REGIMUL SOCIALIST TOTALITAR ÎN ROMÂNIA (1948-1989)
Periodizare:
1. 1948-1965- etapa instalarii efective a comunistilor la putere în România, în cadrul unui proces specific de stalinizare - dominata de personalitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej;
2. 1965-1989- etapa relativei destinderi interne (pâna în 1971) si a unor contacte internationale - în care regimul condus de Nicolae Ceausescu a marcat evidente tendinte de închistare atât pe plan intern, cât si pe plan extern; mai este cunoscuta si sub numele de epoca de esenta "neostalinista".
Prima etapa (1948-1965):
- crearea partidului unic al clasei muncitoare prin absorbtia PSD în rândurile PCR si aparitia Partidului Muncitoresc Român (PMR) - februarie1948;
- promulgarea primei Constitutii comuniste alcatuite dupa modelul Constitutiei sovietice în vigoare- 13 aprilie 1948; în art. 1 RPR era decretata "stat popular, unitar, independent si suveran"; observaţ 21321x2313v ;ia de fond este ca termenul national disparea din caracterizarea statului român. În textul Constitutiei se evidentia clar rolul predominant al statului în toate domeniile de activitate;
- în iunie 1948 a fost decretata nationalizarea "principalelor mijloace de productie" prilej cu care 8.894 de întreprinderi de profiluri diferite au intrat în proprietatea statului; în noiembrie 1948 controlul statului s-a extins asupra cinematografelor si spitalelor iar în 1950, asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice si asupra unei categorii largi de locuinte;
- în iunie 1948, a fost creat Comitetul de Stat al Planificarii destinat planificarii economiei nationale (la început pe câte un an, apoi pe câte cinci ani-faimoasele "cincinale");
- în martie 1949, în lumea satelor a fost lansat procesul de colectivizare fortata încheiat în 1962 soldat cu grave abuzuri, violente si condamnari a peste 80.000 de tarani; colectivizarea a fost un experiment importat din URSS în care au excelat o vreme cotele obligatorii din produsele agricole impuse taranilor (1949-1956);
- tot dupa model sovietic, în iulie 1950 s-a renuntat la organizarea teritoriala administrativa a României în judete si s-a trecut la împartirea teritoriului României în regiuni, raioane, orase si comune;
- în septembrie 1952 a fost adoptata o noua Constitutie a României în textul careia servilismul autoritatilor fata de URSS a devenit o realitate indubitabila. În capitolul introductiv, se arata ca "Republica Populara Româna a luat nastere ca urmare a victoriei istorice a URSS asupra fascismului german si a eliberarii României de catre glorioasa armata sovietica". De asemenea, se preciza ca "prietenia si alianta cu marea Uniune Sovietica asigura independenta, suveranitatea de stat, dezvoltarea si înflorirea RPR". În capitolul II se arata ca România este un stat democrat popular "o forma a dictaturii proletariatului exercitata de Partidul Comunist".
- sintagma partid-stat s-a concretizat treptat având în vedere legea fundamentala în stat. Forul suprem de conducere pe linie de stat era Prezidiul Marii Adunari Nationale care l-a avut în frunte pe Constantin I. Parhon (1948-1952), Petru Groza (1952-1958) si Ion Gheorghe Maurer (1958-1961) apoi, acest organism a fost înlocuit cu Consiliul de Stat.
Aceasta prima etapa a excelat în actiunea de demascare a celor considerati agenti ai imperialismului, elemente dusmanoase antisovietice, chiaburi, tradatori, sabotori. În consecinta, înca din august 1948 s-au creat organele de represiune - Directia Generala a Securitatii Poporului, în decembrie acelasi an, Trupele de Securitate si în iunie 1949, Militia. În iunie 1952 s-a înfiintat Procuratura RPR. În structurile de baza ale Securitatii s-au aflat multa vreme agenti ai serviciilor sovietice de spionaj, ca: Nikolski, Pantelimon Pintilie Botnarenco si Sergei Niconov. Alaturi de ei a excelat din 1952, Alexandru Draghici devenit ulterior, ministru de interne. Între masurile represive ale epocii, un loc însemnat l-a ocupat constituirea universului concentrationar format din închisori si lagare de munca, asa cum au fost cele de la Gherla, Sighet, Aiud, Pitesti, Râmnicu Sarat, Portita sau cele de la Canalul Dunare-Marea Neagra. De altfel, în acest din urma caz, statul socialist totalitar, la sugestia sovieticilor a încercat în intervalul 1949-1953 sa realizeze un obiectiv economic ce depasea capacitatea economico-financiara a tarii, în acea vreme.
-masuri represive antidemocratice pe linie confesionala:
- august 1948- Legea cultelor religioase, prin care biserica devenea supusa statului;
- decembrie 1948- desfiintarea culturi greco-catolic (arestarea episcopilor scetui cult);
- dislocarea si stramutarea fortata a unor sate întregi (1948-1951).
- deportari ale populatiei de etnie germana sau tatara;
Viata partidului unic a fost sinuoasa, Gheorghe Gheorghiu-Dej reusind sa-si înlature pas cu pas adversarii, în intervalul amintit: eliminarea gruparii Pauker-Luca-Georgescu între anii 1948-1952; eliminarea lui Lucretiu Patrascanu si executarea lui în 1954.
Pe acest fundal însa, au existat totusi, din partea lui Dej anumite încercari de reconsiderare a valentelor nationale românesti exprimate între anii 1948-1957, dar mai ales prin atitudinea adoptata în 1964 fata de planul Valev si prin Declaratia din aprilie 1964 a Comitetului Central al PMR, considerata un adevarat act de independenta ideologica, de iesire din coloana.
În particular, mult mai interesante ne apar trimiterile cunoscute la tinutul dobrogean, inserate în faimosul plan sovietic, intitulat Problemele dezvoltarii economice a raioanelor dunarene din România, Bulgaria si URSS, elaborat de profesorul sovietic E. B. Valev si publicat în nr. 2/1964 al revistei Vestnik Moskovskogo Universiteta, revista universitatii "L. M. Lomonosov" din Moscova.
Zamislirea "Planului Valev" a fost plamadita si precedata ideatic de preocuparile de la începutul anilor '60 (poate chiar mai înainte), conturate în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), unde, conform aprecierilor foarte pertinente ale lui Emil Bodnaras (din martie 1964, destainuite lui Liu-Sao-Tzî), "protagonistii foarte activi în aceasta actiune erau aparent bulgarii, nemtii, cehii, însa curios, destul de prost mascat, ei vizau România ". În acest context, emisarul român (membru al delegatiei PCR, condusa de Ion Gh. Maurer, care a vizitat China în ziele de 2-10 martie 1964) amintea de întâlnirea cu seful statului bulgar, Todor Jivkov, care, în cadrul unei conferinte comune desfasurate la Varna, la începutul anului 1961 (rod al unor repetate refuzuri ale Bulgariei de a trata cu România problema frontierei pe Dunare), spunea "foarte staruitor" sa le cedam si o parte din teritoriul nostru, vreo 6000 ha si câteva insule". Liderul comunistilor bulgari considera atunci ca "toata conceptia asupra Dunarii, privind frontiera, trebuie revizuita, ca Dunarea nu este frontiera, Dunarea este un bun comun, care trebuie tratat ca atare si de aceea, ei nu sunt de acord sa se întâlneasca la Comisia mixta pentru identificarea frontierei".
Semnarea tratatului româno-sovietic, privind regimul granitei, la 27 februarie 1961, a creat impresia unei stabilizari a regimului frontierei, cel putin între România si URSS. La 20 iunie 1961, prin Decretul 163 semnat de Gh. Gheorghiu-Dej, Consiliul de Stat al RPR ratifica traseul prin care Insula serpilor, teritoriu românesc, ramânea definitiv în granitele URSS, conform "documentelor de marcare din 1948-1949".
Numai ca, sosit în vizita la Bucuresti, în zilele de 18-25 iunie 1962, Hrusciov, dupa cum îsi amintea acelasi Bodnaras, a declarat oficialilor români ca "Bulgaria este gata sa se alipeasca de Uniunea Sovietica si ca, din punct de vedere al oportunitatii, nu este bine sa se faca (sic) dar ca ei sunt gata sa se alipeasca si, sigur, în calea acestei orientari, pozitia României este o piedica". Cu acest prilej, Hrusciov a acuzat opozitia româneasca fata de ideea unei colaborari supranationale, în cadrele generale oferite de CAER. La scurt timp însa, liderul de la Kremlin a trimis o scrisoare guvernantilor României, în care "propunea valorificarea multilaterala si complexa a Dunarii, prin construirea si administrarea în comun a tuturor centralelor care se vor face pe Dunare, a terenurilor de irigatie, a baltilor de pescuit (sic!) etc. Atunci mi-am dat seama - recunostea Bodnaras - ce a fost cu explicatia tov. Jivkov la Varna, în 1961, ca Dunarea este un bun comun".
În planul "Valev" s-au facut referiri concrete la tinutul românesc dintre Dunare si Mare, deoarece practic întreaga Dobroge era inclusa în prevederile sale, cele doua harti anexa fiind cele mai bune dovezi în acest sens. Erau prevazute, astfel, în cadrul problemei exploatarii comune, "stufarisurile în lunca si în special în Delta Dunarii", planul dezvoltarii industriei de ciment în care aparea orasul Medgidia, a industriei chimice specificându-se necesitatea largirii productiei de îngrasaminte "fosfatice (în Dobrogea - Navodari)". Valev scria atunci despre punerea în functiune de "noi capacitati (termocentrale), inclusiv pe seama noii trepte a cascadei dunarene la Cernavoda, pe teritoriul României", despre problema îmbunatatirii transportului pe Dunare, unde, în viziunea lui, "din raionul Delta Dunarii se transporta în amonte cantitati mari de minereu de fier, carbune si alte încarcaturi masive". Vorbind despre ridicare nivelului apelor pe Dunarea Superioara, cu referire speciala la bratul Sulina, "chiar si cu câtiva metri", Valev considera ca aceasta "o va face accesibila pentru vase maritime medii. În acest scop, se proiecteaza bararea cursului Dunarii de Jos, la Portile de Fier, în înca trei locuri, si anume pe linia Izlaz-Samovitz, la Cernavoda si Ismail-Tulcea (sau, dupa o alta varianta, Orlovka-Isaccea)". În final, consideratiile sale reconfirmau interesul constant al sovieticilor cel putin pentru Delta Dunarii: "probleme importante se ridica în legatura cu necesitatea dezvoltarii economice a regiunii Deltei Dunarii si a folosirii rationale a surselor sale de sol, vegetatie si peste. Aici sunt deosebit de importante eforturile comune ale României si Uniunii Sovietice".
Proiectul "complexul interstatal al Dunarii de Jos" a primit o replica neasteptata în chiar paginile revistei române amintite. "Revelatoare mi-a fost revista Viata Economica - scria, în 1964, Pamfil seicaru, aflat, în acel moment, departe de granitele tarii - în care s-a publicat acea splendida replica data planului rusesc, conform caruia trebuia sa se creeze un spatiu interstatal destinat sa fie nodul streangului menit sa spânzure România. Serierea argumentelor, logica, un accent de revolta care evita exuberanta retorica, cadenta clasica a frazelor,ca si ideatia, sunt o încântare intelectuala".
Replica româneasca la planul "Valev", nesemnata în textul revistei, intitulata Conceptii potrivnice principiilor de baza ale relatiilor economice dintre tarile socialiste. Despre complexul economic interstatal, în general, si despre concretizarea lui Dunareana, în special, demonstra ca sase regiuni ale României, între care si Dobrogea, reprezentând 42% din suprafata tarii si 48% din populatia României ar fi fost cuprinse în calculele documentului incriminat. Un singur exemplu îl consideram suficient pentru a demonstra, în fond, inechitatea promovata de planul sovietic, în cazul Dobrogei: "Întinderile stufarisului din lunca si în special Delta Dunarii, pe care le mentioneaza E. B. Valev, se împart astfel: pe teritoriul românesc al Deltei, 250.000 ha, din care 120.000 ha suprafata stuficola exploatabila; pe teritoriul URSS, 30.000 ha, din care urmeaza a fi puse în exploatare 19.000".
A doua etapa - 1965-1989
Dupa moartea lui Dej la 19 martie 1965, la 22 martie a fost desemnat ca succesor, Nicolae Ceausescu în fruntea partidului conducator. Baza regimului ceausist a constituit-o noua Constitutie a Republicii Socialiste România adoptata în august 1965. Noua lege fundamentala a consacrat fundamentele economiei nationale bazate pe proprietatea socialista si rolul conducator al partidului în întreaga viata a societatii. si în aceasta Constitutie, România a fost considerata "stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar" cu un teritoriu "inalienabil si indivizibil".
În 1968 a fost decisa o noua organizare administrativ teritorial al tarii, judetele redevenind unitati de baza.
În primii ani ai regimului ceausist (1965-1968) au fost promovate unele masuri cu caracter liberal care au dus la relativa relaxare a regimului politienesc, a relatiilor de proprietate sau a deplasarii persoanelor în strainatate. În aprilie 1968, Ceausescu a decis reabilitarea unor personalitati condamnate în vechiul regim. Treptat, însa, dupa 1968 (si în mod deosebit dupa prestatia sa laudata în cazul din Cehoslovacia în care a condamnat interventia sovietica- 21 august 1968), Ceausescu si alaturi de el Elena Ceausescu si-a amplificat ambitiile si setea de putere. Cea mai buna dovada a începuturilor megalomaniei neostaliniste a constituit-o lansarea Tezelor din iulie 1971 emise dupa întoarcerea lor dintr-o vizita în extremul Orient (China si Coreea de Nord). A început sa se dezvolte cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu, cladit în cele mai înalte foruri de partid si de stat. Încet dar sigur, s-a creat un regim bazat pe o politica de familie care a subordonat totul: partid, stat, popor.
Posibilii sai contracandidati au fost înlaturati discret (Ion Gheorghe Maurer-1974, Constantin Pârvulecu-1979 si stefan Voitec-1980, etc). Angrenarea în constructia de obiective economice megalomanice a fost de asemenea, o problema grava a regimului ceausist (constructia Transfagarasanului, Canalului Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului, Metroul).
Achitarea integrala si rapida a datoriei externe (în 1983 era de 11 miliarde dolari) a fost o ambitie a lui Ceausescu. Poporul facând tot mai greu fata exigentelor impuse de regim. Nemultumirea populatiei s-a accentuat vizibil, dând nastere fenomenului dizidentei intelectuale si politice, revoltelor minerilor din august 1977, constituirii Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (martie 1979) si, nu în ultimul rând, manifestarilor anticeausiste din 1987 înregistrate în februarie la Iasi si în noiembrie la Brasov.
Toate acestea au culminat cu marile demonstratii în zilele de 16-22 decembrie 1989 de la Timisoara, Bucuresti, Cluj Napoca, Arad, Brasov, Sibiu soldate cu numeroase victime. La 22 decembrie regimul ceausist s-a prabusit si, dupa fuga cu helicopterul de pe cladirea Comitetului Central, Nicolae si Elena Ceausescu au fost prinsi, judecati sumar si executati la 25 decembrie 1989 la Târgoviste.
Noul organ al puterii în statul român a devenit Frontul Salvarii Nationale care a gestionat problemele tarii pâna la primele alegeri de dupa evenimentele din decembrie 1989.
|
