Procesele politice ale centralizarii monarhice în Franta
La 17 iulie 1453,în batalia de la Castillon,comandantul englez John Talbot, veteran a zeci de campanii împotriva francezilor,pieri în mod lamentabil luând cu asalt o pozitie întarita aparata de artilerie.Astfel 535g62f lua sfârsit Razboiul de 100 de ani,ce opunea din 1337 Franta si Anglia;si daca la începutul conflictului acestea mai erau înca state feudale,în ultima jumatate a secolului XV cele doua regate gasisera liantul necesar construirii unui stat modern în sentimentul patriotic generat de aceasta neîncetata stare de razboi.
Daca francezul de la 1350 nu se considera supusul regelui Frantei,ci al seniorului local,si prin urmare al suzeranului acestuia,fie el englez,burgund sau german,un veac mai târziu aceste legaturi feudale fusesera înlocuite de un stat concentrat în jurul suveranului,o monarhie centralizata si patriotica - dar nu înca nationala.În plus,francezii învatasera toate lectiile militare ale razboiului;iar la Castillon,ca si la Formigny în 1450,englezii fusesera batuti cu aceleasi tactici cu care învinsesera la rândul lor mai înainte la Crecy, Poitiers ori Azincourt:defensiva pe pozitii fortificate,eficientizarea tirului infanteriei,sarjele ordonate si extrema mobilitate a cavaleriei -la care francezii adauga si utilizarea artileriei de câmp.Însa marea inovatie a epocii,.a carei importanta politica,militara si economica este incalculabila,era introducerea armatei permanente în Franta la 1445,opera a regelui Carol VII.Un asemenea instrument de politica interna si externa nu era însa la dispozitia majoritatii monarhilor europeni,caci el depindea de existenta unei structuri politice centralizate,unor institutii militare regulate si unor venituri importante ale Coroanei.Pâna la sfârsitul secolului XV,doar Venetia (1455) si Burgundia (1471)îsi putura permite armate permanente.Ea servi însa mai ales politicii fiului lui Carol,Ludovic XI (1461-1483),adevaratul artizan al unitatii Regatului Frantei.La începutul domniei sale,nobilimea anarhica înfiintase împotriva autoritatii monarhice "Liga Binelui Public ",reunind peste jumatate din teritoriul Frantei - domeniile a 6 mari case feudele si ale vasalilor acestora - sub patronajul ducelui Burgundiei,Carol Temerarul (1467-1477),principalul concurent al monarhiei franceze.Fortele regale fura învinse;si doar gratie ajutorului vechiului dusman,Anglia,Ludovic se putu redresa pe plan intern si extern.Carol Temerarul,în schimb,ramasese un suveran medieval,traind de pe urma razboiului;când ambitiile sale în Germania îl adusera în conflict cu elvetienii,infanteria acestora,înzestrata cu arme de foc,îl zdrobi în bataliile de la Granson si Morat (1476).Într-o ultima tentativa de redresare,Carol pieri la asediul orasului Nancy în 1477. Franta era astfel debarasata de marele ei rival;si fara protectorul lor,seniorii rebeli fura deposedati pe rând de domeniile lor între 1473 si 1481;iar în 1482,prin tratatul de la Arras,Ludovic îsi împarti Burgundia cu împaratul german.În acelasi timp,el confisca complet feudalitatii guvernarea si administratia regatului si relua expansiunea economica stopata de razboi printr-o politica protectionista de stat.Cronicarul Chastellain ni-l descrie astfel pe acest principe modern: Vroia sa vada toate pietele si granitele regatului sau,sa cunoasca tot si toate .Vroia sa faca totul dupa capul sau si se amesteca în cele mai marunte treburi ale regatului .În realitate parea mai degraba facut pentru a domni asupra lumii decât peste un regat.
Totusi,când fiul sau minor,Carol VIII,urca pe tron în 1483,marii seniori,în frunte cu ducele de Orleans,se opusera regentei si încercara sa reîntroneze anarhia feudala.Nereusind sa-si sustina pozitia în Adunarea Starilor Generale,unde Starea a III-a proclama principiul suveranitatii poporului (1484),nobilimea recurse la arme si fu învinsa în "Razboiul nebun "(1488). Ca urmare,ultimul mare domeniu feudal,Bretania,trecu în mâinile coroanei si astfel,în ajunul razboaielor italiene,Franta era destul de puternica pentru a rasturna cu orice miscare în exterior fragilul echilibru ce domnea între statele europene.
|
