilist care se propaga in acele timpuri in Europa, cautind ca prin transportul de marfuri straine pe vase proprii sa obtina inseminate castiguri. Aceasta prevedere era indirect favorabila tarilor romane, deoarece marfurlie austriece erau debarcate la Braila , Galati, Isaccea , Chilia, Sulina, Sfintu Gheorghe.De remarcat faptul ca tratatul de la Passarowitz poarta pecetea egalitatii de tratament pentru supusii ambelor parti contractante, avand caracterul unui tratat incheiat in toata regula. Tratatul degaja din prevederile sale ideea ca reglementarea navigatiei este o problema care priveste in exclusivitate statul al carui teritoriu este scaldat de apele Dunarii, fiind considerate ca parte integranta a teritoriului asupra caruia se exercita suveranitatea statului.Dreptul vaselor straine de a naviga este conditionat de existenta unui tratat cu statul riveran al Dunarii. Austria se straduia din toate puterile sa obtina o o cat mai mare libertate in domeniul comertului si navigatiei pe Dunare in sectorul turcesc , adiva portile de Fier la mare, de unde incepea teritoriul austriac, se refuza vaselor straine dreptul de navigatie sau acestea erau supuse unui regim discriminator.
In ciuda prevederilor deosebit de avantajoase pentru Austria cuprinse in Tratatul de la Passarowitz, ea nu a putut beneficia prea mult de acest regim datorita insuficientei dezvoltari a mijloacelor tehnice si a deficientelor organizatorice in domeniul navigatiei . In a doua parte a secolului al XVIII-lea , Austria a facut cateva incercari de a organiza si exploata calea Dunarii. Astfel, in 1768 contele Stahremberg a incercat sa puna bazele exportului austriac pe Dunare pana in Crimeea. In 1783, Willeshafen a reinnnoit aceste tentative , iar mai tarziu Valentin Galner a expediat doua nave. Pe una din ele turcii au scufundat-o la Portile de Fier .In urma acestor incercari neizbutite , Austria s-a straduit sa obtina un regim d navigatie liber si direct pe Marea Neagra , ceea ce i-a reusit prin senedul din 24 februarie 1784 incheiat in Turcia.
Articolul IV din sened prevede ca " pentru a preveni orice indoiala sau banuiala., Sublima poarta declara ca in temeiul tratatelor este peris supusilor ambelro tari, avand pasapoarte in regula , de a se duce si veni liberi pe marfuri si rauri. ei pot calatori pe uscat, pe mare, pe rauri, pot trage lamal, descarca si incarca marfuri, platind , taxele ce trebuie sa achite".
In articolul VIacorda supusilor si negustorilor ambelor puteri contractante dreptul de a calatori pentru a face comert din rauri la mare si viceversa , cu vase, avand obligatia de a plati o singura data taxele datorate vamei pentru tot ce se importa sau exporta.
In fine , articolul V prevedea aplicarea clauzei natiunii celei mai favorabile, specificand ca , in ipoteza acordarii de catre Sublima Poarta de privilegii sau favoruri francezilor, olandezilor, englezilor, sau rusilor, precum si altor natiuni si mai favorizate inca , ele vor folosi si austriecilor.
Este evident ca prevederile senedului din februarie 1784 acordau Austriei posibilitatea si facilitatea in comertul pe Dunare si Marea Neagra. Practic, comertul pe intreaga Dunare navigabila se afla la directia sa . Sectorul austriac-pana la Portile de Fier , ii apartinea in exclusivitate , iar pe Dunarea de jos senedul ii asigura toate avantajele.
Guvernul imperial austriac era grabit sa-si asigure pozitii in sectorul Dunarii de jos.Si alte puteri isi disputau eventuala mostenire a provinciilor turcesti. Anglia exercita o influenta considerabila la curtea sultanului. Firele politicii engleze tinteau destul de departe. Mostenirea prezumtiva a imperiului, Anglia urmarea sa bareze calea oricarei puteri in Marea Neagra, stramtori si Mediterana orientala . In acest joc intra si regiunea Dunarii maritime , Rusia fiind interesata in vederea desfacerii marfurilor sale. Nu numai Marea Neagra , dar si Dunarea prezenta o deosebita importanta economica. De aici interesul firesc al Rusiei de a obtine din partea Turciei acelasi regim de navigatie pentru vasele sale care plateau pe Dunare.Acest lucru a fost posibil numai in urma razboiului care s-a incheiat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi din 10 iulie 1774. Articolul din 11 din tratat prevedea:
" In folosul ambelotr imperii, navigatia vaselor de comert care apartin celor doua parti contractante va fi libera si nestinjenita pe toate marile care le scalda tarile.De asemenea, Sublima poarta permite supusilor Imperiului rus de a face comert pe teritoriul sau , atat pe uscat , cat sip e ape, si de a naviga pe fluvial Dunarea potrivit celor mai sus aratate in acest articol, avand aceleasi privilegii si avantaje de care se bucura pe aceste teritorii alte natiuni, cele mai favorizate de Sublima porta in comertul lor Ca , de pilda natiunea franceza sau natiunea engleza, iar capitulatiile acestor doua natiuni si ale altora trebuie sa serveasca cuvant cu cuvant , intru toate si pentru tot , drept regula atat pentru comert, cat si pentru negustorii rusi , care , platind taxe egale cu acesti, pot importa si exporta tot felul de marfuri si le pot depozita in orice port".
In urma altui conflict aramt izbucnit intre Rusia si Turcia intervine o noua reglementare in privinta navigatiei pe Dunarea maritime prin pacea de la Bucuresti din 1812.
Imperiul ottoman aflat in decadere a acceptat o demarcatie si anume pe linia Dunarii de jos. Prin tratatul din 1812, Rusia devenea pentru prima data riverana la Dunare, obtinand bratul Chilia. De remarcat ca articolul 4 din tratatul de la Bucuresti , fixand onoua frontiera dunareana intre cele doua tari, a instituit un regim de libera navigatie nu numai pe bratul Chilia , devenit coproprietate ruso-otomana , dar pe toata Dunarea , cu excluderea bastimentelor military, acestea neputand urca pe fluviu decat pana la varsarea Prutului.
Iata prevederile articolului 4 , care prezinta un deosebit interes: "Primul articol din preliminarii stipuleaza ca Prutul de la punctul din care acest rau patrunde in Moldova panal a confluenta sa cu Dunarea, iar de acolo malul stang alacestui din urma fluviu pana la Chilia si revarsarea sa in Marea Neagra vor alcatui granite dinte cele doua imperii . Navigatia va ramane totusi lcomuna pentru ambele parti. Insulele mici ale Dunarii, nelocuite inainte de inceperea ostilitatilor si care se afla insiruite intre Ismail si Chilia, vor reveni de fapt Imperiului rus, dat find ca ele sunt mai aproape de malul stang; totusi, ele nu se vor gasi sub dominatia nici uneia dintre cele doua puteri si nici fortificatii, nici alte intarituri de nici un fel nu vor putea fi de aici inainte ridicate , ci ele vor ramane pustii. Cu toate acestea , supusii celor doua tari vor avea dreptul sa pescuiasca acolo sis a taie lemne in toata libertatea. Marele insule situate vizavi de Ismail si Chilia vor ramane, de asemenea , pustii la distanta de o ora, luand ca punct de plecare malul stang al Dunarii cel mai apropiat,care va fi fixat inainte.Asezarile care - intocmai Chiliei Vechi - existau inainte de deschiderea ostilitatilor nu sunt incluse in aceasta linie de demarcatie.
Prin ultimul paragraf al articolului precizat din preliminarii, Inalta Poarta renunta la toate drepturile sale asupra teritoriului situat pe malul stang al Prutului si cedeaza Curtii Imperiale a Rusiei dimpreuna cu toate fortificatiile, orasele si asezarile ce se afla acolo, precum si jumatatea raului Prut care formeaza frontiera intre cele doua imperii.Navele de comert ale uneia si celelalte puteri vor avea dreptul de a naviga pe tot cursul Dunarii.Dar vasele de razboi rusesti nu vor putea urca pe Dunare decat pana la confluenta cu Prutul".
Infangerea armatelor napoleonene a prilejuit coalititi invingatoare sa ia in dezbatere o problema deosebit de actuala, care interesa mai toate puterile europene, si anume regimul ce urma sa guverneze navigatia vaselor pe fluviile internationale.Problema nu era chiar noua, deoarece cu un an in urma la 30 mai 1814, fusese incheiat la Paris un tratat intre Franta, Austria, Mrea Britanie, Prusia, Suedia, Portugalia si Spania cu privire la libertatea de navigatie pe Rin din punctual din care devine navigabil si pana la mare.
La Viena in 1815 , prin tratatul din 9 iunie s-au pus bazele regimului de navigatie pe fluviile internationale, in sensul ca puterile alea caror state sunt separate sau traversate de acelasi rau navigabil se angajeaza sa reglementeze de comun accord tot ceea ce priveste navigatia pe acel rau.
Articolul 109 prevede expres ca navigatia pe intregul curs al raurilor indicate mai sus, din punctual din care devin navigabile pana al varsare, urma sa fie libera sin u putea, sub raport commercial, sa fie interzisa nimanui.In felul acesta se puneau bazele libertatii navigatiei, fapt ce va avea o deosebita semnificatie pentru comertul dunarean de mai tarziu.De acum inainte, in toate acordurile internationale privind navigatia pe Dunae se va face mentiune asupra garantarii lieberei navigatii.Dar, dupa cum se va vedea marile puteri, riverane sau neriverane, intelegeau in felul lor modul de aplicare a acestui act de la Viena din 1815.
In septembrie 1826 intervine o conventie intre Rusia si Turcia, incheiata la Ackerman,prin care sunt reinnoite prevederile tratatului de la Bucuresti.Rusia dobandeste Sulina,iar Turcia promite san u puna nici o piedica liberei navigatii a vaselor comerciale de sub pavilionul rus in toate marile si apele Imperiului otoman, fara nici o exceptie
Trei ani mai tarziu, in 1829, se incheie tratatul de la Adrianopol prin care Rusia dobandeste si bratul Sf. Gheorghe, precum si toate ostroavele formate din Delta Dunarii.
|
