RELIGIA DACICA

RELIGIA DACICA

       Daca pentru studiul arhitecturii arheologia a descoperit numeroase cetati si alte tipuri de locuinte, daca pentru studiul societatii exista arheologia si izvoarele vechi, daca pentru studiul evenimentelor istorice exista nenumarate izvoare istorice, pentru studiul religiei desi exista numeroase izvoare scrise, acestea suprind foarte putin din acest vast domeniu in plus foarte putini autori au fost in contact direct cu civilizatia geto-daca si inca mai putini au reus it sa inteleaga credintele stramosilor nostri. Cu toate acestea se poate face un tablou al religiei geto-dacilor. Cele mai importante aspecte ale acestui domeniu sunt zeitatile. Cele care se cunosc pana acum si cele mai importante sunt:

BENDIS

CAVALERUL TRAC

DERZELAS

PREOTII DACI

ZAMOLXE

Religia dacica mai cuprindea cateva ritualuri care ajuta la definirea ei si care merita mentionate:

Herodot a descris poporul dac ca "cei mai viteji si mai drepti" traci. Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii stiind ca vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze.

Un ritual tot pentru a stimula curajul soldatilor era sfintirea cu apa din Dunare. Se pare ca inainte de inceperea luptei fiecare soldat gusta apa din fluviu care era considerat sacru. Acest ritual este lapidar mentionat in izvoare dar merita a fi studiat.

Dupa disparitia fizica a lui Zamolxe, contactul cu acesta se mentinea printr-un ritual de sacrificiu care decurgea astfel: la fiecare patru ani un ales din cei mai viteji, mai frumosi si mai inteligenti daci era aruncat in sus, el caznd in sulitele tinute in aer de alti patru daci. Acestuia inaninte de a muri primea rugamintile poporului pentru zeul lor. Daca solul murea, insemna ca zeul a primit doleantele. Daca insa mesagerul supravetuia, insemna ca zeul refuza solia si tanarul era apostrofat ca nu era d emn de sarcina cu care fusese insarcinat. Acest ritual nu trebuie vazut ca unul barbar daca se are in vedere in primul rand ororile la care erau martori dacii in numeroasele razboaie pe care erau nevoiti sa le poarte, in aldoilea rand ca era un ritual care se petrecea la intervale mari de timp si al treilea rand ca acest ritual a fost mentionat o singura data, deci nu trebuie luat ca o certitudine.

O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica ca si religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele. Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate, cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind aparate mai mult de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate tudiului, existand ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci cand cele mentionate nu existau in imprejurimi. Acesti tamburi erau asezati de cele mai multe ori pe patru randuri de cate 13 tamburi. In marea majoritate a cetatilor mai existau si alte sanctuare cu aranjamente diferite ale tamburilor. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar.