RELATIILE ECONOMICE DINTRE BIZANT SI MUSULMANI INTRE SECOLELE VII - IX

Relatiile economice dintre Bizant si musulmani între secolele    VII - IX

III.1. Comertul bizantin

[1] În fruntea oraselor bizantine se situa Constantinopolul, unde activitatea artizanala cea mai importanta era consacrata articolelor de lux: matase si vesela de aur sau de argint, obiecte emailate lucrate cu tehnica "cloissoné", obiecte sculptate în fildes, mobila întarsiata, bijuterii de un gust rafinat, etc.

[2] Nu era admis ca una si aceeasi persoane sa efectueze doua sau mai multe operatii. Nici mestesugarul nu îsi putea procura singur materia prima de oriunde, nici negustorul nu avea dreptul sa îsi ia marfa spre vânzare de la oricine. Prefectul îi indica negustorului furnizorul, îi fixa cantitatea de marfa sau de materie prima si îi stabilea beneficiul admis. Înainte de a le pune în vânzare, marfurile erau stampilate de cître un functionar al prefecturii.

[6] Monedele divizionare practic au disparut, devreme ce pâna în secolul al X-lea erau în circulatie numai 3 monede.

[8], locul unde se întâlneau negustorii de pretutindeni. Pentru comert erau folosite în primul rând reteaua de porturi existente, precum si câteva orase interioare: orase de contact cu marile axe comerciale internationale (Corint, Melitene, Theodosiopolis, Cherson) si de centrele de productie si de redistribuire locala (Theba, Adrianopole, Thesalonic, Ancira, Cezareea, Sebastos). Comertul international bizantin era orientat geografic spre trei directii principale: Europa Apuseana, Europa Rasariteana si Orientul. De asemenea, aprovizionarea Capitalei a fost una dintre preocuparile esentiale ale guvernului imperial.

III.2. Comertul arab

Mestesugarii din tarile stapânite de catre musulmani au excelat în realizarea produselor textile: tesaturile de matase, de bumbac si de lâna (adeseori cu broderii artistice si cu aplicatii decorative de perle si pietre pretioase) si covoarele. Orasele siriene Tir si Sidon în care traditiile feniciene se mentinusera înca vii, erau renumite pentru obiectele de sticla de mare finete care se produceau aici. În Egipt se lucra mobila de un rafinament cu totul deosebit, mese cu incrustatii din lemn rar, din fildes si din sidef, sofale, lampi si candelabre, precum si vase decorative de arama. Damascul era faimos pentru mozaicurile si pentru placile de faianta multicolore folosite la ornamentatia exteriorului si interiorului palatelor si moscheilor.

Extragerea esentelor din diferite flori pentru prepararea celor mai rafinate parfumuri avea o veche traditie în Persia, traditie care s-a mentinut în epoca islamica. Un loc special îl ocupa fabricarea hârtiei, introdusa de arabi în secolul al VIII-lea la Samarkand si la Bagdad.

Mestesugarii si negustorii îsi aveau atelierele si pravaliile concentrate pe o anumita strada, care purta numele de bāzār. Adeseori mestesugarii lucrau sub ochii clientilor. Ţaranii din împrejurimile oraselor îsi desfaceau produsele în piete deschise în fiecare zi. Un numar mare de negustori ambulanti strabateau strazile pâna noaptea târziu, oferind tot felul de articole, în cosuri încarcate pe magari si pe catâri. Un functionar superior (muhtasib), asistat de functionari de rang inferior, supraveghea piata: controla calitatea si puritatea produselor, exactitatea unitatilor de masura, validitatea unitatilor monetare utilizate si împiedica specula în vremurile de foamete. Cu toate acestea, preturile cu de amanuntul ale articolelor comercializate "erau considerate ca fiind cele voite de Dumnezeu si prin urmare libere"

Marele comert, comertul en-gros si comertul exterior, care la început fusese în mâna crestinilor, a evreilor si a persilor zoroastrieni, a fost în curând practicat cu mult succes si de musulmani. De altminteri, deosebirile de religie nu constituiau nici un impediment în realizarea schimburilor comerciale. Negustorii arabi calatoreau si efectuau operatiuni comerciale cu negustorii crestini, evrei, budhisti, zoroastrieni, etc.